CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Este întemeiată acuzația Moscovei privind existenţa unei așa -zise politici de „românizare” promovată de Bucureşti în Republica Moldova ?

 

 

 

Imagini pentru harta romaniei si r moldova"

 

 

 

 

 

 

De când a început „românizarea” Republicii Moldova?

 

 

Nu este prima dată când un oficial de la Moscova acuză existenţa unei politici de „românizare” promovată de Bucureşti în Republica Moldova. 

Presupunând prin absurd că o astfel de politică ar exista trebuie neapărat să-i căutăm originile. Dacă este vorba de un fenomen negativ care în opinia diplomaţilor ruşi se află în plină desfăşurare, atunci acest fenomen cu siguranţă trebuie să aibă un punct de plecare şi după cum îşi doresc unii la Moscova ar trebui să aibă şi un sfârşit.

Dar să începem cu începutul…

În mod paradoxal, prima luptă împotriva „românizării” s-a dat în interiorul Uniunii Sovietice, în invenţia bolşevică numită Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.

Apărută în 1924 RASS Moldovenească trebuia să fie un cap de pod împotriva României, aşa cum republica Belorusă era un cap ce pod împotriva Poloniei, iar cea Karelă împotriva Finlandei.

Iar pentru ca acest cap de pod să funcţioneze a fost inventată şi promovată o limbă moldovenească pe care nu o puteau înţelege nici măcar aceia cărora le era destinată.

După câţiva ani de experimente, sovieticii şi-au dat seama că materialele de propagandă clocite în RASSM nu prea aveau niciun efect, iar revoluţia proletară din Basarabia întârzia pentru simplul motiv că adresanţii nu înţelegeau chemările la luptă.

Aşa că în 1932 bolşevicii din RASSM au renunţat la deliranta limbă moldovenească inventată şi au trecut la alfabetul latin, în speranţa că se vor apropia mai mult de românii din Basarabia.

Promotorii acestei strategii au fost nişte ghinionişti: în 1937 au fost desemnaţi drept spioni români, trădători care au pus la cale un plan mârşav de „românizare”.

Mulţi au sfârşit împuşcaţi în ceafă şi folosirea alfabetului latin în RASSM a încetat.

În 1939 şeful comuniştilor din RASS Moldovenești, S. Zelenciuc, se putea lăuda că a „izgonit limba română a aşa-zisului Vechi Regat. Noi n-avem nevoie de limba lor, n-avem nevoie de cultura lor burgheză”.

Prima bătălie împotriva românizării fusese câştigată – doar că guvernul de la Bucureşti a avut prea puţin de-a face cu povestea asta. Unii bolşevicii au propus introducerea alfabetului latin, alţi bolşevici au scos acest alfabet din RASSM – România nu a avut nici o implicare.

În perioada sovietică s-a ajuns la un echilibru: s-a păstrat alfabetul chirilic, dar „limba moldovenească” a renunţat tacit la ambiţia de a se separa de limba română. Sovieticii şi-au dat seama că nu pot crea o limbă peste noapte, cu două ukazuri şi trei comitete, aşa că au permis un minim contact cu cultura română.

Explozia din 1989, „românizarea” şi alfabetul latin din acest an sunt fenomene care s-au produs în lipsa oricărei participări a României. Toate documentele ieşite din arhive până acum arată faptul că Nicolae Ceauşescu nu înţelegea ce se întâmpla la Chişinău în 1989 şi chiar îl speriau solicitările naţionale ale românilor din Basarabia.

În relaţia sa cu sovieticii, Ceauşescu a avut grijă să nu treacă peste anumite limite: i-a spus lui Brejnev în faţă că nu există limba moldovenească, însă nu a îndrăznit să meargă dincolo de cuvinte.

„Românizarea” a început la Chişinău în 1989 fără sprijinul României. Ridicarea românilor din Basarabia a luat România prin surprindere, iar politicile de la Bucureşti în acest sens au fost în acea perioadă improvizaţii lipsite de coerenţă.

Iar acest lucru demonstrează că „românizarea” de la Chişinău a fost o revenire naturală la matca normală a limbii române, nu o politică „expansionistă” a României conduse de Ion Iliescu care nu mai ştia ce să facă pentru a linişti Moscova. 

ARHIVA TIMPUL
31.05.2013

George Damian

 

04/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ultima execuție publică în Bucureşti

 

 

Foto: Gravură de epocă 

La 26 august 1826, a avut loc ultima execuție publică la București.

Doi olteni, Ghiță Cuțui și Simion au fost  executați la capul Podului Târgului de Afară, astăzi Calea Moșilor, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei.
A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui au fost plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care au fost trimiși la ocnă.

Dintre mişcările care au avut loc în Principatele române după revoluţia lui Tudor Vladimrescu, cea mai violentă a fost revolta din anul 1826 din Oltenia, aflată  sub conducerea a lui Simion Mehedinţeanu şi Ghiţă Cuţui.

Simion Mehedinţeanu fusese isprăvnicelul moşiei Podu Grosului, actualmente în județul Mehedinţi, „fost căpetenie dintre apostaţi la vremea turburării ce s-au urmat aici în ţară”.
Ghiţă Cuţui era slujitor de plasă la Broşteni, tot în judeţul Mehedinţi şi „între apostaţi căpetenie”.

Ambii se refugiaseră după înfrângerea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu în Transilvania şi încă din anul 1825 au hotărât să adune „tovarăşi cât de mulţi” şi „să iasă cu toţi deodată în ţară pă la multe locuri”.

Ghiță Cuțui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, este cel care a construit în 1815 o culă la Broşteni, în lunca Motrului, după răpirea soției sale de o ceată de tâlhari  turci din Ada-Kaleh, care pustiau vestul Olteniei în vremea când cetele lui Pasvantoglu terorizau Muntenia.

 

 

 

Memoria locului - TVR Craiova

 

Pentru răscumpărare, pandurul a vândut o parte din pământ, clădind mai apoi cula (foto sus).

Culele erau case fortificate a căror denumire provenea de la cuvântul turcesc “zkule” care înseamnă turn şi se construiau de boieri și boiernași pe moșiile lor din Oltenia, pentru a se apăra de invaziile cetelor de turci (adalii, cirjalii, pazvangii) proveniți din raialele de peste Dunăre.

Întorcându-se din Transilvania, cei doi fugari au revenit în Mehedinţi, unde au luat sub control  zona din jurul mănăstirii Topolnița și l-au răpit pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să scrie  ispravnicilor de Mehedinţi, o epistolă prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa.

Cei doi căpitani au ameninţat autoritățile că dacă nu le va fi plătită răscumpărarea cerută, ei împreună cu pandurii lor vor jefui Mehedințiul şi capitala acestuia, Cerneţi .

Foto: Imagine a Bucureştiului la început de secol al XIX-lea

Din cauza puternicelor ploi din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să menţină sub control teritoriul din jurul mănăstirii Topolniţa, fiind  forţaţi să se retragă între zidurile mănăstirii, pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti.
Sfârşindu-li-se muniţia şi hrana, Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat să negocieze cu vătaful plaiului Cloşanilor, pe care îl eliberaseră între timp.

În această împrejurare, cei doi au fost duși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a poruncit ca răsculaţii să rămână liberi, să fie aprovizionaţi cu hrană şi lăsaţi să plece la Bucureşti, pentru a-i prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor.

Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai revoltei  din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes.

Foto: Gravură de epocă 

Au fost supuşi unui regim sever de detenţie, judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, şi  au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta ,,pildă celor asemenea lor”. 

În dimineaţa zilei de 26 august 1826, au fost spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi de bucureşteni la capul Podului Târgului de Afară din Colentina.

Pedeapsa cu moartea a fost desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831.
Regulamentul organic a fost o culegere de legi cvasi-constituțională, promulgată de către autoritățile imperiale rusești în Țara Românească și Moldova.

(surse : Wikipedia, Crispedia, dosaresecrete.blogspot.com/ Viorel Dogaru  și alte surse)

13/09/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Primul film realizat în România. VIDEO

 

Parada militară din 10 mai 1897, pare a fi fost condusă de însuşi Regele Carol I, asa cum ne arata aceasta veche ilustrată.

 

Film documentar-reportaj despre defilarea militară din Bucureşti, din 10 mai 1897, a fost realizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fratilor Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor în mişcare).

Producătorul local  era ziarul bucureştean de limba franceză „L´Independance Roumaine”, care aparea zilnic in doua ediţii incă din 1876.
Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmări realizate în aceeaşi zi, de acelaşi cineast, legate tot de sărbătorirea zilei de 10 mai 1897.
Lucrările de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.
Filmul  fost prezentat în premiera, la Bucureşti, la sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine”, în data de 8 iunie 1897.

 

 

VIDEO: Filmul documentar/reportaj, despre defilarea militară din Bucureşti din 10 mai 1897.

Click pe likul de jos:

https://www.blogger.com/video.g?token=AD6v5dzIqT4v6JySaXgz0SPudcJnm4fw7mZaz0

28/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: