DEMONTAREA unor teme false despre invazia din Ucraina lansate în mediul online și rețelele de socializare de propaganda rusă

Foto: Protest în fața Ambasadei Rusiei din Riga, Letonia, 2 martie 2022 – ”Putin e așteptat la Tribunalul internațional pentru crime împotriva umanității de la Haga” –

Doctorul în istorie și analistul politic Dragoș URSU, a analizat recent pe Facebook principalele narațiuni lansate de propaganda pro-rusă, care inundă mediul online și rețelele de socializare, diseminând teorii false și concluzii fundamentate pe o logică viciată.

Analizele sale pe tema războiului din Ucraina și dimensiunii informaționale a acestui conflict, se impun prin acuratețea analizei și temeinicia argumentului deseori sprijinindu-se pe o riguroasă cunoaștere istorică.

 Iată în cele ce urmează, o selecție a narațiunilor false demontate de istoricul și analistul român Dragoș Ursu:

1. „Extinderea NATO în Estul Europei a provocat Rusia, care s-a văzut nevoită să se apere atacând (sic!) Ucraina…”

Atrăgătoare pentru cei rămași în paradigma celor două lagăre (socialist și capitalist), argumentul este fundamental FALS!

NU NATO a ‘cucerit’ estul Europei, ci fostele state comuniste, traumatizate de experiența „protectoare” a Moscovei, au făcut toate eforturile posibile să intre în NATO, tocmai pentru a se proteja de Rusia.

Iar acest drept îl are și națiunea ucraineană, liberă să-și aleagă alianțele din care vrea să facă parte. Nu înțeleg logica pentru care o națiune de peste 40 de milioane de cetățeni trebuie să rămână captivă lui Putin, doar pentru a-și satisface Rusia orgoliile de mare putere!

2. „Ucraina este responsabilă de declanșarea războiului, pentru că a refuzat să înțeleagă nevoile Rusiei de securitate”.

Iar aici, partitura cuprinde mai multe variațiuni:

a) „Războiul a început pentru că Ucraina n-a respectat acordurile de la Minsk”.

Semnate în 2014 și 2015, când Kievul era cu spatele la zid (după anexarea Crimeei și războiul din Donbass), acordurile prevedeau, în cele din urmă, federalizarea Ucrainei, prin acordarea unui statut privilegiat celor două republici auto-proclamate din Donbass (astfel, Putin ar fi controlat, cu resurse minime, întreaga Ucraină).

Nerespectate de niciuna dintre părți, acordurile de la Minsk sunt doar un pretext al propagandei rusești, cu ramificații și prin mediile noastre „academice”, pentru a arunca vina războiului asupra Kievului.

De altfel, chiar Putin în declarația de la începutul războiului și apoi, în discuțiile cu Macron, a spus explicit că urmărește:

– recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei;

– demilitarizarea și denazificarea statului ucrainean;

– asigurarea statutului neutru al Ucrainei”.

Pe scurt, nici vorbă de acordurile de la Minsk. Putin vrea pur și simplu decapitarea conducerii de la Kiev, curmarea drumului european al națiunii ucrainene și (re)întoarcerea Ucrainei în sfera sa de influență.

b) „Ucraina, sprijinită de SUA, pregătea arme biologice și bombe nucleare pentru a ataca Rusia”.

Confecționate rudimentar, aceste „dezvăluiri”, care s-au propagat în prima (bombele nucleare) și a doua săptămână (armele biologice) a războiului, tind să fie abandonate acum de propaganda rusă, fiind ținute în viață doar pentru „publicul intern”.

3. „Zelenski nu reprezintă poporul ucrainean, fiind doar marioneta Occidentului, care-l folosește ca un interpus în războiul împotriva lui Putin”.

Din păcate pentru el, chiar și Putin a căzut în capcana propriei propagande, crezând că armata rusă va fi primită cu flori în Ucraina, iar Zelenski și „junta lui fascistă” vor fugi deîndată în Apus. Rezultatul ultimelor alegeri prezidențiale, câștigate cu 73% de Zelenski, și rezistența eroică a ucrainenilor împotriva invaziei rusești ne arată limpede unitatea și determinarea națiunii ucrainene de a merge pe drumul integrării euro-atlantice.

Merită subliniată o „realitate dură” – Un dictator kaghebist ca Putin nu poate concepe că oamenii pot lupta sincer pentru libertate și democrație. Iar atunci când o fac, consideră că nu sunt decât niște instrumente ale unor „forțe oculte” (Occidentul în cazul de față). O astfel de viziune, specifică și securității ceaușiste, încă mai bântuie pe meleagurile noastre.

4. „Zelenski e de vină pentru distrugeri și moartea civililor, deoarece refuză să se predea”.

Monstruoasă, tocmai prin cinismul său amoral, această teză stupefiantă pleacă de la ideea că TOT victima e vinovată, iar dacă n-ar fi ripostat atunci când era tâlhărită și violată, poate agresorul n-ar fi omorât-o! Să ne ferească Dumnezeu de asemenea orbire morală…

5. „Ucraina e un stat artificial, care se va prăbuși rapid în urma „operațiunii speciale” rusești, iar România are o șansa să-și recupereze teritoriilor „pierdute” – Bucovina de Nord și ținutul Herța”.

Vehiculată la începutul războiului, când Putin credea că Ucraina se va prăbuși în 2-3 zile, „oferta” a fost „exploatată” intens pe canalele propagandei rusești, cu speranța (deșartă) că românii vor susține (fie și implicit) agresiunea rusă în Ucraina.

Dincolo de argumentele istorice și morale (nu putem face Ucrainei – aflate în război – ce ne-au făcut nouă Ungaria Horthystă și Bulgaria în 1940, când ne-au luat Ardealul de Nord și Cadrilaterul), un astfel de demers ar fi o catastrofă geo-politică – România ar deveni un stat agresor, împărtășind izolarea politico-diplomatică și presiunea economică la care e supusă Rusia.

Recapitulând, interesul major al României e supraviețuirea Ucrainei (principala stavilă în fața agresiunii rusești) și integrarea ei în Occident. Doar așa, într-o Ucraină europeană vor fi protejate drepturile românilor din Bucovina!

6. „Românii fac totul pentru refugiații ucraineni, iar de săracii lor nu-i interesează”!

Surprinsă de solidaritatea entuziasmantă a societății românești față de drama ucrainenilor, propaganda rusă (…) încearcă, cu cinismul moral specific, să submineze și descurajeze tocmai acest elan umanitar al românilor, apreciat în întreaga lume.

7. „România să aleagă neutralitatea, refuzând să se lase târâtă, de americani, într-un război care nu-i aparține”.

Dincolo de faptul că ipoteza intrării României în război e falsă (NATO a spus explicit că NU intervine militar în Ucraina), soluția neutralității, ce implică „trădarea Occidentului”, înseamnă predarea României în mâinile lui Putin. Fără protecția NATO, România ar avea destinul Republicii Moldova, stat a cărui NEUTRALITATE e înscrisă în Constituție, dar pe teritoriul căruia (Transnistria) se află trupe rusești.

Tradiția noastră, în ceea ce privește „respectarea alianțelor”, are un trecut problematic, care nu ne face neapărat cinste. Tocmai de aceea, în fața acestei crize majore, când o putere revizionistă, condusă de dictator criminal, agresează un stat independent, TREBUIE să fim solidari cu Occidentul căruia îi aparținem, în efortul comun de a sprijin națiunea ucraineană!

Publicitate

PLANUL CRIMINAL al lui Vladimir Putin de a epura și a împărți Ucraina. Pericolul atacării R.Moldova se menține

Pe măsură ce invazia Ucrainei de către Vladimir Putin continuă să escaladeze, mulți se întreabă ce speră să obțină în cele din urmă dictatorul rus.

În timpul convorbirii sale telefonice din 3 martie cu președintele francez Emmanuel Macron, conducătorul rus a spus clar că se angajează să preia controlul deplin asupra Ucrainei și să „neutralizeze” țara.

În urma conversației lor, Macron a avertizat că „cel mai rău urmează să vină”, informează publicația https://www.atlanticcouncil.org.

Un articol detaliat și, probabil, sancționat de regim, publicat simultan de mai multe site-uri de știri legate de Kremlin pe 26 februarie oferă o fereastră asupra cum ar putea arăta obiectivul final al lui Putin în Ucraina. Articolul i-a adus laude lui Putin pentru că a luat decizia de a rezolva „chestiunea ucraineană” pentru generațiile viitoare.

Din cauza eșecurilor cu care se confruntă forțele ruse în Ucraina, articolul pare să fi fost considerat prematur și a fost ulterior șters, dar poate fi încă accesat arhivat în format pdf.

Imaginea care transpare din acest text înfiorător este cea a cuceririi militare complete a Ucrainei, urmată de o împărțire și o epurare masivă a populației civile. Obiectivul aparent al lui Putin este de a eradica toate vestigiile identității ucrainene, condamnând în același timp țara la un viitor sumbru ca o dictatură militară blocată ferm în interiorul unui nou Imperiu Rus.

Această viziune de coșmar se potrivește îndeaproape cu obiectivele declarate de Putin pentru actuala campanie militară, împreună cu istoricul său lung de dispreț public și animozitate față de statulitatea ucraineană.

Încă de când a venit pentru prima dată la putere la începutul mileniului, Putin a lucrat pentru a intra în istoria Rusiei ca „Adunător al ținuturilor rusești”. Prima sa sarcină a fost să pună capăt procesului de dezintegrare care a început în 1991 prin purtarea unui al Doilea Război Cecen brutal. Crimeea și Belarus s-au reunit în 2014, respectiv 2020.

Acum este rândul Ucrainei.

Putin își propune să stabilească un nou regim loial în Ucraina condus de o marionetă rusă asemănătoare dictatorului din Belarus Aliaksandr Lukașenka. După ce serviciile de informații britanice au divulgat detalii despre un complot de numire a politicianului ucrainean pro-Kreml, Evgheni Muraiev , aceste planuri par să fi fost revizuite.

Se vorbește acum despre Moscova că vrea să-l instaleze pe fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost deposedat de puterile sale de parlamentarii ucraineni în timpul Revoluției Euromaidan din 2014 și a fugit de la Kiev pentru Rusia. Acest lucru ar fi în întregime în conformitate cu propaganda Kremlinului, care a insistat în ultimii opt ani că Ianukovici a fost îndepărtat ilegal de o lovitură de stat susținută de Occident.

Oficial, Putin a declarat că obiectivul invaziei sale este „denazificarea” Ucrainei. Acest lucru este în mod clar absurd într-o țară condusă de un președinte evreu, în care partidele de extremă dreapta obțin în mod constant cifre mici în sondaje.

În realitate, el încearcă să inverseze progresul de construire a națiunii pe care l-a făcut Ucraina în ultimele trei decenii de independență și în special în timpul celor opt ani de conflict cu Rusia de la capturarea Crimeei în 2014.

Putin se opune deschis apariției unei identități naționale ucrainene puternice și independente și acuză Ucraina de astăzi că a devenit o „anti-Rusie”.

El preferă să dea vina pentru respingerea Rusiei de către Ucraina post-sovietică, pe influența nefastă occidentală, insistând în același timp că țara aparține în mod natural orbitei Kremlinului ca parte a așa-numitei „lumi rusești”.

Războiul provocat de Rusia a provocat repulsie globală și a transformat țara sa într-un paria internațional peste noapte. De ce a făcut Putin un pariu atât de dramatic? Anumite date indică faptul că el ar fi putut simți că ceasul ticăie și că timpul este împotriva Rusiei.

„Întoarcerea Ucrainei înapoi în Rusia va deveni din ce în ce mai dificilă cu fiecare deceniu care trece. Derusificarea ar câștiga avânt la fel ca și incitarea ucrainenilor împotriva rușilor.”

Acest lucru se potrivește cu siguranță cu evoluțiile din ultimii ani. Kremlinul a reacționat cu furie din 2014, în timp ce liderii ucraineni au redus continuu puterea soft rusă.

Mișcarea care a vărsat paharul pare să fi fost decizia președintelui Zelensky de a închide patru canale TV ucrainene legate de Kremlin și faptul că a acuzat de trădare pe cel mai apropiat aliat ucrainean al lui Putin, Viktor Medvedciuk.

Dacă va reuși să obțină superioritatea militară și controlul asupra Ucrainei, epurarea planificată a lui Putin va presupune eliminarea fiecărui aspect al identității naționale ucrainene care nu susține teza sa imperială rusă despre ruși și ucraineni ca „un singur popor”.

Lupta de secole a Ucrainei pentru independență statală va fi ștearsă din narațiunea istorică oficială a acestei țări. În schimb, Ucraina va reveni la identitatea ei din epoca țaristă de „Mica Rusie”.

Inutil de subliniat că orice discuție despre integrara euro-atlantică sau identitate europeană va fi alungată din dialogul public.

Nu este clar nici cum ar putea arăta granițele unui stat marionetă ucrainean controlat de Kremlin. Oficialii ruși au declarat în repetate rânduri că problema Crimeei este închisă.

În ajunul războiului actual, Putin a recunoscut și cele două așa-numite „republici separatiste” din estul Ucrainei ca state independente.

Negociatorii de la Kremlin cer acum ca Ucraina să recunoască pierderea Crimeei și a republicilor separatiste ca parte a oricărui acord de pace.

Alte părți ale Ucrainei pot face, de asemenea, obiectul anexării. Putin a făcut în mod repetat pretenții teritoriale asupra unor mari părți din sudul și estul Ucrainei, despre care susține că au fost alocate în mod eronat Ucrainei de Vladimir Lenin în anii de formare ai URSS.

De la izbucnirea inițială a ostilităților dintre Rusia și Ucraina în 2014, Putin s-a referit adesea la aceste țări prin numele lor țarist vechi de „Noua Rusie”.

Dacă Ucraina nu va reuși să stopeze realizarea proiectului Novorosia pe teritoriul său, adică scenariile separatiste în regiunile Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa, armata rusă va ajunge la granița cu România și va provoca un conflict cu NATO”.

Este probabil ca o parte sau tot acest teritoriu să fie anexat de Moscova, numai dacă Rusia își va pune în aplicare planurile de subjugare a Ucrainei.  

 Nu trebuie de uitat că Federația Rusă ar putea avea un interes sporit să creeze un coridor de legătură cu Transnistria, iar acest lucru trebuie să pună în gardă și să pregătească România și NATO pentru orice evenimente, având în vedere că Republica Moldova nu are suficientă capacitate de apărare într-un astfel de război și nu-i poate face față de una singură.

Cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat

Scenariul Bugeac [sudul Basarabiei] ar putea fi pe masa lui Putin. Poate să îl joace?

Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat, scrie https://www.defenseromania.ro, preluat de Romanian Global News.

Surprinzător sau poate pentru avizați nu atât de surprinzător, printre variantele luate în calcul de Coffey, este și scenariul Bugeac [sudul Basarabiei], în care Rusia provoacă probleme politice în zona Bugeac din regiunea ucraineană Odesa.
Potrivit lui Coffey, scopul principal ar fi producerea unei crize politice locale care să cauzeze probleme guvernului de la Kiev. Moscova a încercat acest lucru în urmă cu câțiva ani, prin așa-numitul Consiliu Național al Basarabiei, dar reacția rapidă a autorităților ucrainene nu a permis o dezvoltare a situației în faza de secesiune.
Importanța controlului Bugeacului pentru Moscova nu este una mică, deoarece la granița sa se află regiunea autonomă Găgăuzia a Republicii Moldova cu vederi pro-ruse și la mai puțin de 20 de km se află Transnistria, unde Moscova are dislocat un contingent militar de mărimea unei brigăzi. Din această poziție, Rusia amenință mult mai bine Odesa, al treilea oraș ca mărime al Ucrainei, precum și Republica Moldova aflată și ea în afara ariei de protecție a NATO.
Controlarea Bugeacului de către Rusia, corelat cu ocuparea Insulei Șerpilor, ar permite Rusiei să închidă accesul Ucrainei la căile maritime internaționale, ceea ce ar însemna o lovitură economică gravă dată Kievului.

Regiunea Bugeacului a aparținut în ultima mie de ani tătarilor, țărilor române/României, Imperiului Otoman, Imperiului Țarist/URSS și în ultimii 30 de ani – Ucrainei, fiind una dintre zonele în care s-au stabilit populații diverse.

Conform recensământului din 2001, structura etnică a celor aproximativ 600.000 de locuitori ai regiunii este formată din 40% ucraineni, 21% bulgari, 20% ruși, 13% români, 4% găgăuzi, restul alte naționalități.
Deși există diversitate etnică, regiunea Bugeacului este mai degrabă pro-rusă datorită legăturilor istorice cu Moscova, acest fapt putând cântări destul de mult în ipoteza unei crize politice.
Din punct de vedere militar, Bugeacul odată intrat sub controlul Rusiei, ar fi relativ ușor de apărat, deoarece este despărțit de restul țării de estuarul larg al Nistrului.

Există doar două căi comunicație terestră care leagă Bugeacul de Ucraina, din care una primită din partea Republicii Moldova, la schimb pentru portul Giurgiulești, iar cealaltă aflată pe un istm destul de îngust la vărsarea Nistrului în Marea Neagră.
Privită din aceste perspective, regiunea Bugeacului pare destul de tentantă pentru războiul hibrid de durată al Rusiei împotriva Ucrainei, în care Moscova mută economic din punct de vedere al costurilor umane și obține beneficii mari.
Cu toate acestea, Bugeacul nu este deloc la îndemâna sprijinului direct al armatei ruse, cum este regiunea Donbas, cu care Rusia se învecinează. În plus, elementul surpriză pentru o operație de tip ”omuleți verzi” nu mai există, serviciile speciale ucrainene fiind în stare de alertă permanentă. De asemenea, pe teritoriul Bugeacului au fost înființate mai multe unități militare, care au o capacitate ridicată de luptă și care pot răspunde eficient în cazul unei operații militare clasice.
Desigur, Kievul are capacitatea să controleze situația într-o regiune cum ar fi Bugeacul, însă problema se pune dacă poate gestiona simultan mai multe regiuni în care apar tulburări, concomitent cu preocuparea permanentă de a face față unei invazii, pentru care Moscova se pare că va aduce într-un final 175.000 de militari.
Scenariul Bugeac este pus de Luke Coffey pe poziția a cincea, fiind cotat, probabil, cu cele mai mici șanse de pus în aplicare de către Rusia.
Însă pentru România, numele de Bugeac, faptul că acolo trăiește o importantă comunitate de etnici români și posibila vecinătate cu un conflict deschis, au o rezonanță aparte.

Scenariul non-cinetic

Cu cea mai mare probabilitate este luat în calcul scenariul non-cinetic: Rusia folosește acumularea militară pentru a încerca să obțină concesii din partea Occidentului cu privire la extinderea NATO. Scopul strategic al Rusiei este să țină Ucraina la distanță de organizații precum NATO și Uniunea Europeană.
Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat.

Cea mai eficientă modalitate prin care Rusia poate atinge acest obiectiv este menținerea „înghețată” a conflictului din estul Ucrainei – ceea ce înseamnă că luptele majore se opresc, dar luptele localizate rămân și nu se întrevede un sfârșit definitiv al conflictului. Asta înseamnă folosirea trupelor de la graniță ca pârghie politică, nu ca invadatori reali.

Scenariul de ofensivă limitată

Cel de-al doilea scenariu enunțat de Coffey are în vedere o ofensivă limitată, pentru a consolida separatiștii. Aceasta ar implica capturarea nodurilor majore de comunicație și tranzit (cum ar fi orașul Mariupol) și centrala electrică de la Lugansk. Deși acest lucru s-ar putea face fragmentar, o astfel de mișcare ar necesita, de asemenea, abandonarea completă a oricărei noțiuni de încetare a focului.

Scenariul coridor terestru până în Crimeea

Pe locul trei este realizarea unui coridor terestru către Crimeea. Conectarea Rusiei de Crimeea de-a lungul coastei ar atenua unele dintre provocările logistice ale Moscovei, mai ales în ceea ce privește apa dulce, transformând în același timp Marea Azov într-un lac rusesc. Dar o asemenea operație ar necesita o forță militară considerabilă care să străpungă pozițiile puternic fortificate de-a lungul liniei de front a Donbasului, capturarea Mariupolului și a întregii coaste până în Crimeea.

Scenariul de ocupare a întreg sudului Ucrainei

Al patrulea scenariu implică o ofensivă de proporții pentru capturarea orașelor mari, fiind cel mai agresiv dintre toate, prin faptul că Moscova va încerca să ocupe tot sudul Ucrainei, inclusiv orașul Odesa. Acest lucru ar necesita o mobilizare pe scară largă a forțelor ruse.

Dacă va avea succes, acest lucru ar schimba fundamental peisajul geopolitic și de securitate din Europa de Est într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial, concluzionează Coffey.

„ Noua Rusie” (sau rusă  Novorossia > Новороссия ) este un teritoriu anexat de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei în secolul  al XVIII- lea (1764). Teritoriul cuprindea stepele din sudul Imperiului Rus, situate între Marea Azov și de-a lungul Mării Negre, care corespunde în prezent sudului Ucrainei, inclusiv regiunea Kuban situată la estul Crimeei, dar fără celelalte teritorii care vor fi anexate ulterior. Toate aceste regiuni au fost locuite timp de câteva secole de tătari, care au devenit vasali ai Imperiului Otoman.

Celelalte teritorii au fost cedate de otomani Rusiei imperiale: Taurida (Crimeea) în 1774 și Meotida în 1783, Edisan în 1792, Basarabia și Bugeacul în 1812. Anexiunile au devenit imediat oficiale, rușii s-au stabilit acolo și au fondat colonii și au dezvoltat mai multe orașe: Odesa, Tiraspol, Nikopol, Herson, Theodosia, Eupatoria, Sevastopol, Simferopol, Melitopol, Stavropol etc.

Pe lângă slavi, Imperiul Rus a încurajat aici colonizarea de germani, armeni, bulgari, sârbi și greci, care au înlocuit populația musulmană, în special tătari, care se refugiase masiv în Imperiul Otoman.