O istorie picantă a PREZERVATIVELOR

De-a lungul istoriei, oamenii au încercat sa găsească cele mai bune metode pentru a preveni conceperea unui copil și de a împiedica apariția bolilor venerice.

Cum să te bucuri de plăcerea jocurilor amoroase, fără să plătești un preț dureros pentru asta? Este o întrebare la care Antichitatea a găsit de mult răspunsul.

Unele picturi găsite in Egipt, relevă că prezervativele erau folosite de vechii egipteni cu ceva timp înainte de anul 950 î.Hr.

Acestea nu erau folosite doar în Egipt, unele picturi din Europa, arătau același lucruri, dar nu erau tot atât de vechi ca cele egiptene.

Conform legendei, Minos, celebrul rege al Cretei, nu rata niciodată vreo ocazie de a „aduce sacrificii” (a se înţelege „aventuri amoroase”) zeiţei dragostei şi a frumuseţii, Afrodita.

Soţia sa, mai mult decât tracasată de zburdălniciile erotice ale ilustrului Minos, i-a făcut acestuia „oareşce farmece” ce aveau să aducă pe capul regelui cretan următorul blestem: sămânţa să-i devină ucigătoare, plină de scorpioni şi şerpi ce urmau să o distrugă definitiv pe partenera ocazională de extravaganţe erotice.

Regele Minos – Desen de Gustave Dore (1861-1865)

Numai că Prokris, o iubită ceva mai ingenioasă a lui Minos, a găsit soluţia salvatoare pentru ca plăcerea să nu-i fie umbrită de nici o ameninţare: ea a confecţionat „paltonaşul protector”dintr-o vezică urinară de capră…

Aşa s-a născut prezervativul, în anul 1500 i.e.n, o găselniţă care i-a entuziasmat ulterior pe romanii mai senzuali, ce se protejau astfel de bolile venerice.

Se pare ca cel mai vechi prezervativ folosit vreodată și ajuns până la noi, a fost descoperit la Birmingham, în Anglia in timpul unor escavații. Acesta datează din anul 1640 î. Ii.Hr și este confecționat din intestine de pește. 

Nici asiaticii nu s-au lăsat mai prejos

În secolul al X-lea (e.n), japonezii și chinezii aduc noutăți importante în materie. În timp ce primii se împopoţonau cu aşa-numita „hartie de mătase unsă cu ulei”, vecinii lor japonezi işi „inhămau” organul preţios în nişte ustensile fabricate din piele sau din… carapace de broască ţestoasă. Ce-i drept, acestea din urmă, numite „kabuta-gata”, serveau de minune si ca „proteză” pentru impotenţi sau pentru cei mai puţin „dotaţi”.

 In Europa primele scene pictate în peșterile din Franța datează din jurul anilor 100-200 d.IiHr . 

Măsuri de protecţie împotriva sifilisului în secolul al XVI -lea

Pe timpul Renaşterii, în secolului al XVI- lea epidemiile de sfilis au luat proportii nemaiîntalnite și de aceea, în anul 1564, doctorul italian Gabriel Fallappio, prezinta in cartea sa „Morbo Gallico”, cum un prezervativ confectionat dintr-o bucată de pânză înmuiată într-o solutie facută pe bază de ierburi si sare, ii poate proteja pe bărbați impotriva bolilor venerice.

Chirurg şi profesor de anatomie la universitatea din Padova, Gabriel Fallope, a „indicat” împotriva infecţiilor „gluga de in”, pe măsura „glandului”, umezită cu o fiertură de plante. Dar textul original în limba latină (publicat în 1564) care se referea la găselniţa în cauză, a pus o capcană traducătorilor: nu se ştia dacă această „mănuşă a lui Venus” (cum a botezat-o mai tarziu Shakespeare) se folosea „inainte” sau „după”.

„După” ar fi însemnat că acest „Turou” al lui Fallope ar fi indeplinit un simplu rol de compresă. Oricum, la această invenţie – cu o impermeabilitate îndoielnică, totuşi au apelat numeroşi adepţi din Italia (pentru a combate „răul francez”, cum i se mai spunea sifilisului), dar şi în Franţa (unde aceeași boală era numită… „răul napolitan”).

În secolul XVII apar prezervativele din intestine de oaie

În faţa sifilisului care ajunsese să facă milioane de victime în acea perioadă (mai ceva ca Sida astăzi), britanicii şi-au pus mintea la contribuţie şi au confecţionat un fel de minisăculeţe din… intestine de oaie. Avantajul lor: nu aveau nici o cusătură şi acopereau în întregime „cel de-al unsprezecelea deget”.

Acesta este cel mai vechi prezervativ (1640) gasit într-un castel din Marea Britanie

Cât priveşte inventatorul… Ei bine, el a fost medicul personal al regelui Charles al II-lea, un anume doctor Condom (vezi denumirea engleză actuală a prezervativului).

Invenţia care i-a adus celebritatea a fost cumva „comandată” chiar de către regele Angliei care voia să se bucure liniştit de aventurile galante, fără teama de a lăsa prea mulţi bastarzi în drumul, hai să-i spunem erotic, al istoriei.

În ciuda imperfecţiunilor sale, în secolul XVIII, prezervativul a câştigat din ce în ce mai mult teren. La Londra s-au deschis chiar două magazinaşe „specializate”, iar trei tineri au găsit nişte modalităţi inedite pentru imbunătăţirea calităţii „capoţelului” din intestin de oaie.

După ce erau spălate și uscate, acestea erau elasticizate cu un amestec de tărâţe şi ulei de migdale.

Interzis oficial în Franţa, unde puterea politică şi Biserica întreţineau relaţii de-a dreptul prieteneşti, prezervativul era totuşi larg răspandit în „casele plăcerilor” din capitala franceză.

Prezervativ cu manual de utilizare (1813)

Chiar şi în restul Europei, marele seducător Casanova (altfel, destul de reţinut faţă de această măsură de protecţie) a sfârşit prin a accepta „calota de siguranţă”, poate şi din cauza sifilisului ce-l măcina.

Desen cu Casanova umflând un prezervativ

In secolul al XVIII-lea, erau folosite in egala masură prezervativele din matase si cele confectionate din intestine de miel sau de capră. Cele confectionate din vezica sau intestinele animalelor puteau fi folosite nu doar o dată. In picturile de epocă apar scene in care oamenii agățau aceste prezervative la uscat de un cârlig sau chiar pe o frânghie de rufe. 

În secolul XIX, vulcanizarea cauciucului, pusă la punct de americanul Charles Goodyear în 1840, a revoluţionat fabricarea „scufiţei”, devenită astfel mai suplă şi foarte rezistentă. Într-un târziu, în 1870, uzina Mac Intosh (specializată la origine în producerea impermeabilelor) s-a lansat în producția industrială a prezervativelor.

Mai solide si mai uniformizate în textură decât membranele de animale, noile prezervative s-au bucurat de un succes imediat. Astfel, cei 80 de angajaţi ai uzinei au ajuns ca pe timpul iernii să fabrice cu migală şi minuţiozitate un întreg arsenal de „mănuşi ale lui Venus”, în timp ce vara se dedicau confecţionării baloanelor pentru copii.

Un secol al prezervativelor

Secolul XX a adus o ofertă de-a dreptul debordantă prin imaginaţie . Din 1901, prezervativele au fost alese atât în funcţie de „parfum”, cât şi în funcţie de prezenţa sau absenţa „rezervorului”.

Pentru a câştiga bătălia comercială, fabricanţii din acea vreme au venit cu denumiri din ce în ce mai trăsnite şi năstruşnice. Imaginaţi-vă: prezervativul „porcuşor”, sau „crocodil”, sau „eucurigu”, ori „pălăriuţa care gâdilă”.

În plus, argumentul publicitar şoc era: „Lavabil şi garantat cinci ani!”.

Tipuri de prezervative

Industria prezervativelor a evoluat mult pe parcursul ultimului secol și continuă să se dezvolte și în prezent. Acum pe piață pot fi găsite prezervative pentru toate gusturile și la prețuri accesibile, cele mai populare fiind cele fabricate din latex. Controverse referitoare la folosirea prezervativelor au apărut încă de la începutul secolului XX. În special asociaţiile creştine au militat pentru interzicerea utilizării oricăror mijloace de contracepţie.

„În al II–lea Război Mondial, conducătorii militari au avut o atitudine mult mai realistă în legătura cu prezervativele. Fiind îngrijoraţi de soarta soldaţilor, care ar fi putut fi infectaţi cu boli cu transmitere sexuala şi ar fi putut infecta şi soţiile, conducătorii militari au trecut la o campanie de promovare agresivă a prezervativelor. Filmele de promovare şi de educare conţineau îndemnul adresat soldaţilor: «Nu uita – pune-ţi- l înainte să o bagi»”, se arată pe situl sexdex.ro. 

În același timp, cercetătorii continuă să caute tehnologii și materiale noi pentru a crea prezervative mai rezistente și mai subțiri.

Pentru a atinge aceste obiective, un grup de cercetători lucrează la fabricarea prezervativelor din grafen, un material extrem de rezistent și foarte subțire. În combinație cu un polimer, grafenul poate face prezervativele cu 60% mai rezistente și cu 20% mai subțiri. Popularitatea prezervativelor a cunoscut un boom la mijlocul anilor ‘80, odată cu epidemia HIV-SIDA, când contracepția de barieră era activ promovată atât de companiile producătoare, cât și de mass media și instituțiile de stat.

La mijlocul anilor ‘90 au fost produse și primele prezervative pentru femei.

În prezent, utilizarea prezervativului pentru protejarea sănătății, a devenit o practica normală, firească.

Surse:

https://historia.ro/ /istoria-prezervativului

http://www.Mediasud.ro.

https://enigmatica.ro/istoria prezervativului

PROSTITUȚIA – O PAGINĂ PUȚIN CUNOSCUTĂ A ISTORIEI NOASTRE

 O lege a prostituției nu ar fi o noutate la noi…

Iată câteva date despre evoluția “celei mai vechi meserii” pe teritoriul actual al țării noastre.

Moldova,1472: Prima mențiune despre prostituție pe teritoriul actualei Românii, apărea în vremea lui Stefan cel Mare al Moldovei și se referea la încercarea domnitorului de a stopa traficul de carne vie.

Rețele de proxeneți racolau în acea vreme fete din Moldova și le duceau să se prostitueze la turci, la Constantinopole (actualul Istanbul).

Timișoara, 1751: Împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat sa fie adunate prostituatele din imperiu și să fie duse în Banat, pentru “a-l popula”.

De frica bolilor venerice, apar aici atât primele norme de igiena sexuală cât și vizite periodice, obligatorii, la medici.

Cu toate acestea, izbucnesc in Caras-Severin, Arad si Timisoara,epidemii de sifilis.

Pe la 1800 se „acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor.
Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare.
Curva [în spațiul românesc] primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“.

Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii” .

Prostituția nu încăpea în situațiile publice, pregnante.

Însă, cu toată această punere la respect a prostituatelor, prostituţia era la Bucureşti un fenomen public, vizibil pentru orice călător care trecea prin cetate.
Cârciumăresele erau acuzate de prostituție…sau treceau (mirajul banului rapid) de la a vinde băutură…la a-și vinde trupul.
Prostituatele erau renumite în mahala.
Iată doar câteva nume de prostituate românce celebre în epocă: Arghira (rămasă văduvă…și după ce s-a prostituat un timp s-a remăritat) , Stanca (din cârciumăreasă devine prostituată; și ea s-a căsătorit), Rada din Ploiești (fugită de la soț), Chița țiganca (matroană, cârciumăreasă și prostituată), Lucsandra (care era soția logofătului Ștefan, care locuia în mahalaua Brezoianu si se culca cu bărbați de orice etnie).

Bucuresti, 1898. Apare prima lege a prostituției. Printre altele, ea prevedea obligativitatea primarului de a tine evidenta tuturor femeilor usoare din oraș, intr-un registru special.

Un alt punct spunea ca bordelurile nu pot fi conduse decât de femei.

Prostituatele erau obligate sa aiba o condicuță proprie,  un fel de carte de munca.

Taxa consiliului comunal pentru aceasta meserie era de 16 lei pe lună pentru prostituatele pe cont propriu si 8 lei pe lună pentru prostituatele din bordeluri.

„Prostituţia se asocia adeseori cu pervertirea sexuală, aşa cum este cazul descoperit de Poliţia Capitalei abia în 1921, al lui George Antonescu, travestit în femeie, sub numele deAntonia Georgescu, având etatea de 21 de ani.

Dacă în zilele de acum nu ai succes la fete de n-ai belciug în nas, şi nu eşti şmecher de cartier dacă n-ai tatuaj, pe atunci, la femei, tatuajul era practicat, ,,de preferinţă, de către prostituate”, iar la bărbaţi, de către pederaşti şi puşcăriaşi (Revista Paza, nr.1/1935).

De asemenea, ca şi acum, existau şi atunci dezaxaţi care abuzau de copii.

În 1923, o patrulă a poliţiei surprinde într-o dimineaţă în Parcul Cişmigiu pe gălăţeanul Constantin Popescu, în etate de 50 de ani, absolvent a două clase liceale, ,,de profesiune agent sanitar”, pe când ,,atenta la pudoarea unui băiat de 15 ani, anume Vasile Nedelcu, de fel din Fălticeni, ucenic la fabrica de bere Bragadiru”.

„Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori.

La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni.

Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti”.

Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale.

Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare.

Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine”

 

În anul 1927, România avea 12.431 dame de consumație.

Damele de lux aveau nume care mai de care mai ciudate și comice:  „Cur de Fier”,” Mița Biciclista”, „Foamea Neagră”.

În cartea sa,intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descria câteva dintre aceste dame dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

Mița Biciclista (foto), „era o demimondenă, hai să-i spunem în mod vulgar o curvă de mare lux care, lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta.

Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

Mai era una celebră, pe nume Zaraza, o damă de companie de care se amorezase cântărețul Cristian Vasile, care i-a facut și un cantec:

Interpretul Cristian Vasile, popular in epocă, a fost foarte indrăgostit de Zaraza cu care a și trăit vreo 2 ani, până ce aceasta a fost ucisă.

Istoricul Dan Falcan spune că : „A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, el  ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa” .

 În 1921, legea contributiilor directe spunea ca femeile ușoare trebuie sa plateasca 10% din venit.

Într-un document din 1927 se arăta că în România practicau prostituția 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franțuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice și 947 de alte nationalități.

În 1936, prostitușia e scoasa in afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continua sa funcționeze sub protecția tacită a autoritatilor.

Dupa anul 1921,afacerea era atat de rentabilă , incât se intra cu greutate în bordeluri duminica și de sarbatori.

Totul era organizat…

Au apărut și abonamente pentru clienții fideli…

Ideea de a le oferi abonamente clienților fideli nu e o una modernă, cum am putea crede, ci una veche de zeci de ani.

Stă mărturie un abonament facut la o casă de toleranță înainte de cel de-al doilea razboi mondial.

Pe acesta (foto) era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, și doua mentiuni: una referitoate la faptul ca “noaptea intreaga se socoteste doua numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, și una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonați duminica si in zilele de sarbatoare.

Crucea de Piatra a fost un cartier bucurestean de bordeluri, nu prea selecte, situat intre Vitan si Dudești.

Se mai numea si “cartierul felinarelor rosii”, pentru ca felinarul rosu indica tipul de serviciu care se presta in imobilul respectiv.

Numele strazii venea de la o cruce de piatra amplasata in fata unei biserici medievale de pe acea strada, ambele distruse in timpul Primului Razboi Mondial.

La Crucea de Piatra veneau fel de fel de barbati, de la adolescenti la oameni maturi, de la scriitori la servitori sau hamali.

Legendele urbane ale momentului pomeneau despre Carol al II-lea, care ar fi fost  un client fidel.

Presa de atunci scria despre o asa zisa aventura a lui cu o prostituată cunoscuta sub numele de ” Foamea Neagră”.

Fetițele dulci de Bucuresti care erau de nivel mai ridicat, de lux, se invarteau prin localuri ca Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Clientii si prostituatele “socializau”,inainte de a trece la fapte .

In cartea sa , intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descrie cateva dintre aceste doamne dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski- Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

O prostituată de lux îşi declara în august 1944 tarifele: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei.

Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

La 21 decembrie 1949, de ziua lui I.V. Stalin, comuniștii ajunși la putere au decis desființarea caselor de toleranță.

Atunci “au murit” ultimele bordeluri de la Crucea de Piatră din București.

Mai multe informații despre istoria prostituției pot fi gasite în lucrările “Prostituția intre cuceritori și plătitori”, de Adrian Majuru si ”Problematica prostitutiei in Romania interbelica”, de Dragoș Carciga.

Poziția Patriarhiei Române față de propunerea de legalizare a prostituției, a fost exprimată  în momentul când deputatul PDL Silviu Prigoană a dorit să adopte în Parlament o nouă lege a prostituției.

”Prostituția e imorală și motivațiile ei sunt false. Produce degradare morală și o astfel de lege e iresponsabilă din punct de vedere politic.

Proliferează boli cu transmitere sexuală, profesionalizarea ei contaminează tot mai mult cetățenii, bordelurile devin locuri unde se petrec fapte ilegale, dezvoltă violența conjugală, traficul de persoane se va mări, prostituția nu poate fi „o meserie”.

„Experimentele sexuale la care sunt supuse fetele care se prostituează le afectează iremediabil sănătatea psihică și somatică, le desocializează și, prin stigmatul societății, le fac incapabile de a intra într-o viață normală, o viață de familie pe care și-o dorește orice om.

Prin legiferarea prostituției ca profesiune se generează ideea că femeia reprezintă un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului. Se contribuie la crearea unei mentalități masculine dominate de ideea de posesiune, de valorizare a raporturilor cu femeia numaiprin prisma sexului.

Legalizarea prostituției nu vine în sprijinul familiei, ci, dimpotrivă, este cel mai grav atentat la adresa unității acesteia, fapt confirmat de situația din țările occidentale în carerata divorțurilor a ajuns la 70 %”

Sursa 1

Sursa 2 

Sursa 3

Sursa 4 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/31/retro-amor-pe-bani-in-bucurestiul-interbelic/

Partajează asta:

Reuters: Dr.Theresa Tam, șefa Agenției de Sănătate Publică din Canada dă indicații privitoare la comportamentul sexual pe timpul pandemiei de CORONAVIRUS

 

Foto:  Dr.Theresa Tam, șef al Agenției de Sănătate Publică din Canada           (PHAC) 

 

Canadienii au au și ei politrucii lor medicali. Săptămâna trecută, Arafata canadienilor, o chinezoaică originară din Hong Kong, a îndemnat populația să poarte mască în timpul actului sexual.

Asta după ce în iulie CDC-ul canadian lansase  glorioasa idee a sexului printr-o gaură făcută într-un paravan… (glory hole, vezi https://fr.wiktionary.org/wiki/glory_hole).

După primul val de bășcălie publică, instituția  a șters de pe propria pagină de internet sfaturile respective, dar urmele au rămas în multe locuri, ceea ce face și mai hazlie grija autorităților sanitare pentru multiubitul popor.

 

OTTAWA (Reuters) – Săriți peste sărutări și purtați mască atunci când faceți sex pentru a vă proteja de infectarea cu  coronavirusul , i-a îndemnat pe canadieni  șefa Agenției de Sănătate Publică din Canada, Dr.Theresa Tam.

Dr. Theresa Tam a declarat  că există puține șanse de infectare cu  COVID-19 din materialul seminal sau din lichidul vaginal, dar că activitatea sexuală crește riscul de a contracta virusul, mai ales dacă există contacte strânse, cum ar fi săruturile.

„La fel ca în alte activități care implică apropierea fizică, există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a minimiza riscul de infectare și răspândire a virusului în timpul epidemiei de COVID-19 ”, a spus ea.

 

 

 

 

Săriți peste sărutări, evitați apropierea față în față, purtați măști care vă acoperă gura și nasul și monitorizați-vă partenerul în privința simptomelor înainte de orice activitate sexuală, a spus dr.Tam.

Sănătatea sexuală este o parte importantă a sănătății generale a mai spus ea și, luând măsuri de precauție, „canadienii pot găsi modalități de a se bucura de intimitatea fizică”.

Canada a raportat 129.425 de cazuri de COVID-19 și 9.132 de decese, începând cu 1 septembrie. Noile cazuri zilnice depistate sunt cu mult sub cifrele maxime, scrie https://www.reuters.com/ health-coronavirus-canada-sex.