PLANUL CRIMINAL al lui Vladimir Putin de a epura și a împărți Ucraina. Pericolul atacării R.Moldova se menține

Pe măsură ce invazia Ucrainei de către Vladimir Putin continuă să escaladeze, mulți se întreabă ce speră să obțină în cele din urmă dictatorul rus.

În timpul convorbirii sale telefonice din 3 martie cu președintele francez Emmanuel Macron, conducătorul rus a spus clar că se angajează să preia controlul deplin asupra Ucrainei și să „neutralizeze” țara.

În urma conversației lor, Macron a avertizat că „cel mai rău urmează să vină”, informează publicația https://www.atlanticcouncil.org.

Un articol detaliat și, probabil, sancționat de regim, publicat simultan de mai multe site-uri de știri legate de Kremlin pe 26 februarie oferă o fereastră asupra cum ar putea arăta obiectivul final al lui Putin în Ucraina. Articolul i-a adus laude lui Putin pentru că a luat decizia de a rezolva „chestiunea ucraineană” pentru generațiile viitoare.

Din cauza eșecurilor cu care se confruntă forțele ruse în Ucraina, articolul pare să fi fost considerat prematur și a fost ulterior șters, dar poate fi încă accesat arhivat în format pdf.

Imaginea care transpare din acest text înfiorător este cea a cuceririi militare complete a Ucrainei, urmată de o împărțire și o epurare masivă a populației civile. Obiectivul aparent al lui Putin este de a eradica toate vestigiile identității ucrainene, condamnând în același timp țara la un viitor sumbru ca o dictatură militară blocată ferm în interiorul unui nou Imperiu Rus.

Această viziune de coșmar se potrivește îndeaproape cu obiectivele declarate de Putin pentru actuala campanie militară, împreună cu istoricul său lung de dispreț public și animozitate față de statulitatea ucraineană.

Încă de când a venit pentru prima dată la putere la începutul mileniului, Putin a lucrat pentru a intra în istoria Rusiei ca „Adunător al ținuturilor rusești”. Prima sa sarcină a fost să pună capăt procesului de dezintegrare care a început în 1991 prin purtarea unui al Doilea Război Cecen brutal. Crimeea și Belarus s-au reunit în 2014, respectiv 2020.

Acum este rândul Ucrainei.

Putin își propune să stabilească un nou regim loial în Ucraina condus de o marionetă rusă asemănătoare dictatorului din Belarus Aliaksandr Lukașenka. După ce serviciile de informații britanice au divulgat detalii despre un complot de numire a politicianului ucrainean pro-Kreml, Evgheni Muraiev , aceste planuri par să fi fost revizuite.

Se vorbește acum despre Moscova că vrea să-l instaleze pe fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost deposedat de puterile sale de parlamentarii ucraineni în timpul Revoluției Euromaidan din 2014 și a fugit de la Kiev pentru Rusia. Acest lucru ar fi în întregime în conformitate cu propaganda Kremlinului, care a insistat în ultimii opt ani că Ianukovici a fost îndepărtat ilegal de o lovitură de stat susținută de Occident.

Oficial, Putin a declarat că obiectivul invaziei sale este „denazificarea” Ucrainei. Acest lucru este în mod clar absurd într-o țară condusă de un președinte evreu, în care partidele de extremă dreapta obțin în mod constant cifre mici în sondaje.

În realitate, el încearcă să inverseze progresul de construire a națiunii pe care l-a făcut Ucraina în ultimele trei decenii de independență și în special în timpul celor opt ani de conflict cu Rusia de la capturarea Crimeei în 2014.

Putin se opune deschis apariției unei identități naționale ucrainene puternice și independente și acuză Ucraina de astăzi că a devenit o „anti-Rusie”.

El preferă să dea vina pentru respingerea Rusiei de către Ucraina post-sovietică, pe influența nefastă occidentală, insistând în același timp că țara aparține în mod natural orbitei Kremlinului ca parte a așa-numitei „lumi rusești”.

Războiul provocat de Rusia a provocat repulsie globală și a transformat țara sa într-un paria internațional peste noapte. De ce a făcut Putin un pariu atât de dramatic? Anumite date indică faptul că el ar fi putut simți că ceasul ticăie și că timpul este împotriva Rusiei.

„Întoarcerea Ucrainei înapoi în Rusia va deveni din ce în ce mai dificilă cu fiecare deceniu care trece. Derusificarea ar câștiga avânt la fel ca și incitarea ucrainenilor împotriva rușilor.”

Acest lucru se potrivește cu siguranță cu evoluțiile din ultimii ani. Kremlinul a reacționat cu furie din 2014, în timp ce liderii ucraineni au redus continuu puterea soft rusă.

Mișcarea care a vărsat paharul pare să fi fost decizia președintelui Zelensky de a închide patru canale TV ucrainene legate de Kremlin și faptul că a acuzat de trădare pe cel mai apropiat aliat ucrainean al lui Putin, Viktor Medvedciuk.

Dacă va reuși să obțină superioritatea militară și controlul asupra Ucrainei, epurarea planificată a lui Putin va presupune eliminarea fiecărui aspect al identității naționale ucrainene care nu susține teza sa imperială rusă despre ruși și ucraineni ca „un singur popor”.

Lupta de secole a Ucrainei pentru independență statală va fi ștearsă din narațiunea istorică oficială a acestei țări. În schimb, Ucraina va reveni la identitatea ei din epoca țaristă de „Mica Rusie”.

Inutil de subliniat că orice discuție despre integrara euro-atlantică sau identitate europeană va fi alungată din dialogul public.

Nu este clar nici cum ar putea arăta granițele unui stat marionetă ucrainean controlat de Kremlin. Oficialii ruși au declarat în repetate rânduri că problema Crimeei este închisă.

În ajunul războiului actual, Putin a recunoscut și cele două așa-numite „republici separatiste” din estul Ucrainei ca state independente.

Negociatorii de la Kremlin cer acum ca Ucraina să recunoască pierderea Crimeei și a republicilor separatiste ca parte a oricărui acord de pace.

Alte părți ale Ucrainei pot face, de asemenea, obiectul anexării. Putin a făcut în mod repetat pretenții teritoriale asupra unor mari părți din sudul și estul Ucrainei, despre care susține că au fost alocate în mod eronat Ucrainei de Vladimir Lenin în anii de formare ai URSS.

De la izbucnirea inițială a ostilităților dintre Rusia și Ucraina în 2014, Putin s-a referit adesea la aceste țări prin numele lor țarist vechi de „Noua Rusie”.

Dacă Ucraina nu va reuși să stopeze realizarea proiectului Novorosia pe teritoriul său, adică scenariile separatiste în regiunile Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa, armata rusă va ajunge la granița cu România și va provoca un conflict cu NATO”.

Este probabil ca o parte sau tot acest teritoriu să fie anexat de Moscova, numai dacă Rusia își va pune în aplicare planurile de subjugare a Ucrainei.  

 Nu trebuie de uitat că Federația Rusă ar putea avea un interes sporit să creeze un coridor de legătură cu Transnistria, iar acest lucru trebuie să pună în gardă și să pregătească România și NATO pentru orice evenimente, având în vedere că Republica Moldova nu are suficientă capacitate de apărare într-un astfel de război și nu-i poate face față de una singură.

Publicitate

Anihilarea planului imperialist rusesc „Novorosia”a împiedicat armata rusă să ajungă la frontiera cu România

 

 

Ținta Rusiei: granița cu România, a fost oprită de Ucraina. Războiul hibrid à la russe

Dacă Ucraina n-ar fi stopat proiectul Novorosia, atunci armată rusă ar fi ajuns la granița cu România, afirmă Iurie Fiodorov, autorul cărții ”Războiul hibrid à la russe”.

Ce înseamnă război hibrid?Războiul hibrid, potrivit lui Iurie Fiodorov, este considerat acel război care combină atât acțiuni militare în sens clasic cât și metode nemilitare de destabilizare, nimicire a inamicului, inclusiv prin presiuni economice, provocarea conflictelor sociale, promovarea propagandei.

Iurie Fiodorov consideră că politica lui Vladimir Putin în privința Ucrainei poate fi comparată cu un comportament banditesc. În mijlocul anului 2015 a devenit clar că Moscova nu a reușit să-și realizeze planul de a transforma Ucraina în protectoratul Rusiei și de a defragmenta sud-estul Ucrainei pentru a crea un cvasi-stat Novorosia, a spus acesta.

„Dacă Ucraina nu ar fi reușit să stopeze realizarea proiectului Novorosia, adică dejucarea scenariilor separatiste în regiunile Dnepropetrovsk, Harikov, Odesa, astăzi, armata rusă s-ar fi aflat la granița cu România și ar fi provocat un conflict cu NATO”, a spus Fiodorov.

Autorul cărții este de părere că Putin nu a calculat bine reacția societății ucrainene care a răspuns prompt agresiunii ruse și astfel războiul hibrid a suferit eșec.

Un alt factor care a stopat acțiunile rușilor, în opinia lui Fiodorov, a fost acțiunea autorităților din Odesa, Harikov și altor regiuni din sud-vestul Ucrainei privind neutralizarea grupelor pro-ruse.Fiodorov susține că experiența autorităților ucrainene poate fi de folos și altor țări din regiune pentru a opri eventualele acțiuni similare ale Moscovei.

Acesta a specificat că încă nu este clar dacă Moscova a renunțat la ideea unui război hibrid în Ucraina sau în alte țări vecine, însă un lucru îngrijorător, în opinia lui, este faptul că cetățenii ruși acceptă politica condusă de Putin.

„Acest fapt creează premize pentru desfășurarea unei noi agresiuni a Rusiei în privința Ucrainei – fie agresiune de tip hibrid, fie una tradițională”, a explicat Fiodorov.  

Iurie Fiodorov, autorul cărții 
 

Fiodorov s-a referit și la încercările Kremlinului de a găsi susținători în afară țării, el considerând că atitudinea negativă a majorității politicienilor din occident și opiniei publice față de agresiunea Rusiei în Ucraina a determinat Kremlinul să-și caute susținerea în forțele ultra-dreptei din Europa și SUA.

Totodată, acesta a spus că nu este de neglijat influența instituțiilor ruse în rândurile studențești din Occident.„În rândurile lor se pot forma grupe pro-ruse, care pe viitor vor putea să se transforme în transmițători a influenței ruse în mass-media, sectorului afacerist și politic”, a mai spus Fiodorov.

În pofida faptului că Kremlinul finanțează multiple proiecte de propagandă care este direcționată către auditoriu european, rezultatele acestei campanii nu sunt semnificative, în opinia lui Iurie Fiodorov.

Acesta a spus că actualmente în Germania, care recent a fost una din cele mai pro-putiniste țări, 58% din populația germană susțin sancțiunile împotriva Rusiei.Putin în rolul dușmanului extern al UcraineiDirectorul adjunct pentru afaceri internaționale al Centrului pentru Armata, Conversie și studii de dezarmare din Ucraina, Mikhailo Samus, a spus că cum n-ar suna de straniu, dar dacă Vladimir Putin nu ar acționa așa cum a acționat după evenimentele de după Maidan nu se știe dacă Ucraina ar fi ajuns acolo unde a ajuns acum.

Acesta a specificat că lipsa unui dușman extern este întotdeauna o verigă slabă în construcția unui stat, iar rolul lui Putin a picat cum n-ar fi de bine.„Pentru că situația internă a fost foarte complicată. Politicienii ucraineni întotdeauna încearcă să-și joace cartea lor și lipsa unui dușman extern ca de obicei este o verigă slabă când construiești un stat.

Putin a creat un astfel de imagine a dușmanului extern și a început să acționeze nu doar pe plan informațional dar a realizat și o agresiune reală care a transformat Ucraina pacifistă care niciodată nu s-a gândit că va lupta”, a explicat Mikhailo Samus.Acesta a spus că Ucraina niciodată nu a dus războaie și nu este un stat agresor din punct de vedere istoric.

Poziția pacifistă a Ucrainei a fost stipulată și în doctrinele sale militare, potrivit expertului. „În doctrinele militare ucrainene niciodată nu a apărut problema războiului pe scară largă.În ultima doctrina militară care a fost adoptată înainte de agresiunea a fost scris că posibilitatea unui război obișnuit este puțin probabilă, inclusiv pe termen scurt și pe termen lung.

Ca rezultat forțele militare la noi (ucraineni) pur și simplu se nimiceau”, a spus Samus.Expertul a mai spus că războiul hibrid pe plan informațional în Ucraina poartă un caracter periodic. Acesta a explicat că o perioadă anumită mass-media și coloana a 5-a pro-rusă din Ucraina își schimbă retorica din una agresivă în una pacifistă și le amintește ucrainenilor despre istoria comună a ambelor popoare și relații apropiate.

Samus consideră că acest lucru se face pentru a testa reacțiile oamenilor și dacă nu are efect se revine la limbaj agresiv. Actualmente, în opinia lui, s-a revenit la retorica agresivă. Un exemplu în acest sens a fost adusă declarația lui Putin din luna august precum că Ucraina utilizează metode teroriste, referindu-se la reținerea unui cetățean ucrainean în Crimeea care este bănuit de forțele speciale ruse în acțiuni ilegale pe teritoriu Crimeei.

Mikhailo Samus a spus că Rusia acționează în Ucraina inclusiv prin intermediul opoziției și că forțele pro-occidentale din Ucraina se așteaptă că în perioada imediat următoare forțele politice din opoziție vor încerca să provoace alegeri parlamentare anticipate. Samus a spus că Ucraina nu trebuie să se relaxeze pentru că una din caracteristicile ale războiului hibrid este crearea unei stări de relaxare în țară-obiect al războiului.

În timpul lansării cărții „Războiul hibrid a la rus” la Chișinău, Samus a specificat că în regiunile Lugansk și Donețk, potrivit informațiilor pe care le deține, se află militari care au semnat contracte cu Ministerul Apărării al Federației Ruse, doar că, potrivit acestuia, aceștia se maschează și ocupă oficial altfel de funcții.

Acest lucru se face inclusiv datorită necesității de a contabiliza mai corect resursele utilizate în susținerea acestor teritorii, a mai spus Samus.

Un alt invitat din Ucraina, președintele Centrului pentru Studii Globale ”XXI Strategia”, Michailo Gonciar, a prezentat un șir de instrumente cu ajutorul cărora se desfășoară războiul hibrid.Acesta a spus că forțele speciale ruse lucrează atât cu locuitorii speciali în zonele de acțiune, cât și cu ajutorul partidelor politice, mass-media, dar și cu sprijinul savanților.

Gonciar a mai spus că Rusia își transmite mesajele prin instituțiile de presă atât auditoriului propriu din țară, ucrainenilor, dar și celor din occident pentru a câștiga simpatizanți de acolo și prezentând Rusia ca o alternativă a Occidentului.

Este sau nu pregătită Moldova pentru un război hibrid?Andrei Covrig, colonel în rezervă, preşedintele Asociaţiei de Drept Umanitar din Republica Moldova, este de părere că un posibil război hibrid purtat de ruși pe teritoriu Republicii Moldova este foarte posibil.

În opinia lui Covrig pentru a începe un astfel de război în Republica Moldova există un arsenal suficient de instrumente, atât partide politice cât și cetățeni din Moldova care au participat în luptele din Estul Ucrainei.

„Avem și coloana a 5-a și partide politice pro-ruse, avem și agenți de influențe, deputați care desfășoare politica statelor străine, am în vedere Federația Rusă”, a spus Covrig.Colonelul în rezervă consideră că politicienii din Moldova nu înțeleg până la capăt pericolul unui eventual război hibrid.

Ca exemplu acesta a vorbit de lipsa unei reacții din partea clasei politice la faptul că un lider politic de aici s-a fotografiat cu patriarhul care slujește bisericii ruse, care promovează interesele unui stat străin.

Acesta a specificat că nu trebuie de uitat că Federația Rusă ar putea avea un interes sporit de a crea un coridor de legătură cu Transnistria, iar acest lucru trebuie să ne pună în gardă și să fim pregătiți pentru orice evenimente. Andrei Covrig a specificat că provocările hibride necesită și un răspuns hibrid.

Politologul Nicolae Chirtoacă, la rândul său, s-a întrebat dacă Republica Moldova are suficientă capacitate de apărare în astfel de războia. Chirtoacă a amintit despre concluziile reprezentanților Ministerului Apărării care au recunoscut că nu pot face față războiului hibrid de unii singuri și că în acest caz este necesar ca să fie implicate toate ministerele, dar și alte instituții importante de stat, cum ar fi președinția.

Iurie Fiodorov colaborează cu Radio Svoboda și este expert în politica externă și militară rusă. 

Cartea lui Iurie Fiodorov a fost lansată în cadrul proiectul „Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor și formatorilor de opinie în reflectarea subiectelor de securitate şi apărare” organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova. 

 

Vasile Gancev

http://moldnova.eu/ro/ 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/07/30/o-amenintare-pentru-pacea-lumii-razboiul-non-liniar-dus-de-rusia-pe-teritoriul-ucrainei-si-doctrina-gherasimov/

 

 

 

 

O amenințare pentru pacea lumii: Războiul non-liniar dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei și Doctrina Gherasimov

 

 

 

 

 

   Washington Post: ”tragedia este un rezultat al invaziei ruse în Ucraina, o operațiune lansată doar cu scopul de a semăna haos politic și militar, fără de care niciodată n-ar fi fost lovit avionul de rachetă”.

 

  Doborârea avionului malaezian cu 298 de oameni nevinovați la bord cel mai probabil de către separatiștii pro-ruși din Ucraina este considerată de unii analiști ca un punct de cotitură în conflictul ucrainean.

Putin ar fi acum obligat să dea înapoi și să-i lase din brațe pe rebeli. SUA și UE se amăgesc însă sperând în acest scenariu. Conform noii doctrine militare ruse, Rusia nu are altă șansă să devină o putere globală decât prin războiul non-linear, pe care îl duce în prezent în Ucraina.

Publicația poloneză Gazeta Wyborcza scria ca reacție la prăbușirea avionului malaezian că ”cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovați.

Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri”.

 Gazeta Wyborcza: „cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovați. Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri. ” 

În schimb, alte ziare precum The Times susțineau că doborârea avionului este o catastrofă politică pentru Putin și ar putea să fie o oportunitate pentru soluționarea conflictului ucrainean.

Publicațiile respective consideră că Putin ar fi constrâns să se delimiteze de separatiștii pro-ruși, pe fondul presiunilor internaționale.

 

Acest scenariu este însă greu de imaginat pentru că faptele arată exact contrariul. Separatiștii și Rusia nu s-au grăbit să facă lumină în acest caz, ba mai degrabă să-și șteargă urmele. Iar reacția Occidentului a fost una de neputință și slăbiciune.

Mai mult, delimitarea Kremlinului de separatiști ar presupune ca Moscova să-și schimbe noua doctrină militară.

În prezent, oricât ar vrea Rusia să pară o putere globală, ea este doar o putere regională, cu vulnerabilități economice și militare mari. Totuși Kremlinul reușește să umfle mușchii Rusiei și să joace dincolo de capacitățile țării prin folosirea războiului non-linear.

Visul imperial al lui Putin – „Republica Novorusia”

 

 

Rusia duce în Ucraina un război nedeclarat, non-linear, care se bazează pe lovirea adversarului simultan pe întreg teritoriul său, printr-o combinație de forțe speciale, forțe convenționale și protestatari localnici.

Această nouă abordare este imprimată de șeful Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse, Valery Gherasimov, care și-a expus concepția într-o publicație militară rusă din februarie 2013.

Moscova a căutat să-și adapteze strategia militară la slăbiciunile adversarilor. Generalul Gherasimov scrie în Military Industrial Kurier că regulile de bază ale războiului s-au schimbat, iar importanța mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice a crescut.

Războiul nu mai este în prezent doar militar, ci în același timp se duce în plan politic, economic, informațional și umanitar. Conflictul informațional și acțiunile forțelor speciale sunt elemente cheie în purtarea ostilităților.

În schimb, forțele militare convenționale sunt folosite ca amenințare doar la un anumit stadiu, pentru a asigura victoria finală, susține Gherasimov.

Exact după acest principiu s-au ghidat rușii în Crimeea – mai întâi au fost infiltrate forțele speciale rusești fără însemne, iar în final a intrat și armata convențională pentru a confirma anexarea.

O altă caracteristică a noii doctrine militare ruse evidentă în Ucraina este atacarea simultană a mai multor obiective ale inamicului, un fel de deschidere de multe focare mici de conflict pe tot teritoriul său.

”Acțiunile asimetrice sunt tot mai folosite pentru că ele permit anularea avantajelor adversarului într-un conflict armat. Printre acestea se numără folosirea forțelor speciale și a opoziției interne pentru a crea un front pe toată întinderea țării”- Gherasimov. 

El se referă și la conflictul din Libia ca exemplu de nouă manieră de abordare militară prin impunerea unei zone de excludere aeriană, folosirea masivă de contractori privați și înarmarea opoziției.

Rusia preia de aici ideea că sub pretextul responsabilității de a proteja civilii, a unei intervenții umanitare sau de peacekeeping, ea ar putea interveni agresiv și în alte țări, așa cum a făcut-o în Ucraina.

Generalul rus se referă și la operațiunea din 2008 împotriva Georgiei, arătând că rușilor le lipsește o abordare unitară a folosirii forțelor rusești dincolo de granițele Federației Ruse. Legea federală “On Defense” adoptată în 2009 permite folosirea operațională a forțelor armate ruse în afara granițelor, dar nu definește exact modul lor de acțiune.

Gherasimov scrie că ar fi nevoie de o simplificare a procedurii de trecere a granițelor altor state, de folosire a spațiului aerian și a apelor teritoriale ale acestora. Totuși el precizează că una dintre formele pe care ar putea s-o îmbrace utilizarea forței militare este peacekeeping-ul, chiar dacă acesta nu este foarte bine definit în doctrina rusă.

Mark Galeotti, profesor la Center for Global Affairs din cadrul New York University, specialist pe Rusia, argumentează într-o analiză că Rusia a pus în practică această doctrină de război non-linear în Crimeea.

Mai întâi, serviciul de informații GRU și-a infiltrat oamenii în Crimeea, susținut de unități militare regulate. În estul Ucrainei, FSB-ul, care penetrase aparatul de securitate ucrainean, a încurajat dezertări în armată și poliție.

Cât despre GRU, serviciul a coordonat fluxul de arme și recrutarea de voluntari pentru separatiștii din Donbass.

Aceste acțiuni au fost dublate de un război informațional și mediatic foarte agresiv purtat fără oprire pentru a delegitima noul guvern de la Kiev ca fiind ilegitim și brutal, cât și de atacuri informatice împotriva băncilor ucrainene și a site-urilor oficiale ale ministerelor.

Prin urmare Rusia a ales să compenseze slăbiciunile sale prin doctrina Gherasimov,

…lovind Ucraina printr-un război asimetric pe cât mai multe paliere. Este puțin probabil ca Putin să renunțe la această abordare pentru considerente umanitare. Kremlinul nu crede în lacrimi nici după tragedia avionului malaezian, așa cum nu crede nici în sancțiuni și amenințări occidentale care nu sunt puse în practică.

În prezent este evident că abordarea sticks and carrots propusă de Merkel și Obama a eșuat.

Rămâne de văzut dacă UE va impune măcar în al 12–lea ceas sancțiunile economice extinse sau îi va permite lui Putin să continue fără prea multe costuri războiul non-linear împotriva Ucrainei.

 

Autor: Matei Dobrovie
Sursa:epochtimes.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

SIMETRIE SI ASIMETRIE IN ACTIUNILE MILITARE

 

 

 

În anii ’90, odată cu încheierea Războiului Rece, au avut loc o serie de evenimente care au marcat evoluția multor state către democrație. Alianțele,precum cea politico-militară a Atlanticului de Nord (NATO), și organizațiile sau extins, prin aderarea unor membri noi, majoritatea fiind state central și sud-est europene.

În ceea ce privește NATO, această perioadă a însemnat una dominată de transformări – nu doar la nivelul cantitativ, al membrilor și teritoriilor statelor membre, și la nivel conceptual –, menținerea păcii, construirea națiunilor, încurajarea economiei de piață fiind doar câteva dintre provocările cu care s-a confruntat Alianța. Drept urmare, dinamica misiunilor și a operațiilor militare au fost transformate.

Conflictele militare deschise au scăzut în frecvență, crescând altele decât războiul, misiunile de menținere a păcii sub egida ONU fiind frecvente – fostul spațiu iugoslav (Bosnia, Kosovo), Afganistan.

NATO continuă să își extindă aria de operații dincolo de granițele statelor membre, cele mai mari eforturi ale sale concentrându-se în zone ca Afganistanul, dar și în misiuni mai mici, de tipul celor din Sudan, Irak și Pakistan.

Cu toate că NATO s-a angajat cu misiuni pe patru continente, elementele sale principalele de potențare rămân în spațiul euroatlantic. Astfel, provocările, pericolele și amenințările cu care acestea se pot confrunta sunt generate atât de factori instituționali, cât și de factori aleatori, cu origini în situația din teatrele de operații.

În acest context, este nevoie de adoptarea unor măsuri concrete pentru sporirea eficienței instituționale a NATO, indiferent de misiunile pe care și le asumă.

În ultimul deceniu, misiunile armatei s-au amplificat, s-au complicat și s-au diversificat. Ele se înscriu într-un nou orizont de cerințe și exigențe, impus de noul areal extins al pericolelor și amenințărilor disimetrice și, îndeosebi, asimetrice, dintre care se detașează cele teroriste.

Sfera pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților s-a lărgit foarte mult, îmbogățindu-se cu cele chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), cu cele asimetrice, cu cele specifice ciberspațiului și îndeosebi cu cele teroriste, conținutul lor s-a dezvoltat foarte mult, iar riscurile impuse sau asumate au crescut în aceeași proporție.

 

Astăzi, în lume, există pericolele și amenințările diverse, de la cele nucleare la cele teroriste, de la ciberpiraterie și ciberterorism la cele ale rețelelor traficante și mafiote, de la cele cosmice la cele ecologice, de la cele fundamentalist-religioase la cele provocate de extremismul etnic.

Ca o caracteristică a acestui început de secol, putem remarca faptul că majoritatea conflictelor, îndeosebi cele armate, continuă să aibă cele trei mari caracteristici ale oricăror confruntări militare sau civile-militare – simetria (proporționalitatea), disimetria (non-simetria, disproporționalitatea) și asimetria (proporționalitatea dinamică)(*), dar, pe măsură ce armele s-au perfecționat și vulnerabilitățile societății au crescut, conflictualitatea s-a deplasat semnificativ spre disimetrie și asimetrie.

În aceste condiții nici un stat din lume, nici măcar Statele Unite ale Americii, nu-și mai poate asigura securitatea de unul singur, ceea ce a condus la creșterea rolului organizațiilor și organismelor internaționale, al alianțelor și
coalițiilor în gestionarea mediului de confruntare, în elaborarea politicilor și strategiilor necesare și, pe această bază, în fixarea misiunilor corespunzătoare.

Aceste organizații, și ne referim aici în special la NATO, se află într-un permanent proces de transformare, de unde rezultă că și misiunile armatelor care fac parte din NATO (dar nu numai, pentru că lumea este interdependentă) trebuie să răspundă acestei dinamici.

Dispariția bipolarității după încheierea Războiului Rece a condus, de asemenea, la dispariția simetriei strategice. Haosul creat după implozia Tratatului de la Varșovia și a sistemului comunist a deschis larg poarta asimetriei. Nu mai era nevoie de o cursă în doi a înarmărilor.

 

Fiecare a trecut la o înarmare pe cont propriu, în funcție de interesele sale vitale și de responsabilitățile pe care și le asumă sau care, într-o formă sau alta, îi revin. Unii sunt foarte responsabili, chiar îngrijorați de soarta lumii și de realitățile ei încă dramatice produse de imensele decalaje, de polarizarea bogăției și a sărăciei, de împuținarea resurselor, de încălzirea planetei, de proliferarea pericolelor și amenințărilor de tot felul, de amploarea fenomenelor și proceselor anomice, de acțiunile și reacțiile transfrontaliere paradoxale și de atâtea altele, alții așteaptă să vadă ce rezultă.

Începând cu anii 1990, conceptul „conflicte asimetrice” a început să câștige teren mai ales printre analiștii militari, care au afirmat că, atunci când forțele care se confruntă nu se situează la același nivel de putere militară, acestea adoptă tactici diferite.

În acest sens, obiectivul militar nu mai poate fi atacarea sistematică și eficientă a liniilor inamicului, ci, în cele mai multe situații, erodarea susținerii populare a războiului în țara adversarului (**).

Analiștii de la Pentagon, spre exemplu, au remarcat că nu mai există o linie clară de separare între guverne și
cetățeni, între armate și civili, între domeniul public și societatea civilă, privată.

Estomparea nivelurilor de percepție creează un sistem puternic de presiuni asupra modalităților de ducere a războiului.

 

Societatea civilă, în întregul ei, nu a acceptat niciodată războiul ca pe o soluție și, ca atare, se va opune tot timpul și prin toate mijloacele acestuia, mai ales dacă nu este un război de apărare împotriva unui invadator, iar parlamentele și guvernele nu pot să nu țină seama de o astfel de presiune, întrucât vor fi sancționate prin vot.
Războiul asimetric este esențialmente un conflict care eludează, deopotrivă, atât legile păcii, cât și pe cele ale războiului, precum și legile instituite de Liga Națiunilor și, ulterior, de Organizația Națiunilor Unite.

Dar războiul asimetric este la fel de vechi ca însuși războiul, întrucât totdeauna a existat o confruntare între cel puternic și cel slab. În războiul asimetric, sunt incluse, spre exemplu, acțiunile separatiste ale milițiilor din Cecenia împotriva armatei ruse, cele ale palestinienilor împotriva armatei israeliene, dar și terorismul.

Se poate afirma că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra unorobiective din Statele Unite (World Trade Center și clădirea Pentagonului), ca și răspunsul prompt al Statelor Unite prin bombardarea intempestivă și categorică a Afganistanului și declanșarea unor acțiuni de mare amploare pentru distrugerea bazelor și rețelelor teroriste, marchează o nouă etapă în confruntarea de tip asimetric.

Bombardarea Serbiei, războiul din Irak, acțiunile Thasal-ului asupra formațiunilor Hezbollah din sudul Libanului (deci atacarea aceste țări), ca și acțiunile milițiilor Hezbollah împotriva armatei israeliene reprezintă, fără îndoială, încălcări ale dreptului internațional, acțiuni de tip asimetric sau disproporționat, care au bulversat grav mediul de securitate, mai ales după ce, în acest turbion al disproporțiilor și asimetriilor conflictuale, a intrat și programul nuclear al Irakului.

În războiul de tip asimetric, se confruntă două forțe inegale atât prin mijloacele militare de care dispun, cât și prin modul de a le folosi. Această definiție a fost avansată de de Bruno Modica, profesor la Béziers, cu trimitere directă la lucrarea analistului Jacques Baud(***), Războiul asimetric sau înfrângerea învingătorului, apărută în 2003, o ilustrare realistă a acestei definiții fiind surprinsă încă de pe coperta acestei cărți, în care un copil palestinian înarmat cu pietre se află la câțiva metri în fața unui tanc israelian. Aceasta pare a fi, într-o viziune extrem de simplificată, dar și de sugestivă, esența războiului asimetric: piatra contra tancului, bâta contra înaltei tehnologii, fanatismul contra tehnologiei informației și a rețelei.

Esența războiului asimetric nu poate fi redusă însă la primitivism contra civilizație, violență contra democrație. În opinia noastră, acesta este un mod de a privi mult prea schematic și superficial realitatea, ba chiar un mod de a distrage atenția de la adevăratele probleme care fac posibil un astfel de război disperat.

Terorismul, gherila, insurgența sunt forme ale acțiunii și reacției de tip asimetric. Dar nu numai acestea. Rețeaua reduce semnificativ vulnerabilitățile sistemelor și proceselor individuale, dar, la rândul ei, și ea acumulează noi vulnerabilități.

Oricum, terorismul nu afectează rețelele foarte bine organizate și protejate, nici sistemele militare și civil-militare, care, se știe, sunt foarte bine integrate și riguros organizate. Conflictele asimetrice constau, în principal, în aceea că protagoniștii au logici și modalități diferite de a înțelege, trata și folosi războiul sau conflictul.

Natura asimetriei se află, de fapt, în logica ei. Gherila și terorismul, ca și alte forme ale războiului asimetric, dăinuie de foarte multă vreme. Asemenea forme și formule au fost folosite inclusiv în antichitate. Noțiunea de război asimetric nu are același conținut pentru toată lumea.

În Enciclopedia militară americană, războiul asimetric este înțeles ca o confruntare în care se folosesc mici unități de tip comando. De asemenea, războiul asimetric este acea confruntare în care se folosește surprinderea și în care, într-un anumit moment, avem de-a face cu o
inegalitate a forțelor.

Toate acestea reprezintă, desigur, elemente sau forme și formule ale unui război asimetric ce depășește cu mult teatrele de operații militare. Deși atentatele teroriste ulterioare – de la Madrid, Istanbul, Londra etc. –, se înscriu în spirala celor ce au urmat după data de 11 septembrie, speculațiile, suspiciunile și semnele de întrebare nu pot fi evitate.

Or, cum bine se știe, toate acestea fac parte din războiul asimetric. Victimele atentatelor de la 11 septembrie, ca și ale celor de la Madrid, Istanbul, Londra, Moscova, Beslan etc., fac parte și ele din efectele acestui cumplit
și nesfârșit război asimetric.

Actualele conflicte armate din Afganistan, Irak, Cecenia și Orientul Apropiat au caracterul unor războaie disproporționate și, în același timp, al unor războaie asimetrice, la care se participă, în diferite ipostaze, patru mari tipuri de entități: armate moderne, profesioniste, ce aparțin unor mari puteri sau unor țări dezvoltate ce desfășoară acțiuni de luptă sau post-conflict, sub mandat ONU, sau în virtutea responsabilităților pe care și le-au asumat; forțe multinaționale de stabilitate (stabilizare), care acționează sub mandat ONU; forțe înarmate guvernamentale (ale țării-gazdă), care sprijină procesul de stabilizare și preiau treptat gestionarea conflictualității locale, protecția cetățenilor, a proprietății și apărarea ordinii de drept; forțe rebele (gherile, insurgente, teroriste, ale traficanților și lumii mafiote etc.), care acționează exclusiv prin mijloace asimetrice, de regulă, local sau în rețele transfrontaliere.

Așadar, conceptul de război simetric, caracteristic perioadei Războiului Rece, presupune ca părțile implicate să dețină o putere, o dotare armată și tactici similare.

În ciuda violenței caracteristice oricărui tip de conflict armat, războiul de tip simetric se supune totuși unor reguli primare: militarii părților implicate poartă uniforme și însemne distinctive care îi diferențiază atât unii de alții, ca aliat/inamic, cât și totalitatea forțelor armate implicate față de populația civilă necombatantă.

Este deja cunoscut că orice luptă armată se supune unor legi și acorduri internaționale care reglementează capturarea prizonierilor, tratamentul aplicat acestora, dar și folosirea diferitelor tipuri de arme pe parcursul ciocnirilor militare.
Astfel sunt interzise diverse arme ce folosesc gaze otrăvitoare sau agenți biologici periculoși pentru sănătatea umană care ar afecta nu numai forțele armate aflate în conflict, ci și populația civilă necombatantă aflată în teritoriul afectat.
Chiar dacă în urma unui război de tip simetric este obținută victoria de către una dintre părți se întâmplă ca unele grupuri din tabăra celor învinși să nu renunțe la luptă.

Având în vedere că au fost deja învinși într-un conflict de tip simetric, aceste grupuri vor schimba armele, tacticile și modul de ducere al luptei, fără a mai respecta regulile instituite internațional. Astfel, membrii acestor grupuri renunță la portul uniformei militare și își aleg locul și modul în care își atacă inamicul.

Nu mai este o luptă dusă pe principiul recuperării pas cu pas a teritoriului ocupat de inamic pentru a-l forța să se retragă, ci mai degrabă pe principiul reducerii forțelor umane și materiale ale adversarului. În acest scop, membrii acestor grupuri se disimulează printre civili, atacă fulgerător și se retrag, țintele predilecte fiind acelea care prezintă importanță majoră pentru ocupanți.

Prin urmare, putem vorbi despre războiul de tip asimetric ca despre un tip de conflict deviat de la regulă sau un tip de acțiune indirectă al cărei scop este contrabalansarea raportului de forțe.

De aceea credem că suntem îndreptățiți să afirmăm că războiul asimetric nu este o invenție de dată recentă. Într-un fel, toate războaiele de până acum au avut și laturi asimetrice, atât în ceea ce privește conceptul politic și cel strategic, cât și în ceea ce privește confruntarea tactică.

 

Autor: General de brigadă (r) prof. univ. dr. Viorel BUȚA

(∗)– Simetria presupune, în domeniul confruntării, forțe, doctrine, strategii și resurse asemănătoare sau compatibile, care dau o anumită proporționalitate acțiunii și reacției; disimetria sau non-simetria înseamnă, în general, disproporționalitate, incompatibilitate sub toate aspectele (forțe, mijloace, tehnologii, informații, doctrine, strategii); asimetria presupune o disproporționalitate dinamică, adică o ieșire din incompatibilitate, prin folosirea la maximum a vulnerabilităților celuilalt și chiar prin crearea acestor vulnerabilități la adversar (este o întoarcere la arta stratagemelor, dar pe un alt palier și la o altă scară a confruntării).

 

(**) – http://www.henciclopedia.org.uy/autores/Laguiadelmundo/GlobalWar.htm, The changing face of war, published in The World Guide.
(***) – Jacques BAUD, La guerre asymetrique ou la defaite du vainqueur, Editions du Rocher, L’art de la guerre, Paris, 2003.

Mihai-Ștefan DINU, Rolul factorilor culturali în acțiunile militare, Editura UNAp, București, 2010, p.49.

 

Esența războiului asimetric nu poate fi redusă însă la primitivism contra civilizație, violență contra democrație.

În opinia noastră, acesta este un mod de a privi mult prea schematic și superficial realitatea, ba chiar un mod de a distrage atenția de la adevăratele probleme care fac posibil un astfel de război disperat…( rbn press info).