CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dictatorul comunist nord-corean Kim Jong Un ordonă confiscarea câinilor de companie

 

 

 

 

金正恩と白馬 2題その1【馬の身になれば…】 | 如月隼人のブログ

    Foto: ”Iubitul” dictator comunist Kim Jong Un 

 Dictatorul comunist nord-corean Kim Jong Un a ordonat confiscarea câinilor de companie din capitala țării, afirmând că ei  un simbol al  „decadenței” occidentale.

Kim a emis directiva  privind confiscarea animalelor de companie, în iulie a.c., susținând că creșterea acestora face parte dintr-o mentalitate specifică  ideologiei burgheze ”, scrie https://nypost.com/2020/08/17/kim-jong-un-orders-pet-dogs-to-be-confiscated-in-pyongyang/.

„Oamenii obișnuiți cresc porci și alte animale, dar oficiali de rang înalt și bogații cresc câini ca animale de companie, ceea ce provoacă  resentimente ” în rândul  claselor inferioare.

„Autoritățile au identificat gospodăriile cu câini crescuți ca animale de companie și îi obligă pe stăpânii lor să  renunțe la ei sau  îi confiscă forțat.” 

Dar, în timp ce regimul opresiv spune că hotărârea respectivă  combate extravaganța capitalistă  proprietarii de câini se tem că ținând cont de lipsa de hrană din Coreea de Nord , rostul respectivei  directive este doar acela de a crea o sursă de hrănire a maselor muncitoare  flămânde.

Proprietarii de câini „îl înjură pe Kim Jong Un pe la spate” inutil, pentru că  au  mâinile legate, neavând nici o posibilitate de a se opune .

 

 

 

 

 

18/08/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

Satul rusesc de la sfârșitul secolului  al XIX – lea

 

 

produse alimentare-hl

 

 

 

 

 

 

Pâine, ciorbă de varză și lipsa  băilor …

 

 

 

  În satele rusești la sfârșitul secolului XIX era monotonă: pâine de secară, varză și cartofi, fără niciun condiment. Pâinea de grâu era mai rară, iar carnea era un lux. 

Majoritatea covârșitoare a țăranilor se spălau de 1-2 ori pe lună, într-o colibă, în căzi de lemn. scrie http://ttolk.ru/articles/russkaya_derevnya_kontsa_xix_veka_hleb_schi_i_otsutstvie_bani

  La sfârșitul secolului al XIX- lea țăranii constituiau 85% din populația Imperiului Rus, iar viața lor era asemănătoare cu cea a africanilor, judecând nu doar după nutriție și igienă, ci și după  starea lor de analfabetism (80% dintre ei nu știau să citească și să scrie; alte 10%  puteau să citească, dar nu  înțelegeau ceea ce citeau).

Doctorul în științe istorice Vladimir Bezgin descrie în articolul „Tradiții ale vieții țărănești de la sfârșitul XIX – începutul secolelor XX (alimente, locuințe, îmbrăcăminte)”publicat în Buletinul Universității Tehnice de Stat Tambov, nr. 4, 2005, dieta și igiena țăranilor ruși din acea perioadăî după cum urmează:  

 


Dieta deficitară

 



Varietatea hranei țăranilor era condiționată de faptul că aceștia practicau o agricultură de subzistență și  achizițiile de alimente de pe piață erau rare.

Bucătăria țărănească era sărăcăcioasă și necesita un timp minim de gătit.  

 Sătenii nu erau pretențioși în ceea ce privește mâncarea, iar diversitatea culinară era percepută drept un răsfăț.
 „Supa și terciul este mâncarea noastră” spuneau ei adesea,  ceea ce reflecta corect viața lor în acele vremuri.

În provincia Oriol, hrana zilnică atât a țăranilor bogați cât și a celor săraci era ciorba de varză .

Când nu erau zile  de post, alimentele se preparau cu grăsime de porc, iar în zilele de post cu ulei de cânepă.

În zilele de post, țăranii  din Oriol se hrăneau cu pâine, apă și ulei. Mâncarea festivă se deosebea prin faptul că era mai grasă și avea ceva carne, laptele se mânca cu  terci, iar în zilele cele mai solemne, se puneau pe masă  cartofi prăjiți cu carne.  

 

 

 

 



food-1

 

 

 

Carnea nu era o componentă constantă a dietei țărănești. Conform observațiilor lui N. Brjevsky, hrana țăranilor, din punct de vedere cantitativ și calitativ, nu satisfăcea nevoile de bază ale organismului.

„Laptele, untul de vacă, brânza de vaci, carnea și toate produsele bogate în substanțe proteice, apăreau  pe masa țărănească în cazuri excepționale – la nunți și la marile sărbători. Malnutriția cronică era frecventă în  familiile de țărani. ”

O altă raritate  pe masa țărănească era pâinea de grâu. În „Schița statistică a situației economice a țăranilor din provinciile Oryol și Tula” (1902), M. Kashkarov  menționa  că „făina de grâu nu făcea parte niciodată din viața de zi cu zi a unui țăran. 

La începutul secolului XX, în satele provinciei Tambov, compoziția pâinii era următoarea: făină de secară – 81,2, făină de grâu – 2,3 % alte cereale – 16,3%.

Dintre cerealele folosite în alimentație din provincia Tambov, meiul era cel mai frecvent.


  Băutura zilnică era apa, iar vara țăranii făceau kvas.

De obicei, mâncarea zilnică  țăranilor era următoarea: dimineața – pâine și apă, cartofi copți și rămășițele de la masa de seară. La 9-10 dimineața luau micul dejun cu bere și cartofi.

 Munca la câmp necesita un efort fizic considerabil, așa încât țăranii au încercat să mănânce mai multe alimente bogate în calorii.

 

 

 



-Food 2

 

 

 

 

În absența oricărui alt aport semnificativ de hrană din afara în familiile țărănești, seceta sau acțiunea dăunătorilor asupra plantelor cultivate de ei avea  consecințe grave asupra familiilor rurale.

În timpurile de foamete, consumul de alimente se reducea drastic, iar vitele erau sacrificate. Țăranii mâncau pâine din hrișcă, orz sau făină de secară cu pleavă.

K. Arseniev, după o călătorie în satele înfometate din districtul Morșanski din provincia Tambov (1892), a descris impresiile sale în publicația Evropia Vestnik astfel:

„În timpul foametei, familiile de țărani se  hrăneau cu ciorba obținută din frunze necorespunzătoare cenușii de varză puternic sărate ceea ce le-a provocat o sete groaznică. Copiii au băut multă apă, s-au umflat și au murit „.

Foamea periodică a dezvoltat o tradiție de supraviețuire în mediul rural rusesc. Iată câteva relatări privind  această rutină a înfometării. „În satul Moskovskoye, Voronej Uiezd în timpul foametei (1919-1921), interdicțiile alimentare existente (nu mâncați porumbei, cai, iepuri) au fost ignorate.

Populația locală  mânca plante mai mult sau mai puțin potrivite și nu ezita  să gătească supă de cal.

Mâncărurile calde erau făcute din cartofi, acoperite cu sfeclă râșnită și secară prăjită. În anii foametei mâncau pâine cu iarbă, quinoa, pleavă, coji de cartofi, sfeclă și alte surogate.

Dar chiar și în anii prosperi, malnutriția și alimentația dezechilibrată erau obișnuite. La începutul secolului al XX-lea în Rusia europeană, în rândul populației țărănești, mâncarea avea 4.500 kcal pe zi, pe persoană, dintre care 84,7% erau de origine vegetală, inclusiv 62,9% din pâine și doar 15,3% din calorii de origine animală .

De exemplu, consumul de zahăr de la locuitorii din mediul rural a fost mai mic decât o litră pe lună, iar uleiul vegetal – jumătate de kilogram.

Potrivit corespondentului Biroului Etnografic, consumul de carne  a o familie săracă la sfârșitul secolului al XIX-lea era de 20 de kilograme pe an. În perioada 1921-1927, alimentele vegetale din dieta țăranilor Tambov  reprezentau90 – 95%. Consumul de carne era neglijabil: 10 – 20 de kilograme pe an.

Nu există baie

Țăranii ruși erau nepretențioși în viața de zi cu zi. Un străin a fost uimit  de asceza interiorului caselor țărănești ruse.

Cea mai mare parte a camerei colibei acestora era ocupată de o sobă, care servea atât pentru încălzire, cât și pentru gătit. În multe familii, ea servea și ca  baie. Fiecare colibă avea o masă și bănci de-a lungul pereților, alt  mobilier fiind practic inexistent.

 Iarna țăranii dormeau de obicei pe sobe, vara pe paie acoperite cu pânză de sac.

 

 

 

 



food-4

 

 

 

 

Paiele serveau drept podea universală în colibele  țărănești și erau schimbate periodic pe măsură ce  se  murdăreau.

Țăranii ruși aveau o idee vagă de igienă. Potrivit lui A. Shingarev, la începutul secolului al XX-lea existau doar două saune pentru 36 de familii în satul Mohovatka și una pentru 10 familii însatul  vecin Novo-Zhivinsky. Majoritatea țăranilor se spălau o dată sau de două ori pe lună într-o colibă căzi de lemn sau pur și simplu pe paie.
Bătrânii își aminteau că „ înainte , oamenii se spălau  acasă, într-o găleată, nu exista baie”

Munca constantă la fermă și în câmp practic nu le-a lăsat țăranilor timp să-și mențină curățenia în casele lor.

În cel mai bun caz, gunoiul era măturat din  colibe o dată pe zi.

Podelele din case erau spălate nu mai mult de 2-3 ori pe an, de obicei în zile de mare sărbătoare, de Paști și de Crăciun.

Paștele în sat era în mod tradițional o sărbătoare la care sătenii își puneau casele în ordine.

20/06/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Politica antiromânească a ocupanților sovietici în Basarabia și Bucovina de nord

Imagini pentru basarabia si bucovina sub ocupatie ruseasca photos

 

 

 

 

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice începute de ocupanții ruși în 1812, dar şi punerea în practică a unor  absurde “reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială.

Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române; primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, prin unirea “reuniunea” potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale, a Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei. precum şi a R.S.S. Lituaniene şi a nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S.
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită “regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, cu România.

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost  condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în Gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au început să se reducă numeric .

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierzându-și viața.

 

 

 

 

 

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 12

 

 

 

 

 

 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau în primul rând  învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

 În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice. 

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40 – 45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze din nou spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni din regiunile rurale bucovinene și ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

Colonizarea

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice . Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

 

 

 

Consecințe pentru educație și limbă

 

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”[4] sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”[5].

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative. Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică.

Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărți și autori fiind interziși sau cenzurați, chiar și în cazul celor născuți în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Constantin Stere.

În ciuda politicii oficiale antiromânești, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-și viziteze rudele din România. Deși presa și cărțile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chișinău sau Cernăuți, în rețeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei și Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Istoria md.-  Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/ 

 

https://www.historia.ro//basarabia-si-nordul-bucovinei-sub-regim-sovietic

04/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: