CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O analiză de evaluare a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România

 

 Cât ar putea costa Unirea Republicii Moldova cu România?

Departamentul geoeconomic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), coordonat de Petrişor Peiu, a realizat o analiză a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România, pe baza grilei germane de evaluare a costurilor reunificării.

Se poate observa că, pur aritmetic,  având în vedere coeficientul de accelerare a creşterii PIB ca urmare a investiţiilor masive în Republica Moldova, PIB /capita poate avea o creştere exponbenţială, dublându-şi valoarea globală (România+Republica Moldova) şi ajungând ca, în valori absolute să devenim o economie în primele 40 de ţări de pe glob, concurând cu Belgia şi Suedia.

În valori nominale, respectând modelul german, am putea avea urmatoarele cifre:

1. Dacă reunificarea s-ar face mâine şi dacă toate costurile asociate adică 180 miliarde USD; probabil că cel puţin 20% ar reprezenta investiţii private ; în acelaşi timp, în cazul României, probabil că o cifra chiar mai mare ar reprezenta contribuţia Uniunii Europene, adică încă 40-50 miliarde USD, mai ales că vorbim despre 20-25 ani.

2. Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, dar practic, adică între 3,6  şi 4,5 miliarde USD/an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanţele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1 : 1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă .

3. Simplificând am putea spune că, respectând „modelul german“ am avea un cost de 4  miliarde USD /an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o ţară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore .

Este acesta un preţ prea mare pentru noi?  

 

În primul rând, să fixam contextual discuţia: Este indubitabil că reîntregirea unei ţări trebuie făcută, indiferent de raţiunile financiare sau de plusurile şi minusurile economice de moment;

Este, la fel de clar că, indiferent cât de mult va costa sau cât de mult va dura, o ţară va găsi suficiente resurse să-şi finanţeze reunificarea, aşa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, de curând sau aşa cum s-a întâmplat chiar în cazul României, după Unirea din 1918.

Este  deja previzibil, cursul „călduţ“ pe care s-au încadrat economiile din România şi din Republica Moldova, cu creşteri anuale modeste, între 2 şi 3 procente, cu exod masiv de forţă de muncă calificată, cu plafonare a investiţiilor străine .

În plus, nu există nicio iluzie privind parcursul modest, chiar cenuşiu al economiei fostei republici sovietice: Republica Moldova nu va fi niciodată nici Austria, nici Elveţia, nici măcar Slovenia sau Croaţia.

Orice unificare costă. Istoria de după 1918 ne arată acest lucru, ca și evenimentele mai recente.

De exemplu, reunificarea germană a fost extrem de costisitoare şi se numără în mii de miliarde de euro.

 

 

 

Imagini pentru unirea romaniei cu r moldova photos

 

 

 

Reunificarea României – obiectivul unei generații

Din anul 1990 existau, din punct de vedere formal, două state românești, România și Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldova devenea Republica Moldova, câștigându-și formal independența față de vechea putere colonială rusească și apoi sovietică, PIB-ul noii entități era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puțin sub 1000 USD (972) și cu o populație de 3,7 milioane locuitori.

Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1650 USD și o populație de 23 milioane locuitori.

Practic, performanța economică a României (PIB/capita) se afla la 150% față de cea a celuilalt stat românesc.

Evoluțiile economice, determinate în această regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aprox. 180 miliarde USD astăzi, având o populație de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puțin peste 8000 USD.

Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populație de 3,5 milioane locuitori și un indicator PIB/capita de 2000 USD.

Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în România, respectiv în Republica Moldova, sunt cam în același raport, adică 16 000 USD la 4000 USD (cifre Banca Mondiala 2012).

În fapt, raportul dintre performanța economică a României și a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe românește, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteză cu care merge România; problema este că accelerațiile sunt diferite și că acest raport dintre cele două performanțe economice crește.

Dar în 20 de ani, în ipoteza menținerii actualei poziționări geo-strategice ale ambelor țări, România va atinge un PIB/capita de 32 000 USD, iar Republica Moldova unul de 5 000 USD, adică raportul va crește la peste 6.

De aici se desprind următoarele concluzii:

  • Reunificarea României ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adică populația este în raportul 1:6 în cazul nostru și 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru și de 1:3 în cazul german;

  • Diferența de performanță economică între România și Republica Moldova „crește cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condițiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;

  • În cazul repetării unui episod Voronin (cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanță economică va crește cu altă accelerație, putând atinge cifra de 10.

Trecând la semnificația cifrelor, observăm că:

  • Dacă vom continua să creștem în ritmul actual, atât România cât și Republica Moldova își vor dubla PIB-ul (în dolari 2013 și la un curs neschimbat) în 24 de ani;

  • Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;

  • Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta economică”.

  • Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raționament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face și mai accesibilă finanțarea reunificării. 

 

Concluzii

 

 

  1. Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică;

  2. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990);

  3. Costul reunificării pare mare, dar privit în contextual economiei unei națiuni este suportabil;

  4. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficiență de 40%);

  5. Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorate creșterii dimensiunii pieței și a creșterii importanței geostrategice a țării.

Unirea României cu Republica Moldova ar fi mai presus de toate o unire economică.

În acest moment, România are de șapte ori mai mulți locuitori decât Moldova și un Produs Intern Brut de 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă un PIB pe cap de locuitor de patru ori mai mare.

Unirea ar trebui să închidă această prăpastie, însă efortul financiar ar fi unul mare, îndeosebi din partea României.

Cea mai mare problemă ar fi în administrația publică și în sectorul asigurărilor sociale, unde diferența între pensii și salarii este semnificiativă.

Studiul realizat de Fundația Universitară a Mării Negre arată că în Republica Moldova sunt 670.000 de pensionari, care primesc în medie pe lună aproape 66 de euro.

După o eventuală unire, dacă toți pensionarii din nou formata țară ar primi 180 de euro pe lună, efortul suplimentar pe buget ar fi de un miliard de euro anual.

În același timp, studiul spune că ar exista un efort suplimentar de 550 de milioane de euro din egalarea salariilor bugetarilor români și moldoveni.

Însă pensiile și salariile bugetarilor reprezintă doar o mică parte din costurile unei uniri cu Moldova. Nivelul de trai de peste Prut nu poate crește fără investiții, atât de stat cât și private.

Din cifrele bugetelor României și Moldovei reiese că numai pentru investițiile de stat efortul sumplimentar ar fi de 7,5 miliarde de euro pe an, bani care ar putea fi acoperiți parțial și din fonduri europene.

Pe 20 de ani, investițiile publice ar trebui să se ridice la 150 de miliarde de euro.

Iar experiența altor uniri din istorie arată că investițiile private nu vor depăși cu 20-30% această sumă.

Prin urmare, efortul va trebui să fie susținut de guvernul nou-înființatei țări, care ar urma să aibă granița de est pâna la Nistru, căci o unire nu ar include Transnistria.

Având în vedere dimensiunile teritoriale și economice ale României și Republicii Moldova, o unire ar putea fi înfăptuită după mecanismele reunificării Germaniei.

Cel mai recent sondaj de opinie, realizat peste Prut arată că 52% dintre moldoveni sunt de acord cu unirea, în vreme ce 32% sunt împotrivă, iar 11% sunt indiferenți.

Un alt sondaj realizat de IRES  arăta că 76% dintre români își doresc o unire cu Republica Moldova și doar 18% sunt împotrivă.

Aşadar, în vreme ce basarabenii sunt cei care vor trebui să decidă dacă vor Unirea, românii din România sunt cei care trebuie să hotărască dacă vor să îşi asume costurile.

 

 

Surse:

http://fumn.eu/video-reportaj; ziarulnational.md/ Digi24 și Agora.md

 

 

09/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cui nu îi mai trebuie o Românie „dodoloaţă”?

Ochii oblici și reîntregirea națională a românilor

 

Iată ce scrie Claudiu Șerban în Adevărul, titrând: „Cui îi trebuie o Românie dodoloaţă?”: „Tema unirii României cu Moldova a reapărut în agenda publică odată cu vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău.”

O unire mai mică, prin intermediul integrării Moldovei în UE, e varianta ce poate avea sorţi de izbândă, dacă ar fi să dăm crezare oficialilor.

Întrebarea care se pune este însă cui i-ar folosi o asemenea mişcare politică. Moldovenilor? Românilor? Ruşilor? Nemţilor?”

De sesizat din start confuzia cultivată conștient, la fel ca în presa rusă: cele șase județe din estul Moldovei istorice, numite „Republica Moldova” prin voința lui Molotov și Stalin, au devenit „Moldova”.

Confuzia merge mai departe, când autorul ne întreabă cui ar folosi unirea: „Moldovenilor? Românilor?”.

Cu alte cuvinte, moldovenii și românii ar fi entități diferite…

Claudiu Șerban ne face totuși o concesie duioasă: „cele două popoare vorbesc practic aceeaşi limbă”.

Ca la Pravda, care vorbește despre „cele două popoare”, dar care admite deja că „limba moldovenească e marker politic”.

Șerban ne reamintește că „moldovenii” sunt de vreo patru ori mai săraci ca românii şi că Germania Federală a plătit un preț greu pentru reunificare, iar politicienii noștri nu ar accepta un asemenea preț.

E adevărat că prețul reîntregirii naționale a Germaniei a fost și este încă foarte mare, că unii nemți din vest îi disprețuiesc pe conaționalii lor din landurile de est, că unii nemți din fosta RDG îi urăsc pe ceilalți, fiindcă nu au încă același nivel de trai, că Uniunea Creștin Democrată nu-și poate constitui măcar o filială în estul Berlinului.

Nu contest că există și nemți stupizi. Nu pot nega existența lui Claudiu Șerban sau a lui Valentin Mîndrășescu, această instituție FSB de la Vocea Rusiei.

Tocmai de aceea, Helmut Kohl s-a folosit de momentul psihologic creat de prăbușirea Zidului Berlinului. Iată voința poporului: Unirea! Nimeni nu putea să spună nimic.

Cu siguranță că, dacă ar fi organizat un referendum, cum le pretind rușii altor popoare să facă, majoritatea germanilor nu acceptau unirea.

Bunăstare, sărăcie, gheșeft, interes național

Reîntregirea națională nu e un gheșeft. Am făcut-o cu alte prilejuri. Am întâlnit oameni prosperi la Chișinău, București sau Timișoara, dar și mulți săraci. Dacă vreți sărăcie lucie, mergem în Călărași sau Olt.

Vom vedea realități cum nu găsești în județul Bălți. Sau credeți că săracii din Cahul au un benghi dublu în frunte față de cei din Vaslui? Mașini de mafioți bengoși, la fel de scumpe și inaccesibile, vezi și la București, și la Chișinău.

Stelian Tănase: „Eu nu vreau să împart bunăstarea mea europeană cu frații de peste Prut”

Frontul contra reîntregirii noastre naționale e larg și folosește tactici diverse. În 2004, a venit la Hotel Marriott din București Stanislav Belkovski, consilierul lui Putin, ce ne-a pus pe tavă unirea cu cele șase județe din Basarabia, cu două condiții: să lăsăm Transnistria în pace și să tolerăm „respublica” autonomă a găgăuzilor.

Planul urma să se pună în aplicare peste zece ani, după integrarea României în Uniunea Europeană. Adică în 2014…

„Eu nu vreau să împart bunăstarea mea europeană cu frații mei de dincolo de Prut,” a spus atunci gânditorul Stelian Tănase.

Emil Hurezeanu l-a contrazis: „Argumentele privind sărăcia din Basarabia sunt absurde“.

Mircea Druc a subliniat atunci că, din punct de vedere statistic, județul Chișinău are o economie mai puternică decât a județelor Cluj sau Iași. Primul șef de guvern ales democratic la Chișinău i-a replicat lui Belkovski, într-o rusă impecabilă, că Rusia „trebuie să se conformeze planului propus de Statele Unite ale Americii cu privire la Transnistria. Știți bine la ce mă refer…“

Mărul cel otrăvit

Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate al președintelui american Jimmy Carter, spunea în memoriile sale că frontiera României trebuie să fie pe Nistru.

Există și ruși care gândesc la fel.

Încă din 1991, Soljenițin recomanda Rusiei să abandoneze Basarabia care, spunea el, „e pământ românesc“.

Același lucru l-a afirmat Valeria Novodvorskaia, vechi disident antisovietic.

Într-o emisiune la postul de radio Ecoul Moscovei, Novodvorskaia le cerea basarabenilor să se întoarcă din Occident și să se unească iar cu România, iar de la tribuna UE să lupte pentru Transnistria, fiindcă Rusia nu are ce căuta acolo.

Roman Konopliov, cel mai fin analist rus actual, declarat persona non-grata la Tiraspol, scrie frecvent că Rusia a pierdut partida pe Nistru, că Basarabia nu se mai întoarce spre ruși și că Ucraina vrea să înșface Transnistria și toată Basarabia.

Alexandr Soljeniţin: „Basarabia e pământ românesc”

„Сe să căutați în Uniunea Eurasiatică? Locul dumneavoastră e în Europa. Avem aceleași fețe. Eu nu am văzut pe nimeni cu ochi oblici pe-aici. Avem aceeași limbă…”, le-a spus Traian Băsescu basarabenilor.  

Iar Dmitrii Ciubașenko scrie în Panorama: „Dacă Băsescu intră în politica moldovenească, va deveni evident principalul protagonist. Pe fondul liliputanilor politicianişti de prin părţile locului, va fi pur şi simplu un Gulliver al valului european”.

Iată şi concluzia din bezna cugetării lui Claudiu Șerban: „Singura variantă în care ar exista un profit economic din această unire ar fi legalizarea prostituţiei”. Moldovenii au multă răbdare, dar și mână grea…

08/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

În 1991 șansele reale de Unire a României cu Basarabia au fost sabotate de Ion Iliescu

 

 

 

Șansa reală a Unirii Basarabiei cu România a fost ratată în 1991, datorită lui Ion Iliescu, care era atunci președinte al țării și  i-a fost frică să-și asume responsabilitatea, afirmă profesorul Ion Șoimaru..

Vasile Șoimaru, doctor în Economie și scriitor, deputat în primul Parlament ales în mod democratic și deputat în Parlamentul R.Moldova în perioada 1998-2001, spune:

 

„Până acum, în 30 de ani de la 1989, șanse mai reale de Unire ca în 1991 noi n-am avut. De la 19 august până la 25 august 1991, am avut atâtea șanse și dacă era la înălțime conducerea de atunci, eram astăzi împreună, fără să se mai teamă… Iliescu s-a temut, de fapt. De aici a fost făcută încercarea și știu despre aceasta, dar nu înțeleg de ce nimeni nu vrea să recunoască din acei participanți, unii din ei sunt în viață încă. Dar să știți că a avut loc această încercare. Trebuia modificată Constituția și tovarășul Iliescu n-a vrut să facă acest lucru…

Pactul Ribbentrop-Molotov trebuie nu doar anulat, dar și lichidate consecințele lui. Deocamdată nu se găsesc juriști internaționali care să formuleze astfel ca să revină aceste teritorii acasă”.

 

 

 

 

 

 

10/02/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: