CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNICITATEA LIMBII ROMÂNE

11 motive ce demonstrează unicitatea limbii române

 Silvia Radetchi, prezintă pe Facebook 11 curiozități ce demonstrează unicitatea limbii române, fiind în același timp o adevărată lecție de cultură, scrie https://scoalanationala.ro.

Iată mai jos textul integral:

Emil Cioran zicea, mai în glumă – mai în serios: “…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.

1. Româna e singura limbă romanică, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Foto: Silvia Radetchi

La rândul său, istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene, menționează pe blogul http://www.napocanews.ro , că nu doar cuvintele ”dor” și ”doină”, ci și cuvântul ”colind”sunt unice în lume.

Puțini știu că originalul cuvânt colind/colindă este unul dintre cele trei cuvinte româneşti incluse într-un Dicţionar cultural internaţional, publicat de UNESCO, în urmă cu peste 20 de ani şi care cuprinde termeni reprezentativi pentru diversele limbi vorbite pe glob.

Alături de “colind”, mai figurează încă două cuvinte in acest dictionar – dor şi doină – fiind considerate ca specifice spiritualităţii noastre, având o deosebită forţă expresivă şi înţelesuri şi rădăcini adânci în creaţiile noastre populare ancestrale din vremea culturii Cucuteni și ale dacilor.

Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment minunat și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul datorită marilor imperii și migrației popoarelor.

Din cele mai vechi timpuri, românii care au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a împlinirii sufletești a creat se pare cuvântul ”dor”. Este o exprimare a dorinței și emoției în urma depărtării de ceva sau cineva drag. Este și durere dar și o bucurie tainică interioară în trăirea dorului.

În cazul colindului/colindelor, românii sunt cei mai originali din lume. În Dex avem o definiție complexă a colindului:

COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

colind sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: drr colinda] 1 Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou Si: colindeț, (îrg) colindiș, colindeță, colinduță, colindat. 2 (Fig.) Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. 3 Colindat.

Originea cuvântului “colind”/”colindă” (un derivat regresiv de la verbul “a colinda”) este extrem de controversată și azi. Unii lingvişti și ”latiniști„ consideră că etimonul este latinescul “calende”, cel care, la romani, denumea prima zi din calendar a fiecărei luni, când era lună plină şi când pontifii anunţau datele sărbătorilor din luna următoare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este steua-sus-rasare.jpg

Înainte cu o săptămână de Solstiţiul de iarnă, romanii se bucurau de Sărbătoarea Saturnaliilor, consacrată zeului Saturn, care se prelungea până la 1 ianuarie, prilej cu care barierele sociale dispăreau, se organizau petreceri, se ofereau în dar figurine din lut ars copiilor, se puneau plante verzi în casă, se cânta şi se dansa.

Romanii, pentru care ziua de 25 decembrie era ziua naşterii Soarelui, dar şi multe alte civilizaţii precreştine celebrau puterea “Soarelui Neînvins” (Sol Invictus), când zilele începeau să crească, timpul se reînnoia şi oamenii se pregăteau pentru muncile de primăvară, conform desteptii.ro. Biserica creştină a suprapus Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos peste sărbătoarea Saturnaliilor, pentru a-i atrage pe credincioși, în memoria cărora vechile tradiţii erau foarte puternice.

Dar aceste explicații ”latiniste”, nu explică cum dacii liberi care formau 70 la sută din populația întregului popor dac a preluat un cuvânt ”calende” pentru a colinda nașterea lui Hristos.

Unii lingvişti spun că termenul “colind” îşi are originea în slavonescul “koleda”, cuvânt existent, astăzi, în cvasi-majoritatea limbilor slave. Posibil ca colindul/colinda, din limba română să fie de origine traco-dacă? Sigur și alte popoare au colinde, dar nu însumează complexitatea extraordinară a termenului românesc. Colindul denumeşte cântecele ritualice tradiţionale, de o mare diversitate, în funcţie de regiune, interpretate de grupurile de copii, tineri sau adulţi, mergând din casă în casă, cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou.

Dicționarele afirmă că funcţia de bază a unui colind este urarea, dar acesteia i se asociază şi altele, secundare, cum ar fi reiterarea unui arhetip (funcţia mitologică), purificare (funcţia de catharsis), manifestare a sacrului (funcţie religioasă), manifestare a bucuriei, protecţie, afirmare a coeziunii de grup. Colindele se caracterizează printr-o uriașă varietate tematică şi imagistică, în funcţie de caracterul individualizat al urării sau de specificul comunităţii (vârsta celor care primesc colindătorii, situaţia familială, profesională).

Bogăția şi diversitate a colindelor, ca text, muzică şi ca ceremonial se explică că acestea conţin un substrat mitologic comprehensiv, peste fondul autohton, predacic, dacic, suprapunându-se elemente de mitologie latină, balcanică şi creştină. Azi, colindele au și un mesaj apostolic. Cetele de colindători sunt de fapt transfigurarea acelor primi apostoli care vestesc Nașterea Mântuitorului, iar spectacolele cu magi organizate de copii sunt o rememorarea a minunii din ieslea de la Betleem.

Dar unicitatea cuvântului ”colind” din limba română poate fi explicată tocmai din ancestralitatea acestuia de la daci și, apoi, la daco-romani, poporul nostru născându-se creștin, nefiind încreștinat la o dată anume ca rușii, irlandezii sau ungurii spre exemplu. Nicolae Densușianu și Nicolae Miulescu consideră că limbile latine și tracă erau asemănătoare, deci cuvântul ”corind” avea dublă origine traco-latină, iar în cazul dacilor chiar autohtonă, nu romană. Originitatea și unicitatea cuvântului ”colind” poate proveni din limba traco-dacică, numai astfel se poate explică că acest cântec de vestire a luminii și binelui în lume există doar în limba română, iar celelalte sute de limbi nu cunosc o astfel de abordare a victoriei Luminii în fața întunericului.

Din punct de vedere religios colindele exprimă de către popor bucuria Nașterii Domnului. Bucuria o exprimăm prin cântece și daruri. Colindele transmit bucuria nemărginită că Dumnezeu este cu noi. Iar Dumnezeu a fost mereu cu strămoșii acestui pământ, că s-au numit daci, daco-romani sau români. De asemenea, cuvântul Ler din colinde, pe lângă caracterul de interjecție, foarte străvechi, poate reprezenta un arhetip unui Ler împărat, o căpetenie dacică întemeietoare de stat, de dinainte de Dromihete sau Burebista. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului crede că în țară au fost aduse de Sfântul Andrei „Datina colindatului la poporul român este străveche, ajungând încă pe timpul dacilor.

Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi acestea indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei”, spune IPS Teodosie. E adevărat că pe vremea apostolului Andrei, în Dobrogea și Muntenia locuiau strămoșii noștri daci înainte de romanizare. Colindul este o împletire străveche de tradiții dacice și daco-romane. Un lucru este clar, ”colindul” sau, prin rotacism, ”corindul” este un obicei străvechi arhaic înainte de creștinism, un etonim ancestral.

Foto: Istoricul și publicistul Ionuț Țene

16/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | 4 comentarii

Cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat

Scenariul Bugeac [sudul Basarabiei] ar putea fi pe masa lui Putin. Poate să îl joace?

Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat, scrie https://www.defenseromania.ro, preluat de Romanian Global News.

Surprinzător sau poate pentru avizați nu atât de surprinzător, printre variantele luate în calcul de Coffey, este și scenariul Bugeac [sudul Basarabiei], în care Rusia provoacă probleme politice în zona Bugeac din regiunea ucraineană Odesa.
Potrivit lui Coffey, scopul principal ar fi producerea unei crize politice locale care să cauzeze probleme guvernului de la Kiev. Moscova a încercat acest lucru în urmă cu câțiva ani, prin așa-numitul Consiliu Național al Basarabiei, dar reacția rapidă a autorităților ucrainene nu a permis o dezvoltare a situației în faza de secesiune.
Importanța controlului Bugeacului pentru Moscova nu este una mică, deoarece la granița sa se află regiunea autonomă Găgăuzia a Republicii Moldova cu vederi pro-ruse și la mai puțin de 20 de km se află Transnistria, unde Moscova are dislocat un contingent militar de mărimea unei brigăzi. Din această poziție, Rusia amenință mult mai bine Odesa, al treilea oraș ca mărime al Ucrainei, precum și Republica Moldova aflată și ea în afara ariei de protecție a NATO.
Controlarea Bugeacului de către Rusia, corelat cu ocuparea Insulei Șerpilor, ar permite Rusiei să închidă accesul Ucrainei la căile maritime internaționale, ceea ce ar însemna o lovitură economică gravă dată Kievului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 29_scenariu_bugeac.jpg

Regiunea Bugeacului a aparținut în ultima mie de ani tătarilor, țărilor române/României, Imperiului Otoman, Imperiului Țarist/URSS și în ultimii 30 de ani – Ucrainei, fiind una dintre zonele în care s-au stabilit populații diverse.

Conform recensământului din 2001, structura etnică a celor aproximativ 600.000 de locuitori ai regiunii este formată din 40% ucraineni, 21% bulgari, 20% ruși, 13% români, 4% găgăuzi, restul alte naționalități.
Deși există diversitate etnică, regiunea Bugeacului este mai degrabă pro-rusă datorită legăturilor istorice cu Moscova, acest fapt putând cântări destul de mult în ipoteza unei crize politice.
Din punct de vedere militar, Bugeacul odată intrat sub controlul Rusiei, ar fi relativ ușor de apărat, deoarece este despărțit de restul țării de estuarul larg al Nistrului.

Există doar două căi comunicație terestră care leagă Bugeacul de Ucraina, din care una primită din partea Republicii Moldova, la schimb pentru portul Giurgiulești, iar cealaltă aflată pe un istm destul de îngust la vărsarea Nistrului în Marea Neagră.
Privită din aceste perspective, regiunea Bugeacului pare destul de tentantă pentru războiul hibrid de durată al Rusiei împotriva Ucrainei, în care Moscova mută economic din punct de vedere al costurilor umane și obține beneficii mari.
Cu toate acestea, Bugeacul nu este deloc la îndemâna sprijinului direct al armatei ruse, cum este regiunea Donbas, cu care Rusia se învecinează. În plus, elementul surpriză pentru o operație de tip ”omuleți verzi” nu mai există, serviciile speciale ucrainene fiind în stare de alertă permanentă. De asemenea, pe teritoriul Bugeacului au fost înființate mai multe unități militare, care au o capacitate ridicată de luptă și care pot răspunde eficient în cazul unei operații militare clasice.
Desigur, Kievul are capacitatea să controleze situația într-o regiune cum ar fi Bugeacul, însă problema se pune dacă poate gestiona simultan mai multe regiuni în care apar tulburări, concomitent cu preocuparea permanentă de a face față unei invazii, pentru care Moscova se pare că va aduce într-un final 175.000 de militari.
Scenariul Bugeac este pus de Luke Coffey pe poziția a cincea, fiind cotat, probabil, cu cele mai mici șanse de pus în aplicare de către Rusia.
Însă pentru România, numele de Bugeac, faptul că acolo trăiește o importantă comunitate de etnici români și posibila vecinătate cu un conflict deschis, au o rezonanță aparte.

Scenariul non-cinetic

Cu cea mai mare probabilitate este luat în calcul scenariul non-cinetic: Rusia folosește acumularea militară pentru a încerca să obțină concesii din partea Occidentului cu privire la extinderea NATO. Scopul strategic al Rusiei este să țină Ucraina la distanță de organizații precum NATO și Uniunea Europeană.
Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat.

Cea mai eficientă modalitate prin care Rusia poate atinge acest obiectiv este menținerea „înghețată” a conflictului din estul Ucrainei – ceea ce înseamnă că luptele majore se opresc, dar luptele localizate rămân și nu se întrevede un sfârșit definitiv al conflictului. Asta înseamnă folosirea trupelor de la graniță ca pârghie politică, nu ca invadatori reali.

Scenariul de ofensivă limitată

Cel de-al doilea scenariu enunțat de Coffey are în vedere o ofensivă limitată, pentru a consolida separatiștii. Aceasta ar implica capturarea nodurilor majore de comunicație și tranzit (cum ar fi orașul Mariupol) și centrala electrică de la Lugansk. Deși acest lucru s-ar putea face fragmentar, o astfel de mișcare ar necesita, de asemenea, abandonarea completă a oricărei noțiuni de încetare a focului.

Scenariul coridor terestru până în Crimeea

Pe locul trei este realizarea unui coridor terestru către Crimeea. Conectarea Rusiei de Crimeea de-a lungul coastei ar atenua unele dintre provocările logistice ale Moscovei, mai ales în ceea ce privește apa dulce, transformând în același timp Marea Azov într-un lac rusesc. Dar o asemenea operație ar necesita o forță militară considerabilă care să străpungă pozițiile puternic fortificate de-a lungul liniei de front a Donbasului, capturarea Mariupolului și a întregii coaste până în Crimeea.

Scenariul de ocupare a întreg sudului Ucrainei

Al patrulea scenariu implică o ofensivă de proporții pentru capturarea orașelor mari, fiind cel mai agresiv dintre toate, prin faptul că Moscova va încerca să ocupe tot sudul Ucrainei, inclusiv orașul Odesa. Acest lucru ar necesita o mobilizare pe scară largă a forțelor ruse.

Dacă va avea succes, acest lucru ar schimba fundamental peisajul geopolitic și de securitate din Europa de Est într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial, concluzionează Coffey.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Novorussiya.gif

„ Noua Rusie” (sau rusă  Novorossia > Новороссия ) este un teritoriu anexat de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei în secolul  al XVIII- lea (1764). Teritoriul cuprindea stepele din sudul Imperiului Rus, situate între Marea Azov și de-a lungul Mării Negre, care corespunde în prezent sudului Ucrainei, inclusiv regiunea Kuban situată la estul Crimeei, dar fără celelalte teritorii care vor fi anexate ulterior. Toate aceste regiuni au fost locuite timp de câteva secole de tătari, care au devenit vasali ai Imperiului Otoman.

Celelalte teritorii au fost cedate de otomani Rusiei imperiale: Taurida (Crimeea) în 1774 și Meotida în 1783, Edisan în 1792, Basarabia și Bugeacul în 1812. Anexiunile au devenit imediat oficiale, rușii s-au stabilit acolo și au fondat colonii și au dezvoltat mai multe orașe: Odesa, Tiraspol, Nikopol, Herson, Theodosia, Eupatoria, Sevastopol, Simferopol, Melitopol, Stavropol etc.

Pe lângă slavi, Imperiul Rus a încurajat aici colonizarea de germani, armeni, bulgari, sârbi și greci, care au înlocuit populația musulmană, în special tătari, care se refugiase masiv în Imperiul Otoman. 

16/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un specialist în probleme ruse și sovietice declară că ”Ucraina este imposibil de apărat, inclusiv pentru NATO și că pretextul unui posibil război este direct proporțional cu inventivitatea propagandiștilor ruși”

Economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin, dar asta nu-l va opri pe acesta să ducă un război la scară largă, susține istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” și specialist în probleme ruse și sovietice, într-un interviu acordat G4Media și Info Sud-Est, preluat de Romanian Global News.

Liderul de la Kremlin vrea să arate că Rusia nu va permite oferirea unei perspective certe Ucrainei de integrare în NATO și UE și, de asemenea, vrea să arate Occidentului foarte clar că Rusia are într-adevăr o sferă de influență.
Nu în ultimul rând, Vladimir Putin vrea să-și consolideze societatea rusă în jurul său, mai explică istoricul Cosmin Popa într-un interviu acordat G4Media și Info Sud-Est, în contextul tensionat de la granița dintre cele două țări.
Își permite Rusia un război? Care va fi pretextul lui Vladimir Putin în eventualitatea invadării Ucrainei? Are nevoie Putin de o stare permanentă de încordare pe plan extern pentru a-și păstra puterea în Rusia? Cât de vulnerabilă e Ucraina într-un posibil război?

Cum va arăta un eventual război ruso-ucrainean pentru România? Și, mai ales, este susținut Putin de poporul său într-un viitor conflict? – sunt întrebări la care ne-a răspuns cercetătorul de la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”.


Principalele declarații:
• Economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin (…) dar este o economie capabilă să ducă un război pe scară largă;

Pe scurt, finanțele și economia Rusiei arată mult mai rău decât și-a dorit-o Putin. Niciunul dintre celebrele programe prezidențiale din ultimul deceniu nu a fost îndeplinit cantitativ sau calitativ. Este desigur o economie care se bazează în bună măsură, dar nu numai, pe comerțul cu resurse energetice și armament și de asemenea cu resurse naturale, dar este o economie capabilă să ducă un război pe scară largă.

Mai ales că această capacitate este o chestiune care ține și de resurse, dar în egală măsură și de capacitatea politică a unei autorități de a mobiliza o societate.

Tot în cazul Rusiei, sigur, nu războiul este ceea ce îi trebuie acum, însă își permite iar dacă situația politică o va impune sau felul în care înțelege ea situația politică va impune războiul, Rusia îl va duce.
• În realitate popularitatea lui Putin este extrem de scăzută, Rusia este o țară divizată care menține aparența coerenței politice, menține aparența sprijinului unanim dat dictaturii printr-o politică de manipulare a opiniei publice, dar nu numai de manipulare, de control polițienesc.

Primul obiectiv politic al lui Putin este fără îndoială să arate foarte clar că Rusia nu va permite oferirea unei perspective certe Ucrainei de integrare în NATO și apoi în Uniunea Europeană. Ăsta este primul obiectiv.

Al doilea obiectiv este să creeze în societatea ucraineană, o societate destul de divizată pe criterii politice, culturale, intelectuale, lingvistice și așa mai departe, să creeze o tensiune, practic să coaguleze două tabere care să aducă țara în pragul unui război civil adevărat, așa cum își dorește ca lumea să creadă că se întâmplă în Donbas, în tot sud-estul Ucrainei.

Al treilea obiectiv este să arate Occcidentului de o manieră foarte clară, că Rusia are într-adevăr o sferă de influență în care nu-i va permite nimănui să intervină, indiferent de pretextele sau motivele pe care le invocă partea adversă. Și un al partulea motiv este o consolidare a societății ruse în jurul lui Putin.
• Politica externă rusă în bună măsură, tradițional vorbind, se dovedește a fi viabilă pe fundalul unei stări conflictuale.

Atunci când lipsește cu adevărat acest conflict, el este mimat printr-o politică internă care sugerează ideea unui conflict ireductibil între Rusia și Occident.

Politica externă rusă în bună măsură, tradițional vorbind, se dovedește a fi viabilă pe fundalul unei stări conflictuale. Atunci când lipsește cu adevărat acest conflict, el este mimat printr-o politică internă care sugerează ideea unui conflict ireductibil între Rusia și Occident.

Pentru că ideea politică fundamentală care străbate ca un fir roșu politica externă rusă este cea a conflictului civilizațional între Rusia și Occident.

Desigur că Rusia știe foarte bine că marile pericole la adresa existenței sale ca stat unitar nu vin din Occident, dar această idee istorică a conflictului civilizațional dintre Rusia și Occident este în continuare mai ușor perceptibilă de către unele straturi din populația rusă, astfel încât regimul alege cea mai eficientă cale, cea mai simplă pentru a obține consolidarea națională.
• Felul în care va arăta pretextul unui posibil război este direct proporțional cu inventivitatea propagandiștilor ruși și nu are nimic de-a face cu realitatea.

Un casus belli e greu de spus care ar putea să fie acesta. Ar putea fi un eventual bombardament, un eventual atentat și așa mai departe.

Însă motivul, legitimizarea unui eventual conflict între Rusia și ceea ce numesc Ucraina confiscată de către Occident,a fost deja anunțat, pentru că ei încearcă să evite lăsând aceste porți de scăpare pentru o eventuală, ulterioară împăcare istorică între ucraineni și ruși.

Celebrele linii roșii care tot apar în discursul politic, fie că vorbim de Putin, Lavrov sau alți oficiali. Este foarte posibil să fie acesta pretextul. Pentru că Rusia deja a anunțat că are un motiv pentru a se împotrivi, spune ea, pe toate căile împotriva ofensivei occidentale.
• Practic Ucraina este imposibil de apărat cu resursele de care dispune NATO sau resursele de care dispune chiar Ucraina în momentul de față.

Din punct de vedere tehnic noi știm cu toții că, unu, Ucraina este un teritoriu de neapărat, inclusiv pentru NATO. Practic Ucraina este imposibil de apărat cu resursele de care dispune NATO sau resursele de care dispune chiar Ucraina în momentul de față. Construirea întregului dispozitiv militar, sigur, că el este comunicat ca fiind un dispozitiv defensiv, cel organizat în Crimeea, împiedică orice reacție militară oportună astfel încât să permită apărarea întregii regiuni a Mării Negre.

Practic în aceeași situație se află și zona de litoral a României, care în cazul unui atac rusesc, foarte multe dintre capacitățile militare românești sau ale alianței ar fi distruse în primele minute de război, de altfel în planurile strategice ale NATO prima linie de apărare, dacă vorbim de teritoriul românesc, este pe undeva în Transilvania, aproape de granița cu Ungaria.
Deci din acest punct de vedere Ucraina este o țară imposibil de apărat în fața unei eventuale agresiuni rusești pe scară largă.

Sigur că echipamentele furnizate de țările vestice și prezența militară furnizată de țările vestice au dus la o modernizare relativ rapidă a armatei Ucrainei, dar capacitățile sale defensive și ofensive sunt mult sub cele ale Rusiei.

De altfel temerea fundamentală a țărilor occidentale a fost ca prin o înarmare, să spunem considerată de către autoritățile ruse ca fiind agresivă, să nu potențeze conflictul astfel încât Ucraina a fost menținută așa într-un fel de purgatoriu al capacităților militare, în care li s-a dat atât cât i s-a permis să supraviețuiască dar nu mai mult de atât.

Din acest punct de vedere e foarte greu de apărat Ucraina și costurile, sau de fapt capacitățile de retorsiune ale Occidentului în fața unei astfel de agresiuni sunt prin excelență politice și economice. Nu militare.
• În cazul unui atac rusesc în zona de litoral a României, foarte multe dintre capacitățile militare românești sau ale Alianței ar fi distruse în primele minute de război.

Declarațiile președintelui american au arătat ceva foarte clar.

Președinții SUA și Rusiei au discutat în 7 decembrie timp de două ore.

Foto: Președinții SUA și Rusiei au discutat în 7 decembrie timp de două ore.

NATO nu va interveni militar în mod direct în cazul unei acțiuni militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Sigur că NATO va lua măsuri de retorsiune care se vor traduce mai degrabă printr-o serie de demersuri politice și sancțiuni economice.

Însă asta nu înseamnă că o eventuală agresiune a Rusiei în Ucraina ar avea efecte de ordin militar sau politic în privința României.

În primul rând se traduce printr-o stare extremă de încordare politică, desigur că, să spunem, o reformulare teritorială a Ucrainei în viziunea rusă, deși aici este mult de discutat cu privire la planurile politice rusești referitoare la Ucraina.

Rusia va încerca, așa cum a încercat în 2014, să cointereseze, cel puțin aparent, o parte din vecinii Ucrainei, și aici am în vedere, în primul rând, Polonia, Ungaria și România în slăbirea coeziunii teritoriale a Ucrainei.

Desigur că niciuna din aceste țări nu a luat, nu a primit cadoul otrăvit din partea Rusiei, însă un eventual atac rusesc împotriva Ucrainei va avea urmări politice și militare extrem de importante inclusiv pentru România.
• Un eventual atac rusesc împotriva Ucrainei va avea urmări politice și militare extrem de importante inclusiv pentru România. E foarte greu de speculat, dar un astfel de eveniment nu poate să nu ducă la o reevaluare a regiunii Mării Negre în planurile strategice ale NATO. Un prim efect cu siguranță va fi, deși acest lucru a fost și anunțat, o creștere, o sporire a prezenței militare occidentale, în primul rând americane, în această zonă.

Sigur că în asemenea circumstanțe este de așteptat ca și statele care s-au opus până acum inițiativei creerii unei grupări militare NATO, unei grupări navale NATO în Marea Neagră, să-și schimbe poziția.

Aici rămâne de văzut în ce măsură astfel de decizii, astfel de răspunsuri ale NATO vor duce sau nu la escaladarea tensiunilor cu Rusia.

Însă este foarte evident că absența eventuală a unui răspuns militar din partea NATO nu poate să ducă decât la încurajarea Rusiei să meargă mai departe.
• Această rupere a Rusiei de civilizația politică a Ucrainei este una dintre marile tragedii politice ale rușilor în ultima perioadă. Poate comparabiă cu destrămarea Uniunii Sovietice.

Sau poate ceva mai acută pentru că aici nu mai ține de chestiunea regimurilor politice cât ține de trăsăturile culturale ale celor două popoare.
Ceea ce se întâmplă în relația dintre cele două țări, cele două popoare, are efectele similare războiului civil din Rusia din Primul Război Mondial, perioada 1918-1920,21.

Dacă vreți este un război civil autentic în interiorul civilizației ruse, înțeleasă în întreaga ei diversitate, nu în sensul de lumea rusă pe care o dă astăzi Putin acestor realități.

Drept pentru care nu se poate vorbi despre o popularitate a unui eventual război, însă această popularitate poate fi obținută în cursul evenimentelor.
Totul depinde de cum este ea comunicată, o astfel de decizie, de felul în care sunt cunoscute de către societatea rusă eventualele desfășurări ale unei astfel de agresiuni și trebuie să ne gândim foarte clar la faptul că în bună măsură regimul rus are caracteristicile unei holograme, astfel încât pentru ruși este de multe ori mult mai puțin importantă realitatea și mult mai prestantă propaganda, imaginea pe care o creează despre sine regimul politic de la Kremlin.


16/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: