CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane

Eurasianismul geopolitic orientat către exterior predicat astăzi de ideologul acestuia, Aleksandr Dughin sau de țarul Putin, nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior,constată https://cubreacovblog.wordpress.com

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”.

Foto: Aleksandr Dughin

Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus).

Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică.

Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Printre atleții eurasianismului sin R.Moldova se regăsesc nume cunoscute publicului larg , iar majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse peste Prut, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului, este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular.

El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor.

Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”.

De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Eurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă.

Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt.

Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine:

52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate,

doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!),

5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”),

peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia,

5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA,

peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile,

peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri, peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori,

peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!),

31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani),

peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual.

La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin!

Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază!

Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.

Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Publicitate

13/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA NU ARE MONOPOLUL MODIFICĂRII HĂRȚII. Trăim unul dintre acele mari evenimente care crează premisele unor schimbări posibile o dată la o sută de ani

Unirea României cu R. Moldova nu mai trebuie ocolită

Chișinăul se confruntă acum cu ceea ce oficialii de peste Prut sugerează a fi cea mai gravă criză pe care o traversează țara de la războiul transnistrean încoace, constată Laurențiu Mihu în Universul.net.

Și tot acum, dictatorul din proximitate, Vladimir Putin, care de când a ajuns la Kremlin încalcă non-stop un acord vechi de aproape trei decenii plus un angajament de aproape un sfert de veac, privind retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, face teste nucleare

Un gest de aparentă forță al Moscovei, dar care în realitate maschează o profundă slăbiciune și care vine la capătul câtorva luni de amenințări de la cel mai înalt nivel cu dezlănțuirea focului atomic, amenințări proferate cu atât mai isteric cu cât forțele sale convenționale sunt decimate pe frontul ucrainean.

Situația în care se găsește acum Republica Moldova este gravă, nu e surprinzătoare, și deschide noi orizonturi.

Nu este surprinzătoare, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii cu Republica Moldova:

  • A trăit cu un război înghețat pe teritoriul său și trupe ruse (oficiale și neoficiale) prezente 24/24, amenințându-i integritatea și suveranitatea clipă de clipă, inevitabil și inhibându-i dezvoltarea.
  • A fost expusă non-stop șantajului energetic, prin levierul separatist de la Tiraspol și manevrele neîntrerupte făcute de Moscova, direct și indirect, în acest sens.
  • A fost expusă șantajului economic multilateral (pârghia exporturilor moldovenești în Rusia a fost folosită de către Moscova până s-a tocit – producătorii agricoli de peste Prut, de pildă, știu pe pielea lor ce a presupus asta, PIB-ul țării s-a resimțit constant).
  • A fost raiul propagandei ruse și al industriei putiniste de spălare a banilor.
  • A fost raiul agenților de influență moscoviți și a spionajului rus, infiltrați în toate ungherele societății moldovenești și ale statului moldovean.
  • A fost gestionată direct, în anumite momente, de regimurile-marionetă înființate, finanțate și coordonate de Moscova (cazul Dodon e doar „cel mai” evident).
  • A fost mereu privată de un angajament real al europenilor pe linia eliminării problemei separatiste, marile cancelarii occidentale păcătuind printr-o convenabilă scenetă a negocierilor „obiective” în celebrul Format 5+2, în care toată lumea se prefăcea „inteligent” că în miezul dosarului sunt separatiștii transnistreni nu Rusia de-a dreptul (aspect ce a permis Kremlinului adoptarea a două posturi de lux: să ignore obligația de a-și retrage militarii și muniția, respectiv să pozeze în arbitru și nu în jucător profund implicat și interesat).

Acuma, lăsând la o parte ceea ce a fost, merită punctate câteva aspecte esențiale legate de ceea ce ar trebui să se întâmple.

În esență, României și Republicii Moldova, Occidentului și Republicii Moldova, nu le rămâne decât să inventarieze (pasul 1) și să repare (fundamentalul pas 2) greșelile comise în ultimele trei decenii , imputabile tuturor părților.

Asta înseamnă multe. Printre cele mai importante, s-ar număra:

  • Lăsarea la vatră a „podului de flori” româno-moldovean și trecerea la edificarea podurilor energetice și de infrastructură de toate tipurile între București și Chișinău.
  • Incisivitate fără precedent a Bucureștiului și lobby agresiv pe lângă cancelariile care pot furniza un sprijin critic pe dimensiunea unirii României cu Republica Moldova.
  • Tratarea de către UE, NATO, SUA a efectelor conflictului transnistrean drept ceea ce sunt ele în realitate, nu conform ficțiunii livrate peste 30 de ani de Moscova: implicații nemediate ale unui neîntrerupt război hibrid de agresiune dus de ruși în Republica Moldova (lucru valabil, de altfel, și pentru dosarul „Georgia”, alt conflict înghețat creat de ruși, manipulat tot de ei).
  • Desprinderea statelor europene (în primul rând a statelor europene) de confortul tratării celor două teritorii de peste Prut ca fiind entități separate.
  • Reevaluarea abordărilor conformiste și obsolete ale ideii de lărgire a NATO și UE, prin adaptarea lor la noul context geopolitic (unul încă în mișcare, e drept, dar cu linii principale deja conturate).
  • În siajul aliniatului de mai sus, înâelegerea faptului că o nouă politică e îngrădire a Rusiei presupune, în mode real și realist, plasarea de „gardieni” de mai mari dimensiuni, nu atomizați – Ucraina (ca teritoriu, armată și motivație e deja ceea ce trebuie), dar dublarea ei de o Românie care să aibă în componența teritorială, politică, economică și culturală teritoriul Republicii Moldova nu poate decât să potențeze eforturile (oricum colosale) de a „tampona” o Rusie ce va rămâne pe mai departe imprevizibilă, chiar dacă va pierde războiul dus cu vecinul și declarat Vestului.
  • Mini-plan Marshall pentru Republica Moldova, conceput și livrat în matricea mai largă a înțelegerii și asumării faptului că România e țara cel mai bine plasată (istoric, geografic, politic, cultural și economic) pentru pilotarea lui.

Criza pe care începe să o traverseze Republica Moldova e unul dintre acele mari evenimente care pun premisele schimbărilor de paradigmă și care sunt posibile o dată la o sută de ani. Bucureștiul, Chișinăul, UE, NATO și Washingtonul n-au voie să o rateze.

Războiul din Ucraina demonstrează că e inacceptabil ca schimbările de paradigmă și modificarea hărții europene să rămână monopolul Rusiei.

28/10/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Parlamentul Ucrainei a recunoscut suveranitatea Ceceniei, considerând-o ‹teritoriu ocupat temporar de Rusia›

Potrivit Agenției de presă RBC, Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral al Ucrainei) a recunoscut Republica Cecenă Icikeria ca fiind ”teritoriu ocupat temporar de Rusia”.

O rezoluţie în acest sens a fost adoptată, marţi, 18 octombrie 2022,cu voturile a 287 de deputați ucraineni. 

Documentul adoptat de Parlamentul Ucrainei condamnă genocidul comis împotriva poporului cecen și recunoaște suveranitatea Republicii Cecene Icikeria, considerată ”teritoriu ocupat temporar de Rusia ca urmare a agresiunii armate comise cu încălcarea Cartei ONU”. 

APELUL diplomatului Mihai Gribincea: ”Parlamentul R.Moldova ar trebui să recunoască oficial Republica Cecenă Icikeria, urmând astfel exemplul Radei de la Kiev”

De ce Parlamentul Republicii Moldova nu ar urma exemplul Radei de la Kiev?”, întreabă retoric istoricul, scriitorul și diplomatul Mihai Gribincea de la Chișinău. 

RBC notează că Icikeria este o entitate statală autoproclamată, care a apărut după prăbușirea URSS.

Foto: Președinții Icikeriei (Ceceniei) au fost Djohar Dudaev, Aslan Mashadov și Doku Umarov.

Toți au fost uciși, iar independența republicii cecene a fost lichidată după încorporarea forțată a acesteia în cadrul Rusiei, în anul 2000. 

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la popoarele din Caucaz, Siberia și alte popoare indigene din Rusia să lupte împotriva mobilizării parțiale anunţate de Vladimir Putin.

Potrivit liderului ucrainean, cecenii, ingușii, osetinii, cerchezii și cei din Daghestan nu trebuie să moară în războiul josnic și rușinos al Rusiei.

19/10/2022 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: