CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

STATUL TERORIST RUSIA ȘI NOUA SA STRATEGIE ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA

RUSIA – STAT TERORIST

O SĂPTĂMÂNĂ ISTORICĂ

Săptămâna care s-a scurs va intra în Analele Istoriei ca una deosebită de celelalte. Evenimentele ce s-au desfășurat vor trasa viitorul Europei, posibil – al lumii.

S-o luăm pe rând...

Luni dimineața (10 octombrie) lumea a rămas șocată de bombardamentele masive ale forțelor militare ruse din Ucraina.

Comandantul suprem al acestor forțe, președintele Federației Ruse (FR) Vladimir Putin, a declarat că această ofensivă nesăbuită asupra orașelor pașnice, este o răzbunare pentru explozia de pe podul Crimeii, produsă în dimineața zilei de 8 octombrie.

Peste doar câteva ore de la explozia de pe pod, președintele Comitetului de investigații din cadrul Procuraturii Federației Ruse, Alexandr Bastrîkin, i-a raportat lui Putin cum că cei care au deteriorat o parte din pod ar fi fost serviciile speciale ale Ucrainei.

Și răzbunarea lui Putin nu s-a lăsat mult așteptată: rachetele, bombele, proiectilele de artilerie au fost aruncare asupra Ucrainei, distrugând stații electrice, infrastructura de comunicații, dar și case cu oameni în ele, terenuri de joacă pentru copii etc.
Ulterior s-a constatat că bombardamentele rusești au fost pregătite cu mult timp înainte de 10 octombrie, iar explozia de pe podul Crimeii a fost doar un pretext pentru acea lovitură dementă.

În plus, specialiștii în domeniu sunt înclinați tot mai mult și mai mult să se convingă că făptașii sunt ofițerii FSB (abreviere de la Federalinaia Slujba Bezopasnosti / Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB, al Rusiei).
Oricum, bombardarea nemiloasă a Ucrainei pe data de 10 octombrie a demonstrat a câta suta oară că Rusia este un stat terorist, că aruncă rachete și bombe asupra populației civile, că șantajează Ucraina și Occidentul cu explozia centralelor nucleare, pe care le-a cucerit în Ucraina.
Atât președintele Volodimir Zelenski, cât și Parlamentul Ucrainei au cerut Comunității internaționale să declare Rusia stat terorist.

Și evenimentele sângeroase de pe 10 octombrie au demonstrat încă o dată acest lucru: fiind neputincioasă în confruntarea cu forțele militare ale Ucrainei, Federația Rusă a încercat să distrugă centrele de termoficare, cele de producere a energiei electrice etc., astfel să creeze populației ucrainene condiții grele de iarnă, în naiva speranță că populația Ucrainei va cere conducerii să încheie pace cu Putin.

Dar calculele conducerii FR au fost greșite: ucrainenii s-au mobilizat și mai puternic în lupta pentru apărarea vieții lor și eliberarea teritoriilor țării lor, cotropite de ruși.


Revenim la subiect: Rusia – stat terorist.


În Rusia terorismul politic (asasinarea oamenilor din varii motive) are o poveste lungă.

Istoricul rus dr. Oleg Budnițki consideră că anume Rusia este patria terorismului politic[1].
În Rusia țaristă a existat chiar un partid politic, „Народная воля” („Narodnaia volea” / „Voința poporului”) care considera că aplicarea terorii, numite „revoluționare”, îndreptate împotriva conducătorilor țării (țarului, miniștrilor, altor funcționari) va duce la răsturnarea puterii și la victoria socialismului.

Cel mai cunoscut act terorist al acelui partid a fost asasinarea țarului Alexandru al II-lea (1 martie 1881).

Au fost și altele: uciderea ministrului Afacerilor Interne Viaceslav Pleve (1904), a președintelui Consiliului de Miniștri (1907-1911) Piotr Stolîpin (1911); în decembrie 1916 teroriștii Felix Iusupov, Vladimir Purișkevici, deputat din Basarabia în Duma a II-a de Stat et. K° l-au omorât pe Grigorii Rasputin. Iar lista este lungă.
În 1917 Partidul bolșevic, condus de Vladimir Lenin, vine la putere. La ai lui 47 de ani, V. Lenin devine președinte al Consiliului Comisarilor Poporului și aplică pe larg metoda teroristă împotriva adversarilor politici, reali sau imaginari, devenind ideologul terorismului de stat al Rusiei[2].

În 1922 V. Lenin a insistat asupra necesității aplicării terorii și legiferării ei.

Deja după încetarea Războiului civil din Rusia, care a dus la moartea a circa 9 milioane de vieți omenești, completând Codul penal al Federației Ruse, Lenin scria:

„…Tribunalul (Judecata) nu trebuie să înlăture teroarea (…), ci s-o justifice și s-o legifereze”[3].
Tătuca Stalin – fidel tovarăș de idei și continuator al cauzei lui Lenin, în anii Marii terori (1937-1938) a sancționat împușcarea a circa 700 000 de oameni.

Iar motivul Marii terori a fost împușcarea lui Serghei Kirov, liderul bolșevic de la Leningrad, omor gândit și pus la cale de Iosif Stalin.

Între altele, Stalin a dat ordin să fie ucis vechiul său adversar Lev Troțki, găsit în depărtatul Mexic și omorât cu bestialitate de asasinul angajat Ramon Mercader. Odată eliberat din pușcărie, ucigașul lui Troțki a venit în URSS, unde criticul vehement al lui Stalin (ce-i drept – după decesul acestuia), Nikita Hrușciov l-a decorat cu Ordinul Lenin și cu Steaua de Aur de Erou al Uniunii Sovietice.

Ceva mai devreme, în octombrie 1956, la ordinul lui Nikita Hrușciov trupele militare sovietice au invadat Ungaria, anihilând prin teroare dorința maghiarilor de destalinizarea societății, inițiată și îndemnată chiar de N. Hrușcoiv.
Leonid Brejnev nu s-a lăsat depășit de predecesorii săi: în 1968 a invadat Cehoslovacia, iar în 1979 – Afganistanul.

Următorii doi conducători ai URSS – Iu. Andropov și C. Cernenko – au stat la putere prea puțin ca să comită crime, iar ultimul conducător al URSS, Mihail Gorbaciov, pus pe restructurarea Imperiului, a permis forțelor armate să tragă în oameni pașnici la Vilnius, în Tbilisi etc.
Enumerarea crimelor teroriste, comise în Rusia (URSS) pot continua. Sunt multe și sângeroase.

Rusia de astăzi.
Unii zic „Rusia lui Putin”, ceea ce este adevărat doar parțial. Războiul agresiv al Rusiei împotriva unui stat suveran și independent – Ucraina, a fost pornit de V. Putin, în 2014, prin cotropirea Crimeii – unei părți a Ucrainei. De pe data de 24 februarie 2022 – la ordinul lui V. Putin, în calitatea lui de Comandant suprem al Forțelor armate ale Rusiei, conflictul cu Ucraina a căpătat proporțiile unui război de amploare, în toastă legea, cu aplicarea tuturor mijloacelor militare posibile. De pe 24 februarie, zilnic, rușii lansează rachete cu bazare terestră sau din submarine, aruncă bombe din avioane, trag cu tunurile pe linia frontului etc. În urma acestor acțiuni militare mor oameni civili. Asta și înseamnă crime de război. Dar bombardările de luni, 10 octombrie 2022, au fost deosebit de nemiloase și absurde.
Grupul de stat G-7 susține necondiționat Ucraina. Iar decizia este fundamentală
În Grupul G-7 intră statele lumii înalt dezvoltate: SUA, Canada, Japonia, Franța, Germania, Marea Britani și Italia. Până în 2014 în grupul G-7 era admisă și Rusia. Acum nu este.
În schimb – a fot admisă UCRAINA.

Pe data de 11 octombrie a avut loc o consfătuire on-line a conducătorilor statelor din Grupul G-7, la care a fost invitat președintele Ucrainei V. Zelenski.

Președintele Ucrainei le-a cerut conducătorilor statelor occidentale crearea unui scut antiaerian pentru a opri atacurile cu rachete și avioane rusești. El a cerut, de asemenea, ca liderii G-7 să nu admită intrarea Belarus în război alături de FR împotriva Ucrainei (a cerut crearea unei Misiuni internaționale de observatori).

„Ucraina nu a plănuit și nu planifică acțiuni militare împotriva Belarus”, a spus V. Zelenski[4].
Între altele, președintele ucrainean a declarat că nu poate exista un dialog cu acest conducător rus, V. Putin, care „nu are nici un viitor”[5].
Conducătorii Grupului G-7 au luat câteva decizii (13 la număr).

Vom evidenția cea mai importantă, și anume – propunerea lui V. Zelenski de a încheia războiul din Ucraina. Condițiile sunt următoarele:

1) restabilirea completă a integrității teritoriale a Ucrainei (adică alungarea cotropitorilor ruși dincolo de frontiera de stat a Ucrainei, recunoscută internațional în 1991);

2) asigurarea securității militarea a Ucrainei după încheierea războiului;

3) restabilirea economiei Ucrainei, inclusiv pe baza reparațiilor de război, pe care Rusia le va plăti;

4) tragerea la răspundere a persoanelor din Rusia, [persoane] care au comis crime de război în Ucraina. Liderii Grupului G-7 au fost total de acord cu aceste formulări ale conducerii Ucrainei.
Observatorul și comentatorul politic rus Andrei Piontkovski consideră că în doar câteva zile lumea s-a schimbat: pentru prima dată Occidentul colectiv (Grupul celor 7 + Ucraina) au căzut de acord asupra perspectivelor războiului din Ucraina[6].
De acum încolo – nici un fel de negocieri cu Putin. Nici un fel de variante de „cedări teritoriale” din partea Ucrainei.

Nici un fel de „Crimeea – pământ rusesc” și alte fel de fel de aberații.
Poziție Grupului G-7 este foarte importantă: de aici încolo soarta Rusia este pecetluită: deja pe data de 12 octombrie, Adunarea Generală (AG) a ONU a condamnat anexarea de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene (reprezentanții a 143 de state au votat pentru aprobarea Rezoluției de condamnare a anexiunii; cinci au fost împotriva acestei rezoluții, iar 35 s-au abținut de la vot.

Împotriva Rezoluției AG a ONU au votat Rusia (cum altfel?), Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria.
Iar pe data de 13 octombrie Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat rezoluția „Escaladarea continua a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”, în care a recunoscut regimul rus drept unul terorist[7].

În concluzie:
Dorind să extindă Lumea Rusă pe întreg Globul pământesc (numita „ridicare a Rusiei din genunchi”), președintele FR Vladimir Putin și anturajul său a declanșat un război de cotropire a unui stat suveran și independent, Ucraina. Realitățile războiului demonstrează că conducerea FR promovează o politică de teroare și genocid față de locuitorii din Ucraina, indiferent de etnia acestora, dar în special – față de ucraineni. Străduințele ONU, ale Secretarului ei General Antonio Guterres, ale președinților Turciei și Franței, ale cancelarului Germaniei, ale Papei de la Roma etc. de a opri vărsările de sânge au eșuat. Greu, anevoios, totuși conducerea colectivă a Occidentului a găsit poziția declarată mai sus: actuala Rusie prezintă un pericol real nu doar pentru Ucraina, ci și pentru lumea întreagă. De aceea lupta cu Rusia putinistă se va duce până la victorie.
Și gata.
Dar mai este ceva.
Adică sunt multe altele, dar nu facem abuz de răbdare și timpul cititorilor.
Este vorba de Republica Moldova. Foarte scurt.

Marți, 11 octombrie, știrile de la ora 10, de la Postul de Radio Moldova brusc se întrerup: președintele RM Maia Sandu are de declarat ceva.

Domnia sa a condamnat vehement bombardările rusești din Ucraina, a spus ceva de cele trei rachete rusești ce au survolat teritoriului R.Moldova, punând în pericol zborul avioanelor de cursă și… a vorbit despre protestatarii din fața Președinției și Parlamentului, mulțumind Poliției pentru atitudinea grijulie față de adepții hoțului Ilan Șor.
Nimic despre necesitatea părăsirii de către R.Moldova a CSI – organizație-fantomă, depășită de timp. Nimic despre, – cel puțin, – punerea problemei admiterii RM în NATO. Nimic despre continuare (vă rog să nu vă supărați) fără rușine a colaborării economice și comerciale cu Federația Rusă – stat agresor.

Altfel spus – R.Moldova susține Federația Rusă: producția agricolă (de unde credeți? Din raionul Orhei! Întâmplător oare?) ajunge în statul agresor Rusă.
În Chișinău vorbitorii de limbă rusă s-a înmulțit, dar nu am auzit un protest al lor împotriva regimului Putin.
Apropo, protestatarii lui Ilan Șor: între altele, ei cer restabilirea URSS. S-o ceară sănătoși! Habar nu au ce se întâmplă real în lume.

Autor: Prof.dr. Anatol Petrencu (foto) politician și om de știință din Republica Moldova (n. 22 mai, 1954 la Căușeni, Republica Moldova).

În anii 1990-1992 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova, iar între 1998 și 2006 a fost președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova.

Între 2006 și 2010 a fost președintele partidului Mișcarea Acțiunea Europeană. Din octombrie 2010 este directorul Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”

Surse:

https://basarabialiterara.com.md/?p=53708
[1] «Истреблять врагов всеми силами». Как Россия стала родиной политического терроризма? [„A nimici dușmanii cu toate forțele”. În ce fel Rusia a devenit patria terorismului politic?], în https://lenta.ru/articles/2021/10/04/terror/ (accesat 13.10.2022).

Dr. Oleg Budnițki este autorul monografiei Терроризм в Российской империи. Краткий курс [Terorismul în Imperiul rus. Curs rezumativ], Moscova, Editura Eksmo, 2021, 272 p.

[2] Alexandr Firsov, Ленин как идеолог терроризма [Lenin – ideologul terorismului], în https://www.democracy.ru/article.php?id=4432 (accesat 13.10.2022).

[3] Vladimir Lenin, Opere complete, vol. 45, p. 9 (ediția de limbă rusă).

[4] Vezi: Svetlana Carțîn, Zelenski cere G-7 să ajute financiar Ucraina să-și construiască un scut antiaerian care să o apere de rachetele Rusiei, în https://tvrmoldova.md/article/1994d14419b51871/zelenski-cere-g7-sa-ajute-financiar-ucraina-sa-si-construiasca-un-scut-antiaerian-care-sa-o-apere-de-rachetele-rusiei.html (accesat 13.10.2022)

[5] Ibidem.

[6] Piontkovski: na Zapade za eti 3 dnea vsio izmenilosi / RF koneț [Piontkovski: în trei zile în Occident totul s-a schimbat / Sfârșitul FR], în https://www.youtube.com/watch?v=eZ-Nebf1lpQ (accesat 13.10.2022)

[7] Victoria Romanciuc, Decizie istorică: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei îndeamnă la furnizarea de armament, în https://realitatea.md/decizie-istorica-adunarea-parlamentara-a-consiliului-europei-indeamna-la-furnizarea-de-armament/ (accesat 13.10.2022)

Publicitate

19/10/2022 Posted by | ANALIZE, ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

SENATUL STATELOR UNITE ALE AMERICII RECUNOAȘTE ROMÂNITATEA BASARABIEI

 

 

 

Imagini pentru unirea basarabiei si bucovinei photos

 

 

 

 

ROMÂNISMUL BASARABIEI  ŞI SENATUL STATELOR UNITE ALE AMERICII

 

 

 

La 27 iunie 1991, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, doi membri ai Comitetului de Politică Externă al Senatului american, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Presler (Dakota de Sud) au prezentat Senatului un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România, iar Senatul la 28 iunie a aceluiaşi an a adoptat o rezoluţie, pe care, pornind de la importanţa ei din toate punctele de vedere, inclusiv pentru faptul că recunoaşte caracterul românesc al teritoriilor menţionate, o reproducem în întregime:

 

„Pentru a exprima ideea că Senatul Statelor Unite trebuie să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Nordul Bucovinei, întrucât:

– Principatul român al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

-Moldova a fost invadată de armata rusă în 1806 şi anexată de imperiul rus în 1812 ca urmare a tratatului ruso-turc de la Bucureşti;

– la 15 noiembrie 1917 guvernul sovietic a proclamat dreptul popoarelor din imperiul rus la autodeterminare şi  la fondarea de state separate;

– la 2 decembrie 1917 Adunarea Constituantă a Moldovei, aleasă în mod democratic, sub numele de Sfatul Ţării, a proclamat Moldova republică independentă;

– la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea cu Regatul României;

– Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie şi alte state aliate au aprobat şi recunoscut reunificarea Moldovei cu România prin Tratatul de pace de la Paris, din 28 octombrie 1920;

– forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României şi au ocupat Moldova de est, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, contravenind Cartei Ligii Naţiunilor, Tratatului de la Paris din 1920, Tratatului general de renunţare la război din 1928, Pactului de asistenţă reciprocă româno-sovietică din 1936, Convenţiei pentru definirea agresorului din 1933 şi principiilor general recunoscute aledreptului internaţional;

– anexarea Moldovei, a Nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa au fost stabilite dinainte într-un anumit protocol secret la un tratat de neagresiune încheiat între guvernele Uniunii Sovietice şi ale Reichului german la 23 august 1939;

– între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Nordul Bucovinei au fost deportaţi de U. R. S. S. în Asia Centrală şi Siberia;

– Guvernul Statelor Unite a afirmat în repetate rânduri că refuză să recunoască ocuparea cu forţa a teritoriului menţionat în clauzele aşa-numitului pact Stalin- Hitler, inclusiv anexarea în 1940 de către sovietici a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei;

– guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarii îşi declară „dorinţa de a nu fi de acord cu nici o schimbare teritorială care contravine voinţei liber exprimate a popoarelor implicate” şi îşi afirmă doleanţa „de a vedea drepturile suverane ale autoguvernării redate celor care au fost lipsiţi de ele cu forţa” în cursul celui de-al doilea război mondial;

– la 31 august 1989 Sovietul Suprem al RSSM a declarat limba română drept limbă oficială a republicii şi reintroducerea alfabetului latin, interzis de guvernul sovietic în timpul ocupaţiei Moldovei ca alfabet al limbii române scrise;

– în martie 1990 populaţia din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a putut participa la alegeri libere şi corecte ale  deputaţilor în Sovietul Suprem al RSSM;

– la 27 aprilie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a reintrodus steagul României ca drapel oficial al Republicii;

– la 23 iulie 1990 Sovietul Suprem al RSSM a declarat RSSM stat suveran;

– la 16 decembrie 1990 mai mult de 800 de mii de români s-au adunat la cea de-a doua Mare Adunare Naţională desfăşurată la Chişinău, capitala RSS Moldovenești, pentru a declara independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

– poporul Moldovei a refuzat să participe la referendumul din 17 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernului sovietic de a ameninţa şi intimida poporul Moldovei de a accepta un nou tratat unional;

– statele semnatare ale Actului final de la Helsinki au acceptat principiul drepturilor egale ale popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare;

– conform articolului 8 al Actului final de la Helsinki, „toate popoarele au întotdeauna dreptul, în deplină libertate, de a defini, atunci când doresc, şi dacă doresc, statutul lor politic intern şi extern fără amestec din afară şi de a urma aşa cum doresc dezvoltarea lor politică, economică, socială şi culturală”;

s-a hotărât ca senatul Statelor Unite să recomande cu insistenţă Guvernului american:

 

1. Să sprijine dreptul la autodeterminare al „poporului” din RSSM şi nordul Bucovinei, ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens;

2. Să sprijine eforturile viitoare ale Guvernului RSSM de a negocia paşnic, dacă doreşte, reunificarea RSSM şi Nordului Bucovinei cu România, aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiului I al Actului final de la Helsinki.”

Aşadar, Senatul Statelor Unite ale Americii, recunoscând caracterul românesc al RSSM şi Nordului Bucovinei, demonstrând că atât Rusia ţaristă, cât şi cea sovietică n-au nici un drept asupra teritoriilor Moldovei istorice;

că ruperea Basarabiei de imperiul ţarist (1917) şi unirea ei cu Regatul României (1918), precum şi ieşirea Republicii Moldova din componenţa URSS-ului şi proclamarea independenţei ei (1991) s-au făcut în mod democratic şi conform voinţei poporului, ei;

că unirea Basarabiei cu România, prin Tratatul de pace de la Paris din 28 octombrie 1920, a avut aprobare şi recunoaştere internaţională,
recomandă guvernului american să sprijine eforturile guvernului Republicii Moldova spre reunificarea Republicii şi a Nordului Bucovinei cu România, bază juridică fiind Tratatul de pace de la Paris din 1920, normele în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiul I al Actului final de la Helsinki.

 

 

 

 

NOTĂ:

 

În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotăra  că Guvernul american trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova.

Documentul a rămas ascuns opiniei publice, de catre politicienii din România şi Moldova pâna de curând !

Chiar dacă au trecut trei decenii de la adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeaşi autoritate.

Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluţia Senatului american atestă poziţia SUA, favorabilă Reunirii.

Să nu uităm că SUA a fost şi este vioara întâi în politica internaţională.

În funcţie de poziţia ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.

Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aştepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România.

 

 

Premierii Mircea Druc și Petre Roman

Foto: Premierii român și moldovean, Petre Roman și Mircea Druc.

 În ediţia sa din 25 septembrie 1991, ziarul bucureştean ,,România Liberă” publica o ştire cu titlul ,,România este gata pentru unirea cu Republica Moldova”, citând un interviu acordat de prim-ministrul României Petre Roman ziarului austriac ,,Die Presse”. La întrebarea corespondentului vienez dacă este posibilă unirea, şeful guvernului de la Bucureşti a spus că nu vede nici o problemă din partea României şi că totul depinde de voinţa poporului moldovean. „Dacă ei vor insista, guvernul român nu se va opune unirii”

Acest orizont de aşteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România şi Moldova. Nu doar SUA se aştepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci şi statele europene.

Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informaţie primită de la un fost ministru de externe al României).

România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.

Sigur arhivele Ministerului de Externe conţin documente care atestă poziţia statelor europene faţă de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990.

Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziţia demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România şi printre ele trebuie să fie informaţii şi despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice.

Probabil peste mulţi ani aceste documente vor fi accesibile publicului şi vom cunoaşte mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.

În general se spune că primul preşedinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România.

Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă însă pentru ultima parte a mandatului său prezidenţial. Pentru că preşedintele Mircea Snegur s-a pronunţat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România.

Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma:

„Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.

 

 

 

Imagini pentru snegur si iliescu photos

 

Foto: Mircea Snegur (stânga) și Ion Iliescu

 

 

Fostul ambasador al României la Chişinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat.

Aurel Preda a participat la redactarea declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate afirmaţiilor sale.

Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România.

Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era aşteptată.

Deşi au existat premise favorabile Reunirii pe plan internaţional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puţin un răspuns este cert: Ion Iliescu, preşedintele României în 1991, avea relaţii prea strânse cu Moscova şi a trădat interesul naţional al României.

Sigur Ion Iliescu cunoştea Rezoluţia Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul naţional? Cu siguranță  Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca pe  trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991.

Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991! Rezoluţia nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanţă politică excepţională şi trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România.

Recunoaşterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toţi cei care militează şi acţionează pentru realizarea acestui deziderat naţional, singurul PROIECT de ţară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

http://www.europalibera.org/; adevărul.ro; http://basarabialiterara.com.md 

05/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: