R.Moldova, printre potențialele ținte ale Rusiei pentru o nouă invazie. „Ar putea Putin ordona o nouă invazie?

Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse – Facebook

„Un agent al KGB-ului precum e Vladimir Putin știe să își ascundă sentimentele. Dar în 2013, după ce fostul președinte Barack Obama l-a caracterizat „copilul plictisit din fundul clasei”, Putin a reacționat nervos. Și pe bună dreptate: Copiii plictisiți din fundul clasei sunt rareori ambițioși. Putin, din prima zi a domniei sale de 21 de ani a avut planuri ambițioase, atât personale cât și pentru Federația Rusă”.

Așa își începe analiza intitulată „Ar putea Putin ordona o nouă invazie?”, în publicația Politico, cercetătorul Leon Aron, expert în spațiul ex-sovietic, într-un articol reprodus de https://www.defenseromania.ro/.

Acesta amintește că una din principalele priorități pentru Putin, după ce a devenit președinte, a fost controlul asupra instituțiilor ce nu se mai aflau în sfera de dominație politică după prăbușirea URSS: industrii majore, justiție, mass-media etc.

Apoi și-a alimentat ambițiile geostrategice prin „incursiunile din Ucraina și Crimeea, alianța militară cu Siria și atacurile asupra democrațiilor occidentale”.

În opinia expertului, multe dintre elementele din 2014 care au dus la invazia Ucrainei se regăsesc și azi, iar administrația Biden ar trebui să dezvolte o strategie cu privire la Federația Rusă.

Deja vu „Crimeea 2014”

Leon Aron precizează că sunt cel puțin două motive pentru care Putin ar putea ordona acțiuni militare similare cu cele din 2014. În primul rând setea președintelui rus de glorie iar cel de-al doilea intenția de a avea un „mandat pe viață” într-o țară în care economia și veniturile stagnează de mai bine de un deceniu iar pandemia de Covid-19 a lăsat răni adânci.

Mai mult, arestarea opozantului Alexei Navalnîi a declanșat proteste în peste 100 de orașe ale Rusiei, pentru prima oară de la demonstrațiile împotriva lui Putin din 2011.

Astfel, în 2014, când situația economică a Rusiei era tot sumbră, Putin a folosit „întoarcerea” Crimeei pentru a contracara criza economică și pentru a își crește popularitatea. Acțiune care i-a reușit, legitimându-și astfel mandatul. 

Sursa citată arată că dacă în 2013 Vladimir Putin avea o popularitate în scădere de 65%, după anexarea ilegală a Crimeei aceasta a explodat la 81%. Iar dacă în 1999 la numirea în funcția de premier nu era foarte cunoscut, popularitatea sa a crescut vertiginos imediat după acțiunea militară din Cecenia.

Cel mai mare nivel a fost atins în septembrie 2008, după războiul din august 2008 împotriva Georgiei.

Atunci Vladimir Putin avea o popularitate de 88%! 

Georgia, Republica Moldova și Ucraina, potențiale ținte ale lui Putin pentru un „război scurt și victorios”

„Putin ar putea recurge la ceea ce a făcut foarte bine în trecut: războaie scurte și victorioase”, scrie Politico.

„În cazul în care Putin vrea să poarte un nou război scurt și victorios nu duce lipsă de potențiale ținte. Există cel puțin cinci state care ar putea fi victimele unor acțiuni militare. Trei dintre ele – Georgia, Republica Moldova și Ucraina – sunt state pe teritoriul cărora există conflicte înghețate ce pot fi foarte ușor reactivate de către trupele rusești sau de către separatiștii susținuți de Moscova”, precizează expertul Leon Aron în analiza sa.

El spune că alte state ce ar putea fi potențiale ținte ale Moscovei sunt Belarusul și Kazahstanul, ultimul cu cei mai mulți etnici ruși după Ucraina.

Totuși, semnalează Politico, niciuna din aceste țări nu ar putea să-i potolească ambițiile mari ale lui Putin atunci când vine vorba despre geostrategie.

O astfel de ambiție e reprezentată de statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania, toate însă membre NATO.

„Deși Putin s-a lăudat să ajungă la Riga și Tallinn în două zile, o Reconquista imperială rusă este puțin probabilă. Rușii nu vor veni cu tancurile.

În schimb, Moscova ar putea desfășura o operațiune „hibridă”, pe modelul Crimeea, acțiune condusă de către forțele ruse, mai exact forțele speciale și unitățile de parașutiști de elită din cadrul Districtul Militar Vest al Federației Ruse”, precizează expertul în analiza sa. 

Politico îl citează pe generalul John Nicholson, fost comandant al trupelor SUA și NATO din Afganistan, care a estimat că NATO poate mobiliza în aproximativ 90 de zile o forță militară care să o depășească pe cea a Federației Ruse în zona Baltică.

„În schimb, au trecut doar trei săptămâni de la invazia Crimeei, până la așa-zisul referendum și anexarea oficială a Peninsulei la Federația Rusă”, mai precizează sursa citată.

Publicitate

28 iunie 1940 – o zi neagră pentru basarabeni și bucovineni, care trebuie declarată Zi de doliu național. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Se împlinesc 80 de ani de la ocuparea Basarabiei de Uniunea Sovietică. La 28 iunie 1940, Armata Roșie a intrat în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, pământuri românești la acea vreme.

Această ocupație este o consecință a împărțirii spațiilor de influență dintre sovietici și germani, prin semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, cu un an mai devreme în 1939, informează Radio Chișinău.

Ziua de 28 iunie trebuie declarată  Zi de doliu național. O asemenea inițiativă fusese înaintată în  Parlament de la Chișinău de către Mihai Ghimpu, nefiind acceptată din cauza conjuncturii politice, dar ea este logică și argumentată, afirmă istoricul Anatol Petrencu.

După 28 iunie 1940 o mare parte a intelectualității basarabene – preoți, profesori etc. – s-a refugiat peste Prut, iar cei rămași sunt supuși unui calvar, fiind deportați, întemnițați, exterminați, spune Anatol Petrencu.

Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică, în 24 iunie 1940, de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia.

De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat, în niciun fel, în protocolul secret al Pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

În cartea de amintiri a lui Viaceslav Molotov „Molotov remembers. Inside Kremlin Politics” sunt relatate circumstanțele în care România a pierdut nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în anul 1940, odată cu Basarabia.

Molotov relatează: „Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă.

Germanii mi-au spus: „Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul. El a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți?”, „Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta.”

Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României!” a răspuns ambasadorul german la Moscova, Friederich von der Schulenburg. „Da, dar ucrainenii trebuie să se unească!” … Schulenburg …a oftat și apoi a zis: „Voi raporta guvernului meu”. A raportat și Hitler a aceptat.„

Timp de câteva zile oficialii sovietici au negociat cu reprezentanții Germaniei naziste, să realizeze punctul 3 al protocolului adițional secret, adică anexarea Basarabiei.

După aceste 4 zile de negocieri, Hitler a fost de-acord să cedeze doar partea de nord a Bucovinei, Stalin dorind să ia întreagă Bucovină, cu Suceava, Câmpulung Moldovenesc.

După ce aceste probleme au fost soluționate prin compromis, a fost înaintată guvernului României prima notă ultimativă, o notă plină de falsuri.

În ea se spunea că România s-a folosit de slăbiciunea Rusiei Sovietice și a anexat în 1918 Basarabia…

Astfel tancurile sovietice au trecut Nistru pe 28 iunie pe la Soroca, Tighina, Cetatea Abă și au înaintat foarte rapid către Prut.

Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost  peste o mie de foști funcționari români, printre ei -14 foști membri ai Sfatului Țării:

 « Data de 28 iunie pentru noi românii și în mod special pentru românii basarabeni este o zi neagră. Această zi, de 28 iunie 1940, a fost precedată de către alte evenimente – pierderea războiului de către Franța la 22 iunie.

Acele zile au fost foarte grele pentru populația Basarabiei. În jur de 100 mii de cetățeni, conform datelor pe care le avem au reușit să treacă Prutul, în primul rând administrația civilă, militarii, o bună parte din intelectualitatea civilă, cei care au putut să se retragă.

De aici încep necazurile cetățenilor noștri – circa 400 de mii au fost mobilizați, chipurile benevol, pe diferite șantiere din Rusia, unde fuseseră omorâți, în anii 32-33, 38-38, mulți oameni și era nevoie de brațe de muncă ieftine. Ei nu știau limba, lucrau în condiții precare și apoi s-a început războiul și li se pierde urma.

Fiind extinse prevederile Codului penal al Federației Ruse, art. 58, orice mișcare putea fi sancționată cu 3-5 și mai mulți ani de muncă forțată. Chiar și pentru modul de a gândi puteai să înfunzi pușcăria la sovietici.

Chiar la scurt timp de la anexare au fost prinși foști funcționari de partid, foști primari, ofițeri ai armatei române și chiar ai armatei țariste, duși în Rusia și condamnați la ani grei de pușcărie.

Vadim Pirogan se plimba chiar în centrul orașului, când a fost arestat și trimis în Siberia. Acolo, după mai multe luni de muncă silnică, a aflat ce i se incriminează», relatează istoricul Anatol Petrencu.

Cele mai importante arestări  și deportări ale populației locale vor avea loc în ajunul atacului Germaniei asupra Uniunii Sovietice din 22 iunie 1941.

În acea perioadă au loc deportări în masă în mai multe regiuni ale URSS – Republicile Baltice, Ucraina, Bielorusia, etc.. Potrivit istoricului Igor Cașu, în total din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței în primul an de ocupație sovietică au avut de suferit – prin arestare, execuție sau deportare – peste 86 mii de persoane. Circa 22 mii dintre ele au fost din Basarabia.

Scopul terorii asupra popoarelor incluse cu forța în țarcul sovietic era eliminarea « dușmanilor de clasă», a unor potențiali inamici:

„În Țările Baltice, spre exemplu, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 au fost deportate peste 50 mii de persoane. În ansamblu, în cele aproape 12 luni de putere sovietică în zona baltică au dispărut fără veste sau au fost executate nu mai puțin de 123 mii de persoane.

În perioada septembrie 1939 – sfârșitul lunii iunie 1941, au fost arestați, deportați sau executați aproximativ 1 000 000 de oameni care aveau cetățenia Poloniei, adică proveneau din regiunile vestice ale Ucrainei și Bielorusiei… Putem constata că motivul principal al operațiunilor sus-numite ținea, după logica regimului stalinist, de eliminarea unor potențiali sau prezumtivi dușmani ai puterii sovietice în condițiile în care posibilitatea izbucnirii unui război de lungă durată cu Germania era iminentă”, menționează istoricul Igor Cașu.

 Una din crimele înfăptuite de bolșevici după anexarea din 1940 a fost exproprierea oamenilor, afirmă Anatol Petrencu:

“Lumea a rămas fără proprietate, pe lângă faptul că averile și casele țăranilor deportați au fost confiscate și nu li s-au mai restituit, și aici în Chișinău mulți locatari au fost dați afară, ca alte persoane să se stabilească”.

Deși sunt vehiculate imagini cu localnici din Basarabia care ar fi întâmpinat cu bucurie armata sovietică, potrivit mărturiilor supraviețuitorilor, aceste filme au fost fabricate ulterior la comandă,  susține istoricul Anatol Petrencu

Despre lipsa de simpatie a basarabenilor față de « eliberatorii »  sovietici mărturisește și faptul că în august 1940 aici existau mai puțin de 300 de comuniști, dintre care majoritatea erau ruși și ucraineni, afirmă istoricului Igor Cașu.

El mai menționează că în primăvara anului 1941 din 9 mii de comuniști din RSS Moldovenească, aproape jumătate erau veniți din alte republici sovietice.

 

 

Surse:

Agenția BucPress din Cernăuți – www.bucpress.eu

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_Nord

 

 

 

 

 

 

Nicolae Negru: Pe cine amenință Putin, când vorbește despre teritoriile „tradiționale, din punct de vedere istoric, rusești”?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Negru: Pe cine amenință Putin, care sunt teritoriile „tradiționale, din punct de vedere istoric, rusești”?

 

Iată fraza lui Putin, pe care a rostit-o la o televiziune rusă, pe 21 iunie, trimițind fiori de gheață vecinilor Rusiei și întregii Europe „de la Lisabona la Vladivostok”:

„La crearea Uniunii Sovietice, în acord era prevăzut dreptul de ieșire, dar fiindcă nu era stabilită procedura, apare întrebarea: dacă o republică oarecare a intrat în componența Uniunii Sovietice, dar a primit în bagajul său enorm de multe pământuri rusești, teritorii rusești tradiționale din punct de vedere istoric, iar apoi a hotărât deodată să iasă din componența acestei Uniuni – în cazul acesta să fi ieșit cu ce a venit și să nu fi cărat cu sine „cadourile” de la poporul rus”, scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News. 

Falsul, absurdul acestei declarații constă în faptul că nicio „republică” nu a intrat benevol în componența URSS, ci au fost „intrate”, aplicându-se forța militară a bolșevicilor, iar „cadouri” teritoriale s-au făcut în ambele sensuri, prin transferuri „reciproce”, dictate de Moscova, din rațiuni diferite. În cazul Ucrainei, Kazahstanului, Belarusului, Estoniei, Federația Rusă nu numai a „cedat”, ci și a primit teritorii.

De aceea, probabil, la despărțire, Moscova nu a emis pretenții și a recunoscut hotarele dintre republici stabilite în perioada URSS. De ce și-a amintit acum, după treizeci de ani, Putin de ele? Regretele ar fi trebuit să i le adreseze lui Boris Elțin, când acesta l-a numit succesor.

(După Țările Baltice, Federația Rusă și-a proclamat prima suveranitatea la 12 iunie 1990, iar Ucraina – la 16 iulie 1990, Belarusul – la 27 iulie 1990, iar Kazahstanul – abia la 25 octombrie 1990.)

Chiar a doua zi după interviul cu Putin, pe 22 iunie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a încercat să asigure toată lumea că Rusia nu are pretenții teritoriale față de țările vecine, dar nu a convins pe nimeni, declarația președintelui rus, ca o bombă cu efect întârziat, tulbură și sperie spațiul post-sovietic în continuare (ucrainenii, kazahii, belarușii simțindu-se vizați în primul rând), îngrijorează nu numai Bruxellesul, ci și Washingtonul.

Rusia a ocupat deja o parte a teritoriului ucrainean, războiul ruso-ucrainean e în stare latentă, armistițiul se încalcă și luptele pot escalada în orice clipă. În același interviu, Putin spune că „Crimeea a fost întotdeauna a noastră, chiar din punct de vedere juridic”.

„Time.com” publica, pe 23 iunie, un articol intitulat „De ce oficiali din SUA și UE sunt îngrijorați că Putin ar putea întreprinde o nouă agresiune în Ucraina”.

Temerile lor sunt legate de faptul că popularitatea lui Putin e în scădere în urma pandemiei și a problemelor economice legate de prăbușirea prețurilor la petrol pe piața mondială.

El ar putea încerca să distragă atenția rușilor de la eșecurile sale printr-o nouă operațiune militară în estul Ucrainei.

Organizarea unei ample parade militare la Moscova, pe 24 iunie, în pofida faptului că Rusia e a treia țară în lume după numărul de infectări cu COVID-19, vorbește iarăși despre dispoziția agresivă a lui Putin, consideră sursele publicației.

Există însă și alte semnale că el pune ceva la cale, că e setat pe fapte „mărețe”. E vorba în primul rând de schimbarea Constituției și posibilitatea de a rămâne președinte până în 2036.

Putin nu a exclus deja că va candida, pentru a nu-i sustrage pe ruși de la trebi și a evita dificila pentru ei sarcină de a-i găsi un succesor.

În noua Constituție se stipulează supremația legilor naționale asupra celor internaționale, ca să fie clar de la bun început că Rusia va scuipa pe obligațiile sale internaționale de până acum, inclusiv recunoașterea hotarelor post-sovietice, neconvenabile ei.

Putin a publicat, pe 18 iunie, un articol în „The National Interest”, în care încearcă să pună pe seama Occidentului vina pentru faptul că Stalin a încheiat cu Hitler un pact secret de împărțire a Europei.

El nu explică de ce, învingând Germania nazistă, Armata Roșie nu a plecat acasă, însă menționează că Țările Baltice, ocupate în urma tranzacției cu Hitler, au fost anexate de URSS în „conformitate cu dreptul internațional”, în urma „voinței liber exprimate” de popoarele respective.

Cu alte cuvinte, și acestea sunt teritorii „tradiționale, istoricește, rusești”, sabia revanșei atârnă și asupra lor.

Să nu ne facem iluzii că Putin nu ar avea pretenții față de Republica Moldova, chiar dacă în cazul nostru s-a rupt din teritoriu mai mult decât s-a dat.

Și Basarabia, ca fostă gubernie, și RASSM, din Novorossia, sunt teritorii „tradiționale” rusești, întrebați-l pe Patriarhul Kirill, el a binecuvântat războiul pentru reconstituirea Novorosssiei…

Nimeni nu e în siguranță, Putin îi amenință pe toți. Important e să ne ținem de politica externă „echilibrată”, să nu ne ascundem sub umbrela NATO, să fim în permanență „neutri”, adică la îndemâna Rusiei revanșarde, setate pe „adunarea teritoriilor tradiționale rusești”.

Aceasta, la rândul său, va deschide ușa Siberiei pentru China și Mongolia, când va veni timpul să adune și ele „teritoriile tradiționale, din punct de vedere istoric”, respectiv chinezești și mongole.