CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

21 decembrie '89. Baricada de la Intercontinental. Morti razbunati cu morti  - Stirileprotv.ro

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți

21/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea lui Ion Iliescu în fratricidul din 13-15 iunie 1990

 

 

 

Imagini pentru mineriadele si iliescu photos

 

 

Fragment din Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea președintelui Ion Iliescu în crimele din 13-15 iunie 1990:

„Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonato personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.

Cităm din rechizitoriul Justiţiei publicat în 2007:

« La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman.

Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.[…]

Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine.

Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi.

Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.

Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un „Plan de Acţiune‖ pentru „eliberarea‖ Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri. […]
A doua zi, 12 iunie 1990, la orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primulministru Petre Roman care a fost de acord cu „Planul de Acţiune‖ pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.).

Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de „eliberare  a pieţii.

Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat „Planul de Acţiune‖ care pentru a nu fi deconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai „Planul de Acţiune‖ a fost „Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00 . »

Conducerea represiunii împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost făcută de Preşedintele României Ion Iliescu, care s-a implicat în organizarea şi instigarea forţelor de ordine.
Edificator în acest sens este chiar Jurnalul acţiunilor de luptă al Armatei, dar şi celelalte activităţi în care Ion Iliescu s-a implicat ca un comandant atât pentru militarii Ministerului Apărării Naţionale cât şi pentru militarii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii.

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu e recunoscut că i-a catalogat pe manifestanţi ca fiind „golani‖ sau „bişniţari‖ şi că întreaga demonstraţie din Piaţa Universităţii a fost „de tip legionar‖. Ion Iliescu s-a arătat mândru de această constatare şi a declarat că nu regretă această apreciere a sa.

Referitor la cererea manifestanţilor de a avea un dialog filmat, în prezenţa presei, cu şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, acesta a precizat în faţa Comisiei parlamentare că „n-a existat respingere a ideii de dialog, dar dialog. Eu ce am respins a fost un show televizat al unui spectacol gândit nu ştiu cum!

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu a precizat că în capitală au venit 20.000 de mineri din Valea Jiului şi din alte bazine carbonifere ale ţării. Ion Iliescu le-a mulţumit acestora în 15 iunie 1990 în complexul expoziţional Romexpo.
Mobilizarea unor uriaşe resurse umane, financiare şi materiale, precum şi a unor uriaşe mijloace de reprimare pentru evacuarea câtorva zeci de manifestanţi care mai rămăseseră în acel moment în Piaţa Universităţii arată că înainte de 13 iunie 1990, principalul organizator al represiunii din 13-15 iunie 1990 a decis că acţiunea va fi îndreptată de fapt contra tuturor forţelor anticomuniste din România având ca justificare violenţele din 13 iunie 1990 făptuite – în majoritatea lor – de persoane care au acţionat la ordinul organizatorilor represiunii.

Ion Iliescu le-a cerut subordonaţilor din Frontul Salvării Naţionale să cheme în capitală forţe civile din judeţele în care tocmai au devenit deputaţi sau senatori, iar pe Nicolae S. Dumitru l-a însărcinat să cheme muncitorii de la uzina „23 August‖ şi de la alte mari uzine din Bucureşti pentru a acţiona în Piaţa Universităţii împotriva manifestanţilor anticomunişti.

Este de menţionat că Preşedintele Romaniei Ion Iliescu s-a implicat personal şi decisiv, transmiţând, prin intermediul posturilor naţionale de Radio şi Televiziune, în seara zilei de 13 iunie 1990, două comunicate (primul, consemnat în buletinul Rompres din 13 iunie 1990 pentru orele 19.35 şi al doilea, pentru orele 21.52). Primul comunicat, după ce expune sumar evenimentele petrecute în Bucureşti, se încheie cu următorul apel:

„Ne adresăm tuturor cetăţenilor capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate.

Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.

Cel de al doilea comunicat, adresat acum „tuturor forţelor democratice ale ţării‖, aduce precizări foarte importante, astfel că îl reproducem integral:

„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile poliţiei capitalei, Ministerul de Interne, şi Casei de mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice.

Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democrat, a ţării, la 20 Mai anul curent.
Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu
forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise.
Poate fi asimilată cu un apel şi luarea de cuvânt a preşedintelui României Ion Iliescu în acea seară la orele 22, în faţa mulţimii adunate în faţa sediului Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale din Piaţa Victoriei, care, potrivit buletinului de ştiri interne Rompres, cuprindea printre altele următorul pasaj:

  • […] la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să

    acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).

  • la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte

    (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată. […]

  • la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate (…). […].

    În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut,

    fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare‖. […]

    Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia

    din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art.

    82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori

    instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret.

    Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ştefan cel Mare‖), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. […]

    Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.

  • În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului. […]

    Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută. »

    Aşadar, conform concluziei procurorilor independenţi, Ion Iliescu a fost principalul responsabil al crimelor din 13 iunie 1990.”

 

 Citiți în cele ce urmează raportul IICCMER integral:

 

 

 

Dă clic pentru a accesa raport_despre_fratricidul_din_13_15_iunie_1990.pdf

 

12/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cei patru ”păstori”- președinți ai României

 

 

Imagini pentru jefuirea romaniei"

 

 

 

 

 

Timp de trei decenii am fost „păstoriți„ de patru președinți. Fiecare de o altă culoare politică. Fiecare cu o educație și un trecut diferite. Dar, toți, ca frații buni, la fel de ploconiți în fața hoților” de azi, având în spate cozile de topor, trădătorii de țară, la fel de jalnici în comportament, la fel de neromâni în simțire.

Primul, în dorința disperată de a arăta cât de tare a rupt-o cu comunismul care îl făcuse om, stăpânit de imboldul de a demonstra cât de mult a schimbat crezul democrației socialiste cu lumina purificatoare a democrației occidentale, a deschis larg porțile țării și a invitat rapacii misionari ai coaptei democrații apusene, sosiți aici cu duiumul, să ne schimbe pentru veșnicie din sălbăticiuni roșii în mielușei azurii pro europeni și euroatlantici.

Cum firea omului este îndărătnică, au început cu metamorfozarea „mormanului de fiare vechi” (la ridicarea căruia în picioare contribuisem cu sudoarea noastră) în teancuri de hârtii foșnitoare verzi pentru îndestularea buzunarele proprii și pentru umplerea largilor pungi ale ciracilor români ce se întreceau ca la Olimpiadă să le ofere lor țara pentru sacrificare.

 

 

 

 

Imagini pentru ion iliescu photos"

 

 

Ce a rămas după el? O România sfâșiată, sângerând încă și acum, dezorientată, condusă în orb de eșalonul doi al foștilor demnitari comuniști alungați, jecmănită îngrozitor și mult mai singură în jungla nemiloasă bântuită de interesele celor care își construiseră imperii pe rămășițele unor state aflate în situații asemănătoare nouă.

 

 

 

 

 

 

Al doilea, un intelectual ce abia ieșise din lumea pietrelor sale, sfios, nu a fost capabil să oprească valul interior distrugător. Între altele, el a schimbat în ură, bunele relații cu vecinii sârbi. Prin ploconire politică a facilitat piloților militari americani uciderea a mii și mii de sârbi nevinovați.

 

 

 

 

 

Imagini pentru presed constantinescu"

 

 

 

Am ajuns astfel, pentru un lung șir de generații, dușmanii de neiertat ai Serbiei. Tot el a cedat Ucrainei, fără nicio presiune internă sau externă, incapabil să înțeleagă la adevărata lor dimensiune gravitatea faptelor sale, teritorii românești strămoșești împreună cu toate bogățiile prezente, împreună cu toți românii trăitori acolo de veacuri.

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scria atunci regretatul istoric Florin Constantiniu. Ce ne-a rămas după acest președinte? O Românie mai mică, mai supusă, mai săracă în prieteni, cu mai puține bogății și vulnerabilă ca niciodată înainte.

 

 

 

 

 

 

Al treilea, ales de noi cu o ușurință condamnabilă, era doar un șmecheraș bișnițar de blugi contrafăcuți, un mincinos notoriu și un „politician” cu un tupeu ce l-ar fi rușinat și pe Machiavelli.

El a adâncit dramatic dezastrul economic după ce, cu puțin timp înainte, făcuse nevăzută a patra flotă comercială a Europei (311 nave sub pavilion românesc între care 82 de pescuit oceanic, plus încă 90 vapoare aflate în stadii avansate de construcție!).

 

 

 

 

 

Imagini pentru basescu petrov photos"

 

 

 

 

 

 

Prin firea sa conflictuală a elaborat și aplicat un plan sinistru de dușmănire între membrii societății, vrajbă care ne chinuie și azi. A vândut tot ce s-a putut vinde, a manevrat în interesul său și al familiei sale tot ce se putea manevra, a mințit pe toată lumea, s-a răzbunat crunt pe toți oponenții săi folosind ca armă justiția pe care, cu ajutorul serviciilor secrete, o supusese.

S-a răzbunat, prin măsuri coercitive, inclusiv pe poporul care la un moment dat nu l-a mai putut răbda. Ce a rămas după el? A rămas ideea că se poate fura, minți și complota fără a plăti, fără consecințe personale.

A rămas o Românie fără flotă comercială (România nu mai are nici măcar o singură navă comercială sub pavilion propriu!), o Românie învrăjbită, cu justiția complet aservită politicului și cozilor de topor din servicii.

A rămas spectrul unui ”președinte jucător” doar în interes propriu și, pentru mulți dintre români, a rămas regretul că un asemenea specimen a putut ajunge președinte al țării și prin contribuția lor.

 

 

 

 

Al patrulea  și totodată actualul președinte nu are nici experiența politică a primului, nici statutul de intelectual a celui de al doilea și nici abilitatea de șarpe veninos a celui de al treilea. El are altceva, mult mai valoros. El are un nume de neamț! Pe deasupra, e stăpânit de o încăpățânarea specific teutonă indiferent dacă ceea ce și-a pus în minte este viabil ori ba.

 

 

 

Imagini pentru iohannis photos"

 

 

 

Își arogă un aer de superioritate de nimic justificat, alimentat fiind de credința, ușor patologică, că merită a fi cu mult mai mult decât un simplu președinte (doar că, actuala Constituție nu-l slujește pe măsura valorii sale!).

Frizând ridicolul, în ciuda inabilității politice evidente, se crede a fi un politician subtil și eficace, de valoare cel puțin europeană. Timp de cinci ani, în afara ridicării la nivel superior a multora dintre defectele predecesorului și a etalării unei ipocrizii bolovănoase, n-a făcut decât să se odihnească între două alergături pe la înalte porți străine spre a obține sprijin în vederea unui nou mandat.

Pentru România? Nimic! Pentru români? Nimic! În final, acum, înaintea încheierii mandatului, lasă impresia unui personaj gol pe dinăuntru, lipsit de alt sentiment decât cel al răzbunării, plin doar de sine în imensul hău dinăuntrul său. Un prefăcut lipsit de priceperea prefăcătoriei și un român (în acte) care prea pare a fi de pe aici.

 În prosteala noastră ancestrală, mai sperăm ca cineva, un providențial făcător de dreptate cu pletele fluturându-i în vânt, galopând în șaua unui cal alb, să vină și în aplauzele noastre să-i adune pe toți, grămadă, în pușcăriile deja prea pline cu borfași de duzină și găinari?

 

 

Sursa :

ioncoja.ro/precum-termitele

07/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: