CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

31 iulie 1877 – Principele Carol al României a primit telegrama prin care rușii cereau ajutorul armatei române, după ce au suferit în timpul războiului antiotoman o înfrângere completă în Bulgaria

Imagini pentru regele carol I photos

 

Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen

(n.1839 – d.1914), rege al României 1866-1914

La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafaţă de 121.000 km2 şi cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni.

Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine, inclusiv de Rusia. 

 În primăvara lui 1877, la 24 aprilie, a izbucnit războiul ruso-otoman.

Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate faţă de conflictele de la sudul Dunării şi a depus eforturi diplomatice pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică.

Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia şi nu fac parte din Imperiul Otoman.

În aceeaşi notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului naţional iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea şi drepturile statale.

Guvernele român şi rus au semnat la Bucureşti la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenţia prin care românii acordau „liberă trecere”în drum spre tetrul de război din Balcani, trupelor ţariste, în condiţiile în care Imperiul Rus garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României.

  Imperiul Otoman a reacţionat la acţiunile politice şi militare ale României şi a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaţilor români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave româneşti încărcate cu cereale, bombardarea oraşelor Brăila şi Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ş.a.

Pe 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României, aflată până atunci oficial sub suzeranitatea otomană.

A doua zi, 10 (sv)/22 mai (sn), actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.

Cu toate acestea, încercările guvernului român de a obține cooperarea militară a armatei țariste au fost iniţial respinse de guvernul de la Petersburg, care aprecia la începutul conflictului că turcii puteau fi lesne învinși. 

Pe 26 mai 1877, domnitorul Carol I a avut la Ploiești o întrevedere cu țarul Alexandru al II-lea, căruia i-a oferit colaborarea militară a României.

Țarul (care își avea reședința temporară în Prahova) s-a purtat politicos, la plecare l-a condus la gară pe șeful statului român deși era ploaie, dar nu a răspuns la propunerea de colaborare militară făcută de Carol, ceea ce semnifica în fond un refuz.

Pe 2 iunie, cancelarul rus Gorceakov a comunicat în termeni fără echivoc că participarea României la acțiunile militare nu era era necesară. 

Evoluția militară de la sud de Dunăre avea să schimbe însă radical atitudinea Rusiei, după ce trupele otomane au organizat o puternică apărare, iar după eșecul cuceririi Plevnei (cel mai important punct strategic din Balcani), o parte din trupele rusești  intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însuși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă peste Dunăre

 

 

 

 

Foto: Marele Duce Nicolae al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), fratele ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

 

În urma acestor înfrângeri severe, marele duce Nicolae – comandantul trupelor ruseşti din Balcani – a adresat la 31 iulie 1877 (19 iulie 1877, stil vechi) domnitorului Carol o telegramă, care avea să devină celebră, prin care se cerea ajutorul armatei române.

Telegrama

 

În telegrama cifrată adresată principelui Carol I al României, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria:

„Prince Charles de Roumanie à l’endroit où se trouvera”, următoarele cifre, dispuse pe 7 rânduri: 6628  0941 – 2338 – 1893 – 5647 – 6927 / 1501 – 8228 – 1033 – 7351 – 1512 – 8708 – 3686 / 5130 – 5514 – 3874 – 4831 – 0112 – 8364 – 7914 / 4425 – 3676 – 8986 – 0930 – 3997 – 5130 – 4720 / 4831 – 2753 – 1500 – 2496 – 1500 / 2912 – 3874 – 4824 – 6143 – 8396 – 5116 – 7050 / 7306.

Deasupra cifrelor este textul decodificat al telegramei, scris de mână, cu cerneală neagră, în limba franceză:

„Les Turcs ayant amassé les plus grandes masses / à Plevna abiment. Prie de / faire fusion, demonstration, et si possible passage / du Danube que tu desires faire entre / Djoula (Jiul probablement) et Corabia a bi a / Cette demonstration est indispensable pour faciliter mes / mouvements. Nicolas”

Traducere:

Principelui Carol de România în locul (localitatea) în care se va afla.
„Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării pe care tu dorești să o faci între Jiu și Corabia. Această demonstrație este indispensabilă pentru a faci­lita mișcările mele. Nicolae”.

 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

În negocierile cu reprezentanții Rusiei, guvernul român a ținut să afirme că armata sa trebuia să-și păstreze individualitatea și unitatea de comandament, iar cooperarea cu armata rusă să fie stabilită în mod concret, propunând o discuție în acest scop.

Ajutorul Armatei Române a fost întârziat până în momentul în care la data de 16 august a avut loc la cartierul imperial de la Gorni-Studen, întrevederea între Carol I și țarul Alexandru al II-lea, secondat de marele duce Nicolae.

Tarul Alexandru al II-lea

 

Foto: Ţarul Alexandru al II-lea

 

La întrebarea marelui duce rus dacă domnitorul avea intenția să comande personal armata română, Carol a răspuns că “se înțelege de la sine”.

 Comandantul rus a opinat că acest fapt ar produce multe greutăți deoarece domnitorul român nu putea fi pus sub ordinele unui general rus.

“Firește că nu” a răspuns capul statului român, “însă zece generali ruși ar putea fi puși sub ordinele mele”.

După această discuție, țarul l-a condus pe Carol la cortul ce-i era pregătit, unde, peste câteva minute, marele duce Nicolae i-a oferit în numele țarului, comanda supremă a tuturor trupelor rusești din fața Plevnei.

 

 

 

Marele Cartier General in frunte cu principele Carol

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

 

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

 

 

dorobanti-romani-cu-uniforma-din-1859-in-razboiul-de-independenta-din-1877

Foto: Ostaşi români 

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care aceasta fusese silită să renunţe după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/05/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-3/

 

Surse:

http://www.istoria.md

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-intrat-romania-in-razboiul-de-independenta

http://www.revistapentrupatrie.ro/8-actualitate/1565-telegrama-marelui-duce-nicolae-c%C4%83tre-principele-carol-i-1877

 

31/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Măsuri prin care Rusia poate fi împiedicată să se amestece în treburile interne ale altor state

Imagini pentru propaganda rusa photos

 

 

6 măsuri prin care Rusia poate fi împiedicată să se amestece în treburile interne ale altor state

 

Potrivit digi24.ro, un expert ceh în combaterea ameninţărilor asimetrice prezintă, într-un articol publicat pe site-ul grupului de reflecţie Atlantic Council, şase măsuri prin care Rusia ar putea fi împiedicată să se amestece în treburile interne ale altor state prin dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj și coruperea liderilor occidentali.

În primul rând, scrie expertul Jakub Janda, Ucraina trebuie apărată de armata rusă. Președintele SUA ar trebui ca, împreună cu aliații săi europeni, să declare ferm că, în cazul în care Kremlinul nu pune capăt implicării în conflictul din estul Ucrainei, Vestul va recurge, la rândul său, la acțiuni militare și nu numai.

Janda propune inventarierea tuturor bunurilor liderilor de la Kremlin și ale rudelor acestora din Occident, după care lui Vladimir Putin să i se spună foarte clar: iată ce puteți pierde dacă nu puneți capăt agresiunii!

În al doilea rând, adaugă expertul, democrațiile occidentale trebuie să dea dovadă de seriozitate și eficiență în combaterea dezinformării masive. „Fiecare țară țintită trebuie să înființeze centre specializate în combaterea ameninţărilor hibride, unde cel puțin 30 de experți în securitate să monitorizeze și să analizeze operațiunile de dezinformare”, recomandă Jakub Janda.

El insistă asupra faptului că sunt necesare măsuri excepționale. Așa cum poliția singură nu poate lupta cu crima organizată, nici actuala paradigmă de securitate nu este suficientă pentru a face față amenințării ruse.

În al treilea rând, șefii de state și de guverne din UE trebuie să o convingă pe șefa diplomației europene, Federica Mogherini, să indice Rusia ca sursă a operațiunilor de dezinformare. Dacă va continua să evite menționarea Rusiei, Mogherini neglijează sistematic o amenințare percepută ca atare de statele pe care le reprezintă, apreciază expertul ceh.

În acest context context, el remarcă și faptul că și divizia europeană de combatere a propagandei ruse este formată din doar 11 persoane.

O a patra măsură ar trebui să îi vizeze pe cei care joacă rolul de „cal troian” al Moscovei. Dacă un politician influent, precum Marine Le Pen, reptetă minciunile propagate de Kremlin, respectivul trebuie tras la răspundere și pus să dea explicații în mod public. În plus, ar fi necesare și investigații asupra legăturilor financiare ale acestora și ale apropiaților lor cu Moscova, e de părere Jakub Janda.

Cea de-a cincea măsură propusă de expertul ceh este finanțarea din fonduri guvernamentale a proiectelor de demascare a propagandei și a celor care au ca scop educarea consumatorilor de media. Deocamdata, singurii bani pentru astfel de proiecte vin din partea unor donatori americani, spune Janda.

În al șaselea rând, subliniază expertul, este nevoie de date sociologice clare. Liderii europeni trebuie să știe, de exemplu, câți germani cred în versiunile Kremlinului privind diverse evenimente sau câți dintre francezi consideră că articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic trebuie activat dacă sunt atacate statele baltice.

romaniabreakingnews.ro

19/03/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Silviu Tănase : Cel mai prost stat din lume

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

Săptămâna trecută am comemorat 25 de ani de la începutul războiului de independență între Moldova și Federația Rusă. Oricât ar încerca unii sau alții să ne învețe cum să clasificăm acest război, există două „probe” ce nu pot fi contestate – Convenția „de pace”, semnată de preşedintele moldovean Mircea Snegur Snegur și cel rus, Boris Elțîn (unde scrie chiar în primul articol : „Din momentul semnării Convenției, părțile în conflict își asumă angajamentul de a întreprinde toate măsurile necesare pentru încetarea totală a focului, precum și a oricăror acțiuni armate, una împotriva celeilalte”), dar și decizia CEDO în cazul Ilașcu, care desemnează Federaţia Rusă drept stat agresor în acest conflict.

Tot ce-a făcut R. Moldova după 1992 față de statul agresor, i-a permis să fie desemnat drept cel mai prost stat din lume.

Ce finalitate pot avea reformele, acordurile, planurile, strategiile și alte procese ce sună bine în conferințe de presă, dacă statul nu poate spune răspicat cine ne-a atacat, cine ne-a omorât cetățenii, cine ne-a ocupat o bucată din teritoriu.

Moldova nu este Transnistria

 

Ar fi bine să înțelegem că Transnistria nu este altceva decât un ștreang la gâtul R. Moldova. Timp de 25 de ani s-au schimbat mai multe guverne la Chișinău, s-au schimbat președinți, s-au votat legi în Parlament, un lucru însă nu s-a schimbat – atitudinea plină de afecțiune a „conducerii” din Tiraspol față de Rusia și ura viscerală față de românitatea R. Moldova.

Statul agresor – Rusia, nu a dorit niciodată rezolvarea conflictului. Esența lui este cât se poate de simplă – menținerea dependenței R. Moldova față de F. Rusă, adică – anularea independenței obținute cu mari sacrificii economice și sociale în 1991.

Nu greșim dacă spunem că dușmanul strategic al statului R. Moldova este, a fost și va fi F. Rusă. Această realitate este ca sarea în ochi, sclavii Moscovei din Chișinău, fac tot posibilul să răstălmăcească realitatea doar pentru a scoate F. Rusă basma curată din această încurcătură.

Oricâte strategii și campanii ar face KGB-ul, pentru a-i determina pe moldoveni să nu se simtă români și să nu-i urască pe ruși, realitatea din teren, chiar dacă este într-o permanentă schimbare, nu lasă loc de prea multe interpretări. Segmentul activ din societate, care se implică în problemele statului, este absolut incompatibil cu lumea sovieto-mafiotă din regiunea transnistreană care locuiește într-un „s(t)at” utopic.

Oricât de sărac ar fi Chișinăul, cetățenii de aici s-au occidentalizat în mare parte – au prins gustul libertății de exprimare, al libertății de călătorie, s-au virusat de idei europene – vor o guvernare care să fie responsabilă și să răspundă în fața plătitorilor de taxe, vor un stat eficient, care să nu risipească banul public, vor un stat cinstit, care să nu fure de la cetățeni.
Oricât de trist ar fi, dar transnistrenii n-au asemenea năzuințe, ei așteaptă de la conducere gaz ieftin sau eventual un bonus la pensie în ruble rusești. Mulți locuitori din regiune sunt gata să accepte să trăiască într-un stat condus de criminali și hoți în lege în schimbul unor ruble.

Reintegrare sub steag rusesc

 

Singura cale de reintegrare a regiunii de est a R. Moldova este să jurăm cu toții credință steagului rusesc. În timp ce Dodon, cel mic și prost, publică texte atent redactate despre statul multietnic și multinațional, tovarășul său – Krasnoselski – pune steagul agresorului pe toate clădirile „de stat” din regiune. Dodoneii și adepții lor se lovesc de un vădit conflict de interese când discută problema transnistreană.

Pe de o parte, aceștia reprezintă interesele Federației Ruse aici – lucru evident pentru absolut toți, pe de altă parte – trebuie să se prefacă patrioți fără a spune explicit că rușii au împușcat cetățeni moldoveni. Unica vină a fraților noștri, omorâți atunci, e naivitatea – ei au crezut că luptând cu bandiții vor avea de partea lor și noul stat – R. Moldova.

Planul de acasă s-a evaporat odată cu înțelegerea realității din târg – politicienii din Chișinău, unul după altul, au trădat interesele elementare ale acestui stat în schimbul statutului de vasal al Kremlinului.

De ce nici până în ziua de astăzi F. Rusă n-a recunoscut independența Republicii Moldovenești Nistrene? Referendumurile de acolo au arătat clar voința populară – niciun fel de reintegrare cu Moldova, vrem să fim parte din F. Rusă.

Dacă R. Moldova a avut dreptul să se separe de URSS, de ce nu ar avea și transnistrenii dreptul să se separe de noi? Evident că separatiștilor le convine actualul stat-quo – aceștia de facto sunt independenți și fac ce vor, cum vor – fără să poată fi trași la răspundere pentru asta.

O eventuală includere a regiunii în cadrul F. Ruse i-ar face pe aceștia niște „șefi de oblasti” (n.red.: regiune) ce pot fi ușor schimbați, iar toate fluxurile financiare nimeresc în zona de control a Kremlinului.

O eventuală independență recunoscută internațional ar fi o tragedie și mai mare pentru conducerea de acolo. Aceștia vor trebui să se descurce singuri, prinși între o Ucraină antirusească și o Moldovă liberă.

Vasalii rușilor din RM și-au ales greșit stăpânii. Sistemul politic condus de Putin va dispărea la un moment dat – exact la fel de subit cum a dispărut URSS-ul. Până la urmă, un stat rezistă dacă cetățenii care locuiesc acolo sunt fericiți.

Așa cum s-a evaporat măreața și temuta Uniune Sovietică – așa se va evapora și putinismul, iar odată cu el vor dispărea și sclavii lui din regiune.

Fără hotar direct cu F. Rusă, prinși între o Ucraină tot mai aproape de valorile Europei și o Românie ce oferă un exemplu de occidentalism prin protestele din ultima perioadă, ce șanse au niște nulități fără coloană vertebrală ce se visează domnitori?

 

Un articol de: Silviu Tănase, Timpul md

 

 

 

 

11/03/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: