CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE SPUNEAU RUȘII DESPRE MOLDOVENII DIN BASARABIA ÎN URMĂ CU APROAPE DOUĂ SECOLE

România Mică, NY Times, 7 septembrie 1916 - Catchy

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „ (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849), comentată de https://citatedespreromani.wordpress.com/2013/09/15/basarabia-in-lucrarea-revizuirea-militaro-statistica-a-imperiului-rus.

 

Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.Date generale.Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

1

 

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman.

Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare.

În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

 

II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

 

Frontierele.dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

3

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

10/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O descoperire senzațională a oamenilor de știință demonstrează că rușii nu sunt SLAVI, dar au origini TĂTARE și finlandeze

 

Foto: glavpost.com.ua

 

 

 

DESCOPERIRE BOMBĂ: Cercetări ale ADN-ului rușilor  demonstrează CLAR că aceștia nu sunt SLAVI, dar au origini TĂTARE și finlandeze

Cercetătorii ruși au făcut o descoperire senzațională, care va schimba cu siguranță percepția lumii față de etnia și istoria Rusiei. 

Potrivit lor, populația rusă nu ar avea nimic în comun cu slavii estici, ba din contra, aceștia ar fi fino-tătari. Mai mult ca atât, nici belarușii sau ucrainenii nu s-au dovedit a fi slavi, aceștia fiind mai apropiați de polonezi. Textul a fost publicat pe glavpost.com.ua. 

Rezultatele ultimelor cercetări realizate de către oamenii de știință ruși despre genofondul națiunii ruse resping cu vehemență conceptul „slavilor estici”, inclusiv mitul că rușii și belarușii ar fi același popor. Din punct de vedere genetic, belarușii sunt foarte îndepărtați de ruși, fiind în schimb aproape identici cu polonezii și înrudiți cu cehii și slovacii. Pe de altă parte, rușii ar fi mult mai apropiați de finlandezi, de cât de belaruși.

 

Rezultatele vorbesc de la sine: sub aspect genetic, rușii nu sunt „slavi estici”, ci fini. Nici belarușii nu sunt „slavi estici”, ci occidentali. Drept urmare, belarușii practic nu se deosebesc de polonezi, de aceea, ei ar trebui considerați frați cu polonezii nu cu rușii. Mai mult decât atât, grupul „slavilor estici” ar fi fost o invenție de propagandă încă de pe timpurile Rusiei Țariste, pentru a justifica astfel înrobirea popoarelor vecine.

Nici ucrainenii nu au nimic în comun cu „slavii estici” și nici cu slavii în general!
Despre acest studiu senzațional scrie Vadim Rostov, pe gumilev-center.ru

„Cercetătorii ruși se pregătesc să publice primul studiu major despre genofondul poporului rus. Rezultatele pot avea consecințe imprevizibile atât pentru Rusia, cât și pentru ordinea mondială” – anunță revista rusească „Vlasti”.

Rușii s-au dovedit a fi finlandezi

Antropologii au reușit să identifice imaginea tipică a omului rus. El are o înălțime și greutate medie, păr șaten și ochi suri sau albaștri. Concomitent, a fost realizat și portretul ucraineanului tipic. Astfel, un ucrainean se deosebește de un rus prin culoarea pieli, a părului și a ochilor – el este brunet cu piele măslinie și ochi căprui.

În prezent știința practică cele mai exacte metode a biologiei moleculare, care permit citirea tuturor genelor umane, iar cea mai avansată tehnică pentru analiza ADN-ului, este secvențierea (citirea codului genetic) al ADN-ului mitocondrial și ADN-ul cromozomului uman Y.
ADN-ul mitocondrial este transmis genetic pe linia feminină, din generație în generație încă de pe timpurile Evei.

Cromozomul Y îl au doar bărbații și, de asemenea, este transmis din generație în generație fără schimbări, în timp ce restul cromozomilor moșteniți de urmași sunt amestecați ca și cărțile de joc.

Spre deosebire de dovezile indirecte (exteriorul, proporționalitatea corpului) secvențierea mitocondrială ADN-ului explică în mod clar gradul de rudenie dintre oameni, scrie revista „Vesti”.
Mai bine de 20 de ani, geneticii din occident folosesc cu succes această metodă. În Rusia, ea a fost aplicată doar o singură dată, pe la mijlocul anilor 90, pentru a identifica osemintele regale.

Abia în anul 2000 a fost posibilă studierea națiunii titulare rusești. Rezultatele studiului vor fi publicate în curând la editura „Luci”. Revista „Vlasti”, aduce câteva detalii ale cercetării.

Distanța genetică dintre ruși și finlandezi, în funcție de cromozomul Y, nu depășește 30 de unități convenționale (rudenie apropiată), iar apropierea genetică dintre ruși și așa zisele popoare fino-ugrice (marijcami, vepsami, mordvini) care trăiesc pe teritoriul Federației Ruse este egală cu două unități. Cu alte cuvinte, genetic ele sunt identice.

Dacă cele mai apropiate grade de rudenie pentru ruși sunt estonii și ugro-finii, atunci glumele rușilor despre „estonienii lenți” sunt un pic stranii.
O altă problemă destul de gravă pentru Rusia este auto-identificarea lor ca „slavi”, deoarece, genetic, poporul rus nu are nici o atribuție la poporul slav. Geneticii spun cu tărie: „rușii nu au nimic de la slavi”. Chiar și în lexicul rus, circa 60-70 la sută din vocabular nu este slav. De
aceea, rușii nu sunt în stare să înțeleagă limbile slavilor.

Rezultatele studiului au arătat că în afară de finlandezi, rușii au un grad apropiat de rudenie și cu tătarii. Astfel, distanță genetică dintre ruși și tătari e aceeași, de 30 de unități convenționale.

Nu mai puțin senzaționale sunt rezultatele din Ucraina. S-a demonstrat genetic că populația din estul Ucrainei provine de la ugro-fini, ucrainenii estici practic nu se deosebesc de ruși și mordvini.

În schimb, în cazul ucrainenilor din vestul țării rezultatele sunt și mai neașteptate. Aceștia nu sunt nici slavi, nici ruso-fini, ci cu totul altă etnie: între ucrainenii din Lvov și tătari, distanța genetică este doar de zece unități.

O rudenie atât de apropiată dintre ucrainenii din vest cu tătarii poate fi explicată, probabil, cu rădăcinile sarmatice a vechilor locuitori din Rusia Kieveană. Desigur, unele componente slave în sângele ucrainenilor totuși există (genetic ei sunt mai apropiați de slavi decât rușii), cu toate acestea, ei nu sunt slavi, ci mai degrabă sarmați. Trăsăturile lor se exprimă prin pomeții evidențiați, părul închis la culoare și ochii căprui.

Cum rămâne cu mitul potrivit căruia rușii sunt slavi?

Având în vedere aceste rezultate, strategii ruși primesc „o sabie cu două tăișuri”: în acest caz, ei trebuie să revizuiască toată autoidentificarea națională a poporului rus ca „ slav” și să renunțe la concepția de „rudenie” cu belarușii și toată naționalitățile slave, atât la nivel științific, cât și la nivel politic.

Sub aspect geografic, genele rușilor s-au păstrat pe un teritoriu care „coincide cu Rusia de pe timpurile lui Ioan Groznâi”.
Populația din Breansk, Kursk și Smolensk nu este rusă (adică finlandeză), ci belaruso-poloneză, pentru că are gene identice cu ale belarușilor și polonezilor. Este interesant și faptul că în evul mediu hotarul dintre Marele Ducat al Lituaniei și Moscovia – a fost anume granița etnică dintre slavi și finlandezi, (apropo, atunci, acolo trecea și hotarul Europei de Est). În continuare, Imperialismul Moscoviei- Rusiei își alătura teritoriile vecine, depășind limitele etnicilor moscoviți.

Ce este Rusia?

Aceste descoperiri ale cercetătorilor ruși oferă o nouă privire asupra politicii Moscoviei medievale. În concepția istoricilor ruși și a Bisericii Ortodoxe Ruse, așa-zisa „Rusie Sfântă” s-a format după impunerea Moscovei în interiorul Hoardei de Aur, și, după cum a scris Lev Gumilev în cartea „De la Rusia Kieveană până la Federația Rusă” , din același motiv ucrainenii și belorușii au încetat să se considere rusini și să facă parte din Rusia.

Este clar că pe atunci existau două „Rusii” diferite. Una, la vest care mai apoi s-a unit în Marele Ducat Lituanian și Rus. Și cealaltă „Rusie” – de est (mai exact Moscovia – deoarece pe atunci nu putea fi considerată nici Rusia) a făcut parte din Hoarda de Aur timp de 300 de ani. Cea de-a doua Rusie a fost denumită de către istoricii ruși și Biserica Ortodoxă Rusă „Rusia Sfântă”, privând astfel Rusia de Vest de tot ce este rusesc și obligând tot poporul Rusiei Kievene să se identifice nu ca rusini, ci ca ucraineni.

Lupta de secole dintre Marele Ducat Lituanian și Moscovia a fost o confruntare a țărilor cu diferite etnii.

Marele Ducat Lituanian a adunat slavii, pe când Moscovia – finii. Drept urmare, secole de-a rândul, aceste două Rusii și-au opus rezistență.

Acest lucru poate fi explicat și prin faptul că Moscovia niciodată, cât a făcut parte din Hoarda de Aur, nu a vrut să se întoarcă la Rusia, să-și câștige libertatea față de tătari și să intre în componența Marelui Ducat Lituanian.

De altfel și cucerirea Novgorodului a fost menită de a împiedica orașul de a adera la Marele Ducat Lituanian.

Această ruso-fobie a Moscovei și „mazochismul” ei pot fi explicate de diferențele etnice cu originale Rusie și apropierea etnică cu poporul Hoardei de Aur.

Diferență genetică față de slavi explică de ce Moscovia respingea modul de viață european și apropierea de slavi și de ce avea o mare atracție pentru spațiul estic și tradițiile asiatice.

Despre belaruși

Un punct deosebit în această cercetare l-a ocupat identitatea genetică a belarușilor și polonezilor. Faptul identității apropiate dintre polonezi și belaruși nu este surprinzător. Pașaportul lor genetic este atât de apropiat de cel slav, încât este aproape imposibil să găsești deosebirea între genele slavilor, a prusilor și mazurilor. Acest fapt îi unește pe belaruși și polonezi, care sunt considerați urmașii balticilor vestici slavonizați.

Renumitul istoric belarus V. Lastovskii scrie în „Scurt istoric despre Belarus” (Vilnius 2010) că tentativele de înființare a uniunii statului belarușilor și polonezilor au fost întreprinse de cel puțin zece ori: în 1401, 1413, 1438, 1451, 1499, 1501, 1563, 1564, 1566, 1567 și abia încercarea din 1569 a avut succes.

Studiul cercetătorilor genetici ruși ne oferă posibilitatea să privim altfel istoria țării, întrucât multe evenimente politice ale popoarelor europene se explică tocmai prin genetica grupului lor etnic – un element care rămânea ascuns de istorici. Anume genetica și relația de rudenie dintre grupurile etnice erau puterile principale ale proceselor politice în Europa medievală.

Concluzii

Rezultatele studiului efectuat de oamenii de știință ruși despre genofondul poporului rus vor fi asimilate mult timp de către societate, întrucât aceștia resping în totalitate toate cunoștințele noastre de până acum, aducându-le la nivelul unor mituri neștiințifice.

Aceste descoperiri nu necesită atât înțelegerea, cât obișnuința. Astfel, concepția „slavilor de est” este acum absolut neștiințifică.

În urma cercetărilor, poporul rus a fost numit fin, la fel ca ucrainenii din estul Ucrainei. În schimb, populația Ucrainei de vest provine de la sarmați. Adică nici poporul ucrainean nu s-a dovedit a fi de etnie slavă.

Descoperirea cercetătorilor nu este pur și simplu senzațională, ci o adevărată bombă, care poate submina toate cunoștințele existențe despre conceperea popoarelor de până acum.

 

 

Sursa: glavpost.com.ua preluată de http://www.timpul.md/

01/07/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: