CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O întrebare fără răspuns: Câți români au murit uciși de Securitate și de autori neidentificați protejați de „serviciile speciale”?

Asasinatele politice, înainte și după 22 decembrie 1989

SECRETELE ISTORIEI CU ALEXANDRU MORARUCâți români a ucis Securitatea? Câți români au fost uciși după 1990 de autori neidentificați, dar protejați de „serviciile speciale” din România?

La lansarea cărții dlui general Mălureanu, unde am avut onoarea să fiu invitat de autor, am avut prilejul să fac o scurtă comparație între Securitate și SRI, și să afirm că Securitatea s-a ocupat înainte de 1990 cu apărarea ordinii constituționale, așa cum era precizat în „fișa postului”!

Cu unele excepții, dureroase, nu puține și nici mici, neînsemnate…

După 1990, Serviciul Român de Informații, care își propune și el să apere ordinea constituțională din România, o face însă cu abateri infinit mai multe, mai grave, ajungând să fie un instrument docil în mâna trădătorilor de țară și a celor care îi plătesc!

Evident, când spun SRI, mă refer la toate „serviciile speciale”, al căror număr ne este necunoscut nouă, muritorilor de rând scrie http://www.ioncoja.ro.

Argumente și dovezi în sprijinul acestei afirmații le poate găsi oricine, iar domeniul corupției și al subminării economiei naționale ne oferă sute de exemple, de abuzuri trecute cu vederea după 1990 și pe care ne este imposibil să ne imaginăm că Securitatea le-ar fi tolerat cumva!

Se întâmplă ca și cu partidele: degringolada acestora, involuția tragi-comică a partidelor politice din 1990 până azi, ne face să ne fie dor de PCR.

Singura mea nădejde este să aflu, să găsesc dovezile, că acest cancer național care sunt serviciile secrete de azi, a atins numai structurile de comandă, și nici la acest nivel pe chiar toți ofițerii superiori… Nădejdea mea este la eșalonul secund, al tinerilor agenți și ofițeri, capabili într-un climat politic normal să pună umărul la normalizarea vieții românești!

La drept vorbind, nu mă refer numai la Securitate și la SRI, ci la întreg sistemul de represiune al statului român, înainte și după 1990! Orice stat are un sistem de represiune, care este menit să apere acel stat, structurile politice și valorile naționale etc., etc.

Nu este cazul să insist! Ci vreau să pun în discuție un singur aspect al represiunii: asasinatul politic, din rațiuni „de stat”, reale sau inventate! Și nu la modul teoretic, ci cât mai concret, al cazurilor reale, petrecute!

La aceeași lansare de carte, într-o sală arhiplină, dens populată cu colegi ai celui sărbătorit pentru reușita cărții publicate, eu am ridicat problema lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977.

Despre acesta, înainte de 1990, am aflat cu toții de la Europa Liberă că a fost asasinat la Craiova, de „băieții cu ochi albaștri”, unde i s-a înscenat un accident de circulație…

M-am numărat printre milioanele de români care au luat în serios această informație, repetată de mai multe ori pe unde scurte!

Până pe 24 decembrie 1989, când Dl Constantin Dobre a apărut la TV să ne anunțe că trăiește!… De ce oare acest enunț nu l-a făcut însăși Securitatea, cu mult înainte de 1989?!… Este o întrebare la care voi reveni!

Deocamdată, hic et nunc, îmi pun altă întrebare: câți și care au fost românii asasinați de regimul ceaușist, de securiștii lui Ceaușescu?

Deci nu mă refer la regimul comunist, la întreaga perioadă 1945-1989, cum fac unii greșind profund.

Pentru perioada 1945-64 nu este nevoie să cauți prea mult ca să afli exemple și cazuri indubitabile privind asasinatele politice comise de „forțele de represiune” ale statului democrat-popular!
Dar care este situația de după 1964, poate chiar de mai înainte cu ceva vreme? Când au încetat aceste asasinate?

Și chiar au încetat după 1964, așa cum susțin mulți dintre securiștii cu care am stat de vorbă după 1990?

Înainte de 1990 am știut că a fost asasinat Constantin Dobre, despre care am aflat cu toții de la Europa Liberă!… Dar câți vor fi fiind ceilalți, despre care Europa Liberă nu a aflat, ca să ni-i spună și nouă! Am trăit cu convingerea că alături de Dobre vor fi fost și alții, nu puțini, care au plătit cu viața „exigențele” forțelor de represiune ceaușiste!

Iată însă că a venit și 22 decembrie! Iar presa și oricine a avut chef l-au acuzat pe bietul „Ceașcă” și Securitatea sa în fel și chip, ba că l-a pălmuit pe un brașovean în noiembrie 1987, ba că mai știu eu ce!

Dar n-a apărut nimeni să susțină că a fost iradiat la Brașov, cum se vorbea că au pățit-o mulți, sau că tata ori un frate i-a dispărut sau a murit în circumstanțe suspecte de asasinat, pentru un motiv politic ușor de demonstrat.

Cazul lui Gheorghe Ursu nu se pune, nu a fost un asasinat comandat de vreun general sau ministru, ca să-i facă pe plac „tovarășului” sau la ordinul acestuia!

După câte se vorbeau între prieteni la o bere sau la aceeași Europă Liberă, te-ai fi așteptat ca după 1990 să apară nenumărate dovezile regimului „criminal”!…

N-a apărut niciuna! Nici un martor al acuzării lui Ceaușescu și a regimului său nu a venit cu acuzații sau probe cât de cât serioase!…

Începând cu cei 60.000 de morți de la Timișoara și terminând cu Constantin Dobre, Europa Liberă mințise cu nerușinare acuzându-l pe nedrept fie pe Ceaușescu, fie pe băieții cu ochi albaștri ca petlițele de la uniforma pe care n-o purtau niciodată…

În schimb, regimul „democratic și transparent” instaurat după 22 decembrie 1989 a debutat cu un veritabil carnagiu, cu sute de morți, peste o mie se pare, morți nevinovați, dar premeditați, planificați de strategii revoluției, căci deh, revoluție fără victime nu se poate, iar ei au ținut morțiș să se declare revoluționari. …„Morțiș”, adică călcând pe cadavrele a sute de copii și tineri dintre cei mai bravi!… Moartea acestora dându-le criminalilor autoritatea și aura de luptători împotriva… Împotriva cui, căci toată ecuația loviturii de stat se rezolvase din momentul arestării nefericitului președinte?!…

Crimele de după asasinatele în masă din decembrie 1989 nu au fost nici ele puține!

Au murit asasinați cu profesionalism o mulțime de ofițeri, din armată sau din interne, care știau prea multe despre noii conducători, despre autorii „revoluției”, despre „agenturilii” care au „manageriat” evenimentele de dinainte și de după lovitura de palat!

Au murit oarecum în prelungirea asasinatelor din decembrie, a lui Gheorghe Trosca, Velicu Mihale, Constantin Nuță sau Marin Ceaușescu.

Au urmat la scurtă vreme Ștefan Gușe și o întreagă pleiadă de ofițeri, în frunte cu Emil Macri, care, fiecare la locul său, au pus prea mult zel în apărarea „cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare”.

Pe lângă aceste asasinate petrecute „în lumea lor”, a ofițerilor de pe frontul văzut și nevăzut al luptei pentru „suveranitate și neatârnare”, s-au petrecut câteva asasinate ciudate în lumea legionară.

Primul pe listă Traian Puiu, fost primar legionar la Constanța, refugiat în Germania după așa zisa rebeliune din ianuarie 1941, s-a ocupat cu organizarea echipelor de legionari ce urmau să plece să lupte alături de partizanii din munți.

Toată operațiunea era condusă de celebrul Kim Philby…

În cursul unei discuții cu Philby, Traian Puiu și-a dat seama că Philby este omul rușilor, dar și Philby și-a dat seama că Traian Puiu „s-a prins”!

Urmarea: Philby o șterge englezește la Moscova, via Cairo, unde apare la festivitățile de 7 noiembrie în uniforma de general KGB… Nemernicul!

În urma lui, Traian Puiu este răpit din Germania și adus la București, unde este judecat și condamnat la moarte!… Sentința însă nu a fost pusă în executare, astfel că Traian Puiu iese din temnițele comuniste în 1964, odată cu ceilalți camarazi ai săi!… Și trăiește cu discreție la Constanța, unde prietenul meu Corneliu Dida îl frecventează și află de la el multe și mărunte din ce a fost lupta și viața legionară.

După 1990, Corneliu Dida îl ia de mână pe bravul tomitan și îl duce la ziarul „Telegraf” unde începe să publice amintiri din „sfînta tinerețe legionară”.

Într-una din zile, când se îndrepta spre redacție cu o servietă plină de documente, pe strada Mihai Viteazu este lovit mortal de o mașină, în busculada astfel produsă dispare și geanta cu documente…
Despre Traian Puiu s-a zis că l-a lichidat Securitatea. M-am contrazis cu toți pe care i-am auzit spunând această vorbă: oameni buni, Securitatea l-a avut în mână ani de zile pe Traian Puiu.

Le era așa de ușor să-l termine! Traian Puiu avea deja condamnarea la moarte „în buzunar” și totuși Securitatea nu s-a folosit de posibilitatea de a-l lichida absolut legal!…

Este limpede că Securitatea, mai mult sau mai puțin formal desființată în 1990, nu avea motive să-l omoare pe liderul legionar. Și atunci cine l-a ucis?… Cine a acționat fără nicio teamă că va stârni reacția „serviciilor”?

Am avut net sentimentul că după 1990 Traian Puiu n-a mai fost protejat (sic!) de nimeni!

…În 1973(?) am fost anchetat la Securitate, în clădirea din spatele magazinului Victoria, pentru un text anti-bolșevic și anti-sovietic, pe care am încercat să-l scot din țară. M-au anchetat doi tinerei care încercau să afle de la mine ce urmăream prin acel text!

La un moment dat, supărat de cum merge discuția, am cerut să fiu anchetat mai departe de șeful lor! Era vizibilă lipsa de maturitate a celor doi, mult mai tineri și decât mine.

Așa l-am cunoscut pe colonelul Wagner, cum mi-a fost prezentat. Nu l-am mai văzut de atunci. După 1990, Cornel Dinu mi-a vorbit frumos despre colonelul Wagner! I-am trimis și eu urări de bine!…
În discuția cu dînsul la un moment dat eu am afirmat că am fost conștient că prin gestul de a scrie o piesă de teatru inspirată de invazia sovietică din Cehoslovacia puteam stârni reacția pedepsitoare a Moscovei, a KGB-ului.

Colonelul Wagner mi-a cerut detalii: ce fel de reacție a KGB? „Păi, zic eu, să mă calce vreo mașină pe Calea Victoriei!” Răspunsul memorabil pe care l-am primit: „Păi cum să vă calce, tovarășe profesor, mașina?! Noi ce păzim aici?!”…
Noi ce păzim aici?!…
Se pare că chiar așa era: ne-au păzit, pe mulți dintre noi, în mai multe chipuri, iar după 1990 nu ne-a mai păzit nimeni! Nici pe fiecare dintre noi și nici pe biata Țară!

O altă serie, încă mai sumbră, o alcătuiesc cei care au fost asasinați după 1990 în „cadrul” procesului de privatizare și distrugere a economiei naționale.

Mă gândesc la liderii sindicali sau simpli salariați care au înțeles esența ticăloasă, anti-națională, a așa-zisei reforme, și au încercat să i se opună, să-și mobilizeze tovarășii de muncă împotriva unor investitori străini puși pe jaf și distrugere.

Au fost mai multe cazuri, nu le rețin numele, unul a fost la Iași, ar trebui ca acele victime ale agresiunii anti-românești să fie cinstiți măcar cum se cuvine…

Nu au avut parte de nicio protecție din partea serviciilor noastre menite prin lege să-i apere! Să preîntâmpine acțiunea inamicului!

Trec peste victimele de la ultima mineriadă, cea înăbușită din ordinul expres al lui Emil Constantinescu. Înăbușită în sânge se pare!… Și mă refer la câteva asasinate care au lovit în persoane mie cunoscute. Mai întâi Alexandru Saucă, ziarist de investigație, care s-a apropiat prea mult – și primul!, de un subiect azi comentat de toată lumea: contribuția decisivă a KGB la reușita loviturii din decembrie 1989!

A murit bietul Didi, cum îi ziceam noi, colegii de grupă, doborît de un cancer „urît”… Bănuiala că a fost un cancer provocat nu avea cum să nu apară!

Alt cunoscut, Mihail Erbașu. Nu știu de ce m-a simpatizat și mi-a făcut o serie de destăinuiri! Bunăoară despre aranjamentul cu Primăria Bucureștiului, pentru un contract de reabilitare a șoselei de centură, contract prin care Primăria i-a plătit despăgubiri substanțiale, o sumă pe care i-a dijmuit-o serios PSD-ul de atunci! Așa fusese înțelegerea!… Vestitul mai apoi parandărăt!

L-am văzut ultima oară pe bietul Erbașu la o emisiune la Dan Diaconescu, o emisiune în care a dat tare în Băsescu și a promis că va reveni în zilele următoare cu documente care să-l demaște pe primarul general pentru acte de corupție grave!… După câteva zile, Erbașu este …sinucis, aruncat de la etajul casei în piscina golită de apă…

Zic unii că autorii morali ai acestui asasinat au avut și argumentele – altminteri ușor de găsit, prin care familia răposatului a fost obligată / sfătuită să accepte ipoteza sinuciderii și să nu ceară nicio anchetă serioasă a procuraturii!
Notă: am intrat pe Google și am dat de un articol pe site-ul Lumea Justiției dedicat morții lui Mihai Erbașu.

La acest articol apare un comentariu, cel de mai jos, pe care îl reproduc întocmai, semnificativ pentru lumea în care trăim azi:

# elena 27 august 2012 

DA, EXECUTII LA COMANDA. SI IN CAZUL FIULUI MEU DE 30 ANI, FOST DIR EC LA RAZVAN PETROVICI, NU S-A DAT CU MAFIA, NU I-AU ACCEPTAT 3 DEMISII INTR-O SAPTAMANA SI A FOST UCIS CU BESTIALITATE PE 9 IUNIE, DUPA CE A PLECAT DE LA SERVICI, FUGIND DE CRIMINAL. CERCETARE PENALA SI RAPORT IML BUCURESTI INCOMPLECT, TOTUL FACUT DUPA VOINTA PROCURORULUI DE CAZ PENTRU MUSAMALIZARE. DOSAR 1238/P/2006 CARE NU A FOST LUAT IN SEAMA DE CATRE PROCURORUL GENERAL, CU TOATE CA PE 25 SEPT 2008 CAND AM FOST PRIMITI IN AUDIENTA CU DOSAR CU PROBE, NE-A PROMIS CA NE TRIMITE PENTRU REZOLVARE PROCUROR DIN PROCURATURA GENERALA. Privitor la articolul–DE CE MOR ADMINISTRATORII LUI RAZVAN PETROVICI–celebrul procuror de cercetarea dosarului s-a exprimat–DUMNEZEU VA FACE DREPTATE / EL ESTE MUSULMAN.

Senatorul Șerban Săndulescu!… Inimosul inginer aero. Pasionat de adevăr și justiție! A incomodat în comisia parlamentară de cercetare a evenimentelor din decembrie! Nu i-a înghițit balivernele și manevrele criminalului numit Sergiu Nicolaescu! L-am întâlnit ultima oară la librăria Eminescu.

Era într-o stare de surescitare maximă: mi-a spus că pusese mâna pe niște documente cu care „îl termin pe Iliescu”!

Documente legate de decembrie 1989. L-am sfătuit să nu mai vorbească de acele documente până nu le face publice!… Am avut gură pocită: seara, la știri, se anunță că Șerban Săndulescu a decedat la stomatolog, unde a făcut un stop cardiac de toată frumusețea…

Domnul Tudor Voicu, vechi prieten al răposatului, încercând să afle mai multe despre suspectul deces, s-a lovit de refuzul ferm al familiei, al unor persoane speriate de ceea ce li s-ar putea întâmpla și lor! În mod evident fuseseră avertizate „să nu vorbească”!

Cine le avertizase și le amenințase? Nici azi nu ar fi prea târziu ca să se afle! Dacă chiar s-ar vrea să se afle adevărul despre decembrie 1989…

Suspectă a fost și moartea profesorului de la ASE, aflat în CA al CreditBank!… O moarte suspectă, cel puțin una, este legată și de așa zisa falimentare a Daciei Felix!
Iar zilele trecute s-a mai aflat de o moarte proiectată, menită să elimine veriga slabă dintr-un sistem mafiot care a adus mari prejudicii statului român. Cazul Codruț Marta, omul lui Sorin Blejnar!…

Aflat pe patul morții, Antonie Iorgovan a avut motive să afirme public că este victima unui cancer indus și să aducă acuzații explicite în acest sens!… Personal n-am avut niciodată încredere în răposatul Iorgovan și nu prea văd în ce fel ar fi deranjat pe cei care atentează la viitorul nostru românesc.

A avut de profitat de pe urma lor și le-a făcut jocul atunci când i s-a cerut! Vezi alegerea sa ca senator independent, vădit manipulată și aranjată de serviciile care se ocupă și de lista parlamentarilor!…

Oricum, lista morților suspecte de după 1990 este tare lungă! Infinit mai lungă în comparație cu lista din perioada 1964-1989…

Vă invit să completăm amândouă listele, nu după zvonuri neverificate, ci, cât se poate, cu argumente și cu probe! Și mai discutăm apoi!

 

 

Citiți articolul integral accesând :

https://mazarini.wordpress.com/2016/04/05/asasinatele-politice-inainte-si-dupa-22-decembrie-1989).

Citiți și:

02/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Parlamentul European cere să se afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989

 

 

 

Parlamentul European cere ca Statul român să afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989

Parlamentul European a adoptat joi rezoluția referitoare la comemorarea a treizeci de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.

Rezoluția, propusă în comun de patru grupuri politice parlamentare, incluzându-i pe toți cei 32 de eurodeputați români, a fost adoptată cu 513 de voturi pentru, 18 împotrivă și 87 abțineri.

O dezbatere pe această temă a avut loc luni seara, când reprezentanta Comisiei Europene Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi, a spus în faţa eurodeputaţilor că revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros şi că românii au luptat în acea iarnă pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie.

Revoluţia română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier şi s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieţi omeneşti, 3.138 de răniţi grav şi peste 760 de persoane deţinute ilegal şi torturate.

 

 

 

 

 

De asemenea, folosirea forţei împotriva poporului român în decembrie 1989 a afectat în mod dureros întreaga societate din România, iar identificarea autorilor reali ai acestor infracţiuni rămâne o problemă pentru victime, pentru familiile acestora şi pentru toţi cetăţenii români, se aminteşte în text.

Statului român i se reproşează în acest document,  că a întârziat inutil stabilirea şi aflarea adevărului, condiţie esenţială pentru garantarea dreptului victimelor şi al moştenitorilor acestora de a obţine despăgubiri şi compensaţii echitabile, autorităţile naţionale nereuşind să acţioneze cu diligenţa necesară impusă de normele internaţionale privind drepturile omului.

Textul rezoluției aduce un omagiu tuturor victimelor revoluției din decembrie 1989 și recunoaște sacrificiul manifestanților pașnici, deschizând drumul către democrație, stat de drept și economie de piață, precum și către integrarea euro-atlantică a României.

 

Conform textului rezoluţiei, Parlamentul European comemorează şi aduce un omagiu victimelor revoluţiei din decembrie 1989, precum şi familiilor lor, care şi-au sacrificat viaţa pentru a pune capăt dictaturii totalitare din România, subliniind faptul că sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a permis tranziţia României către democraţie, statul de drept, economia de piaţă, precum şi integrarea sa ulterioară în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană.

Prin rezoluţia adoptată  Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată, transmite Agerpes.

 

20/12/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CRONICA UNEI REVOLUȚII FURATE (I)

 

 

NORII NEGRI. România în preziua izbucnirii Revoluției.

 

 

Pentru a putea înțelege cât mai limpede ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, evenimentele trebuie analizate doar în contextului larg al amplelor schimbări cunoscute în acel an în întreaga Europă de Est, respectiv căderea regimurilor comuniste în țările aflate sub tutela Uniunii Sovietice.
Sistemul comunist se afla, atât în URSS, cât și în statele din sfera sa de dominație, într-o criză a cărei adâncire liderii sovietici o prefigurau, odată cu consecințele sale: pierderea, în următorul deceniu, a statutului de Mare Putere și supremației militare, blocajul economic intern și incapacitatea menținerii dominației asupra republicilor unionale și statelor comuniste europene, care urmau să se desprindă, pe cale revoluționară, de sub ocupația Moscovei.

În aceste condiții, KGB-ul a elaborat o strategie de cedare din timp, în mod calculat, a atributelor sferei sovietice de influență, pentru a controla astfel procesul de tranziție, spre o nouă formă de regim politic, a țărilor comuniste, care astfel urmau să rămână sub influența Moscovei.

Ceea ce nouă ni s-a părut atunci o prăbușire bruscă și succesivă a sistemului comunist în toate statele est-europene și un sfârșit al Războiului Rece, a fost în realitate un proces strategic controlat de URSS, cu scopul de a-și proteja și conserva importanța și influența pe plan internațional.
Uniunea Sovietică trena într-un colaps economic, iar dezvoltarea – la inițiativa președintelui Reagan – a Inițiativei de Apărare Strategică (“Războiul Stelelor”, un sistem de distrugere în zbor al rachetelor inamice amplasat pe sateliți cu orbită geosinclinală, dovedit ulterior ca nerealizabil…), avea să constituie lovitura fatală dată Moscovei.

Proiectul de păstrare a controlului asupra sferelor de influență printr-o retragere controlată în Europa de Est, în cazul unei crize acute a a sistemului, nu era nou. El fusese la nivelul establishmentului sovietic încă din anii 1970, Iuri Andropov – șeful KGB pe atunci – fiind, se pare, creierul acestei strategii. Această strategie a fost pusă în practică începând din 1988, gestionată fiind de triunghiul Mihail Gorbaciov – Eduard Șevardnadze – Aleksandr Ikovlev, și presupunea metamorfozarea puterii în țările satelit, prin crearea fronturilor populare, aflate sub conducerea partidelor comuniste, model utilizat cu succes și în perioada interbelică prin așa numitele „fronturi populare” sau „antifasciste”. Aceasta presupunea schimbarea conducerilor îmbătrânite ale țărilor est-europene, a liderilor septuagenari, blocați iremediabil în clișee rigide de tip stalinist, așa cum erau Honeker (RDG), Jivkov (Bulgaria) și Ceaușescu (România). Glastnosti și Perestroika nu erau de fapt decât lozinci la adăpostul cărora Gorbaciov prezerva dominația sovietică pentru încă o perioadă îndelungată de timp, în jumătatea estică a Europei.

România se afla de un deceniu într-o profundă criză generală, peste care ambițiile lui Ceaușescu de a plăti integral și rapid datoria externă, concomitent cu dezvoltarea accelerată a industriei grele și o sistematizare urbană și rurală alertă, impuseseră populației privațiuni și umilințe necunoscute nici pe vremea războiului, generând acumularea unor frustrări și tensiuni sociale fără precedent. Raționalizarea alimentelor de consum elementar, a energiei electrice și termice, însoțite de demolarea fără discernământ a unor monumente istorice și zone rezidențiale valoroase, concomitent cu practicarea unui cult al personalității inspirat din China și Coreea de Nord, aruncaseră pe români într-o stare de spirit sumbră, în care revolta se împletea cu teama de represiunea Securității, devenită omniprezentă.

Pe plan extern, după ce din 1968 fusese privilegiat în relațiile cu SUA și țările vest-europene, regimul lui Ceaușescu ajungea acum să cunoască o izolare totală. Presa occidentală, care 2 decenii îl prezentase pe Ceaușescu drept un erou al distanțării României de Moscova, acum îl prezenta în culorile unui dictator sadic.
Identificând în Gorbaciov un interlocutor perfect pentru interesele americane în Europa, SUA aveau să îl abandoneze pe Ceaușescu, care se afla de 20 de ani într-un mocnit conflict cu Moscova.
Tensiunile sociale aveau să izbucnească pentru prima oară la Brașov, în noiembrie 1987, într-o revoltă muncitorească ce avea să zguduie serios imaginea externă și așa precară a României comuniste.
Deși informat de Securitate cu privire la cauzele reale ale mișcării, respectiv lipsurile accentuate (există documente în acest sens!), afectat sever de tarele bătrâneții și bolnav de un diabet care îi afecta deja dispoziția generală, înconjurat exclusiv de colaboratori politici diletanți, oportuniști și fără personalitate, Ceaușescu se pare că pierduse contactul cu realitatea.

El refuza să creadă că masele sunt nemulțumite în mod real și considera orice formă de opoziție ca parte a unei intervenții sovietice pentru înlocuirea sa.
Sub aceste auspicii debutează anul 1989, anul schimbărilor operate de Gorbaciov în toate țările Europei de Est. Succesiunea schimbărilor începuse în ianuarie în Ungaria, unde fuseseră adoptate reforme vizând pluralismul politic, urmată în iunie în Polonia, unde alegerile fuseseră câstigate de forțe necomuniste, iar în noiembrie regimurile comuniste cădeau și la Berlin, la Sofia și la Praga. De remarcat că, odată înlăturate conducerile vechi, de tip stalinist, și eliminat factorul terorii, în fiecare din aceste țări, populația civilă continuând protestele până la înlăturarea și a liderilor comuniști reformatori agreați de Moscova și înlocuirea lor cu forțe politice efectiv anticomuniste. Ceea ce însemna că lui Gorbaciov îi scăpase de sub control procesul schimbărilor, aceste țări ieșind practic de sub influența Moscovei.
Pe acest fond general, în România se intensifică gesturile și atitudinile de protest singulare față de regimul lui Ceaușescu, ale așa numiților disidenți, intelectuali care aleg să acorde interviuri presei occidentale. Dintre aceștia, unii erau persoane aflate, într-un fel sau altul, în relații cu reprezentanți ai Uniunii Sovietice pe teritoriul României. Este cazul scrisorii celor șase veterani ai Partidului Comunist Român, în frunte cu Silviu Brucan, toți notorii exponenți ai opțiunii filosovietice din cadrul PC.

În ceea ce-l privește pe Silviu Brucan, vechi militant al mișcării comuniste, acesta se afla din 1987 sub supravegherea Securității, dar la intervenția ambasadei americane avea să obțină, în 1988, permisiunea plecării pentru șase luni în SUA, pentru tratament medical. Acolo s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroului pentru Europa de Est, dar și cu ambasadorul URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov la Moscova, unde a și ajuns în octombrie 1988. Reîntors în țară, avea să reintre în arest la domiciliu. Un alt caz este cel al poetului Mircea Dinescu, ginerele filologului marxist Albert Covacs, care studiase la Moscova și era căsătorit cu o rusoaică, având permanente relații cu personalul ambasadei sovietice de la București.
Postul de radio Europa Liberă, subvenționat de guvernul american și având sediul în Germania de vest, deosebit de îndrăgit de români, care nu aveau în țară nici un fel de acces la informații reale din lumea largă, va juca un rol determinant în escaladarea stării de spirit care a făcut posibilă explozia socială din Decembrie 1989.
În iulie, la București, avea loc consfătuirea conducerilor statelor aparținând Tratatului de la Varșovia, ocazie cu care avea să fie prezent și Gorbaciov. De această data, discuțiile contradictorii dintre acesta și Ceaușescu au escaladat, într-o întâlnire tete-a-tete, până în pragul unei confruntări violente între cei doi lideri, conform mărturiilor gărzilor de corp ale lui Ceaușescu.
În august 1989, acesta avea să ceară liderilor țărilor comuniste, printr-un document public, adoptarea unei poziții comune care să stopeze evoluțiile cu caracter anticomunist din Polonia. Cel care în 1968 se opusese intervenției în Cehioslovacia, cerea acum Pactului de la Varșovia o astfel de intervenție în Polonia.

Dar tot în vara lui 1989, în Ungaria, sub egida serviciului secret maghiar, la randul său aflat în colaborare si chiar subordonare fata de KGB, iau ființă tabere in care români fugiti din România sunt instruiți în tehnici de provocare și captare a protestelor de stradă, precum și alte tehnici de diversiune și acțiune paramilitara, in vederea folosirii lor pe teritoriul României. Spre sfârșitul anului 1989, aceștia vor fi returnați de autoritățile maghiare granicerilor români ori reintrodusi in România în mod clandestin.
Evoluțiile din țările comuniste ca și semnalele venite din diferite surse cu privire la iminența unor evenimente în România, care să ducă la schimbarea sa, păreau să nu îl clintească pe Ceaușescu, acesta beneficiind în noiembrie 1989 de realegerea, cu un fast ieșit din comun, ca lider al PCR , la Congresul al XIV-lea.

Cu acest prilej, el avea să facă referiri la Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, lansând aluzii revendicative cu privire la Basarabia și Bucovina de Nord, încercând astfel să contracareze implicarea conducerii sovietice în schimbarea ultimilor lideri comuniști vechi.
În zilele de 2-3 decembrie 1989, pe puntea unui vas, în apropiere de Malta, are loc istorica întâlnire dintre președintele american George Bush și cel sovietic, Mihail Gorbaciov.
În zilele care urmează, șeful Securității, Iulian Vlad, îi pune la dispoziție lui Ceaușescu informații certificate cu privire la faptul că, în cadrul discuțiilor celor doi cu privire la redefinirea sferelor de influență și reechilibrarea situației pe continentul european, se abordase și problema înlăturării conducerii din România, Gorbaciov având mână liberă din partea americanilor să procedeze așa cum considera de cuviință.
Se cuvine menționat că, încă din vara lui 1989, avusese loc o înțelegere și între Mihail Gorbaciov și Francois Mitterand, președintele Franței, pe aceste teme.
Cu toate acestea, Ceaușescu rămânea prizonierul propriilor sale proiecții, în care el era conducătorul providențial și total, hărăzit să ducă România pe culmile dezvoltării și independenței.

El nu se mai putea conecta la realitate, neacceptând o schimbare politică pe cale pașnică, prin retragerea sa și înlocuirea cu o conducere comunistă de tip reformist.
Tensiunea socială era uriașă, nemulțumirile acumulate de ani de zile mocneau, iar continuarea practicării deșănțate a cultului personalității dictatorului în emisiunile de la radio și în cele două ore de program TV, nu făceau decât să sporească aceste resentimente, alimentate și de posturile de radio occidentale. România rămăsese ultima țară care nu se subordonase programului schimbărilor emanat de la Moscova. Deasupra țării plutea o stare de incertitudine, de teamă, precum și iminența că urma să se întâmple evenimente dramatice. Dar nimeni nu a bănuit amploarea acestora.
Aceasta era starea generală din preziua izbucnirii evenimentelor revoluționare care aveau să genereze în România schimbări ale căror consecințe le simțim până în ziua de azi.

 FORȚE EXTERNE pe teritoriul României. Revoluția trebuia să înceapă la IAȘI… „Sportivii” români alungă „turiștii” sovietici, care pornesc spre Vest.

Pentru a înțelege mai bine unele evenimente din Decembrie 1989, trebuie cunoscut contextul prezenței pe teritoriul României a unor forțe externe, în acele zile.

După 1990, au existat demersuri de investigare la nivel de stat a evenimentelor din Decembrie 1989. Din acestea au rezultat mai ales două documente fundamentale. Este vorba de raportul Comisiei senatoriale înființate în acest scop și de raportul SRI asupra evenimentelor din 1989.

Ambele probează prezenţa unui număr semnificativ de membri ai trupelor speciale de diversiune şi ai cadrelor de spionaj sovietice, dar şi angrenarea unor „dizidenţi” având relații documentate cu reprezentanți ai KGB şi GRU, în evenimentele care au însoțit mișcările revoluționare ce au culminat cu răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu și preluarea puterii politice de exponenți ai intereselor Moscovei în România.

Interesant este că, în ciuda nenumăratelor dovezi acumulate în ultimii 30 de ani, personaje cheie din timpul evenimentelor, precum Ion Iliescu, continua să respingă vehement orice posibilitate a implicării unor forțe externe în evenimentele din Decembrie 1989.

 

 

 

 

 

 

 

Din raportul SRI reiese că „datele şi informaţiile existente converg spre concluzia că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor.

” Începând din 09 decembrie 1989 numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 – 100 pe zi. Tranzitarea țării de către turiști sovietici dinspre frontierele cu URSS către cele cu Iugoslavia erau obișnuite în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă. Totuși, în decembrie 1989, organele Securității și Miliției aveau să constate o creștere spectaculoasă și inexplicabilă a intrărilor cetățenilor sovietici, mai exact de la 30.879 la 67.530.

Ca exemplu, organele Securității din județul Caraş-Severin raportau că, începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie 1989, se înregistrase o prezență mai numeroasă decât în același interval din alți ani, provenind mai ales din Ungaria și URSS (sovietici care intrau de pe teritoriul Iugoslaviei), fluxul maxim atingându-se în perioada 15-20 decembrie 1989.

Autoturismele circulau în coloană și erau ocupate de câte 2-3 bărbaţi de vârstă medie (25-40 ani), care nu se cazau la hoteluri, ci dormeau în mașini, iar la contactul cu Miliția rutieră prezentau direcția de deplasare în mod confuz, neconvingător.

În județul Covasna era raportată, de asemenea, „prezenţa unui număr sporit de cetăţeni străini veniţi în calitate de turişti, vizitatori la rude, îndeosebi din Ungaria, dar şi intensificarea fluxului de turişti în tranzit mai cu seamă din U.R.S.S.”. (Dosar S.R.I. nota 4144 Sec. Cc/asna, fila 96).

Teritoriul județului Brăila, începând cu a doua decadă a lunii decembrie 1989, a devenit ținta unui interes turistic extern, de proveniență sovietică, nemaiîtâlnit vreodată. Regiunea a fost tranzitată de un număr inexplicabil de autoturisme mărcile Dacia şi Lada deplasându-se dinspre nord. Grănicerii au declarat că vehiculele erau ocupate de câte 2-3 persoane, bărbați tineri și atletici.

Unii dintre ei s-au cazat în hoteluri, utilizând legitimații românești false, alții în cimitire sau la diferite adrese.

A existat și un caz ieșit din comun: începând cu 17 decembrie, trei oaspeți au recurs la luarea ca ostatică a unei familii timp de 3 zile. Conform proprietarilor locuinței, unul dintre ei dispărea, iar când revenea transmitea informații prin intermediul unui aparat. Pe 19 decembrie au somat șoferul unei Dacii să îi ducă la București. (Ancheta de presă a ziarului Armata României, în perioada 1.09.1991-15.01.1992 – Informare în urma documentării de presă a M.Ap.N. nr. 590 (anexa 505) din 10.02.1992)

De remarcat că, în afara creşterii interesului turistic nemaiîntâlnit în județul Brăila, organele M.Ap.N au raportat că, începând din 18 decembrie 1989, pe şoseaua Reni-Giurgiuleşti a fost semnalată o coloană de peste 70 de camioane militare. (Informare Sintetică M.Ap.N./M 590 din 10.02.1992). De alfel, în toată perioada respectivă, la frontierele cu URSSși Ungaria ale României au fost observate concentrări de efective militare și o intensificare a activității acestora, fapt care în general se petrece înaintea unei invazii. (M.Ap.N./M.St.M./Dir.Inf. Buletin inform. 4454 din 19.12.1989 şi Sint.Inf.4362/1989).

Organelele serviciului Circulație au sesizat șefului Inspectoratului Judeţean al M.I., în vederea transmiterii către Securitate, prezenţa pe teritoriul judeţului, în special în municipiul Braşov, a numeroşi turişti sovietici, deplasându-se cu autoturisme ocupate de echipe de 2-3 bărbaţi, evitând cazarea şi vizând zone strategice.

Fenomenul creșterii intrărilor turiștilor străini în țară a fost semnalat și dinspre frontiera de vest, dinspre Iugoslavia și Ungaria. Autoturismele circulau în coloane de 20-30, numărul pasagerilor ridicându-se la sute și chiar mii, tranzitând județele de frontieră sau rămânând în ele, evitând să se cazeze și preferând să doarmă în mașini.

De asemenea, s-a înregistrat un aflux de intrări dinspre Ungaria a unor cetățeni români fugiți din România și reveniți în acele zile, ori predați românilor chiar de autoritățile maghiare. Anchetați de Securitate, unii dintre ei au recunoscut că fuseseră instruiți în taberele de intruire din Ungaria în scopul desfășurării pe teritoriul României a unor acțiuni diversioniste. (Declaraţia maiorului Dragoman Romul, şeful Serviciului 3/ sec. jud. Timiş, la procesul lotului Timişoara).

Fenomenul a determinat organizarea, la Cluj, în ziua de 18 decembrie 1989, o şedinţă a organelor de conducere comuniste, la care a participat și Nicolae Constantin, membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R., care a fost informat cu privire la prezenţa masivă în judeţ şi mai ales în Cluj-Napoca, a unor grupuri de turişti maghiari şi sovietici, în număr incomparabil mai mare în raport cu aceeași perioadă din anii anteriori. (Dosar nr. 61/P/199I, vol. 2, fila 112, 115).

Securitatea constata cu nedumerire intensificarea contactelor între organele de spionaj sovietice şi cele ungureşti, dar şi cu cele aparţinând unor state occidentale, poate şi SUA.Deconspirarea unor agenți ai forțelor de diversiune sovietice s-a făcut cu ocazia unor accidente rutiere în care au fost implicaţi așa numiții turişti sovietici.

Cel mai relevant a fost cazul accidentării autoturismului turistului sovietic Lout Alexander, însoțit de un alt bărbat. La service, au fost descoperite 12 uniforme militare de camuflaj româneşti tip M.Ap.N. şi un veston sovietic cu gradul de maior. Cei doi au declarat că sunt ofiţeri în rezervă şi că au luptat în Afganistan.

În comuna Butoieşti, județul Mehedinți, un autoturism sovietic a fost acroşat de un TIR, accident soldat cu moartea unui turist și rănirea celuilalt. În autoturismul sovietic s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică.

Organele Securității au observat că în acea perioadă şi-au intensificat activitatea unele persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că activitatea lor era coordonată cu aceea a turiştilor.

Interesant este faptul că în perioada 17-20 decembrie 1989, blocul din Piaţa Aviatorilor în care locuiau diplomaţi sovietici a fost evacuat, începând cu femeile şi copiii. În ziua de 21 decembrie 1989, s-a raportat că, la Consulatului sovietic din Constanţa, personalul a distrus prin ardere, în curtea clădirii, o mare cantitate de documente.

Despre existența pe teritoriul României a agenților sovietici vorbește în termeni diplomatici însuși ambasadorul sovietic la București, Evgheni Primakov, în convorbirea oficială avută cu Ion Iliescu și Petre Roman, noii lideri ai României, la 27 decembrie 1989. Cu acel prilej, ambasadorul URSS cere ajutor urgent, asigurarea securității și repatriere în Uniunea Sovietică pentru “o serie de specialişti sovietici” de pe teriotriul românesc, aflați “la periferie” (limbaj criptat, diplomatic), unii din ei reținuți de organele românești sau răniți, care nu aveau documente asupra lor.

O altă confirmare oficială a prezenței acestor agenți pe teritoriul României avea să o facă mult mai târziu fostul prim-ministru Petre Roman. Acesta a recunoscut în mass-media faptul că în septembrie 1990, șeful de atunci al Serviciului de Informații Externe al României i-a prezentat o listă cuprinzând peste 30.000 de agenți ai serviciilor secrete sovietice, care staționau din 1989 pe teritoriul României, cazați în hoteluri, la gazde private sau în stabilimente ale corpului diplomatic sovietic.

Roman a cerut lui Caraman să rezolve cu omologii sovietici retragerea acestor agenți care fuseseră implicați în toate evenimentele de stradă din România anului 1990, inclusiv cele de la Tîrgul Mureș și cele din 13-15 iunie 1990.

Trebuie precizat că, raportat la numărul colosal de agenți sovietici intrați în România, ponderea celor implicați efectiv în acțiuni diversioniste pare să fie infimă, constând în activități specifice diversioniștilor din cadrul serviciului secret militar, GRU. Prezența celorlalți, rămași pasivi în timpul evenimentelor, se poate explica prin faptul că așteptau dispoziții care nu au mai venit. Cel mai probabil, ei ar fi trebuit să asigure de pe teritoriul românesc toate cele necesare desfășurării unor operațiuni de desant aerian și terestru, în cazul unei intervenții militare soviet-maghiare asupra României. Intervenție care însă nu a / nu a mai avut loc, din motive necunoscute.

Pe lângă implicarea serviciilor secrete sovietice și maghiare, a existat și o implicare a unor forte speciale franceze în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, acest lucru fiind recunoscut oficial de autoritățile franceze ulterior. Ancheta Comisiei Senatului României pe tema evenimentelor din 1989 a acreditat faptul, confirmat și de Virgil Măgureanu, că întâlnirea strict secretă a preşedintelui Gorbaciov şi Mitterand la Kiev, în 6 decembrie 1989, s-a concretizat prin prezenţa forţelor speciale franceze la frontiera de vest a României, pentru a interveni în caz de necesitate, ceea ce s-a și întâmplat.

Revoluția trebuia să înceapă la Iași

 

Cu 2 zile înaintea debutului evenimentelor de la Timișoara, pe 14 decembrie 1989, mii de manifeste și zeci de apeluri telefonice anonime anunțau pe ieșeni de desfășurarea unui protest anticeaușist în Piața Unirii.

La ora respectivă, numeroși locuitori ai Iașului veniți în acel loc au constatat desfășurarea unui impresionant aparat al forțelor de represiune, ceea ce i-a făcut să părăsească urgent zona. Ulterior s-a constatat că unele greșeli făcute în acțiune (anunțarea a două date – 14 și 16, nesincronizarea unor lideri etc.) duseseră la ratarea acestui moment revoluționar, înăbușit astfel în fașă de Securitate, care a trecut imediat la arestarea și anchetarea celor implicați.

În acest caz, teoria unei revolte spontane este exclusă din start, deoarece a existat un grup organizat, format din intelectuali, care au conspirat pe tot parcursul toamnei anului 1989. Grupul se constituise în jurul inginerului Ștefan Prutianu, secondat de Cassian Maria Spiridon, aceștia având ideea unei mișcări stradale de protest împotriva lui Ceaușescu (nu și împotriva comunismului), având ca bază doctrinară principiile Perestroikăi gorbacioviste. Organizația se numea Frontul Popular Român. Participanții recunosc astăzi că se inspiraseră din existența deja la Chișinău a Frontului Popular din Moldova.

În octombrie 1989, tot cu ajutorul manifestelor, fusese testată o primă chemare la o adunare populară la care cei prezenți însă nu s-au manifestat deloc. Securitatea cunoștea deja organizația, dar nu a operat arestări pentru a urmări căpeteniile, încercând să afle dacă au legături cu sovieticii.Manifestele au fost plasate în zonele muncitorești și la Universitate, dar prea puțini au răspuns mobilizării, raportat la populația Iașului.

Ajunși în Piața Unirii pe 14 decembrie, potențialii protestatari au fost uimiți de amploarea aparatului de represiune desfășurat, de la Miliție și Securitate, și până la Armată.

Liderul Prutianu a ezitat să mai dea semnalul așteptat de un grup turbulent ce urma să provoace forțele de ordine, pentru a obține o reacție. Manifestația a eșuat, dar a doua zi peste 60 de persoane au fost arestate, fiind anchetate până pe data de 22 decembrie 1989, când au fost eliberate.

Pregătite din timp, forțele de represiune au realizat o mobilizare uriașă la Iași, însuși secretarul CC Constantin Olteanu fiind prezent în Piață. Semnificativ este însă că în hotelurile din Piața Unirii, dar și la Hotelul Sport și la Motelul Bucium au fost cazate grupuri mari de pretinși sportivi, participanți la o pretinsă competiție de Judo, mutată de la Oradea la Iași.

Toți erau atletici și purtau cu ei genți suspecte. Se pare că totul era acoperirea pentru masarea unor forțe speciale de represiune.

Și mai interesant însă este faptul că la Hotelul Unirea se cazaseră, anterior lui 14 decembrie, un număr mare de turiști sovietici, exclusiv bărbați, toți tineri și atletici. În momentul în care “sportivii” români s-au cazat și ei în același hotel, sovieticii au plecat cu toții, urcându-se în autoturisme și pornind spre vest.

(va urma)

 


 

   

NOTĂ: Deja am primit reacții vehemente care îmi reproșează că impietez viziunea triumfalistă asupra evenimentelor din Decembrie 1989. Datoria noastră este să analizăm obiectiv, separând, sine ira et studio, ce a fost eroism curat și acțiune anticomunistă de ceea ce a fost intervenție externă, diversiune și aranjament de culise. Altfel nu se poate. Și altfel nu vom înțelege nici azi ce ni se întîmplă. Și eu sunt participant la evenimente, dar înțeleg nevoia de Adevăr. Pentru că el ne va face liberi…

 

 

 

 

 

Autor:   

Vicepreşedinte la Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, SECRETAR la Fundația „Ion Gavrila Ogoranu”.

 

 

 

Florin Dobrescu

 

https://www.buciumul.ro/2019/cronica-unei-revolutii-furate

http://www.magazincritic.ro/2019/ cronica-unei-revolutii-furate-ep-2  

 

19/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: