CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Anihilarea planului imperialist rusesc „Novorosia”a împiedicat armata rusă să ajungă la frontiera cu România

 

Imagini pentru plan novorusia photos

 

Ținta Rusiei: granița cu România, a fost oprită de Ucraina. Războiul hibrid à la russe

Dacă Ucraina n-ar fi stopat proiectul Novorosia, atunci armată rusă ar fi ajuns la granița cu România, afirmă Iurie Fiodorov, autorul cărții ”Războiul hibrid à la russe”.

Ce înseamnă război hibrid?Războiul hibrid, potrivit lui Iurie Fiodorov, este considerat acel război care combină atât acțiuni militare în sens clasic cât și metode nemilitare de destabilizare, nimicire a inamicului, inclusiv prin presiuni economice, provocarea conflictelor sociale, promovarea propagandei.

Iurie Fiodorov consideră că politica lui Vladimir Putin în privința Ucrainei poate fi comparată cu un comportament banditesc. În mijlocul anului 2015 a devenit clar că Moscova nu a reușit să-și realizeze planul de a transforma Ucraina în protectoratul Rusiei și de a defragmenta sud-estul Ucrainei pentru a crea un cvasi-stat Novorosia, a spus acesta.

„Dacă Ucraina nu ar fi reușit să stopeze realizarea proiectului Novorosia, adică dejucarea scenariilor separatiste în regiunile Dnepropetrovsk, Harikov, Odesa, astăzi, armata rusă s-ar fi aflat la granița cu România și ar fi provocat un conflict cu NATO”, a spus Fiodorov.

Autorul cărții este de părere că Putin nu a calculat bine reacția societății ucrainene care a răspuns prompt agresiunii ruse și astfel războiul hibrid a suferit eșec.

Un alt factor care a stopat acțiunile rușilor, în opinia lui Fiodorov, a fost acțiunea autorităților din Odesa, Harikov și altor regiuni din sud-vestul Ucrainei privind neutralizarea grupelor pro-ruse.Fiodorov susține că experiența autorităților ucrainene poate fi de folos și altor țări din regiune pentru a opri eventualele acțiuni similare ale Moscovei.

Acesta a specificat că încă nu este clar dacă Moscova a renunțat la ideea unui război hibrid în Ucraina sau în alte țări vecine, însă un lucru îngrijorător, în opinia lui, este faptul că cetățenii ruși acceptă politica condusă de Putin.

„Acest fapt creează premize pentru desfășurarea unei noi agresiuni a Rusiei în privința Ucrainei – fie agresiune de tip hibrid, fie una tradițională”, a explicat Fiodorov.  

Iurie Fiodorov, autorul cărțiicartea-razboi-hibrid

Iurie Fiodorov, autorul cărții 
 

Fiodorov s-a referit și la încercările Kremlinului de a găsi susținători în afară țării, el considerând că atitudinea negativă a majorității politicienilor din occident și opiniei publice față de agresiunea Rusiei în Ucraina a determinat Kremlinul să-și caute susținerea în forțele ultra-dreptei din Europa și SUA.

Totodată, acesta a spus că nu este de neglijat influența instituțiilor ruse în rândurile studențești din Occident.„În rândurile lor se pot forma grupe pro-ruse, care pe viitor vor putea să se transforme în transmițători a influenței ruse în mass-media, sectorului afacerist și politic”, a mai spus Fiodorov.

În pofida faptului că Kremlinul finanțează multiple proiecte de propagandă care este direcționată către auditoriu european, rezultatele acestei campanii nu sunt semnificative, în opinia lui Iurie Fiodorov.

Acesta a spus că actualmente în Germania, care recent a fost una din cele mai pro-putiniste țări, 58% din populația germană susțin sancțiunile împotriva Rusiei.Putin în rolul dușmanului extern al UcraineiDirectorul adjunct pentru afaceri internaționale al Centrului pentru Armata, Conversie și studii de dezarmare din Ucraina, Mikhailo Samus, a spus că cum n-ar suna de straniu, dar dacă Vladimir Putin nu ar acționa așa cum a acționat după evenimentele de după Maidan nu se știe dacă Ucraina ar fi ajuns acolo unde a ajuns acum.

Acesta a specificat că lipsa unui dușman extern este întotdeauna o verigă slabă în construcția unui stat, iar rolul lui Putin a picat cum n-ar fi de bine.„Pentru că situația internă a fost foarte complicată. Politicienii ucraineni întotdeauna încearcă să-și joace cartea lor și lipsa unui dușman extern ca de obicei este o verigă slabă când construiești un stat.

Putin a creat un astfel de imagine a dușmanului extern și a început să acționeze nu doar pe plan informațional dar a realizat și o agresiune reală care a transformat Ucraina pacifistă care niciodată nu s-a gândit că va lupta”, a explicat Mikhailo Samus.Acesta a spus că Ucraina niciodată nu a dus războaie și nu este un stat agresor din punct de vedere istoric.

Poziția pacifistă a Ucrainei a fost stipulată și în doctrinele sale militare, potrivit expertului. „În doctrinele militare ucrainene niciodată nu a apărut problema războiului pe scară largă.În ultima doctrina militară care a fost adoptată înainte de agresiunea a fost scris că posibilitatea unui război obișnuit este puțin probabilă, inclusiv pe termen scurt și pe termen lung.

Ca rezultat forțele militare la noi (ucraineni) pur și simplu se nimiceau”, a spus Samus.Expertul a mai spus că războiul hibrid pe plan informațional în Ucraina poartă un caracter periodic. Acesta a explicat că o perioadă anumită mass-media și coloana a 5-a pro-rusă din Ucraina își schimbă retorica din una agresivă în una pacifistă și le amintește ucrainenilor despre istoria comună a ambelor popoare și relații apropiate.

Samus consideră că acest lucru se face pentru a testa reacțiile oamenilor și dacă nu are efect se revine la limbaj agresiv. Actualmente, în opinia lui, s-a revenit la retorica agresivă. Un exemplu în acest sens a fost adusă declarația lui Putin din luna august precum că Ucraina utilizează metode teroriste, referindu-se la reținerea unui cetățean ucrainean în Crimeea care este bănuit de forțele speciale ruse în acțiuni ilegale pe teritoriu Crimeei.

Mikhailo Samus a spus că Rusia acționează în Ucraina inclusiv prin intermediul opoziției și că forțele pro-occidentale din Ucraina se așteaptă că în perioada imediat următoare forțele politice din opoziție vor încerca să provoace alegeri parlamentare anticipate. Samus a spus că Ucraina nu trebuie să se relaxeze pentru că una din caracteristicile ale războiului hibrid este crearea unei stări de relaxare în țară-obiect al războiului.

În timpul lansării cărții „Războiul hibrid a la rus” la Chișinău, Samus a specificat că în regiunile Lugansk și Donețk, potrivit informațiilor pe care le deține, se află militari care au semnat contracte cu Ministerul Apărării al Federației Ruse, doar că, potrivit acestuia, aceștia se maschează și ocupă oficial altfel de funcții.

Acest lucru se face inclusiv datorită necesității de a contabiliza mai corect resursele utilizate în susținerea acestor teritorii, a mai spus Samus.

Un alt invitat din Ucraina, președintele Centrului pentru Studii Globale ”XXI Strategia”, Michailo Gonciar, a prezentat un șir de instrumente cu ajutorul cărora se desfășoară războiul hibrid.Acesta a spus că forțele speciale ruse lucrează atât cu locuitorii speciali în zonele de acțiune, cât și cu ajutorul partidelor politice, mass-media, dar și cu sprijinul savanților.

Gonciar a mai spus că Rusia își transmite mesajele prin instituțiile de presă atât auditoriului propriu din țară, ucrainenilor, dar și celor din occident pentru a câștiga simpatizanți de acolo și prezentând Rusia ca o alternativă a Occidentului.

Este sau nu pregătită Moldova pentru un război hibrid?Andrei Covrig, colonel în rezervă, preşedintele Asociaţiei de Drept Umanitar din Republica Moldova, este de părere că un posibil război hibrid purtat de ruși pe teritoriu Republicii Moldova este foarte posibil.

În opinia lui Covrig pentru a începe un astfel de război în Republica Moldova există un arsenal suficient de instrumente, atât partide politice cât și cetățeni din Moldova care au participat în luptele din Estul Ucrainei.

„Avem și coloana a 5-a și partide politice pro-ruse, avem și agenți de influențe, deputați care desfășoare politica statelor străine, am în vedere Federația Rusă”, a spus Covrig.Colonelul în rezervă consideră că politicienii din Moldova nu înțeleg până la capăt pericolul unui eventual război hibrid.

Ca exemplu acesta a vorbit de lipsa unei reacții din partea clasei politice la faptul că un lider politic de aici s-a fotografiat cu patriarhul care slujește bisericii ruse, care promovează interesele unui stat străin.

Acesta a specificat că nu trebuie de uitat că Federația Rusă ar putea avea un interes sporit de a crea un coridor de legătură cu Transnistria, iar acest lucru trebuie să ne pună în gardă și să fim pregătiți pentru orice evenimente. Andrei Covrig a specificat că provocările hibride necesită și un răspuns hibrid.

Politologul Nicolae Chirtoacă, la rândul său, s-a întrebat dacă Republica Moldova are suficientă capacitate de apărare în astfel de războia. Chirtoacă a amintit despre concluziile reprezentanților Ministerului Apărării care au recunoscut că nu pot face față războiului hibrid de unii singuri și că în acest caz este necesar ca să fie implicate toate ministerele, dar și alte instituții importante de stat, cum ar fi președinția.

Iurie Fiodorov colaborează cu Radio Svoboda și este expert în politica externă și militară rusă. 

Cartea lui Iurie Fiodorov a fost lansată în cadrul proiectul „Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor și formatorilor de opinie în reflectarea subiectelor de securitate şi apărare” organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova. 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/07/30/o-amenintare-pentru-pacea-lumii-razboiul-non-liniar-dus-de-rusia-pe-teritoriul-ucrainei-si-doctrina-gherasimov/

 

 

 

 

Reclame

17/08/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O amenințare pentru pacea lumii: Războiul non-liniar dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei și Doctrina Gherasimov

 https://i2.wp.com/www.rbnpress.info/wp/wp-content/uploads/2014/07/razboi-non-liniar-rusesc-in-ucraina.png

 

 

 

 

   Washington Post: ”tragedia este un rezultat al invaziei ruse în Ucraina, o operațiune lansată doar cu scopul de a semăna haos politic și militar, fără de care niciodată n-ar fi fost lovit avionul de rachetă”.

 

  Doborârea avionului malaezian cu 298 de oameni nevinovați la bord cel mai probabil de către separatiștii pro-ruși din Ucraina este considerată de unii analiști ca un punct de cotitură în conflictul ucrainean.

Putin ar fi acum obligat să dea înapoi și să-i lase din brațe pe rebeli. SUA și UE se amăgesc însă sperând în acest scenariu. Conform noii doctrine militare ruse, Rusia nu are altă șansă să devină o putere globală decât prin războiul non-linear, pe care îl duce în prezent în Ucraina.

Publicația poloneză Gazeta Wyborcza scria ca reacție la prăbușirea avionului malaezian că ”cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovați.

Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri”.

 Gazeta Wyborcza: „cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovați. Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri. ” 

În schimb, alte ziare precum The Times susțineau că doborârea avionului este o catastrofă politică pentru Putin și ar putea să fie o oportunitate pentru soluționarea conflictului ucrainean.

Publicațiile respective consideră că Putin ar fi constrâns să se delimiteze de separatiștii pro-ruși, pe fondul presiunilor internaționale.

 

Acest scenariu este însă greu de imaginat pentru că faptele arată exact contrariul. Separatiștii și Rusia nu s-au grăbit să facă lumină în acest caz, ba mai degrabă să-și șteargă urmele. Iar reacția Occidentului a fost una de neputință și slăbiciune.

Mai mult, delimitarea Kremlinului de separatiști ar presupune ca Moscova să-și schimbe noua doctrină militară.

În prezent, oricât ar vrea Rusia să pară o putere globală, ea este doar o putere regională, cu vulnerabilități economice și militare mari. Totuși Kremlinul reușește să umfle mușchii Rusiei și să joace dincolo de capacitățile țării prin folosirea războiului non-linear.

Visul imperial al lui Putin – „Republica Novorusia”

 

 

Rusia duce în Ucraina un război nedeclarat, non-linear, care se bazează pe lovirea adversarului simultan pe întreg teritoriul său, printr-o combinație de forțe speciale, forțe convenționale și protestatari localnici.

Această nouă abordare este imprimată de șeful Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse, Valery Gherasimov, care și-a expus concepția într-o publicație militară rusă din februarie 2013.

Moscova a căutat să-și adapteze strategia militară la slăbiciunile adversarilor. Generalul Gherasimov scrie în Military Industrial Kurier că regulile de bază ale războiului s-au schimbat, iar importanța mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice a crescut.

Războiul nu mai este în prezent doar militar, ci în același timp se duce în plan politic, economic, informațional și umanitar. Conflictul informațional și acțiunile forțelor speciale sunt elemente cheie în purtarea ostilităților.

În schimb, forțele militare convenționale sunt folosite ca amenințare doar la un anumit stadiu, pentru a asigura victoria finală, susține Gherasimov.

Exact după acest principiu s-au ghidat rușii în Crimeea – mai întâi au fost infiltrate forțele speciale rusești fără însemne, iar în final a intrat și armata convențională pentru a confirma anexarea.

O altă caracteristică a noii doctrine militare ruse evidentă în Ucraina este atacarea simultană a mai multor obiective ale inamicului, un fel de deschidere de multe focare mici de conflict pe tot teritoriul său.

”Acțiunile asimetrice sunt tot mai folosite pentru că ele permit anularea avantajelor adversarului într-un conflict armat. Printre acestea se numără folosirea forțelor speciale și a opoziției interne pentru a crea un front pe toată întinderea țării”- Gherasimov. 

El se referă și la conflictul din Libia ca exemplu de nouă manieră de abordare militară prin impunerea unei zone de excludere aeriană, folosirea masivă de contractori privați și înarmarea opoziției.

Rusia preia de aici ideea că sub pretextul responsabilității de a proteja civilii, a unei intervenții umanitare sau de peacekeeping, ea ar putea interveni agresiv și în alte țări, așa cum a făcut-o în Ucraina.

Generalul rus se referă și la operațiunea din 2008 împotriva Georgiei, arătând că rușilor le lipsește o abordare unitară a folosirii forțelor rusești dincolo de granițele Federației Ruse. Legea federală “On Defense” adoptată în 2009 permite folosirea operațională a forțelor armate ruse în afara granițelor, dar nu definește exact modul lor de acțiune.

Gherasimov scrie că ar fi nevoie de o simplificare a procedurii de trecere a granițelor altor state, de folosire a spațiului aerian și a apelor teritoriale ale acestora. Totuși el precizează că una dintre formele pe care ar putea s-o îmbrace utilizarea forței militare este peacekeeping-ul, chiar dacă acesta nu este foarte bine definit în doctrina rusă.

Mark Galeotti, profesor la Center for Global Affairs din cadrul New York University, specialist pe Rusia, argumentează într-o analiză că Rusia a pus în practică această doctrină de război non-linear în Crimeea.

Mai întâi, serviciul de informații GRU și-a infiltrat oamenii în Crimeea, susținut de unități militare regulate. În estul Ucrainei, FSB-ul, care penetrase aparatul de securitate ucrainean, a încurajat dezertări în armată și poliție.

Cât despre GRU, serviciul a coordonat fluxul de arme și recrutarea de voluntari pentru separatiștii din Donbass.

Aceste acțiuni au fost dublate de un război informațional și mediatic foarte agresiv purtat fără oprire pentru a delegitima noul guvern de la Kiev ca fiind ilegitim și brutal, cât și de atacuri informatice împotriva băncilor ucrainene și a site-urilor oficiale ale ministerelor.

Prin urmare Rusia a ales să compenseze slăbiciunile sale prin doctrina Gherasimov,

…lovind Ucraina printr-un război asimetric pe cât mai multe paliere. Este puțin probabil ca Putin să renunțe la această abordare pentru considerente umanitare. Kremlinul nu crede în lacrimi nici după tragedia avionului malaezian, așa cum nu crede nici în sancțiuni și amenințări occidentale care nu sunt puse în practică.

În prezent este evident că abordarea sticks and carrots propusă de Merkel și Obama a eșuat.

Rămâne de văzut dacă UE va impune măcar în al 12–lea ceas sancțiunile economice extinse sau îi va permite lui Putin să continue fără prea multe costuri războiul non-linear împotriva Ucrainei.

 

Autor: Matei Dobrovie
Sursa:epochtimes.ro

 

 

 

 
SIMETRIE ȘI ASIMETRIE ÎN ACȚIUNILE  MILITARE
 

 

 

 

SIMETRIE SI ASIMETRIE IN ACTIUNILE MILITARE

 

 

 

În anii ’90, odată cu încheierea Războiului Rece, au avut loc o serie de evenimente care au marcat evoluția multor state către democrație. Alianțele,precum cea politico-militară a Atlanticului de Nord (NATO), și organizațiile sau extins, prin aderarea unor membri noi, majoritatea fiind state central și sud-est europene.

În ceea ce privește NATO, această perioadă a însemnat una dominată de transformări – nu doar la nivelul cantitativ, al membrilor și teritoriilor statelor membre, și la nivel conceptual –, menținerea păcii, construirea națiunilor, încurajarea economiei de piață fiind doar câteva dintre provocările cu care s-a confruntat Alianța. Drept urmare, dinamica misiunilor și a operațiilor militare au fost transformate.

Conflictele militare deschise au scăzut în frecvență, crescând altele decât războiul, misiunile de menținere a păcii sub egida ONU fiind frecvente – fostul spațiu iugoslav (Bosnia, Kosovo), Afganistan.

NATO continuă să își extindă aria de operații dincolo de granițele statelor membre, cele mai mari eforturi ale sale concentrându-se în zone ca Afganistanul, dar și în misiuni mai mici, de tipul celor din Sudan, Irak și Pakistan.

Cu toate că NATO s-a angajat cu misiuni pe patru continente, elementele sale principalele de potențare rămân în spațiul euroatlantic. Astfel, provocările, pericolele și amenințările cu care acestea se pot confrunta sunt generate atât de factori instituționali, cât și de factori aleatori, cu origini în situația din teatrele de operații.

În acest context, este nevoie de adoptarea unor măsuri concrete pentru sporirea eficienței instituționale a NATO, indiferent de misiunile pe care și le asumă.

În ultimul deceniu, misiunile armatei s-au amplificat, s-au complicat și s-au diversificat. Ele se înscriu într-un nou orizont de cerințe și exigențe, impus de noul areal extins al pericolelor și amenințărilor disimetrice și, îndeosebi, asimetrice, dintre care se detașează cele teroriste.

Sfera pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților s-a lărgit foarte mult, îmbogățindu-se cu cele chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), cu cele asimetrice, cu cele specifice ciberspațiului și îndeosebi cu cele teroriste, conținutul lor s-a dezvoltat foarte mult, iar riscurile impuse sau asumate au crescut în aceeași proporție.

 

Astăzi, în lume, există pericolele și amenințările diverse, de la cele nucleare la cele teroriste, de la ciberpiraterie și ciberterorism la cele ale rețelelor traficante și mafiote, de la cele cosmice la cele ecologice, de la cele fundamentalist-religioase la cele provocate de extremismul etnic.

Ca o caracteristică a acestui început de secol, putem remarca faptul că majoritatea conflictelor, îndeosebi cele armate, continuă să aibă cele trei mari caracteristici ale oricăror confruntări militare sau civile-militare – simetria (proporționalitatea), disimetria (non-simetria, disproporționalitatea) și asimetria (proporționalitatea dinamică)(*), dar, pe măsură ce armele s-au perfecționat și vulnerabilitățile societății au crescut, conflictualitatea s-a deplasat semnificativ spre disimetrie și asimetrie.

În aceste condiții nici un stat din lume, nici măcar Statele Unite ale Americii, nu-și mai poate asigura securitatea de unul singur, ceea ce a condus la creșterea rolului organizațiilor și organismelor internaționale, al alianțelor și
coalițiilor în gestionarea mediului de confruntare, în elaborarea politicilor și strategiilor necesare și, pe această bază, în fixarea misiunilor corespunzătoare.

Aceste organizații, și ne referim aici în special la NATO, se află într-un permanent proces de transformare, de unde rezultă că și misiunile armatelor care fac parte din NATO (dar nu numai, pentru că lumea este interdependentă) trebuie să răspundă acestei dinamici.

Dispariția bipolarității după încheierea Războiului Rece a condus, de asemenea, la dispariția simetriei strategice. Haosul creat după implozia Tratatului de la Varșovia și a sistemului comunist a deschis larg poarta asimetriei. Nu mai era nevoie de o cursă în doi a înarmărilor.

 

Fiecare a trecut la o înarmare pe cont propriu, în funcție de interesele sale vitale și de responsabilitățile pe care și le asumă sau care, într-o formă sau alta, îi revin. Unii sunt foarte responsabili, chiar îngrijorați de soarta lumii și de realitățile ei încă dramatice produse de imensele decalaje, de polarizarea bogăției și a sărăciei, de împuținarea resurselor, de încălzirea planetei, de proliferarea pericolelor și amenințărilor de tot felul, de amploarea fenomenelor și proceselor anomice, de acțiunile și reacțiile transfrontaliere paradoxale și de atâtea altele, alții așteaptă să vadă ce rezultă.

Începând cu anii 1990, conceptul „conflicte asimetrice” a început să câștige teren mai ales printre analiștii militari, care au afirmat că, atunci când forțele care se confruntă nu se situează la același nivel de putere militară, acestea adoptă tactici diferite.

În acest sens, obiectivul militar nu mai poate fi atacarea sistematică și eficientă a liniilor inamicului, ci, în cele mai multe situații, erodarea susținerii populare a războiului în țara adversarului (**).

Analiștii de la Pentagon, spre exemplu, au remarcat că nu mai există o linie clară de separare între guverne și
cetățeni, între armate și civili, între domeniul public și societatea civilă, privată.

Estomparea nivelurilor de percepție creează un sistem puternic de presiuni asupra modalităților de ducere a războiului.

 

Societatea civilă, în întregul ei, nu a acceptat niciodată războiul ca pe o soluție și, ca atare, se va opune tot timpul și prin toate mijloacele acestuia, mai ales dacă nu este un război de apărare împotriva unui invadator, iar parlamentele și guvernele nu pot să nu țină seama de o astfel de presiune, întrucât vor fi sancționate prin vot.
Războiul asimetric este esențialmente un conflict care eludează, deopotrivă, atât legile păcii, cât și pe cele ale războiului, precum și legile instituite de Liga Națiunilor și, ulterior, de Organizația Națiunilor Unite.

Dar războiul asimetric este la fel de vechi ca însuși războiul, întrucât totdeauna a existat o confruntare între cel puternic și cel slab. În războiul asimetric, sunt incluse, spre exemplu, acțiunile separatiste ale milițiilor din Cecenia împotriva armatei ruse, cele ale palestinienilor împotriva armatei israeliene, dar și terorismul.

Se poate afirma că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra unorobiective din Statele Unite (World Trade Center și clădirea Pentagonului), ca și răspunsul prompt al Statelor Unite prin bombardarea intempestivă și categorică a Afganistanului și declanșarea unor acțiuni de mare amploare pentru distrugerea bazelor și rețelelor teroriste, marchează o nouă etapă în confruntarea de tip asimetric.

Bombardarea Serbiei, războiul din Irak, acțiunile Thasal-ului asupra formațiunilor Hezbollah din sudul Libanului (deci atacarea aceste țări), ca și acțiunile milițiilor Hezbollah împotriva armatei israeliene reprezintă, fără îndoială, încălcări ale dreptului internațional, acțiuni de tip asimetric sau disproporționat, care au bulversat grav mediul de securitate, mai ales după ce, în acest turbion al disproporțiilor și asimetriilor conflictuale, a intrat și programul nuclear al Irakului.

În războiul de tip asimetric, se confruntă două forțe inegale atât prin mijloacele militare de care dispun, cât și prin modul de a le folosi. Această definiție a fost avansată de de Bruno Modica, profesor la Béziers, cu trimitere directă la lucrarea analistului Jacques Baud(***), Războiul asimetric sau înfrângerea învingătorului, apărută în 2003, o ilustrare realistă a acestei definiții fiind surprinsă încă de pe coperta acestei cărți, în care un copil palestinian înarmat cu pietre se află la câțiva metri în fața unui tanc israelian. Aceasta pare a fi, într-o viziune extrem de simplificată, dar și de sugestivă, esența războiului asimetric: piatra contra tancului, bâta contra înaltei tehnologii, fanatismul contra tehnologiei informației și a rețelei.

Esența războiului asimetric nu poate fi redusă însă la primitivism contra civilizație, violență contra democrație. În opinia noastră, acesta este un mod de a privi mult prea schematic și superficial realitatea, ba chiar un mod de a distrage atenția de la adevăratele probleme care fac posibil un astfel de război disperat.

Terorismul, gherila, insurgența sunt forme ale acțiunii și reacției de tip asimetric. Dar nu numai acestea. Rețeaua reduce semnificativ vulnerabilitățile sistemelor și proceselor individuale, dar, la rândul ei, și ea acumulează noi vulnerabilități.

Oricum, terorismul nu afectează rețelele foarte bine organizate și protejate, nici sistemele militare și civil-militare, care, se știe, sunt foarte bine integrate și riguros organizate. Conflictele asimetrice constau, în principal, în aceea că protagoniștii au logici și modalități diferite de a înțelege, trata și folosi războiul sau conflictul.

Natura asimetriei se află, de fapt, în logica ei. Gherila și terorismul, ca și alte forme ale războiului asimetric, dăinuie de foarte multă vreme. Asemenea forme și formule au fost folosite inclusiv în antichitate. Noțiunea de război asimetric nu are același conținut pentru toată lumea.

În Enciclopedia militară americană, războiul asimetric este înțeles ca o confruntare în care se folosesc mici unități de tip comando. De asemenea, războiul asimetric este acea confruntare în care se folosește surprinderea și în care, într-un anumit moment, avem de-a face cu o
inegalitate a forțelor.

Toate acestea reprezintă, desigur, elemente sau forme și formule ale unui război asimetric ce depășește cu mult teatrele de operații militare. Deși atentatele teroriste ulterioare – de la Madrid, Istanbul, Londra etc. –, se înscriu în spirala celor ce au urmat după data de 11 septembrie, speculațiile, suspiciunile și semnele de întrebare nu pot fi evitate.

Or, cum bine se știe, toate acestea fac parte din războiul asimetric. Victimele atentatelor de la 11 septembrie, ca și ale celor de la Madrid, Istanbul, Londra, Moscova, Beslan etc., fac parte și ele din efectele acestui cumplit
și nesfârșit război asimetric.

Actualele conflicte armate din Afganistan, Irak, Cecenia și Orientul Apropiat au caracterul unor războaie disproporționate și, în același timp, al unor războaie asimetrice, la care se participă, în diferite ipostaze, patru mari tipuri de entități: armate moderne, profesioniste, ce aparțin unor mari puteri sau unor țări dezvoltate ce desfășoară acțiuni de luptă sau post-conflict, sub mandat ONU, sau în virtutea responsabilităților pe care și le-au asumat; forțe multinaționale de stabilitate (stabilizare), care acționează sub mandat ONU; forțe înarmate guvernamentale (ale țării-gazdă), care sprijină procesul de stabilizare și preiau treptat gestionarea conflictualității locale, protecția cetățenilor, a proprietății și apărarea ordinii de drept; forțe rebele (gherile, insurgente, teroriste, ale traficanților și lumii mafiote etc.), care acționează exclusiv prin mijloace asimetrice, de regulă, local sau în rețele transfrontaliere.

Așadar, conceptul de război simetric, caracteristic perioadei Războiului Rece, presupune ca părțile implicate să dețină o putere, o dotare armată și tactici similare.

În ciuda violenței caracteristice oricărui tip de conflict armat, războiul de tip simetric se supune totuși unor reguli primare: militarii părților implicate poartă uniforme și însemne distinctive care îi diferențiază atât unii de alții, ca aliat/inamic, cât și totalitatea forțelor armate implicate față de populația civilă necombatantă.

Este deja cunoscut că orice luptă armată se supune unor legi și acorduri internaționale care reglementează capturarea prizonierilor, tratamentul aplicat acestora, dar și folosirea diferitelor tipuri de arme pe parcursul ciocnirilor militare.
Astfel sunt interzise diverse arme ce folosesc gaze otrăvitoare sau agenți biologici periculoși pentru sănătatea umană care ar afecta nu numai forțele armate aflate în conflict, ci și populația civilă necombatantă aflată în teritoriul afectat.
Chiar dacă în urma unui război de tip simetric este obținută victoria de către una dintre părți se întâmplă ca unele grupuri din tabăra celor învinși să nu renunțe la luptă.

Având în vedere că au fost deja învinși într-un conflict de tip simetric, aceste grupuri vor schimba armele, tacticile și modul de ducere al luptei, fără a mai respecta regulile instituite internațional. Astfel, membrii acestor grupuri renunță la portul uniformei militare și își aleg locul și modul în care își atacă inamicul.

Nu mai este o luptă dusă pe principiul recuperării pas cu pas a teritoriului ocupat de inamic pentru a-l forța să se retragă, ci mai degrabă pe principiul reducerii forțelor umane și materiale ale adversarului. În acest scop, membrii acestor grupuri se disimulează printre civili, atacă fulgerător și se retrag, țintele predilecte fiind acelea care prezintă importanță majoră pentru ocupanți.

Prin urmare, putem vorbi despre războiul de tip asimetric ca despre un tip de conflict deviat de la regulă sau un tip de acțiune indirectă al cărei scop este contrabalansarea raportului de forțe.

De aceea credem că suntem îndreptățiți să afirmăm că războiul asimetric nu este o invenție de dată recentă. Într-un fel, toate războaiele de până acum au avut și laturi asimetrice, atât în ceea ce privește conceptul politic și cel strategic, cât și în ceea ce privește confruntarea tactică.

 

Autor: General de brigadă (r) prof. univ. dr. Viorel BUȚA

(∗)– Simetria presupune, în domeniul confruntării, forțe, doctrine, strategii și resurse asemănătoare sau compatibile, care dau o anumită proporționalitate acțiunii și reacției; disimetria sau non-simetria înseamnă, în general, disproporționalitate, incompatibilitate sub toate aspectele (forțe, mijloace, tehnologii, informații, doctrine, strategii); asimetria presupune o disproporționalitate dinamică, adică o ieșire din incompatibilitate, prin folosirea la maximum a vulnerabilităților celuilalt și chiar prin crearea acestor vulnerabilități la adversar (este o întoarcere la arta stratagemelor, dar pe un alt palier și la o altă scară a confruntării).

 

(**) – http://www.henciclopedia.org.uy/autores/Laguiadelmundo/GlobalWar.htm, The changing face of war, published in The World Guide.
(***) – Jacques BAUD, La guerre asymetrique ou la defaite du vainqueur, Editions du Rocher, L’art de la guerre, Paris, 2003.

Mihai-Ștefan DINU, Rolul factorilor culturali în acțiunile militare, Editura UNAp, București, 2010, p.49.

 

Esența războiului asimetric nu poate fi redusă însă la primitivism contra civilizație, violență contra democrație.

În opinia noastră, acesta este un mod de a privi mult prea schematic și superficial realitatea, ba chiar un mod de a distrage atenția de la adevăratele probleme care fac posibil un astfel de război disperat…( rbn press info).

30/07/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Un comentariu

18 martie 2014 : Discursul lui Vladimir Putin după „referendumul” din Crimeea

Discursul lui Vladimir Putin din 18 martie 2014

DISCURSUL LUI PUTIN de la Kremlin, după referendumul din Crimeea (traducere integrală în limba română)

Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului.

Dragi prieteni!

Ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.

A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.

Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.

Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună.

Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc, de asemenea, şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus.

Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar, cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea este Balaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.

Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor.

Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.
Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni, care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă, şi circa 290-300.000 sunt tătari care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.

Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.

Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.
Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea.

Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru – pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.

Colegi,

În inimile şi în minţile oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei. Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări, în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut de-a lungul întregului secol al XX-lea.

După revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece – , au adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina. Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a populaţiei, iar astăzi aceste regiuni formează sudul Ucrainei. Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş de subordonare unională.

Aceasta a fost iniţiativa personală a conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul clasei politice ucrainene sau de a compensa represiunile în masă din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.

Ceea ce contează, astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost luată în culise. Şi, normal, într-un stat totalitar, nimeni nu s-a mai deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce, dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei.

Dar per total – şi trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost tratată ca o banală formalitate, deoarece teritoriul a fost transferat în interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi, ca să devină două state diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.

Din nefericire, ceea ce părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că CSI, creată la acea vreme, va deveni noua formă de statalitate.

Li s-a spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să fie în altă ţară, Rusia a realizat că, de fapt, nu e doar furată, e jefuită.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Iar când această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni au mers la culcare, seara, într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.

Acum, după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că, în 1991, au fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici.

Şi cum e cu statul rus? Cum e cu statul rus?

A acceptat situaţia cu smerenie. Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca cu această nedreptate istorică, strigătoare la cer.

În toţi aceşti ani, cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că Sevastopol este un oraş rus.

Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte, ignorând realitatea pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe fundamente noi.

În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul frate ucrainean, au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare importanţă pentru noi. (aplauze)

Astăzi, putem vorbi deschis despre acest lucru şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene.

La acea vreme, procesul, practic, stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că, prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel disputa.

Am cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci.

Motivul pentru care am procedat aşa, la acel moment, a fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat de dispute teritoriale.

În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea, să trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat, care le va apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum, situaţia nu a evoluat în această direcţie.

Au fost făcute nenumărate încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate.

Ba mai mult decât atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei, suferă din cauza crizei politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de ani.

Înţeleg de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari, dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel.

Au muls ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de cetăţeni ucraineni nu au văzut nicio perspectivă acasă şi au mers în alte ţări pentru a munci ca zilieri.

Aş dori să subliniez acest lucru: nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină zilieri.

Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.

Aş dori să reiterez faptul că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei. Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul.

Oricum, cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării, doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi revolte.

Cei care au executat această lovitură de stat sunt naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să conducă în Ucraina chiar şi astăzi.

Noile aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a drepturilor minorităţilor.

Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de stat pur etnic ucrainean.

Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în mod clar e pus de-o parte pentru viitor.

Nu prea mai sunt menţionări la această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Este de asemenea evident faptul că, la ora actuală, nu există o autoritate executivă legitimă în Ucraina, nimeni cu care să discuţi.

Multe agenţii guvernamentale au fost preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei – şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de radicali.

În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.

Aceia care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal, prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile, pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene.

Normal, nu puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din partea noastră.

În primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că, pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor.

Totuşi, ce auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord? Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un lucru bun că, în sfârşit, îşi amintesc că există un astfel de lucru precum legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.

În al doilea rând, şi cel mai important – ce anume violăm noi mai exact? E adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea.

În orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere internaţională.

Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo; totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie – noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din Crimeeaț care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost nevoie.

Următorul lucru: Consiliul Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum.

Întâmplător, aş dori să vă reamintesc faptul că, atunci când Ucraina s-a separat de URSS, a făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De ce asta?

Ba, mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri vestici l-au creat ei înşişi, într-o situaţie foarte similară, când au decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nicio permisiune din partea autorităţilor centrale ale ţării.

Conform Articolului 2, Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a fost de acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu, în Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”.

Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.

Nu-mi place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo.

Şi, din nou, citez: „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” – închei citatul.

Ei au scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau.

Din anumite motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.

Continuăm să tot auzim, din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest, faptul că Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument legal?

Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva. Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor, primitiv, brut.

Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi omeneşti.

O voi spune clar: dacă unităţile locale de auto-apărare crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de asemenea pierderi de vieţi omeneşti.

Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu: pentru că a fost foarte greu, practic imposibil, să lupţi împotriva voinţei poporului.

Aici aş dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni – şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.

Referitor la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc şi să nu existe nici o victimă umană.

Colegi,

Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri, acestea se degradează în mod trist.

Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele Unite ale Americii, preferă să nu se lase ghidaţi de legile internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului.

Au ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane, construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”.

Pentru a face această agresiune să pară legitimă, forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.

Acest lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost greu de crezut, chiar şi văzând cu propriii ochi, că la sfârşit de secol XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia adevărată.

A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de asemena să o bombardeze.

A fost o serie întreagă de revoluţii controlate, „colorate”. În mod clar, oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau culturile acestor popoare.

Drept urmare, în loc de democraţie şi libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.

O situaţie similară s-a dezvăluit şi în Ucraina. În 2005, pentru a împinge candidatul necesar în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu era stipulată în lege.

A fost absurdă şi o batjocură la adresa Constituţiei. Iar acum au aruncat în joc o armată de militanţi, bine organizată şi echipată.

Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest.

Noi propunem în mod constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.

Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură militară la graniţele noastre.

Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei, bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest lucru.

S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează.

S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi accesul liber la pieţele mondiale.

Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări, unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi naţiunea noastră.

De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece, SUA şi, implicit, alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului. Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe limitări încă-şi produc efectele.

Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi XX, continuă şi în zilele noastre.

Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în ipocrizii. Dar există o limită la orice.

Iar în cazul Ucrainei, partenerii noştri vestici au încălcat limita, acţionând în mod iresponsabil şi neprofesional.

La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi acest lucru întotdeauna.

Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care trebuiesc luate în seamă şi respectate.

În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.

Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii, popor car,e încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne înţelegeţi.

Cred că europenii, în primul rând, şi cel mai tare, germanii, mă vor înţelege de asemenea.

Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că, pe parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa sinceră, de neoprit, a germanilor pentru unitate naţională.

Sunt sigur că nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura unitatea.

Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor politice.

Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi, dragi prieteni.

Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia, strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea.

Nu dorim să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele lui Bandera!

Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar rusească.

Altfel, dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.

Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev despre Ucraina care, în curând, va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina NATO ar fi fost chiar acolo, în acest oraş al gloriei militare ruseşti, iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de reală ameninţare pentru toată Rusia de sud.

Toate aceste lucruri puteau deveni realitate, dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş dori să le mulţumesc pentru aceasta.

Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar nu e cazul de aşa ceva.

Din cauza tuturor proceselor interne din interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează, ca acasă, fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru istoric.

Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.

Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles, deoarece nu numai că suntem vecini apropiaţi dar, cum am mai zis, suntem acelaşi popor.

Kievul e mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu putem trăi unii fără alţii.

Permiteţi-mi, de asemenea, să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă. Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele politice, diplomatice şi legale.

Ar fi în interesul propriu al Ucrainei să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi, cel mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.

Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat curajul, demnitatea şi eroismul.

Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea au fost sentimente sincere de solidaritate.

Trebuie să existe astfel de puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi puterea de spirit.

Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere prin sprijinul lui unit pentru propriii compatrioţi.

Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi trage fermitatea din voinţa milioanelor de oameni ai poporului nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe politice şi publice ale ţării noastre.

Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru acest spirit patriotic, tuturor, fără nicio excepţie. Acum, ar trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare, astfel încât să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de înfruntat pe drumul său înainte.

Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde?

Câţiva politicieni vestici deja ne ameninţă, nu numai cu sancţiuni, ci şi cu perspectiva creşterii unor probleme serioase pe plan intern.

Aş dori să ştiu mai exact ce anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel încât să se provoace nemulţumiri publice?

Considerăm astfel de afirmaţii ca fiind iresponsabile şi în mod clar agresive şi le vom răspunde în mod corespunzător.

În acelaşi timp, niciodată noi nu vom căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest; dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de vecinătate civilizate şi bune, aşa cum se presupune a fi în lumea modernă.

Colegi,

Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat în faţă doar interesele fundamentale ale poporului.

Circumstanţele specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă – dar fragilă şi temporară – ar fi fost, la prima privire, ar fi dus în viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără zone gri.

Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie cu Rusia.

De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea, ținând seama de diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii, aici, în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă.

Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici, în Rusia, arată că 95% din populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri.

Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru, chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări.

Un total de 86% din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră, în mod special importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu Rusia.

Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol.

Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei; şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară, deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.

Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru a fi semnat.

Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastră.

 

 

Sursă: VOCEA RUSIEI

http://romanian.ruvr.ru/

01/06/2014 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: