Adevăruri ascunse – Lagărele de concentrare din R.Moldova.Video

ZIUA DE 5 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Ziua de 5 mai în istoria noastră  

 

 

 

 

 

 

 

La 5 mai 1848, stil vechi (17 mai 1848, stil nou), s-a încheiat in  Transilvania, Marea adunare naţională de la Blaj, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani, in care românii s-au declarat naţiune de sine stătătoare.

 

 

 

Andrei Șaguna (n.1808 – d.1873), mitropolit ortodox al Transilvaniei	Ioan Lemeni (n.1780-d.1861), episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia

 

 

Adunarea a avut loc pe Campia Libertăţii de la Blaj, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna si  a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

• dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;

• dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;

• emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;

• desfiinţarea iobăgiei;

• desfiinţarea breslelor;

• libertatea cuvîntului şi a tiparului;

• asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;

• înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;

• libertatea industriei şi a comerţului;

• învăţămînt de toate gradele în limba română;

• impozit proporţional cu veniturile;

• etc.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…”.

 

 

 

 

 

 

1862: Se constituie „Societatea de dare la semn”, prima asociaţie de tir sportiv din România; (5/17).

Primul său preşedinte a fost V. A. Urechia.  

 

 

1909: S-a născut, in localitatea Leova (Basarabia), Idel Ianchelevici, sculptor şi pictor franco – belgian, membru de onoare din  străinătate al Academiei Române, din 1992; (d. 26 iun.ie 1994, Maisons-Laiffite, Franţa).

 

 

 

 

 

 

A urmat liceul la Chişinău, după care a studiat medicina. Din anul 1928 se stabileşte în Belgia, şi se dedică pasiunii  sale pentru sculptură şi desen.

A revenit în ţară, la Galaţi, pentru a-şi satisface serviciul militar (1929-1931). 
Aici va realiza şi primele lucrări: busturile a zece domnitori români.

Plecat din nou în Belgia, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Liège. În 1933 a primit primul său premiu pentru artă statuară.

 

 

„Apelul”, 1945

 

 

 

 

În următoarea perioadă a participat la proiectul  pavilionului românesc la Expoziţia internaţională de la Bruxelles, din anul 1935, realizând patru basoreliefuri. În 1939 s-a afirmat cu lucrarea Scufundătorul şi arcul său.

În 1945 a obţinut cetăţenia belgiană. În acelaşi an, în oraşul La Louvière, a fost dezvelită faimoasa sa statuie Apelul – o sculptură de avangardă din beton şi bronz, cu o înălţime de peste patru metri. 

În 1950 s-a mutat în Franţa, unde a rămas tot restul vieţii.

Cariera internaţională a inaugurat-o cu Monumentul naţional al prizonierului politic de la Breendonck (1954).

A organizat expoziţii personale la Bruxelles, Tel Aviv, Paris, Amsterdam şi în alte oraşe, inclusiv la Bucureşti, în 1976. În anul 2003, cu participarea a trei instituţii europene, lucrările sale de sculptură şi grafică au fost  expuse la Muzeul Naţional de Artă al României.

A realizat peste 20 de monumente de for public, cele mai multe aflate în Belgia, apoi în 

Franţa, Israel şi Congo. A semnat ilustraţiile la numeroase cărţi, dintre care cele pentru 

Eneida, Georgicele şi Bucolicele de Virgiliu, ce i-au adus, în 1979, Premiul Plantin-Moretus,
la Târgul Internaţional al Cărţii. 

 

În anul 2004, în cadrul unei expoziţii filatelice, au fost realizate două mărci poştale care 

reproduc două dintre cele mai cunoscute sculpturi în bronz ale artistului: Perennis Perdurat 

Poeta şi L’Appel.

În semn de recunoaştere a talentului său, îi sunt inaugurate muzee: în  Maisons-Laffite, Franţa, (1985), Goudriaan, Olanda (1987) şi La Louvière, Belgia (1996). 

În 1990, guvernul francez îi acordă pentru meritele sale artistice Ordinul Cavaler al Artelor
şi Literelor.

Pentru realizări deosebite în sculptura monumentală, societatea belgiană Les Amis de
Ianchelevici, acordă, o dată în trei ani, Premiul Idel Ianchelevici.

 

 

 

 

 

 

 

 

1912: S-a înfiinţat societatea Liga naţională Aeriană.

Printre membrii fondatori s-au aflat principele George Valentin Bibescu (preşedinte), Jean Cămărăşescu, Aristide Blank, generalul Constantin Coandă.

 

 

 

 

 

 

Foto:  George Valentin Bibescu, pilot român (n. 3 aprilie 1880 – 2 iulie 1941, București).

 

 Rolul acesteia era acela de a sprijini dezvoltarea aviaţiei române, inclusiv prin achiziţionarea de avioane pentru armată.

Liga a fost pusă de la început sub preşedinţia de onoare a principelui Ferdinand, moştenitor al tronului.

Terenul de zbor a fost amenajat în nordul Capitalei, la Băneasa.  

 La 1 august intra în funcţiune aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj.

Majoritatea avioanelor erau de tip Blériot.

 

 

 

 

 

1918: La Chişinău, în România, apare sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri, cotidianul Sfatul Ţării.

 

 

 

 

 

 

1919: S-a născut la Bucuresti, Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996; (m. 11 decembrie 2011).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost ales membru în numeroase instituții de prestigiu din țară și din străinătate, printre acestea numărându-se Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Academia de Istorie din Caracas, Asociația internațională Shakespeare, Academia de Științe din New York.

Pentru opera sa, Mihnea Gheorghiu a fost distins cu mai multe înalte distincții culturale, între care premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române, al Uniunii Cineaștilor, premii speciale ale festivalurilor de film de la Barcelona, Buenos Aires și Cork, premiul special „Crucea Sudului” la Mar del Plata și premiul „Erasmus”.

De asemenea, a fost distins cu titlu de Doctor Honoris Causa al mai multor instituții de învățământ superior. A fost decorat cu „Meritul Cultural” clasa I, Ordinul „Apărarea Patriei”, Ordinul „Pentru Merit”, Ordinul Literelor și Artelor (Franța), Ordinul pentru Merit (Germania), Ordinul Republicii Italiene, Italian Order of Merit, Order of Orange-Nassau (Olanda). Orașul New Orleans i-a decernat titlul de cetățean de onoare.

 

 

 

 

 

1919: S-a născut la Curteana – Creţeşti, langa Targu Carbunesti, George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (m. 1995).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In  1937 a fost admis la facultăţile de Litere, Filosofie şi Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar  în anul III, datorită calităţilor sale intelectuale aparte, a fost remarcat de profesorul universitar Nicolae Iorga, care l-a propus, în anul 1940, pentru o bursă de studiu în Italia.

Si-a continuat studiile în Italia sub îndrumarea unor personalităţi ale lumii academice, obţinând în anul 1941 un doctorat în filozofie şi litere. Nu după mult timp, în 1942,  a obţinut şi titlul de doctor în ştiinţe juridice.
Din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial, i-a fost imposibil să revină în ţară şi, din cauza faptului că Spania îşi păstrase neutralitatea în 1943, a luat decizia să se stabilească în această ţară. În Spania avea să urmeze o carieră universitară de excepţie, fiind profesor la Universităţile din: Madrid, Barcelona şi Santander.

 
A debutat ca autor în 1949 cu lucrarea: „El problema de Europa”. Prin operele sale, George Uscătescu a făcut cunoscute în: Spania, Italia, Franţa, Portugalia şi ţările latine americane operele fundamentale ale culturii române. În centru preocupărilor sale s-a aflat poetul naţional Mihai Eminescu şi genialul sculptor Constantin Brâncuşi, cărora George Uscătescu le-a dedicat câte şase lucrări. Referindu-se la Constantin Brâncuşi îl definea ca fiind „un artist reprezentativ al geniului românesc”.

A realizat o operă remarcabilă, având ca teme de studiu: istoria, politica, filosofia, literatura, arta, istoria şi filosofia culturii, teatru etc. Eruditul profesor a conferenţiat pe diverse continente, în faţa unor numeroşi universitari.

A condamnat deseori acţiunile revizioniste vizând Transilvania: „Sunt mirat că demnitarii de la Budapesta defilează prin Transilvania, incită şi agită ideea de autonomie, cu totală iresponsabilitate”.
Referindu-se la desfăşurarea mişcării de eliberare naţională a românilor după destrămarea imperiului sovietic, George Uscătescu crede că unirea Basarabiei cu România nu s-a realizat, în principal, din cauza indiferenţei şi ignoranţei Occidentului, care nu a acţionat pentru înlăturarea efectelor pactului Ribbentrop – Molotov.
După revoluţia din decembrie 1989, prof. univ. dr. George Uscătescu a fost declarat membru de onoare al Academiei Române. În 1994 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”.
La scurt timp după această recunoaştere, George Uscătescu avea să se stingă din viaţă, la 11 iunie 1995, la Madrid.

 

 

 

 

 

 

 1924: S-a născut la București, actorul român de teatru și film  Jean Lorin Florescu; (m. 1992).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit  Institutului de Artă Cinematografică din Bucuresti, promoţia 1953.

 Este cunoscut pentru rolulurile interpretate in  filmul serial Toate pânzele sus. si in filmele  romanesti Neamul Șoimăreștilor (1965); Șapte băieți și o ștrengăriță (1967); Columna (1968); Brigada Diverse intră în acțiune (1970); Mihai Viteazul (1971) – arhiducele Maximilian; Săptămîna nebunilor (1971);
Felix și Otilia (1972); Cu mîinile curate (1972);Un comisar acuză (1974) etc.

 

 

 

 

 

 1932: S-a născut la Bucuresti,compozitorul şi muzicologul român Aurel Stroe; (d. 3 octombrie 2008, Mannheim, Germania).

A scris muzică cultă,  simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală , muzică electronică și muzică de scenă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  urmat cursurile Conservatorului din București, dupa care a fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție.

De asemenea a predat ca profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986. A predat la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune.

  A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc.

А fost distins cu ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a (1969), cu premiul Academiei Române în 1974. De asemenea, a primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991) si in 1998 Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena).

 

 

 

 

 

 

 

1933: A murit la Bucuresti, medicul Ernest Juvara, anatomist si chirurg (contributii remarcabile mai ales in domeniul ortopediei), profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti; ( n.1870, Barlad,jud.Vaslui).

  A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (1888 – 1895), perioadă în care i se încredințează direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (1890 – 1892) obtinand  titlul de Doctor în medicină și chirurgie la Paris (1895), teza de doctorat fiindu-i premiată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a avut preocupări în domeniul chirurgiei și anatomiei, aducând contribuții în domeniul protezele osoase, anastomozele intestinale și rahianestezie.

A fost decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler.

A decedat pe 5 mai 1933  (electrocutat în baie), lăsând în urma sa o școală românească medicală recunoscută în întreaga lume, precum și 110 lucrări.

În 1970 UNESCO a sărbătorit un secol de la nașterea acestui  strălucit fiu al României.

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut la Socii Noi, azi in R.Moldova, Ion Dumeniuc, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, de origine ucrainean; (d. 1992).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre savanţii  basarabeni, care au participat activ în opera de renaştere spirituală a românilor din Basarabia.

Este autorul materialelor didactice pentru învăţământul superior: „Introducere în lingvistică” (1980), „Lingvistica generală” (1985), „Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române” (1990) ş.a.
A fost primul redactor-şef al revistei „Limba română„.

Din septembrie 1991 şi până la moarte a fost director al Departamentului de Stat al Limbilor, din iulie 1992 devenind şi membru al Guvernului Republicii Moldova.

 

 

 

 

 

 

1938: Sub bagheta dirijorului George Georgescu, a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi” lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu, maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963.

 

 

 

 

 

 

 

Paul Constantinescu

 

 

 

Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

 

 

 

 1944: Ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, propunea ambasadorului URSS, la Londra, F. Gusev, un acord prin care, temporar, problemele româneşti să fie preponderent de competenţa URSS, iar cele greceşti să fie preponderent de competenţa Marii Britanii.

Propunerea britanică a „inaugurat” discuţii între Marea Britanie, URSS şi SUA, în urma cărora s-a ajuns (la 15 iulie) la un acord pe trei luni, în condiţiile propuse de guvernul britanic

 

 

 

 

 

 

1948: Moare la Bran, in  jud. Brasov, carturarul patriot Sextil Puscariu (n. 4 ian. 1877, Brasov), filolog si lingvist, istoric literar, pedagog, publicist si academician român de origine aromână .

Datorită concepției sale înnoitoare asupra limbii, Sextil Pușcariu este considerat un precursor al lingvisticii integrale, curent lingvistic al cărui părinte a fost Eugeniu Coșeriu

A urmat studii superioare universitare în Germania, la Leipzig (1895 -1899), apoi în Franța, la Paris (1899 – 1901) și în Austria, la Viena (1902 – 1904).

Devine doctor în filosofie al Universității din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena (1904 – 1906).

A devenit  titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918, unde inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei, apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina.

Participă activ la unirea Bucovinei cu România si in primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef.

Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică.

A inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român.

A fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj.

Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță).

Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925).

A fost reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectuală de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revista Cultura din Cluj (1924).

După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail, Sextil Pușcariu și-a manifestat  simpatia față de aceasta mișcare, asa cum au facut de altfel  mulți alți intelectualii ai epocii, și acceptă să devină membru al senatului legionar.

După 23 august 1944 încep atacurile la adresa lui.

Ziarul comunist „România liberă” publica la rubrica „Figuri de trădători”, in care erau vizati profesori universitari și alți intelectuali, un material incriminator la adresa lui, din care reiesea printre alte insulte si minciuni sfruntate, ca marele savant roman Sextil Puscariu, desi era ” obtuz la minte, a reușit să devină profesor universitar”!.

 Sextil Pușcariu a refuzat să emigreze, deși familia regală îl invitase să facă parte din suita care urma să primească aprobarea de a părăsi țara împreună cu Regele Mihai și cu Regina Elena, în ianuarie 1948.

Anchetat în mai multe rânduri de autoritățile comuniste pentru apartenența la Garda de Fier, Sextil Pușcariu moare la vârsta de 71 de ani,    fiind înmormântat la Brașov, în data de 7 mai 1948.

În timpul regimului comunist, scrierile lui Sextil Pușcariu au fost în mare parte puse la index, câteva lucrări făcând totuși excepție.

Fișele de la Dicționarul Tezaur al Limbii Române, reprezentând munca sa de o viață, au fost revizuite ideologic chiar de un elev al său, Dimitrie Macrea, care va deveni ulterior un important lingvist al epocii comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

1948: S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, jucătorul român de fotbal Gheorghe Tătaru; (d.19 decembrie 2004, Iasi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  jucat în majoritatea carierei sale fotbalistice la Steaua București si a fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei.

La Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, a jucat în echipa națională de fotbal a României .

A fost Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2” dat fiind faptul ca este fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA -ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru.

 

 

 

1949: A luat ființă Consiliul Europei (CoE), prima organizaţie inter-guvernamentală europeană postbelică, organism european de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și a valorilor democratice, cu sediul la Strasbourg, care în prezent numără 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene. Este independent de Uniunea Europeană, fiind diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene.

Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Consiliul Europei este format din „Adunarea Parlamentară” (APCE), alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și „Comitetul Miniștrilor” (CM), constituit din miniștrii de externe ai statelor membre, care reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a aderat la Consiliul Europei la data de 7 octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993).

Decizia de invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, a constituit o etapă necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Secretarul General al Consiliului Europei este Thorbjørn Jagland (Norvegia) – ales în iunie 2014 pentru un al doilea mandat.

 

 

 

1955: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Timişoara al Radiodifuziunii Române.

Intre anii 1985 şi 1989 este închis de regimul comunist ca şi celelalte studiouri din ţară ; din 22 decembrie 1989 Radio Timişoara îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale (Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş).

 

 

 

 

 

 

1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia; (m. 2004).

 

 

 

 

 

 

 

 

1957: Televiziunea Româna a realizat prima transmisie sportiva in direct, prezentând meciul de rugby Anglia – România.

 

 

 

 

 

1978: S-a născut Alexandrina, artistă originară din Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandrina Hristov este pasionata  de muzică, pictură și poezie. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului românesc se numește „Fata merge pe jos”.

A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, dar combina reusit  muzica, pictura și poezia . În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului „Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale.

În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut aparitii într-o serie de concerte la Cafe Deko din București.

Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna,  la Festivalul Internațional de Film Transilvania s.a.

Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe  peer-to-peer.

 

 

 

 

 

 

1990: Presedintele Ion Iliescu a invitat reprezentanti ai manifestantilor din Piata Universitatii la o discuție.

Tratativele dintre președinte si manifestațti au esuat, în momentul în care acestia din urma au cerut ca dialogul să fie televizat.

 

 

 

 

 

 

 

2001: Patriotul român basarabean Ilie Ilașcu, a fost eliberat din închisoarea Hlinoaia, unde fusese deținut samavolnic, dupa un simulacru de proces,

de autoritatile separatiste din autoproclamata republica transnistreană..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ilie Ilașcu este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste).

A participat la  luptele armate de la Nistru (1992), în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova, care a luptat în spatele frontului  si a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci  rusi care actionau  în Transnistria contra moldovenilor.

 

 

 

 

 

 

2003:  S-a parafat tratatul româno–rus

 Seful diplomatiei române Mircea Geoana și omologul sau rus Igor Ivanov au parafat, la București, tratatul de baza dintre România si Federatia Rusă.
Documentul, primul de acest fel semnat de cele doua părți după destramarea fostei URSS, în anul 1991, se va semna , la inceputul lunii iulie, la Moscova, de președintii Ion Iliescu și Vladimir Putin.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Mircea Geoana si omologul sau rus Igor Ivanov

 

 

 

 

 

Textul tratatului  a fost negociat timp de mai multi ani. Discutiile au fost o vreme blocate din cauza refuzului partii ruse de a  condamna, in document, Pactul Ribbentrop-Molotov – care a dus la anexarea Basarabiei de catre fosta URSS, in 1941-  si de a retroceda tezaurul Romaniei, transferat la Moscova, in timpul primului razboi mondial.

Obstinatia cu care partea romana a insistat sa obtina aceste lucruri a dat, in cele din urma roade, chiar daca victoria este doar de ordin moral.

Anexa la tratat condamna formal Pactul Ribbentrop -Molotov. De fapt, aceasta condamnare formala, este tot ceea ce se putea obtine intrucat, dupa destramare fostei URSS, Romania nu mai are litigii teritoriale cu Rusia ci cu Ucraina, desprinsa din fostul imperiu.

Cat despre tezaur, cele doua parti au convenit, tot in anexa la tratat, ca discutiile sa continue la nivel de experti. Sansele ca tezaurul sa fie recuperat sunt, insa, minime.
Rusia, mostenitorul juridic al fostului imperiu sovietic, a denuntat, cu mai multi ani in urma, Pactul Ribbentrop-Molotov dar autoritatile de la Moscova au refuzat sa faca acelasi lucru in documentele internationale de teama ca un astfel de gest ar oferi temei juridic tarilor lezate de a cere reparatii materiale.

In ceea ce priveste tezaurul, fosta URSS a refuzat sa-l returneze Romaniei afirmand ca el este prada de razboi din cel de-al doilea razboi mondial, cand cele doua parti au fost in conflict.

Argumentul partii romane este ca tezaurul a fost trimis la Moscova intr-o vreme in care cele doua tari nu se aflau in conflict, drept urmare nu poate fi socotit prada de razboi.

Tezaurul a fost trimis la Moscova, in preajma ocuparii Bucurestiului de catre trupele germane, in timpul primului razboi mondial.

 

 

 

 

 

2006: Moare  la manastirea Varatec din jud.Neamt, Zoe Dumitrescu-Busulenga, scriitoare si critic literar; (n. 1920).

A fost membră a  Academiei Romane şi a unor importante instituţii culturale europene.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nascuta la 20 august 1920, a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român.

A fost un colaborator important al regimului Ceausescu  în domeniul culturii, iar după 1989 a ales să se retragă într-o chilie la manastirea Varatec, lund numele de maica Benedicta.

A fost înmormântată la manastirea Putna.

 

 

 

 

 

 

 

  2010: A decedat prof. dr. Mircea Nicolae Angelescu (renumit specialist în boli infecţioase: studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale, scriitor, membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici; (n. 1923).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/05/o-istorie-a-zilei-de-5-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 mai este:

 

 

Ziua Limbii Tătare” (oficializată prin Legea nr. 256/2010). A fost iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet și marchează  data de 5 mai 1985, ziua în care au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. ro.wikipedia.org.

4. mediafax.ro;

5. Istoria md.

6. worldwideromania.com;

7. Enciclopedia Romaniei.ro

8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor.

9.  zf.ro/ tratatul-de-baza-romano-rus

10. http://cercetaribibliografice.blogspot.ro
    

 

Publicitate

ROMÂNISMUL LA RĂSĂRIT DE PRUT, ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX -lea

 

Teritoriul românesc numit Basarabia s-a unit benevol cu România în 1918, în baza deciziei Sfatului Ţării, primul Parlament al acestei provincii, exponentul conştiinţei naţionale româneşti a populaţiei băştinaşe basarabene.

Forţele motrice a acestei Uniri n-au fost împrejurările politice şi istorice, ci românismul locuitorilor teritoriului dintre Prut şi Nistru, conservat şi ocrotit de Biserică, de ţărănime, dar şi de intelectuali şi alţi adevăraţi patrioţi, care tot din rândul ţărănimii îşi trăgeau obârşia.
La 28 octombrie 1920, prin încheierea Convenţiei internaţionale în chestiunea Basarabiei, care a avut loc la Paris, între Anglia, Franţa, Italia, Japonia pe de o parte şi România, se recunoştea suzeranitatea României asupra Basarabiei.

Convenţia a fost semnată, dar n-a fost ratificată de Japonia. Uniunea Sovietică, prin încheierea la Londra a pactelor de neagresiune din 3 şi 4 iulie 1933, de fapt recunoştea şi ea actul Unirii Basarabiei cu România.

După istoricul Alexandru Boldur „prin Convenţiile din 1933 Sovietele au creat Basarabiei o situaţie prin care «posesiunea» se transformă inevitabil în «drept», starea de fapt se îmbracă în forme legitime juridice”.

„Prin urmare, consideră A. Boldur, înainte de 1940 situaţia Basarabiei se baza din punct de vedere juridic pe:

1. Voinţa populaţiei Basarabiei de a trăi în componenţa statului naţional românesc.

2. Voinţa României de a avea această provincie în competenţa teritoriului său.

3. Voinţa principial exprimată în 1917 a guvernului sovietic, de a socoti liber de
legătură cu statul rusesc oricare popor din cuprinsul vechii Rusii ţariste.

4.Dreptul de autodeterminare a naţionalităţilor, recunoscut de guvernele revoluţiei ruse,
anterioare sovietelor.

5. Angajamentul formal al Sovietelor de a respecta integritatea teritorială a României,
înţelegând prin teritoriul românesc şi cel al Basarabiei, şi de a se abţine pentru totdeauna de
orice agresiune în această direcţie”.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, s-a dedat laun act  de agresiune contra României, cerând sub amenințare Basarabia şi Nordul Bucovinei.

România acedat fără a opune o cât de mică rezistenţă întru salvarea demnităţii româneşti, contrar voinţei multor români, în primul rând a celor basarabeni. Unul dintre aceşti protestatari a fost şi marele patriot, profesorul Ştefan Ciobanu, originar din comuna Tălmaza, judeţul Tighina, una dintre cele mai mari localităţi basarabene de pe malul drept al Nistrului.
Reproducem integral declaraţia profesorului Ştefan Ciobanu, rostită în şedinţa Consiliului de Coroană al României din 27 iunie 1940, la care el a fost invitat ca fiind ministru al cultelor şi artelor al României. Marele patriot român din Basarabia s-a pronunţat pentru neacceptarea ultimatumului şi pentru opunerea rezistenţei.

În şedinţa de la amiază profesorul Şt. Ciobanu spunea:

„Sire! Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti.
Populaţia românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contracte.

Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi aduse recent de ruşi, are un caracter eminamente românesc.

După o rezistenţă dârză a întregii populaţii în contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări, după grele suferinţe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare ruseşti, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţionare ruseşti din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă România.
Unirea se face prin organul revoluţionar legal al Basarabiei, unire care a fost cerută încă la începutul revoluţiei din 1918 de diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor.

Dorinţa de a se realiza unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică.

Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele statului român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia care şi-a arătat ataşamentul condiţionat faţă de Neamul şi Ţara Românească şi faţă de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora care s-au
jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?

Chiar minoritarii şi-au arătat tot devotamentul faţă de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri şi în vizita regală recentă la Chişinău, şi-au manifestat dorinţa de a trăi în cadrul românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ea ar însemna să aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte.

Răspunsul ce trebuie dat Sovietelor:  rezistenţă până la sfârşit.

În lupta ce se va da în contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de Armata Română.

Sire! (spunea patriotul basarabean Şt. Ciobanu, la şedinţa care a continuat în seara zilei de 27.06.1940) Susţin întru totul declaraţia pe care am făcut-o în
şedinţa de la amiază. Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care şi din punct de vedere istoric, şi ca structură etnografică, este românească să fie cedată ruşilor fără nici un gest de apărare, ca populaţia ei să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală.

Noi, care am simţit cizma robiei ruseşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult.

Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste.

Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor.

De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei reînvie ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât
aceea de sub regimul ţarist.

Politica agresivă faţa de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie, la fel și  reînvierea imperialismului a renăscut şi visul obsesiv de cucerire a Constantinopolului, precum şi ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui şir de veacuri.

Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere faţă de
bulgari şi de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofîlilor. Şi dacă vom ţine seama că la bulgari şi sârbi exista în stare latentă şi mişcarea  ruşii mâine vor pretinde Dobrogea, fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncţiunea între ei şi statul bulgar.

Cedarea Basarabiei ar deştepta şi poftele ungurilor şi ale bulgarilor.
Sire, decât să ne răşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.
Aceste înflăcărate, zguduitoare şi pătrunse de o profundă durere cuvinte ale lui Şt. Ciobanu, dar şi ale altor cu adevăraţi patrioţi l-au făcut pe Regele Carol al II-lea al României să noteze în memoriile sale:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei prezenţi 26, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silvio Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” (subl. n.).

Cu toate acestea, Basarabia a fost „cedată” de România spre a fi anexată a doua oară de Uniunea Sovietică imperială.

Se cunoaşte că odată cu anexarea  la 28 iunie 1940, regimul comunist de ocupaţie şi-a pus scopul să dezrădăcineze şi să lichideze românismul basarabean.

În acest scop autorităţile sovietice au organizat în Basarabia un regim de persecuții atroce  persecutarea tuturor acelora care, într-un mod sau altul, şi-au demonstrat deschis ataşamentul faţă de români şi România.

Prin exterminarea fizică, deportările masive în repetate rânduri în Siberia, procesele judiciare şi extrajudiciare, conştienta organizare în Basarabia a foametei în anii 1946 – 47, prefacerea râului românesc Prut în zid chinezesc, interzicerea rostirii adevărului privind trecutul românesc al Basarabiei şi alte măsuri, totuşi, sovietele n-au reuşit să nimicească spiritul românesc în Basarabia.

Cu toate interzicerile, represiunile şi teroarea, nu toţi basarabenii, nu toţi savanţii sovietici, au acceptat teoria pseudoştiinţifică şi antiromânească privind existenţa în aşa – zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a unui popor şi a unei limbi distincte față de de poporul și limba română.

Românismul moldovenilor basarabeni n-a putut şi nu poate fi înăbuşit.

 

 

Surse:

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf