Demonul hungarist care bântuie somnul de veci al martirilor din Ardeal

 

 

 

Motto:

 

„A sosit ora mult aşteptată de a scutura jugul greu şi puturos al românilor. Putem sta, în fine, faţă în faţă cu voi, fraţi unguri, fără a avea în preajmă români puturoşi, opincari şi mămăligari. Duşmanii Ungariei – românii – trebuie suprimaţi prin toate mijloacele”

(Din Proclamaţia lui Horthy Miclos de la Satu Mare, 5.09.1940.)

 

 

 

 

 

Foto: Harta administrativă a Ungariei la sfârșitul secolului XIX

 

 

 

 

 

Partium

Un demon hungarist care bântuie somnul de veci al martirilor români şi evrei din Ardeal.

Preşedintele Asociaţiei A Hid (Podul), Rudolf Krako extremist şi revizionist feroce, a organizat la Satu Mare o Conferinţă internaţională pe tema „Autonomiei zonei Partium”.

În cuvântul său a susţinut că … „această conferinţă are un caracter internaţional întrucât la lucrări participă şi doi invitaţi spanioli, militanţi de frunte pentru Independenţa Cataloniei.

De remarcat că Rudolf Krako a intrat în atenţia opiniei publice sătmărene şi în lume, în iulie, 2010, când a organizat o altă manifestare revizionistă-hungaristă în comuna Dorolt. Manifestarea a fost intitulată: Podul peste partium. Ea s-a desfăşurat pe un teren pus la dispoziţie de Primărie şi de Biserica Reformată. Au fost amplasate corturi şi s-a ridicat şi o scenă, pavoazată numai cu steaguri ale Ungariei Mari.

Invitatul de onoare la acea manifestare a fost liderul Partidului de Extremă Dreaptă Iobic – Vona Gabor, cunoscut şi ca fondator al Organizaţiei Gărzii Maghiare, organizaţie ultranaţionalistă şi xenofobă din Ungaria.

Acest personaj extrem de violent împotriva României, a românilor şi a evreilor, şi-a expus în voie ideile extremiste şi xenofobe în aplauzele delirante ale participanţilor unguri.

În luna septembrie 2010, tot Asociaţia A Hid (Podul), a organizat la Satu Mare o amplă manifestare consacrată aniversării a 70 de ani de la intrarea în municipiul Satu Mare a Armatei Ungariei în frunte cu Horthy Miklos în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această manifestare revizionistă a fost sprijinită de „Asociaţia Horthy Miklos” şi de „Ordinul Vitejilor”.

Manifestarea s-a desfăşurat la Protopopiatul Reformat din Satu Mare. Şi la această întrunire s-au ţinut mai multe cuvântări naţionalist-şovine, prin care Horthy Miklos a fost declarat cel mai mare conducător al Ungariei.

Cu câteva zile în urmă, Rudolf Krako şi organizaţia ultranaţionalistă A Hid (Podul) pe care o conduce, a organizat la Satu Mare o nouă Conferinţă internaţională pe tema: autonomiei zonei Partium. A fost numită Conferinţă Internaţională pentru că au participat şi Marc Gafaror şi Daniel Laspra.

La o simplă căutare pe internet, se poate observa că, de aproape un an, aceşti doi spanioli sunt invitaţi-abonaţi la toate manifestările organizaţiei de ultraradicali unguri din Ardeal şi în special la cele organizate de Consiliul Naţional Secuiesc.

Cum cei doi mari experţi spanioli aduşi la Satu Mare, Rudolf Krako a mai invitat pe Eva Maria Barki, activistă pentru drepturile omului, pe jurnalistul Mircea Daian, fondatorul Ligii Democratice Ardelene, preşedintele Consiliului pentru Autonomia Partium, apoi pe Ferenc Szilagyi, fondator al Societăţii Aristocratice Ungureşti şi dr. Horkovic Ianis. Într-un cuvânt o adunătură de revanşarzi notorii, antiromâni şi antievrei.

Reamintim cetăţenilor români cinstiţi de etnie ungurească să nu se lase manevraţi şi dominaţi de persoane de rea credinţă din ţară şi străinătate, pentru că întreaga lor preocupare este numai şi numai de a-şi satisface propriile lor interese şi pentru învrăjbirea permanentă a ungurilor împotriva românilor şi a evreilor, cu un scop precis de a câştiga capital politic.

La mijlocul secolului al XIX-lea o mare personalitate ştiinţifică internaţională, făcând o caracterizare asupra românilor ardeleni a scris: „… Românii ardeleni sunt atât de apăsaţi şi robiţi nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic, social şi cultural. Românii ardeleni sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină pentru a se recunoaşte de la distanţă că sunt români. Ei erau numiţi plebea vagabondă, deşi formau 2/3 din populaţia Ardealului în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formau cealaltă treime.

Din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de români, iar topirea neungurilor în Dieta ungurească a fost o politică urmărită cu toată forţa de Statul Ungar. Despre Ludovic Kossuth se arată că nu a fost ungur ci slovac, fiul unui plugar sărac, iar prin căsătoria sa cu fiica unui mare magnat ungur, datorită acelei protecţii a ajuns în Dieta Ungariei.

***

Proiectele aşa-numitului Consiliu Naţional Secuiesc susţinut de UDMR, PCM, PPMT, referitoare la obţinerea autonomiei ţinutului secuiesc şi al Partiumului, pe baza unei norme legislative adoptată de Uniunea Europeană, în urma unei iniţiative cetăţeneşti, a fost respinsă de Uniunea Europeană.

În răspunsul Comisiei Europene la proiectele înaintate s-a menţionat: „În urma examinării, cu regret să informăm despre refuzul Comisiei de a înregistra o propunere legislativă cu scopul implementării Tratatelor. Niciuna din aceste prevederi nu constituie o bază legală instituţiilor europene pentru a iniţia acţiuni, anume a Regiunilor Naţionale”.

***

Demnitatea naţională nu este un dat doar pentru unii şi nici un apanaj al acelora care se plâng mereu că nu sunt bine trataţi, când de fapt această demnitate trebuie să fie un drept al tuturor, condiţie indiscutabilă de progres şi respect reciproc, deoarece e de neconceput să tratezi la infinit cu oameni de rea credinţă şi care mint tot timpul cu neruşinare.

 Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc, precum şi  o puzderie de fundaţii şi a asociaţii ungureşti din Ardeal, nu fac nici o pauză în denigrarea României şi a Poporului Român, cu sprijinul logistic şi financiar din partea Ungariei,dar şi din Bugetul de Stat al României.

Această stare de fapt reprezintă nivelul de educaţie ungurească din familie, grădiniţă, şcoli, facultăţi şi din viaţa socială, prin care se inoculează faptul că românii şi evreii sunt oameni inferiori faţă de unguri. Aceasta este explicaţia de care se foloseşte propaganda hungaristă. În aceste condiţii românii şi evreii trebuie să trăiască în genunchi, cu capetele plecate fără să reacţioneze în faţa unor momente umilitoare.

Nu înţelegem de ce Autorităţile abilitate din România nu iau măsuri ca să impună respectarea pentru toţi cetăţenii României, a Constituţiei şi a puterii legilor. Ele privesc cu partinitate strigătoare la cer, asistând neputincioase ca românii şi evreii şi nu fie apăraţi în propria lor Ţară.

De ce nu sunt blocate manifestările ultranaţionaliste şi xenofobe prin care se pun la cale şi se desfăşoară acţiuni antiromâneşti şi antievreieşti în Transilvania. De asemenea, e foarte greu de înţeles cauzele pentru care Autorităţile române, Preşedintele, Guvernul, Parlamentul sunt pur şi simplu paralizate şi neputincioase.

Statul Român abandonează pe zi ce trece pe majoritari şi nu face aproape nimic pentru a bloca călcarea în picioare a sentimentului naţional românesc. Românii şi evreii stau ca proştii, încovoiaţi şi în genunchi şi cu capetele plecate în faţa fanatismului unguresc.

Până când trebuie să suportăm asemenea figuri? Sunt încălcate cu brutalitate Constituţia şi legile Ţării şi nici nu avem dorinţa de a ne proteja pentru că nu suntem apăraţi de Statul Român.

Cum este posibil ca indivizi extrem de periculoşi din Ungaria să poată intra în România?   Pentru fapte similare în alte ţări europene astfel de personaje sunt declarate persona non-grata. De ce în România nu se procedează la fel?

 

Prof. dr. Ioan CORNEANU Satu Mare

https://www.dacoromania-alba.ro/nr68/partium.htm

Publicitate

11 Martie 1291 – Prima menţiune documentară cunoscută privind oraşul Făgăraş şi atestarea pentru prima dată a participării românilor la o Adunare obştească (Congregație generală) în Transilvania. VIDEO

 

 

Harta: Împărţirea administrativă a Transilvaniei 1300 – 1876

 

Adunările obşteşti (Congregațiile generale) ale Voievodatului Transilvaniei erau de mai multe categorii şi au suferit transformări în decursul timpului.

De obicei, ele erau adunări cu caracter judiciar; mai rar, se ocupau şi cu alte probleme, economice sau administrative, ca: reglementarea raporturilor dintre biserică şi nobilime cu privire la dijmele eclesiastice, problema vămilor feudale, verificări de acte de danie etc.

Prima menţiune cunoscută despre cele din Transilvania datează din 1288, din timpul lui Lorand Borşa, unul dintre cei mai puternici voievozi; e vorba de o adunare obştească a „nobilimii ţării Transilvaniei”, convocată lângă Turda de vicevoievod.

Aceasta atestă existența unui „regnum Transilvanum“, deosebit de „regnum Hungariae“, în frunte cu Roland Borșa, „voyvoda Transsylvanus et comes Zonuk“ cu puteri de real suveran.

Deşi românii alcătuiau majoritatea populaţiei din Transilvania, ei nu participau, în genere, la aceste congregaţii, fiind în cea mai mare parte aserviţi. Uneori sunt menţionaţi însă printre participanţi şi românii – desigur cnezi şi alţi oameni liberi – precum şi reprezentanţii târgurilor şi oraşelor, când acestea aveau procese sau alte interese de susţinut.  

 

Participarea românilor la aceste adunări a fost amintită pentru prima dată cu 727 de ani în urmă, la 11 martie 1291, când regele maghiar Andrei al III- lea al Ungariei (1290-1301), a convocat la Alba-Iulia o adunare „cu toți prelații, baronii, nobilii, secuii, sașii, românii din toate părțile Transilvaniei“ … „pentru îndreptarea stării acestora“.

Atunci  au fost menţionaţi românii din Transilvania ca participanţi alături de nobili (nobiles), de saşi (Saxones), de secui (Syculi) şi prelaţi la congregaţia de la Alba Iulia, ale cărei lucrări se desfăşuraseră în prezenţa regelui Andrei al III-lea al Ungariei (1290-1301).

Adunarea a consacrat restaurarea nobilului ungur Ugrinus în stăpânirea domeniilor de la Făgăraş şi Sâmbăta, eliminând astfel ultima autonomie românească din Transilvania

Astfel, Făgăraşul a fost pentru prima oară menţionat documentar, cu numele de Fogros.

Numele Făgăraşului avea să apară din nou menţionat în 1393, iar ca oraş în 1431.

 

 

 

 

 

 

„Noi Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, aducem la cunoștința tuturor cărora se cuvine că, atunci când am ținut împreună cu toți nobilii, Sașii, Secuii și Românii din părțile Transilvaniei o adunare la Alba Iulia, pentru îndreptarea stării acestora, cu sfatul tuturor prelaților și baronilor regatului nostru, care se aflau cu noi în acea vreme, magistrul Ugrinus, iubitul și credinciosul nostru, ridicându-se în acea adunare a noastră, a cerut să i se înapoieze și restituie prin noi niște moșii ale sale numite Făgăraș (Fogoros) și Sâmbăta (Zumbothel) aflătoare lângă râul Olt (Olth), zicând că i-au fost înstrăinate pe nedrept și a înfățișat actele și privilegiile sale cu privire la aceasta.

Iar noi, voind să ne lămurim mai bine asupra pricinei numitelor moșii, adică dacă ele au fost sau nu ale numitului magistru Ugrinus, am pus să se cerceteze cu luare aminte printre numiții nobili, printre Sași, Secui și Români (Olachis), dacă se știe că numitele moșii aparțin de drept și legiuit numitului magistru Ugrinus.

Aceștia toți și fiecare în parte au declarat că pomenitele moșii numite Făgăraș și Sâmbăta au fost și sunt ale magistrului Ugrinus și ale înaintașilor săi.

Așadar noi, deoarece am văzut și am aflat că acele moșii aparțin de drept și legiuit acestui magistru Ugrinus, i le-am înapoiat și restituit împreună cu toate folosințele și tot ce ține de ele, numitului magistru Ugrinus și prin el moștenitorilor săi și urmașilor acestor moștenitori, ca să le stăpânească pe veci și nestrămutat, în același fel și cu aceeași deplinătate cu care au fost stăpânite și ținute aceste moșii de către înaintașii lui Ugrinus.

Dat în Alba-Iulia, în dumineca Invocavit, în anul domnului o mie două sute nouăzeci și unu.”

 

Românii au mai fost amintiți şi la Congregația generală din mai 1355, ținută de voievod la Oprișani lângă Turda.

După 1437, în locul „Congregațiilor voievodale“ au apărut „Congregațiile generale ale nobilimii“, alcătuite din „stările privilegiate“ – nobilimea maghiară, sașii și secuii. „Stările privilegiate“ au folosit aceste adunări pentru făurirea alianței lor împotriva țărănimii, în general și, în special, împotriva românilor considerați „națiune tolerată“.

Din secolul al XVI-lea Congregațiile se transformă în Dietă. În condițiile în care Transilvania a devenit principat autonom, problemele mai importante de politică externă și internă aveau să fie soluționate în principiu de Dietă.

Dieta a evoluat din Congregaţiile generale ale Transilvaniei, care includeau, pe lângă unguri şi români, pe saşi şi secui. Din secolul XIV, existenţa ei a întărit şi mai mult ideea de „regnum Transilvaniae” ca entitate statală distinctă de Regatul Ungariei.

Organizarea Dietei s-a bazat pe principiul lui Unio Trium Nationum, grupând reprezentanţii nobililor, fruntaşii saşilor şi secuilor, însă fără a include Biserica, aceasta dispunând de organizare proprie.

Prin impunerea sistemului „religiei recepte”, Dieta a contribuit la eliminarea treptată din viaţa politică a Transilvaniei a românilor, care erau majoritar ortodocşi.

Acei nobili români care erau catolici, ulterior protestanţi, se vor regăsi în Dietă, dar ei vor fi asimilaţi treptat de maghiari sau germani, pierzând astfel calitatea de reprezentanţi şi susţinători ai intereselor româneşti în Dietă.

Până la instituirea principatului, Dieta nu pare să fi jucat un rol major în viaţa voievodatului şi a Transilvaniei decât în plan legislativ. După 1541 ea devine principalul organism legislativ şi de politică internă şi externă, luând hotărâri împreună cu principele sau independent de acesta, dar pe care el trebuia să le respecte.

Cu toată dominaţia otomană asupra Transilvaniei, sistemul a funcţionat, Dieta căpătând puteri sporite în secolul XVII după adoptarea legilor constitutive ale Principatului: Approbatae şi Compillatae.

După încorporarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic şi mai ales după Diploma leopoldină din 1691, rolul Dietei s-a restrâns drastic în ciuda protestelor reprezentanţilor „celor trei naţiuni”. Instituirea Curţii Aulice a Transilvaniei, a guvernatorului şi Guberniului a restrâns şi mai mult rolul Dietei, care a ajuns doar un organism care punea în practică hotărârile luate la Viena veghind la respectarea lor, fără să poată interveni în adoptarea acestora ori în modificarea lor decât cu mare greutate, situaţie care s-a menţinut până la 1848 când rolul Dietei va fi cu totul altul.

Dieta Transilvaniei a existat până la crearea statului dualist Austro – Ungaria în 1867.

In decembrie  1866  Dieta voteaza  anexarea Transilvaniei la Ungaria, in ciuda protestelor vehemente ale romanilor;

  Prin acordul din 17 februarie 1867 şi incoronarea împăratului Austriei Franz losif I ca rege al Ungariei s-a intemeiat oficial „fatala” intovărăşire austro-ungară, regim politic de tristă amintire în istoria popoarelor încorporate în noul imperiu;

Dieta dominată de maghiari a anulat toate instituţiile autonome ale Transilvaniei şi a încorporat-o pe aceasta la Ungaria;

Prin incorporare, Transilvania nu mai avea organe proprii de conducere, căci Dieta şi guvernul au fost desfiinţate. Ea avea doar dreptul să-şi trimita reprezentanţii in Parlamentul de la Pesta;

• Legea din 1868 a consacrat unirea fortata a Transilvaniei cu Ungaria, a desfiintat autonomia Transilvaniei si a inaugurat un regim de maghiarizare si deznationalizare a romanilor;

 O lege cu privire la statutul naţionalităţilor (tot în 1868) a interzis orice incercare a romanilor de a se manifesta ca o entitate nationala de sine statatoare. Legea prevedea ca in Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, unica si indivizibila. Ea scotea in afara vietii politice orice persoana sau grupare care nu recunostea ca apartine natiunii maghiare;  Legea electorala din 1874 urmarea, de asemenea, scoaterea romanilor   in   afara   vietii   politice.   Sistemul   electoral   din Transilvania  era diferit de cel din Ungaria; censul era mult mai mare. 

Transilvania  avea 14% din intreaga populaţie a Ungariei, dar in parlament avea doar 9%;

―     Nobilii si secuii liberi erau scutiţi de cens, iar la oraşe cu majoritate maghiara şi săsească, censul era cu mult mai mic decât în circumscripţiile rurale;

―     In aceste condiţii, aveau drept de vot doar 75.000 de romani (3%), iar in Parlamentul de la Pesta (1910) 393 de deputati erau unguri, 138 germani, iar români numai 5.

 

 

 

 

 

 

 

Pe scurt despre Cetatea Făgăraşului

 

Reşedinţă a principilor Transilvaniei, complexul feudal fortificat de la Făgăraş şi-a definit forma şi proporţiile actuale în ultima parte a secolului al XVI-lea şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Importante lucrări sunt întreprinse în vremea principilor Gabriel Bethlen (1613-1629) şi Gheorghe Rackoczi I (1630-1648).

În timpul principelui Mihail Apafi (1661-1690) în acest castel a funcţionat Dieta Transilvaniei. Până în 1737, Făgăraş a fost reşedinţa Episcopiei greco-catolice, mutată apoi la Blaj de către Ioan Inochentie Micu Klein.

Localitatea Făgăraş a fost mult timp centrul politico-administrativ al ţinutului, ca reşedinţă de district până în 1886, de comitat între 1886 şi 1918 şi, apoi, reşedinţă de judeţ între 1918 şi 1950, polarizând întreaga viaţă economică, social-politică şi culturală a zonei, arată site-ul amintit.

În 1968, odată cu noua reorganizare administrativ-teritorială, fostul judeţ Făgăraş devine parte componentă a actualului judeţ Braşov.

Oraşul Făgăraş a fost declarat municipiu la 27 iulie 1979. La recensământul populaţiei din 2011, acesta avea 30.714 locuitori.

 

 

 

Surse:

 

 

http://crispedia.ro/adunarile-obstesti-congregatiile-generale-din-transilvania-secolul-al-xiv-lea-si-prima-jumatate-secolului-al-xv-lea/

http://www.stiucum.com/drept/istoria-dreptului/Organizarea-de-stat-si-evoluti82155.php

 

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2014/05/05/participarea-romanilor-la-dieta-de-la-alba-iulia-11-martie-1291/

Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei
Sursa traducerii: Documente privind Istoria României, Veacul XIII, Seria C, Transilvania, Vol. II ( 1251-1300), București, 1952 (pe www.digibuc.ro).

 

 

 

 

Entitățile administrative în care erau structurate Transilvania şi Banatul în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea

 

 

Comitatele Transilvaniei în perioada 1300-1876

 

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, zonele pe care noi le numim azi Transilvania și Banat, cu o suprafață ceva mai mare de 100.000 kmp, erau structurate în patru mari entități administrative:

1. Principatul Transilvaniei, care din 1765 a devenit Mare Principat,
2. Părțile Ungurești sau Apusene, cunoscute ca Partium (din latinescul Partium regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”), care cuprindea ceva mai mult din regiunile actuale Maramureș, Sătmar, Crișana, inclusiv părțile aflate azi în Ungaria sau Ucraina.
3. Banatul istoric, inclusiv cu părțile cuprinse azi în Serbia și Ungaria,
4. Granița Militară Transilvăneană și Bănățeană, din Năsăud până în Banat, care a funcționat între 1764-1851.

 

 

 

 

 

Marele Principat avea în componență, sub administrație austriacă directă :

11 comitate,districtele românești autonome Făgăraș și Chioar(de menționat totuși și districtul Hațegului, până la militarizarea lui parțială, care, deși făcea parte din comitatul Hunedoarei, a avut mereu un statut aparte, datorat moștenirii medievale a autonomiei cnezilor și nobililor locali),
5 scaune secuiești autonome, Secuimea sau Ținutul Secuiesc,
9 scaune săsești autonome, așa numitul Fundus Regius/Pământul Crăiesc,
11 orașe libere regești.

Partiumul cuprindea 4 comitate și 4 orașe libere regești, aflate sub administrație maghiară directă, în cadrul Imperiului.

Era constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Aceste teritorii erau administrate de Principatul Transilvaniei, dar nu aparţineau oficial acestuia.
Astăzi, denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din România; din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria; şi din regiunea Transcarpatia din Ucraina.

Regiunea Partium a fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului.

În secolul al XVIII-lea(în Marele Principat al Transilvaniei) zona a scăzut în dimensiuni la Comitatul Solnocul Interior, Comitatul Crasna, regiunea Chioar şi o porţiune din Zarand.

Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul Partium a fost încorporat în Regatul Maghiar.

Banatul a fost organizat, până în 1778, ca o provincie autonomă ce depindea direct de Viena, mai apoi fiind înglobată administrativ în Ungaria, desigur tot în cadrul Imperiului.
De remarcat prezența a numeroase districte vlahe/românești, mai ales în Banatul Montan, cu diferite grade de autonomie, moștenite din perioada medievală.

Un număr de opt districte s-au detașat prin calitatea și unicitatea privilegiilor obținute, comparabile doar cu cele ale scaunelor secuiești sau săsești.

O diplomă emisă de regele Ungariei V.Utószülött László/Ladislau al V-lea Postumul în august 1457,a reînoit, la cererea adunării tuturor nobililor, cnezilor și a altor vlahi/români din cele opt districte, vechile privilegii acordate lor de către înaintașii săi.

Aceste privilegii au fost reconfirmate de către principele transilvan Báthory Gábor/Gabriel Báthory, prin documentul din 3 aprilie 1609.

Districtele vlahe/românești privilegiate aveau scaune de judecată proprii, prezidate de către un cnez sau de către un voievod. Scaune de judecată ale mai multor districte erau conduse de către un castelan sau chiar de către banul Severinului. La judecarea cauzelor era aplicat vechiul drept vlah.

În special după 1778, aceste districte și-au pierdut treptat majoritatea acestor privilegii.

Cele 8 districte privilegiate au fost:

Lugoj (Lugas), (atestat în 1369).
Sebeș (Sebes) (prin unire cu districtul Caran a format districtul Caransebeș), (atestat în 1391)
Mehadia (Mihald), (atestat în 1391)
Almăj, (atestat în 1457)
Carașova (Izvorul Carașului), (atestat în 1457)
Bârzava (format din fostul district Cuiești), (atestat în 1457)
Comiat, (atestat în 1391)
Ilidia, (atestat în 1457)

 

 

 

 
Harta Banatului istoric, împărțit între România, Serbia și Ungaria.

Granița Militară Transilvăneană se formează în anul 1764, inițial cu două regimente valahe/românești și două secuiești. Din anii 1766-1769, se formează alte trei regimente bănățene, unul românesc, altul german și al treilea sârbesc.

Despre populație, avem în sfârșit date certe, ca urmare a recensămintelor oficiale făcute de austrieci și nu mai bâjbâim ca în Evul Mediu…

Marele Principat avea cca 1.500.000 de locuitori, Partium-ul ajunsese undeva la 700.000 de locuitori, iar Banatul istoric avea aproximativ 550-600.000 de locuitori.
În 1799 avem date despre populația cuprinsă în Granița Militară, care era de cca 250.000 de locuitori.

Putem estima la cca 3.000.000 de locuitori, populația totală a acestor teritorii, în jurul anului 1800.

În anul 1790 (conform cu Peter Rokai – Zoltan Đere – Tibor Pal – Aleksandar Kasaš, Istorija Mađara, Beograd, 2002, pages 376–377), din cei   1,465,000 de locuitori ai Marelui Principat, cca  50.8% erau vlahi/români, 30.4% maghiari, undeva în jur de 13-14% germanici, majoritatea sași, și cca 5-6% diverse alte grupuri etnice…

Limbile oficiale erau  latina și germana (în administrație).

 

 

 

Ignaz Lenk von Treuenfeld a consemnat în monografia Transilvaniei, publicată la Viena, în anul 1839, denumirile folosite de români pentru diferitele comitate, astfel:

Vármegya Belgrádului gyin szusz – Comitatul Albei Superioare
Vármegya Belgrádului gyin zsosz – Comitatul Albei Inferioare
Vármegya Dobutsi (Dăbâcii) – Comitatul Dăbâca
Vármegya Hinijdori (Hinidorii) – Comitatul Hunedoara
Vármegya Karaszni – Comitatul Crasna
Vármegya Klusuluj – Comitatul Cluj
Vármegya Krisuluj – Comitatul Zarand
Vármegya Szolnoku gyin untru – Comitatul Solnocul Interior
Vármegya Tsetátye gye Balte – Comitatul Târnava
Vármegya Turdi – Comitatul Turda
Vármegya Zárand – Comitatul Zărandului.

Monografia Transilvaniei realizată de Ignaz Lenk von Treuenfeld, Viena 1839

În anul 1776, la nivelul Marelui Principat existau cca 275.000 de familii plătitoare de impozite și taxe .
4% erau familii nobiliare(inclusiv românești și nu puține), deci cca 11.000 de familii, aprox. 50.000 de membri.
cca 4,5-5% erau orășeni,
2% mineri,
3% diverse alte grupuri sociale, etnice sau confesionale, cum ar fi anabaptiști, armeni, bulgari, evrei, greci și aromâni, țigani, musulmani, etc.
1% vagabonzi
aproape 85% țărani liberi, iobagi și jeleri, majoritatea din ei români și maghiari( putem estima cca 650.000 de români și probabil vreo 400.000 de maghiari și secui și vreo 200.000 de sași).

Știm că numărul țăranilor liberi a sporit sensibil, după 1720, dar nu cunoaștem procentul lor real, alături de iobagi și jeleri. Putem presupune, cu multă aproximație că erau minimum 400.000, dacă nu chiar vreo 500.000.

De remarcat numărul mare de nobili, situație moștenită de la finele Evului Mediu, număr care a crescut foarte mult sub așa numiții principi armaliști (care acordau dimplome nobiliare cu blazon, numite armale), din secolul al XVII-lea.

 

 

Sursa:

File de istorie transilvană de Tudor Duică

https://transylvanica.wordpress.com/