CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE DATORII ARE ROMÂNIA față de statul Republica Moldova?

Rațiunea fundamentală a creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în 1924, a fost ofensiva împotriva României.

Nu există nici un fel de datorie morală sau istorică a statului România față de actualul stat Republica Moldova, dincolo de cele din tranzacțiile comerciale cuprinse în diverse înțelegeri, scrie istoricul și jurnalistul George Damian în publicația https://timpul.md. de la Chișinău.

Asta în primul rând pentru că statul Republica Moldova este esențial un stat inamic al statului România – inamiciția provenind din calitatea Republicii Moldova de stat continuator al Republicii Autonome Sovietice Socialiste (RASS) Moldovenești înființată în 1924.

Rațiunea fundamentală a creării RASS Moldovenești a fost ofensiva împotriva României, anexarea Basarabiei și impunerea sistemului sovietic-marxist în România.

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost creată în anturajul Armatei Roșii, este o idee militară la origini, a primit mai apoi binecuvântarea CC al PCUS și a intrat ulterior în siajul sovieticilor ucraineni de la Kiev.

În RASS Moldovenească au avut loc experimentele inițiale de „moldovenizare”, de principiu un proiect de epurare etnică a românilor, pus în mișcare ulterior la o scară mult mai mare în tot spațiul dintre Prut și Nistru.

RASSM și-a atins obiectivul: Basarabia a fost anexată la RASSM și a devenit parte a Uniunii Sovietice, iar România a fost sovietizată.

Din RASSM au fost transferați în România „experții” care au pus în mișcare teroarea comunistă împotriva românilor, lipsește o lucrare care să-i înmănuncheze pe toți transnistrenii care au coordonat sistemul represiunii comuniste de la București. Proiectul militar al RASSM din 1924 a fost unul de succes.

Tradiția ofensivă și anti-românească a RASSM este continuată în Republica Moldova sub forma moldovenismului, indiferent de culoarea lui pro-rusă sau pro-europeană. Bineînțeles, Republica Moldova singură nu reprezintă o amenințare la adresa României, însă în calitate de vector al unui imperiu Republica Moldova poate deveni pana care spintecă bușteanul.

Foto: Putin îi înmânează slugii Igor Dodon (dreapta), fostul președinte al R.Moldova, o hartă veche a Moldovei Mari, de la Carpați până în Transnistria, creație a cartografului italian Bartolomeo Borghi,ceea ce reprezintă o declarație a unui proiect, posibil mult exagerat – dar asta nu-i scade nivelul de amenințare.

Proiectul militar din 1924 are nevoie de susținerea unui imperiu pentru a se reactiva. Moldovenismul civic reprezintă o altă formă de amenințare, este o variantă ușor îndulcită de epurare etnică, prin anihilarea identității românești dintre Prut și Nistru.

Un eventual succes al moldovenismului civic nu ar face altceva decât să încheie proiectul început în 1924 și să dovedească că este posibilă smulgerea unei bucăți din spațiul românesc și epurarea etnică a populației de etnie română din zonă. Moldovenismul civic este periculos pentru identitatea românească tot cu sprijinul unui imperiu.

Repet: Republica Moldova nu reprezintă o amenințare pentru România decât în condițiile în care elita politică a acestui stat acționează sub protecția și în calitatea de vector al unui imperiu.

Având în vedere toate cele de mai sus, este destul de greu de imaginat că ar exista oarecare datorii morale sau istorice ale statului România față de statul Republica Moldova.

Relațiile dintre București și Chișinău nu ar trebui să fie cu nimic diferite față de relațiile dintre București și Sofia. Confuzia perpetuată de elita politică de la Chișinău creează imaginea distorsionată a unei închipuite „datorii” a României față de Republica Moldova.

Confuzia provine de la vocabular: Basarabia este o provincie românească a fostului principat medieval al Moldovei, nu are nici o legătură cu Republica Moldova moștenitoare a RASSM din 1924. Datoria istorică a României este față de provincia Basarabia, care se suprapune doar parțial actualei Republici Moldova.

Iar folosirea termenului de Moldova pentru Republica Moldova este absolut abuzivă, o parte a întregului nu poate avea pretenția că reprezintă întregul în totalitatea sa.

Circulă o teză interesantă (și falsă) cu privire la abandonarea Basarabiei în 1940, este falsă pentru că România a intrat în Al Doilea Război Mondial pentru a recupera Basarabia.

Nu a fost vorba de abandonare: românii s-au bătut pentru Basarabia, au murit cu sutele de mii pe front și în lagăre – dar au pierdut războiul.

Așa zisa datorie a abandonării a fost plătită cu sânge.

Teza asta de origine rusofonă am văzut-o recent reluată cu privire la Ardeal: statul român ar fi vinovat pentru retragerea din Ardealul de nord-vest, iar victimele terorii horthyste de aici ar trebui trecute în contul statului român pe cale de consecință. Apropierile Moscova-Budapesta via Chișinău sunt înduioșătoare, vorba lui Ion Gavrilă Ogoranu: „Mă! Ăștia ne cred proști!”

Datoria morală și istorică a României este față de cetățenii români oriunde s-ar găsi ei, și față de cei care își asumă identitatea românească, restul sunt pe același plan cu celelalte popoare ale lumii.

George Damian este un istoric și jurnalist care scrie pentru publicațiile ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul – Chișinău, Adevărul și blogurile Historice și moldNova.

28/09/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Nu trebuie uitată ziua în care Rusia a cotropit și anexat Basarabia și Nordul Bucovinei, sfâșiind România noastră

Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciuni în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda rusească au transformat tragedia poporului român dezmembrat şi umilit la el acasă, într-o mare sărbătoare oficială şi un prilej de bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi. 

Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean în perioada de ocupaţie, excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia. 

Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare, încât şi astăzi, după 30 de ani de relativă libertate, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice, scrie jurnalistul unionist basarabean Alecu Reniță, în https://www.podul.ro.

Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea zi neagră, nenorocită şi blestemată din vara anului 1940, românii basarabeni şi bucovineni, au fost chipurile ”salvaţi” şi ”eliberaţi” de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul „ocupanţilor români”. 

Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” plesneau de ură împotriva românilor şi a României, o ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”.

Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi, care încetul cu încetul au devenit ostaticii teoriei staliniste care pretindea că moldovenii şi românii ar fi două naţiuni diferite care vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc. 

În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, românilor basarabeni si bucovineni li se băga pe gât de propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) care spunea că jandarmul român are insomnie şi stă ascuns pe dreapta Prutului şi aşteaptă momentul potrivit ca să-l treacă şi să ocupe Basarabia.În fapt, ca moldovean, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin, dacă nu îţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România. 

Şi după prăbuşirea URSS, triada trădătoare Lucinschi-Voronin-Dodon, a avut misiunea – sub masca apărării statalităţii moldave şi creării naţiunii civice moldovenești – să promoveze moldovenismul stalinist, să cultive ura faţă de tot ce e românesc, să păstreze în Constituţie art.13 care proclamă ”limba moldovenească”drept limbă oficială în statul R.Moldova şi să scuipe conştient pe istoria şi identitatea propriului popor. 

E o ruşine imensă să ajungi în secolul XXI, să stai în genunchi, să lingi talpa care te-a strivit şi să-i mulţumeşti Moscovei că te-a rupt de la părinţi, deportându-te într-un orfelinat sau lagăr de concentrare.

La 28 iunie s-au împlinit 82 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România noastră şi poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu şi nedreptăţile pe care le-a făcut împotriva unităţii și a existenței însăși a naţiunii române. 

Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către tancurile ruseşti vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu naţional în toată România și va rămâne şi după reîntregirea naţiunii.

Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat fiinţa românească în timpuri de restrişte, dar şi ca un avertisment tuturor cominterniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, guvernanților, colaboraţioniştilor, cozilor de topor, slugilor şi vorono-dodoniştilor care se dezic de Identitatea, Istoria, Neamul şi Ţara lor. 

26/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

REMEMBER: 19 februarie/3 martie 1878, ziua în care rușii au demonstrat încă odată năravul lor de a cotropi pământuri românești care nu le aparțineau

Chiar dacă și-a plătit independența cu sângele vărsat de soldații români în bătăliile de la Plevna, Opanez și Rahova, după victorie, România nu a fost tratată de Imperiul Rus ca un aliat.

De altfel, încă dinainte de începerea ostilităților, rușii își luaseră toate măsurile de precauție că vor avea mâinile libere în cazul unei victorii. Cu toate insistențele Domnului Carol și ale lui Ion C. Brătianu, Imperiul Țarist a refuzat să încheie un tratat general care să asigure cunoașterea independenței României și să garanteze integritatea frontierelor țării.

În loc de asta, rușii au insistat să se semneze un tratat limitat care să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României. În Convenția din 4/16 aprilie 1877, guvernul imperial se obliga să respecte „integritatea existentă” și „drepturile politice” ale României.

Chiar dacă necesitățile războiului au impus armatei țariste să apeleze la ajutorul românilor, un tratat de alianță militară nu s-a semnat.

Ca urmare, după victorie, delegatului guvernului român, colonelul Arion, nu i s-a permis să participe la negocierile de armistițiu și de pace, care s-au încheiat prin semnarea la 19 februarie 1878 a Tratatului ruso-turc de la San Stefano, (azi Yeșilkoy, oraș din Turcia europeană, în apropiere de Istanbul), care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.

Mai mult, Rusia a ciuntit din nou România, după anexarea samavolnică a Moldovei dintre Prut și Nistru din 1812.

La 19 februarie/3 martie 1878, la San-Stefano (foto), a fost încheiat fără participarea reprezentanților Romaniei, tratatul de pace ruso-turc,

Potrivit clauzelor tratatului, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari, autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea un drept al Rusiei de intervenție în trebuirile popoarelor creștine din Imperiul Otoman.

Totodată, Turcia urma să plătească Rusiei despăgubiri de război și se cedau patru regiuni din Caucaz.

Independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman (articolul 5), însă România a fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia istorică (Bugeacul), dar a primit drept compensație Dobrogea (articolul 19).

Totuși, Rusia, deranjată de reacțiile românești privind pierderea Basarabiei, a impus ca orașul Silistra să-i fie acordat Bulgariei.

În ciuda contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de trupele ruse, delegatul României nu a fost admis la tratative. Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de aceasta României a adus relațiile bilaterale în pragul rupturii. Rusia a fost acuzată de către Prințul Carol că și-a încălcat angajamentul de a respecta integritatea României.

Rușii au replicat că granița fusese îndreptată împotriva Turciei, iar că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856. Să subliniem boala rusească de a cotropi pământurile altora pentru oribii care susțin că numai sovieticii „neruși” au atacat România.

Foto: https://ro.wikipedia.org – Clădirea în care s-a semnat Tratatul de pace de la San Stefano (Yeşilköy).

Prin urmare, România s-a alăturat celorlalte puteri europene și a cerut revizuirea tratatului de pace de la San Stefano, fapt care a avut loc la Berlin în 1/13 iunie 1878.

E drept, tratatul recunoștea independența României (alături de cea a Serbiei și a Muntenegrului), dar aici se încheiau veștile bune pentru guvernul român. Nici vorbă de respectarea „integrității existente” și a „drepturilor politice” ale României.

Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care Imperiul Țarist își rezerva dreptul de a o schimba cu partea de sud a Basarabiei.

Prevederile tratatului de la San Stefano nu au fost, însă, pe placul marilor puteri europene. Toată lumea considera că în Europa de Sud-Est s-ar naște un „dezechilibru strategic” în beneficiul Imperiul Țarist, din cauza apariției unui puternic stat al Bulgariei, care urma să înglobeze cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Balcani.

Ca urmare, s-a impus reluarea negocierilor de pace.

În iunie 1878 are loc la Berlin un al doilea congres (foto). Nici de această dată, delegații români nu au fost primiți la negocieri. Alături de bulgari și sârbi, românii au primit doar un rol consultativ, pe motiv că independența țărilor lor nu fusese încă recunoscută „de jure”.

Noul tratat de la Berlin recunoștea independența României, în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de Nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională.

Cele trei județe românești din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail- reveneau Rusiei, însă Tratatul nu punea cedarea celor trei județe în legătură cu anexarea Dobrogei. În România, însă, pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei nu a fost suportată prea ușor.

Mulți au considerat „schimbul” o samavolnicie. Principele, sfătuit şi de tatăl său, a înclinat să accepte Dobrogea la schimb, convins fiind de avantajele economice şi strategice ale deschiderii Regatului la Marea Neagră. Primul ministru Mihail Kogălniceanu a înclinat către acest compromis, mai ales că rușii nu voiau cu niciun preț să renunțe la sudul Basarabiei.

Ca urmare, poziţia oficială a României s-a îndreptat în această direcţie.

În toamna anului 1878 autorităţile române s-au retras din cele trei judeţe Ismail, Cahul şi Bolgrad, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat teritoriul.

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

La rândul lor, autoritățile române au început să pregătească alipirea Dobrogei. Pe 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare și s-a stabilit componența delegaţiei la comisia europeană care se ocupa de fixarea frontierei româno-bulgare.

Domnitorul și reprezentanții armatei au stabilit strategia de preluare militară a regiunii. Comisia pentru stabilirea graniței de sud a Dobrogei avea în componența sa delegați ai Franței, Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Austro-Ungariei, Italiei și ai Imperiului Otoman.

Dornici să mai atenueze resentimentele românilor față de pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei, rușii s-au declarat inițial de acord cu trecerea Dobrogei in componența României. Ulterior s-a decis însă ca Silistra și fortificațiile sale să rămână Bulgariei.

Guvernul român a fost reprezentat de un grup de ofițeri comandat de colonelul Ștefan Fălcoianu și de deputatul liberal Mihail Phekeride. Delegații români au asistat la prima ședință desfășurată în noiembrie la Silistra.

La cea de a treia ședință au fost admiși, dar numai cu rol consultativ, și delegații bulgari. Singura mare problemă a delimitării era faptul că România și-ar fi dorit ca și Silistra să intre între granițele sale.Chiar dacă cele șapte mari puteri europene și-au pus semnătura pe documentul convenit pe 17 decembrie la Constantinopol, delegații României au continuat să aducă problema Silistrei în discuție și în anii 1879, 1884 și 1886.


07/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: