CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

”Măsurile active”(aktivnîie meropriyatiya) și „înșelăciunea strategică”(strategicheskaya maskirovka ), arme folosite de Rusia în războiul informațional

În contextul teriminologiei folosite de Rusia, noțiunea de dezinformare ( dezinformatsiya ) este adesea folosită pentru a desemna o serie de alte concepte: „înșelăciune strategică” (strategicheskaya maskirovka ), „măsuri active” ( aktivnye meropriyatiya ), operațiuni de informare, operațiuni psihologice, ascundere și negare. 

Factorul comun caracteristic este utilizarea diferitelor instrumente de informare – unii analiști se referă la „arma informațională” – pentru a transmite mesaje selective, incomplete și/sau distorsionate și pentru a influența gândirea unui adversar. 

Dezinformarea este adesea împletită în diplomația tradițională, „puterea blândă” sau soft power, sub formă de legături comerciale și culturale sau promovarea „narațiunilor strategice” de către surse oficiale, care acționează ca un „multiplicator de forță” în modelarea opiniilor publicului țintă.

De asemenea, aceasta poate avea ca scop subminarea credibilității sau încrederii adversarilori prin perturbarea propriilor lor narațiuni, semănând confuzie și neîncredere și – conform unor studii – prin promovarea „rețelelor de influență” (politice, de afaceri, de securitate, mass-media) care urmăresc să submineze coeziunea statului sau chiar realizează captarea statului.

Activitățile de dezinformare sunt adesea dificil de urmărit. Ideile și opiniile atent selectate pot fi împletite cu narațiunile faptice, ceea ce face dificilă evaluarea veridicității informațiilor empirice open-source.

Măsurile active fac parte din războiul politic condus de sovietici încă din anii 1920, continuat de Rusia contemporană.

Încă din 1923, Iosif Stalin a ordonat crearea unui Biroul special de dezinformare. Există o teorie conform căreia însuși Iosif Stalin a inventat termenul „dezinformare”, dându-i un nume sonor francez pentru a face alte națiuni să creadă că este o practică inventată în Franța. Substantivul „dezinformare” nu provine din limba rusă, el fiind o traducere a cuvântului francez désinformation.

Aceaste ”măsuri active” includ programe precum dezinformarea, propaganda mincinoasă, înșelăciunea, sabotajul destabilizarea și spionajul. Programele s-au bazat pe prioritățile politicii externe ale Uniunii Sovietice.

Măsurile active au fost efectuate de  Serviciile de securitate sovietice și rusești (Cheka, OGPU, NKVD, KGB, FSB) și au ca scop influențarea cursului evenimentelor mondiale, pe lângă culegerea de informații și efectuarea unor evaluări revizuite ale acestora. Măsurile active variază de la  manipularea mass mediei, la acțiuni speciale care implică diferite grade de violență „.

Gherile Promovarea organizațiilor de gherilă la nivel mondial

Serviciile secrete sovietice au fost descrise ca „primii instructori ai gherilelor din întreaga lume”.)

Conform declarațiilor faimosului defector din Securitatea ceușistă Ion Mihai Pacepa), General KGB Aleksandr Saharovski ar fi spus odată:

„În lumea de astăzi, când armele nucleare au făcut forța militară învechită, terorismul ar trebui să devină arma noastră principală”.El a mai susținut că „deturnarea de avioane este propria mea invenție”.

Numai în 1969 au fost deturnate de către OEP, cu finanțare KGB, un număr de 82 de avioane de pasageri în întreaga lume. Lt. General Ion Mihai Pacepa a descris operațiunea „SIG” (”Guvernele sioniste ”) concepută în 1972 pentru a întoarce întreaga lume islamică împotriva Israelului si Statelor Unite.

Președinte KGB Iuri Andropov i-a explicat lui Pacepa că ”un miliard de adversari ar putea provoca daune mult mai mari Americii decât câteva milioane. Trebuia să insuflăm o ură în stil nazist pentru evrei din întreaga lume islamică și să transformăm această armă a emoțiilor într-o baie de sânge teroristă împotriva Israelului și a principalului său susținător, Statele Unite ”.

Următoarele organizații de eliberare ar fi fost înființate sau susținute de KGB: Facțiunea Armatei Roșii, PLO, Armata de Eliberare Națională din Bolivia (creat în 1964 cu ajutorul Ernesto Che Guevara); Armata de Eliberare Națională din Columbia (creat în 1965 cu ajutorul Cuba), Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei în 1969 și Armata secretă pentru eliberarea Armeniei în 1975

„Maskirovka” este o strategie militară rusă cu o istorie lungă, care implică tehnici de camuflare a adevăratelor intenții, surprindere și înșelare a inamicului, fiind utilizată la respingerea invadatorilor mongoli în evul mediu și mai recent pentru a deruta naziștii în al Doilea Război Mondial, sau în conflictul actual din Ucraina.

Știm din istorie că încă din 1380, prințul Dmitri Donskoi și 50.000 de soldați ruși au învins o armată a Hoarde de Aur având 150.000 de războinici mongoli în bătălia de la Kulikovo. Oamenii lui Donskoi au repurtat victoria datorită atacului surpriză al unui corp de oaste ascuns într-o pădure din apropiere.

De atunci, pentru ruși, Maskirovka s-a transformat într-o strategie geopolitică, dar cele trei elemente implicate rămân aceleași: distragerea atenției adversarului, deghizarea adevăratelor scopuri și răspândirea dezinformărilor pentru a semăna confuzie și a întârzia un răspuns eficient din partea celor vizați.

Tradusă literal, maskirovka înseamnă „ mică mascaradă”, dar și duplicitate strategică, operațională și tactică.

Când luptătorii – etichetați „omuleții verzi” – puternic înarmați și mascați, au preluat clădirile guvernamentale din Crimeea, acesta a fost un exemplu clasic de maskirovka în secolul 21.

Toate națiunile folosesc înșelăciunea ca strategie în război, dar am putea să ne întrebăm dacă există vreo altă națiune care a apelat la viclenie ca instrument politic atât de mult timp și cu atâta ardoare, așa cum a făcut-o Rusia. 

Este o strategie insidioasă, pe care mulți lideri ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, au folosit-o de-a lungul anilor pentru a-i induce în eroare pe oponenți , ea fiind concepută pur și simplu, pentru a menține adversarii într-o stare de permanentă dezorientare și a-i pune în siuația de a încerca să ghicească ce intenționează cu adevărat Moscova.

Înainte de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, președintele Putin a spus în repetate rânduri că nu are de gând să invadeze această țară vecină.

De fapt, Kremlinul a spus că președintele rus a glumit că oficialii occidentali știu chiar și ora atacului, în timp ce l-a asigurat pe președintele francez Macron că Rusia nu are de gând să atace Ucraina.

Cu toate acestea, Putin a ordonat o așa numită „operațiune militarîă specială” împotriva Ucrainei, în timp ce rachetele Rusiei au început să explodeze la Kiev, distrugând infrastructura acestei capitalei pe fondul masivelor atacuri terestre ale forțelor armate ruse.

Experții spun că președintele rus a folosit vechea tehnica militară rusă numită „maskirovka”.

Brijesh Singh, un expert în procedeele războiul informațional și securitatea cibernetică, dezinformare și înșelăciune utilizate pentru direcționarea greșită a inamicului, spune că maskirovka face parte din operațiunile serviciilor de informații rusești de secole, chiar înainte de epoca comunistă.

De fapt, aceasta tehnică se preda la școala militară fondată de țarul Nicolae. II”, informează Singh.

Câteva zile înainte de invazie, Kremlinul spunea că trupele sale se întorc la cazarmă după exercițiile desfășurate în comun cu forțele belaruse și apoi câteva zile mai târziu a adăugat că soldații implicați în exercițiul din Crimeea se vor întoarce și ei la bazele lor.

Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a avertizat că Rusia va folosi pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei, tehnica „steagul fals ”iar Casa Albă a declarat că forțele lui Putin vor ataca Ucraina între mijlocul lunii ianuarie și jumătatea lunii februarie cu mii de soldați dislocați la frontiera cu această țară.

„Agențiile de informații din întreaga lume folosesc așa numitele „măsuri active” sau operațiuni psihologice pentru a-și impune voința asupra inamicului”, dar, „cu toate acestea, conceptul strategic rusesc de maskirovka încearcă să manipuleze preventiv procesul decizional al inamicului și să-l împingă către rezultatele dorite”, a adăugat expertul Brijesh Singh.

Președintele rus a luat prin surprindere întreaga lume când a anunțat „operațiunea militară specială” împotriva Ucrainei, evitând să admită că de fapt în Ucraina a declanșat pur și sim plu un război de agresiune.

„Prin folosirea teoriei „controlului reflexiv”, inamicul este manipulat să ia decizii care au fost pre-hotărâte de manipulator.

O astfel de „confruntare informațională” este folosită pentru a câștiga opinia publică globală și, de asemenea, pentru a galvaniza populația internă prin utilizarea direcționării greșite strategice, ” a explicat Singh.

Nu trebuie să privim mai departe de acțiunile recente ale Rusiei în Crimeea, Siria, Marea Britanie sau la alegerile prezidențiale din SUA, pentru a vedea cât de eficient poate influența Kremlinul alte puteri mondiale, negând tot timpul implicarea sa.

„Oamenii din vestul Europei și de pretutindeni în Occident au mai puțină încredere în guvernele lor decât probabil că au avut odată”, a spus Lindley-French, membru al think tank-ului Canadian Global Affairs Institute.

„Aceasta deschide o oportunitate pentru oamenii calificați în arta întunecată a maskirovkăi de a-și desfășura meseria.”

De asemenea, de regulă rușii nu revendică aproape niciodată public responsabilitatea pentru acțiunile lor.

Acestea fiind spuse, iată câteva exemple recente care ilustrează clar utilizarea de către Rusia a tehnicilor maskirovka în ciuda refuzului rușilor de a-și recunoaște implicarea directă în aceste cazuri.

Imixtiunea electorală

Presupusa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA din 2016 este un exemplu de manual al maskirovka la lucru.

Anchetatorii americani spun că agenții ruși sponsorizați de stat au încercat să influențeze alegerile prin piratarea e-mailurilor și răspândind în mod deliberat știri false pe rețelele sociale despre candidata democrată Hillary Clinton, în beneficiul actualului președinte american Donald Trump.

Treisprezece cetățeni ruși și trei grupuri au fost inculpați ca hackeri de către Robert Mueller, consilierul special american desemnat să investigheze ingerința Rusiei.

Dosarele lui Mueller susțin că hackerii au distras și au informat greșit alegătorii ridicând probleme false, apoi și-au deghizat acțiunile pretinzând că sunt activiști.

Kremlinul a negat implicarea directă în mai multe rânduri, arătând cu degetul în altă parte.

„Nu îmi pasă deloc, pentru că ei nu reprezintă guvernul”, a spus Putin în martie, după ce acei 13 cetățeni ruși au fost inculpați pentru rolul lor în acea operațiune.

„Poate că nu sunt nici măcar ruși, ci ucraineni, tătari sau evrei, dar cu cetățenie rusă, care ar trebui să fie verificată”, a spus Putin.

El a continuat sugerând că hackerii ar putea avea dublă cetățenie sau chiar ar fi fost plătiți de Statele Unite.„De unde se poate ști asta? Nici eu nu stiu.”

Studii de caz: Statele baltice și Siria

Au fost identificate mai multe elemente ale narațiunilor strategice ale Rusiei, înscrise în campania care vizează statele baltice și executate cu mijloace de dezinformare digitală, și are menirea să slăbească aceste state din interior (a se vedea Serviciul canadian de informații de securitate, 2018; Lucas și Pomeranzev, 2016; și pentru un studiu de caz mai detaliat al implicării Rusiei în Ucraina, a se vedea raportul CREST Rusia și dezinformarea: cazul ucrainei). 

Această campanie de dezinformare are loc în contextul deteriorării mediului de securitate în regiunea Mării Baltice:

  • Rusia este înfățișată ca o „fortăreață asediată”, înconjurată de state ostile și cuprinsă de extinderea NATO; mobilizarea internă a societății ruse în jurul actualului regim are scopul de a influența populația rusofonă din țările baltice.
  • În același timp, prezența militară a Rusiei în districtul său militar de vest dă impresia că NATO este neputincioasă să protejeze suveranitatea și integritatea teritorială a statelor baltice în cazul unui conflict.
  • A existat o campanie susținută care vizează renașterea sentimentelor antiamericane și anti-NATO în Europa.
  • Rusia este prezentată ca o alternativă la modelul liberal occidental, ca custode al valorilor conservatoare „tradiționale” creștine și oponent al drepturilor individuale „universale”.
  • Se proclamă spectrul fragmentării UE.
  • Legăturile istorice ale statelor baltice cu Rusia ca eliberatoare a lor de nazism sunt evidențiate în campaniile de informare care susțin că există încă elemente fasciste acolo (vezi demonstrațiile orchestrate de actori ruși cu privire la înlăturarea „Soldatului de Bronz” la Tallinn în 2007, care a implicat un campanie de informare adresată cetățenilor rusofoni din Estonia).

Alte utilizări ale Maskirovka

Maskirovka rusă a jucat un rol major în anexarea Crimeei în 2014 și în apărarea Siriei în urma unui atac chimic într-un oraș controlat de rebeli.

Se știe că Rusia a desfășurat trupe în 2014 pentru a ajuta separatiștii pro-ruși din Crimeea, dar a negat tot timpul că a avut vreun rol în această criză.

Rușii au susținut că acei așa ziși „omuleții verzi” bine înarmați și camuflati, care au apărut în Peninsula Crimeea din Marea Neagră în timpul conflictului, erau doar voluntari aflați în vacanță și nu o forță de luptă a Kremlinului.

În cazul Siriei, Rusia a folosit o armată de troli online pentru a dezinforma și mai ales pentru a pune la îndoială informațiile potrivit cărora aliații săi sirieni ar fi folosit arme chimice împotriva unui întreg oraș de rebeli.

Ministerul rus al Apărării s-a alăturat și el la această campanie de dezinformare, susținând că este vorba de o știre falsă lansată de „Caștile Albe”, un grup britanic de activiști medicali.

„S-au exercitat presiuni puternice din partea Londrei asupra reprezentanților așa-ziselor Căști Albe pentru a organiza rapid provocarea premeditată”, a declarat în aprilie, generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a ridicat de asemenea îndoieli cu privire la incident, susținând că un stat pe care nu l-a numit a „fabricat” atacul, ca parte a unei „campanii rusofobe”.

13/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.Moldova între nostalgiile sovietice și gloria ștearsă a defunctei URSS

Memorialul Eternitate, Chișinău, 9 mai, 2022
©Mădălin Necșuțu  |   Memorialul Eternitate, Chișinău, 9 mai, 2022

Ziua de 9 mai a fost așteptat cu anxietate la Chișinău: o lege recentă interzice afișarea simbolurilor armatei ruse și invadării Ucrainei, panglica Sf. Gheorghe și literele Z și V, iar filo-rușii spuseseră că vor ignora legea.

Existau temeri că vor fi tulburări. N-au fost, iar manifestarea a părut mai degrabă cea a unor nostalgici comuniști decât una de solidarizare cu Rusia, relatează jurnalistul Mădălin Necșuțu,în publicația online https://www.veridica.ro.

Nostalgici la paradă retro

Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a început să se aglomereze încă de la primele ore ale dimineții. Nostalgici septuagenari purtau pancarte cu poze ale unor foști soldați sovietici, cel mai probabil rude de-ale lor, și murmurau în surdină cântecele sovietice amplificate de o boxă mare urcată pe o dubiță.

Alții fluturau steaguri ale Uniunii Sovietice, ale Partidului Socialiștilor, ale Transnistriei și unii pe cele ale Republicii Moldova. Mașini de epocă sovietice lustruite, cu veterani pe băncile din spate și motociclete cu motorul pornit întregeau peisajul.

„Serbăm Ziua Victoriei împotriva naziștilor. Nimeni nu ne poate lua această bucurie. Eu vin în fiecare an”, spune Vitalie, în vârstă de 75 de ani. Bătrânul cu pantaloni gri strânși cu o curea veche și cămașă albă cu dungi subțiri albastre poartă cu mândrie un steag al Uniunii Sovietice pe care îl flutură fără prea multă vlagă din când în când.

Nouă ne-a fost bine atunci. Nu ne lipsea nimic. Dacă munceai – aveai!”, ne spune el oftând.

Dar Vitalie era doar unul dintre miile de oameni strânși în piață. Majoritatea erau grupați pe căprării de partid din toate raioanele Republicii. Fuseseră aduși cu noaptea-n cap cu microbuzele din toate colțurile Moldovei.

Odată cu interdicția prin lege de pe 20 aprilie, socialiștii pro-ruși de la Chișinău, care au organizat marșul dedicat Zilei Victoriei, serbată încă de pe vremurile URSS-ului, au găsit o metodă de a fenta legea care interzice simbolurile războiului în Ucraina, precum literele „V” și „Z”, dar și panglica bicoloră negru-oranj a Sfântului Gheorghe.

Astfel, i-au îmbrăcat pe adolescenții din Garda Tânără a Partidului Socialist în negru și portocaliu pentru a forma un fel de drapel mobil ce simbolizează panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe. 

Și unii lideri și membri s-au îmbrăcat în culorile panglicii, iar alții chiar și-au pus în piept panglica Sfântului Gheorghe, sau substitutul local inventat ad-hoc înainte de marș – o panglica roșie cu însemnele Moldovei medievale, dar și poza Sfântului Gheorghe.

Foto: Mădălin Necșuțu

Dodon și aghiotanții sfidători

Tonul plecării în marș l-au dat motocicletele mai vechi și mai noi care au demarat zgomotos, umplând de fum gros și înecăcios colțul dinspre Parcul Central din Chișinău, aproape de statuia lui Ștefan cel Mare.

Foto: Mădălin Necșuțu

Apoi au plecat și mașinile de epocă cu foști ofițeri sovietici cu piepturile pline de medalii și decorații de pe vremea URSS. Fanfara de alămuri și toboșarii au început să cânte marșuri sovietice și melodii rusești. Copiii din Garda Tânără s-au întrecut în țipat sloganuri: „Pobeda!” [Victorie -n.red.] sau „Nu uităm”.

S-au alăturat și Igor Dodon și cohorta sa de deputați socialiști, mulți dintre cu o atitudine sfidătoare împotriva legii și panglica bicoloră în piept. Dodon s-a purtat ca vedeta marșului, deși în scripte nu mai este decât un președinte onorific și șeful unui soi de cameră de comerț moldo-rusă.

Alături de el, mai mulți fruntași ai socialiștilor au organizat desfășurarea evenimentului. Printre ei Vlad Bătrâncea, vicepreședintele al partidul și un fel de numărul doi nedeclarat al Socialiștilor, dar și Nichita Țurcan, șeful fermelor de troli ale Socialiștilor.

Ceva mai cuminți au stat deputatul Bogdan Țîrdea, șeful propagandei pe rețelele de socializare ale PSRM-ului și un „content producer” de știri false și dezinformări în favoarea Rusiei, dar și fosta șefa a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care a purtat ostentativ panglica bicoloră interzisă de lege.

La intersecția străzilor Alecsandri cu Ismail, Dodon a făcut joncțiunea cu fostul său mentor, comunistul Vladimir Voronin, alături de care a mărșăluit doar câteva sute de metri.

Cei doi adversari s-au luat în brațe și s-au pupat, după ce timp de un deceniu s-au înjurat ca la ușa cortului, apoi au coborât împreună pe jos până la Complexul Memorial „Eternitatea”.

Foto: Mădălin Necșuțu

Sub uralele corului din Garda Tânără, Dodon și Voronin au intrat pe poarta Complexului Memorial Eternitate, unde au dat drumul la câteva zeci de porumbei albi simbolizând pacea.

În aceeași zi, „eliberatorii ruși”, cărora li se închinau osanale la Chișinău, bombardau cu rachete orașul Odessa din Ucraina.


Fostul șef de stat Igor Dodon, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, deputatul Oleg Reidman, dar și deputata socialistă Zinaida Greceanîi au fost surprinși la Marșul Victoriei de la Chișinău cu panglica Sf. Gheorghe pe piept, care este interzisă prin lege în Republica Moldova, scrie Unimedia.

La eveniment a luat parte și liderul PCRM, fostul președinte Vladimir Voronin, care, la rândul lui, a purtat la piept panglica Sf. Gheorghe.

Șeful Inspectoratului General al Poliției din R.Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat că persoanele care poartă panglica vor fi amendate.

Dodon amenință cu CEDO

Igor Dodon este un obișnuit al băilor de mulțime. Politician mediocru, mereu dispus să îndeplinească ordinele Moscovei, el a ținut să se apere când a fost întrebat ce va face în cazul în care va fi sancționat pentru încălcarea legii prin purtarea panglicii Sfântului Gheorghe.

„Eu consider că aprobarea legii prin care s-a interzis această panglică a fost o greșeală. Fiecare cetățean al Republicii Moldova are opinia sa și marea majoritate a cetățenilor astăzi sărbătoresc Ziua Victoriei. Zeci de mii de oameni au mers astăzi la „marșul victoriei” de la Chișinău.

În pofida faptului că liderii țării nu au vrut astăzi să sărbătorească Ziua Victoriei, totuși oamenii au ieșit la acest eveniment. Noi avem cu ce ne mândri. Noi suntem urmașii învingătorilor în cel mai groaznic război, în Marele Război pentru Apărarea Patriei. De aceea, eu cred că nu trebuie să ne temem de nimic”, a declarat Dodon.

El a mai spus că va lăsa juriștii să se ocupe în cazul în care va avea într-un fel sau altul probleme cu legea.

„Eu cred că vom merge în instanța de judecată din interiorul țării, dacă nu va fi acceptată o să mergem la CEDO. Vom merge și ne vom apăra poziția, inclusiv în judecată.Îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova care vor fi penalizați să se adreseze juriștilor mei, avocații o să-i ajute”, a declarat într-o manieră populistă Dodon.

Pe de altă parte, șefa statului nu fost prezentă la eveniment, motivând că are unele probleme de sănătate.

În schimb, șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, și președintele Parlamentului Igor Grosu, au depus flori la Memorialul „Eternitate” din Chișinău în memoria soldaților căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Foto: Mădălin Necșuțu

„Din păcate, avem mai puțini veterani. Având în vedere că într-o țară vecină are loc un război, este foarte important să ne amintim ororile războiului, să cinstim memoria morților și să facem tot posibilul pentru a păstra o societate unificată. Trebuie să menținem pacea și stabilitatea. Și la Bălți, și în Găgăuzia, și la Chișinău, oamenii spun că vor pace – acesta este sentimentul lor comun”, a declarat Gavrilița.

Evenimentul s-a încheiat fără incidente majore, dar cu mesajul ranchiunos al lui Putin către Maia Sandu de „felicitare” cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la „Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

10/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUM AU DECLANȘAT ÎN DEPLINĂ ÎNȚELEGERE cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, Germania nazistă și RUSIA SOVIETICĂ

Lecții de istorie: Cum a provocat Rusia al Doilea Război Mondial

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apararea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfasurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele doua parca se intersectau, chiar coincideau, dar erau totusi destul de diferite. Asta s-a intiparit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe durata Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945, dar mult mai puțini ruși au habar că cel de al Doilea Război Mondial a fost declanșat pe 1 septembrie 1939 și s-a încheiat 2 septembrie 1945, consemnează publicația online paginaderusia.ro.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei, URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, ca luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane si acesta a fost este singurul conflict în care s-au utilizat arme nucleare.

Potrivit propagandei sovietice și apoi ruse, acest război mondial pare ca a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum se explică faptul că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – dar istororia celui de al Doilea Război Mondial a fost ștearsă din memoria colectivă a poporului rus?

Un material întocmit pe baza discuțiilor istroricilor rusi Oleg Budnitk şi Mark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, a încercat să facă lumină asupra adevărului istoric in cadrul unei emisiuni la Radio Liberty.

Stie cineva ce făcea Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacati de Germania national-socialista, din est – de socialista URSS.

Germanii au declanșat invadarea Poloniei pe 1 septembrie, iar URSS – 17 septembrie.

17 septembrie 1939 este data intrării URSS în cel de-al doilea război mondial, din păcate alături de Germania nazistă și nu de partea coaliției, care atunci era reprezentata de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada .

 Foto: Semnarea pactului Ribbentrop- Molotov din 23 august 1939. Stalin (centru) zâmbește fericit alături de nazistul neamț Ribbentrop (dreapta), ministrul de externe al lui Hitler

Într-adevăr, cu o săptămână înainte de începerea războiului mondial, Uniunea Sovietică şi Germania nazista semnaseră la Moscova, pe 23 august 1939 un pact de neagresiune prin care au convenit să-și împartă în Europa un teritoriu uriaș, care aparținea de drept mai multor țări est- europene, printre care se număra și România.

Pactul de neagresiune între cele două state imperialiste a avut o importanță crucială pentru ambele țări si, practic, a dat startul celui de Al Doilea Război Mondial, care a lăsat în urmă zeci de milioane de victime.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere față de democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, dupa o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic … Era o propunere de împărțire a Europei de Est…

Printre altele, cele doua au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 23 august a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – sa nu acorde sprijin unui tert care îl ataca pe celalalt; În al treilea – sa nu adere la alianțe militare indreptate împotriva celeilalte parti.

Avand acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul războiului al Doilea mondial. Şi de cine sa se teama Uniunea Sovietică, care era cu mult superioara celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armata și echipament militar?

Poate ca Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917, era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, in fata lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii: Germania initiaza războiul pe 1 septembrie declansand atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia sa cada, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu exista. Lucru pe care l-au facut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traverseaza frontiera poloneza. Gruparea sovietica numara 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la inceput nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că, poate,URSS a venit in ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine sa nu se opuna rezistenta.

Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orase au rezistat.

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 km pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Războiul cu Polonia pentru Uniunea Sovietică nu a fost prea sângeros. Pierderile in luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturati circa 250 mii de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietica și germana au sărbătorit prima victorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat – Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germana comuna.

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerata 16 octombrie 1939, când noua frontiera de stat a URSS a fost transferată de catre armata sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei – o „plimbare militară.” Pentru Polonia, acest război a fost însa o tragedie nationala.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales daca agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii usoare. Asa ca, pe 16 octombrie, Armata Rosie a predat granița de vest sub paza NKVD, și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât ​​Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.
Pe 28 septembrie 1939, dupa ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au incheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a insemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25 de mii de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteati avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Raspunsul la intrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie, iar pe 10 octombrie – cu Lituania. În Letonia au fost trimisi 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania – 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie, URSS propune finlandezilor sa încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au esuat dupa numeroase reluari. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din aceasta cauza a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice care voia sa împinga granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma sa devina stat satelit sau pur și simplu sa fie anexata. Dacă ne uităm pe hartă, este o problema de restabilire a granitelor Imperiului Rus.

Ca urmare a inceput războiul sovieto-finlandez. URSS a anuntat o serie de provocari din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio indoiala.

Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca sa vezi, mica Finlanda s-a decis asa, dintr-o dată, sa atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri si câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie, cu patru zile înainte de invazia in Finlanda, a existat o puternica explozie propagandistică, se spunea că armata finlandeză îi ataca pe grănicerii sovietici, ca au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea – un uragan de poezii, sedinte populare, sindicalisti furiosi. Şi-au amintit ca de la granita finlandeza pana la leaganul revolutiei bolsevice -Leningrad – erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și ca iata-iata urmeaza sa bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara….

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic ca victoria asupra Finlandei va fi rapida și ușoara.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armata, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite si slab conduse.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai multi soldati decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost infranta. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a pastrat independența.

Alexander Podrabinek: Razboiul s-a incheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile in morți și dispăruți au fost dupa cum urmeaza: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeza – 26 mii de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost inventia de catre finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neingradita so nelimitata pentru trupele Armatei Roșii. Dupa ce militarii ocupa tarile baltice, incep arestarile in masa, urmeaza așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe lista. Se formează guvernul. Fara varsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek: Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai tarziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40 de mii de oameni.

În aceeasi vara a fost efectuată o operațiune militară si invadata România, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici macar nu au fost proclamate republici populare (ca in tarile baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, in care se spunea – „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră sa fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmarile directe ale anexarii – deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30 de mii de așa-numite elemente nesigure.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul în care URSS a furat si confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar aceasta atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația în cea mai mare parte avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizarile pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofa, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez – sunt documente sovietice).

În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fațisă fata de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei, și în alte locuri. Asa se explica de ce au fost atat de usor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru – s-a dovedit că Germania a obtinut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singura împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fara niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensa, ideala pentru un atac surpriză.
Mark Salonin: Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: sa-l împinga pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma sa astepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morti de oboseala, marea Armata Roșie, cu zecile de mii de tancuri va trece peste totul ca un tavalug, si toata Europa devenea sovietica. Planul era absolut clar. Asa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze in propriul mic razboi intre 1939-1940 ani – nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei parti din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucati din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul sau maret.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusa a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvant la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea imi amintesc despre povestea unui hot care dupa ce a furat cu succes un milion, s-a decis sa mai fure o rubla din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în al Doilea război mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939 – războiul cu Polonia.

Noiembrie- decembrie 1939; Ianuarie, februarie, martie 1940 – război cu Finlanda.

Iunie 1940 – desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940 – invazia in România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940 – anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranta ca aceste evenimente au fost parte din al Doilea război mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și ca URSS a intrat in razboi abia în iunie 1941, – este cu siguranță un neadevar istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice în înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din al Doilea război mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler impotriva Poloniei este prima etapă al celui de-al Doilea război mondial, atunci de ce nu are loc în aceasta etapa şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

08/05/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: