PROSTITUȚIA – O PAGINĂ PUȚIN CUNOSCUTĂ A ISTORIEI NOASTRE

 O lege a prostituției nu ar fi o noutate la noi…

Iată câteva date despre evoluția “celei mai vechi meserii” pe teritoriul actual al țării noastre.

Moldova,1472: Prima mențiune despre prostituție pe teritoriul actualei Românii, apărea în vremea lui Stefan cel Mare al Moldovei și se referea la încercarea domnitorului de a stopa traficul de carne vie.

Rețele de proxeneți racolau în acea vreme fete din Moldova și le duceau să se prostitueze la turci, la Constantinopole (actualul Istanbul).

Timișoara, 1751: Împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat sa fie adunate prostituatele din imperiu și să fie duse în Banat, pentru “a-l popula”.

De frica bolilor venerice, apar aici atât primele norme de igiena sexuală cât și vizite periodice, obligatorii, la medici.

Cu toate acestea, izbucnesc in Caras-Severin, Arad si Timisoara,epidemii de sifilis.

Pe la 1800 se „acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor.
Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare.
Curva [în spațiul românesc] primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“.

Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii” .

Prostituția nu încăpea în situațiile publice, pregnante.

Însă, cu toată această punere la respect a prostituatelor, prostituţia era la Bucureşti un fenomen public, vizibil pentru orice călător care trecea prin cetate.
Cârciumăresele erau acuzate de prostituție…sau treceau (mirajul banului rapid) de la a vinde băutură…la a-și vinde trupul.
Prostituatele erau renumite în mahala.
Iată doar câteva nume de prostituate românce celebre în epocă: Arghira (rămasă văduvă…și după ce s-a prostituat un timp s-a remăritat) , Stanca (din cârciumăreasă devine prostituată; și ea s-a căsătorit), Rada din Ploiești (fugită de la soț), Chița țiganca (matroană, cârciumăreasă și prostituată), Lucsandra (care era soția logofătului Ștefan, care locuia în mahalaua Brezoianu si se culca cu bărbați de orice etnie).

Bucuresti, 1898. Apare prima lege a prostituției. Printre altele, ea prevedea obligativitatea primarului de a tine evidenta tuturor femeilor usoare din oraș, intr-un registru special.

Un alt punct spunea ca bordelurile nu pot fi conduse decât de femei.

Prostituatele erau obligate sa aiba o condicuță proprie,  un fel de carte de munca.

Taxa consiliului comunal pentru aceasta meserie era de 16 lei pe lună pentru prostituatele pe cont propriu si 8 lei pe lună pentru prostituatele din bordeluri.

„Prostituţia se asocia adeseori cu pervertirea sexuală, aşa cum este cazul descoperit de Poliţia Capitalei abia în 1921, al lui George Antonescu, travestit în femeie, sub numele deAntonia Georgescu, având etatea de 21 de ani.

Dacă în zilele de acum nu ai succes la fete de n-ai belciug în nas, şi nu eşti şmecher de cartier dacă n-ai tatuaj, pe atunci, la femei, tatuajul era practicat, ,,de preferinţă, de către prostituate”, iar la bărbaţi, de către pederaşti şi puşcăriaşi (Revista Paza, nr.1/1935).

De asemenea, ca şi acum, existau şi atunci dezaxaţi care abuzau de copii.

În 1923, o patrulă a poliţiei surprinde într-o dimineaţă în Parcul Cişmigiu pe gălăţeanul Constantin Popescu, în etate de 50 de ani, absolvent a două clase liceale, ,,de profesiune agent sanitar”, pe când ,,atenta la pudoarea unui băiat de 15 ani, anume Vasile Nedelcu, de fel din Fălticeni, ucenic la fabrica de bere Bragadiru”.

„Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori.

La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni.

Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti”.

Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale.

Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare.

Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine”

 

În anul 1927, România avea 12.431 dame de consumație.

Damele de lux aveau nume care mai de care mai ciudate și comice:  „Cur de Fier”,” Mița Biciclista”, „Foamea Neagră”.

În cartea sa,intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descria câteva dintre aceste dame dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

Mița Biciclista (foto), „era o demimondenă, hai să-i spunem în mod vulgar o curvă de mare lux care, lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta.

Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

Mai era una celebră, pe nume Zaraza, o damă de companie de care se amorezase cântărețul Cristian Vasile, care i-a facut și un cantec:

Interpretul Cristian Vasile, popular in epocă, a fost foarte indrăgostit de Zaraza cu care a și trăit vreo 2 ani, până ce aceasta a fost ucisă.

Istoricul Dan Falcan spune că : „A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, el  ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa” .

 În 1921, legea contributiilor directe spunea ca femeile ușoare trebuie sa plateasca 10% din venit.

Într-un document din 1927 se arăta că în România practicau prostituția 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franțuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice și 947 de alte nationalități.

În 1936, prostitușia e scoasa in afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continua sa funcționeze sub protecția tacită a autoritatilor.

Dupa anul 1921,afacerea era atat de rentabilă , incât se intra cu greutate în bordeluri duminica și de sarbatori.

Totul era organizat…

Au apărut și abonamente pentru clienții fideli…

Ideea de a le oferi abonamente clienților fideli nu e o una modernă, cum am putea crede, ci una veche de zeci de ani.

Stă mărturie un abonament facut la o casă de toleranță înainte de cel de-al doilea razboi mondial.

Pe acesta (foto) era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, și doua mentiuni: una referitoate la faptul ca “noaptea intreaga se socoteste doua numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, și una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonați duminica si in zilele de sarbatoare.

Crucea de Piatra a fost un cartier bucurestean de bordeluri, nu prea selecte, situat intre Vitan si Dudești.

Se mai numea si “cartierul felinarelor rosii”, pentru ca felinarul rosu indica tipul de serviciu care se presta in imobilul respectiv.

Numele strazii venea de la o cruce de piatra amplasata in fata unei biserici medievale de pe acea strada, ambele distruse in timpul Primului Razboi Mondial.

La Crucea de Piatra veneau fel de fel de barbati, de la adolescenti la oameni maturi, de la scriitori la servitori sau hamali.

Legendele urbane ale momentului pomeneau despre Carol al II-lea, care ar fi fost  un client fidel.

Presa de atunci scria despre o asa zisa aventura a lui cu o prostituată cunoscuta sub numele de ” Foamea Neagră”.

Fetițele dulci de Bucuresti care erau de nivel mai ridicat, de lux, se invarteau prin localuri ca Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Clientii si prostituatele “socializau”,inainte de a trece la fapte .

In cartea sa , intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descrie cateva dintre aceste doamne dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski- Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

O prostituată de lux îşi declara în august 1944 tarifele: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei.

Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

La 21 decembrie 1949, de ziua lui I.V. Stalin, comuniștii ajunși la putere au decis desființarea caselor de toleranță.

Atunci “au murit” ultimele bordeluri de la Crucea de Piatră din București.

Mai multe informații despre istoria prostituției pot fi gasite în lucrările “Prostituția intre cuceritori și plătitori”, de Adrian Majuru si ”Problematica prostitutiei in Romania interbelica”, de Dragoș Carciga.

Poziția Patriarhiei Române față de propunerea de legalizare a prostituției, a fost exprimată  în momentul când deputatul PDL Silviu Prigoană a dorit să adopte în Parlament o nouă lege a prostituției.

”Prostituția e imorală și motivațiile ei sunt false. Produce degradare morală și o astfel de lege e iresponsabilă din punct de vedere politic.

Proliferează boli cu transmitere sexuală, profesionalizarea ei contaminează tot mai mult cetățenii, bordelurile devin locuri unde se petrec fapte ilegale, dezvoltă violența conjugală, traficul de persoane se va mări, prostituția nu poate fi „o meserie”.

„Experimentele sexuale la care sunt supuse fetele care se prostituează le afectează iremediabil sănătatea psihică și somatică, le desocializează și, prin stigmatul societății, le fac incapabile de a intra într-o viață normală, o viață de familie pe care și-o dorește orice om.

Prin legiferarea prostituției ca profesiune se generează ideea că femeia reprezintă un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului. Se contribuie la crearea unei mentalități masculine dominate de ideea de posesiune, de valorizare a raporturilor cu femeia numaiprin prisma sexului.

Legalizarea prostituției nu vine în sprijinul familiei, ci, dimpotrivă, este cel mai grav atentat la adresa unității acesteia, fapt confirmat de situația din țările occidentale în carerata divorțurilor a ajuns la 70 %”

Sursa 1

Sursa 2 

Sursa 3

Sursa 4 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/31/retro-amor-pe-bani-in-bucurestiul-interbelic/

Partajează asta:

Cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat

Scenariul Bugeac [sudul Basarabiei] ar putea fi pe masa lui Putin. Poate să îl joace?

Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat, scrie https://www.defenseromania.ro, preluat de Romanian Global News.

Surprinzător sau poate pentru avizați nu atât de surprinzător, printre variantele luate în calcul de Coffey, este și scenariul Bugeac [sudul Basarabiei], în care Rusia provoacă probleme politice în zona Bugeac din regiunea ucraineană Odesa.
Potrivit lui Coffey, scopul principal ar fi producerea unei crize politice locale care să cauzeze probleme guvernului de la Kiev. Moscova a încercat acest lucru în urmă cu câțiva ani, prin așa-numitul Consiliu Național al Basarabiei, dar reacția rapidă a autorităților ucrainene nu a permis o dezvoltare a situației în faza de secesiune.
Importanța controlului Bugeacului pentru Moscova nu este una mică, deoarece la granița sa se află regiunea autonomă Găgăuzia a Republicii Moldova cu vederi pro-ruse și la mai puțin de 20 de km se află Transnistria, unde Moscova are dislocat un contingent militar de mărimea unei brigăzi. Din această poziție, Rusia amenință mult mai bine Odesa, al treilea oraș ca mărime al Ucrainei, precum și Republica Moldova aflată și ea în afara ariei de protecție a NATO.
Controlarea Bugeacului de către Rusia, corelat cu ocuparea Insulei Șerpilor, ar permite Rusiei să închidă accesul Ucrainei la căile maritime internaționale, ceea ce ar însemna o lovitură economică gravă dată Kievului.

Regiunea Bugeacului a aparținut în ultima mie de ani tătarilor, țărilor române/României, Imperiului Otoman, Imperiului Țarist/URSS și în ultimii 30 de ani – Ucrainei, fiind una dintre zonele în care s-au stabilit populații diverse.

Conform recensământului din 2001, structura etnică a celor aproximativ 600.000 de locuitori ai regiunii este formată din 40% ucraineni, 21% bulgari, 20% ruși, 13% români, 4% găgăuzi, restul alte naționalități.
Deși există diversitate etnică, regiunea Bugeacului este mai degrabă pro-rusă datorită legăturilor istorice cu Moscova, acest fapt putând cântări destul de mult în ipoteza unei crize politice.
Din punct de vedere militar, Bugeacul odată intrat sub controlul Rusiei, ar fi relativ ușor de apărat, deoarece este despărțit de restul țării de estuarul larg al Nistrului.

Există doar două căi comunicație terestră care leagă Bugeacul de Ucraina, din care una primită din partea Republicii Moldova, la schimb pentru portul Giurgiulești, iar cealaltă aflată pe un istm destul de îngust la vărsarea Nistrului în Marea Neagră.
Privită din aceste perspective, regiunea Bugeacului pare destul de tentantă pentru războiul hibrid de durată al Rusiei împotriva Ucrainei, în care Moscova mută economic din punct de vedere al costurilor umane și obține beneficii mari.
Cu toate acestea, Bugeacul nu este deloc la îndemâna sprijinului direct al armatei ruse, cum este regiunea Donbas, cu care Rusia se învecinează. În plus, elementul surpriză pentru o operație de tip ”omuleți verzi” nu mai există, serviciile speciale ucrainene fiind în stare de alertă permanentă. De asemenea, pe teritoriul Bugeacului au fost înființate mai multe unități militare, care au o capacitate ridicată de luptă și care pot răspunde eficient în cazul unei operații militare clasice.
Desigur, Kievul are capacitatea să controleze situația într-o regiune cum ar fi Bugeacul, însă problema se pune dacă poate gestiona simultan mai multe regiuni în care apar tulburări, concomitent cu preocuparea permanentă de a face față unei invazii, pentru care Moscova se pare că va aduce într-un final 175.000 de militari.
Scenariul Bugeac este pus de Luke Coffey pe poziția a cincea, fiind cotat, probabil, cu cele mai mici șanse de pus în aplicare de către Rusia.
Însă pentru România, numele de Bugeac, faptul că acolo trăiește o importantă comunitate de etnici români și posibila vecinătate cu un conflict deschis, au o rezonanță aparte.

Scenariul non-cinetic

Cu cea mai mare probabilitate este luat în calcul scenariul non-cinetic: Rusia folosește acumularea militară pentru a încerca să obțină concesii din partea Occidentului cu privire la extinderea NATO. Scopul strategic al Rusiei este să țină Ucraina la distanță de organizații precum NATO și Uniunea Europeană.
Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat.

Cea mai eficientă modalitate prin care Rusia poate atinge acest obiectiv este menținerea „înghețată” a conflictului din estul Ucrainei – ceea ce înseamnă că luptele majore se opresc, dar luptele localizate rămân și nu se întrevede un sfârșit definitiv al conflictului. Asta înseamnă folosirea trupelor de la graniță ca pârghie politică, nu ca invadatori reali.

Scenariul de ofensivă limitată

Cel de-al doilea scenariu enunțat de Coffey are în vedere o ofensivă limitată, pentru a consolida separatiștii. Aceasta ar implica capturarea nodurilor majore de comunicație și tranzit (cum ar fi orașul Mariupol) și centrala electrică de la Lugansk. Deși acest lucru s-ar putea face fragmentar, o astfel de mișcare ar necesita, de asemenea, abandonarea completă a oricărei noțiuni de încetare a focului.

Scenariul coridor terestru până în Crimeea

Pe locul trei este realizarea unui coridor terestru către Crimeea. Conectarea Rusiei de Crimeea de-a lungul coastei ar atenua unele dintre provocările logistice ale Moscovei, mai ales în ceea ce privește apa dulce, transformând în același timp Marea Azov într-un lac rusesc. Dar o asemenea operație ar necesita o forță militară considerabilă care să străpungă pozițiile puternic fortificate de-a lungul liniei de front a Donbasului, capturarea Mariupolului și a întregii coaste până în Crimeea.

Scenariul de ocupare a întreg sudului Ucrainei

Al patrulea scenariu implică o ofensivă de proporții pentru capturarea orașelor mari, fiind cel mai agresiv dintre toate, prin faptul că Moscova va încerca să ocupe tot sudul Ucrainei, inclusiv orașul Odesa. Acest lucru ar necesita o mobilizare pe scară largă a forțelor ruse.

Dacă va avea succes, acest lucru ar schimba fundamental peisajul geopolitic și de securitate din Europa de Est într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial, concluzionează Coffey.

„ Noua Rusie” (sau rusă  Novorossia > Новороссия ) este un teritoriu anexat de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei în secolul  al XVIII- lea (1764). Teritoriul cuprindea stepele din sudul Imperiului Rus, situate între Marea Azov și de-a lungul Mării Negre, care corespunde în prezent sudului Ucrainei, inclusiv regiunea Kuban situată la estul Crimeei, dar fără celelalte teritorii care vor fi anexate ulterior. Toate aceste regiuni au fost locuite timp de câteva secole de tătari, care au devenit vasali ai Imperiului Otoman.

Celelalte teritorii au fost cedate de otomani Rusiei imperiale: Taurida (Crimeea) în 1774 și Meotida în 1783, Edisan în 1792, Basarabia și Bugeacul în 1812. Anexiunile au devenit imediat oficiale, rușii s-au stabilit acolo și au fondat colonii și au dezvoltat mai multe orașe: Odesa, Tiraspol, Nikopol, Herson, Theodosia, Eupatoria, Sevastopol, Simferopol, Melitopol, Stavropol etc.

Pe lângă slavi, Imperiul Rus a încurajat aici colonizarea de germani, armeni, bulgari, sârbi și greci, care au înlocuit populația musulmană, în special tătari, care se refugiase masiv în Imperiul Otoman. 

SE CERE CÂT MAI URGENT STOPAREA FINANȚĂRII CELOR CARE DENIGREAZĂ ROMÂNIA ÎN R.MOLDOVA

 

Alecu Reniță, ziarist și om politic din Republica Moldova, fost deputat, relatează că de Ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă — România, în centrul Chișinăului, la monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost autorizată o expoziție antiromânească, în care o grupare extremistă emanată din incubatoarele serviciilor străine, a promovat tezele istoriografiei rusești că în 1918 Basarabia, chipurile, ar fi fost anexată de România.

Mulți dintre românofobii din R.Moldova dețin cetățenia română, au depus jurământ de credință României dar sunt organizați la Chișinău și în republică de a promova românofobia și ura față de tot ce este românesc.

A ascunde această realitate descurajează procesului de integrare a R.Moldova în spațiul românesc și european.

Dl. Reniță atenționează că acest fenomen crează probleme grave în societate și face apel către autoritățile românești:

---

1. Să regândească finanțarea R.Moldova de către statul român. Zeci, sute și mii de demnitari moldoveni, împreună cu instituțiile lor, sunt în esență antiromânești. Fariseismul și fățărnicia lor nu au margini. După ce ei scot bani din bugetul României și își fac nume în comunitatea lor, promovează din umbră românofobia.

Am văzut cu ochii mei microbuzele românești pentru elevii basarabeni cu drapelul Rusiei pe ele, nu mai zic că jumătate din ele în luna mai țin agățate simbolul agresiunii rusești — panglica colorado sau „Sf. Gheorghe”. În discuții particulare mulți dintre ei hulesc România și îi vorbesc de rău pe români;

Revin asupra propunerii mele ca moldovenii profitori, care beneficiază de cetățenia română, de studii gratuite pentru odraslele lor, de îndemnizații pentru copiii lor și continuă să defăimeze România, să promoveze indirect sau direct românofobia prin oamenii lor — să le fie retrasă cetățenia română;

2.Să fie organizată o cercetare sociologică în comunitățile în care primăriile din R.Moldova au primit ajutoare de milioane de lei din partea poporului român, iar comunitatea, nu vrea să audă de români și România. Ei îl privesc pe Putin ca pe un salvator și îl așteaptă să refacă „Soiuzul”.

În genere, până nu se face reforma teritorial-administrativă în RM, nu înțeleg de ce contribuabilul din România trebuie să întrețină cele 900 de primării din RM și să vină în satele lor să le repare acoperișul și să le vopsească gardurile. Pe moldovenii fățarnici, pe demnitarii farisei , care tratează Țara noastră — România, ca pe o sursă de stors bani și doar bani, iar ca recunoștință să promovezi ura sau disprețul față de români, chiar nu pot înțelege de ce li se dau zeci de mii de euro.
Fără o regândire de ansamblu a relațiilor dintre România și RM, a ajutorului oferit cu generozitate de poporul român cetățenilor din RM, rezultate în modernizarea, europenizarea și românizarea firească a societății din stânga Prutului, nu sunt posibile.

Ana Guțu

Alo, domnule pretor de Buiucani Vadim Brânzaniuc, cum e posibil să fi autorizat o astfel de „expoziție” în scuarul monumentului lui Ștefan cel Mare în plin centru al Chișinăului, expoziție ce denigrează memoria istorică a românilor din Basarabia?

Exact în ziua celebrării a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, ONG-ul „Urmașii lui Ștefan” (o făcătură extremistă a stângii socialiste din Republica Moldova) a afișat panouri pe care scrie că România a ocupat Basarabia la 27 martie 1918.

Asta se întâpla exact în ziua în care veneau în Republica Moldova circa 51 000 doze de vaccin anti-Covid din România.
Domnule pretor, cum rămâne cu cei 800 000 Euro oferiți de primăria sectorului 1 București pentru reabilitarea parcului Alunelu din Chișinău? Interesant, sunteți cetățean al României?

Dar subalternii și colegii dumneavoastră care au autorizat „expoziția”?
Rușine celor lipsiți de memoriei și de coloană vertebrală!

Câți mai sunteți din această categorie, oploșiți prin instituțiile statului Republica Moldova?

Notă

Mișcarea de tineret „Urmașii lui Ștefan” este cunoscută pentru acțiuni anti-Unire și anti-România. Membrii acestei mișcări sunt susținători aprigi ai socialiștilor și ai fostului președinte Igor Dodon. Amintim că, anul acesta, pe 27 martie, s-au împlinit 103 ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România.

 Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Propaganda antiromânească are o indelungată tradiție în Basarabia.

Încă din tinerețe, Alecu Reniță a cunoscut nemijlocit barbariile la care s-au dedat si se dedau ocupanții ruși ai acestei chinuite părți de pământ românesc.

Iată ce declaraacest patriot român basarabean într-un interviu acordat unei reviste bucureștene:

 ”S-a întâmplat în 1975. Eu aveam 20 de ani şi absolvisem patru ani de universitate. În acel an, la Chi­şi­nău, dar şi în toată republica, s-a pornit o febră pro­pa­gandistică de mari proporţii. Statul sovietic cele­bra, cum ziceau ei, „35 de ani de la eliberarea popo­rului mol­dovenesc de sub jugul ocupaţiei României regale”.

România era tratată ca ocupant în propriul ei teritoriu. Era o campanie murdară şi mincinoasă, de elogiere a zilei de 28 iunie 1940. Chişinăul era inundat de eve­ni­mente şi discursuri antiromâneşti. Ideologii roşii se între­ceau în a descrie cruzimea şi atrocităţile adminis­traţiei româneşti împotriva moldovenilor, iar istoricii şi savanţii îşi pierduseră orice respect pentru profesia lor şi inventau, şi ei, neadevăruri pe bandă rulantă.

În acea atmosferă otrăvită, mă aşteptam ca măcar Aca­demia de Ştiinţe să rostească adevărul. În loc de asta, ei şi-au pus pe clădirea lor o placă masivă în memoria lui Pavel Tkacenko, pe care scria că el ar fi fost marele luptător pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul ocu­paţiei române şi unirea cu patria-mamă, Uni­unea So­vietică.

De fapt, între războaie, el făcuse export de re­voluţie bolşevică în România Mare. A fost şi în Trans­nistria, a organizat şi tulburările antiro­mâ­neşti din Ba­sa­rabia, dintre 1918 şi 1940. Dar nu acest Tkacenko m-a deranjat pe mine.

Pe mine m-a revoltat marea min­ciună a ocupaţiei româneşti a Basarabiei. Or, Ro­mânia nu putea să-şi ocupe propriul ei teritoriu. Şi atunci, la 20 de ani, m-am hotărât să înlătur, în semn de protest, plăcile cu inscripţii false din Chişinău.

Şi în noaptea de 15 aprilie 1975, am dat jos placa aceea ma­re de pe clădirea Academiei. A doua zi, am fost arestat şi exmatriculat din Universitate, pentru activitate anti­so­vietică şi naţionalistă. În acei ani ’70, dacă erai duşman al statului sovietic, aveai doar două destinaţii: fie la casa de nebuni, fie într-un gulag de muncă grea. KGB-ul a dezlănţuit asupra mea o anchetă lungă. Doi ofiţeri mă interogau sever şi strâns. Două zile le-am spus întruna: „Basarabia n-a fost ocupată de Ro­mânia, e românească”.

Şi ei îmi urlau: „Cum?! Ăsta-i teritoriu sovietic. Tu eşti nebun. Următorul intero­ga­toriu ţi-l vom lua după ce te va verifica un psihiatru”. De fapt, KGB-ul dorea ca fapta şi dosarul să nu fie cunoscute în mediul studenţimii şi intelectualităţii din Chişinău şi nici de cerberii de la Moscova.

Dar ceva îi împiedica să mă ducă, fără anchetă formală, direct la spitalul de psihiatrie. Eu, în gulag, ştiam că voi rezista. Eram foarte puternic, făcusem mult sport până atunci. Eram pregătit pentru orice situaţie. Singurul loc care m-ar fi distrus era casa de nebuni sovietică. Nimeni nu ieşise teafăr de acolo.

Aşa că, într-un sfârşit, pentru a mă salva fizic, am renunţat la declaraţiile politice. Fap­ta mea a fost trecută la accidente „întâmplătoare”. Şi mi s-a înscenat un proces-farsă. O mascaradă ase­mă­nătoare tribunalelor din 1937-1939, ale lui Stalin.

Am fost condamnat la trei ani de zile pentru încălcarea ordinii publice. Dar nu m-am simţit niciodată vinovat, singurul lucru pe care l-am spus a fost că doar Statul Român are dreptul să mă judece pe mine. Tribunalele ruseşti nu sunt valabile pe teritoriul Basarabiei, pentru că a fost luată prin rapt”.(http://arhiva.formula-as.ro/2013/1098/lumea-romaneasca-24/alecu-renita-jurnalist-foarte-curand-prutul-va-deveni-un-rau-interior-al-romaniei)