31 decembrie 1989 în România postcomunistă

Revoluția Română s-a încheiat pe 25 decembrie 1989 cu execuția soților Ceaușescu și preluarea puterii de către activiști comuniști din eșalonul II și agenți ai Moscovei.

România după Revoluție

La 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN. Sunt abrogate legi, decrete, acte şi normative ale vechiului regim. Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgenţă, cazurile de terorism, iar sentinţele să fie executate imediat. S-a acordat un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 – pentru depunerea armelor.

Au loc o serie de acţiuni politico-administrative ale noii puteri. Astfel, la 27 decembrie 1989, este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu – preşedinte, Dumitru Mazilu – prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi – Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar – Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

La 28 decembrie 1989, încetează tirurile armelor de foc, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.

.

Ion Iliescu anunţă într-un discurs televizat rostit pe 31 decembrie 1989, cu prilejul sărbătoririi Anului Nou 1990, abolirea pedepsei cu moartea pe teritoriul României, sistarea exporturilor de produse alimentare, importul unor bunuri de consum, sistarea unor lucrări publice calificate drept costisitoare, precum Canalul Dunăre-Bucureşti, sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, centrala termoelectrică Anina sau Casa Poporului.

Totodată, a anunţat acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 de metri de pătraţi membrilor cooperatori.

Este adoptat un decret-lege privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români şi un decret-lege privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României. Are loc prima şedinţă a Guvernului provizoriu, condus de Petre Roman.

Un comitet de iniţiaivă format din membri PCR, a lansat un apel catre toti românii care au avut “carnet rosu”, să sprijine convocarea unui congres extraordinar care să hotărască autodizolvarea acestei formaţiuni politice şi predarea patrimoniului acesteia.

A fost emis Decretul-lege nr. 8, privind inregistrarea si funcționarea partidelor politice si a organizațiilor obștesti în România; De asemenea a fost emis Decretul-lege nr. 10, privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului României.

Este constituită, la Bucureşti, prima organizație a societății civile din România constituită legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului.

GDS intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

La această dată, se înfiinţează Institutul de Arheologie din Cluj-Napoca, prin separarea de Institutul de Istorie şi Arheologie; director: G. Ioan Glodariu. Editează revistele: ”Ephemeris Napocensis”; ”Ars Transilvanica”.

.

MISTERUL DOBORÂRII zborului București – Belgrad în data de 28 decembrie 1989

Avionul Tarom doborât de o rachetă, după ce fusese trimis la Belgrad de Ion Iliescu

În 28 decembrie 1989 s-a petrecut o catastrofă aviatică ciudată: avionul Bucureşti-Belgrad a fost doborît datorită “impactului cu un obiect dur”, cum a stabilit comisia de anchetă.

Au murit cu acel prilej 6 membri ai echipajului şi singurul pasager: reporterul englez de 24 de ani Ian Parry, angajat al ziarului “Sunday Times”, care “făcuse mai multe filme şi fotografii la Comitetul Central PCR în timpul revoluţiei”, după cum aflăm dintr-un articol al vremii, scris de Ondine Gherguţ.

Articolul respectiv se referă la familia pilotului Valer Jurcovan, care a murit şi el cu acel prilej, familie care pare urmărită de blestem: tatăl pilotului, Cezar Jurcovan, la rîndul său fost pilot, a murit într-un accident de maşină în 1995, după ce primise ameninţări fiindcă investiga moartea fiului său, iar soţia, Doina Jurcovan, stewardesă, a murit într-un alt accident de avion în 1995.

În fapt, ”accidentul” aviatic din 28 decembrie 1989 a constat în prăbușirea avionului de transport civil de tip Antonov An-24 al companiei TAROM care efectua o cursă charter între București și Belgrad pentru a aduce sânge necesar trasfuziei răniților din timpul Revoluției Române din 1989.

Resturile aparatul de zbor prăbușit, care avea la bord șase membri ai echipajului și un pasager, un fotoreporter britanic, au fost localizate în pădurea Mălinoasa de pe raza comunei Vișina, județul Dâmbovița.

Cauzele accidentului nu au fost complet elucidate, una din ipoteze presupunând doborârea avionului cu o rachetă antiaeriană, scrie https://ziarulnatiunea.ro.

Un zbor cerut imperativ de Ion Iliescu

Evenimentele desfășurate în timpul Revoluției Române din 1989 precum și informațiile obținute l-au determinat pe general-maiorul Gheorghe Negoșanu, șeful Statului major al Comandamentului Apărării Anti Aeriene a teritoriului, să dispună interzicerea decolării aeronavelor militare și civile de pe teritoriul României începând cu 22 decembrie 1989 orele 19.

Pe 28 decembrie, însă, Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, a cerut efectuarea unei curse către Belgrad pentru a aduce sângele necesar îngrijirii răniților din revoluție.

Posibilitatea unui zbor care să părăsească România era cunoscută din ziua anterioară, iar Ian Parry (foto sus), fotoreporter în vârstă de 24 de ani la ziarul britanic Sunday Times, fiind înștiințat de acest fapt, a decis să se folosească de ocazie pentru a transporta pelicule fotografice și casete video realizate în București de unii corespondenți de presă străini.

Similarități cu cazul Trosca: liber la zbor pentru doborâre…

Deznodământul tragic al episodului din 28 decembrie trimite cazul avionului prăbușit în comuna Vișina lângă cel al colonelului Trosca, chemat de generalul Militaru la MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, pentru a fi mitraliat.

La ordinul lui Ion Iliescu, avionului i se permite să decoleze cu un echipaj format din șase membri (Ioan Chifor, comandant de bord, Valter Jurcovan, copilot, Mihai Moldoveanu, instructor de zbor, Gelu Cristea, mecanic de bord, Elena Marghidan, însoțitoare de bord și Petre Bănică, însoțitor de bord), dintre pasagerii care așteptau pe Aeroportul Otopeni fiind acceptat la îmbarcare doar jurnalistul Ian Parry care urma să schimbe avionul la Belgrad cu unul pentru Londra.

La scurt timp după decolare, avionul s-a prăbușit la 55 km sud-vest de București, în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vișina din județul Dâmbovița. Ancheta care a urmat a fost deosebit de lungă, iar rudele victimelor accidentului aviatic au fost supuse presiunilor, intimidărilor și amenințărilor atunci când încercau să afle detalii despre rezultatele anchetei.

Rezultate cercetărilor au fost contradictorii, în 2006 prăbușirea avionului fiind atribuită prezenței de gheață pe aripi pentru ca, doar la câteva luni mai târziu, să fie incriminat impactul cu un obiect aflat în spațiul de zbor a avionului. 

Cea mai probabilă dintre ipoteze ar fi că avionul a fost lovit de o rachetă antiaeriană, locul impactului cu solul fiind la aproximativ 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA de la Boteni.

Varianta este susținută chiar de localnicii din Vişina, potrivit cărora avionul ar fi fost lovit de o rachetă lansată de la Unitatea Militară Boteni. „Eram student atunci, aveam 19 ani. Ştiu că s-a prăbuşit la marginea localităţii, în pădure.

A fost doborât de o rachetă plecată de la unitatea Boteni. L-a dezintegrat. A venit plin de fum deasupra localităţii. Îmi amintesc când venea spre sol. Nu m-am dus unde s-a prăbuşit. A fost lume multă şi a venit Miliţia acolo.

Erau apele destul de tulburi în perioada aceea în ţară. S-au ridicat rămăşiţele de către Poliţie. Toţi au murit. Nu s-a realizat nimic, nicio anchetă, s-a muşamalizat totul”, a declarat, pentru „Adevărul“, Aurelian Istrate, primarul comunei Vişina.

Familia jurnalistului cere redeschiderea anchetei Jurnalistul Ian Parry (foto) a lucrat la freelancer la ziare britanice de renume, precum: „The Mail on Sunday“, „The Times“ sau „The Sunday Times“. Una dintre primele sale misiuni majore a fost acoperirea Revoluţiei din România, o provocare pe care şi-a asumat-o.

Deşi ancheta accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa alături de ceilalţi şase români de la bord n-a fost închisă până astăzi, toţi martorii importanţi spun că avionul a fost lovit de o rachetă. Din echipaj făceau parte Ioan Chifor (38 ani) – pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani) – copilot, Mihai Moldoveanu (35 ani) – instructor de zbor, Elena Marghidan (35 ani) – însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani) – însoţitor de bord şi Gelu Cristea (33 ani) – mecanic de bord.

Rudele membrilor echipajului care şi-au pierdut viaţa au vorbit în 1995 într-o intervenţie publică, spunând că avionul a fost doborât pentru că la bord se afla un spion cu 14 casete video filmate la Revoluţie, referindu-se, cel mai probabil, la jurnalistul britanic.

Presa din Regat spune că au existat semne de întrebare dacă accidentul care la ucis pe Ian Parry a fost un accident sau dacă avionul a fost doborât sub ordine guvernamentale. De altfel, la 25 de ani de la tragicul eveniment, un documentar video pe tema accidentului a fost lansat în Marea Britanie de cotidianul Wales Online, iar fostul procuror militar Dan Voinea apare în filmare spunând că este convins că avionul a fost lovit de o rachetă.

Charles Parry, fratele jurnalistului mort, a făcut nenumărate demersuri pentru resuscitarea anchetei, spunând: „vrem doar să ştim ce s-a întâmplat acolo. În acest moment, nu urmărim să fie pedepsit nimeni dintre cei implicaţi“, (scrie adev.ro/pkfbzu).

După 32 de ani…

…adevărul despre zborul București – Belgrad din 28 decembrie 1989 încă nu a fost stabilit oficial. Din cauza existenței a două expertize cu concluzii diametral opuse (accident vs. doborâre), cauza a fost disjunsă din ”Dosarul Revoluției”, cercetările fiind continuate într-un dosar separat.

Cum epava avionului nu mai există, a devenit aproape imposibil ca o a treia expertiză a procurorilor să producă concluzii certe, rămânând de discutat, probabil, doar probatoriul pe care l-ar putea oferi jurnalele de luptă și militarii Unității din Boteni. 

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți