CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PUTEM UITA TRAGEDIA DIN 16 MAI 1812 ? VIDEO

 

Ambasada Rusiei la Bucureşti consideră că anexarea Basarabiei în ...

 

 

 

 

Presa de la Chişinău, dar şi cea de peste Prut, și trece falnic şi fără păs peste data de 16 mai, o zi neagră în istoria neamului românesc.

Pe 16 mai 1812, la Bucureşti a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc potrivit căruia Moldova din stânga Prutului (numită apoi şi Basarabia) a fost ruptă din trupul Ţării Moldovei şi anexată la Imperiul ţarist.

Au trecut de atunci  mai mult de două secole, dar acest pământ nu şi-a mai găsit liniştea.

 

 

 

 

 

 

Noapte bună, Basarabia! – Buciumul

 

 

 

 

 

 

Două secole de umilinţă, deznaţionalizare, rusificare, sovietizare, comunizare, foamete organizată, deportări, lagăre de concentrare… Convulsiile „geopolitice” în care se zbate astăzi R. Moldova îşi au începutul în acel „tratat de pace” de la Bucureşti, încheiat de Turcia și Rusia în detrimentul românilor. în disprețul total al legilor internaționale.

  Cum va fi marcat acest jubileu la Bucureşti astăzi? Dar la Chişinău?

În general, care va fi replica noastră, a românilor, la „tratatul de pace” care  a tras sârma ghimpată peste genunchii noştri şi a tăiat o ţară în două?

 

 

 

 

 

 

 

ARHIVA TIMPUL md 
mai, 2010
Constantin Tănase

 

 

16/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

9 MAI: BASARABIA – PRIZONIERA VICTORIEI. VIDEO

 

 

Mii de militari au fost plasați în carantină în Rusia, după ce a ...

 

 

 

 

Care este semnificația Zilei de 9 Mai pentru Uniunea Europeană? Dar pentru Federația Rusă? De ce este interpretată diferit de ruși și de occidentali?

De ce este privită ca o Zi a Ocupației de unii basarabeni, în timp ce alții o văd ca pe o Zi a Eliberării?

De ce tancurile care au invadat Basarabia (dar și Bucovina de Nord, țările baltice și Europa de Est) au fost transformate în adevărate monumente de cult?

Cum de un instrument al războiului și al morții a devenit un monument al păcii? Simbolurilor ocupației și militarismului rus au devenit monumente ale „păcii”, „prieteniei”, eliberării”.

Cei care cer demontarea acestora sunt numiți „fasciști”, ca și cei care ridică monumente în memoria celor care au fost deportați în Siberia sau uciși de sovietici. Simbolurile militarismului rus – tancurile, panglica Sf. Gheorghe, parada militară, cântecele Armatei Roșii, par a fi, mai degrabă, simboluri ale neoimperialismului rus. Iar Transnistria, Georgia sau Ucraina – cele mai recente victime ale sale.

 

 

 

 

 

 

Marian Voicu - Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei ...

Marian Voicu

 

14/05/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

De ce UNIREA R. MOLDOVA cu ROMÂNIA trebuie să devină unicul Proiect de Țară al ROMÂNILOR

 

 

În 1989-1991, RSSMoldovenească reprezenta o colonie tipică, un cazan ruginit, gata să dea în clocot sau să explodeze.

Majoritatea alogenilor ne băgau pe gât referendumul lui Gorbaciov: „Să păstrăm măreață Uniune!”. Când s-au convins că Uniunea Sovietică nu mai poate fi salvată, aceștia, brusc, au devenit cu toții „moldoveni statalişti”.

Deviza lor a fost și rămâne: „Unire moldoveni!”. Să ne unim cu oricine, dar, în exclusivitate, contra muntenilor şi transilvănenilor, fiindcă ei sunt români.

Proiectul stataliștilor este ”Moldova Mare”.

Există, totuși, un impediment serios în calea realizării unei atare construcții. Inițial, ar fi necesară o modificare a configurației celor două state europene – Ucraina şi România.

Mai e o problemă: în Republica Molotova lipsește ”națiunea politică”.

Însă, pentru improvizarea acestui argument-cheie s-au angajat numeroși nostalgici, homo sovieticus, gâște colhoznice pline de elan stahanovist și abnegație bolșevică, avându-l ca mentor pe antropologul multiculturalist Mark Tkaciuk, un artizan al primei recidive comuniste în spațiul ex-sovietic.

Prin 1990, RSS Moldovenească  avea o altă substanță: structura demografică, starea social-economică, securitatea geopolitică/strategică erau mult prea diferite de ceea ce înregistrăm în actuala conjunctură.

În acel moment istoric, fosta Republică Socialistă România și fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, erau una mai săracă decât alta.

Dar RSS Moldovenească se credea relativ bogată, mă rog, ca URSS, pe când RSRomânia era percepută ca o țară mai săracă.

La Chișinău, alogenii, comuniștii și, mai abitir, deputații agrarienii, se întreceau în speculații și predicții: dacă e să te unești cu cineva, atunci să fie o țară ca Elveția. Și unii moldoveni sovietici, ajungînd niște lideri stataliști, fabulau: pe viitor, brandul nostru de țară va fi: ”Moldova – o nouă Elveție!”, și ”Chișinăul – un nou Hong-Kong!”.

Am cunoscut diverși formatori de opinie, cretini sau fariseici, care vehiculau o mostră de gândire autohtonă. Aceea cu ”tactica” vițelului blând, care suge la două vaci.

Uneori, la întrebarea ce cred eu, ca moldovean din stânga Prutului, fost deputat și un fel de prim-ministru la Chișinău, despre ”cel de al doilea stat românesc”, devin neserios.

Și zic răzând: statul R.Moldova este un „vițel la poartă nouă”; un indiciu al dificultății de înțelegere – vițelul, întors seara de la păscut, nu mai recunoaște curtea în care trebuie să intre,fiindcă, între timp, a fost pusă o poartă nouă.

Acum, multă lume își dă seama că timp de aproape trei decenii, vițelușul cel blând, ”moldovenesc și statalist”, a tot supt la două, sau mai multe văcuțe. I-au crescut coarnele și copitele, s-a făcut mare. Adică, a devenit bou. Si ”asta-i soarta boului, vițel adult, să stea la poarta noului, nițel mai mult”. Numai că, de fapt, sunt trei porți:

a) reunirea cu patria-mamă România;

b) integrarea în Uniunea Europeană;

c) integrarea în uniunea Eurasiatică.

Și vițelul adult n-are decât să mai stea oleacă în fața acestui ABC.

Totuși, îmi mai trece prin cap și o nerozie: ”cel de al doilea stat românesc” ar fi mai curând un ”Dănilă Prepeleac”, păcălitul acela de țăran, care ajunge până la urmă un simbol al ingeniozității.

În august 1991, Imperiul sovietic a surprins omenirea cu un puci eșuat. URSS s-a dezagregat.

Nu mai există nici de jure, nici de facto. Astăzi, în locul RSS Moldovenești, o fostă colonie a ”Imperiului răului”, inventariem:

1) o mini-republică formată din șase județe incomplete ale Basarabiei interbelice, recunoscută unanim la ONU și având centrul administrativ la Chișinău;

2) o republicuță, nerecunoscută oficial de nimeni, compilată din cinci raioane de tip sovietic, cu circa trei sute de mii de suflete și o capitală la Tiraspol;

3) o autonomie, cu pretenții de republică, însumând problematic 21 de sate găgăuze, neomogene, cu o sută treizeci de mii de locuitori și o capitala în fostul centru raional Comrat.

Întrebare: La ce și cui folosesc asemenea ”statalități”? Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală justifică existența acestor republici?

Edificarea unor entități statale viabile din părțile unui teritoriu național este inadmisibilă. Teza fariseică – „partea devine întreg” nu are credit în cazul nostru, al românilor din teritoriile răpite. Obstinația edificării unui stat viabil ”Moldova” separat de România, susținut de Kremlin și alte centre de putere, nu se va încununa de succes.

Un proiect secesionist, în spațiul ancestral românesc, nu merită nici efort, nici sacrificii umane.

După trei decenii ne-am convins: aceste mini-republici și autonomii sunt indispensabile pentru ca să nu existe nici un fel de restricții, sau controale din afară. Să nu se bage nimeni peste EI, ca să fure EI, nestingheriți, în stilul lor, la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat.

Drept consecință, perpetuăm inflația biurocratică, care germinează corupția. Iar ambele fenomene – birocrația și corupția – ne afundă într-o degenerare cumplită. Desigur, în acest cadru, nu purem ignora ambițiile geopolitice ale Kremlinului.

Cu toate sancțiunile Occidentului, Rusia depune eforturi serioase pentru a-și păstra poziția internațională șubrezită. Și, parțial, reușește, inclusiv prin susținerea în spațiul ex-sovietic a unor statalități nerecunoscute în plan internațional.

Liderii separatiști se ostenesc să demonstreze că ar avea propriile lor economii funcționale. În realitate economiile lor există datorită finanțării externe: Federația Rusă acoperă circa 80-90% din cheltuielile curente ale acestor formațiuni cvasi statale.

Centul imperial acordă ajutor separatiștilor de pe malul stâng al Nistrului din septembrie 1990, când la Tiraspolul ”directorii roșii” au proclamat o nouă republică.

Anual, din bugetul Rusiei, numai pentru pensiile cetățenilor acestei enclave, sunt alocate 22,5 milioane de dolari. De asemenea, în 2018, guvernul Rusiei a alocat 40 milioane de dolari pentru necesitățile sociale ale populației, construcția de locuințe și instituțiile sanitare.

Datele exacte despre contribuția reală a Rusiei la menținerea Republicii moldovenești nistrene lipsesc. În 2014, experții o evaluau la un miliard de dolari anual. Afară de aceasta, mai exisă cheltuieli și de alt ordin, cum ar fi reînarmarea și menținerea capacității de luptă a forțelor armate ale separatiștilor.

Dependența economică, militară și politică totală de Federația Rusă demonstrează că politica externă a marionetelor de la Tiraspol și viitorul republicii fictive se decide la Kremlin.

În perioada 1989-1991, etnicii ucraineni, ruși și găgăuzi din RSSM se hrăneau cu vise arzătoare: ”Marea Pridnestrovie” şi ”Marele Bugeac”. O jumătate de secol, cât am fost URSS, n-am auzit nici de «приднестровский народ» (poporul ”transnistrean”) și nici de ”alogeni separatiști” în actualul ambalaj.

NOI, unioniștii români, nu puteam nicidecum să revenim la țările turco-tătarilor, găgăuzilor, secuilor, nistrenilor, oltenilor, etc. Patria noastră, a românilor, nu începe cu epoca feudală. Nici cu Țara Românească, nici cu Țara Moldovei, nici cu Țara Ardealului. Și nici cu marele Stefan cel Mare, sau cu oricare alt mare domnitor.

Avem un spațiu al nostru moștenit, ancestral, cu valorile sale eterne. Și nu credem în rațiunea existenței unor state precum Republica Moldova, Republica Moldovenească Nistreană, Republica Găgăuză, Republica Donețk, Republica Lugansk și altele de genul acesta.

Poate că stătulețele Liechtenstein, San Marino sau Andora sunt prospere, fericite.

Însă ele nu reprezintă decât niște relicve ale Evului Mediu. Românii basarabeni nu și-au dorit niciodată un stătuleț din ”trei județe și o stână”, vorba regretatei militante unioniste Leonida Lari.
Inițial, separatiștii erau, în esență, doar un instrument al Complexului militaro-industrial sovietic.

Şi, în ajunul deznodământului general, la indicația Centrului imperial și sub supravegherea Districtului militar Odessa, în august 1990, la Comrat, a fost declarată ”Republica găgăuză”.

Au avut curajul s-o facă instigatorii celor o sută treizeci de mii de găgăuzi, urmașii unor coloniști strămutați din Bulgaria de către armatele țariste, acum două secole.

Și, rețineți, o chestiune inadmisibilă juridic: au proclamat-o în URSS, în teritoriul unei republici absolut sovietice, de iure și de facto. Pe atunci, în RSSM existau 20, iar în Bulgaria 47 de sate cu o populație majoritar găgăuză. De ce nu au pus și în Bulgaria de o Nomina Odiosa – ”Republica găgăuză”?

Înaripați de succesul găgăuzilor,”directorii roșii” în frunte cu Igor Smirnov, au proclamat,la Tiraspol, în septembrie 1990,Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană (”RSSMN”), în componența URSS, bineînțeles.

În 1990, Igor Smirnov (cu mamă ucraineancă și tată rus) și tovarășii săi de idei, s-au adresat Kievului cu rugămintea ca RSSMN să devină parte componentă a RSSU. Atunci nu au reușit să-și realizeze intenția. Dar Smirnov consideră că ”ideea merită să revină în capul oamenilor, fiindcă dorința de a fi cu Ucraina nu a dispărut nicăieri”.

Citez, în traducere din rusă, din interviul acordat ,ziarului„Украина молодая” și intitulat ”Приднестровье – территория Украины”:”Fără îndoială, de la bun început aceasta era o idee a ucrainității și va fi ideea ucrainității noastre.

Este însă o cu totul altă chestiune, ce atitudine vor avea alții față de aspirația noastră”. Asta e! Internaționaliștii din Pridnestrovie doreau să revină la sânul Ucrainei, iar naționaliștii, în Basarabia, militau activ pentru reunirea cu România. La Chișinău, la congresul al doilea al Frontului Popular din Moldova, delegații au votat pentru ”Republica Română Moldova”.
Treceam atunci de la dictatură la democrație (un fel de a spune)și se admitea pluralismul de opinii. Scenaristica devenea o modă și lumea stătea de vorbă analizând posibile scenarii. Și, desigur, EI își puteau face multe ”planuri din cuțite și pahare”.

Au trecut anii, dar în sudul Basarabiei, inclusiv în spaițul RM, acțiunile separatiste continuă.Până în prezent, o mulțime de nostalgici de la Tiraspol şi Comrat sunt animați de ”mituri stataliste”. Se evidențiază în acest sens veteranii Ivan Burgundji şi Leonid Dobrov.

Pe Ivan Burgundji, găgăuzul belicos, îl țin minte din octombrie 1990, când o făcea pe călăuza. El ghida prin sudul Basarabiei comandouri de la Tiraspol și ofițeri din serviciul de spionaj al Districtului militar Odessa.

În ”Zile de cumpănă” – un film documentar de epocă, postat recent pe yootube.com, vedem cum polițiștii dau jos dintr-o mașină militară, întoarsă din drum spre Comrat, un ofițer GRU, însoțit de Ivan Burgundji, și bagajul acestora: arme albe, muniții și explozivi.
Interesant lucru: dintre conducătorii RM, numai Voronin a sancționat drastic activitatea separatiștilor găgăuzi.

Burgundji a fugit la Tiraspol de unde a continuat propaganda înverșunată de separare a Găgăuziei de RM. În 2009, odată cu venirea la putere a liberal-democraților, Burgundji s-a întors la Comrat.

Și acest președinte al mișcării separatiste, a tot criticat vehement autoritățile de la Chișinău, acompaniat fiind de Leiciu și Cimpoeș, deputați în Adunarea Populară. Nicolai Dudoglo i-a numit „radicali și separatiști”. Burgundji, la rândul său, îl acuza pe Dudoglo, de ”promovarea ideilor unioniste”.

În martie 2017, Burgundji a reactivat ”Organizația de eliberare națională Găgăuz Halkî”. În aceeași perioadă, bașcanul Irina Vlah l-a numit în funcția de consilier pe probleme juridice. Sarcina sa principală – crearea unui sistem judiciar găgăuz, independent de cel al RM.

La 1 decembrie 1991, Stepan Topal, unul dintre executorii planului elaborat de Centrul imperial, a fost ales primul președinte. Acesta, între 1991-1995 a condus Sovietul Suprem al Republicii Găgăuze.La 28 septembrie 2019, a avut loc un eveniment de comemorare a lui Stepan Topal.

Autorităţile de la Comrat au instalat pe mormântul lui o placă comemorativă cu inscripţia „Preşedintele Republicii Găgăuzia”.

Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, membru al Guvernului de la Chişinău şi al Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a menţionat că Stepan Topal a fost „preşedinte al Republicii Găgăuzia şi a contribuit la formarea statalităţii poporului găgăuz”.

Un alt participant la eveniment – Vladimir Cîssa, preşedinte al Adunării Populare de la Comrat, a elogiat activitatea de „preşedinte al Republicii Găgăuzia” a lui Stepan Topal, menţionând că în şcoli urmează să înceapă, cât mai curând, studierea istoriei adevărate.

Din partea Chișinăului a urmat doar o singură replică. Valeriu Munteanu, preşedintele Partidului Politic Uniunea Salvaţi Basarabia, considera evenimentul de la Comrat ”un derapaj de la normele legale, acţiuni ce tulbură echilibrul din societate şi propagă dezbinarea naţională, acţiuni ce se pedepsesc penal.

El solicita ca premierul Maia Sandu să exprime public dacă la Comrat Irina Vlah a enunţat poziţia proprie sau a avut mandat de la Guvern. Desigur, luările de poziție sunt bine venite.

Dar mă îndoiesc că, pe scena acestui teatru al absurdului, autoritățile actuale de la Chișinău vor evolua cu mai mult succes, ca cele care s-au perindat după declararea independenții.Radicalii de la Comrat cer ostentativ un drept al lor la ”autodeterminare” prin intercalarea în constituția RM a ”articolului 111 a legii privind statul special al Găgăuziei.”

În februarie 2014,o grupare rusofilă a organizat ilegal un referendum găgăuz pentru ”alipirea RM la Uniunea Eurasiatică și declararea în mod automat a independentei Găgăuziei în cazul pierderii de către RM a suveranității sale sau a alipirii la România”.

Nici la Tiraspol situația nu se schimbă. Prin 2013, în ajunul declanșării războiului ruso-ucrainean, Andrei Safonov răspundea la întrebarea clasică a bolșevicilor – ”Ce-i de făcut?”. Și, dacă nu vom face cum ne sugerează fostul candidat la prezidenția RMN, EI, descendenții ”eliberatorilor” noștri din 40/44, nu vor avea garantată iubirea creștinească, pacea, fericirea şi nici liniștea sufletească.

Citez, în traducere din rusă:

„Să fie dezmembrată România! „Cartagena” Bucureşti să fie distrusă! Dispariția României de pe harta lumii va constitui unica şi adevărata chezășie a vieții noastre liniștite. Să ne unim eforturile toți cei care avem o vorbă cu Bucureștiul.

Eforturile Rusiei, Ucrainei, Ungariei, Moldovei, Pridnestroviei, Serbiei, Bulgariei! Bineînțeles, vom aștepta un moment propice geopolitic şi istoric pentru a lichida această „creație oribilă a Tratatului de la Paris”, din 1947.

Căci au putut adversarii URSS să aștepte momentul oportun ca să contribuie la crahul Uniunii Sovietice. De ce noi n-am putea pândi momentul când, cu un mic efort, am reuși să răsturnăm edificiul statalității române?

Să facem în așa fel, ca unioniștii din Moldova să nu aibă cu cine se uni! Ca puținii naționaliști pro-români din RMN să nu aibă unde-şi trimite la studii copiii. Ca cei, care în Bucovina se consideră români, pur şi simplu să nu aibă unde obține pașapoarte românești!

Dacă România reprezintă drapelul şi farul pentru unioniști, atunci datoria noastră e să ardem acest drapel şi să dărâmăm acest far” (Андрей Сафонов. «Румыния должна исчезнуть с карты мира!» http://www.ava.md 12.01.2013 / 08:33).

Stratagema antiunioniștilor este destul de veche, ca și în cazul Moldovei Sovietice. În 1991, când s-a prăbușit Imperiul, susținătorii vechiului proiect bolșevic, animați de niște proaspeți consilieri occidentali, au optat ferm pentru ”statalitate moldovenească”.

EI sperau că, într-un final, România se va destrăma după un anumit scenariu.

După care, doreau să făcă Moldovă Mare, în fruntariile lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Imaginau un viitor stat tutelat de Kremlin, sau de alte centre de putere din afară. Valahia, în concepția lor, putea să rămână de una singură, sau urma să fie cedată Turciei.

Transilvania, teoretic, era inclusă în grupul de la Visegrád, pentru a fi admisă în NATO împreună cu Galiția, o fostă componentă a Poloniei interbelice. Totodată, se discuta și o posibilă confederație a Transilvaniei cu Ungaria.

În stil european, bineînțeles, fiindcă nu se putea realiza o simplă anexare, ca în septembrie 1940. Acum, separarea Transilvaniei revine în actualitate și se caută susținători printre români.

Simetric și sincronizați, socialiștii lui Dodon acționează în parlamentul de la Chișinău. Iar ungurii, înregimentați în UDMR, sunt activi în Parlamentul României cu propria idee separatistă. Budapesta, vigilentă, finanțează proiectul iar Moscova și alte centre de putere ar fi dispuse să-și aducă aportul.
Astfel, din 1991, când la Chișinău s-a declarat independența RM, am ajuns, în prezent, la ”Proiectul Moldova Mare!”.

Putin ia înmânat lui Dodon foaia de parcurs, busola și harta secretă a navigației printre recife. Merită urmărit tot ce prezintă mass-media din România și RM, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești.

Reacția forumiștilor te lasă cu impresia că antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai lesne ”ce demon îi pune în mișcare”.

O specie aparte de antiunioniștii, orientată centralizat și subtil, perorează:

”Nu e bine ca România să revendice Basarabia căci Ungaria o să vrea Transilvania”. Cazuistică perimată! Ce folos că România, în iunie 1940, a cedat Basarabia și nordul Bucovinei fără lupte? La indicațiile ”partenerilor strategici” – Germania și Italia, Țara a fost mutilată în continuare.

În septembrie 1940 nordul Transilvaniei fiind anexat de Ungaria, după care a urmat preluarea Cadrilaterului de către Bulgaria.
În iunie 2017, Duma de Stat a Rusiei a dezbătut într-o ședință problema regiunii din stânga Nistrului. Deputatul Vladimir Jirinovski și-a expus opinia. Citez, în traducere din rusă: ”Apariția statului Republica Moldova a fost o eroare.

Limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar moldovenii se consideră mai degrabă români. Regiunea Cernăuți nu e denumită «Молдавия», deși o bună parte a acestea a făcut parte din gubernia Basarabia. Basarabia a revenit la Rusia în 1940, ca și Crimeea în 2014. Nu a fost ocupație, anexiune, alipire. Imperiul rus a preluat Basarabia și Crimeea de la Imperiul Otoman în conformitate cu tratatele internaționale”.

Deputatul a solicitat ca pe viitor în actele juridice ale Federației Ruse și în documentele CSI să fie folosit termenul ”Basarabia” în loc de ”Moldavia”. Numai ineditul lider politic Vladimir Jirinovski, într-o intervenție de trei minute, reușește să tămâieze mulțimile cu viziuni diametral opuse.

Probabil, unii români au rămas înduioșați: uite, un deputat, într-o dezbatere a legislativului Rusiei, afirmă că moldoveneasca și româna e una și aceeași limbă. Și exponenții ”Lumii ruse” din Basarabia s-au bucurat: vedeți, n-a fost ocupație ci eliberare a propriilor teritorii. Dar cine l-a ascultat atent, a înțeles ce vrea deputatul rus: moldovenii sunt români și n-au decât să plece în țara lor, România.

Iar Basarabia să redevină ce-a fost – o gubernie multiculturalistă în componența Rusiei imperiale.
În martie 2015, Val Butnaru diagnostica exact situația statalismului moldovenesc: „Republica Moldova este un stat falimentar, corupt, impotent. Mai pe scurt – o stână. Republica Moldova nu se va integra în UE nici în următorii zece ani, nici în următorii 25 de ani, nici în… Păcat e că știm cu toții lucrul acesta, dar ne prefacem că așteptăm himera Schimbării!

Nu integrarea în Uniunea Europeană este șansa noastră, ci Unirea imediată cu România. Rămâne valabilă oferta făcută de președintele Traian Băsescu: Cereți Unirea și-o vom face! Punctum!”

 

Fragment din articolul :

”MIRCEA DRUC: UNIONISMUL – De unde am pornit și unde am ajuns. De ce REÎNTREGIREA, UNIREA R. MOLDOVA cu ROMÂNIA trebuie să devină unicul Proiect de Țară al ROMÂNILOR

http://basarabialiterara.com.md/?p=41845

 

09/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: