CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SENATUL STATELOR UNITE ALE AMERICII RECUNOAȘTE ROMÂNITATEA BASARABIEI

 

 

 

Imagini pentru unirea basarabiei si bucovinei photos

 

 

 

 

ROMÂNISMUL BASARABIEI  ŞI SENATUL STATELOR UNITE ALE AMERICII

 

 

 

La 27 iunie 1991, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, doi membri ai Comitetului de Politică Externă al Senatului american, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Presler (Dakota de Sud) au prezentat Senatului un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România, iar Senatul la 28 iunie a aceluiaşi an a adoptat o rezoluţie, pe care, pornind de la importanţa ei din toate punctele de vedere, inclusiv pentru faptul că recunoaşte caracterul românesc al teritoriilor menţionate, o reproducem în întregime:

 

„Pentru a exprima ideea că Senatul Statelor Unite trebuie să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Nordul Bucovinei, întrucât:

– Principatul român al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

-Moldova a fost invadată de armata rusă în 1806 şi anexată de imperiul rus în 1812 ca urmare a tratatului ruso-turc de la Bucureşti;

– la 15 noiembrie 1917 guvernul sovietic a proclamat dreptul popoarelor din imperiul rus la autodeterminare şi  la fondarea de state separate;

– la 2 decembrie 1917 Adunarea Constituantă a Moldovei, aleasă în mod democratic, sub numele de Sfatul Ţării, a proclamat Moldova republică independentă;

– la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea cu Regatul României;

– Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie şi alte state aliate au aprobat şi recunoscut reunificarea Moldovei cu România prin Tratatul de pace de la Paris, din 28 octombrie 1920;

– forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României şi au ocupat Moldova de est, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, contravenind Cartei Ligii Naţiunilor, Tratatului de la Paris din 1920, Tratatului general de renunţare la război din 1928, Pactului de asistenţă reciprocă româno-sovietică din 1936, Convenţiei pentru definirea agresorului din 1933 şi principiilor general recunoscute aledreptului internaţional;

– anexarea Moldovei, a Nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa au fost stabilite dinainte într-un anumit protocol secret la un tratat de neagresiune încheiat între guvernele Uniunii Sovietice şi ale Reichului german la 23 august 1939;

– între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Nordul Bucovinei au fost deportaţi de U. R. S. S. în Asia Centrală şi Siberia;

– Guvernul Statelor Unite a afirmat în repetate rânduri că refuză să recunoască ocuparea cu forţa a teritoriului menţionat în clauzele aşa-numitului pact Stalin- Hitler, inclusiv anexarea în 1940 de către sovietici a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei;

– guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarii îşi declară „dorinţa de a nu fi de acord cu nici o schimbare teritorială care contravine voinţei liber exprimate a popoarelor implicate” şi îşi afirmă doleanţa „de a vedea drepturile suverane ale autoguvernării redate celor care au fost lipsiţi de ele cu forţa” în cursul celui de-al doilea război mondial;

– la 31 august 1989 Sovietul Suprem al RSSM a declarat limba română drept limbă oficială a republicii şi reintroducerea alfabetului latin, interzis de guvernul sovietic în timpul ocupaţiei Moldovei ca alfabet al limbii române scrise;

– în martie 1990 populaţia din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a putut participa la alegeri libere şi corecte ale  deputaţilor în Sovietul Suprem al RSSM;

– la 27 aprilie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a reintrodus steagul României ca drapel oficial al Republicii;

– la 23 iulie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a declarat RSSM stat suveran;

– la 16 decembrie 1990 mai mult de 800 de mii de români s-au adunat la cea de-a doua Mare Adunare Naţională desfăşurată la Chişinău, capitala RSS Moldovenești, pentru a declara independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

– poporul Moldovei a refuzat să participe la referendumul din 17 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernului sovietic de a ameninţa şi intimida poporul Moldovei de a accepta un nou tratat unional;

– statele semnatare ale Actului final de la Helsinki au acceptat principiul drepturilor egale ale popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare;

– conform articolului 8 al Actului final de la Helsinki, „toate popoarele au întotdeauna dreptul, în deplină libertate, de a defini, atunci când doresc, şi dacă doresc, statutul lor politic intern şi extern fără amestec din afară şi de a urma aşa cum doresc dezvoltarea lor politică, economică, socială şi culturală”;

s-a hotărât ca senatul Statelor Unite să recomande cu insistenţă Guvernului american:

 

1. Să sprijine dreptul la autodeterminare al „poporului” din RSSM şi nordul Bucovinei, ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens;

2. Să sprijine eforturile viitoare ale Guvernului RSSM de a negocia paşnic, dacă doreşte, reunificarea RSSM şi Nordului Bucovinei cu România, aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiului I al Actului final de la Helsinki.”

Aşadar, Senatul Statelor Unite ale Americii, recunoscând caracterul românesc al RSSM şi Nordului Bucovinei, demonstrând că atât Rusia ţaristă, cât şi cea sovietică n-au nici un drept asupra teritoriilor Moldovei istorice;

că ruperea Basarabiei de imperiul ţarist (1917) şi unirea ei cu Regatul României (1918), precum şi ieşirea Republicii Moldova din componenţa URSS-ului şi proclamarea independenţei ei (1991) s-au făcut în mod democratic şi conform voinţei poporului, ei;

că unirea Basarabiei cu România, prin Tratatul de pace de la Paris din 28 octombrie 1920, a avut aprobare şi recunoaştere internaţională,
recomandă guvernului american să sprijine eforturile guvernului Republicii Moldova spre reunificarea Republicii şi a Nordului Bucovinei cu România, bază juridică fiind Tratatul de pace de la Paris din 1920, normele în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiul I al Actului final de la Helsinki.

 

 

 

 

NOTĂ:

 

În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotăra  că Guvernul american trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova.

Documentul a rămas ascuns opiniei publice, de catre politicienii din România şi Moldova pâna de curând !

Chiar dacă au trecut trei decenii de la adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeaşi autoritate.

Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluţia Senatului american atestă poziţia SUA, favorabilă Reunirii.

Să nu uităm că SUA a fost şi este vioara întâi în politica internaţională.

În funcţie de poziţia ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.

Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aştepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România.

 

 

Premierii Mircea Druc și Petre Roman

Foto: Premierii român și moldovean, Petre Roman și Mircea Druc.

 În ediţia sa din 25 septembrie 1991, ziarul bucureştean ,,România Liberă” publica o ştire cu titlul ,,România este gata pentru unirea cu Republica Moldova”, citând un interviu acordat de prim-ministrul României Petre Roman ziarului austriac ,,Die Presse”. La întrebarea corespondentului vienez dacă este posibilă unirea, şeful guvernului de la Bucureşti a spus că nu vede nici o problemă din partea României şi că totul depinde de voinţa poporului moldovean. „Dacă ei vor insista, guvernul român nu se va opune unirii”

Acest orizont de aşteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România şi Moldova. Nu doar SUA se aştepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci şi statele europene.

Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informaţie primită de la un fost ministru de externe al României).

România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.

Sigur arhivele Ministerului de Externe conţin documente care atestă poziţia statelor europene faţă de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990.

Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziţia demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România şi printre ele trebuie să fie informaţii şi despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice.

Probabil peste mulţi ani aceste documente vor fi accesibile publicului şi vom cunoaşte mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.

În general se spune că primul preşedinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România.

Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă însă pentru ultima parte a mandatului său prezidenţial. Pentru că preşedintele Mircea Snegur s-a pronunţat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România.

Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma:

„Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.

 

 

 

Imagini pentru snegur si iliescu photos

 

Foto: Mircea Snegur (stânga) și Ion Iliescu

 

 

Fostul ambasador al României la Chişinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat.

Aurel Preda a participat la redactarea declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate afirmaţiilor sale.

Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România.

Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era aşteptată.

Deşi au existat premise favorabile Reunirii pe plan internaţional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puţin un răspuns este cert: Ion Iliescu, preşedintele României în 1991, avea relaţii prea strânse cu Moscova şi a trădat interesul naţional al României.

Sigur Ion Iliescu cunoştea Rezoluţia Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul naţional? Cu siguranță  Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca pe  trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991.

Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991! Rezoluţia nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanţă politică excepţională şi trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România.

Recunoaşterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toţi cei care militează şi acţionează pentru realizarea acestui deziderat naţional, singurul PROIECT de ţară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

http://www.europalibera.org/; adevărul.ro; http://basarabialiterara.com.md 

05/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

17 martie 1991 – Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a boicotat referendumul de restabilire a fostei Uniuni Sovietice

 

 

 

Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice.

 

 

În data de 23 iunie 1990, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, înţelegând responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei dintre Prut şi Nistru, care are o istorie, cultură şi tradiţii milenare proprii, declara solemn Republica Sovietică Socialistă Moldova stat suveran, afirmând totodată că purtătorul şi sursa suveranităţii este poporul şi că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii Moldovei. 

Practic, era vorba de o declaraţie de independenţă, chiar dacă a fost evitat cuvântul respectiv.

În anul 1990, la Chişinău se produseseră mai multe evenimente semnificative: alegerile libere în Sovietul Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, adoptarea Drapelului şi a Stemei de Stat, modificarea denumirii republicii din R.S.S. Moldovenească în R.S.S. Moldova, crearea comisiei de elaborare a noii Constituţii, emiterea Declaraţiei de suveranitate de la 23 iunie 1990, alegerea preşedintelui R.S.S. Moldova etc.

Nu a trecut mult timp, şi în ziua de 27 august 1991, o mare de oameni a declarat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, independenţa acestui încercat pământ românesc dintre Nistru şi Prut, parte a Moldovei marelui Ştefan, scriind unul dintre marile capitole ale istoriei  sale frământate. 

 

 

 

17 ianuarie 1991- populaţia R. Moldova respinge participarea la referendumul privitor la menţinerea URSS

Anul 1991 a fost, incontestabil, anul unor schimbări majore pentru spaţiul sovietic,  transformările demarate în anii ’80 încheindu-se cu dizolvarea U.R.S.S. şi apariţia unor noi state independente.

Pentru RSS Moldovenească, anul 1991 a avut un început promiţător în procesul de obţinere a independenţei şi de construire a unui stat democratic, deşi acesta a fost dramatic pentru republicile baltice, unde au avut loc confruntări directe între dorinţa de libertate, democraţie şi independenţă a populaţiei băştinaşe şi sistemul autoritar sovietic, care forţa menţinerea U.R.S.S.

 În urma ciocnirilor stradale  dintre forţele de ordine sovietice şi populaţia civilă de la Vilnius, în zilele de 11-13 ianuarie au fost ucişi 14 oameni şi răniţi peste 600.

Câteva zile mai târziu, forţele speciale sovietice  au ucis la Riga patru persoane din rândul protestatarilor. Marea Britanie a fost una dintre primele puteri din Vest care a dezaprobat acţiunile militare din Vilnius şi Riga, susţinând „reformele, şi nu represiile”, şi a condamnat conducerea U.R.S.S. pentru tentativa de muşamalizare a evenimentelor din Lituania.

În R.S.S.Moldovenească, forţele democratice au luat atitudine, pe data de 13 ianuarie 1991, la Chişinău având loc un mare miting al Alianţei Naţionale pentru Independenţă „16 Decembrie”, la care a fost condamnată agresiunea sovietică împotriva Lituaniei.

Protestele din republicile baltice au condus la ieşirea lor din componenţa URSS: independenţa Lituaniei a fost declarată la 11 martie 1990, independenţa Letoniei şi a Estoniei – la 3 martie 1991.

Spre deosebire de Lituania, Letonia sau Georgia, R.S.S. Moldova a fost ocolită de confruntări soldate cu victime, însă mişcarea de renaştere naţională era în continuă amplificare şi avea un impact direct asupra clasei politice de la Chişinău.

Astfel, la 4 februarie 1991, Petru Lucinschi este nevoit să demisioneze din funcţia de prim-secretar al CC al PCM, fiind înlocuit de Grigore Eremei.

Rolul Partidului Comunist al URSS s-a diminuat continuu. Primele organizaţii social-politice şi politico-culturale de alternativă la dictatura partidului comunist au fost înregistrate la Chişinău în toamna anului 1989, iar primul partid politic necomunist înregistrat oficial în Moldova a fost Partidul Social Democrat din Moldova, creat la 13 mai 1990.

Deşi Universitatea marxist-leninistă de la Chişinău şi Cursurile de calificare a cadrelor de partid sovietice şi ideologice ale CC al PC din Moldova au fost închise încă în luna iunie 1990, în majoritatea universităţilor au fost predate cursuri de istorie a PCUS şi de comunism ştiinţific, până la finele anului de studii 1990-1991.

Toate acestea au creat premizele pentru proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, însă evenimentele destabilizatoare, precum formarea Republicii Sovietice Socialiste Găgăuzia şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene au stânjenit procesul de consolidare a independenţei şi integrităţii acestei ţări.

La insistenţele autorităţilor de la Chişinău de a se lua măsuri în privinţa mişcărilor separatiste, M. Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., semnează la 22 decembrie 1990 un decret care garanta integritatea R.S.S.M. în cadrul U.R.S.S. care agrava situaţia. Acest fapt a fost mai degrabă o avertizare la adresa mişcării de renaştere naţională, decât o intenţie de a asigura liniştea şi integritatea R.S.S. Moldova.

La insistenţele autorităţilor de la Chişinău de a se lua măsuri în privinţa mişcărilor separatiste, M. Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., a semnat la 22 decembrie 1990 un decret care garanta integritatea R.S.S.Moldova în cadrul U.R.S.S. , fapt care agrava situaţia.

Acest document a fost mai degrabă o avertizare la adresa mişcării de renaştere naţională, decât o intenţie a conducerii Uniunii Sovietice şi a lui Gorbaciov de a asigura liniştea şi integritatea R.S.S. Moldova.

La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverană la acel moment, a refuzat să participe la referendumul privitor la menţinerea URSS.

Trebuie remarcat faptul că referendumul unional din 17 martie 1991 era prima consultare populară de acest fel de la crearea U.R.S.S.

 

Întrebarea supusă votului popular a fost :  

„Considerați că este necesar să se păstreze Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice  ca o federație reînnoită de republici suverane egale, în care vor fi pe deplin garantate drepturile și libertățile  persoanelor indiferent de naționalitate? „.  

 

 

 Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut totuşi loc, în R.S.S.Moldovenească acesta a fost boicotat de majoritatea populaţiei, la el participând doar cetăţenii din unele raioane din est (Transnistria de azi) şi Găgăuzia, în majoritate rusofoni.

 

 

 

 

 

Nereuşita desfăşurării referendumului în unele republici unionale, printre care şi RSS Moldovenească, nu a împiedicat Comitetul Central al URSS să declare că majoritatea respondenţilor care au participat la vot  au optat pentru restabilirea Uniunii Sovietice şi prin urmare aceasta trebui refăcută.

Referendumul  unional din 17 martie 1991 va servi ulterior ideii de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), care este şi astăzi o organizaţie internaţională formată din foste republici care făcuseră parte din URSS. 

În ceea ce priveşte R.S.S. Moldova, aceasta  începe să se manifeste treptat ca entitate politică independentă atât pe plan naţional, cât și pe plan internaţional. Mircea Snegur a efectuat, între 11 şi 17 februarie 1991, prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte la Bucureşti.

Cu o lună mai târziu, la 25 martie 1991, Adrian Năstase, Ministrul român de Externe, şi Nicolae Ţâu, Ministrul moldovean de Externe, au semnat Protocolul privind colaborarea dintre Ministerul Relaţiilor Externe al R.S.S.M şi Ministerul Afacerilor Externe al României – primul document comun al celor două ţări.

 

 

 

Harta administrativă actuală a Republicii Moldova

Harta administrativă actuală a Republicii Moldova

 

Pe data de 24 iunie 1991, Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, iar trei zile mai târziu, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S., doi membri ai Comitetului de politică externă al Senatului SUA, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Prester (Dakota de Sud), au prezentat Senatului american un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România.

În perioada 26-28 iunie 1991, sub egida Parlamentului Republicii Moldova a avut loc Conferinţa Internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, în cadrul căreia participanţi din 16 ţări au declarat că „Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”.

La 27 martie 1991, pentru prima dată după anul 1944, la Chişinău a fost serbat evenimentul Unirii din 1918 a Basarabiei cu România. Deşi problema reunificării Basarabiei cu România era populară în societate, liderii politici de atunci – I. Iliescu, M. Snegur, P. Lucinschi, P. Roman – susţin că nu au discutat acest subiect la întâlnirile lor oficiale.

Către mijlocul anului 1991, autoritatea U.R.S.S. pe plan extern scăzuse semnificativ. La 1 iulie 1991 se dizolvă Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia au convenit cu U.R.S.S. asupra retragerii trupelor sovietice de pe teritoriile lor.

Din acel moment, un şir de state est-europene şi-au declarat intenţiile de integrare în structurile NATO.

În perioada 18-21 august 1991, la Moscova a avut loc o tentativă de lovitură de stat, organizată de un grup comunist reacţionar cu intenţia de a împiedica destrămarea U.R.S.S., aşa-numitul puci anti-Gorbaciov.

Pe data de 18 august 1991, G. Ianaev, vicepreşedintele U.R.S.S., a semnat un decret prin care îşi asuma exercitarea atribuţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu 19 august 1991:

„În legătură cu faptul că Mihail Sergheevici Gorbaciov, din motive de sănătate, nu-şi poate exercita funcţiile de preşedinte al U.R.S.S., am preluat, în baza articolului 127 (7) al Constituţiei U.R.S.S., exercitarea obligaţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu ziua de 19 august 1991”.

În aceeaşi zi, conducerea sovietică, reprezentată de G. Ianaev, V. Pavlov şi O. Baklanov, declară stare de urgenţă în U.R.S.S. şi creează Comitetul de Stat pentru Starea de Urgenţă (CSSU al U.R.S.S.).

La Chişinău situaţia a fost stabilă, conducerea republicii reuşind să menţină o stare de calm. La 20 august 1991, Televiziunea şi Casa Radioului de la Chişinău au fost luate sub pază de grupuri de cetăţeni care optau pentru democraţie, iar preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul cu privire la crearea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

La 21 august 1991 a fost adoptată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova prin care se condamnau acţiunile de la Moscova, lovitura de stat fiind calificată „drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranităţii republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”.

În această declaraţie, organul legislativ îi îndemna pe soldaţii şi ofiţerii Armatei Sovietice să nu ia parte la acţiuni ce contravin normelor constituţionale şi să nu uite de necesitatea respectării drepturilor omului şi a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar cetăţenii Republicii Moldova erau chemaţi să respingă calea violenţei şi a dictatului, iar în caz de uzurpare a puterii de stat să manifeste nesupunere civică.

Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul de la Chişinău adoptă Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., prin care se recunoaşte că M. Gorbaciov a fost înlăturat nelegitim din funcţia de preşedinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de orientare reacţionară, şi aprobă Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din U.R.S.S.

De asemenea, se propune deputaţilor poporului ai U.R.S.S. din partea Moldovei ca, la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S., să ceară demisia lui A. Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din cauza poziţiei şi rolului lui în evenimentele de la 18-19 august 1991.

În hotărâre se cere organelor republicane şi locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat să se conducă cu stricteţe în activitatea lor de legislaţia republicii, iar Comitetul pentru Securitatea Statului, Ministerul de Interne şi Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii locale, să identifice persoanele care au executat deciziile ilegale ale aşa-zisului „comitet de stat pentru starea excepţională în U.R.S.S.” sau au contribuit la îndeplinirea lor şi să le tragă la răspundere conform legii.

La 22 august 1991, M. Gorbaciov revine la Moscova după trei zile de arest petrecute la reşedinţa din Crimeea, iar la 25 august demisionează din funcţia de secretar general al PCUS, ceea ce a însemnat căderea puterii partidului unic în U.R.S.S.

Pe data de 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova aprobă o Hotărâre prin care „se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii şi se naţionalizează întreaga avere a PCM”.

În aceeaşi zi M. Snegur, preşedintele Republicii Moldova, solicita, printr-o telegramă oficială, ajutorul lui M. Gorbaciov, ministrul Apărării şi preşedintele U.R.S.S., şi al lui B. Elţin, preşedintele RSFSR, în problema acţiunilor liderilor separatişti din autoproclamatele republici nistreană şi găgăuză (Smirnov, Ryleakov, Pologov, Topal, Chindighelean ş.a.) şi a susţinerii lor de către I. Morozov, şeful Comandamentului Regiunii Militare Odesa.

În telegramă se menţiona că liderii separatişti din Moldova au sprijinit practic oficial lovitura de stat din august 1991 şi comitetul criminal şi continuă să acţioneze în spiritul stării excepţionale, încurajaţi de trupele Regiunii Militare Odesa.

În această situaţie M. Snegur îl roagă pe M. Gorbaciov să dea dispoziţiile corespunzătoare Comandamentului Regiunii Militare Odesa pentru încetarea acordării ajutorului criminalilor de stat sus-menţionaţi.

După evenimentele de la Moscova a urmat valul declaraţiilor de independenţă ale republicilor unionale: 24 august – Ucraina, 27 august – Moldova, 31 august – Uzbekistan şi Kirghizia (ori Kyrgyzstan), 9 septembrie – Tadjikistan, 18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul declarându-şi independenţa Kazahstanul, la 16 decembrie 1991.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, prin vot nominal, Declaraţia de independenţă şi a adoptat imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”.

Republica Moldova devenea astfel un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale.

Din momentul adoptării Declaraţiei de independenţă, Republica Moldova a capătat statutul de subiect de drept internaţional şi a înaintat către ONU şi OSCE cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în aceste organizaţii, asumându-şi disponibilitatea să adere la Actul Final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă.

La 3 septembrie 1991 a fost stabilită frontiera de stat a Republicii Moldova şi a fost semnat Decretul privind retragerea de pe teritoriul republicii a trupelor Armatei Sovietice.

 

 

 

 

 

La momentul declarării independenţei, Republica Moldova avea  o populaţie de 4.366.300 de locuitori, dintre care 53% locuiau în mediul rural, o suprafaţă de 33.700 km2  şi era organizată administrativ în 40 de raioane.

La 3 septembrie 1991, România a devenit prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldovala doar cîteva ore după proclamarea acesteia. Federaţia Rusă a recunoscut independenţa statului moldovenesc în decembrie 1991.

La 8 decembrie 1991 au avut loc primele alegeri prezidenţiale în Republica Moldova, la care au participat 92% dintre cetăţenii cu drept de vot, 67,49%  votând pentru Mircea Snegur, acesta fiind desemnat primul preşedinte al Republicii Moldova, ales prin sufragiu universal.

Tot în data de 8 decembrie 1991, preşedinţii Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei – B. Elţin, St. Şuşkevici şi respectiv, L. Kravciuk – au semnat, la Belovezskaia Puscha, acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei U.R.S.S.

În acest context, Mihail Gorbaciov a trebuit să demisioneze din funcţia de preşedinte al U.R.S.S., declarând funcția sa desființată şi devenind astfel primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26 decembrie 1991 prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem al Republicilor Uniunii Sovietice, care a  recunoscut independența a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice.  

Imediat după evenimentele din august 1991, o bună parte a lumii a crezut în colapsul sovietic şi în detaşarea de trecutul totalitar, însă după o scurtă perioadă realităţile s-au dovedit a fi altele pentru o bună parte dintre republicile ex-unionale.

Iniţiativa celor trei preşedinţi de la Belovezhskaja Puscha a fost oficializată la 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, prin semnarea Declaraţiei, Protocolului şi Convenţiei cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente.

 Cei 11 membri fondatori ai CSI au fost: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului lui Șevardnadze.

În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. Ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în 2014.

 Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, a semnat actul de aderare la această organizaţie  fără consultarea prealabilă a legislativului, afirma atunci şi susţine şi astăzi,  că nu exista altă opţiune dat fiind faptul că Moldova risca atunci să intre într-o blocadă economică prelungită şi dezastruoasă.

Într-adevăr, R.Moldova se afla  într-o situaţie extrem de complicată, după ce Transnistria se declarase independentă  pe 2 septembrie 1990, urmată de Găgauzia la 19 august 1991.

Mai mult, liderii regiunii separatiste transnistrene încercau să inducă ideea că numai prin aderarea R. Moldova la CSI existau şanse de a rezolva conflictul de pe Nistru.

Tânărul stat a fost pus la grea încercare, când în data de 2 martie 1992, a fost declanşat cu sprijinul făţiş al Rusiei războiul de la Nistru, care a lăsat în urmă sute de morți şi răniți, familii despărţite şi destine distruse.

Gărzi separatiste şi unităţi de cazaci mercenari, cărora li s-au alăturat militarii ruși din Armata a 14-a dislocaţi în stânga Nistrului, au atacat posturile de poliţie şi alte organe ale puterii de stat  loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului, consolidându-şi  controlul  în Transnistria şi  proclamând o aşa zisă republică moldovenească nistreană, care există şi în prezent grţie ajutorului militar şieconomic rusesc.

Acum, după aproape trei decenii , observăm însă că acest pas a fost o capcană care a compromis pentru mult timp şansele de aderarea a Moldovei la UE.

De asemenea, mai trebuie menţionat că Mircea Snegur nu a semnat aderarea Moldovei la toate documentele de constituire a CSI, excluzând de la semnare  pachetul politico-militar al acestei noi structuri interguvernamentale create sub egida Moscovei, Chişinăul declarând din start că nu va participa la angajamentele cu caracter militar şi de securitate dintre statele membre ale Comunităţii Statelor Independente.

Primul parlament de la Chişinău, dominat de forţele democratice care au produs ruptura de URSS şi au proclamat independenţa Republicii Molodva, a refuzat să ratifice acordul de constituire a comunităţii.

Abia după ce, în 1994, în parlamentul de la Chişinău a venit majoritatea agrarian-nostalgică, acordul de constituire a CSI a fost ratificat şi Republica Moldova a devenit de fapt o membră a comunităţii. Timp de 3 ani şi jumătate, Moldova a participat la CSI în calitate de membru asociat sau după unii cercetători, Moldova a avut statut de observator pe lângă CSI.

Trebuie amintit şi faptul că americanii au insistat mult timp, inclusiv secretarul de stat american James Baker care a vizitat Chişinăul în februarie 1992, ca Moldova să ratifice Protocolul de la Alma-Ata, ca o condiţie sine qua non de recunoaştere diplomatică de jure a ţării de către SUA şi deschiderea ambasadei americane în Republica Moldova.

Aceste presiuni au fost coordonate cu Rusia, care, deşi a recunoscut independenţa Moldovei pe 18 decembrie 1991, a stabilit relaţii diplomatice bilaterale cu Chişinăul abia la 6 aprilie 1992.
Astăzi se discută pe larg în ce măsură statutul de membru al CSI este sau nu compatibil cu cel de ţară care îşi propune drept obiectiv strategic aderarea la Uniunea Europeană.

Există numeroase studii potrivit cărora scopurile de integrare în CSI, nu sunt compatibile cu calitatea de membru al UE. Cu toate acestea, nici una dintre guvernările de la Chişinău nu a pus hotărât timp de aproape 30 de ani problema ieşirii din CSI, chiar dacă integrarea europeană a fost declarată o prioritate absolută a politicii externe a Republicii Moldova.

Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 31 decembrie 1991. De atunci au trecut aproape trei decenii, dar o  întrebare a sociologului Dan Dungaciu, rămâne foarte actuală pentru societatea moldovenească – „Poţi scoate R.Moldova din U.R.S.S., dar cum scoţi U.R.S.S. din R.Moldova? .

Din păcate, acest al doilea stat românesc încă se mai confruntă cu un şir de probleme care îşi au originile în perioada regimului totalitar comunist şi care încă nu au putut fi depăşite.

 

 

Surse: 

 

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1290

http://www.istoria.md/articol/508/Declara%C5%A3ia_de_suveranitate_a_Republicii_Sovietice_Socialiste_Moldova__RSSM_

http://www.istoria.md/articol/763/17_martie,_istoricul_zilei

https://www.europalibera.org/a/24430709.html

http://unimedia.info/stiri/evenimentele-care-au-marcat-cei-26-de-ani-de-independenta-a-republicii-moldova-7-aprilie-2009–liberalizarea-regimului-de-vize–eurovision-2017-138313.html

17/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN DOCUMENT INEDIT: Senatul SUA susţine Reunirea Moldovei cu România

 

 

 

 

Imagini pentru harta romania si r moldova photos

 

 

 

 

 

 

Marius Diaconescu este conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București.

A absolvit în 1995 Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a susținut în 2004 doctoratul în istorie la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta cu teza ”Structura nobilimii din Transilvania în epoca angevină”. Ca istoric a publicat cărți, studii și articole și a prezentat comunicări științifice pe teme de istorie medievală.

A scris articole de presă despre viața politică, în special despre proiectul Unirii Basarabiei cu România, precum și despre învățământul universitar.

 

In urma cu cateva zile, Marius Diaconescu publica și comenta în ziarul „Adevărul” rezoluţia 148 a Senatului american, emisă în 1991, care hotărăşte că Guvernul Statelor Unite trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova.

Rezoluția nu a fost niciodată retrasă de pe site-ul oficial al Congresului Statelor Unite, de unde autorul articolului o și reproduce.

Textul apare acum pentru prima oară în România, în original și tradus, cu observațiile lui Diaconescu:

”în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu România. Acest orizont de aşteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România şi Moldova. Nu doar SUA se aşteptau în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci şi statele europene.” Nu s-a făcut nimic.

Comentatorul amendează ideea care încă circulă, și anume că procesul ar fi fost blocat de președintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Neadevărat, spune Marius Diaconescu și se sprijină pe două argumente: încă din momentul declarării independenței Moldovei Snegur a declarat pentru cotidianul francez Le Figaro că independența nu este un scop în sine, ci doar o primă etapă; mai e și mărturia ambasadorului român la Chișinău din acea perioadă, Aurel Preda, care spune că Snegur a trimis două delegații la președintele român Ion Iliescu să inițieze negocierile de unire (Snegur dorea o poziție de vicepreședinte), dar Iliescu ar fi refuzat.

”Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991” iar ”Istoria îl va judeca” – este concluzia semnatarului din„Adevărul”.

 

 

DOCUMENT INEDIT. Senatul SUA susţine Reunirea Moldovei cu România

 

 

 

 

 

DOCUMENT INEDIT. Senatul SUA susţine Reunirea Moldovei cu România

 

 

SUA au recunoscut dreptul Reunificării Moldovei cu România!

În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotăra  că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova.

Documentul a ramas ascuns opiniei publice, de catre politicienii din România şi Moldova pana de curand !

„CONGRESUL 102 SESIUNEA 1 Rezoluţia Senatului 148 Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord. ÎN SENATUL STATELOR UNITE 28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991 Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale HOTĂRÂRE Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.

Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;

Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;

Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;

Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;

Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;

Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;

Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;

Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;

Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;

Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;

Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;

Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;

Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;

Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;

Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;

şi Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie

1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop; şi

2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”

 

*** Rezoluţia Senatului american are o importanţă crucială pentru recunoaşterea internaţională a dreptului României şi Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american.

Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeaşi autoritate.

Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluţia Senatului american atestă poziţia SUA, favorabilă Reunirii.

Să nu uităm că SUA a fost şi este vioara întâi în politica internaţională.

În funcţie de poziţia ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene. Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aştepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România.

Acest orizont de aşteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România şi Moldova. Nu doar SUA se aştepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci şi statele europene.

Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informaţie primită de la un fost ministru de externe al României).

România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.

Sigur arhivele Ministerului de Externe conţin documente care atestă poziţia statelor europene faţă de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990.

Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziţia demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România şi printre ele trebuie să fie informaţii şi despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice.

Probabil peste mulţi ani aceste documente vor fi accesibile publicului şi vom cunoaşte mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.

În general se spune că primul preşedinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România.

Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidenţial.

Pentru că preşedintele Mircea Snegur s-a pronunţat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România.

Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult.

Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.

Fostul ambasador al României la Chişinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat. Aurel Preda a participat la redactarea declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate afirmaţiilor sale.

Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România.

Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era aşteptată.

Deşi au existat premise favorabile Reunirii pe plan internaţional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puţin un răspuns este cert: Ion Iliescu, preşedintele României în 1991, avea relaţii prea strânse cu Moscova şi a trădat interesul naţional al României.

Sigur Ion Iliescu cunoştea Rezoluţia Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul naţional? Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991.

Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991! Rezoluţia nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanţă politică excepţională şi trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România.

Recunoaşterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toţi cei care militează şi acţionează pentru realizarea acestui deziderat naţional, singurul PROIECT de ţară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.

 

Surse: www.europalibera.org/; adevărul.ro; http://basarabialiterara.com.md

16/10/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: