CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Reputatul matematician român Florian Colceag: Pot demonstra că Dumnezeu există și acționează


Reporter (suntsanatos.ro): Sunteţi un om credincios, domnule Colceag?

Florian Colceag: Sunt matematician. Pentru mine Dumnezeu nu este o formulă culturală, Dumnezeu e spaţiul infinit, inteligent şi sensibil, care chiar există. Eu pot demonstra acest lucru prin matematicile mele.

R.: Recent doi matematicieni germani au demonstrat acelaşi lucru, că Dumnezeu există.

F. C.: N-am citit ce au făcut colegii mei germani, dar prin matematicile pe care le-am lucrat am descoperit la rândul meu legi universale ce au fost făcute de DUMNEZEU care arata că universul în totalitatea sa este capabil să îşi optimizeze deciziile în mod înțelept şi că în fiecare clipă decide. Că este mult mai complex și în mod înțelept structurat decât ce se cunoştea înainte ca ceea ce am putea numi măsurabilitate.

Eu nici măcar nu îmi pun problema credinţei, eu îmi pun problema cunoaşterii lui DUMNEZEU prin simțirea Sa directă. Sunt deja în situaţia de a avea o fereastră larg deschisă directă, prin care înţeleg și simt din plin că DUMNEZEU chiar există. Dumnezeu există şi în permanență acţionează.

R.: Credeţi că suntem toţi parte a unui mecanism, mici rotiţe într-o maşinărie universală care se învârte la nesfârşit?

F. C.: Sunt convins, doar că nu suntem nişte rotiţe, suntem modelul mecanic însuşi. Dacă vreţi, suntem nişte celule într-un organism mai mare. E mai degrabă un modul fractal de tip biologic. Oamenii aparţin omenirii, omenirea aparţine unui ecosistem şi aşa mai departe. Aici fiecare are responsabilităţi de nişă, proprii.

După ce a început să se studieze cu atenţie alcătuirea ecosistemelor şi s-a ajuns la înţelegerea faptului că planeta este vie şi că, de fapt, metabolismul planetar există şi tot ce se întâmplă cu substanţele pe planetă face parte din metabolismul planetar, a început să se reconfigureze şi modul de gândire al oamenilor.

Am devenit din ce în ce mai conştienţi că facem parte dintr-un sistem extrem de complex şi că avem responsabilităţi faţă de acest sistem. Din nefericire acest lucru s-a întâmplat recent. Nu e nici un secol de când a început să se configureze această imagine.

21/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , | 3 comentarii

ISTORIA ZBUCIUMATĂ A CRUCII PE CARE A FOST RĂSTIGNIT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

În decursul veacurilor, tradiția creștină a modelat și a transmis din generație în generație o impresionantă și tulburătoare istorie, a lemnului din care a fost făcută Sfânta Cruce, unul dintre primele simboluri ale credinței în mântuitoarea Jertfă a lui Iisus, grație căreia am redevenit fiii și moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu.

Această istorie este astăzi mai puțin cunoscută. Rămâne însă importantă pentru că dezvăluie, deopotrivă, interesul și credința creștinului simplu care, de-a lungul vremii, nu a încetat să caute și să-și raporteze existența la momentul fundamental care a schimbat cursul istoriei: moartea pe cruce și Învierea Domnului.

Ce s-a întâmplat cu crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos?

Iisus Hristos a fost crucificat pentru ca oamenilor să le fie iertate păcatele.

Anul în care Mântuitorul a fost răstignit pe Sfânta Cruce a fost intens dezbătut de o echipa de cercetatorii, intre care s-au aflat Istorici, astronomi si chiar geologi, care au stabilit data exacta a morții lui Iisus.

Domnul nostru Iisus Hristos a murit vineri, 3 aprilie, în anul 33, era noastra, data la care s-a produs si un cutremur mentionat în Biblie.

Cercetatorii au pornit de la analiza activitatii seismice din zona Marii Moarte, care se afla la 20 de kilometri de Ierusalim. In Evanghelia lui Matei, Capitolul 27, scrie ca atunci când Iisus zăcea mort pe cruce, s-a produs un cutremur, care a întunecat cerul.

După moartea și Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei.

În altă variantă a acestui episod, se spune că soldații romani care L-au răstignit pe Iisus, după punerea Lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului orașului. Golgota rămăsese un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au fost aruncate cu timpul acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile.

După aproape secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea Locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate și să se găsească Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Au urmat o serie de săpături, și s-au descoperit cele trei cruci de lemn, scrie https://basilica.ro/istoria-lemnului-crucii-pe-care-a-fost-rastignit-iisus-hristos.

Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost ușor identificată, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legați cu funii pe crucile lor.

Această cruce a fost așezată peste un mort, care a înviat și a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.

Era crucea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: „Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înțelepciunea celor înțelepți și știința celor învățați o voi nimici.” (1 Cor, 18-19).

Sfânta Elena, așa cum ne spun Ambrozie, Rufinus și alți Părinți și scriitori bisericești, a trimis acasă fiului ei Constantin, un fragment din lemnul Sfintei Cruci și două cuie din cele cu care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diademă.

Crucea descoperită pe Golgota a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce” din Ierusalim, zidită de împărăteasă.

Tot acolo au mai fost depuse un cui și placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În fața bazilicii, a fost înălțată o cruce de metal, pe care împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur și diamante în anul 417. Așa cum spune și pelerina creștină Egeria (sec. al IV-lea), în Biserica din Ierusalim, sfințită în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 Septembrie, când a fost arătată mulțimii, din amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, de către Macarie, episcopul Ierusalimului.

Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării Mântuitorului Iisus, cunoscută ca Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”.

Crucea răstignirii, luată ca pradă de război de către perși

Istoria Sfintei Cruci, după evenimentul pomenit mai sus, este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susțin că, după aproape trei veacuri, în anul 615, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luată ca pradă de război de către perșii care au invadat și au cucerit Ierusalimul, sub condu-cerea lui Cosroe Parviz, și dusă la Ctesifon.

După 14 ani, împăratul Heraclie al Bizanțului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în anul 629, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt.

La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor.

În anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă, a cărei amintire s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 Septembrie.

Crucea Domnului, pierdută și regăsită

Aceleași surse catolice susțin că urmele acestei părți din Cruce s-au pierdut definitiv. Relicva, ascunsă în 1009, redescoperită și reașezată în Biserica Sfântului Mormânt în 1099 de cruciați, a căzut în 1187 în mâinile lui Salladin, pe câmpul de bătălie de la Hattin, unde fusese adusă de episcopul Betleemului, la porunca regelui Ierusalimului, din sfânta relicvă rămânând doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

În acest al doilea caz, fragmentul din Sfânta Cruce, păstrat în capela Pharos a palatului imperial de pe malul Bosforului, și celelalte relicve ale Patimilor care se aflau aici au fost achiziționate între 1241 și 1242 de către regele Franței, Ludovic al IX-lea, de la împăratul latin de Constantinopol.

Lemnul Sfintei Cruci a fost depus în Sainte Chapelle, în 1248, de unde a dispărut în timpul Revoluției franceze.

Referitor la dramatica istorie a lemnului Sfintei Cruci, părintele Gheorghe Calciu spunea: „Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca și icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăți spre a fi mai ușor de ascuns și, apoi, scoasă din nou la iveală.

Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut și că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăți mai mici și trimisă diferitelor patriarhii, spre salvarea ei. În felul acesta, cei care duceau bucățile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol.

Dar, chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul ei reprezentat în multiple forme rămâne ca semn al morții și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, spre care martirii își aținteau ochii în timpul suferinței și mureau fericiți.

Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viață”.

Sărbătorile Crucii mântuitoare

În afară de Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită la 14 Septembrie, se mai celebrează, la 1 August, Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare ce provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol.

La această dată, era scoasă din paraclisul palatului împărătesc și purtată, cu sobor și alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, o părticică din lemnul Sfintei Cruci. Aici rămânea pentru a fi venerată până la 14 august, când era readusă în palat.

Sărbătoarea se oficia în amintirea arătării semnului Sfintei Cruci la biruința împăratului Constantin asupra lui Maxențiu, la podul Milvius, de pe Tibru, în anul 312, precum și în amintirea descoperiri lemnului Crucii la Ierusalim.

O altă tradiție spune că sărbătoarea aceasta este legată de biruința credinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea Cinstitei Cruci a Domnului.

Mulți ani, fragmente din Crucea Mântuitorului s-au păstrat la Sfânta Sofia, într-o raclă de preț, așezate într-un dulap în partea de nord, aproape de Sfântul Altar.

În ultimele trei zile din Săptămâna Patimilor, era expusă pe un altar de aur, pentru a fi venerată vinerea de către împărăteasă și femeile din suita sa, iar sâmbăta de către patriarh și cler.

După oficializarea cultului creștin, în veacul al IV-lea, în ziua de Paști, pelerini din lumea întreagă veneau la Ierusalim pentru a retrăi momentele dramatice îndurate de Mântuitorul, deoarece aici se păstrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se afla și Sfânta Cruce, cu tăblița de deasupra.

Astăzi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor îmbrăcați în negru este deschis de episcopii care duc Sfânta Cruce, în care se află încrustat lemn din Crucea Mântuitorului, cel mai de preț odor rămas lumii din timpul Patimilor lui Hristos.

O altă sărbătoare dedicată Sfintei Cruci este și această duminică, a treia din Postul Mare. Împăratul Bizanțului și înalții demnitari cinsteau Sfânta Cruce la Biserica Maicii Domnului de lângă Fanar, unde se păstrau mai multe relicve ale Patimilor Mântuitorului.

L a aproape trei secole de la eveniment, în 326, mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, a poruncit să se găsească Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Au urmat o serie de săpături în jurul Ierusalimului, iar Sfânta Cruce a fost găsită. Aceasta a putut fi deosebită de celelalte două cruci, prin puterea de tămăduire pe care o avea asupra celor bolnavi.

Bucăți din Sfânta Cruce au fost trimise la mai multe biserici din întreaga lume, iar o bucată mare a fost așezată în Biserica Învierii, din Ierusalim, sfinţită în ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci are loc în ziua de 14 septembrie, cand aceasta a fost înalţată înaintea poporului şi scoasă spre închinare, de către Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului.

Pentru că au găsit lemnul pe care a fost răstignit Iisus Hristos, în iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ.

Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Veneția, în Franța (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sfânta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum și în alte biserici și mănăstiri creștine din lume.

Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce este păstrată la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos.

În 1992, această sfântă relicvă a fost adusă pentru câteva săptămâni și în țara noastră.

În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iași, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei și Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos care se păstrează în Mănăstirea Panaghia Soumela din Veria – Grecia.

O bucată din Crucea lui Hristos se află și în România

În schitul din stațiunea montană Păltiniș, din județul Sibiu, se află o bucată din Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, din anul 2006 când a fost donată de P.S. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a adus-o de la Poiana Mărului, din Caraș-Severin.

Bucata din Crucea Mântuitorului a ajuns în România în 2004 când se sărbătorea Sfântul Nicolae. Aceasta a fost donată de preoți olandezi, după ce timp de 1.000 de ani a fost păstrată la Catedrala Sfântul Gertrudis, din Amsterdam.

De când a fost adusă în România, sute de credincioși vin zilnic la schitul din stațiunea Păltiniș să vadă bucata din Sfânta Cruce.

21/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

CINA CEA DE TAINĂ


Joia Mare, ziua Cinei celei de Taina

În Sfânta și Marea zi Joi, așa cum este mărturisit în sinaxarul Utreniei, dumnezeieștii Părinți, care pe toate le-au rânduit bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au lăsat spre prăznuire patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor; Cina cea de Taină, adică încredințarea înfricoșătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și Vânzarea Domnului.

În această zi, dimineața, se citesc Ceasurile al treilea, al șaselea și al nouălea (fără stâlpi și fără catisme), apoi Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

La rânduiala Proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneț pentru împărtășirea bolnavilor și a pruncilor din tot cursul anului. Acest Sfânt Agneț va fi sfărâmat, uscat și pregătit marți, în Săptămâna Luminată, la Utrenie, iar mai apoi așezat în Sfântul Chivot ce se află pe Sfânta Masă.

La anumite perioade de timp, dar nu în fiecare an, Bisericile autocefale sfințesc, în Joia Mare, Sfântul și Marele Mir.

De asemenea, la Liturghia din Joia Mare, la unele catedrale chiriarhale și mănăstiri are loc și o rânduială mai specială, „Spălarea picioarelor”, ce se săvârșește după citirea Rugăciunii amvonului.

Atunci preotul sau arhiereul iese din biserică, așa cum este îmbrăcat, cu cădelnița în mână și cu făclii aprinse la locul special pregătit pentru spălare și unde sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare. Între cei 12 frați trebuie să se afle și un portar, și un econom, spre amintirea lui Petru. Cei 12 frați cântă psalmul 50, iar apoi cântăreții cântă tropare din Canonul zilei.

„Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, chip de smerenie. Că Cel ce îmbracă cerul cu nori S-a încins cu ștergarul și Și-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt (din Cântarea a 5-a, Glasul al 6-lea).

Apoi se cântă stihirile spălării, care sunt o invitație la smerenie, la pocăință, spre împlinirea poruncilor dumnezeiești și spre curățire sufletească:

„Cel ce Te-ai încins cu ștergarul și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală gândul sufletului nostru, și ne încinge pe noi cu legătură duhovnicească, spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta”.
Potrivit rânduielii, după spălarea picioarelor, slujitorul rostește această rugăciune:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, după multă mila Ta, Te-ai smerit pe Tine însuți luând chip de rob; Care în vremea patimilor Tale celor mântuitoare și făcătoare de viață, de bunăvoie ai voit a cina cu Sfinții Tăi Ucenici și Apostoli, și după aceea Te-ai încins cu fota și ai spălat picioarele lor, dându-le lor chip de smerenie și de dragoste unul către altul, și ai zis: Precum am făcut Eu vouă, așa și voi să faceți unul altuia, însuți și acum Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale și spală toată întinăciunea și necurăția sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate și ștergându-ne unul pe altul cu ștergarul dragostei, să putem plăcea Ție în toate zilele vieții noastre și să aflăm milă înaintea Ta”.

Tot în Sfânta și Marea Joi, seara, se săvârșește denia celor 12 Evanghelii. Cuprinsul principal al deniei îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei, Sfânta Evanghelie fiind așezată pe analog în fața ușilor împărătești.

La finalul fiecărei Evanghelii citite se zice: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne, slavă Ție”, fiind astfel preamărită îndelunga-răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos.

De asemenea, în cadrul acestei Utrenii sunt cântate cele 15 antifoane speciale ale zilei, iar când se ajunge la Antifonul al 15-lea:

„Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”, se trag clopotele, iar preotul purtând pe umeri Sfânta Cruce o așază în mijlocul bisericii spre închinare, o cădește de trei ori și face trei metanii mari.

La finalul Antifonului al 15-lea se cântă sedelna „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău, pe Cruce fiind pironit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție!”, ce se mai rostește în taină de preot la Proscomidie.

Urmează mai apoi celelalte după rânduială, între care mai sunt rostite Fericirile, cu cele nouă stihiri, precum și Prochimenul special „Împărțit-au hainele Mele loruși, iar pentru cămașa mea au aruncat sorți”.

Sursa: basilica.ro

21/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: