CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RAPOARTE referitoare la starea de luptă a armatei române, întocmite în 1940 de ofițeri ai Misiunii Militare Germane detașați în țara noastră

Militari germani demonstrează aliaților români folosirea unei mitraliere

Foto: Unități ale armatei române instruite de germani

În urma ultimatumurilor sovietice, în iunie 1940, statul român a fost nevoit să cedeze Basarabia, după ce regele Carol al II-lea anunțase că a „încins țara cu un stăvilar de foc, de fier și de beton peste care nimeni nu va putea trece” și că armata este pregătită să intervină atunci când situația o va impune.

În realitate, nu a mișcat un deget, n-a tras un foc de armă în apărarea României Mari, fiind silită să se retragă, acoperită de umilință și rușine, după ce ceruse, în repetate rânduri să pună la punct măcar un plan de retragere, care, la momentul potrivit, ar fi putut fi utilizat în condiții oricum preferabile haosului care a urmat notelor ultimative sovietice.

Opinia publică românească avea să fie însă complet bulversată și s-a implicat în ample manifestații de protest, abia după 30 august 1940, în condițiile semnării Dictatului de la Viena, care rupea din teritoriul României 43.492 kilometri pătrați și 2.667.000 de locuitori, dintre care peste 50% erau români.

În timp ce regimul de autoritate monarhică, inaugurat de Carol al II-lea în februarie 1938, părea că poate supraviețui, după pierderea Basarabiei, prin unele schimbări și cosmetizări guvernamentale, ca și printr-o regândire a parametrilor politicii externe, fie și în ceasul al doisprezecelea, Dictatul de la Viena a reușit, prin nemulțumirea generală, să devină piatra de moară legată de gâtul regimului.

La 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea se vede silit „să treacă” asupra fiului său „grelele sarcini ale domniei” (o încercare abilă de a evita cuvântul „abdicare”, în vederea unei ipotetice reveniri pe tron, așa cum se întâmplase la 8 iunie 1930!), părăsind România „acompaniat”, la granița de vest, de gloanțele legionarilor.

Politica de apropiere de Axă a României fusese inaugurată încă din vara anului 1940, de Carol al II-lea, care, în speranța unei reorientări a politicii externe românești în ceasul al doisprezecelea, îi adresase lui Adolf Hitler cererea de a trimite o Misiune militară germană în România.

Luând puterea, în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a precizat că România nu se mai considera legată de niciunul dintre pactele, acordurile și înțelegerile diplomatice încheiate în perioada anterioară, socotind că singura bază a politicii externe viitoare va fi consolidarea și dezvoltarea legăturilor cu Axa.

La 21 septembrie 1940, cu prilejul unei ședințe a Consiliului de Miniștri, Antonescu a declarat, tranșant, că „noi mergem sută la sută, până la moarte, alături de Axă. Ori triumfăm cu Axa, ori cădem cu Axa”.

Chiar a doua zi după preluarea puterii, la 7 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a reafirmat, într-o convorbire avută cu colonelul Alfred Gerstenberg, atașatul militar al Reich-ului la București, acordul său pentru venirea trupelor germane în România.

Până la 20 octombrie 1940 a sosit în România întregul comandament al Misiunii militare germane, iar la jumătatea lunii noiembrie a fost încheiată deplasarea tuturor subunităților componente, consemnează https://historia.ro/sosirea-misiunii-militare-germane-in-romania.

1940-1941 – Starea armatei, percepţii germane – Note de lectură

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu scrie că, după sosirea în ţară a Misiunii Militare Germane, în octombrie 1940, o parte dintre ofiţerii acesteia au fost delegaţi pe lângă unităţile şi marile unităţi destinate reorganizării, cu misiunea de a contribui la o mai bună instruire, în conformitate cu experienţa căpătată de germani pe câmpul de luptă.

Cum era firesc, au întocmit şi rapoarte referitoare la starea de luptă a armatei române, la realităţile constatate în unităţi (unele dintre acestea fiind similare cu cele întâlnite de ofiţerii francezi în 1916/1917), constatări care nu se prea întâlnesc în sintezele/rapoartele de analiză întocmite de comandamentele române ale epocii şi nici în istoriografia perioadei.

Generalul Arthur Hauffe, şeful Misiunii Militare Germane raporta că: „Organizată pe principiul numeric şi nu pe cel al valorii de fond, fără o linie unitară la nivel de comandă, instrucţie, dotare şi aprovizionare, armata română de atunci nu era aptă pentru angajarea operativă.

Masa ofiţerilor se afla sub influenţa concepţiilor franceze şi constituia oglinda disensiunilor din viaţa politică internă.

Nu există un corp activ al subofiţerilor. Spiritul întregii armate era puternic marcat de retragerea din Basarabia. Intervenise acum pe lângă ameninţarea sovietică la noua frontieră de pe Prut şi ameninţarea ungară la noua frontieră vestică, ajunsă în Moldova. De aceea, planul de operaţiuni era axat pe apărarea dinspre est şi dinspre vest a Moldovei…

Ofiţerii – cei mai în vârstă, mai mult decât generaţia tânără, cu o atitudine pozitivă faţă de Germania – au o rapidă capacitate de înţelegere şi o bună pregătire teotretică… Subofiţerii nu constituie, practic, un corp profesionist, în consecinţă nu pot fi evaluaţi. Soldaţii sunt lipsiţi de pretenţii, în cea mai mare parte rezistenţi şi supuşi superiorilor în grad. Voinţa de a-şi apăra patria şi hotărârea de a-şi da viaţa pentru aceasta sunt remarcabile, mai ales la diviziile din Moldova”.

Ofiţerul german instructor pe lângă Regimentul 36 artilerie din Divizia 18 infanterie, 20 martie 1941:

„Disciplina este foarte precară. Cauza constă din nou nu în faptul că superiorii nu iau aproape niciodată măsuri împotriva unor atitudini inadecvate şi, din păcate, ei înşişi sunt adesea un exemplu de neurmat.

Astfel, în timpul pregătirii de luptă predau cu uşurinţă comanda vreunui instructor mai mult sau mai puţin indicat pentru aceasta, în timp ce ei înşişi stau deoparte în lungi discuţii. Adesea ofiţerii fumează dezinvolt în faţa soldaţilor aflaţi în front… Trebuie remarcat şi tratamentul aplicat soldaţilor, tratament ce încalcă toate instrucţiunile.

Un comandant de baterie a pălmuit un soldat în faţa tuturor camarazilor săi; în timpul acesta bateria prezenta arma.

Unii ofiţeri, în special comandanţii de baterii, sunt interesaţi de serviciul lor; dar aceştia sunt excepţii. Masa ofiţerilor nu are o concepţie riguroasă în privina îndatoririlor, este indiferentă, puţin interesată de ceea ce face şi fără conştiinţa statutului militar… Este de remarcat că activitatea se execută regulamentar atâta vreme cât este prezent un instructor german.

Îndată ce acesta se întoarce cu spatele, dând atenţie unei alte grupe de instrucţie, nu se mai munceşte la fel de mult şi de cele mai multe ori se face o pauză mai lungă. Faţă de personalul german de instrucţie, ofiţerii au o atitudine în general corectă şi cuviincioasă. Poziţia lor faţă de armata germană şi faţă de poporul german este greu de sesizat”.

Ofiţerul german repartizat pe lângă Regimentul 15 infanterie din Divizia 6 infanterie, 5 mai 1941

„Respectul faţă de superiori este foarte scăzut. Contrazicerea şi replica sunt normale şi se petrec în tonul recalcitrant al unei persoane de 15 ani. Nu se iau măsuri împotriva acestei atitudini. Nu există predispoziţii pentru asumarea responsabilităţilor… Comandantul regimentului şi şeful biroiului instrucţie refuză noua orientare în spirit german şi mă evită. Grija pentru trupă este aproape necunoscută. Condiţiile de încartiruire a trupelor sunt foarte primitive. Este însă uimitoare severitatea cu care se ţine la curăţenie şi ordine.

Chiar dacă ar exista voință de a se crea condiţii de încartiruire mai bune, este oricum zadarnică din cauza lipsei de material… Peste tot lipsesc: talentul organizatoric, programul în activitate (niciodată nu se lucrează independent), dorinţa de prfecţionare, instrucţia subofiţerilor şi a comandanţilor de pluton, capacitatea de conducere a unei acţiuni de luptă, orientarea în privinţa terenului şi angajării tehnicii de luptă în dispozitiv, imagine de ansamblu asupra desfăşurării unei lupte, eficienţa în exercitarea tragerilor, implicarea personală, atitudinea reglementară faţă de superiori, ţinuta.

Atitudinea faţă de Germania şi politica germană este marcată de teamă şi respect. Le este clară ideea că, fără intervenţia Germaniei, România nu ar fi existat… Se speră că împreună vom porni să luptăm pentru Basarabia şi pentru rectificarea frontierei cu Ungaria… Ofiţerii activi sunt receptivi la concepţia militară germană… Ofiţerii de rezervă sunt reţinuţi, chiar refractari.. Soldaţii dau dovadă de vigurozitate, chiar dacă însoţită de stângăcie. Sentimentul onoare şi priceperea sunt bune.

Când se ştiu observaţi, îşi dau toată silinţa să arate că îşi cunosc armamentul din dotare. În executarea îndatoririlor curente sunt lipsiţi de entuziasm şi interes. Nu sunt motivaţi, ci supuşi. Dacă este posibil, se trage şi-un pui de somn.

Starea de spirit este îngrijorător de rea. Cauzele: mâncarea proastă, prost plătiţi, incertitudine permanentă în privinţa duratei concentrării. Din punct de vedere politic, soldaţii sunt reţinuţi faţă de germani… Dotarea cu materiale este primitivă. Echipamentul este într-o stare proastă, jumătate din efectiv nu are încălţămintea potrivită pentru condiţiile unei campanii”[1].

În iarna anilor 1940-1941, Misiunea militară germană a instruit, împreună cu ofițerii români, trei divizii model românești (5, 6 și 13 Infanterie), în garnizoanele de dislocare a acestora.

–––––––––––––

[1] Elena Matei, Sosirea Misiunii Militare Germane în România, „Magazin istoric”, mai 2004, p, 56-58.

22/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROPAGANDA RUSIEI ”DENAZIFICĂ” ÎN CEL MAI PUR STIL STALINIST CULTURA ROMÂNIEI ETICHETÂND OBRAZNIC CA ”FASCIȘTI” SAU ”CRIMINALI DE RĂZBOI” MARI PERSONALITĂȚI ALE CULTURII NOASTRE

Putin și Ambasada Rusiei ”denazifică” stalinist cultura românească: Gyr, Vulcănescu și Goga,sunt taxați ca fasciști, naziști sau criminali de război

 

Jurnalistul Eugen Cișmașu scrie în publicația online https://podul.ro că agentura de spionaj rusă camuflată sub titulatura diplomatică de ”Ambasada Federației Ruse în România” comite un nou atac la memoria națională a românilor.

Publicând, pe pagina sa de facebook, trimiterea către raportul Ministerului Rus de Externe privind ”glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată”, Ambasada amplifică retorica acuzatoare a Rusiei în privința acelor elemente de referință memorialistică și social – culturală pe care ideologia bolșevic – comunistă le-ar dori pentru totdeauna rescrise conform istoriei mistificate, predate de decenii, în laboratoarele Kremlinului. 

”Experții” lui Putin acuză faptul că ”numele tovarășului de arme al lui Hitler, Mareșalul Ion Antonescu” dă și acum numele unor străzi din așezările Beket (jud. Dolj), 1 Decembrie (jud. Ilfov), Rimnicu Sarat (judetul Buzau), Marasesti (judetul Vrancea), iar portretul Mareșalului încă nu a fost dat jos de pe pereții bisericilor bucureștene, în special de pe pereții ”Bisericii Sfinții Constantin și Elena”, acolo unde ”complicele Führerului este înfățișat într-o imagine pozitivă a unui ctitor”, imaginea sa aflându-se și în prezent în biserica Mănăstirii Mihai Vodă, ”printre regii și ierarhii bisericești deosebit de venerati ai României”. 

”Din ce în ce mai mult se încearcă trecerea sub tăcere a caracterul criminal al actelor complicilor români ai Germaniei naziste, scoțând în evidență „celelalte realizări” ale acestora în domeniul culturii și științei”, spune raportul Ministerului Rus de Externe, amintând faptul că, la data de 1 aprilie 2021, la inițiativa Primăriei din Iași, ”a fost dezvelit un bust al fostului premier (1937-1938), poet și dramaturg O. Goga. Guvernul său, care a inclus principalul ideolog al fascismului românesc A.C. Cuza, a urmat un curs naționalist pro-fascist, cu accent pe Germania nazistă în politica externă, iar sub O. Goga s-a dat un decret prin care români îi privau pe evrei de cetățenie”.

Isterizant pentru propaganda rusă, care mistifică după bunul plac realitatea, este și faptul că, în ianuarie 2020, ”revista Tribuna, finanțată de Consiliul Județean Cluj, a publicat un articol laudativ despre Radu Gyr – Demetrescu (foto stânga), prezentându-l ca „martir al temnițelor comuniste” dar fără a menționa și trecutul său și faptul că a fost recunoscut ca și criminal de război”.

Moscova acuză, de asemenea, faptul că România prezentă încearcă ”să-l văruiască pe Mircea Vulcănescu (foto ultimul din dreapta) ca filosof remarcabil”, în condițiile existenței, vezi Doamne, a unui verdict al instanțelor comuniste din 1946, care îl considerau pe marele om de cultură și martir al neamului un veritabil ”criminal de război”.

La rândul lui, ziaristul și omul politic din Republica Moldova, Alecu Reniță scrie în https://podul.ro că ambasadorul Rusiei la București, V.Kuzmin, urmașul ideologului stalinist Andrei Jdanov, intră iarăși cu cizmele murdare, în patrimoniul cultural și spiritual al României, dând indicații, ca în anii terorii roșii și proletcultismului, pe cine ar trebui românii să-i scoată definitiv din istoria culturii și civilizației românești.

Vechea etichetă de fasciști, lipită după 23 august 1944 de marionetele Moscovei (de la Ana Pauker la Iosif Kișinevschi), elitelor românești, pentru a le închide și extermina, utilizată și în secolul XXI, de reprezentanții lui Putler.

Ei, care ucid populația pașnică a Ucrainei, ei, care întruchipează nazismul, fascismul și șovinismul velicorus, ne acuză de toate păcatele, crimele și bolile lor.

Cum ar spune Ion Creangă, pe care încă, mă mir, nu ne cere Lavrov și Kuzmin să renunțăm la el – deci, cum s-ar adresa clasicul vouă – bre, ticăloșilor și mangosiților, dacă ați uitat vă amintim! Stalin s-a înfrățit primul cu Hitler, mai înainte, dar oficial la 23 august 1939.

Vedeți presa de atunci: nu Bucureștiul îl elogia pe Hitler, ci Moscova. Nu Bucureștiul îl elogia pe Stalin, ci Berlinul. Voi ați bătut palma în Kremlin la 23 august 1939, să împărțiți banditește Europa, să jefuiți și să înrobiți popoarele libere. La braț, împreună, ați năvălit în Polonia și ați sfâșiat-o ca pe o pradă. Ați trecut apoi la statele baltice. Cu acordul fratelui său Hitler, la 28 iunie 1940, Stalin ocupă Estul României și declanșează un genocid împotriva a peste trei milioane de români. Rețineți: dacă nu atacați România în iunie 1940, în vecii vecilor armata română nu intra în război împotriva voastră. A făcut-o pentru a-și reîntoarce pământurile ei legitime și istorice – Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

Stalin, Molotov, Beria împreună cu toată banda lui Hitler au declanșat cel de-al doilea război mondial, ei fac parte din primul și cel mai monstruos grup de criminali de război. Acești doi odioși criminali ai umanității au ucis zeci de milioane de oameni și au distrus soarta unor popoare întregi.

Putin este urmașul cel mai fidel al tandemului Hitler-Stalin, iar indivizi ca vechiul KGB-ist/FSB-ist, „ambasadorul” V.Kuzmin (foto) s-ar înscrie perfect în categoria propagandiștilor lui Goebbels, care promovează în spațiul românesc șovinismul velicorus în amestec cu nazismul, încurajând lepădăturile populiste și cominterniste de pe ambele maluri ale Prutului.

„Ambasadorului” restanțier V.Kuzmin, care a făcut foarte mult rău la Chișinău și a luat cu el propaganda mincinoasă și otrăvită la București, îl îndemn să rețină următorul adevăr: în prezent, singurul cuib de fasciști, naziști, șovini și xenofobi din Europa aflați la putere se găsesc la Moscova, în Kremlin.

La viitorul tribunal al criminalilor de război, nu voi o să mai faceți listele pentru exterminarea elitelor altor popoare, ci Kievul o să vă aducă pe toți pe banca acuzaților pentru crimele voastre oribile comise în Ucraina. Acolo vom prezenta și dosarul Basarabiei răstignite în anii ocupației rusești. Iar în listă, la sigur, cu probele de rigoare, vor figura și propagandiștii, care ațâță ura între popoare, întrețin războiul și dictează popoarelor libere pe cine să-l excludă sau să-l păstreze în istoria, memoria și cultura lor națională.

Și nu ne mai fluturați din deget, fiindcă mâna și înfățișarea vă este pătată de sângele copiilor ucraineni!

Voi, staliniști, hitleriști și putiniști, trebuie să fiți condamnați pentru vecie, nu patrioții și martirii neamului românesc. Destul că ați falsificat toată istoria Basarabiei românești, destul că ați exterminat fizic elitele din stânga Prutului, destul că ați îndoctrinat milioane de români și i-ați terorizat să se transforme în moldoveni și să urască România.

Nu ne mai dați indicații pe cine să-i scoatem din istoria și cultura noastră, și să-i ponegrim. Timpul vostru în România se sfârșește, chiar dacă mai aveți cozi de topor și partide care vă servesc!

08/09/2022 Posted by | antiromanism | , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Propaganda rusă CONTINUĂ SĂ DEVERSEZE MINCIUNI NERUȘINATE : ”Dacă Basarabia rămânea parte a României, ar fi fost o regiune subdezvoltată, cu o populație de analfabeți aserviți românilor”

Studenți moldoveni fluturează steaguri naționale și scandează sloganuri în timpul unui protest după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din țara lor natală, Republica Moldova, în fața sediului ambasadei Republicii Moldova la București, România, 14 noiembrie 2016.

Foto: ©EPA/ROBERT GHEMENT- Studenți moldoveni flutură steaguri naționale și scandează sloganuri în timpul unui protest după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din țara lor natală, Republica Moldova, în fața sediului ambasadei Republicii Moldova la București, România, 14 noiembrie 2016.

Dezinformare

Potrivit unei narațiuni false lansate de o publicație pro-rusă, populația Republicii Moldova ar fi fost una de analfabeți, forțată să îi slugărească pe români, dacă teritoriul acesteia rămânea în componența României.

Narațiunea a fost lansată după ce într-o localitate din Republica Moldova au fost comemorați militari români uciși în Al Doilea Război Mondial.

ȘTIRE: „Să ne imaginăm pentru o secundă că în cel de-al Doilea Război Mondial ar fi învins nazismul.

Hitler ar fi fost totul pentru noi, iar comunismul și evreii – răul mondial, iar românii în Moldova, pardon, ar fi fost în Basarabia domnii, „rasa superioară” și stăpâni. Maximum la ce ar fi putut spera actuala noastră clasă politică ar fi fost două-trei clase în școala bisericească, ca să poată să semneze, să scrie denunțuri și să numere vacile.

De ce i-ar fi trebuit „turmei” care trebuia să îngrijească vacile și berbecii educația de calitate? Ca să stai la coada vacii e suficient să numeri până la 100 și să poți citi ordinele „domnilor”. Și nu am fi avut nici școli, nici universități, nici Academia de Științe”.

Realitate

NARAȚIUNE: Dacă Republica Moldova ar fi fost parte a României, era o regiune subdezvoltată, cu o populație de analfabeți aserviți românilor.

CONTEXT/ETOS LOCAL: În Republica Moldova au fost reabilitate sau construite mai multe cimitire sau monumente dedicate ostașilor români care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, acțiuni care au fost criticate de unii politicieni sau mass-media rusă și/sau pro-rusă, care le califică drept semne ale unei renașteri a fascismului. Criticile au fost însoțite de reluarea unor narațiuni utilizate prima oară de propaganda sovietică.

În istoriografia, literatura și cinematografia sovietică, militarii români care au luptat în Al Doilea Război Mondial au fost prezentați ca fasciști care au nimicit populația locală, această narațiune fiind o continuare a uneia similare apărute imediat după 1918 despre „jandarmul român” care a bătut basarabenii după unirea Basarabiei cu România.

La fel, perioada dintre 1918-1940, după unirea Basarabiei cu România este considerată de sursele respective drept ocupație, în conformitate cu tezele moldovenismului privind existența a două limbi și popoare diferite.

OBIECTIV: Să readucă în memoria colectivă asocierile promovate în perioada sovietică dintre România/români și fascism și să elogieze perioada sovietică.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Unirea Basarabiei cu România a fost decisă în primul rând la Chișinău, fiind votată de Sfatul Țării, în contextul în care, pe fondul prăbușirii Imperiului Țarist și al războiului civil, teritoriul dintre Prut și Nistru era în pericol, așadar nu a fost vorba de o „ocupație românească”. De notat că teritoriul respectiv nu se unise benevol cu Imperiul Țarist, care îl capturase în cursul expansiunii sale către vest. În Imperiul Țarist, Basarabia a fost tratată ca o gubernie îndepărtată, subdezvoltată, cu populația locală (românească) concentrată în zona rurală. Fenomenul nu a dispărut după ce Basarabia a fost capturată de URSS, când populația românească a fost ținta unor persecuții la scară largă (deportări în masă, arestări, execuții). Atât în perioada țaristă cât și în cea sovietică, elitele provinciei au fost în cel mai bun caz rusificate, atunci când nu erau aduse direct din afară. Mai mult, teritoriul care reprezentase Basarabia din RSSM a fost păstrat ca o zonă predominant agricolă, dezvoltarea industrială fiind rezervată Transnistriei. Având în vedere toate aceste argumente, se poate spune că subdezvoltarea e un fenomen asociat mai degrabă cu ocupația țaristă și cu cea sovietică.

După prăbușirea URSS, România a devenit țara care a investit cel mai mult în educația tinerilor din Republica Moldova. Anual oferă locuri în universitățile și liceele sale pentru tineri din Republica Moldova, oferindu-le burse mai mari decât cele din Republica Moldova. În cadrul unui acord de grant oferit Republicii Moldova, România reparase peste 900 de grădinițe și a investit pentru reparația și extinderea Liceului „Mihai Eminescu” de la Comrat, capitala autonomiei găgăuze, o regiune rusofilă.

Pentru a avea un indiciu cu privire la care ar fi fost nivelul de dezvoltare al teritoriului dintre Prut și Nistru dacă ar fi făcut în continuare din România, ne putem uita la gradul de dezvoltare a acesteia. PIB-ul României pe cap de locuitor, de pildă, este de peste două ori mai mare decât cel al Republicii Moldova și l-a depășit și pe cel al Federației Ruse.

De notat însă că astfel de exerciții de istorie alternativă sunt futile, fiind folosite în acest caz în scop strict propagandistic.

SÂMBURE DE ADEVĂR: România a fost, într-adevăr, aliată cu Germania nazistă în timpul războiului purtat de aceasta cu Uniunea Sovietică, care a izbucnit la aproape doi ani după ce cele două state totalitare declanșaseră cel de-Al Doilea Război Mondial atacând Polonia. De-a lungul anilor în care a fost aliată cu Germania, înainte de a întoarce armele împotriva acesteia, România a avut o conducere care a adoptat politici si un discurs similar cu cel al Berlinului, atât în ceea ce privește poziția față de comunism, cât și cea față de evrei; de altfel, prin jandarmeria, armata și administrația sa, statul român a participat la Holocaust. Comuniștii și evreii din Basarabia au fost victime ale statului român.

Surse:

19/08/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: