CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE ESTE Carina Țurcan, cetățeană română născută în Republica Moldova, condamnată în Rusia la 15 ani de închisoare pentru spionaj

  1. Cine este și ce legături avea cu cercurile apropiate de Vladimir Putin, Carina Țurcan, femeia cu cetățenie română, condamnată în Rusia la 15 ani de închisoare pentru spionaj ?


Carina Țurcan, în vârstă de 46 de ani, de profesiune avocat, este considerată prizonier politic în Rusia. Ea se află într-o închisoare de maximă securitate din Siberia și a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru spionaj economic.

A fost inclusă pe lista prizonierilor politici de Centrul Memorial pentru Drepturile Omului, după ce a primit sentința.

Carina Țurcan a condus divizia Inter RAO pentru Moldova, Ucraina și România.

Intentarea unui dosar împotriva acesteia, arestarea ei și specificul anchetei, se încadrează în tendința generală din ultimii ani, asociată cu creșterea numărului de urmăriri penale în temeiul articolelor privind spionajul și trădarea, după începerea conflictului ruso-ucrainean și intensificarea confruntării dintre Rusia și țările occidentale, începînd anului 2014 ”, se arată în declarația organizației.
Având în vedere că acuzațiile care i s-au adus nu au fost dovedite, Cazul Carinei Țurcan este considerat un exemplu de „violare grosolană a legii”, arată agenția menționată.

În 2018, atunci când era membru în consiliul de administație al companiei rusești Inter RAO ESS din Rusia a fost arestată fiind bănuită că a transmis documente secretizate de guvernul rus de care ar fi beneficiat agenții de intelligence din cadrul NATO.

La vremea aceea, Carina Țurcan lucra cu oameni puternici din Rusia cum ar fi cum ar fi Boris Kovalchuk, fiul unuia din cei mai buni prieteni ai lui Vladimir Putin, oligarhul Yuri Kovalchuk.

Primul dintre aceștia era la momentul arestării Carinei Țurcan în 2018, directorul consiliului de administrație al companiei Inter RAO ESS, în vreme ce tatăl lui sponsorizează trustul National Media Group, condus de fosta gimnastă Alina Kabaeva, iubita liderului de la Kremlin.

Mai mult decât atât, Boris Kovalch face parte din conducerea Fundației Inopraktika, acolo unde fiica lui Putin, Katerina Tihonova, este și director general.

  1. Ce s-a scris în presa rusă despre Carina Țurcan
    În momentul arestării, publicația rusă Kommersant, citând surse neoficiale, relata că femeia care avea și cetățenia română, ar lucra pentru serviciile secrete din România.

Procesul Carinei Țurcan nu a fost deschis publicului. Potrivit informațiilor din rechizitoriu acuzata ar fi fost recrutată în 2004 de o agenție de informații din Republica Moldova.

Serviciul de contrainformații rus crede că top managerul Țurcan a „scurs” informații despre proiectul de construcție în Turcia a unei stații atomice.

FSB nu avea dubii că Țurcan a transmis Occidentului informații referitoare la importul și exportul de energie electrică.

Ea ar fi beneficiat de complicitatea unor „persoane neidentificate” din Ministerul Energiei, care ar fi transmis informații secrete de stat, despre furnizarea de energie electrică din Rusia pe teritoriul Ucrainei.

Acuzata a declarat că documentul incriminat care ar fi fost predat de ea unor agenți străini și ar fi conținut informații secrete, nu există.

  1. Românca se află într-o închisoare de maximă securitate
    Carina Țurcan a negat acuzațiile aduse de către autoritățile din Rusia. Ea a fost apărată de cunoscutul avocat rus , Ivan Pavlov, specializat în drepturile omului.Acesta este avocatul care a pledat și în cazul liderului opoziției față de regimul Putin, Alexei Navalnîi. În septembrie 2021, ministrul justiței al Federației Ruse a inițiat o moțiune disciplinară împotriva avocatului, care ar putea avea ca finalitate eliminarea acestuia din barou.

În 2020, la sfârșitul anului, Carina Țurcanu a fost condamnată de judecătoria orășenească de la Moscova la 15 ani de închisoare cu executare, într-o colonie cu regim sever (echivalent cu regimul de maximă securitate), pentru transmiterea de informații secrete serviciului de informații din Moldova, care le transmitea serviciilor speciale NATO. Statul rus i-a confiscat condamnatei 656 milioane ruble (aproximativ 9 milioane dolari).

Sentința a fost lăsată neschimbată Curtea de Apel și Curtea de casație. Țurcan a pledat mereu nevinovată. Apărarea a insistat că dovezile împotriva ei ar fi putut fi falsificate.

În prezent, Carina Țurcan își execută pedeapsa într-o colonie pentienciară cu regim sever din Ținutul Altai.

Surse:

10/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CASA ALBĂ avertizează: Există riscul ca Rusia să folosească arme chimice sau biologice în Ucraina, sau să creeze o operațiune sub steag fals pentru folosirea acestora.

Cronologia acțiunilor ruse în pregătirea unei astfel de operațiuni.

Într-o lungă postare pe Twitter, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe (photo), face referire la pregătirea opiniei publice privind un atac chimic, prin escaladarea acuzațiilor de acest fel în presa rusă.

Iată traducerea mesajului integral al doamnei Psaki publicat în https://biziday.ro:

“Am luat notă de afirmațiile false ale Rusiei despre presupusele laboratoare de arme biologice din SUA și de dezvoltarea unor arme chimice în Ucraina. Am văzut, de asemenea, oficiali chinezi făcând ecou aceste teorii a conspirației.

Acest lucru este absurd. Este genul de operațiune de dezinformare pe care am văzut-o în mod repetat de la ruși de-a lungul anilor în Ucraina și în alte țări, acuzații care au fost dezmințite de realitate și sunt un exemplu al tipurilor de false pretexte despre care noi am avertizat că vor fi inventate de ruși.

Statele Unite respectă pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul Convenției privind armele chimice și Convenția privind armele biologice și nu dezvoltă, nici nu dețin astfel de arme nicăieri.

Rusia este cea care are un istoric lung și bine documentat în utilizarea armelor chimice, inclusiv în tentativele de asasinare și otrăvire a dușmanilor politici ai lui Putin, așa cum s-a întâmplat în cazul Alexei Navalnîi.

Rusia este cea care continuă să sprijine regimul Assad din Siria, care a folosit în mod repetat arme chimice. Rusia este cea care menține de mult timp un program de arme biologice, încălcând dreptul internațional.

De asemenea, Rusia are un istoric în a acuza Occidentul de încălcări pe care Rusia însăși le comite. În decembrie, Rusia a acuzat în mod fals SUA că a desfășurat arme chimice în Ucraina. Toate acestea sunt un truc evident al Rusiei pentru a încerca să-și justifice atacul premeditat, neprovocat și nejustificat asupra Ucrainei.

Acum că Rusia a făcut aceste afirmații false, iar China, aparent, susține această propagandă, ar trebui să fim cu toții atenți în privința unei eventuale folosiri a armelor chimice sau biologice de către Rusia în Ucraina sau a creării unei operațiuni sub steag fals pentru folosirea acestora. Este un model clar.

O operațiune “sub steag fals” presupune realizarea unui atac de către forțele unei țări folosind echipamentele și armamentul altei țări, sau lăsând în urmă dovezi care ar putea păcăli în privința autorului atacului.

Într-o analiză transmisă azi-noapte, Institutul american pentru Studierea Războiului (ISW) avertizează asupra riscului ca forțele ruse să desfășoare un atac chimic sau radiologic, așa cum ar fi unul cu o bombă murdară (care folosește deșeuri nucleare pentru a produce radiații pe o suprafață limitată) în estul Ucrainei sau chiar pe teritoriul Federației Ruse, pentru a putea da vina pe ucraineni.

ISW face o cronologie a modului în care oficialii ruși și media de stat din Federația Rusă au pregătit operațiunea de dezinformare care “poate conduce sau poate inventa un astfel de atac și pentru a justifica o agresiune suplimentară împotriva Ucrainei”.

Această operațiune ar fi început în decembrie 2021, iar ultimele sale elemente au avut loc ieri:

  • Pe 21 decembrie 2021, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acuzat Statele Unite că plănuiesc un atac chimic în Donbas la un colegiu al Ministerului Apărării.
  • Pe 22 decembrie Republicile Populare Donețk și Lugansk (DNR și LNR) au susținut în mod fals că Statele Unite au expediat toxină botulinică (un agent biochimic necontagios) către Mariupol și Harkov și au oferit antidotul forțelor ucrainene.
  • Presa sponsorizată de Kremlin a citat pe 24 decembrie un fost ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) care ar fi  declarat că Forțele Armate Ucrainene vor folosi arme chimice pentru a ataca școli, spitale și adunări în masă din estul Ucrainei, controlat de separatiști
  • Pe 18 ianuarie, Liderul DNR, Denis Pușilin, a declarat că este gata să răspundă la o provocare ucraineană care ar utiliza  arme chimice. Pushilin a susținut în mod fals că Ucraina ar putea acuza Rusia sau DNR de un atac chimic în Donbas sau pe alt teritoriu ucrainean pentru a justifica o agresiune asupra republicilor separatiste.
  • Pe 20 ianuarie, membrii Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI) au discutat cu secretarul general al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO, organizație patronată de Rusia) despre laboratoarele biologice ale SUA care ar exista în apropierea granițelor ruse.
  • Pe 10 februarie, directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Naryshkin, a sugerat că Statele Unite pregătesc un atac chimic sub steag fals în estul Ucrainei.
  • Pe 6 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov a susținut în mod fals că forțele ruse au descoperit dovezi ale cercetării armelor biologice finanțate de SUA în Ucraina, lângă granița cu Rusia. Konașenkov a vorbit despre existența unor arme biologice cu antrax, ciumă, holeră și tularemie.
  • Pe 7 martie, Șeful Diviziei ruse pentru Apărare împotriva Radiațiilor, a armelor Chimice și Biologice, Igor Kirillov, a susținut în mod fals că laboratoarele ucrainene finanțate de SUA din Liov, Harkov și Poltava distrug dovezile privind cercetările americano-ucrainene pentru dezvoltarea unor arme biologice. Kirillov a susținut că agenții distruși includ ciuma, antraxul, bruceloza, difteria, salmoneloza și dizenteria. Kirillov a acuzat în mod fals că astfel de cercetări americane ar fi cauza unor rate ridicate de infectare cu rujeolă și poliomielita din Ucraina.
  • Pe 8 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat presei chineze că Rusia a găsit laboratoare pe care Statele Unite le folosesc pentru a desfășura planuri bio-militare. Zhao a cerut Statelor Unite să dezvăluie informații despre ceea ce este stocat și despre cercetările care s-ar desfășura în aceste presupuse facilități. Imediat după aceea, postul rusesc de propagandă de stat Russia Today English a făcut o corelațiue între declarațiile lui Zhao și afirmațiile anterioare ale Rusiei, subliniind riscul prezentat de presupusele facilități americane de arme biologice din Ucraina.
  • Pe 9 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov a declarat presei ruse că “naționaliștii ucraineni” au livrat 80 de tone de amoniac în Zolociv, un sat de la nord-vest de Harkov și i-ar fi învățat pe săteni cum să acționeze în cazul unui atac chimic. Konașenkov a avertizat că “naționaliștii” se pregătesc să pună în scenă “o provocare cu substanțe toxice, pentru a acuza Rusia că ar fi folosit arme chimice”.
  • Tot pe 9 martie, reprezentantul permanent al Rusiei la Organizația pentru Prevenirea Armelor Chimice (OIAC), Alexander Șulgin, a susținut că Rusia va trimite dovezi care să susțină temerile Rusiei cu privire la o presupusă escaladare chimică ucraineană.

10/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PLANUL CRIMINAL al lui Vladimir Putin de a epura și a împărți Ucraina. Pericolul atacării R.Moldova se menține

În planul criminal al lui Vladimir Putin de a epura și a împărți Ucraina

Pe măsură ce invazia Ucrainei de către Vladimir Putin continuă să escaladeze, mulți se întreabă ce speră să obțină în cele din urmă dictatorul rus.

În timpul convorbirii sale telefonice din 3 martie cu președintele francez Emmanuel Macron, conducătorul rus a spus clar că se angajează să preia controlul deplin asupra Ucrainei și să „neutralizeze” țara.

În urma conversației lor, Macron a avertizat că „cel mai rău urmează să vină”, informează publicația https://www.atlanticcouncil.org.

Un articol detaliat și, probabil, sancționat de regim, publicat simultan de mai multe site-uri de știri legate de Kremlin pe 26 februarie oferă o fereastră asupra cum ar putea arăta obiectivul final al lui Putin în Ucraina. Articolul i-a adus laude lui Putin pentru că a luat decizia de a rezolva „chestiunea ucraineană” pentru generațiile viitoare.

Din cauza eșecurilor cu care se confruntă forțele ruse în Ucraina, articolul pare să fi fost considerat prematur și a fost ulterior șters, dar poate fi încă accesat arhivat în format pdf.

Imaginea care transpare din acest text înfiorător este cea a cuceririi militare complete a Ucrainei, urmată de o împărțire și o epurare masivă a populației civile. Obiectivul aparent al lui Putin este de a eradica toate vestigiile identității ucrainene, condamnând în același timp țara la un viitor sumbru ca o dictatură militară blocată ferm în interiorul unui nou Imperiu Rus.

Această viziune de coșmar se potrivește îndeaproape cu obiectivele declarate de Putin pentru actuala campanie militară, împreună cu istoricul său lung de dispreț public și animozitate față de statulitatea ucraineană.

Încă de când a venit pentru prima dată la putere la începutul mileniului, Putin a lucrat pentru a intra în istoria Rusiei ca „Adunător al ținuturilor rusești”. Prima sa sarcină a fost să pună capăt procesului de dezintegrare care a început în 1991 prin purtarea unui al Doilea Război Cecen brutal. Crimeea și Belarus s-au reunit în 2014, respectiv 2020.

Acum este rândul Ucrainei.

Putin își propune să stabilească un nou regim loial în Ucraina condus de o marionetă rusă asemănătoare dictatorului din Belarus Aliaksandr Lukașenka. După ce serviciile de informații britanice au divulgat detalii despre un complot de numire a politicianului ucrainean pro-Kreml, Evgheni Muraiev , aceste planuri par să fi fost revizuite.

Se vorbește acum despre Moscova că vrea să-l instaleze pe fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost deposedat de puterile sale de parlamentarii ucraineni în timpul Revoluției Euromaidan din 2014 și a fugit de la Kiev pentru Rusia. Acest lucru ar fi în întregime în conformitate cu propaganda Kremlinului, care a insistat în ultimii opt ani că Ianukovici a fost îndepărtat ilegal de o lovitură de stat susținută de Occident.

Oficial, Putin a declarat că obiectivul invaziei sale este „denazificarea” Ucrainei. Acest lucru este în mod clar absurd într-o țară condusă de un președinte evreu, în care partidele de extremă dreapta obțin în mod constant cifre mici în sondaje.

În realitate, el încearcă să inverseze progresul de construire a națiunii pe care l-a făcut Ucraina în ultimele trei decenii de independență și în special în timpul celor opt ani de conflict cu Rusia de la capturarea Crimeei în 2014.

Putin se opune deschis apariției unei identități naționale ucrainene puternice și independente și acuză Ucraina de astăzi că a devenit o „anti-Rusie”.

El preferă să dea vina pentru respingerea Rusiei de către Ucraina post-sovietică, pe influența nefastă occidentală, insistând în același timp că țara aparține în mod natural orbitei Kremlinului ca parte a așa-numitei „lumi rusești”.

Războiul provocat de Rusia a provocat repulsie globală și a transformat țara sa într-un paria internațional peste noapte. De ce a făcut Putin un pariu atât de dramatic? Anumite date indică faptul că el ar fi putut simți că ceasul ticăie și că timpul este împotriva Rusiei.

„Întoarcerea Ucrainei înapoi în Rusia va deveni din ce în ce mai dificilă cu fiecare deceniu care trece. Derusificarea ar câștiga avânt la fel ca și incitarea ucrainenilor împotriva rușilor.”

Acest lucru se potrivește cu siguranță cu evoluțiile din ultimii ani. Kremlinul a reacționat cu furie din 2014, în timp ce liderii ucraineni au redus continuu puterea soft rusă.

Mișcarea care a vărsat paharul pare să fi fost decizia președintelui Zelensky de a închide patru canale TV ucrainene legate de Kremlin și faptul că a acuzat de trădare pe cel mai apropiat aliat ucrainean al lui Putin, Viktor Medvedciuk.

Dacă va reuși să obțină superioritatea militară și controlul asupra Ucrainei, epurarea planificată a lui Putin va presupune eliminarea fiecărui aspect al identității naționale ucrainene care nu susține teza sa imperială rusă despre ruși și ucraineni ca „un singur popor”.

Lupta de secole a Ucrainei pentru independență statală va fi ștearsă din narațiunea istorică oficială a acestei țări. În schimb, Ucraina va reveni la identitatea ei din epoca țaristă de „Mica Rusie”.

Inutil de subliniat că orice discuție despre integrara euro-atlantică sau identitate europeană va fi alungată din dialogul public.

Nu este clar nici cum ar putea arăta granițele unui stat marionetă ucrainean controlat de Kremlin. Oficialii ruși au declarat în repetate rânduri că problema Crimeei este închisă.

În ajunul războiului actual, Putin a recunoscut și cele două așa-numite „republici separatiste” din estul Ucrainei ca state independente.

Negociatorii de la Kremlin cer acum ca Ucraina să recunoască pierderea Crimeei și a republicilor separatiste ca parte a oricărui acord de pace.

Alte părți ale Ucrainei pot face, de asemenea, obiectul anexării. Putin a făcut în mod repetat pretenții teritoriale asupra unor mari părți din sudul și estul Ucrainei, despre care susține că au fost alocate în mod eronat Ucrainei de Vladimir Lenin în anii de formare ai URSS.

De la izbucnirea inițială a ostilităților dintre Rusia și Ucraina în 2014, Putin s-a referit adesea la aceste țări prin numele lor țarist vechi de „Noua Rusie”.

Dacă Ucraina nu va reuși să stopeze realizarea proiectului Novorosia pe teritoriul său, adică scenariile separatiste în regiunile Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa, armata rusă va ajunge la granița cu România și va provoca un conflict cu NATO”.

Este probabil ca o parte sau tot acest teritoriu să fie anexat de Moscova, numai dacă Rusia își va pune în aplicare planurile de subjugare a Ucrainei.  

 Nu trebuie de uitat că Federația Rusă ar putea avea un interes sporit să creeze un coridor de legătură cu Transnistria, iar acest lucru trebuie să pună în gardă și să pregătească România și NATO pentru orice evenimente, având în vedere că Republica Moldova nu are suficientă capacitate de apărare într-un astfel de război și nu-i poate face față de una singură.

10/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: