Gorbaciov şi echipa sa au înţeles că ar fi devenit ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă acceptau recursul la forţă, prevenind astfel declanșarea unui mare război în inima Europei

Foto: Boris Elțîn și Gorbaciov

Cum a evitat un alt lider rus declanșarea unui mare război în inima Europei. Scriitorul ruso-ucrainean Vladimir Fedorovski: „Zidul a căzut întrucât Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a guverna” / „Gorbaciov şi echipa sa au înţeles că vor deveni ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă vor accepta recursul la forţă”

Într-o corespondență pentru RFI, prluată de https://www.podul.ro, poetul și dramaturgul român stabilit la Paris Matei Vișniec relatează o serie de declarații făcute pentru Le Figaro de scriitorul și diplomatul rus de origine ucraineană Vladimir Fedorovski, în trecut colaborator apropiat al ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, iar în ultimele decenii autorul unor bestselleruri internaționale.

Stabilit în Franța de peste două decenii, Fedorovski, în prezent cetățean francez, a precizat pentru „Le Figaro” că prăbuşirea zidului de la Berlin nu s-ar fi putut produce pe 9 noiembrie 1989 dacă la Moscova nu s-ar fi aflat la putere un lider reformator înconjurat de o echipă reformatoare.

În Germania erau staţionaţi în urmă cu 30 de ani, 500 000 de soldaţi sovietici. Iar KGB-ul l-a informat pe Gorbaciov că dispunea de un plan de intervenţie în cazul în care germanii ar fi forţat unificarea.

Vladimir Fedorovski evocă în interviul său un moment precis, care s-a derulat pe 10 iunie 1989, când Gorbaciov şi echipa sa au înţeles un lucru: şi anume că vor deveni ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă vor accepta recursul la forţă.

Decizia lui Gorbaciov de a nu folosi forţa a avut însă şi alte motivaţii. Citez din ce spune Vladimir Fedorovski: „În realitate, arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal şi că trebuia ieşit din această logică. Zidul a căzut întrucît Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a guverna”.

Iată o concluzie care merită tot respectul, ca şi liderul care a pus-o, în urmă cu 30 de ani, în aplicare. Deşi Gorbaciov a devenit între timp, după cum arată mulţi alţi observatori, unul dintre cei mai detestaţi oameni din Rusia, mai arată Vișniesc în corespondența sa pentru RFI.

Într-adevăr, în vreme ce în occident este iubit, ridicat la rangul de erou care a dat jos Zidul Berlinului, punând capăt tiraniei de decenii a regimurilor comuniste în estul Europei și în Uniunea Sovietică, în Rusia, Gorbaciov, astăzi în vârstă de 91 de ani, nu se bucură nici de departe de un asemenea renume sau de o popularitate importantă.

Mai mult, un sondaj de opinie, publicat în ziua în care fostul lider sovietic împlinea 85 de ani arăta că numai 12% dintre cei intervievați cred că a făcut ce a putut mai bine pentru țara sa, introducând reformele necesare, în timp ce 24% au declarat că este un „infractor“, un criminal, care a distrus URSS.

Pentru mulți ruși, destrămarea Uniunii Sovietice a lăsat un gol imens și un sentiment puternic că viața de atunci era mai bună. Doar 1% dintre respondenții unui sondaj realizat, în 2021 (când s-au împlinit 30 de ani de la destrămarea URSS) de Centrul independent Levada au menționat cele mai grave crime ale sistemului, inclusiv lagărele de muncă forțată din Gulag, și că în URSS au avut loc represiuni politice și execuții care sunt cunoscute în Occident. De altfel, însuși tiranul de la Kremlin, Vladimir Putin, a descris prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolul”.

Nu este prima oară când scriitorul Vladimir Fedorovski (foto jos), fost diplomat sovietic şi traducător pentru Leonid Brejnev, opinează că URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider nu a vrut să facă război. Aleksandr „Iakovlev (arhitectul perestroikăi, n.red) mi-a spus că reacţia preşedintelui sovietic îi amintea de destinul ţarului Nicolae al II-lea la începutul Revoluţiei Ruse. El nu îşi dorea reproducerea unui război civil. A făcut o comparaţie mai recentă: imaginaţi-vă o Iugoslavie de o sută de ori mai mare şi cu 30.000 de focoase nucleare”, spunea Fedorovski într-un alt interviu acordat tot pentru „Le Figaro”.

El a respins teoriile precum că Gorbaciov era înconjurat de agenţi mandataţi de CIA să submineze, chiar să distrugă Uniunea Sovietică, „Uniunea Sovietică a murit pentru că Gorbaciov a încetat să ucidă pentru a guverna”, este concluzia fermă a lui Vladimir Fedorovski.

Vladimir Fedorovski 

Autorul unor volume de mare succes, traduse și în limba română, precum „În slujba Kremlinului. Spioni care au schimbat cursul istoriei” sau „Secolul roșu. De la revoluția bolșevică la Putin”, Vladimir Fedorovski s-a născut la Moscova în urmă cu aproape 72 de ani (27 aprilie 1950).

Este fiul unei rusoaice și al unui ucrainean erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. Deosebit de talentat la limbi străine, Vladimir Fedorovski, vorbitor de franceză, engleză și araba, a asistat adesea, în calitate de translator, la întâlnirile lui Brejnev cu liderii țărilor arabe. 

 S-a împrietenit cu Aleksandr Iakovlev, principalul arhitect al perestroikăi, a devenit apoi un colaborator apropiat al lui Gorbaciov, fiind numit consilier diplomatic in Franta, cu misiunea de a explica perestroika (1985-1990). Cariera sa politică a durat însă doar un an, într-o perioadă de răscruce a căderii comunismului în Rusia.

În 1991 a fost unul din fondatorii Mișcării pentru reforme democratice din URSS, al cărei purtător de cuvânt a fost în timpul puciului paleo-comunist de la Moscova, din luna august a aceluiași an.

Din această experiență s-a născut cartea „Histoire secrete du coup d’Etat” (1991) care a avut un rol determinant în îmbrățișarea unei cariere de scriitor de mare success în Occident. Este astăzi unul dintre cei mai publicați scriitori de origine rusă din Franța, ultimul său volum, apărut la editura Balland în luna martie 2022, fiind dedicat situației din Ucraina – „Poutine, Ukraine, Faces caches”.

Publicitate

PRIN CE AU TRECUT RUȘII imediat după prăbușirea URSS

Russia Beyond (Vladimir Rodionov / TASS; Domeniu Public)

În urmă cu treizeci de ani, un imperiu care era considerat etern s-a prăbușit în doar câteva luni, iar cetățenii unei țări s-au trezit brusc în altă țară, în timp ce asistau la transformări radicale care se petreceau chiar în fața ochilor lor, scrie https://www.rbth.com/history

Să runcăm o privire mai atentă la evenimentele de atunci…

Drapelul de stat

Steagul roșu sovietic arborat pe clădirile oficiale ale Kremlinului din Moscova a fost înlocuit cu tricolorul rusesc la doar 38 de minute după discursul televizat în direct al președintelui Mihail Gorbaciov, în care acesta și-a anunțat demisia.

Cu toate acestea,în primele momente schimbarea a trecut aproape neobservată de oamenii obișnuiți.

Vladimir Rodionov/Sputnik

Coborârea drapelului sovietic s-a făcut fără ca echipele TV să fi fost invitate să asiste la acest eveniment istoric, iar Piața Roșie nu era aglomerată în acea zi în care ningea și ploua.

„Am reușit să fac doar câteva instantanee, pentru că totul s-a întâmplat atât de repede. Unu-doi și steagul roșu era deja jos; apoi muncitorii au ridicat tricolorul rusesc. Schimbarea istorică a drapelului a durat 10 minute”, și -a amintit fotoreporterul Aleksei Boitsov, unul dintre puținii martori. 

Prețurile din magazine

Foto: TASS

Prăbușirea URSS a însemnat și sfârșitul reglementării prețurilor de către stat, care practic nu se mai implica.

Guvernul a numit această liberalizare a prețurilor ”o reformă necesară”, crezând că reforma nu va face decât să regleze dinamica cererii și ofertei pe piață. Imediat a început să capete proporții amenințătoare penuria de bunuri de larg consum care în scurt timp a dus la o scădere de trei oria cantității de bunuri pe rafturi.

Până la sfârșitul anului, prețul multor mărfuri a crescut de 8-11 ori, iar oamenii au început să se refere la asta ca la o „terapie de șoc”.

Prețurile se puteau schimba de mai multe ori într-o zi, ceea ce reducea practic la zero economiile multor familii. 

Alcoolul

Foto: Stanislav Shaklein/Sputnik

În 1992, toate restricțiile privind vânzările de alcool au fost ridicate, în vreme ce monopolul de stat asupra producției au dispărut permițându-se în același timp mărcilor străine să intre pe piața rusă, care a fost pentru o vreme a fost dominată de alcoolul numit „Royal” produs în Germania .

Un litru de alcool pur costa cu 25 la sută mai mult decât un litru de vodcă, dar oamenii îl diluau cu apă, așa că scoteau o cantitate mult mai mare. 

„Royal” a câștigat imediat popularitate datorită prețului său accesibil și reclamelor de la TV, devenind astfel un simbol al anilor 1990. ”Polițiștii rutieri se obișnuiseră cu mirosul teribil emanat de mașinile pe care le opreau, deoarece alcoolul „Royal” diluat era folosit și pentru lichidul de ștergător de parbriz”, își amintește actorul Iury Stoianov .

Odată cu creșterea popularității alcoolului importat, a venit și o creștere a incidenței intoxicațiilor cu alcool, care, până în 1994, s-au dublat de patru ori față de 1992. Potrivit analiștilor, alcoolul contrafăcut a reprezenta 67 la sută din întreaga cantitate comercializată.

Cetățenie nouă, dar pașapoarte inexistente

Odată cu dispariția URSS, cetățenia a milioane de oameni s-a schimbat peste noapte, iar toți cetățenii care locuiau în țările nou formate deveneau oficial cetățenii lor. Cu toate acestea, pașaportul sovietic a rămas valabil până în anii 2000 și a fost folosit atât în problemele interne, cât și pentru călătoriile în străinătate.

Diferența a fost aceea că cetățenii ruși au primit o ștampilă în pașaportul sovietic, în timp ce ne-rușii aveau și ei același pașaport sovietic, dar fără ștampilă.

Condițiile au fost aceleași pentru ei încă vreo zece ani ți auservit posesorii lor pentru înregistrarea căsătoriilor, nașterilor, deceselor și așa mai departe.

Kikvadze Givi, Felix Crimeea/TASS

Sigiliul de aprobare sovietic

Calitatea articolelor achiziționate în Uniunea Sovietică era garantată de un sigiliu special – o litera „K” inversată (din cuvântul rusesc pentru „calitate” – kacestvo) care se aplica doar acelor mărfuri aprobate de o comisie specială, care supraveghea întregul proces de producție și controla respectarea standardelor de calitate. 

După 1991, după ce sigiliul nu a mai fost aplicat, piața a fost inundată de mărci străine cu origine necunoscută și cu o mulțime de produse de o calitate îndoielnică. Cei care regretă dispariția fostei URSS își amintesc încă că un preț ieftin nu trebuie să fie sinonimul unei calități scăzute.

Banii 

Foto:TASS

Bancnotele care îl înfățișau pe Lenin au fost înlocuite cu rubla rusă. Cetățenii au avut la dispoziție doar două săptămâni pentru tranziție și li s-a permis să schimbe 30.000 de ruble (termenul limită a fost ulterior prelungit până la sfârșitul anului, cu limita extinsă la 100.000 de ruble).

Procesul a fost complicat și mai mult de faptul că noile bancnote puteau fi schimbate doar cu ajutorul unui pașaport (care era ștampilat în momentul schimbuluis care putea fi făcut o singură dată). 

O panică reală a cuprins populația. Oamenii s-au agitat zile întregi, căutând cunoștințe fără nimic de schimbat, cerându-le ajutor. Nu toată lumea a avut succes, ceea ce ia făcut ca multe persoane să-și piardă pur și simplu majoritatea economiilor. 

„S-a înțeles că reforma le punea cetățenilor anumite dificultăți”, a explicat mai târziu șeful Băncii Centrale, Viktor Geraschenko . „Dar ce altceva se putea face? După ce a devenit clar că zona rublei nu poate fi susținută, principala preocupare a devenit eliminarea depozielor masive de ruble sovietice din economia țărilor care aparțineau încă țărilor CSI. Până atunci, acestea intrau cu ușurință pe piața internă, ducând la deficite și la creșterea prețurilor.”

Dispariția statuilor lui Lenin

Foto: Dmitri Korobeinikov/Sputnik

Numele și imaginea lui Lenin în viața cetățenilor sovietici a fost o permanență timp de șase decenii și jumătate de la moartea sa și până la prăbușirea sistemului comunist.

Piața principală a aproape fiecărui oraș din URSS îi purta numele ca de asemenea, numeroase cinematografe, școli, stadioane, universități, gări, orașe și gospodării agricole colective.

Viitorii „Pionieri” se refereau cu respect la Lenin dpe care îl numeau „bunicul” și pentru mulți el a fost considerat un membru al familiei, care îi privea de sus din portrete și statui aflate pretutindeni. 

Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, totul s-a schimbat brusc. Numele Lenin a început să dispară din titlurile de cărți, articole, disertații etc. Sistemul școlar și universitar a început, de asemenea, să fie reformat, iar pogeul de-leninizării a avut loc în 1993. După cum notează istoricul Iuri Pivovarov, mass-media a început să-l descrie pe Lenin ca întruchiparea răului absolut chiar și în noua Rusie.

Dărâmarea monumentelor a fost efectuată selectiv, ceea ce nu se putea spune despre fostele republici sovietice, unde îndepărtarea de simbolismul sovietic devenise o problemă de o importanță deosebită, începând chiar înainte de dizolvarea URSS.

Primul monument a fost demontat în 1990 în actualul Cervonograd, Ucraina. 

Închirierile de casete VHS

Până la prăbușirea URSS, rușii au avut acces la puține filme străine, dar odată cu căderea Cortinei de Fier, totul s-a schimbat.

În primul rând, oamenii au început să achiziționeze aparate video, dar odată ce lumea cinematografiei occidentale le-a fost deschisă, au apărut și primele magazine de casete video, care comercializau sau închiriau copii piratate de filme cu traduceri de multe ori hilare.

La acea vreme, aceste locuri de închiriere sau vânzare a casetelor video se aflau într-un mic colț, undeva într-un mare magazin universal sau chiar într-o frizerie.

Toate aveau cataloage unde puteai cerceta ce filme erau disponibile. Sângeroasele filme de acțiune de la Hollywood și producțiile de desene animate Disney s-au dovedit cele mai populare și erau cerute masiv în rândurile publicului. 

ISTORIA NEȘTIUTĂ a tratamentelor barbare la care au fost supuși în timpul fostei Uniuni Sovietice marii invalizi de război

Citim în https://www.infoactual.ro., că dacă politicile de discriminare și exterminare a persoanelor cu dizabilități din Al Treilea Reich (Al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933–1945) sunt bine cunoscute publicului larg, acestea fiind supuse deportărilor și unor tratamente de exterminare, istoria persoanelor cu dizabilități din Uniunea Sovietică, mai ales din perioada stalinismului, a rămas încă o necunoscută în ochii opiniei publice .

Valaam, gulagul celor cu handicap

Aproximativ jumătate de milion de soldați și ofițeri sovietici își pierduseră membrele pe câmpurile de luptă din Marele Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial) în 1941–1945. Ulterior, s-au întors la viața civilă unde s-au trezit inutili nimănui și incapabili să obțină un loc de muncă. Au ajuns astfel să cerșească pe străzi, teatre și piețe, încercând să se întâlnească și să formeze un sindicat al lor.

Stalin considera că invalizii deranjează vizual

Departe de a le răsplăti jertfa pentru patrie, Iosif Stalin a ordonat ca acest public defectuos să fie scos din vedere pentru a nu mai distruge priveliștile orașului sovietic. Din Leningrad și alte orașe mari, veterani infirmi au fost răpiți, aruncați în camioane și conduși pe malul lacului Ladoga, în apropiere de granița cu Finlanda, iar de acolo cu barca până la insula Valaam.

Casa Invalizilor de Război și Muncă a fost înființată în clădirile unei foste mănăstiri celebre, în anul 1948. Veteranii fără membre au trăit în condiții grele de izolare precum cei mai răi criminali, deoarece erau infirmi și nu uciși într-o luptă cu inamicul, fapt care nu-i făcea suficient de onorabili în ochii noii propagande.

Cei care și-au pierdut toate membrele au fost porecți cinic „samovari” (pentru că fără picioare și brațe o persoană arată ca un samovar rus).

Samovarii în special au avut dificultăți. Erau înfășați încontinuu ca niște copii mici neputincioși, aflați până și în imposibilitatea de a-și face nevoile fiziologice singuri.

O viață fără noimă

Vara, erau scoși afară și așezați pe iarbă de lângă râu sau lac, astfel încât urina și excrementele lor picurau în căile navigabile. Unii s-ar rostogoli și ar încerca să se sinucidă înecându-se. Asistentele au avut, totuși, milă de ei și i-au pus să formeze coruri Samovar pentru a le da un sens vieții.

În primii câțiva ani, în clădiri nu exista electricitate sau încălzire sau, de altfel, o infirmerie. Mii de oameni au murit din cauza frigului și a bolilor netratate.

În acea perioadă, în Uniunea Sovietică au apărut și alte unități similare ca la Valaam, toate situate în locuri îndepărtate, reci și ascunse de obișnuința umană, cel mai adesea în mănăstiri părăsite: Kirillo-Belozersky, Alexander-Svirsky, Goritsky. Au găzduit între 100.000 și 200.000 de veterani infirmi.

Mame, soții, surori și-au căutat rudele infirme răpite de stat. Multe femei din perioada postbelică au scris petiții și telegrame la centrele pentru persoane cu dizabilități sau chiar au venit fizic să-i vadă pe cei internați, dar rareori au avut noroc. Unii infirmi au refuzat în mod deliberat să se prezinte în fața rudelor lor și și-au ascuns numele adevărate: nu au vrut să le arate celor dragi urâțenia și neputința lor.

Drept urmare, acești oameni s-au trezit șters din memoria istorică colectivă. Puțini istorici entuziaști, fără niciun sprijin din partea statului, încearcă să afle adevărul despre cei care și-au dus rămășițele vieții în internatele speciale pentru veterani de război. Unul dintre ei este istoricul-genealog Vitali Semyonov, care a publicat și un album foto de arhive despre centrele de veterani din perioada stalinistă și post-stalinistă.

Ignoranța prezentului

Vladimir Putin, care vine în mod regulat în Valaam, redevenită mănăstire între timp, în niciuna din rugăciunile sale publice nu a menționat veteranii de război infirmi care au fost forțați să trăiască și să moară în condiții inumane în arhipelag.

Perestroika lui Gorbaciov, de asemenea, nu a permis o analiză amănunțită a acestui subiect, considerat prea șocant într-o uniune socialistă tot mai slab menținută.

Am putea concluziona că Rusia este una dintre puținele țări care nu își învață niciodată propriile lecții de istorie și le repetă mereu.