ZIUA DE 15 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 15 noiembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1579: A murit la Deva, teologul ungur ardelean Ferenc David, fondatorul Bisericii Unitariene din Transilvania,  primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania. După obiceiul umanist al epocii și-a latinizat numele în Franciscus Davidis.

David s-a născut la Cluj în jurul anului 1520, tatăl său fiind un meșter sas, mama lui o unguroaică din Cluj.

După terminarea studiilor la Wittenberg în anul 1551, a fost mai întâi rectorul gimnaziului catolic din Bistrița, iar după convertirea sa la credința lutherană a activat în 1554 ca pastor evanghelic la Petriș.

 

 

 

 

 

Un an mai târziu  devenit rector evanghelic s-a mutat la Cluj,unde a indeplinit functia de  superintendent al lutheranilor din oraș. În 1564, după separarea definitivă a calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani (sași), a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania și numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zápolya.

Dr. Alexa Popovici menționează că: „de la David Ferenc au rămas un număr de 26 lucrări scrise, printre care se numara  cea tipărită în 1570 la Cluj cu titlul „Konyvecske az igazi kereszteny keresztsegrol” (Despre adevăratul botez creștin).

 

 

 

 1629: A decedat la  Alba Iulia, Gabriel II Bethlen (în maghiară Gábor Bethlen) (n. ca. 1580, la Ilia), principe al Transilvaniei între 1613-1629 . Începând cu 1619  a fost lider al mișcării antihabsburgice din estul și nordul Ungariei în contextul Războiului de Treizeci de ani, în care Transilvania s-a situat de partea puterilor oponente Sfântului Imperiu Romano-German.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A încercat să ajungă stăpânitor al Moldovei și al Munteniei, pe care ar fi dorit (potrivit unor istorici români), să le unească sub numele de Dacia 

 Bethlen a murit pe 15 noiembrie 1629, după ce a asigurat alegerea la conducerea Transilvaniei a soției sale, principesa Ecaterina de Brandeburg.  

El a reprezentat una dintre cele mai originale personalități ale secolului său: în ciuda credinței calviniste, el n-a încercat niciodată să limiteze libertatea religioasă a subiecților săi, ajutându-l chiar pe iezuitul Kaldy în traducerea și publicarea unei versiuni ale Sfintelor Scripturi.

 

 

 

 

1813: Inginerul, poetul și dramaturgul român Gheorghe Asachi deschide cu sprijinul mitropolitului  Veniamin Costache şi cu aprobarea data prin “anaforaua”  domnitorului Moldovei, Scarlat Calimah, la Academia domnească din Iaşi,  o clasă specială  cu predarea  în limba română, pentru  pregătirea inginerilor hotarnici.

Gheorghe Asachi a devenit profesor al cursurilor de matematică teoretică (aritmetică, algebră şi geometrie) şi aplicaţii practice de geodezie, inginerie şi arhitectură în limba română .

La 18 iunie, cursanţii acestui “clas”, între care: Alexandru Calimah, fiul domnitorului şi Teodor Balş, viitor caimacan al Moldovei, au susţinut, cu rezultate bune, examenul general public şi au intrat în posesia “Diplomei de inginer hotarnic”.

 

 

 

Se înfiinţa astfel la Iaşi primul “nucleu“ al învăţământului tehnic superior din întregul Principat al Moldovei.

Cursul a funcţionat pană în 1818. Paralel cu el, Gheorghe Asachi a sustinut o intensă activitate culturală şi literară.

 

 

 

 

1836 (15/27): Se înfiinţează in Moldova, Conservatorul filarmonic şi dramatic din  Iaşi, deschis sub direcţia lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri (tatal) şi a vornicului Ştefan Catargiu, cu scopul expres de “a învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia” în limba română.

În noiembrie 1840, Conservatorul şi-a încetat activitatea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primăria oraşului Iaşi, recunoscătoare faţă de personalitatea marcantă a lui Gheorghe Asachi, cel ce şi-a pus  “pecetea sa întemeietoare” pe multiplele ctitorii de cultură, artă şi tehnică, la stăruinţa unui grup de iniţiativă, în frunte cu Vasile Alecsandri, a comandat execuţia unei statui a marelui cărturar, sculptorului Jean Georgescu. Statuia de marmură, a fost realizată în 1887.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1836: Oraşul Brăila este declarat port liber – “porto-franco“.

 Dupa 289 de ani de ocupație otomană, Brăila a fost reintegrată Țării Românesti, în urma războiului ruso-turc din 1828-1829, incheiat prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829.

Aceasta a condus la obtinerea libertatii de navigatie pe Dunare si pe mare pentru Tara Romaneasca, ceea ce inseamna desfiintarea monopolului otoman asupra marfurilor romanesti.

In consecinta, Braila a cunoscut un avant economic fara precedent in istoria sa, stimulat si de obtinerea, in 1836, a statutului de porto franco (port care nu impune plata taxelor vamale).

Libertatea comertului in portul Brailei conduce la o crestere spectaculoasa a numarului de vase straine venite aici  pentru comert. Astfel, in anul 1831, vor sosi la Braila pentru a face comert 111 vase,  in 1837 vor intra 449 de vase, iar in 1838 sosesc  685 de vase.

 

 

 

 

 

 

1836: Apare primul manual didactic de desen şi arhitectură românesc: “Elemente de desen şi arhitectură” de Carol Valstein, pictor, profesor la Colegiul Sfîntul Sava din Bucureşti, in Muntenia.

 

 

 

 

 

 

 

 

1845: S–a născut în com. Ghindăoani, județul Neamț, filosoful, poetul si  omul  politic român, Vasile Conta; (m. 21 aprilie 1882, Iași ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei.  Între anii 1865 – 1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul , unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns dupa ce a plecat de la Ghindăoani – Neamt). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei aparținea Principatelor Unite, in urma infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei.

Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice.

El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național Romania , pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii.

A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile „Junimii”, intitulate: „Materialismul”, „Fetișismul”, „Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al „Curierului de Iași” și membru al „Junimii”. Deși participant la ședințele „Junimii”, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor.

La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, a facut  o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.

Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. A fost un dept al determinismului universal, iar  filosofia sa materialistă si ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, găsind adepți atat printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă.

Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini.

Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de D. Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique.

 

 

 

 

 

 

1855 (15/27): Se deschid oficial cursurile Şcolii Tehnice de Telegrafie din Bucureşti.

În acest an s-au înfiinţat şcoli de telegrafie la Bucureşti şi la Iaşi, care au pregătit personal român pentru deservirea posturilor telegrafice. În anii 1858-1859 liniile telegrafice române au fost preluate de la austrieci.

 

 

 

 

 

 

 

1868: S-a născut biologul Emil Racoviţă, membru şi preşedinte al Academiei Române, primul explorator român în Antarctica. În 1897 – 1899 a participat la expediţia stiintifica întreprinsă de vasul “Belgica” în Antarctica.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost  fondatorul biospeologiei (1907) şi al primului institut de speologie din lume (Cluj, 1920); A explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia). A fost  membru titular al Academiei Române din 1920, preşedinte al acestui for (1926-1929).

În 1920, la Universitatea din Cluj, a  organizat  primul Institut de Speologie din lume; (m. 19 noiembrie 1947).

 

 

 

 

 

 

 

 

1876: S-a născut Anne – Elisabeth de Noailles (pe numele său adevărat Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, prima femeie admisă în Academia Română – membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1933) , contesă De Mathieu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost prima femeie membră a Academiei Regale din Belgia şi a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de cântăreaţa de operă Elena Măcărescu, fiind primele femei admise în această instituţie; (m. 30 aprilie 1933).

 

 

 

 

 

 

1888: A murit Ion I. Câmpineanu, primul Guvernator al Băncii Naţionale a României, fiul lui Ion Câmpineanu  (n. 1798 – d. iunie 1863), unul dintre boierii progresiști din Țara Românească, cu preocupări culturale, participant la Revoluția de la 1848.

Ion I. Câmpineanu, născut în 1841, a fost de asemenea ministru de justiție, ministru de finanțe, de externe.

O stradă din București îi poartă numele (Str. Ion Câmpineanu, fostă Strada Regală . NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 13 noiembrie 1888.

 

 

 

 

 

 

Ion I. Campineanu a fost un politician roman, membru al Partidului National Liberal. 

A indeplinit mai multe functii guvernamentale si publice, printre care cele mai importante au fost:

    ministru de justitie (27 ianuarie – 23 septembrie 1877)

    ministru de finanțe (23 septembrie 1877 – 25 noiembrie 1878; 25 februarie – 15 iulie 1880)
ministru de externe (in 1878 – 1879 si 1885)
ministru de domenii (1 aprilie 1883 – 2 februarie 1885)
primar al Bucureștiului (1887)

A fost primul guvernator al Băncii Naționale a României, în perioada 1880-1882, și va reveni în aceasta functie la inceputul anului 1888 rămânând în acest post până la moartea sa.

A fost investit pe 15 iulie 1880 fiind responsabil pentru organizarea imprimeriei și tipărirea primelor bilete de banca și a regulamentului interior al instituției.

 

 

 

 

1896: S-a născut  la Iasi, savantul român Horia Hulubei, fizician atomist, membru al Academiei Române; (d.22 noiembrie 1972).

Studiile superioare, pe care le începuse în 1915, la terminarea liceului, sunt întrerupte de intrarea în război a României. Participă, având gradul de sublocotenent, la bătălia de la Mărășești. Face parte din grupul de tineri trimiși de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot pentru a deveni piloți militari.

Participă în calitate de pilot de vânătoare la operațiunile de pe frontul de Vest, fiind rănit și decorat cu ordinul Legiunii de Onoare.

În 1922 își reia studiile obținând în 1926 licența în științe fizico-chimice. Se dedică învățământului, devenind pe rând, preparator, apoi asistent la catedra de chimie fizică a Universității din Iași.

Lucrează ca cercetător cu întreruperi, între anii 1927— 1938, în Laboratorul de Chimie Fizică de la Sorbona, Paris, condus în acea perioadă de savantul Jean Perrin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1933, își ia doctoratul în fizică la Paris, ajungând director de cercetări la Universitatea din Paris. Horia Hulubei activează susținut în țară, fiind, pe rând, conferențiar, profesor, la universitățile din Iași și apoi București, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare științifică, are o foarte bogată activitate de cercetare și organizare a Institutului de Fizică a Academiei Române, creat la 1 septembrie 1949 și pe care îl conduce până în anul 1965, când trece la conducerea Institutului de Fizică Atomică, atunci nou creat.

În perioada 1941-1944, profesorul Horia Hulubei a deținut funcția de rector al Universității din București

In 1948 a înfiinţat şi organizat Institutul de Fizică din Bucureşti, iar în 1956, Institutul de Fizică Atomică .

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935, membru titular începând cu 3 iunie 1941 și președintele secției a II-a fizică a Academiei de Științe din România .

A fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 26 mai 1937, iar pe 27 mai 1946 este ales membru titular.

În 1948 a fost  îndepărtat de regimul comunist din Academie , dar în 2 iulie 1955 a fost  repus în drepturi.

 

 

 

 

 

 

1898: S-a născut la Iași, criticul, eseistul, poetul și teoreticianul literar franco-român de etnie evreiască, Bazil Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]).

În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România,  Integral, Unu, sau Contimporanul.

De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat ”Privelișt”, îi apare în 1930, după plecarea din țară.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

 

În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză.

Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Urma Linei s-a pierdut, iar Fondane va muri după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau.

Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l’Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars.

 

 

 

 

 

 

 

1906: S-a născut la Chișinau (15/28 noiembrie), profesorul  Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent al Academiei Române; (d.27 februarie 1991, Iasi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Nu a fost membru al Partidului Comunist si a fost primit în Academia Romana în 1990, dupa Revoluție.

Mangeron este unul dintre matematicienii cei mai prolifici din România. A publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul principal de interes științific.

Era poliglot. Citea în 10 limbi și publica în 6 limbi.A fost membru a peste 25 de societăți științifice internaționale, inclusiv a Societății Americane de matematică, a Societății Internaționale de astronautică ș.a.

 

 

 

 

 

 

 

1911: S-a născut la Moroeni (judetul interbelic Dambovita), Alexandru Ciorănescu, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român ; (m. 25 noiembrie 1999, în Insulele Canare, Spania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A avut de asemenea o prodigioasă activitate de traducător, profesor şi diplomat. S-a stabilit în Spania, din 1948 fgăcându-se remarcat ca  romanist de reputaţie internaţională. A  publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată.

A cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; frate cu Ioan şi George Ciorănescu.

În orașul  Santa Cruz de Tenerife  o strada poartă numele Alejandro Cioranescu, în semn de omagiu și recunoștință față de unul dintre cei mai importanți istorici și geografi ai Insulelor Canare.

A vizitat România abia în anul 1991. 

 

 

 

 

1916: S-a înfiinţat Serviciul foto-cinematografic al Armatei Române.

 

 

 

 

 

 

1917: Guvernul rus adoptă „Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia„, care proclamă egalitatea şi suveranitatea popoarelor dezrobite din Rusia, dreptul lor la autodeterminare pînă la separarea şi formarea de state independente, abrogarea tuturor privilegiilor şi restricţiilor naţionale şi naţional-religioase, precum şi dreptul de liberă dezvoltare a tuturor popoarelor asuprite şi exploatate şi a minorităţilor naţionale din fostul Imperiu Tarist.

 

 

 

 

 

 

1918 Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărăşte  în unanimitate „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”

 Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un prim act se săvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România. Acest Consiliu, care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România, s-a constituit la 14/27.X.1918. Bucovina a fost desprinsă din Moldova la 7.V.1775. „Ziua Bucovinei” a fost stabilită pe 28 noiembrie prin Legea 250/2015 (15/28)

 

 

 

 

 

 

 

1920: S-a înfiinţat, în conformitate cu  Decretului Regal nr. 4822 din 11 noiembrie 1920, Şcoala Politehnica din Timişoara (azi Universitatea Tehnică).

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: Apare revista săptămînală “Mişcarea literară” la Bucureşti, România interbelică. Revista a activat sub conducerea lui Liviu Rebreanu pînă la 17 octombrie 1925.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1932:  A decedat sergentul erou Constantin Ţurcanu,luptător în  Răzoiul de Independenţă, imortalizat de Vasile Alecsandri în faimoasa sa  poezie „Peneş Curcanul”; (n.1854).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Constantin Ţurcanu a fost sergent în Regimentul 25 Infanterie şi a devenit faimos după batalia de la Grivita. A luptat apoi la Rahova. În  1913 a luptat din nou în Bulgaria, în al Doilea Razboi Balcanic , iar în  Primul Razboi Mondial   a luptat pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major.

Marele poet roman Vasile Alecsandri i-a dedicat o poezie lui Peneş Curcanul, în care cântă vitejiile acestuia şi a celor “9 din Vaslui”, în lupta pentru independenţa României.

Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost momentul să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: “Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece…Ridicaţi!”.

Astfel a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către “curcanii” lui Peneş.

 

 

 

 

 

 

 

1939: S-a născut la Cislău (jud.Buzău), Ştefan Sileanu, actor şi artist plastic.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1965), după ce a renunțat la doi ani de studiu la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”. A fost actor la Teatrul Național din Tîrgu Mureș și la Teatrul Nottara din București.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric „Vlad Țepeș” în regia lui Doru Năstase.

Pasionat de pictură, a avut mai multe expoziții.Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1994. 

 

 

 

 

 

 

 

 1943: Se constituie pe teritoriul U.R.S.S., din dispoziția  guvernului sovietic, Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu“, alcătuită din prizonieri români, cu scopul luptei împotriva Germaniei naziste și a aliaților acesteia.

 Îndoctrinaţi de emigranţi comunişti români şi de propagandişti sovietici, ei trebuiau să activeze în procesul de comunizare a României.

 

 

 

 

 

 

 

 1943: A încetat din viaţă Ilie Moscovici (n.1885, Băiceni, jud.Iaşi), om politic român, membru al conducerii Partidului Socialist din România (1920) şi al conducerii Partidului Social-Democrat din România (1927-1943).

 

 

1950: S-a născut la Lausanne, in Elvetia, Principesa Elena a României, fiica regelui Mihai al României.

A fost botezată în confesiunea ortodoxă, la Biserica Ortodoxă din Lausanne.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Principesa Elena este a doua în Linia de Succesiune la Tronul României, după sora ei, Principesa Moștenitoare, și înaintea fiului ei, Principele Nicolae.

 

 

 

 

 

 

1955: Consiliul de securitate al ONU a aprobat primirea în rândurile organizaţiei a 16 de noi state printre care şi Republica Populara Română.

 

 

 

 

 

 

1956: A decedat  principesa Elisabeta a României, fiică a regelui Ferdinand şi areginei Maria; (n.1894).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lisabeta, cum i se spunea în familie, s-a  căsătorit  pe 27 februarie 1921  cu diadohul (prințul moștenitor) George  al Greciei, devenind regină a acestei țări, după un an.

A divorțat în 1935, stabilindu-se în România până în ianuarie 1948,  când a fost nevoită să părăsească definitiv țara împreună cu ceilalți membri ai familiei regale.

Viața în exil și-o petrece la Cannes în Franța, unde a închiriat un apartament și unde a și murit în anul 1956  la vârsta de 62 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

1958: S-a născut în orașul Chișinău din RSS Moldovenească, teritoriu aflat sub ocupația sovietică, Doina Marin (Aldea Teodorovici), cantăreață de muzica patriotică, luptătoare pentru unirea R.Moldova cu Romania.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1980 a absolvit facultatea de filologie, limbă și literatură română a Universității de Stat din R. Moldova.

Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul “Ion Creangă” din Chișinău.Din 1982, a fost nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici.

Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei.

A participat la cele mai importante  evenimente care au marcat procesul de renaștere a poporului roman din Basarabia, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt “Suveranitate”, “Sfântă ni-i casa” și altele.

Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Republicii Moldova din acei ani.

La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova.

Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui tragic accident rutier  pe șoseaua DN2, nu departe de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1968: S-a născut în București, prezentatorul TV și jurnalistul Mircea Radu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1987: A avut loc revolta anticomunistă a muncitorilor de la Braşov.

Miscarea de protest a izbucnit in sectia “440 “Matrite” a Intreprinderii de Autocamioane Brasov dupa ce muncitorii s-au vazut cu salariile injumatățite.

Cum conducerea uzinei nu le-a oferit explicații, lumea a început să protesteze si câteva mii de muncitori s-au îndreptat la primele ore ale dimineții spre sediul Comitetului Județean al PCR pentru a cere socoteală.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe drum, coloana de protestatari a inceput sa cante “Desteapta-te, romane” si sa scandeze lozinci anticomunsite si impotriva lui Nicolae Ceausescu. Sute de brasoveni s-au alaturat muncitorilor, iar dintr-o actiune de revendicare cu caracter social s-a ajuns la un protest politic, oamenii dorind inlaturarea regimului comunist.

Manifestantii au ocupat sediile Comitetului Judetean si Primariei Brasov, insa actiunea lor a fost rapid inabusita.

Participantii au fost arestati, iar Securitatea si Militia au inceput represaliile impotriva lor.

Liderii revoltei au fost batuti crunt, iar un an mai tarziu 61 dintre ei au fost condamnati cu pedepse la locul de munca intre 6 luni si 3 ani, fiind deportati in diferite colturi ale tarii.

 

 

 

 

1988: A murit Alexandru Teodorescu, violonist şi profesor (n. 1896)

 

 

 

 

 

 

 1991: A murit Ecaterina Fotino-Negru, pianist şi profesor; (n. 1902).

 

 

 

 

 

 

 

1993: A încetat din viaţă istoricul de artă Virgil Vătăşianu, membru titular al Academiei Române (“Istoria artei feudale în Ţările Române”); (n. 21 martie 1902).

 

 

 

 

 

 

1997: Ministrul român de Finanţe şi omologul său vietnamez au semnat un acord privind achitarea, în termen de cinci ani, a datoriilor Vietnamului către România, cifrate la suma de  12 milioane de dolari.

 

 

 

 

 

 

1998: A fost reînfiinţată, la Mediaş, Secţia română a Societăţii Internaţionale pentru Drepturile Omului (SIDO), după un an de la excluderea din forul internaţional pe motiv de inactivitate.

 

 

 

 

 

 

2004: Octavian Morariu a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român (COR).

 

 

 

 

 

 

2008: Doisprezece mineri au murit şi alţi 13 au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, în urma a două explozii care au avut loc la mina Petrila.

 

 

 

 

 

 

2000: A decedat scriitorul si criticul literar Laurenţiu Ulici, fost director al revistei „Luceafărul” (1990-2000) si vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România; (n. 1943).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Paisie de la Neamț

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea, stareţ al Mănăstirii Neamţ din 1779, cunoscut reformator al vieţii monahale ortodoxe prin centralizarea vetrelor de sihăstrie românească (n.1722, la Poltava/Ucraina)

Este cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski si este pomenit de Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a nascut la 21 decembrie 1722 (la Poltava/Ucraina),ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luand hotararea de a se calugari, ajunge la manastirile Liubetk si Medvedovschi. Nemultumit de viata de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Impreuna cu prietenul sau Alexie, decide sa plece in Tarile Romane.

Ajuns in Tara Romanesca vietuieste in schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Marului si Carnu. Ii cunoaste pe schimonahii Vasile de la Poiana Marului, Onufrie de la Carnu si alti parinti cu viata aleasa.

Dupa o vreme ajunge la Sfantul Munte Athos, unde este tuns in monahism si unde se nevoieste timp de 17 ani. Paraseste Sfantul Munte in anul 1763 si ajunge la schitul Varzaresti, din partile Buzaului.

De aici se indreapta spre Moldova. Este numit staret la Manastirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Vietuieste aici din anul 1763 pana in 1775, cand, datorita ocupatiei austriece, se retrage cu intreaga obste la Manastirea Secu.

Paisie va primi in dar de la voievodul Constantin Moruzzi Manastirea Neamt. Astfel,  va lasa la Secu pe duhovnicul Ilarion si se  va muta la Neamt.

Numarul vietuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, intre care erau moldoveni, munteni, transilvaneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necreștini trecuți la Ortodoxie.

In anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov.

In ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat in 1988. In sedinta Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie 1992, s-a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/15/o-istorie-a-zilei-de-15-noiembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

Demonul hungarist care bântuie somnul de veci al martirilor din Ardeal

 

 

 

Motto:

 

„A sosit ora mult aşteptată de a scutura jugul greu şi puturos al românilor. Putem sta, în fine, faţă în faţă cu voi, fraţi unguri, fără a avea în preajmă români puturoşi, opincari şi mămăligari. Duşmanii Ungariei – românii – trebuie suprimaţi prin toate mijloacele”

(Din Proclamaţia lui Horthy Miclos de la Satu Mare, 5.09.1940.)

 

 

 

 

 

Foto: Harta administrativă a Ungariei la sfârșitul secolului XIX

 

 

 

 

 

Partium

Un demon hungarist care bântuie somnul de veci al martirilor români şi evrei din Ardeal.

Preşedintele Asociaţiei A Hid (Podul), Rudolf Krako extremist şi revizionist feroce, a organizat la Satu Mare o Conferinţă internaţională pe tema „Autonomiei zonei Partium”.

În cuvântul său a susţinut că … „această conferinţă are un caracter internaţional întrucât la lucrări participă şi doi invitaţi spanioli, militanţi de frunte pentru Independenţa Cataloniei.

De remarcat că Rudolf Krako a intrat în atenţia opiniei publice sătmărene şi în lume, în iulie, 2010, când a organizat o altă manifestare revizionistă-hungaristă în comuna Dorolt. Manifestarea a fost intitulată: Podul peste partium. Ea s-a desfăşurat pe un teren pus la dispoziţie de Primărie şi de Biserica Reformată. Au fost amplasate corturi şi s-a ridicat şi o scenă, pavoazată numai cu steaguri ale Ungariei Mari.

Invitatul de onoare la acea manifestare a fost liderul Partidului de Extremă Dreaptă Iobic – Vona Gabor, cunoscut şi ca fondator al Organizaţiei Gărzii Maghiare, organizaţie ultranaţionalistă şi xenofobă din Ungaria.

Acest personaj extrem de violent împotriva României, a românilor şi a evreilor, şi-a expus în voie ideile extremiste şi xenofobe în aplauzele delirante ale participanţilor unguri.

În luna septembrie 2010, tot Asociaţia A Hid (Podul), a organizat la Satu Mare o amplă manifestare consacrată aniversării a 70 de ani de la intrarea în municipiul Satu Mare a Armatei Ungariei în frunte cu Horthy Miklos în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această manifestare revizionistă a fost sprijinită de „Asociaţia Horthy Miklos” şi de „Ordinul Vitejilor”.

Manifestarea s-a desfăşurat la Protopopiatul Reformat din Satu Mare. Şi la această întrunire s-au ţinut mai multe cuvântări naţionalist-şovine, prin care Horthy Miklos a fost declarat cel mai mare conducător al Ungariei.

Cu câteva zile în urmă, Rudolf Krako şi organizaţia ultranaţionalistă A Hid (Podul) pe care o conduce, a organizat la Satu Mare o nouă Conferinţă internaţională pe tema: autonomiei zonei Partium. A fost numită Conferinţă Internaţională pentru că au participat şi Marc Gafaror şi Daniel Laspra.

La o simplă căutare pe internet, se poate observa că, de aproape un an, aceşti doi spanioli sunt invitaţi-abonaţi la toate manifestările organizaţiei de ultraradicali unguri din Ardeal şi în special la cele organizate de Consiliul Naţional Secuiesc.

Cum cei doi mari experţi spanioli aduşi la Satu Mare, Rudolf Krako a mai invitat pe Eva Maria Barki, activistă pentru drepturile omului, pe jurnalistul Mircea Daian, fondatorul Ligii Democratice Ardelene, preşedintele Consiliului pentru Autonomia Partium, apoi pe Ferenc Szilagyi, fondator al Societăţii Aristocratice Ungureşti şi dr. Horkovic Ianis. Într-un cuvânt o adunătură de revanşarzi notorii, antiromâni şi antievrei.

Reamintim cetăţenilor români cinstiţi de etnie ungurească să nu se lase manevraţi şi dominaţi de persoane de rea credinţă din ţară şi străinătate, pentru că întreaga lor preocupare este numai şi numai de a-şi satisface propriile lor interese şi pentru învrăjbirea permanentă a ungurilor împotriva românilor şi a evreilor, cu un scop precis de a câştiga capital politic.

La mijlocul secolului al XIX-lea o mare personalitate ştiinţifică internaţională, făcând o caracterizare asupra românilor ardeleni a scris: „… Românii ardeleni sunt atât de apăsaţi şi robiţi nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic, social şi cultural. Românii ardeleni sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină pentru a se recunoaşte de la distanţă că sunt români. Ei erau numiţi plebea vagabondă, deşi formau 2/3 din populaţia Ardealului în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formau cealaltă treime.

Din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de români, iar topirea neungurilor în Dieta ungurească a fost o politică urmărită cu toată forţa de Statul Ungar. Despre Ludovic Kossuth se arată că nu a fost ungur ci slovac, fiul unui plugar sărac, iar prin căsătoria sa cu fiica unui mare magnat ungur, datorită acelei protecţii a ajuns în Dieta Ungariei.

***

Proiectele aşa-numitului Consiliu Naţional Secuiesc susţinut de UDMR, PCM, PPMT, referitoare la obţinerea autonomiei ţinutului secuiesc şi al Partiumului, pe baza unei norme legislative adoptată de Uniunea Europeană, în urma unei iniţiative cetăţeneşti, a fost respinsă de Uniunea Europeană.

În răspunsul Comisiei Europene la proiectele înaintate s-a menţionat: „În urma examinării, cu regret să informăm despre refuzul Comisiei de a înregistra o propunere legislativă cu scopul implementării Tratatelor. Niciuna din aceste prevederi nu constituie o bază legală instituţiilor europene pentru a iniţia acţiuni, anume a Regiunilor Naţionale”.

***

Demnitatea naţională nu este un dat doar pentru unii şi nici un apanaj al acelora care se plâng mereu că nu sunt bine trataţi, când de fapt această demnitate trebuie să fie un drept al tuturor, condiţie indiscutabilă de progres şi respect reciproc, deoarece e de neconceput să tratezi la infinit cu oameni de rea credinţă şi care mint tot timpul cu neruşinare.

 Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc, precum şi  o puzderie de fundaţii şi a asociaţii ungureşti din Ardeal, nu fac nici o pauză în denigrarea României şi a Poporului Român, cu sprijinul logistic şi financiar din partea Ungariei,dar şi din Bugetul de Stat al României.

Această stare de fapt reprezintă nivelul de educaţie ungurească din familie, grădiniţă, şcoli, facultăţi şi din viaţa socială, prin care se inoculează faptul că românii şi evreii sunt oameni inferiori faţă de unguri. Aceasta este explicaţia de care se foloseşte propaganda hungaristă. În aceste condiţii românii şi evreii trebuie să trăiască în genunchi, cu capetele plecate fără să reacţioneze în faţa unor momente umilitoare.

Nu înţelegem de ce Autorităţile abilitate din România nu iau măsuri ca să impună respectarea pentru toţi cetăţenii României, a Constituţiei şi a puterii legilor. Ele privesc cu partinitate strigătoare la cer, asistând neputincioase ca românii şi evreii şi nu fie apăraţi în propria lor Ţară.

De ce nu sunt blocate manifestările ultranaţionaliste şi xenofobe prin care se pun la cale şi se desfăşoară acţiuni antiromâneşti şi antievreieşti în Transilvania. De asemenea, e foarte greu de înţeles cauzele pentru care Autorităţile române, Preşedintele, Guvernul, Parlamentul sunt pur şi simplu paralizate şi neputincioase.

Statul Român abandonează pe zi ce trece pe majoritari şi nu face aproape nimic pentru a bloca călcarea în picioare a sentimentului naţional românesc. Românii şi evreii stau ca proştii, încovoiaţi şi în genunchi şi cu capetele plecate în faţa fanatismului unguresc.

Până când trebuie să suportăm asemenea figuri? Sunt încălcate cu brutalitate Constituţia şi legile Ţării şi nici nu avem dorinţa de a ne proteja pentru că nu suntem apăraţi de Statul Român.

Cum este posibil ca indivizi extrem de periculoşi din Ungaria să poată intra în România?   Pentru fapte similare în alte ţări europene astfel de personaje sunt declarate persona non-grata. De ce în România nu se procedează la fel?

 

Prof. dr. Ioan CORNEANU Satu Mare

https://www.dacoromania-alba.ro/nr68/partium.htm

Despre criptoromâni și cei 500000 de greco-catolici din Ungaria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: O familie de români de altădată

 

 

Criptoromânii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române.

Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte.

Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto – Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmeni, pontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelini, torbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzi, goranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii(moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazini, linobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei – maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a

a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor;

b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

• ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);

• o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);

• greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;

• valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

• goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

• o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpatia, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum).

• Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;

• populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.

• rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;

• Torlacii, ziși și Șopi, din localitățile altădată românești atestate documentar în spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani, care trăiesc astăzi în Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, și fac geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni (români slavizați lingvistic cu secole în urmă).

• valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;

• sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;

• caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;

• aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;

• populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

• Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;

• Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați.

Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.

 

 

 

 

 

 

 

Spațiul etnogenezei  românilor

 

 

Să începem cu cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria care sunt de fapt români!

Câteva cuvinte despre Proclamația de la Alba Iulia, pe care o pomenim atât de des și cu atâta venerație la fiecare aniversare a zilei de 1 Decembrie! Proclamație invocată în ultima vreme și de UDMR-iști, acuzându-i pe români că nu au aplicat-o niciodată! Că nu și-au respectat promisiunile făcute la 1 Decembrie 1918 prin Proclamația de la Alba Iulia!…

Această Proclamație conține un important capitol, vizionar, cu privire la viitorul minorităților naționale din România. Printre altele, li se recunoștea acestor minorități dreptul de a folosi limba maternă în școală, în justiție, în administrație, în biserică. Nimeni la 1 Decenbrie 1918 nu a avut de obiectat la aceste propuneri. Românii ardeleni, care au gândit această proclamație, au vrut să demonstreze astfel că nu au de gând să inverseze rolurile cu ungurii care până atunci nu recunoscuseră, în fosta Austro-Ungarie, decât un singur drept pentru români: dreptul de a se declara …unguri! Dreptul la deznaționalizare!

Mai trebuie amintit, spus și repetat la nesfârșit că la intrarea României în război, aliații ei, Franța și Anglia în mod deosebit, au promis României că la încheierea războiului viitoarea graniță de Vest a României va fi pe Tisa. Promisiune nerespectată la Conferința de Pace. La 1 Decembrie 1918 se știa deja că granița de Vest a României nu va fi cea promisă, cea dreaptă, cea corectă în fața justiției istorice! Se știa așadar că prin Granița nedreaptă de la Vest circa 500.000 de români rămâneau să trăiască mai departe sub administrația Budapestei, bine cunoscută ca abuzivă și samavolnică.

Mai mult chiar, printre cei 100.000 de participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia se aflau și câteva mii dintre românii care rămâneau în afara noilor granițe ale României. Veniseă și ei să se bucure de izbânda justiției, chiar dacă ea nu era deplină. Veniseră la Alba Iulia cu o întrebare adresată fruntașilor Partidului Național: Pe noi cui ne lăsați?…

Pe noi cui ne lăsați?… O întrebare care răsună și azi, cu aceeași deznădejde!

E lucru sigur că autorii Proclamației de la Alba Iulia, atunci când au introdus în textul acesteia cel mai democrat și mai umanist program politic din lume și din istorie pentru minoritari – repet: cel mai democrat regim din lume pentru minoritari, s-au gândit nu numai la corectitudinea politică, la justiția divină care le impunea un asemenea program, ci s-au gândit și la cei 500.000 de români care rămâneau să suporte un regim politic pentru minoritari așa cum îl vor concepe liderii maghiari de la Budapesta. Liderii români din Ardeal au nutrit speranța că principiile enunțate solemn la Alba Iulia vor fi preluate și la Budapesta, pentru ca românii din Ungaria să se bucure de drepturile pe care le vor avea ungurii din România!… Această dorită reciprocitate nu s-a instaurat însă niciodată! Nici în zilele noastre! De la 1 Decembrie 1918 și până azi maghiarii din România s-au bucurat de drepturi și înlesniri pe care niciodată nu le-au avut românii din Ungaria! Și nici celelalte minorități naționale din aceeași Ungarie!

Principiile de la Alba Iulia reprezintă un model ideal, oferit întregii Europe, întregii omeniri! Un model de politică corectă față de minoritarii etnici! Ca orice model, și acesta rămâne greu accesibil, intangibil chiar. Dar este de datoria fiecărui stat să tindă spre acest model, să se apropie cât mai mult de el, chiar dacă asimptotic.

Îndrăznesc să spun – iar la nevoie să demonstrez, că România se numără printre cele 3-4 state europene care s-au apropiat cel mai mult de modelul de la Alba Iulia! Această reușită merită a fi subliniată mereu, cu fiecare ocazie! Ca români, trebuie să fim mândri că înaintașii noștri, părinții noștri au conceput modelul Alba Iulia. Putem fi mândri și pentru felul cum acest model a fost transpus în realitate de guvernanții români, de clasa politică din România, în frunte cu Parlamentul ei.

Atragem atenția în mod special asupra faptului a toate lămuritor privind deosebirea dintre guvernanții de la București și cei de la Budapesta:

La 1 decembrie 1918, în Ungaria trăiau 500.000 de români. Azi mai trăiesc 30-40.000… Au pierit, au dispărut aproape o jumătate de milion de români prin maghiarizare.

La 1 decembrie 1918, în România trăiau 1.500.000 de maghiari. La 1 decembrie 1989 trăiau în România 2.000.000 de maghiari!… Mai e nevoie de comentarii?!

…Să nu disperăm însă pentru dispariția a sute de mii de români din statisticile Budapestei! Slavă Domnului! În Ungaria trăiesc, înregistrați în toate statisticile oficiale, și o jumătate de milion de greco-catolici! Unguri greco-catolici?!… Maghiari greco-catolici?! Este o absurditate! Un non-sens!

Când s-a produs această trecere masivă a maghiarilor la Uniație?! Istoria nu consemnează un asemenea eveniment, un asemenea proces!

În realitate, cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români! Ar avea multe de pierdut pe plan social și economic, în toate privințele, pe toate planurile, dacă s-ar declara români… Pentru acești români, cadrul pe care îl oferă Uniunea Europeană, reprezintă însă o șansă imensă de a se regăsi pe sine fiecare! De a-și afirma identitatea fără niciun risc. O șansă pe care n-o pot fructifica însă fără sprijinul decisiv al românilor din România, și în primul rând al guvernanților, al clasei politice din România.

Azi, numărul maghiarilor din România este mai mic decât în 1989! Mai mic este și numărul românilor din România de azi, față de România din 1989. În cifre relative însă, ca procent, numărul maghiarilor care au părăsit România după 1990 este mult mai mare decât al românilor care au părăsit România!

De unde această diferență?

Această diferență provine din faptul că foarte mulți maghiari – îndeosebi la tinerii maghiari mă refer!, au un motiv în plus să părăsească România, un motiv în plus să nu se simtă bine în țara, în statul în care s-au născut. Motivul este simplu și surprinzător: ei nu știu românește! De ce oare mulți, tot mai mulți tineri maghiari nu știu românește, în vreme ce toți ceilalți minoritari din România au învățat bine românește, nu au nicio problemă, nicio dificultate în a vorbi cursiv și corect românește?! Atât țiganii cât și evreii, tătarii sau sârbii, sașii sau rutenii, vorbesc la fel de bine românește ca și româno-fonii nativi! Numai maghiarii și secuii nu reușesc să-și însușească ca lumea dulcele nostru grai! De ce oare?

Răspunsul pune în evidență iresponsabilitatea liderilor udemeriști: maghiarii nu reușesc să devină buni vorbitori ai limbii oficiale, de stat, pentru că în interiorul comunității maghiare tinerii sunt supuși unei educații anti-românești, sunt manipulați – ca să nu zic că sunt constrânși, sunt încurajați să nu învețe bine românește! Să nu se simtă bine printre români, să nu simtă că România este patria lor!…

Discriminarea între cei ce știu limba oficială a unui  stat și cei ce nu o știu este o discriminare inevitabilă, care se impune de la sine, este naturală, firească, normală. Anormală este existența unor entități politice și culturale care funcționează în România pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între maghiari și concetățenii lor. La ce le este utilă politicienilor maghiari o prăpastie, o falie cât mai adâncă între maghiari și restul societății românești? Le este utilă pentru a se asigura astfel, cu acest preț, de sprijinul acestei noi divinități care apare în orice democrație: electoratul! Măria Sa Electoratul!…

Prăpastia, la nevoie chiar vrăjmășia dintre maghiari și români, le asigură politicienilor maghiari un electorat constant, le asigură voturi! Și în felul acesta le asigură prezența în diverse funcții nemeritate, inclusiv prezența în  incinta Parlamentului României!

Aceasta este explicația comportamentului aberant al UDMR-ului. Una dintre explicații! Căci mai sunt și altele, printre care, cea mai importantă, este integrarea iresponsabilă a UDMR în politica Budapestei, o politică de subminare a României, a intereselor vitale românești, care constituie axa spirituală a existenței statului maghiar! Cât are de pierdut toată lumea de pe urma acestei schizofrenii, ridicată la rangul de politică de stat,  vom vedea cât de curând.

 

Surse:

https://cubreacov.wordpress.com

Ion Coja site personal