CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

81 DE ANI de la masacrarea de către haitele Moscovei la Fântâna Albă, în Bucovina cotropită, a mii de români

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 81 de ani de la Masacrul făcut de trupele Moscovei la Fântâna Albă în care au fost asasinați mii de români bucovineni nevinovați.

În această zi, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, scrie un documentar Agerpres, evocat de Romanian Global News.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă.

În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări.

Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS, scrie www.activenews.ro, preluat de  Romanian Global News.Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”, scrie Mihai Tîrnoveanu.


În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.
Între 3 și 4.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici ai NKVD nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin.

Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavaleria Armatei Roșii și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de mii de ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor.

Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Reporterul Victor Roncea a înregistrat la una dintre comemorările de la Fântâna Albă mărturia supraviețuitorului Petru Huțanu (VIDEO mai sus).

O a doua poate fi citită mai jos, urmată de un documentar VIDEO despre Masacru:
Mărturie de supraviețuitor
https://www.dailymotion.com/video/xpvi7h

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.
„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile.

A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!».

În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă.
Localitatea Fântâna Albă se afla pe teritoriul româneasc trecut astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

 

Monument ridicat la Hliboca (Bucovina de Nord, în Ucraina de azi), în 2009, în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă / foto: Arhivă CISAC – Memorialul Sighet

Având un asemenea trecut si o neclintita mandrie de neam, taranii nostri s-au decis in acel aprilie insangerat din 1941 ca e mai bine, daca nu vor fi lasati sa se duc la fratii lor, sa moara impuscati la granița nefirească sa fie haituiti prin padure ca niste fiare salbatice decat sa traiasca sub cizma strainilor, parasindu-si vetrele milenare, mormintele stramosilor, agoniseala lor de-o viata…

Este o pilda de sacrificiu colectiv fara precedent nu numai in istoria noastra moderna, ci in cea a intregii Europe, când mii de oameni pasnici – barbati si femei, batrani si copii – au ales, nefortati de nimeni, moartea in locul vietii de a trai umiliti si ingenuncheati!

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”

Surse:

https://www.g4media.ro/80-de-ani-de-la-masacrul-de-la-fantana-alba

 Articolul Mistificarea istoriei (Masacrul de la Fantana Alba, 1941), in baza scrierilor lui  Paul Goma

 

01/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUM ROMÂNII BASARABENI AU FOST GATA SĂ-L LINŞEZE PE ALEKSANDR SOLJENIȚÎN PENTRU FAPTUL CĂ SUSŢINEA CĂ BASARABIA NU E ROMÂNIA, IAR MOLDOVENII NU SÂNT ROMÂNI! !

 

 

 

 

 

 

Aleksandr Isaievici Soljenițîn (n. 11 decembrie 1918,  Kislovodsk, RSFS Rusă  – d. 3 august 2008,  Moscova, Rusia, a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroșilor”.

„Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”, Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist. 

 

Cum s-au certat românii basarabeni pentru România cu Aleksandr Soljenițîn în gulagul sovietic!

 

Din păcate istoria cuceririi și drama sovietizării Basarabiei de către URSS este din păcate puțin cunoscută de către români. Când trupele sovietice au revenit în primăvara lui 1944 în Basarabia au început o acțiune sălbatică de represiuni și deznaționalizare în interesul internaționalismului comunist.

Ceea ce nu se știe în România este faptul că și în Basaabia, la fel ca în Munții Carpați, a existat o puternică rezistență armată împotriva ocupantului. Tinerii basarabeni au luptat în clandestinitate și organizați în grupe de partizani împotriva armatei roșii după retragerea trupelor regale române.

Forțele paramilitare ”Arcașii lui Ștefan cel Mare” și ”Sabia Dreptății” au devenit spaima NKVD-ului sovietic rivalizând cu partzanii lui Stepan Bandera din Ucraina, care au rezistat la sovietizare cu arma în mână până în 1959.

În cartea ”Să nu ne răzbunați. Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia” (Ed. Rîntregirea, Alba-Iulia, 2012), adnotate de monahul Moise, sunt cuprinse exhaustiv dramatice momente ale represiunii sovietice în Basarabia.

Din păcate în capcana ideologiei sovietice de deznaționalizare și destructurare a societății tradiționale și a omului religios au căzut și dizidenți sau patrioți ruși, care au crezut că regimul bolșevic servește interesele Rusiei, de fapt poporul rus fiind prima victimă a politici de stat a URSS, cu cele mai multe victime ale represiunii unui regim despiritualizat și antiuman.

Ion Moraru un tânăr luptător anticomunist basarabean din satul Mândâc de lângă orașul Drochia, a intrat în 1945 în organizația paramilitara ”Sabia Dreptății”, care lupta pentru eliberarea Basarabiei și unirea cu România.

El a sabotat orele de sovietizare din școliile Republicii Moldova și a refuzat grafia chirilică. Preda pe ascuns ore de istoria românilor elevilor și a luat legătura cu patrioții de la organizația ”Arcașii lui Ștefan cel Mare”.

În urma unei razii a NKVD din 1947, fiind denunțat că este creștin, Ion Moraru este arestat torturat sălbatic în beciurile securității din Chișinău și expediat în Siberia cunoscând numeroase lagăre din gulagul sovietic.

Înainte de a fi trimis în Siberia a stat în celebra pușcărie Krasnaia Presnea împreună cu elita naționaliștilor ucraineni denumiți banderoviști. Aceștia erau de o ferocitate sălbatică împotriva trădătorilor din rândurile lor sau cu bolșevicii care căzuseră în dizgrație.

Distracția lor era să-i înece în latrina închisorii pe trădătorii ucraineni și pe bolșevici. Mulți comunişti au fost înecați cu capul în tinetă.

Ajuns în Siberia, Ion Moraru a cunoscut viața grea a gulagului sovietic: foamea, frigul și tortura. În martie 1953 când a murit Stalin tot lagărul a fost chemat la raport de către politrukul Tartarin să li se aducă informația decesului marelui cârmaci al popoarelor.

Mii de deținuți au început să strige ura de fericire și și-au aruncat șepcile în sus spre disperarea conducerii închisorii.

 

 

 

 

 

 

 

La Ekibastuz erau închiși mai mulți români basarabeni din cele două organizații: Arcașii lui Ștefan cel Mare și Sabia Dreptății. În orele de muncă și duminica l-au cunoscut pe un intelectual rus înalt, demn, cu barba lungă ca un peregrin.

Era Alexsandr Soljenițîn, viitorul scriitor care a primit Premiul Nobel și a depus mărturie despre atrocitățile comuniste din ”Arhipelagul Gulag”.

În 1953 Soljenițîn era arestat de câțiva ani pentru că a fost acuzat că în timpul războiului, ca și căpitan în armata roșie, a dus o politică antisovietică pe frontul german.

În acei ani când se lupta pentru eliberarea Berlinului, Soljenițîn a scris povestirea ”Iubește Revoluția”, care a căzut în mâna NKVD. Ca numeroși intelectuali ruși Soljenițîn a căzut în capcana lui Stalin, considerând că acesta sprijină naționalismul rus.

De fapt Stalin i-a persecutat pe ruși, acceptând doar pe aceia care îi jurau credință și sprijineau sovietele.Soljenițîn a intrat într-un conflict grav cu patrioții moldoveni din lagăr. Acesta îi provoca pe basarabeni că nu mai sunt români, ci doar moldoveni.

Soljenițîn susținea teoria slavofilă în lagăr, fapt ce i-a atras antipatia românilor basarabeni.

Ion Moraru l-a un moment dat a dorit să-l lovească cu o cărămidă în cap, fapt ce ar fi putut duce la decesul scriitorului, iar nuvela ”O zi din viața lui Ivan Denisovici” nu ar mai fi apărut în noiembrie 1962 în revista Novîi Mir și nici cartea ”Arhipelagul Gulag”.

Soljenițîn, deși închis de sovietici, mai credea naiv că aceștia servesc interesele Rusiei, în realitate conducerea URSS era un fel de sectă politică transnațională ce își servea propriile interese de putere și pe cele ale comunismului mondial.

Rușii pe lângă victime erau și pionii intereselor forțate ale internaționalismului comunist. Până la urmă basarabenii s-au împrietenit cu Soljenițîn, acest ”bărbat înalt, slab, fața prelungă, ochi pătrunzători, negri ca tăciunele”.

El fusese transferat de la o brigadă de construcții la turnătorie. Se mândrea că este ”dușman al poporului”, era zgârcit la vorbă, ”întâi gândea și apoi vorbea”.

Nu s-a bucurat de moartea lui Stalin pentru că nu credea că de această moarte depinde eliberarea lui. Spunea că la bolșevici le este teamă să le dea drumul deținuților să nu povestească despre lagăre și ”fericirea roșie”.

Basarabenii îl apreciau că era un om de o mare căldură sufletească și nu-l înțelegeau de ce spunea că ”slavii vor fi rasa care va domina lumea”.

Soljenițîn repeta întruna: ”Basarabia nu e România”, iar ”moldovenii nu sunt români”, lucru care îi exaspera pe românii din lagăr, aceștia erau să-l linșeze la un moment dat.Când gardienii i-au luat însemnările scrise, ciorna pentru ”Arhipelagul Gulag”, Soljenițîn și-a scris cartea în memorie și o repeta în gând ca un acatist.

El și-a împărțit în memorie capitolele pe boabele unor mătănii ce le avea permanent la el. Basarabenii închiși cu el și-au dat seama că acesta avea suflet de scriitor cu darul talentului ”har dăruit de sus, de la Dumnezeu”.

La începutul anilor 1960, basarabenii s-au reîntors acasă în Republica Moldova, fără să uite nicio clipă că sunt români.

Ionuț Țene

http://www.napocanews.ro/2018/04/cum-s-au-certat-romanii-basarabeni-pentru-romania-cu-aleksandr-soljenitin.html

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/19/ziua-de-19-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

19/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

VIDEO: Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia – DEPORTĂRILE ÎN SIBERIA –

Un film documentar care trebuie văzut..

Cum si-au păstrat bunelele noastre limba românã, nealterată şi atât de proaspătă, după toate patimile prin care au trecut prin Siberii geografice şi de omenie ?

 

 

 

 

27/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: