CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

6 martie 1945 – este  instalat guvernul Petru Groza, sluga oportunistă şi colaboraţionistă impusă la conducere de ocupantul sovietic cu misiunea de a instaura comunismul în țara noastră

 

 

6 martie 1945 – este  instalat guvernul Petru Groza

Cu siguranţă, Petru Groza a fost  una dintre cele mai sinistre figuri ale colaboraţionismului prosovietic de după 1944.

El şi-a trădat categoria socială din care provenea, jucând cel mai dezgustător rol, acela de a asigura interlopilor comunişti acea legitimitate morală pe care ei nu o puteau avea.

Şi nu a fost singurul… Şi alţi intelectuali de marcă au preferat groapa de gunoi a istoriei, în schimbul unor beneficii care să le satisfacă pântecele nesătule.

Mihail Sadoveanu, Parhon şi alţii, au preferat să-şi acopere operele cu dejecţiile unui oportunism veros…

 

646x404

Îndeletnicirea de bază a comuniştilor: minciuna…

 

 

 

Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Diplomaţii şi ziariştii occidentali sunt iritaţi că, deşi califică pe Rădescu şi Maniu fascişti, comuniştii au introdus în guvern numeroase persoane oportuniste şi compromise moral, în timp ce populaţia aşteaptă protecţia occidentalilor.

2_130

 

Foto:  Petru Groza, simţindu-se excelent între criminali, îl are în dreapta sa pe generalul Vîşinski (reprezentantul ocupantului sovietic) şi în stânga pe derbedeul comunist Gheorghiu Dej.

Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă.

Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă.

Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate.

Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească.

Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină.

A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare.

Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

Reuben H. Markham (ziarist american, 1949)

în Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, traducere din engleză de George Achim, Coelcţia Bibilioteca Sighet, Fundaţia Academia Civică, 1996

Vă invităm să citiţi şi celelalte materiale din Dosarul documentar 1945

SURSA: Memorial Sighet

______________________________

 

 

 

 

Pentru că în data de  6 martie 2020, se împlinesc 75 de ani de la instaurarea primului guvern comunist din România, iată în cele ce urmează câteva mărturisiri, din cele scrise de către Ilie Lazăr, în memoriile sale, despre Petru Groza, pe care l-a cunoscut foarte bine, încă din timpul primului război mondial: 

„….Citind cartea fostului meu subaltern din armata austro-ungară, azi prim-ministru al Țării Românești, Dr.Petru Groza,(nm: este vorba de cartea scrisă de Petru Groza – „În umbra celulei”) am crezut că ar fi bine să pun la punct unele afirmații care ne sunt cunoscute….
Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat darul să pun pe hârtie tot ce cred și simt în acest moment (privat de libertate) despre carte și autorul ei, cu care am împărțit multe bucurii și supărări în cei 30 de ani de cunoștiință, cred că opinia publică românească l-ar vedea și cunoaște exact pe autor.
Noi nu credem în sinceritatea domnului Petru Groza și aceasta din mai multe motive.
Domnul Petru Groza nu este nici „prieten”, nici „sincer”. El urmărește un scop bine cunoscut, și, în funcție de acest scop a făcut și face compromisuri, în care el însuși nu crede…..
Noi, cei mai mulți dintre surtucarii ardeleni, am crescut cu mari greutăți, care d-lui Petru Groza nu i-au fost cunoscute. 90% suntem ieșiți din mediul satelor, am suferit umilințe, nedreptăți și temnițe. Domnul Petru Groza sub regimurile maghiare, n-a prea făcut parte din aceia care sufereau martiraj….
Nici că se putea că, doar sub „libertățile democratice” și sub guvernul „revoltatului ” P. Groza se mai menționa cenzură, niscaiva teroare și lagăre,, ba dacă îndrăznești să porți la butonieră tricolorul, ești ridicat de „gărzile cetățenești ,”aranjat ” și pe urmă iei drumul spre lagărul din Caracal.

Dacă cumva încerci să te afirmi ca membru al unui partid istoric, te trimite la „Tribunalul Poporului „unde te judec[ tot „ai noștri „…….
Ardealul este azi în cea mai neagră mizerie și teroare, iar patronul fărădelegilor este „tovarășul ” Petru Groza, secondat de o seamă de ignoranți și înstrăinați….”

București, 30 mai 1945

 

Ilie Lazăr, „Amintiri”, Fundația Academia Civică, 2000

06/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluṭia din Rusia a predat România germanilor, austro-ungarilor, bulgarilor şi turcilor

 Pacea preliminară de la Buftea, 20 februarie/5 martie 1918  

La 7 noiembrie 1917 izbucnea la Petrograd revoluṭia bolşevică. Manevraṭi de propaganda comunistă, soldaṭii ruşi cereau încheierea imediată a păcii şi demobilizarea, ameninṭând că altminteri vor părăsi frontul.

O lună mai târziu, generalul rus Dmitri Şcerbacev a fost silit să  propună duşmanului încheierea unui armistiṭiu, punând  România  în situaţia ca pe de o parte să piardă aliatul rus, iar pe de altă parte, celălalt aliat, Franṭa, care o ajutase să-şi refacă armata, îi cerea insistent să evite o capitulare.

 

 

 

 

Soldat în tranşee, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional

 
Soldat român în tranşee, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional

După tratative frământate, la cererea bolşevicilor, la 9 decembrie 1917 s-a încheiat la Focşani un armistiṭiu care dădea o lovitură năucitoare României: ostaşii săi  erau obligaṭi să depună armele, nu pentru că fuseseră înfrânṭi de duşman (obṭinuseră mari victorii la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz), ci pentru că erau părăsiṭi de un aliat. 

Anul 1918 începea la fel de prost. Germania presa România să încheie pace, fără a o fi înfrânt.

O nouă întâlnire la Focşani a oferit ocazia Statului Major german să declare că de fapt starea de război este între români şi ruşi, că trupele ruse pleacă de pe front şi că cele româneşti sunt deplasate în alte locuri, toate acestea călcând prevederile armistiṭiului.

Această criză a frontului a provocat şi criza guvernului Ionel Brătianu. A fost numit un nou prim-ministru, generalul Alexandru Averescu, fost comandant al Armatei a II-a, un om cu mare prestigiu.

 

 

 

 

Gen. Berthelot şi mareşalul Averescu, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional

Foto: Generalul  francez Henri Berthelot şi mareşalul Averescu, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional

Mareşalul Mackensen a continuat presiunile, arătându-şi nerăbdarea de a scoate România din război, ca să elibereze trupele de pe frontul românesc. 

La 18 februarie 1918 a avut loc la Buftea o întrevedere a şefului guvernului român cu  mareşalul Mackensen, apoi, cinci zile mai târziu, cu delegaṭii Puterilor Centrale, care cereau încheierea imediată a păcii în condiṭiile grele cerute de ei , pe care nici regele Ferdinand şi nici generalul Averescu nu au putut să le accepte.

După mai multe serii de tratative, în ziua de 5 martie 1918 s-a încheiat la Buftea tratatul preliminar de pace impus de ṭările Puterilor Centrale, semnat din partea română de o delegaṭie condusă de Constantin Argetoianu.

Ţara urma să fie sacrificată. La 22 martie o altă întâlnire a reprezentanṭilor ṭărilor beligerante s-a ṭinut la Palatul Cotroceni din Bucureşti. Prim-ministrul României era atunci Alexandru Marghiloman.

Delegaṭii germani au venit cu textele tratatului şi ale convenṭiilor adiṭionale deja redactate, iar voluminosul tratat de pace semnat la 7 mai 1918   avea dispoziṭii care desfiinṭau efectiv România ca ṭară suverană: minimalizau armata, dizolvau toate mijloacele de prosperitate, aserveau economia ţării Puterilor Centrale. 

 

 

 

sursa foto: cvlpress.ro

 România avea dreptul conform tratatului să menṭină doar opt divizii cu efective de 20.000 infanterişti. Austro-Ungaria anexa toată regiunea lanṭului Carpatic,  „ca o condiṭie de siguranṭă naṭională”.

Bulgaria şi cele patru puteri aliate obṭineau Dobrogea întreagă, până la gurile Dunării.

Tuturor acestor anexări teritoriale li se adăugau condiṭiile economice formulate de Germania, care erau atât de apăsătoare încât însuşi contele Ottokar Czernin, ministrul de Externe austro-ungar, a trebuit să intervină ca să le mai tempereze.

„Germanii”, comenta el, „doreau să obṭină un fel de despăgubire de război indirectă prin aceea că România trebuia să cedeze regiunile sale petrolifere, domeniile, căile ferate şi porturile sale către societăṭi germane şi să-şi supună finanṭele unui control permanent din partea Germaniei”.

Tragedia pe care a trăit-o atunci România a fost descrisă emoṭionant de ziaristul francez Gustave Hervé: 

„ România n-a fost bătută de germani, ea le-a fost predată, cu mâinile şi picioarele legate, de revoluṭia rusă”. 

http://www.rador.ro/2018/03/05/cum-a-fost-romania-predata-germanilor-de-revolu%E1%B9%ADia-rusa/

18/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Amputarea teritorială a României din vara anului 1940


Pierderea Transilvaniei venea după ce României ii fusesera rapite  în iunie 1940, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei, de catre URSS cu acordul Germaniei naziste.

La 15 iulie 1940, Hitler îi adresa regelui Carol al II-lea o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria şi Bulgaria, în vederea revizuirii frontierelor.

La 26 iulie 1940, in urma unor intalniri  cu Hitler  la Berghof, primul ministru roman Ion Gigurtu i-a remis dictatorului german scrisoarea de răspuns a regelui Carol II, prin care se accepta cererea acestuia de a se începe tratative.

Sub presiune germană, la Turnu Severin au inceput discuţii româno-ungare, care insa au eşuat.

Delegaţia ungară pretindea sa i se cedeze un teritoriu de 69 000 km², cu o populatie 3,9 milioane locuitori (dintre care 2,2 milioane români).

Teritoriul revendicat de unguri includea Aradul, Alba Iulia şi Braşovul, lăsând României Blajul, Mediaşul şi Sighişoara. Delegaţia română s-a plasat pe poziţia schimbului de populaţie cu rectificări minore de frontieră.

Eşecul negocierilor de la Turnu Severin, părea să mute disputa româno-ungară de la masa tratativelor, pe câmpul de luptă.

Pentru a evita o astfel de escaladare, Hitler a impus arbitrajul de la Viena, care a fost în fapt un dictat.

Documentul care a tranşat România  în anul 1940, se numeşte “al doilea Tratat de la Viena”.

Primul Tratat de la Viena fusese cel din noiembrie 1938, prin care Ungaria lui Horthy obţinuse cu sprijinul Germaniei, teritorii din componenţa Cehoslovaciei.

Mihail Manoilescu, ministrul de Externe al României nu a fost  lăsat măcar să facă o declaraţie, după ce i s-a comunicat decizia „arbitrilor ” german si italian — Ribbentrop şi Ciano .

România pierdea un teritoriu de 43 492 km², cu 2 667 007 locuitori, majoritatea (50,1%) fiind români.

 Acceptarea Dictatului de la Viena a fost favorizată de faptul că, în anul 1940, românii erau ”complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine”, releva un studiu elaborat de Marele Stat Major al Armatei Române.

Pentru a se bucura de victorie, la data de 11 septembrie 1940, regentul Ungariei, Miklos Horthy, a intrat călare în oraşul Cluj, pe un cal cu potcoave din aur.

Stăpânirea maghiară asupra nord-vestului Transilvaniei s-a încheiat la data de 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat ultimele două localităţi aflate sub ocupaţie – orașele Satu Mare și Carei.

 

 

 

 

04/08/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: