CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SE CERE CÂT MAI URGENT STOPAREA FINANȚĂRII CELOR CARE DENIGREAZĂ ROMÂNIA ÎN R.MOLDOVA

 

Alecu Reniță, ziarist și om politic din Republica Moldova, fost deputat, relatează că de Ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă — România, în centrul Chișinăului, la monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost autorizată o expoziție antiromânească, în care o grupare extremistă emanată din incubatoarele serviciilor străine, a promovat tezele istoriografiei rusești că în 1918 Basarabia, chipurile, ar fi fost anexată de România.

Mulți dintre românofobii din R.Moldova dețin cetățenia română, au depus jurământ de credință României dar sunt organizați la Chișinău și în republică de a promova românofobia și ura față de tot ce este românesc.

A ascunde această realitate descurajează procesului de integrare a R.Moldova în spațiul românesc și european.

Dl. Reniță atenționează că acest fenomen crează probleme grave în societate și face apel către autoritățile românești:


1. Să regândească finanțarea R.Moldova de către statul român. Zeci, sute și mii de demnitari moldoveni, împreună cu instituțiile lor, sunt în esență antiromânești. Fariseismul și fățărnicia lor nu au margini. După ce ei scot bani din bugetul României și își fac nume în comunitatea lor, promovează din umbră românofobia.

Am văzut cu ochii mei microbuzele românești pentru elevii basarabeni cu drapelul Rusiei pe ele, nu mai zic că jumătate din ele în luna mai țin agățate simbolul agresiunii rusești — panglica colorado sau „Sf. Gheorghe”. În discuții particulare mulți dintre ei hulesc România și îi vorbesc de rău pe români;


Revin asupra propunerii mele ca moldovenii profitori, care beneficiază de cetățenia română, de studii gratuite pentru odraslele lor, de îndemnizații pentru copiii lor și continuă să defăimeze România, să promoveze indirect sau direct românofobia prin oamenii lor — să le fie retrasă cetățenia română;


2.Să fie organizată o cercetare sociologică în comunitățile în care primăriile din R.Moldova au primit ajutoare de milioane de lei din partea poporului român, iar comunitatea, nu vrea să audă de români și România. Ei îl privesc pe Putin ca pe un salvator și îl așteaptă să refacă „Soiuzul”.

În genere, până nu se face reforma teritorial-administrativă în RM, nu înțeleg de ce contribuabilul din România trebuie să întrețină cele 900 de primării din RM și să vină în satele lor să le repare acoperișul și să le vopsească gardurile. Pe moldovenii fățarnici, pe demnitarii farisei , care tratează Țara noastră — România, ca pe o sursă de stors bani și doar bani, iar ca recunoștință să promovezi ura sau disprețul față de români, chiar nu pot înțelege de ce li se dau zeci de mii de euro.
Fără o regândire de ansamblu a relațiilor dintre România și RM, a ajutorului oferit cu generozitate de poporul român cetățenilor din RM, rezultate în modernizarea, europenizarea și românizarea firească a societății din stânga Prutului, nu sunt posibile.

Ana Guțu

Alo, domnule pretor de Buiucani Vadim Brânzaniuc, cum e posibil să fi autorizat o astfel de „expoziție” în scuarul monumentului lui Ștefan cel Mare în plin centru al Chișinăului, expoziție ce denigrează memoria istorică a românilor din Basarabia?

Exact în ziua celebrării a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, ONG-ul „Urmașii lui Ștefan” (o făcătură extremistă a stângii socialiste din Republica Moldova) a afișat panouri pe care scrie că România a ocupat Basarabia la 27 martie 1918.

Asta se întâpla exact în ziua în care veneau în Republica Moldova circa 51 000 doze de vaccin anti-Covid din România.
Domnule pretor, cum rămâne cu cei 800 000 Euro oferiți de primăria sectorului 1 București pentru reabilitarea parcului Alunelu din Chișinău? Interesant, sunteți cetățean al României?

Dar subalternii și colegii dumneavoastră care au autorizat „expoziția”?
Rușine celor lipsiți de memoriei și de coloană vertebrală!

Câți mai sunteți din această categorie, oploșiți prin instituțiile statului Republica Moldova?

Notă

Mișcarea de tineret „Urmașii lui Ștefan” este cunoscută pentru acțiuni anti-Unire și anti-România. Membrii acestei mișcări sunt susținători aprigi ai socialiștilor și ai fostului președinte Igor Dodon. Amintim că, anul acesta, pe 27 martie, s-au împlinit 103 ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România.

 Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Propaganda antiromânească are o indelungată tradiție în Basarabia.

Încă din tinerețe, Alecu Reniță a cunoscut nemijlocit barbariile la care s-au dedat si se dedau ocupanții ruși ai acestei chinuite părți de pământ românesc.

Iată ce declaraacest patriot român basarabean într-un interviu acordat unei reviste bucureștene:

 ”S-a întâmplat în 1975. Eu aveam 20 de ani şi absolvisem patru ani de universitate. În acel an, la Chi­şi­nău, dar şi în toată republica, s-a pornit o febră pro­pa­gandistică de mari proporţii. Statul sovietic cele­bra, cum ziceau ei, „35 de ani de la eliberarea popo­rului mol­dovenesc de sub jugul ocupaţiei României regale”.

România era tratată ca ocupant în propriul ei teritoriu. Era o campanie murdară şi mincinoasă, de elogiere a zilei de 28 iunie 1940. Chişinăul era inundat de eve­ni­mente şi discursuri antiromâneşti. Ideologii roşii se între­ceau în a descrie cruzimea şi atrocităţile adminis­traţiei româneşti împotriva moldovenilor, iar istoricii şi savanţii îşi pierduseră orice respect pentru profesia lor şi inventau, şi ei, neadevăruri pe bandă rulantă.

În acea atmosferă otrăvită, mă aşteptam ca măcar Aca­demia de Ştiinţe să rostească adevărul. În loc de asta, ei şi-au pus pe clădirea lor o placă masivă în memoria lui Pavel Tkacenko, pe care scria că el ar fi fost marele luptător pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul ocu­paţiei române şi unirea cu patria-mamă, Uni­unea So­vietică.

De fapt, între războaie, el făcuse export de re­voluţie bolşevică în România Mare. A fost şi în Trans­nistria, a organizat şi tulburările antiro­mâ­neşti din Ba­sa­rabia, dintre 1918 şi 1940. Dar nu acest Tkacenko m-a deranjat pe mine.

Pe mine m-a revoltat marea min­ciună a ocupaţiei româneşti a Basarabiei. Or, Ro­mânia nu putea să-şi ocupe propriul ei teritoriu. Şi atunci, la 20 de ani, m-am hotărât să înlătur, în semn de protest, plăcile cu inscripţii false din Chişinău.

Şi în noaptea de 15 aprilie 1975, am dat jos placa aceea ma­re de pe clădirea Academiei. A doua zi, am fost arestat şi exmatriculat din Universitate, pentru activitate anti­so­vietică şi naţionalistă. În acei ani ’70, dacă erai duşman al statului sovietic, aveai doar două destinaţii: fie la casa de nebuni, fie într-un gulag de muncă grea. KGB-ul a dezlănţuit asupra mea o anchetă lungă. Doi ofiţeri mă interogau sever şi strâns. Două zile le-am spus întruna: „Basarabia n-a fost ocupată de Ro­mânia, e românească”.

Şi ei îmi urlau: „Cum?! Ăsta-i teritoriu sovietic. Tu eşti nebun. Următorul intero­ga­toriu ţi-l vom lua după ce te va verifica un psihiatru”. De fapt, KGB-ul dorea ca fapta şi dosarul să nu fie cunoscute în mediul studenţimii şi intelectualităţii din Chişinău şi nici de cerberii de la Moscova.

Dar ceva îi împiedica să mă ducă, fără anchetă formală, direct la spitalul de psihiatrie. Eu, în gulag, ştiam că voi rezista. Eram foarte puternic, făcusem mult sport până atunci. Eram pregătit pentru orice situaţie. Singurul loc care m-ar fi distrus era casa de nebuni sovietică. Nimeni nu ieşise teafăr de acolo.

Aşa că, într-un sfârşit, pentru a mă salva fizic, am renunţat la declaraţiile politice. Fap­ta mea a fost trecută la accidente „întâmplătoare”. Şi mi s-a înscenat un proces-farsă. O mascaradă ase­mă­nătoare tribunalelor din 1937-1939, ale lui Stalin.

Am fost condamnat la trei ani de zile pentru încălcarea ordinii publice. Dar nu m-am simţit niciodată vinovat, singurul lucru pe care l-am spus a fost că doar Statul Român are dreptul să mă judece pe mine. Tribunalele ruseşti nu sunt valabile pe teritoriul Basarabiei, pentru că a fost luată prin rapt”.(http://arhiva.formula-as.ro/2013/1098/lumea-romaneasca-24/alecu-renita-jurnalist-foarte-curand-prutul-va-deveni-un-rau-interior-al-romaniei)

04/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ SĂ NU RESTITUIE AURUL TRIMIS DE ROMÂNIA ÎN ANII 1916-1917 LA MOSCOVA PENTRU A FI PUS LA ADĂPOST DE RĂZBOI

Piese ale tezaurului de aur al României vor fi expuse în Ungaria la Szeged  - România - Radio România Actualităţi Online

AURUL BĂNCII NAŢIONALE ŞI NECAZURILE GUVERNATORILOR

Aflăm din revista Magazin istoric, nr. 9-10/1999, că primul act extern al lui Nicolae Ceaușescu după ce a luat puterea în anul 1965, a fost solicitarea ca URSS să înapoieze rezerva de aur a României depuse de B.N.R. în Rusia ţaristă în anii 1916-1917.

Prim-secretar al P.C.U.S. era atunci Leonid Brejnev, iar prim-ministru Kosîghin.

Ne-a chemat într-o zi guvernatorul Vasile Malinschi şi ne-a spus: în regim de strict secret de importanţă deosebită, cu trei zerouri, să întocmim un material pentru Nicolae Ceauşescu cu tezaurul de la Moscova.

În Banca Naţională problema fusese tabu până atunci.

Ceauşescu s-a dus la Moscova şi, în întâlnirea cu prim-secretarul P.C.U.S. Leonid Brejnev şi premierul Kosîghin, a abordat problema tezaurului.

Cei doi au spus că nu ştiu nimic, dar că ar fi mai bine ca problema să fie închisă, la care răspunsul lui Ceauşescu a fost: „Nu, problema nu se închide, rămâne deschisă“.

Brejnev minţea fără să clipească atunci când spunea că arhivele sovietice nu conţin date despre soarta aurului românesc după ce acesta a fost evacuat în Siberia.

Minciuna „aurul românesc a fost furat şi cheltuit de alb-gardişti” nu era nouă, încă din 1921, la o întâlnire de la Varşovia, diplomaţii sovietici le-au spus acelaşi lucru reprezentanţilor României. Doar că documentele sovietice, puţine şi ieşite greu la iveală, spun altă poveste.

În mod tradiţional, în toate discuţiile purtate de partea română cu cea sovietică sau rusă, în prima fază se invocă necunoaşterea problemei tezaurului Băncii Naţionale a României evacuat la Moscova în două tranşe: în 1916 şi 1917.

După un timp, se admite că lucrurile s-au petrecut astfel, dar se invocă lipsa informaţiilor despre acest subiect.

Când, şi dacă, aceste informaţii se adună de către partea rusă, rezultă că tezaurul a părăsit adăpostul de la Kremlin şi, în vâltoarea evenimentelor revoluţionare din acei ani (1918-1920), urma i s-a pierdut.

Valoarea calculată a părţii bancare din tezaur se apropie de ceea ce avem la acest moment (104 tone), la 100 de ani distanţa, ca rezervă de aur a ţării în Banca Angliei. Cinci ani i-au trebuit României întregite să ajungă, după primul război mondial, la rezerve comparabile cu cele transferate în Rusia.

Din articolul https://adevarul.ro/news/societate/cum-facut-closca-puii-aur-oua-rusia-sovietica, aflăm că:

La câteva luni după ajungerea la Kremlin a conţinutului celor două garnituri de tren care au transportat tezaurul, o comisie de la Bucureşti certifica, la faţa locului, pentru prima şi ultima dată, conţinutul acestuia. La stocul de aur, situaţia era aceasta:

„Cu ocaziunea deschiderii tezaurului statului rus de la Kremlin, pentru depozitarea ultimelor valori aduse din Iaşi aici, am procedat şi la verificarea stocului de aur depus în acel tezaur încă din luna ianuarie 1917 şi am constatat următoarele:

Lădiţele cu monetele de aur le-am găsit în perfectă stare purtând sigiliile cuvenite, iar numărul şi valoarea conţinutului sunt următoarele: Mărci germane 725 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 143.260.000 lei; Coroane austriece 548 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 92.064.000 lei; Napoleoni 288 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 46.080.000 lei; Caroli 6 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 960.000 lei; Lire sterline 110 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 22.193.600 lei; Lire otomane 47 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 8.535.200 lei; Diverse monezi 11 lădiţe în valoare de 1.150.409,04 lei; Lingouri aur 3 lădiţe în valoare de 337.247,80 lei. Total 314.580.456,84 lei.

S-a mai găsit asemenea 2 lăzi mari sigilate şi marcate cu literele P.R. în valoare declarată de 7.000.000 lei [este vorba despre bijuteriile reginei Maria – n.n.]. Dacă la lădiţele de mai sus conţinând monete de aur mai adăugăm şi cele 4 lădiţe: C 18; C 20, C 21, C 22 din ultimul transport, care conţin şi ele tot monete de aur în valoare de 574.523,57 lei, se constată că s-a[u] depozitat în total în tezaurul de la Kremlin până azi 1.742 lădiţe cuprinzând monete diferite de aur în valoare de 315.154.980, 41 lei“.

Era august 1917, exact în zilele în care soldaţii români luptau pe frontul de la Mărăşeşti pentru ca trupele germane să nu aibă cale deschisă către est.

După aceea, tăcere.

O serie de relatări, afirmaţii din documente oficiale ruse şi sovietice, documente diplomatice şi menţiuni din scrieri ale istoricilor ruşi dovedesc faptul că la începutul deceniului al treilea al secolului trecut, deci după înăbuşirea contrarevoluţiei alb-gardiste, aurul B.N.R. era, aproape în totalitate, în posesia guvernului bolşevic, se spune într-un articol apărut în revista Magazin istoric în numărul din iunie 2013 (555) cu titlul ”SOVIETICII DESPRE AURUL ROMÂNESC” .

Problemele pentru aurul B.N.R. evacuat la Moscova în vremea Primului Război Mondial au început odată cu Hotărârea Sovietului comisarilor poporului al R.S.F.S. Ruse, din 13/26 ianuarie 1918, privind ruperea relaţiilor diplomatice cu România, în care se spunea:

„Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român.“

Decizia era astfel motivată: „oligarhia română a deschis operaţiile militare împotriva Republicii Ruse“.

Despre ce era vorba: în Basarabia, la cererea Consiliului Directorilor generali, cu aprobarea Sfatului Ţării, se solicitase ajutor militar Guvernului României, care fusese aprobat de reprezentanţii Antantei la Iaşi şi de generalul Şcerbacev, pentru a face faţă trupelor bolşevice, care jefuiau fără a mai putea fi stăpânite de ofiţeri.

Documentele despre tezaurul României aflate în arhivele ruse și sovietice au fost accesibile istoricilor puţină vreme în 1993, după care acestea au fost din nou închise. 

 Deschiderea arhivelor ruse a scos la iveală faptul că în realitate sovieticii au cheltuit aurul românesc în primii ani de după instalarea la putere

Ion Bistreanu a publicat un articol în revista Magazin istoric cu mai mulți ani în urmă în care refăcea parțial modul în care Lenin urmărea modul de cheltuire a aurului românesc (detalii aici).

Ultima comunicare a istoricului Florin Constantiniu arăta pe baza unor documente de arhivă că liderul bolșevic Cristian Rakovski a primit bani din tezaurul românesc pentru a organiza declanșarea revoluției sovietice în România.

În septembrie 1921 Lenin i-a cerut ministrului de Finanţe să îi prezinte un inventar precis al rezervelor de aur deţinute, subliniind că vrea să ştie exact soarta aurului românesc. Lenin a primit rapid răspunsul în 1921: aur românesc în valoare de 117,5 milioane ruble aur.

La începutul anului 1922 un nou raport i-a fost transmis lui Lenin, iar aurul românesc era evaluat la 108 milioane ruble aur (semn că începuse cheltuirea lui). Tot în 1922, în luna august, un nou raport secret vorbeşte despre rezervele de aur din Sala Armelor de la Kremlin (fără să spună expres că este aur românesc, dar acolo fuseseră depozitate lăzile cu tezaurul BNR) – concluzia era că existau 1.357 de lăzi cu aur care nu fuseseră încă inventariate.

Există percepţia falsă că aurul românesc trimis la Moscova a fost sub formă de lingouri. În realitate, cele 1.738 de casete expediate la Moscova în decembrie 1916 conţineau monede de aur, germane şi austriece în mare parte, şi foarte puţine lingouri marcate de BNR (de aici apar tot felul de confuzii în ceea ce priveşte evaluarea valorii aurului, cert este că au fost trimise la Moscova 93,4 tone de aur).

În 1921 presa americană sesiza o adevărată avalanşă de aur pe piaţa SUA şi se întreba dacă nu cumva aurul provenea din Rusia bolşevică, aflată în acel moment sub embargo.

Ambasadorul american la Bucureşti a început în acelaşi an să se intereseze foarte insistent despre simbolurile româneşti de pe lingourile de aur şi soarta tezaurului de la Moscova.

Fără să existe dovezi clare, este foarte posibil ca aurul românesc de la Moscova să fi fost (cel puţin parţial) topit şi folosit pentru a finanţa programul bolşevic de reconstrucţie.

În numărul din noiembrie 2020 al revistei Magazin istoric , dr.Ilie Schipor publică prima parte a unei cercetări despre soarta aurului românesc, cercetare realizată în arhivele rusești.

De obicei ceea ce se publică în România despre tezaurul confiscat de ruși se bazează pe sursele de arhivă românești, articolul lui Ilie Schipor vine cu informații din arhivele ruse (o premieră în istoriografia română subliniază istoricul George damian în articolul https://historice.ro/ce-s-a-intamplat-cu-aurul-romanesc-de-la-moscova-mapa-secreta-a-lui-lenin/).

Articolul acesta aduce o serie de informații noi față de cel al lui Ion Bistreanu, într-un tabel care reface traseul „evaporării” aurului românesc de la Moscova. Conform arhivelor ruse aurul românesc era evaluat în 1917 la 118 milioane ruble aur – până în 1924 mai rămăseseră 35 milioane ruble aur.

Prin 1922 aurul românesc reprezenta 51,71% din rezerva de aur a Uniunii Sovietice – este momentul de apogeu al crizei economice, perioada în care Lenin lansase Noua Politică Economică, permițând inițiativa privată pentru a evita colapsul.

Pe foarte scurt: Uniunea Sovietică s-a salvat de la colapsul economic din primii ani de după preluarea puterii cu ajutorul aurului confiscat de la România. Iar chestia asta este dovedită cu documente de arhivă care stau la baza cercetărilor de arhivă realizate de Ilie Schipor.

04/12/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN avertisment al politologului și analistului Dan Dungaciu privitor la PLANUL Ungariei care vizează prăbușirea totală a R. Moldova

 

 

 

 

 

PLANUL Ungariei vizează prăbușirea totală a R. Moldova: impunerea ”soluției” rusești în privința Transnistriei pentru a lega definitiv Basarabia de Moscova. Avertismentul politologului Dan Dungaciu

Profesorul și analistul de politică externă Dan Dungaciu explică punctual, în emisiunea online găzduită de scriitorul și politicianul Mihail Neamțu, ”Vocea Libertății”, pericolul uriaș pe care Ungaria lui Viktor Orban îi reprezintă pentru Republica Moldova, cât și jocurile profund anti-românești la care se dedau, la Chișinău, diplomații și săgețile Budapestei, care fac pe față jocurile Federației Ruse, și asta încă din 2005.

”Interesul major al Ungariei se referă la autonomia Transnistriei. Ungaria este cea mai mare susținătoare a unei autonomii extinse a Transnistriei în interiorul Republicii Moldova.

Deci bate șaua ca să priceapă iapa!

Repet: Ungaria este cea mai mare susținătoare a acestui proiect. Printr-o astfel de susținere, Budapesta vine în întâmpinarea Federației Ruse, pentru că Moscova asta vrea până la urmă în Republica Moldova, și nu separarea Transnistriei, asta-i o naivitate, ci să o integreze Republicii Moldova pentru a o prăbuși total. Ungaria joacă alături de Federația Rusă acolo.

De asemenea, Ungaria construiește loialități anti-românești în Republica Moldova, adică vizează acea parte a clasei politice care nu este deloc prietena României, dimpotrivă, și care își dorește o reintegrare cu Transnistria chiar și în condiții rusești pentru a lega definitiv Republica Moldova de Est, nu de Vest.

Printr-un astfel de plan, Republica Moldova va rămâne teoretic și practic dependentă de Est. Ungaria se pune la dispoziția Rusiei. Ea lucrează cu manta, ca să zic așa”, avertizează Dan Dungaciu.

Toate aceste acțiuni anti-românești au drept scop final, concluzionează profesorul, federalizarea Republicii Moldova (adică impunerea ”soluției” Federației Ruse), pentru a crea un precedent favorabil autonomiei comunităților maghiare din România, Slovacia și Transcarpatia ucraineană.

Vă prezentăm clarificările profesorului pe care le puteți urmări și AICI, în primele minute ale unei ample emisiuni ce tratează actualitatea și convulsiile politicii externe:  

Dan Dungaciu: România are două mari probleme de politică externă, probleme cu adevărat mari: Republica Moldova și Ungaria. Cea mai mare problemă de politică externă este Republica Moldova, evident. Dosarul Republica Moldova este testul major și problema cea mai arzătoare. A doua chestiune este, așa cum am specificat, problema maghiară.

Încă din 1990, Bucureștiul a trebuit să se poziționeze în raport cu chestiunea maghiară, în mod permanent, dar se pare că în ultima vreme treaba asta nu-i prea reușește.

Ceea ce vedem noi este doar vârful de iceberg a unei politici care e complicată de foarte multă vreme. Astăzi a dat în clocot, dacă vreți, și a dat în clocot pentru că au existat niște declarații de la cel mai înalt nivel, din București, dar și reacțiile de rigoare de la Budapesta. În realitate, e vorba de o contracarare a ceea ce maghiarii au început de mult.

Aș vrea să amintesc că implicarea Ungariei în Republica Moldova era un fapt la care România trebuia să se aștepte. În 2005, România nu era încă membră a Uniunii Europene și încă de atunci s-a văzut foarte limpede că interesul maghiar pe Republica Moldova este prevalent pentru Budapesta.

Cu ceva vreme în urmă, la Chișinău existau trei reprezentanți maghiari care și-au câștigat pozițiile la nivelul Uniunii Europene și au fost acceptați de Uniunea Europeană și evident, probabil, acceptați și de Federația Rusă, pentru că la vremea respectivă unii mai întrebau și Federația Rusă ca să nu facă gesturi ‹contondente›.

Reprezentantul special, ambasadorul Uniunii Europene pentru Transnistria și Republica Moldova a fost un maghiar – așadar, primul care a deținut această poziție a fost un maghiar. Generalul care conducea misiunea de frontieră a Uniunii Europene la frontiera Republicii Moldova cu frontiera Estică era un maghiar.

Șeful comisiei care a verificat corectitudinea alegerilor parlamentare din 2005 era tot un maghiar. Deci maghiarii și-au coordonat resursele diplomatice pentru Republica Moldova și s-au dus acolo cu mult înainte ca România să se integreze în Uniunea Europeană și înainte ca Bucureștiul să se dezmeticească cu un proiect.

Eu vă amintesc că în 2009, când a căzut regimul Voronin și s-a trecut la un regim pro-democratic, pro-european și oarecum pro-românesc, României i-a luat câteva luni dacă nu un an de zile ca să își trimită acolo reprezentanții. Din punctul ăsta de vedere, lentoarea de care a dat dovadă Bucureștiul poate fi pusă în contrast cu viteza pe care Budapesta a manifestat-o.

Noi trebuia să știm că Ungaria are un interes special pentru Republica Moldova.

Mihail Neamțu: Dar de unde acest interes? Oficial, Budapesta își declară interesul doar pentru etnicii maghiari. Ei nu au totuși o populație vorbitoare de limbă maghiară la Chișinău. Concret: ce caută Budapesta la Chișinău?

Dan Dungaciu: În primul rând, interesul major al Ungariei se referă la autonomia Transnistriei. Ungaria este cea mai mare susținătoare a unei autonomii extinse a Transnistriei în interiorul Republicii Moldova. Deci bate șaua ca să priceapă iapa! Repet: Ungaria este cea mai mare susținătoare a acestui proiect.

Printr-o astfel de susținere, Budapesta vine în întâmpinarea Federației Ruse, pentru că Moscova asta vrea până la urmă în Republica Moldova, și nu separarea Transnistriei, asta-i o naivitate, ci să o integreze Republicii Moldova pentru a o prăbuși total. Ungaria joacă alături de Federația Rusă acolo.

De asemenea, Ungaria construiește loialități anti-românești în Republica Moldova, adică vizează acea parte a clasei politice care nu este deloc prietena României, dimpotrivă, și care își dorește o reintegrare cu Transnistria chiar și în condiții rusești pentru a lega definitiv Republica Moldova de Est, nu de Vest.

Printr-un astfel de plan, Republica Moldova va rămâne teoretic și practic dependentă de Est. Din acest punct de vedere, Ungaria se pune la dispoziția Rusiei. Ea lucrează cu manta, ca să zic așa.

Nu în ultimul rând, Budapestei îi place să provoace lucrurile la Chișinău fiindcă știe că cea mai importantă miză de politică externă a României este și rămâne Republica Moldova.

Tot acest pachet de motivații face ca Ungaria să fie foarte activă.

Pe de altă parte, de fiecare dată când au fost la putere la Chișinău oameni politici care nu simpatizau deloc România, că e vorba de Voronin, că e vorba de Dodon, cei mai simpatizați ambasadori erau cei maghiari.

Pe vremea lui Voronin, ambasadorul maghiar mergea la vânătoare cu acesta. Ambasadorul maghiar de astăzi e bine conectat cu Dodon, iar clasa politică de la Budapesta s-a dus repede să umple golul de animozitatea care s-a stârnit, în mod firesc, între Chișinău și București, ca urmare a gesturilor politice de la Chișinău.

Toate aceste acțiuni anti-românești au drept scop, concluzionează Dan Dungaciu, federalizarea Republicii Moldova (adică impunerea ”soluției” Federației Ruse), pentru a crea un precedent favorabil autonomiei comunităților maghiare din România, Slovacia și Transcarpatia ucraineană.

14/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: