CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Se împlinesc 141 de ani de când la 9 mai 1877, în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, a fost proclamată independenţa de stat a României. VIDEO

 

 

 

 

 Fișier:Rosenthal - Romania rupandu-si catusele pe Campia Libertatii.jpg

 

In imagine: Romania rupându – si lanţurile pe Campia Libertăţii, pictură de Constantin Daniel Rosenthal

 

 

 

 

 

 

„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!”

Mihai Viteazul

 

 

 

 

Se împlinesc 141 de ani  de când, la 9 mai 1877  în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, a fost proclamată independenţa de stat a României.  

O contribuţie importanta la acest eveniment istoric a avut-o  ministrul de externe Mihail Kogalniceanu, care a rostit celebrul discurs  :

„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă .”

 „Legea independenţei”,  a fost promulgată a doua zi, pe 10 mai, de catre regele Carol I şi a intrat  în vigoare imediat.

141 de ani de neuitare!

Acest moment, consolidat prin grele jertfe pe câmpurile de luptă din Bulgaria, a reprezentat prima etapă spre unirea românilor în hotarele unui singur stat, care s-a înfăptuit în urmă cu 100 de ani, la 1 decembrie 1918.

  Independenţa a fost o năzuinţă seculară, o permanenţă a istoriei poporului român, iar Ţarile Române nu si-au pierdut niciodata existenţa statală şi nu au putut fi transformate in paşalâcuri, aşa cum se întâmplase cu celelalte ţări balcanice şi cu Ungaria..

In secolul al XIX-lea mentinerea suzeranitaţii otomane asupra ţării noastre şi însăşi existenţa Imperiului Otoman  deveniseră anacronice, iar garantiile colective a celor sapte state europene frânau dezvoltarea ţării, atâta timp cât Romaniei i se interzicea să incheie tratate politice si comerciale, să aiba reprezentanţi diplomatici, să bată monedă, să majoreze efectivele militare etc.

Crearea statului naţional după unirea din 1859 a principatelor Moldova şi Muntenia, a reprezentat un progres major în procesul cuceririi independenţei de stat.

Cu toate opreliştile puse in fata poporului român prin tratatul de la Paris, unirea de la 1859 şi crearea statului naţional au fost recunoscute pe plan extern, Romania stabilind legături diplomatice prin agenţii (1860 la Paris, 1863 la Belgrad, 1868 la Viena,  1872 la Berlin,  1874 la Petersburg), a incheiat convenţii cu Austro-Ungaria (1875) şi cu Rusia  (1876),  a facut schimburi de delegaţii etc.  

Dezvoltarea economica şi noile relaţii sociale determinate de aceasta dezvoltare, cereau imperios inlăturarea oricaror relaţii de dependenţă faţă de Turcia.

La un  deceniu dupa Unire s-a dublat productia agricola şi s-a triplat cea industrială, s-a extins reţeaua de căi ferate (1250 km), s-a infiinţat un sistem monetar naţional, s-a creat si s-a dezvoltat o armată natională.

Prefacerile care aveau loc in societatea românească după Unirea Principatelor, au favorizat trecerea la etapa decisiva a luptei pentru independenţă.

Conjunctura internaţională a timpului a uşurat şi ea lupta românilor pentru cucerirea independentei statale.

Astfel în 1875 se declanşaseră rascoale armate impotriva dominaţiei otomane in Bosnia si Hertegovina, iar  in 1876 se răsculaseră bulgarii, sârbii si muntenegrenii, obligând Turcia să intervină cu mari pierderi atât în plan economic cât şi militar. 

România a sprijinit aceste acţiuni fără să se amestece direct în conflictul care se declanşase. 

” Criza Orientală” a creat climatul geopolitic mai mult decât „ideal” pentru intervenția Rusiei, hotărâtă să își recupereze pierderile survenite în urma Tratatului  de la Paris din 1856.

În această conjunctură internatională favorabilă în care Imperiul otoman era din ce în ce mai slăbit, România a incercat obţinerea independenţei sale pe cale diplomatică, adoptând o poziţie de neutralitate în schimbul căreia revendica şapte condiţii care o plasau efectiv în poziţia unui stat suveran :

  1. Recunoasterea individualitatii statului roman si a numelui de Romania.

  2. Admiterea reprezentantilor ei in corpul diplomatic.

  3. Asimilarea supuşilor români din Turcia statutului celorlalti supusi straini si recunoaşterea dreptului de judecare a lor de catre agenţii diplomatici români.

  4. Inviolabilitatea teritoriului român si delimitarea insulelor Dunarii.

  5. Incheierea cu Imperiul Otoman a unor convenţii comerciale, poştale şi telegrafice, precum şi a unei convenţii de extrădare a răufacătorilor.

  6. Recunoaşterea paşaportului român şi abţinerea consulilor Turciei de a se amesteca în afacerile privind pe românii din străinatate.

  7. Fixarea graniţei intre România si Turcia la gurile Dunarii, pe talvegul braţului principal.

Având în vedere conţinutul condiţiilor, cât şi statutul României de ţară aflată sub suzeranitate otomană şi garanţie colectivă – marile puteri  europene au adoptat faţă de aceste cereri ale Romaniei următoarea atitudine:

Ø      Imperiul otoman a considerat demersul nepotrivit şi nu i-a dat curs.

Ø      Rusia a considerat  cererile României inoportune.

Ø      Franţa le-a  considerat  primejdioase

Ø      Anglia s-a manifestat de-a dreptul ostil. Consulul Marii Britanii la Bucureşti, colonelul Charles Mansfield, nu se sfia să califice în rapoartele expediate centralei Foreign Office-ului la Londra, actele guvernului român  drept „o politică aventuristă”. 

Se desprindea limpede concluzia că independenţa noastră nu o făcea nimeni cadou, ea trebuia cucerita.

Această poziţie s-a intărit şi mai mult in urma Conferinţei de la Constantinopol (decembrie 1876) a ţărilor semnatare a tratatului de la  reforme pentru ţările din sudul Dunarii.

Conferinţa nu a luat în discuţie cererile României şi mai mult, Imperiul otoman a dat o Constituţie prin care România era considerată o provincie otomana privilegiata.Parlamentul român a protestat față de atitudinea jignitoare a Porții, care a sporit dorința românilor de a rupe legăturile cu Imperiul Otoman.

 

 

 

 

 

 

Agravarea bruscă a relaţiilor internaţionale şi indeosebi, iminenţa declanşării unui nou război între imperiile Ţarist şi Otoman au determinat guvernul român sa intre în negocieri cu Rusia.  

La 4 aprilie 1877, România acorda „libera trecere” trupelor ruseşti spre Dunare, iar Rusia garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României. 

Ca măsură de prevedere, la 6/18 aprilie 1877  guvernul român a dat publicităţii decretul de mobilizare a armatei permanente şi teritoriale cu rezerva ei, al cărui text fusese aprobat încă la 1/13 aprilie. 

Aceasta acţiune complexă s-a efectuat în ordine, rapid şi cu precizie, astfel încât în aproximativ 20 de zile, până la 25 aprilie / 7 mai, mobilizarea a fost încheiată, armata fiind pusă pe picior de razboi, ceea ce, în condiţiile de atunci, a însemnat o performanţă, mai ales că o parte din unităţi terminaseră aproape concentrarea încă de la 15/27 aprilie.

Forţele armate române numărau în total 120 mii de oameni, din care 58 de mii reprezentau forţa operativă. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării pentru a preveni orice incursiune otomană peste Dunăre.

 Concomitent cu mobilizarea, armata română a început să execute una dintre cele mai importante misiuni care i-au revenit în timpul războiului din 1877-1878: operaţia de acoperire strategică a liniei Dunării, pentru a interzice ca fluviul să fie forţat de către trupele otomane şi – implicit – ele să transforme teritoriul ţării noastre în teatru de operaţii.

La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman. În conformitate cu textul convenţiei privind trecerea trupelor ruse prin România, semnată la 4/16 aprilie de ministrul român al Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu şi agentul diplomatic şi consulul general al Rusiei la Bucureşti, baronul Dimitri Stuart, trupele ţariste au intrat pe teritoriul României pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel, deşi actul nu fusese încă ratificat de Parlamentul de la Bucureşti.

În aceeaşi zi, şeful diplomaţiei române comunica printr-o circulară agenţilor diplomatici ai României decizia guvernului de la Bucureşti de a menţine drepturile României şi neutralitatea ei, „nevoind să aducă o prejudecată deciziei ulterioare a corpurilor legislative care sunt convocate pentru […] joi, 14 aprilie”.

La 16/28 aprilie, Camera Deputaţilor, după vii şi agitate dezbateri, a ratificat convenţia militară româno-rusă, acelaşi lucru făcându-l a doua zi Senatul.

Riposta Porţii Otomane a fost extrem de violentă, de agresivă, ea având două componente: una diplomatică şi alta militară. Prima s-a concretizat prin nota de protest adresată celor cinci puteri garante – Marea Britanie, Austro-Ungaria, Germania, Franţa şi Italia – la 20 aprilie/2 mai, prin care guvernul de la Constantinopol le înştiinţa asupra ruperii relaţiilor diplomatice dintre România şi Înalta Poartă.

A urmat  expulzarea brutală a girantului agenţiei diplomatice a României din capitala otomană, Grigore Ghica.

În sfârşit, la 22 aprilie/4 mai au început represaliile, prin bombardarea Brăilei, care au continuat patru zile mai târziu cu bombardarea porturilor Calafat, Olteniţa, Bechet şi Călăraşi.

Cum era de aşteptat, a venit şi replica armatei române în faţa acestor acte de agresiune: la 26 aprilie/8 mai, artileria românească a bombardat Vidinul.  

La 9/21 mai 1877 are loc Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților care proclamă independența de stat a României. Ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu declară în fața Adunării că ”suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă” , iar guvernul “va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. 

La închiderea şedinţei solemne, Adunarea a votat moţiunea prin care “ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.

Tot în aceeaşi zi, de 9 mai, Senatul a votat, tot în unanimitate, o moţiune asemănătoare, iar în după amiaza aceleiaşi zile  un mare număr de bucureşteni, care se strânsese în jurul clădirii Adunării, primind cu entuziasm vestea proclamării independenţei, au manifestat pe străzi până seara târziu – scrie N. Iorga – împreună cu “vreo mie de studenţi”, cu drapele şi torţe, cântând “Deşteaptă-te române”. În seara acelei zile au avut loc manifestaţii de bucurie şi la Craiova şi Iaşi.

Iminenţa declanşării războiului a însuflețit poporul român – de aici și numărul mare al voluntarilor ce doreau să lupte pentru statul român – percepând lupta ca pe o cruciadă a creștinismului și totodată ca pe o șansă de a avea un stat independent.

 

   ion-c-bratianu.jpg

     

      Principele Carol I                I.C Bratianu              Mihail  Kogalniceanu

A doua zi, pe  10/22 mai, actul a căpătat putere de lege prin semnarea sa de către principele Carol I.

Momentul proclamării independenței de stat a României a fost unul dintre evenimentele cele mai importante din istoria noastră.

„Este adevărat că la 9 mai 1877 s-a proclamat independența în Camera Deputaților și Senat, însă consacrarea oficială a independenței va avea loc pe 10 mai 1877, momentul în care Carol I împlinea 11 ani de la sosirea în România și depunerea jurământului în calitate de principe al României”, spunea profesorul universitar Sorin Liviu Damean, Decanul Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova.

Guvernul român a hotărât imediat încetarea plății tributului de 914.000 lei către Turcia, suma fiind redirecționată către bugetul apărării naţionale.

Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război.

„La 9 mai 1877, Principatele Române își proclamau independența și vor lupta pentru aceasta, devenind un stat cu propria politică externă, un stat suveran și liber să-și dezvolte economia și comerțul, propriile alianțe și propria structură, fără a ține cont de ingerințele vreunei Mari Puteri. (…) Independența a fost un pas uriaș fără de care nu ar fi fost posibili ceilalți pași: proclamarea Regatului Român (14 martie 1881) și apoi Marea Unire (27 martie / 9 aprilie 1918 – Basarabia; 15 / 28 noiembrie 1918 – Bucovina; 1 decembrie 1918 – Transilvania, Banatul,Crișana şi Maramureşul), nici existența României de astăzi”.

Conferința de pace de la Berlin din 1878, ce a urmat Războiului pentru Independență, a obligat Rusia să  recunoască independența României, dar şi să îi cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării.  

În schimb, Rusia a reanexat  județele din sudul  Basarabiei  (Cahul, Ismail, Bolgrad) pe care le pierduse în 1856 în favoarea Principatului Moldovei, ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris încheiat după războiul Crimeei.

Deși Carol I s-a arătat extrem de nemulțumit de evoluția nevaforabilă a negocierilor, intervenția omului de stat german Otto von Bismarck l-a făcut să accepte acest scenariu, care îi oferea României oportunități din punct de vedere economic, grație accesului la Marea Neagră și a controlului traficului pe Dunăre. 

După aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, după rezistenţa opusă celorlalte imperii expansioniste care devastau, jefuiau periodic şi au mutilat teritorial ţările române, după revoluţiile de la 1821 şi 1848, după memorabilul act al unirii Moldovei şi Munteniei din 1859, proclamarea independenţei şi consfinţirea ce i s-a adus prin purtarea războiului naţional eliberator din 1877-1878 au înscris un moment culminant pe spirala devenirii istorice a României.

Independenţa nu a fost un cadou făcut românilor. Mii de fii ai acestui popor și-au pierdut viața  în timpul Războiului de Independență, pentru că ei au crezut în libertate, în individualitatea noastră ca națiune și în integritatea noastră teritorială.

Așa cum, în fiecare an, împodobim bradul de Crăciun sau ciocnim ouă de Paște și Ziua Independenței națiunii române ar trebui onorată.

Zilele de 9 şi 10 mai 1877 sunt date-reper ale demnităţii şi mândriei noastre naţionale, pentru că fără ele, nici viața noastră şi nici ţara noastră nu ar fi așa cum este astăzi.

Independența a fost un pas uriaș fără de care nu ar fi fost posibili ceilalți pași: proclamarea Regatului Român (14 martie 1881) și apoi Marea Unire (27 martie / 9 aprilie 1918 – Basarabia; 15 / 28 noiembrie 1918 – Bucovina; 1 decembrie 1918 – Transilvania,  Banatul, Crișana și Maramureşul), nici existența României de astăzi.

 

 

 CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/09/ziua-de-9-mai-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/05/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-3/

 

 

 

SURSE:

http://www.scritub.com/istorie/CUCERIREA-INDEPENDENTEI-DE-STA41466.php

https://neamulromanescblog.wordpress.com/2013/05/09/declaratia-de-independenta-a-romaniei-9-mai-1877/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/independenta-de-stat-a-romaniei-in-rapoartele-diplomatiei-britanice

http://matricea.ro/istorie-romania-9-mai-1877-independenta-romaniei/

Reclame

09/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA ÎNCEARCĂ SĂ IMPUNĂ PROIECTELE SALE DE FEDERALIZARE REPUBLICII MOLDOVA ŞI UCRAINEI. VIDEO

 

 

 transnistria 2

 

 

 

 

ALERTĂ MAXIMĂ: RUSIA URMĂREŞTE  ÎN EUROPA DOUĂ PROIECTE DE FEDERALIZARE  – PENTRU Republica Moldova ŞI UCRAINA 

 

Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa, pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, a declarat analistul Vladimir Socor, la dezbaterea organizată de Fundaţia Universitară a Mării Negre cu tema „Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?”.

„Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa: pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina. Posibil acum şi în Siria, eu mă aştept să văd o propunere de federalizare a Siriei.

Pentru Republica Moldova, proiectul se numea federalizare începând cu 2003, cu Memorandumul Kozak; Federaţia Rusă a insistat până foarte recent să reactualizeze Memorandumul Kozak, acuzând Moldova şi Occidentul de a-l fi respins; acolo Rusia foloseşte cuvântul ‘statut special’ pentru Transnistria”, a spus Socor.

El a vorbit despre cum va arăta vecinătatea estică a României în perspectiva viitorului apropiat sau pe termen mediu.

„Cred că trebuie să privim această vecinătate estică prin prisma noţiunii de ‘istmul baltic-pontic’. Este linia de demarcaţie între Rusia şi Europa, între două concepte de civilizaţie antagonice, care se înfruntă de-a lungul istmului baltic-pontic, începând cu, cred eu, secolul XIV”, a susţinut Socor.

În opinia sa, este foarte important, pentru toate ţările din zonă, să evite apariţia unor tensiuni între Ucraina şi vecinii săi vestici, fie că e vorba de Polonia, Ungaria sau România, deoarece numai Rusia poate profita de pe urma unor asemenea tensiuni.

„Zona Mării Negre a fost, începând cu, practic, 1991-1992, epicentrul conflictelor pe care le numim îngheţate. Toate aceste conflicte au loc în regiunea extinsă a Mării Negre. Indiciu în plus de vulnerabilitate, indiciu al unei zone în care Rusia, practic, a suspendat aplicarea dreptului internaţional.

El nu se aplică acolo unde Rusia întreţine conflicte îngheţate. Tot în zona Mării Negre, în afară de ameninţările convenţional militare tradiţionale, am constatat primele experimente cu războiul hibrid. El a început de fapt în Transnistria, fapt în general ignorat de cancelariile occidentale şi de mulţi alţi factori implicaţi. Războiul hibrid l-am văzut în Transnistria, în 1991-1992, într-o formă rudimentară, încă nedezvoltată”, a explicat analistul.

Socor este de părere că în Republica Moldova, dacă în perioada 2002-2005, când se vehicula federalizarea la nivel oficial, era vorba despre federalizarea între Transnistria şi restul Republicii Moldova, acum situaţia s-a schimbat.

„Acum putem prevedea o reacţie în lanţ, în Republica Moldova, în care un statut special, fie el deja convenit, fie el proiectat şi discutându-se despre el în mod serios, ar putea să declanşeze o reacţie în lanţ în alte părţi ale Republicii Moldova – enclavele etnico-lingvistice: Găgăuzia, Bălţi, Taraclia”, a mai declarat Socor.

El a adăugat că Moldova este mai vulnerabilă decât Ucraina, deoarece conştiinţa naţională este subdezvoltată.

 „Nu avem sentimentul patriotic la dezvoltarea căruia am asistat în Ucraina. Dacă în Ucraina cedări în problema Donbasului ar conduce la o reacţie patriotică, şi guvernarea se teme de ea, în Republica Moldova nu are a se teme de aşa ceva”, a mai spus Socor.

Analistul a arătat că persoanele din conducerea Găgăuziei afirmă că, în cazul obţinerii unui statut special pentru Transnistria, Găgăuzia va insista să obţină un statut echivalent şi va repeta o consultare populară în acest sens, în Moldova existând o politică a „paşilor mici” în vederea federalizării.

Proiectul de federalizare a Republicii Moldova pe care încearcă să-l reanimeze  Moscova  prin preşedintele slugă rusească  al Republicii Moldova, Igor Dodon, avantajează doar interesele Rusiei în această regiune. 

O eventuală federalizare ar îngloda Republica Moldova în datorii imense, iar regiunea transnistreană ar obține drept de veto și ar bloca toate inițiativele de reformă și parcursul european al acestei republici post sovietice.

Este opinia directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, ex-ambasador al Republicii Moldova la Washington, care a răspuns la întrebările Report.md.

 Propuneri despre un model federalist salvator, care ar „rezolva” în mod magic problema conflictului înghețat din Republica Moldova au existat și anterior

Să ne amintim de conceptul de ”stat comun” introdus în vocabularul negocierilor dintre Moscova și Chișinău de Evghenii Primakov prin anul 1997. Președintele P.Lucinschi era în al 9-lea cer de bucurie că i-a convins pe ruși să-i dea dreptate.

În realitate, Moscova își promova cu insistență proiectul de consolidare a enclavei separatiste în raport cu Chișinăul. Concomitent, s-a trecut la prelucrarea elitelor găgăuze, care au revenit la subiectul competențelor după modelul unei feude teritoriale.

În anul 2003, președintele comunist  de atunci, Vladimir Voronin, parafase fiecare filă a Planului cunoscut drept ”Memorandumul Kozak”, după numele oficialului rus, însărcinat cu negocierea acestui document, dar inițiativa nu a prins.

A existat o rezistență puternică din partea societății civile, a opoziției politice și a comunității internaționale. Și atunci, și acum, un element toxic al acestui proiect politic de pretinsă reglementare a ținut de obstinația cu care Moscova promova ideea de a menține trupele sale militare în calitate de ”garant al reglementării” pe teritoriul Republicii Moldova.

În anul 2003, Dmitri Kozak izbutise să introducă în textul faimosului său document o menține după care aceste trupe s-ar fi aflat pentru încă 40 de ani ca garanție a respectării obligațiilor părților.

Nici în acest moment nu există certitudinea că o reglementare politică după model federalist ar fi precedată de o retragere imediată și necondiționată a trupelor rusești,  care reprezintă, în opinia mea, singurul obstacol al reglementării conflictului.

 Rusia este statul care și-ar dori foarte mult ca Republica Moldova să accepte Transnistria în calitate de subiect al unei posibile federații, ceea ce ar genera numeroase efecte juridice și politice. Dintr-un foc, Rusia ar obține acceptarea de către Chișinău a obligației de a achita datoriile uriașe acumulate de regimul separatist transnistrean, aproape 6 miliarde de dolari SUA, pentru consumul de gaze naturale.

În al doilea rând, Rusia ar rezolva pentru sine și problema finanțării acestei regiuni, care-și cere lunar retribuția, în condițiile în care bugetul federal al Rusiei plesnește din toate încheieturile, iar răbdarea oamenilor sfâșiați de impactul dezastruos al aventurilor separatiste din stânga Nistrului, pare să aibă anumite limite.

Or, se știe foarte bine că de-a lungul ultimilor 25 de ani, singurul factor major, care a menținut pe linia de plutire acest regim separatist a fost sponsorizarea necondiționată a Federației Rusie în plan  militar, economic, financiar, diplomatic și în multe alte chipuri..

Acum, am ajuns la o etapă în care contextul regional de securitate s-a schimbat brusc ca urmare a războiului din Ucraina. Povara finanțării acestui separatism regional a devenit prea grea chiar și pentru fanteziile geopolitice ale Moscovei. Cum le spune și premierul D.Medvedev rușilor din Crimeea: ”bani nu sunt, dar voi țineți-vă!”.

Peste 80% din exporturile transnistrene merg astăzi spre piața comună a UE și consumatorii din Republica Moldova. Și este absolut evident că nu mai putem vorbi despre faptul că Rusia ar putea, economic, să reancoreze economic dinamica regiunii separatiste.

Despre unirea cu Federația Rusă – aceasta n-o mai cred nici măcar slugile plătite de Putin.

Așa-zisa federalizare ar însemna de fapt o ”transnistrizare” accelerată, urmând ca disputele să fie soluționate de către trupele militare rusești ori de către emisari ai Federației Ruse, cum este Dmitrii Rogozin, „reprezentant special al președintelui Putin pentru Transnistria”, fost ”mercenar” cu toate actele în regulă în războiul din 1992. 

În plus, motivul pentru care Moscova propune cu foarte multă insistență modelul său federalist este de a încorpora în structura politică a statului național Republica Moldova un subiect statal cu drept de veto pentru a bloca orice decizie, care ar devia de la conceptul de ”suveranitate limitată” pe care Moscova o aplică în raport cu fostele republici sovietice.

Ne amintim că V.Putin afirma în 2008 că Ucraina nu este un stat și că deciziile suverane ar trebui să fie luate nu la Kiev, ci în altă capitală.

Mai târziu, tot Moscova cerea Kievului să accepte ideea unui format trilateral de negocieri înainte de a semna Acordul de Asociere cu UE.

În 2016, Igor Dodon propune exact acest format trilateral din care să facă parte UE și Rusia pentru a ”revizui” defectele Acordului de Asociere RM-UE, pe care l-a criticat neobosit în ultimii 2 ani.

Moscova ar fi foarte interesată ca asemenea aranjament de stat să anuleze angajamentele  internaționale ale R.Moldova față de UE, deja ratificate de toate parlamentele statelor membre ale UE, pentru ca să reducă la zero marele succes pe care l-a avut Moldova atunci când a semnat Acordul de Asociere cu UE și cel de liberalizare a regimului de vize din 2014.

Pe scurt, printr-un proiect stupid de federalizare, Rusia și-ar rezolva câteva mari probleme:

1. cea legată de finanțarea separatismului transistrean – va pune această povară pe contul Guvernului de la Chișinău și ar folosi slăbiciunile economice ale Republicii Moldova pentru a inteveni de câte ori va avea chef;

2. ar distruge statul Republica Moldova în formula în care îl cunoaștem noi, mobilizându-se să elimine din structurile sale de putere elitele prooccidentale și în special cele naționale;

3. ar compromite relațiile Moldovei cu UE și ne-ar bloca parcursul european, provocând crize succesive de funcționare, dezastrul bancar provocat în 2015 fiind o acțiune deliberată de compromitere a cursului pro-UE.

După cum vedeți, scenariul este sumbru, pentru că nu se leagă sub nici o formă cu interesul național al Republicii Moldova. Asta nu poate însemna progres, bunăstare și nu poate asigura un viitor predictibil cetățenilor acestei țări.

Dacă ar reuși să federalizeze R.Moldova, același model ar fi propus ca exemplu pozitiv pentru reglementarea conflictului militar din Estul Ucrainei. Prin urmare, orice guvern normal și sănătos la Kiev nu ar accepta o asemenea federalizare după rețetă rusească iar   ucraineni nu ar sprijini sub nici o formă o politică de concesionare a suveranității către subiecți federali, pentru că din această situație ar apare următoare mișcare – transportarea acestui model ”proxi” pe teritoriul minat de ostilități militare al Ucrainei.

Nu ar fi favorabil nici Occidentul unui asemenea model, care ar servi doar intereselor imperiale rusești și nicidecum populației din regiune sau statului de drept Republica Moldova, care are nevoie imperativă de întărire, reanimare, consolidare, europenizare și nu de transnistrizare.

Nu mai vorbim aici de interesele  României, care are un interes strategic de a contribui la bunăstarea și stabilitatea democratică a Republicii Moldova, nu de ruinarea și înfeudalizarea acesteia după rețete rusești.

Nu ar trebui să subestimăm nici  faptul că România are obligații directe prin faptul că a recunoscut independența Republicii Moldova, în 1991 și are, în acest moment obligații față de peste jumătate de milion de cetățeni români care locuiesc în Republica Moldova, iar între timp are și niște cetățeni ai săi, care au cerut și au primit cetățenia Republicii Moldova.

Ei sunt cei care au nevoie de protecție și salvgardare contra oricăror fantezii politice pe care unii politicieni ar trebui să le experimenteze la început pe cobai.

 

 

 

 

Surse:

 http://basarabialiterara.com.md/?p=30618

http://www.report.md/politic/Igor-Munteanu-O-federalizare-de-tip-rusesc-ar-oferi-separatistilor-un-statut-de-jucator-cu-drept-de-veto-intr-un-stat-care-nu-ne-ar-mai-apartine-375

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vladimir Voronin – o zdreanţă comunistă care continuă să debiteze la nesfârşit minciuni ticăloase antiromâneşti. VIDEO

 

Image result for vladimir voronin photos

                          Foto: Vladimir Voronin

 

 

 Vladimir Voronin: Perioada în care am fost parte a României a însemnat un genocid social, nimicirea poporului moldovenesc 

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a încercat să explice de ce Republica Moldova nu are nevoie de a intra în componenţa României. Ex-preşedintele acestei ţări afirmă că perioada în care Basarabia a fost parte a României Mari a însemnat pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru un genocid social, fiindcă românii ar fi încercat să distrugă poporul moldovenesc în tot acest timp.

„Noi cu dumneavoastră foarte bine ştim că perioada în care Moldova era parte a României, între 1918 – 1940 sau mai ales între 1941 – 1944, era perioada unui genocid, nimicirea poporului moldovenesc, degradare social-economică”, a declarat Vladimir Voronin sâmbătă, 10 martie, în cadrul unei plenare a comuniştilor pe subiectul „Unionismul – ameninţarea asupra independenţei şi a statului Republica Moldova”.

Preşedintele comuniştilor a spus că „există şi o statistică oficială şocantă, era vremea unei dictaturi a jandarmeriei, aveau loc hoţii şi intimidarea creştinilor, dezrădăcinarea fără milă a poporului moldovenesc şi a limbii sale, tradiţiilor, culturii”.

„În Regatul României, moldovenii au ajuns să fie cetăţeni de mâna a doua, săraci, fără drepturi”, a adăugat fostul şef de stat.

 

 

 

 

 

Întrebări pentru Vladimir Voronin, Preşedintele Partidului Comuniştilor din R. Moldova

IVAN DIACOV:

 DOMNULE VORONIN ! Dacă susțineți ipoteza că în perioada, cînd teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru era în componența României basarabenii au fost supuși genocidului și discriminării de ce bunelul D-stră Isidor Sîrbu, auzind că Armata Sovietică a trecut Nistrul, simțindu-se în pericol de moarte a luat-o pe mezina din cei șase copii (sora mamei D-stră), a lăsat familia și a fugit în România ? 
Oare nu cumva acest fapt a slujit motiv pentru ca KGB-ul să vă șantajeze ?

Cum explicați că  ați deținut posturi de conducere în organele de partid și sovietice având o astfel de biografie ?
Poate vă pocăiți măcar în al 80-le-a an ?

ANDREI STRÂMBEANU: 

Da, pentru animale ca… pentru hoți ca… pentru inculți și mincinoși ca… a fost genocid. De la Burebista încoace nici un regim de pe teritoriul actualei Românii n-a organizat special foametea cum au procedat comuniștii în 1946-47, nu s-a mâncat om pe om, n-au fost deportări a mii de oameni la Polul Nord, n-a fost cretinizat poporul.

Oamenii credeau în Dumnezeu, se duceau la mormintele strămoșilor. Dumneata, tovarășe Voronin, nu te poți duce în Transnistria să vezi mormintele părinților. De ce nu scrii despre asta? Comunismul vostru a căzut din cauza că sunteți mincinoși, criminali, corupți, îi aveți pe toți de proști. Viața dumitale este un mare eșec!

NINA DUMITRAŞ: 

Astazi, cind lumea este foarte bine informata, s-au deschis arhivele despre adevarul istoric al Neamului, este greu sa înţelegi aceste aiureli şi minciuni ticăloase a tov.Voronin şi aliaţilor săi…Este umilitor, că în zilele noaste să continui cu invenţiile sovietice…, când toata lumea ştie că mai mare genocid şi rusificare forţată ca sovieticii în Basarabia, nu a făcut nimeni..

 

17/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: