O întrebare rămasă fără răspuns: Ce căuta, pe 19 decembrie 1989,locotenent-colonelul KGB VLADIMIR PUTIN, la Hotelul Athénée Palace din București?

 

Este neprofesionist să afirmi că Revoluția s-a terminat pe 22 Decembrie, la orele 12.10 „trecute fix”.

Pentru că o revoluție se termină atunci când un sistem juridic lamentabil este înlocuit cu altul, poate și mai lamentabil!

Cât despre instituții, până la cele românești – complice, de mâna a șaptea, ar trebui investigate cele direct implicate, care dețin Adevărul: KGB, CIA, FBI, BND, MI-6, MOSSAD, AVO, KEOD etc.

Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul sovietic VLADIMIR PUTIN la Hotelul Athénée Palace din București?

Foto: Vladimir Putin

Cine erau cei peste 100.000 de „turiști”, luptători profesioniști, strecurați în România, la recunoaștere de obiectiv, al căror ultim eșalon ar fi părăsit-o, după declarațiile lui Petre Român, abia în decembrie 1990 (Cazul „Air Antares”)?

Aceștia chiar aparțineau – 57.000 dintre ei – exclusiv SPETZNATZ și OMON, potrivit declarației televizate a șefului contrainformațiilor militare de atunci?

Cine au fost acei „eroi” căzuți „în revoluția din România” cărora li s-a ridicat un monument în curtea unei unități militare din Seghedin?

Cine erau cei antrenați și instruiți la Debrețin pe macheta Transilvaniei, cine cei conduși de un transfug român, ulterior activist civic, de-a lungul fostei frontiere româno-austro-ungare și ce armate NATO aveau și au în dotare așa-zisa muniție cu cap vidia?

Cine au fost răniții lichidați/răpiți din spitalele Timișoarei pentru că delirau în limba lui Petofi sau cei extrași de la Balș, proveniți din cele 72 de mașini LADA, spulberate de tunurile lt. col. Dumitru Cioflină și care aiurau în limba lui Pușkin?

Cine erau „ziariștii fără frontiere” duși de mine, căpitanul Dogaru Mircea, la ordin, de la Otopeni la Hotelul Flora și care, fără să se cazeze, au plecat imediat, în seara zilei de 22 decembrie, să ocupe poziții în toate locurile din Capitală în care avea să se tragă?

Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul Vladimir Putin la Hotelul Athénée Palace și George Soros, la brațetă cu Silviu Brucan (Saul Brukner) la Universitate, în fața Facultății de Istorie, păstorită atunci în numele PCR, de regretata Zoe Petre și „demitizatorul” Lucian Boia, pe atunci specialist în Programul PCR?

De ce tip erau cele 10 elicoptere ridicate „de pe Dunăre, de pe vase inscripționate RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care și-au bătut joc de noi la Alexeni, Boteni și Otopeni? Cui aparțin sutele de cruci fără nume, apărute atunci în cimitirele Patriei? Etc., etc., etc…

Sunt întrebări ridicate în presa vremii și rămase fără răspuns.

Numai după investigarea „instituțiilor” menționate ne vom putea apropia de Adevăr!

Altfel, vom căuta acari Păun, bătând apa în piuă, prin restrângerea cercetării doar la „fiecare dintre acțiunile personalului M.Ap.N. (De ce nu și ale Miliției și Direcțiilor Securității statului? – nn), soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urmă cărora au fost răniți oameni”.

Pentru că, altfel, excluzând decisiva implicație externă și adevăratele personalități cu „rol determinant”, gen George Bush și Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor generații de români imaginea unei armate de idioți care s-au împușcat singuri între ei (dar profesionist, între ochi, pe sub cască), deoarece afirmați că vorbiți „în numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate”, între care „cei aproximativ 275 de militari și salariați civili ai ministerului”!

De acord că trebuie să ne cerem iertare victimelor, militari și civili, dar nu pentru vina de de a-i fi ucis, ci pentru vina de a nu-i fi aparat! Și de a fi lăsat Țara pe mâna profitorilor străini și a trădătorilor! 

Pentru că, loviți și noi profesionist, în stomac, în anii 1985-1989 ai „pregătirii de artilerie” a „revoluției spontane”, mai rău decât civilii (fiindcă nu aveam voie nici măcar să ne așezăm la cozi, în uniformă), am fost suficient de naivi să țopăim în stradă, alături de frații noștri civili, strigând „Libertate!”, în timp ce România ni se scurgea printre degete!

Iar eu, ca istoric militar am avut o vină majoră, pentru că trebuia să recurg la arma noastră secretă, întrebarea „Cui prodest?”.

Mi-e și frică să mă întreb astăzi, după 31 de ani, cui a folosit, în condițiile în care: 65% din pământul țării, cu ape cu tot, e proprietate străină; industria concurențială ne-a fost făcută praf iar cea de astăzi își trimite, ca și comerțul și băncile, profiturile în străinătate; pădurile noastre au luat tot drumul străinătății, bogățiile subsolului și toate domeniile strategice sunt în mâna străinilor, noi devenind simpli consumatori de mâna a două, plătiți la subzistență, obligați să cumpărăm, inclusiv în domeniul militar, la preț de speculă, gunoaiele altora și să ne prefacem că ne alegem „democratic” liderii!

Să nu disperăm, însă, pentru că există o ciclicitate în Istorie.

Bunicii noștri au fost ostași liberi ai Țării, inrosind cu sângele lor, pentru Țară, harta Europei, între Stalingrad și Viena. Părinții noștri au ajuns slugile ocupantului sovietic, dar s-au eliberat în mod inteligent în anii 1958-1968, când au construit Armata, poliția și serviciile naționale.

Noi am fost până în deceniul trecut ostași liberi ai Țării, pentru care am renunțat prin jurământ, la aproape toate drepturile omului și cetățeanului.

În ceea ce-i privește pe urmașii noștri, însă… numai Istoria va putea să-i definească pe cei ce-și lasă oasele pentru „freedom and democracy” pe niște coclauri pe unde numai strămoșul nostru trac Alexandru Macedon și ostașii săi și le-au lăsat!

Dar ceea ce știm cu certitudine este că nicăieri și niciodată un militar nu și-a cerut și nu-și cere scuze pentru executarea ordinului, a cărui ignorare, în stare de război declarată, se pedepsește cu glonțul. Politicienii, însă, adică cei vinovați și de starea respectivă, și de apariția ordinului… DA!

Într-o singură situație, noi, militarii, suntem moral, obligați, să ne cerem iertare poporului: atunci când nu ne-am făcut datoria față de Neam și Țară! 

Cu sau fără voia noastră!

Ca mine și ca toți cei care v-am păstorit în urmă cu trei decenii, ca dascăli sau comandanți!

Ca o ultimă observație… Și noi, și revoluționarii, am fost bătuți pe umăr, ovaționati, gâdilați sub barbă și lăudați: noi până când am fost disponibilizați, iar civilii până când au fost trecuți în șomaj, prin distrugerea industriei, civilii.

Ne-au promis, prin legi organice, marea cu sarea, apoi, considerând că ne-am boșorogit și unii și alții, și nu mai suntem apți de riposta, ne-au retras – insultandu-ne și supunându-ne oprobiului public – toate drepturile.

Mai nou, ne-am trezit și cu COVID-19, apărut, parcă, pentru ca generația noastră să părăsească mai repede, „pe cale naturală, sistemul”!

Atenție, însă, că Istoria se repetă, atunci când aceleași condiții se reîntrunesc și aceleași interese extern-interne își dau mâna!

Honor et Patria! Vae victis!

Dr. Mircea DOGARU, istoric militar, astăzi col. (r) și președintele S.C.M.D.  

Titlul original: „Trecutul către prezent sau căpitanul Dogaru Mircea, istoric militar, către locotenentul de infanterie Nicolae Ionel Ciucă”

Mărturia unui secui : Românii, prin moștenirea lor multimilenară, sunt cel mai European popor

Românii, prin moștenirea lor multimilenară, sunt cel mai European popor.

Un aspect asupra căruia atrag deseori atenția, și în paginile revistei „CERTITUDINEA”, este cel referitor la comportamentul ungurilor, la semnele, simbolurile prin care se exprimă aceștia, și anume mesajul transmis către români: vrem fără români !

Un mesaj al izolării, al refuzului a tot ceea ce este românesc!

Dar ungurii nu cu Trianonul au început această izolare față de naționalitățile cu care conviețuiesc.

Ei au avut mereu un scurt-circuit de comunicare cu alte națiuni din jurul lor sau care trăiau printre ei, scrie NAGY ATTILA-MIHAI , în ”Meditațiile unui secui”.

Așa cum observau Prohászka Lajos și Valeriu Braniște (publicist român al Tribunei), ungurilor le este frică de contactul cu alte națiuni, ca nu cumva să se piardă în acest contact!

Frica de a-ți pierde identitatea înseamnă că ai o identitate confuză, nu te-ai înrădăcinat cu adevărat pe aceste meleaguri.

Iar acest fapt arată cum se problematizează, cum se stabilește cine se consideră maghiar. La unguri, la o identitate confuză, asta e o problemă acută.

Când ai puțin sânge maghiar – sau chiar deloc – fiind sârb din partea tatei, slovac din partea mamei, cum devii maghiar? Printr-o decizie a conștiinței îți asumi apartenența la maghiarime.

Această asumare este o idee protestantă, în care primează conștiința și deloc adâncurile moștenite, cele care decid cu adevărat!

Noica pune altfel problema. El pornește de la modelul seminței. Te naști cu sămânța românească în tine, care trebuie realizată, cultivată cu tot ce se ascunde în ea.

A fi român nu se realizează doar printr-o transmitere culturală de la o memorie la alta.

Prin adâncuri, prin inconștientul tău, moștenești niște date imemoriale, multimilenare, o experiență a acestuia, pe care memoria le percepe, dar fără a le fi realizat ea.

Din această cauză, experiențele trecutului, moștenite de inconștient, sunt mult mai vaste decât ceea ce oferă memoria.

Prin aceasta se explică faptul că multe nații au trăit această istorie moștenită în inconștient, conținuturile acestuia fiind trăite spontan, prin tradiții, singurele care asigură vitalitatea, prin cultura adâncimii! Când ne rezumăm la memorie, pierdem această vitalitate și devenim nesiguri, confuzi.

Problema ungurilor este faptul că pentru ei totul se rezumă la planul mental, de aici rezultând un deficit de comunicare cu adâncurile moștenite.

Care, pe de altă parte, asigură o mai bună aderență la cultura occidentală, care cultivă exclusiv mentalul, fiind rupt de rădăcinile inconștiente.
Românii diferă total, în acest punct de vedere, de restul Europei, având rădăcini multimilenare în aceste meleaguri.

Contactul conștiinței cu inconștientul, înrădăcinarea sa în adâncuri sunt asigurate de contactul cu pământul, acesta fiind expresia inconștientului.
Din această cauză popoarele migratoare erau dezrădăcinate.

Din păcate, cultura Occidentului este creată de venetici, foste popoare migratoare. Lipsa rădăcinilor inconștiente, lipsa înrădăcinării multimilenare în pământul Europei la aceste popoare au dus spre situația actual.

De exemplu, cultura greacă s-a impus imaginarului inconștientului cultivând exclusiv partea rațională a omului, exacerbând-o, ajungând în acest fel la excesivitatea tehnicii.

În ortodoxie nu există această ruptură. Dar, din păcate, influența Occidentului, unilateralitatea lui, este veche la români…

Totuși, ruptura dintre conștient și inconștient nu s-a acutizat, de-a lungul timpului, ca azi, prin europenizarea totalitară.

Poporul român trăiește, după 1989, cea mai mare dramă a istoriei sale!
Pentru venetici este ceva „natural” această unilateralitate, ea fiindu-le proprie.

Popoarele foste migratoare ale Occidentului nu simt destul pericolul migrației, din cauza lipsei rădăcinilor inconștiente.

Dezrădăcinații nu simt pericolul migrației, căci instinctele din inconștientul lor colectiv sunt nefuncționale.

Aceasta este și drama românului, ruptura dramatică dintre conștient și inconștient, ruptură care lasă conștiința națională fără avertisment din partea inconștientului, a instinctelor!

Și e păcat, pentru acest neam, despre care și Eliade spunea că este singurul popor cu moștenire multimilenară din Europa.

În această privință, românii sunt singurii apărători ai străvechii Europe, împotriva unei Europe dezrădăcinate, înstrăinate!

Românii, prin moștenirea lor multimilenară, sunt cel mai European popor.

Încă o dată, ei sunt singuri împotriva Europei, dar acum le lipsește această conștiință. Iar pentru asta, românii vor plăti scump!

Și chiar pe fondul alterității față de restul Europei, românii ar trebui să aibă conștiința și sentimentul acestei alterități.

După filosoful maghiar Heller Ágnes, supraviețuirea evreilor în istorie se datorează unui puternic cult al alterității.

ZIUA DE 4 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 4 aprilie în istoria noastră

1459: Se încheie pacea moldo-polonă la Overherlăuți pe Nistru între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz.

Tratatul prevedea încetarea stării de razboi între Moldova şi Polonia, îndepartarea fostului domn Petru Aron de la hotarele Moldovei si readucerea  cetatii  Hotin în componenţa Principatului Moldovei.

 Ştefan cel Mare recunoştea suzeranitatea polonă.

Ştefan cel Mare şi Sfînt (Ştefan III Muşat), domn al Moldovei  (1457-1504)

Pacea a fost semnată după ce moldovenii au asediat timp  de doi ani  cetatea  Hotinului. 

Aceasta cetate fusese  înălţată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova şi a fost cedată polonezilor de Ilie, feciorul lui Alexandru, in 1436.

Domnul Petru Aron a recâştigat cetatea, dar a fost  nevoit sa cedeze târgul Siretului şi alte localităţi.

După o anumită vreme Hotinul a  trecut din nou în mainile polonezilor, pană la recucerirea sa de catre Ştefan cel Mare.

La 1538 generalul polonez Tarnovski i-a aruncat în aer zidurile.

Petru Rareş în a doua sa domnie, le restabileşte şi sporeşte capacitatea de apărare, pe timpul domniei acestui luminat voievod cetatea ajungand din nou la vechea ei frumusete si maretie.

Mai târziu, voievodul carturar  Dimitrie Cantemir în a sa „Descriere a Moldovei” avea sa afirme, ca cetatea „…..în ziua de azi iaste vrednică de a se socoti cea mai frumoasă şi mai mare decât celelalte ale Moldovei”.

În anul 1562, domnitorul Ioan Heraclide Despot cedează Hotinul prietenului sau Albert Laski, iar  Bogdan al IV-lea repetă gestul predecesorului sau, oferindu-l  în dar nobilului Dobrovolski.

Cand a venit la tron vrednicul domnitor Ion Voda cel Viteaz, acesta  cucereste cetatea şi o pune din nou sub stăpânirea legitimă a moldovenilor.

În 1712 turcii pun mâna pe cetate, o repară şi o întăresc.Pe timpul ocupatiei lor e ridicată în interiorul cetăţii o moschee.

Dupa o suta de ani Hotinul fu stăpânit de rusi, cetatea işi pierdu importanţa de altă dată, ca mai apoi la 1856 sa fie desfiinţată şi lăsată pradă uitării.

Nimic de mirare, dacă ne gândim ca Imperiu ca cel Rus, care işi extinse cu mult hotarele în urma războaielor şi a tratatelor favorabile, nu avea nici un interes sa păstreze pentru istorie o cetate aparţinând poporului văduvit de pământurile sale străbune.

Nici până în ziua de azi cetatea Hotinului nu a scapat de  stăpânirea straină.

 Se zice ca prin anii treizeci ai secolului nostru cheia de la cetatea Hotinului se mai pastra în Finlanda, în colecţia   generalului Mannerheim, temerarul conducator al poporului finlandez in razboiul purtat impotriva agresorilor sovietici in 1939.  

1535: Tratatul dintre voievodul Moldovei, Petru Rareș și Ferdinand de Habsburg, rege al Boemiei și Ungariei.

Foto: Petru Rareș

A fost o înțelegere secretă privind colaborarea împotriva expansiunii otomanilor, prin care Petru Rareș devenea vasalul lui Ferdinand de Habsburg, însă numai în calitatea acestuia de rege al Ungariei, făgăduind chiar și depunerea omagiului, după ce suzeranitatea otomană va fi înlăturată.

Petru a supraestimat capacitatea militară a lui Ferdinand de Habsburg, precum și eventualul sprijin pe care acesta îl putea oferi, făgăduielile regelui Ungariei rămânând doar pe hârtie.

1646: S-a încheiat Tratatul de alianță dintre principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu.

Semnat la Alba Iulia, la 4 aprilie 1646, menținând clauzele anterioare, „De quibus tamen omnibus Potentissimus Imperatorem excipimus et secludimus” (Cu toate acestea, pentru toți, cu excepția celui mai puternic comandant și exclusiv).

Mai mult putem afla dintr-o scrisoare a lui Vasile Lupu către Rákóczy, din 15/25 martie 1646, dinaintea întocmirii sus-amintitului tratat, care se referea iminența unei ofensive rusești contra tătarilor, din pricina recentei incursiuni a acestora în teritoriile țarului.

Iar în post scriptum, după ce-i vestea principelui moartea hatmanului Koniecpolski, comunica și știrea că solul moscovit aflat în Polonia încerca să obțină alianța regelui polon pentru o expediție comună împotriva hanatului Crimeei (Ștefan Andreescu, Restitutio Daciae).

1646: Este menționată prima moară de hârtie, de pe teritoriul Țării Românești.

Prima moară de hârtie de pe teritoriul Țării Românești se pare că ar fi fost la Călimănești, înființată fiind în jurul anului 1643. Din pitacul domnesc din 4 aprilie 7154 [1646]: „Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab voevod și domn, scrie Domnia mea cinstitului boier al Domniei mele jupan Mihnea, biv vel stolnic, carele ești cămăraș la Ocnele Mari sănătate. Prin aceasta îți fac știre Domnia mea, în vreme ce vei vedea această carte a Domniei mele, iar dumneata să cauți să lași slobozia sfintei mânăstiri Cozia, care se cheamă Călimănești în pace pentru cârpa de la moara de hârtie, că m-am milostivit Domnia mea de i-am iertat pentru că au lucrat la moara de hârtie până au isprăvit-o […] deci să aibă bună pace, nimic val să nu aibă, nici de un lucru domnesc”.

Acest pitac a fost scris chiar pe hârtia produsă la această moară.

Matei Basarab este cunoscut ca însemnat ctitor de țară, cultură și învățământ, în domnia căruia a fost introdusă limba română în ritualul slujbelor religioase, a tipărit în românește cărți și a adus în țară meșteri iscusiți, care au creat la Mănăstirea Govora o școală a artei tipografice, ce va dura aproape două veacuri.

Despre existența primei fabrici de hârtie din Țara Românească, aflăm din prefața scrisă în slavonă de către Udriște Năsturel la Antologhionul tipărit la Câmpulung-Muscel în 1643. Autorul laudă acțiunea domnului de a înființa „moara făcătoare de hârtie” din Râmnic, materialul produs fiind folosit atât de tipografia de la Mânăstirea Govora, cât și de alte centre tipografice din țară (Dealul, Câmpulung, Târgoviște). „Cărțile de sub Matei Basarab sunt pentru români ceea ce Biblia lui Luther a fost pentru popoarele germanice“, spunea Mihai Eminescu.

 

1736: A încetat din viață căpitanul Pero Seghedinaț, conducător al răscoalei iobagilor și grănicerilor mureșeni din anul 1735 (n.cca 1665,la Pecica, județul Arad – d.4 aprilie 1736, Buda, Ungaria).

 Era descendent al oștenilor sârbi care au luptat în războaiele împotriva turcilor. Cu ocazia formării graniței militare dintre imperiul austriac și cel otoman pe Mureș acestuia i-a fost repartizat regimentul din Pecica. Unitatea sa număra 14 ofițeri și subofițeri și o sută de călăreți și pedestrași.

Bun cunoscător al organizării și tacticii militare, acesta va organiza răsculații la începutul anului 1735, și își va instala tabăra la la Pădureni-Chișineu Criș (Erdohegy), pregătindu-se pentru lupta cu grănicerii armatei imperiale. Confruntarea va avea loc în martie 1735 și după o bătălie crâncenă, în care își pierd viața aproximativ 400 de răsculați, aceștia sunt înfrânți.

A fost capturat și dus în fața Consiliului de Război al Curții de la Viena.

Se menționează că deși octogenar „a suportat chinuri grele, cu o asemenea forță corporală și spirituală încât se părea că este mai degrabă pregătit să moară în chinuri decât să trădeze detalii despre răscoală și și participanți”. Este supus supliciului roții, apoi executat prin spânzurare la Buda, la 23 martie 1736. Corpul său este apoi dus la Pecica și expus în fața casei, ca exemplu și intimidare.

1828 : Domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturza a redeschis Școala de la Trei Ierarhi.

Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, a înfințat inițial la Mănăstirea Trei Ierarhi o școală superioară, Academia Vasiliană.

Aceasta a fost desființată după moartea Domnului.

Gheorghe Asachi și mitropolitul Veniamin Costachi, văzând decăderea învățământului în limba română din Moldova, au cerut domnitorului de atunci Ioniță Sandu Sturza să deschidă o școală la Mănăstirea Trei Ierarhi, ceea ce s-a și întâmplat în 1824. La 4 aprilie 1828, același domn a hotărât să se pună la dispoziția școlii un număr de clădiri din incinta mănăstirii, cu toată opoziția energică a călugărilor greci.

Reparațiile clădirilor s-au făcut totuși pe cheltuiala mănăstirii. Cursurilor școlii elementare de doi ani li s-au adăugat o clasă lancasteriană (sistem de a preda materiile de studiu cu ajutorul elevilor mai avansați) și mai apoi un gimnaziu de patru ani, precum și ateliere de lucru manual.

1876: S-a instalat Guvernul Ion Emanoil Florescu (1).

Consiliu de miniștri conservator prezidat de generalul Ion Emanoil Florescu, care a guvernat numai trei săptămâni (4 aprilie 1876–26 aprilie 1876). A urmat Guvernului Lascăr Catargiu (2) (11 martie 1871–31 martie 1876), care a primit vot de blam în Senat.

A avut o durată scurtă de timp, în care a existat o luptă acerbă între conservatori și liberali pentru desemnarea biroului Senatului; în cele din urmă, victoriosă a ieșit coaliția liberală.

A fost un Cabinet de tranziție, denumit „Ministerul sabiei”de cotidianul german Deutsche Zeitung datorită prezenței celor trei generali (Florescu, Tell, Gherghel).

1877: La Bucureşti, în  România, ia fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale avându-l  preşedinte pe dr. Alexandru S. Marcovici.

1877: Se  semnează la Bucureşti, în România,  Convenţia româno-rusă, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani.

Convenția româno-rusă din 4/16 aprilie, avea doar prevederi legate de trecerea trupelor țariste pe teritoriul țării noastre. „Guvernul Alteței Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României și tratamentul rezervat armatelor amice. Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuințele armatei ruse, de transportul său precum și pentru satisfacerea tuturor trebuințelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului Imperial”.

În același timp, Articolul 1 al acesteia prevedea: „Guvernul imperial al tuturor Rusiilor se obligă a menține și a face a se respecta drepturile politice ale statului român astfel cum rezultă din legile interioare și tratatele existente, precum și a menține și a apăra integritatea teritorială a României”.

1884:Academia Română l-a însărcinat pe B.P. Hașdeu cu realizarea dicționarului etimologic al limbii române.

Primele persoane care au primit această misiune au fost A.T. Laurian și Ion C. Massim, care au dat un caracter latinist acestui demers. În urma criticilor primite atât din țară cât și din străinătate,misiunea redactării unei noi versiuni a dicționarului i-a fost încredințată savantului B.P.Hașdeu.

Dicționarul urma a fi subvenționat, printr-un premiu anual, chiar de regele Carol I. În numele comisiei desemnate să aleagă persoana potrivită acestei sarcini, Titu Maiorescu a conchis: „Comisiunea a socotit că între bărbații cunoscuți prin lucrările lor filosofice și limbistice, precum sunt d. Barițiu, Roman și Quintescu, acela care ar putea duce cu mai multă energie și succes această sarcină ar fi d. Hasdeu, cunoscut prin lucrările sale limbistice și prin cunoștințele sale filologice”.

Lucrarea Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane a rămas neterminată. Datorită vastității întreprinderii, Hasdeu a ajuns doar până la cuvântul bărbat, publicând doar patru volume.

1902: Se încheie la Bucureşti,  Tratatul secret de alianţă româno – austro-ungar, care îl reînnoiape cel încheiat la 13 iunie 1892.

La tratat a aderat  în 12 iulie – Germania, iar în noiembrie – Italia.

Tratatul prevedea prelungirea automată după cinci ani, dacă niciuna din părţi nu-l denunţa.

1904: În sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău, s-a desfăşurat şedinţa de inaugurare a Sicietăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din gubernia Basarabia.

Decan al Societăţii a fost ales protoiereul A.V.Ianovski ,  locţiitor – A.M.Parhomovici şi şef al serviciului administrativ – Ion Halippa.

1915: S-a născut in  comuna  Manga-Pietrari, jud. Dambovita , Vasile Florescu, teoretician, critic literar român (d. 14 ianuarie 1982, Bucuresti.).

A afost absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii  din Bucuresti (licentiat 1940), apoi al Scolii Normale Superioare (1940-1942) si  elev al al Institutului Francez de inalte Studii.

 A debutat in revista  Cadran (1937) si a facut parte din redactia revistelor  Cadran si Comentar. A colaborat  la: Universul literar, Gazeta literara, Viata Romaneasca, Luceafarul,  Revista de filosofie, Romania literara, Tribuna, Vatra, Philosophy and Rhetoric (Pennsylvania, SUA), // Verri (Milano, Feltrinelli).

În 1973 ii apărea la Bucureşti volumul   Retorica şi neoretorica. Geneză. Evoluţie. Perspective (Editura Academiei), lucrare de referinţă în domeniu, nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional. De altfel, cartea apăruse într-o versiune italiană cu doi ani înainte: La retorica nel suo sviluppo storico, Bologna, II, Milano, 1971, iar după editarea în română au urmat două versiuni în limba franceză (La rhétorique et la néorhétorique, Geneva, 1982 şi Bucureşti-Paris, 1982).

A fost membru al Academiei  de Stiinte Sociale din Bologna, al Societatii  Internationale de Istoria Retoricii; corespondent al Societatii  Americane de Retorica, membru al Consiliului de Directie (Editorial Board) al revistei  Philosophy and Rhetoric.

A fost  tradus in italiana (1970) si in engleza (1970). In limba  italiana ii mai apare lucrarea „La retorica nel suo sviluppo storico” (1971). Volumul ” Retorica si neoretorica” (1973) este tradus in japoneza (1979).

A elaborat capitolul Ascension et decadence din lucrarea colectiva consacrata retoricii, la initiativa „Grupului din Liege”.

 1920:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei, constituit la separarea acestei provincii de Ungaria, se desfiinţează printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecând asupra guvernului regal al României Mari.

 1920: Primul film de desene animate românesc – Păcală în lună, creat de desenatorul Aurel Petrescu.

Impulsionat de succesul avut de acest film, regizorul a mai realizat noi filme pe aceeași temă: Păcală amorezat, Păcală și Tândală la București. Din păcate, desenele și filmele lui Aurel Petrescu s-au pierdut.

1926 : S-a născut la Lovrin, Timiș, compozitorul Richard Bartzer; d. 12 ianuarie 1998.

Compozitor și orchestrator de muzică ușoară. A studiat la Institutul Superior de Artă din Timișoara, apoi la Conservatorul din București (1950–1955), având profesori pe Mihail Andricu, Theodor Rogalski și George Georgescu. 

A debutat în 1951, la Radiodifuziunea Română cu prelucrări orchestrale.

A fost redactor muzical și controlor de emisiune la Radiodifuziunea Română, profesor de orchestră la Școala Populară de Artă București. 

A compus muzică de teatru, film, simfonică, de fanfară, muzică pentru orchestră de estradă, muzică ușoară: Visul unui vânător, Șoapte de viori, Suita șvabă, În recreație.

A realizat aranjamente și orchestrații de muzică ușoară. A cules și prelucrat folclor german din Banat

Ai și venit la întâlnire • Muzica Richard Bartzer, Interpretează Lucky Marinescu

1928: Legea pentru extinderea în Basarabia a unor dispoziții din legislația Vechiului Regat din 4 aprilie 1928.

A intrat în vigoare la 1 iunie. Prin această lege, s-a încheiat procesul unificării legislative prin extinderea deplină a legislației Vechiului Regat și asupra teritoriului Moldovei dintre Prut și Nistru, acesta din urmă revenind astfel în întregime în spațiul juridic românesc.

1930: Politicianul de origine basarabeană Constanin Stere,  se retrage din Partidul Naţional-Ţărănesc din România impreună cu grupul condus de el şi infiinteaza  Partidul Ţărănesc-Democrat.

1931: Se constituie  Banca Agriculturii Româneşti pentru asanarea financiară şi economică a agricultorilor din România.

1931: În România are loc demisia guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G.Mironescu.

A fost un cabinet național-țărănesc, prezidat de G.G. Mironescu care a guvernat între 10 octombrie 1930–4 aprilie 1931. 

În timpul mandatului său s-a contractat un împrumut extern de peste 1 miliard de franci cu dobândă de 10,23% pe an; a început un program de investiții pentru modernizarea a 10.000 km de drumuri; s-a trecut prima „curbă de sacrificiu” (salariile în domeniul public au fost reduse cu 10-25%); regele a declanșat o campanie pentru formarea unui cabinet de uniune națională.

O criză ministerială a provocat demisia primului ministru.

Nicolae Iorga a fost desemnat să formeze un nou consiliu de miniștri de uniune națională, Guvernul Nicolae Iorga (18 aprilie 1931–31 mai 1932).

1933: S-a născut actorul Ştefan Tapalagă; (m. 21 mai 1994).

A jucat pe scena Teatrului de Comedie București. În tinerețe a fost campion la scrimă.

A fost fratele actriței Rodica Tapalagă.

1936: A fost promulgată Legea Radiodifuziunii.

Legea a fost votată de Corpurile Legiuitoare la 1 aprilie 1936, promulgată Decretul regal nr. 808/4 aprilie 1936 și publicată în Monitorul Oficial nr. 80/4 aprilie 1936. Societatea și-a schimbat numele din Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Societatea Română de Radiodifuziune.

1938: S-a născut la Lugoj, ziaristul, realizatorul de televiziune si scriitorul român Aristide Buhoiu (d. 17 septembrie 2006, București).

A fost absolvent al facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1962.

A devenit popular în rândurile publicului, dupa ralizarea ciclului de reportaje Drumuri europene, difuzat de postul național de televiziune TVR între 1976 și 1983.

A emigrat în 1984 în SUA. Fiica, sa Luana, a lucrat pentru celebrul regizor Steven Spielberg, la fundația lui din Hollywood.

Fiul, Aristide, editează în SUA ziarul de limba română  Universul, care apare de 20 ani.

Aristide Buhoiu a murit la vârsta de 67 de ani. Suferea de cancer cu multiple metastaze. Trupul neînsuflețit i-a fost depus la biserica din Piața Amzei, iar înmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu din București.

1941: Oficiul Național Cinematografic a devenit administrație comercială.

Prin Decretul Lege nr. 960/1941 pentru înființarea Administrației comerciale Oficiul Național al Cinematografiei, promulgat și publicat în Monitorul Oficial nr. 1844/5 aprilie. ONC se afla în subordinea Ministerului Propagandei Naționale, sub conducerea Dr. Ion Filotti Cantacuzino.

1942: A murit la Bucureşti, istoricul literar român, bibliograful si  publicistul  Gheorghe Adamescu; (n. 23 iulie 1869, Bucureşti – d. 4 aprilie 1942, Bucureşti).

A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, iar in 1892 a luat licenţa în istorie şi filologie, dupa care si-a continuat studiile universitare la Geneva şi Paris.

Întors în ţară, a fost profesor la Galaţi şi la Bucureşti, la Liceul Gheorghe Şincai, respectiv Sfântul Sava.

În 1898 a fost numit membru în Consiliul General de Instrucţie, iar între 1901-1904 a fost secretar general pentru învăţământul rural şi primar.

A debutat în literatură cu poezii în anul 1885, publicate în ziarul „România”.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 12 iunie 1921.

 1944: In timpul celui de-Al Doilea Război Mondial,  Bucureştiului este masiv bombardat de către aviaţia agnlo-americană.

Un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Libertador),  au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au făcut prăpăd.

Oficial, în bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane și au fost rănite alte 2.126.

 Au fost vizate ținte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar și partea centrală a orașului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie.

O mare parte din victime erau refugiați basarabeni, care fugeau din calea urgiei sovietice. 

Morții au fost îngropați într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naționale. Cimitirul va purta numele „4 aprilie”, dar va fi desființat în anii comunismului.

Aviatia americană au pierdut 10 avioane. Dacă de morții noștri nu își mai amintește nimeni, in București există astăzi doua monumente ridicate în memoria aviatorilor americani morti în misiunile de bombardament asupra orașului: unul a fost realizat în 2002 în Cișmigiu, iar celălalt se află în Parcul Kiseleff și a fost inaugurat în 2007.

1944 : A încetat din viață Vasile Vasilache (26 octombrie 1907, Huși, Vaslui – 4 aprilie 1944, București).

A fost regizor și actor in cuplul umoristic Stroe și Vasilache. A murit în timpul n bombardamentului aviației americane asupra Bucureștiului.

 1944:  Ştefan Foriş este inlăturat din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Se constituie o conducere provizorie, în frunte cu Emil Bodnăraş, Constantin Pîrvulescu şi Iosif Rangheţ.

Foto: Stefan Foriș, activist comunist în România și Ungaria.

A fost membru al  Partidul Comuniștilor din Ungaria și a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare a lui Kun Bela.

În 1919, dupa anihilarea Republicii Sovietice Ungare de catre armata romana, Foriș s-a reîntors la Brașov. În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român (care în 1924 a fost interzis).

A fost redactor la două gazete de stânga. În 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă Foriș s-a refugiat în URSS.

Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în detenție între anii 1931-1935.

Foriș a fost secretarul general al PCR in perioada 1940-1944, ales de Comintern şi recomandat de zelul cu care respecta prescripţiile Moscovei.

A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și antiantonesciene), iar la 9 iunie 1945 a fost arestat si acuzat de trădare (colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCdR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea).

Foriș a fost ucis în 1946 cu lovituri de rangă aplicate de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D. Neciu.

Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost implicați și în asasinarea mamei (în vârstă de 70 de ani) lui Foriș, pe care au înecat-o în Criș.

A  fost reabilitat de Ceaușescu în anul 1968. Ancheta din același an a stabilit oficial că mama lui Foriș ar fi murit de moarte naturală, dar că gazdele sale, soții Fogel, i-ar fi aruncat cadavrul în Criș.

S-a mai stabilit de asemenea că decizia asasinării lui Foriș fusese luată de Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker și alți demnitari ai PCR.

1945: Al doilea război mondial –Trupele române și sovietice au eliberat complet  teritoriul Ungariei

Ultimele trupe germane au fost alungate de pe teritoriul maghiar de către trupele sovietice și române. Resturile Armatei a III-a maghiare au fost distruse în perioada 16–25 martie într-o zonă la 50 km vest de Budapesta. Operațiunile sovietice au fost încheiate din punct de vedere oficial pe 4 aprilie 1945, când ultimele trupe germane au fost alungate de pe teritoriul maghiar. Unele elemente maghiare pronaziste loiale lui Szálasi au continuat lupta alături de germani.

1945: Legislația română s-a extins la tot teritoriul Transilvaniei eliberat de sub ocupația ungară, anulînd acțiunea legislației ungare.

Decretul-lege nr. 260/3 aprilie 1945 privitor la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare, promulgat de Regele Mihai I la 3 aprilie, a extins legislația română pe tot teritoriul Transilvaniei eliberat de sub ocupația ungară, anulând acțiunea legislației ungare. A intrat în vigoare la 4 aprilie.

1949: A fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord, care a consfinţit crearea Organizaţiei Alanticului de Nord.

Tratatul  a fost semnat de reprezentantii a douăsprezece națiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia.

 1953: A murit regele Carol al II-lea,  al României. A fost primul rege nascut in România și a  domnit  între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Aceasta decada  a domniei regelui Carol al II-lea, a reprezentat o epoca de prosperitate economica si de inflorire culturala a  tarii, dar si o epoca de ascensiune a extremismului de dreapta, a unor abuzuri si a unui regim dictatorial instaurat de rege.

Principele Carol s-a nascut la Sinaia, la 3 octombrie 1893. A fost fiul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria.

Regele Carol  al II- lea al Romaniei

 La 10 martie 1921, Principele Carol s-a casatorit cu Principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Casatoria nu a durat. Carol s-a indragostit de Elena (Magda) Wolf Lupescu, cu care a fugit la Paris, in decembrie 1925, renuntand la drepturile sale de mostenitor al coroanei.

Regele Ferdinand l-a desemnat in aceasta situatie ca succesor la tron pe tanarul sau nepot, Mihai. Carol s-a reintors in tara la 8 iunie 1930, si-a inlaturat fiul de pe tron si s-a proclamat Rege.

In 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit Constitutia si a instaurat un regim de autoritate monarhica.

Lipsa de suport extern din partea aliatilor traditionali ai Romaniei, Marea Britanie si Franta, inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial si, in 1940, destramarea Romaniei Mari prin cedari teritoriale, au dus la erodarea completa a sprijinului politic pentru regimul lui Carol al II-lea. La 6 septembrie 1940, pe fondul tulburarilor interne, Regele Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice.

A  parasit tara impreuna cu Elena Lupescu si a locuit in Statele Unite ale Americii, Brazilia si Portugalia.

A fost  inmormantat in capela Regilor Portugaliei din Estoril.

Din anul  2003, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea se odihnesc la Curtea de Arges, alaturi de predecesorii sai.

1961: A murit Simion Stoilov (Stoilow), matematician român, membru al Academiei Române; (n. 14 septembrie 1887, Bucuresti).

A studiat la Universitatea din Craiova si din 1907 la Universitatea din Paris, ca trei ani mai târziu să obțină diploma de absolvent. În 1916 obține doctoratul în matematici sub îndrumarea lui Émile Picard.

 A  fondat  școala româneasca  de analiză complexă  și autor a peste o sută de publicații.

În 1936 este admis ca membru corespondent al Academiei Române, ca în 1945 să devină membru deplin.

Din 1941 a activat la Universitate, în perioada 1944 – 1945 fiind rector, iar între 1948 și 1951 decan al Facultăților de Matematică și Fizică.

Este cunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice si  totodată creatorul școlii românești de analiză complexă.

In perioada 1946 – 1948 a fost  ambasador al țării în Franța, iar în 1946, membru al delegației române, conduse de Gheorghe Tătărescu, la Tratatele de pace de la Paris.

1972: A murit la Bucureşti,  fizicianul și geofizicianul român Gheorghe Atanasiu ; (n. 13 decembrie 1893, Iași), membru titular al Academiei Române.

A efectuat cercetări în domeniile geomagnetismului, opticii, radioactivității.

1990: La Patriarhie a avut loc solemnitatea întoarcerii în scaunul patriarhal – la iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – a Prea Fericitului Teoctist Arapaşu, care se retrăsese temporar, din motive de sănătate.

1992: A murit la Collado Villalba, Madrid, Spania, scriitorul român Vintilă Horia.

Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu, n. 18 decembrie 1915 (S.N. 31 decembrie), Segarcea ),  a fost un diplomat, eseist, filozof,  jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul său.

1995: Comisia politică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat admiterea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei.

1997: A fost fondată în R.Moldova, în regiunea transnistreană, echipa de fotbal Sheriff Tiraspol.

2002: Înființarea Direcției Naționale Anticorupție.

Ordonanța de urgență nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție stabilește înființarea Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție.

2003: A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi – la Bucureşti.

Apărut la iniţiativa primului ministru, Adrian Năstase, acest muzeu reuneşte documente rare si  hărţi de o mare valoare istorică.

2003: A murit compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu; (n. 1935).

2008 : Palatul Parlamentului a fost inclus în Cartea Recordurilor.

Acest edificiu grandios a atins trei recorduri mondiale: Cea mai mare clădire administrativă cu destinație civilă, cea mai masivă clădire din lume și cea mai scumpă clădire.

Cartea Recordurilor a înscris construcția din București pe locul doi în lume după Pentagon, cu o suprafață desfășurată de 330.000 metri pătrați, și pe locul trei ca volum, cu 2.550.000 metri cubi, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl, din Mexic.

2014: A murit Miruna Boruzescu, creatoare de costume de teatru şi film; soţia actorului şi scenografului Radu Boruzescu; stabiliţi în Franţa din 1975; (n. 1945).

2015: A murit medicul şi profesorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă descoperirea (în 1973) Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, dar şi introducerea, în anii 80 ai secolului XX, a videoendoscopiei optice şi electronice în România; (n. 1932).

2019: A murit părintele Jean Boboc, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; în lucrările sale a avut o abordare profundă a problemelor antropologice și bioetice actuale (n. 1943).

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/04/o-istorie-a-zilei-de-4-aprilie-video/.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL IOSIF, SCRIITORUL DE CÂNTĂRI.

Sfantul cuvios Iosif s-a nascut in Sieilia, din parinti evlaviosi si plini de toata virtutea. Dupa moartea lor, losif s-a stramutat in Tesalonic, unde a primit si tunderea in cinul monahal. Ca monah, el s-a facut pilda tuturor prin postiri, infranari mari, rugaciunea neincetata, cantari de psalmi, privegheri si multe feluri de nevointe. Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot.

Cand a venit laTesalonic, marele Grigorie Decapolitul a fost atat de impresionat de Iosif, incat l-a invitat sa vina la manastirea lui din Constantinopol. Cand a inceput iar lupta impotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca sa ceara Papei si Bisericii din Roma sa lupte pentru Sfanta Ortodoxie.

Aflandu-se in aceasta calatorie, el a fost rapit si dus in insula Creta, unde ereticii l-au tinut in inchisoare timp de sase ani. losif s-a bucurat pentru chinurile suferite pentru Hristos, si de aceea aducea neincetata lauda lui Dumnezeu, socotindu-si catusele ca si niste podoabe de aur.

 Dis de dimineata, in ziua slavitei praznuiri a Nasterii Domnului, intru al saselea an al intemnitarii lui losif, raul imparat Leon Armeanul a fost asasinat in biserica in timp ce asculta Utrenia, in acelasi moment Sfantul Nicolae s-a infatisat inaintea lui losif in inchisoarea din Creta si i-a zis: “Ridica-te si urmeaza-mi!” Iosif s-a simtit ridicat in vazduh, si s-a aflat deodata inaintea portilor cetatii Constantinopol. Toti dreptmaritorii crestini s-au bucurat cu bucurie mare la vederea lui.

 El a alcatuit canoane si imne pentru slujbele multor sfinti. El avea darul inaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a randuit duhovnic cinului preotesc, aratandu-l lor ca pe un “om al lui Dumnezeu, un inger in trup si un parinte al parintilor”.

La adancile sale batranete el s-a mutat la Domnul Cel Caruia I-a slujit cu credinta, cu lucrul si cu minunatele cantari de el scrise. El a adormit cu pace in ajunul Sfintei si Marii Zi Joi, din anul 883 dupa Hristos.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. ro.wikipedia.org.
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. Cinemagia.ro