CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marturii despre aspecte putin cunoscute ale vietii marelui compozitor George Enescu

 

 

Regis Pasquier, marturii dureroase despre supliciul indurat de George Enescu din partea sotiei.

 

 

 

Marele si distinsul violonist francez, profesorul Regis Pasquier, de la Conservatorul National Superior de Muzica din Paris, a fost la Bucuresti la o editie a Festivalului George Enescu, la Ateneul Roman, unde a obtinut Locul I la vioara si Marele Premiu „George Enescu’, iar intilnirea lui cu Romania compozitorului care i-a indrumat cariera l-a emotionat si l-a marcat, la fel precum faptul ca a urcat pe scena celebrului Ateneu, unde George Enescu a cantat de mai multe ori.

 

 

 

 

enescu  4

 

 

 

 

George Enescu, pe care el il cunoscuse personal la virsta copilariei, deoarece tatal sau, Pierre Pasquier, muzician si el, fiind prieten cu George Enescu l-a dus intr-o zi acasa la marele compozitor roman spre a fi audiat de acesta.
„Enescu era deja bolnav, dar a acceptat sa ne primeasca. M-a ascultat, s-a ridicat de pe scaun, m-a mingiiat pe cap”.
La numai citiva ani dupa ce a fost audiat de George Enescu, care i-a dat apoi sfaturi si lectii, copilul Regis Pasquier avea sa obtina la virsta de 12 ani, in 1958, Premiul I la vioara al CNSMP.

Iar numai 2 ani mai tirziu era invitat sa dea concerte la New York, unde avea sa ii intilneasca pe marii muzicieni ai secoului XX: David Oistrah, Isaac Stern, Nadia Boulanger, Pierre Fournier.
Se adeverise ceea ce George Enescu ii spusese: ca va pasi pe urmele unui alt baiat de mare talent de care George Enescu se ocupase: Yehudi Menuhin.

Regis Pasquier a fost mai multi ani solist al Orchestrei Nationale a Frantei si canta pe o vioara Guarneri fabricata in 1734 (ca si George Enescu, a carui vioara Guarneri fusese fabricata la Cremona in 1731). Iar in repertoriul sau, Regis Pasquier includea si sonate pentru vioara de George Enescu.

„Ce se intimpla cu Enescu revolta cercurile muzicale ale Parisului”

Desigur, atunci cind a fost acasa la Paris la marele compozitor roman (in arondismentul IX, pe 26-28 rue de Clichy, etajul 1, Regis Pasquier avea doar 9 ani.

Dar isi aminteste si acum ce discutau cei din jurul sau, muzicienii din Paris care cunosteau situatia familiala tragica si penibila a marelui compozitor roman, supliciul pe care acesta il indura stoic in compania sotiei sale Maruca de peste 15 ani, de la casatoria lor din 1939 si care nu s-a sfirsit decat la moartea lui Enescu, in 1955.

Dupa casatorie, ea nu a acceptat sa fie numita „doamna Enescu” ci „Alteta Sa Printesa Cantacuzino”.

N-a fost linga Enescu nici macar cind acesta s-a stins in noaptea de 3 spre 4 mai 1955 in camera sa de hotel, fara nici o luminare…

Maruca Cantacuzino fusese doamna de companie a Reginei Maria a Romaniei si pretindea ca este printesa „pur-singe” desi fusese doar prin alianta, ca urmare a casatoriei sale precedente, la virsta de 18 de ani, cu bogatul print Mihail (Misu) Cantacuzino, primar la Bucurestilor si ministru de Justitie, care avea in capitala „Palatul cu lei” de pe Calea Victoriei.

Si numai in urma acestei casatorii cu printul a acces Maruca, descendenta unei familii, aflata la apus, de boieri dintr-o provincie moldoveneasca, la grupul elitist al marilor figuri aristocrate ale vremii. Iar pentru a-si pastra acest statut, ea a preferat sa inchida ochii la amorurile extraconjugale ale printului, unul petrecindu-se chiar cu sora ei, Nelly.

In treacat fie amintit ca desi ea insasi incepuse relatia cu Enescu inca din timpul casatoriei cu printul Misu Cantacuzino, dupa moartea acestuia (intr-un accident de masina), a preferat sa nu-si oficializeze relatia extraconjugala ci sa isi acorde ragaz (si) pentru relatia cu filosoful Nae Ionescu, mai tinar decit ea cu 13 ani, casatorit dar separat de sotie (un triunghi amoros despre care a curs multa cerneala nu numai in perioada interbelica).

 

 

 

nae ionescu cella

 

Foto: Maruca, Nae Ionescu si Cella Delavrancea

 

 

 

 

Dupa 7 ani de relatie cu Maruca (chiar si in vila „Luminis” a lui Enescu de la Sinaia), Nae Ionescu a parasit-o pentru Cella Delavrancea (cotata atunci drept o incredibila pianista a epocii, iar mai tirziu si ca o talentata scriitoare).

Parasita, Maruca si-a dat foc, iar cei doi copii din casatoria cu Misu Cantacuzino, tot mai alarmati de sanatatea ei psihica au cerut o evaluare psihiatrica.

Maruca și-a revenit abia după doi ani, prin 1935. În tot acest timp Enescu i-a fost alături.

În 1937 cei doi s-au căsătorit, una din domnișorele de onoare fiind… Cella Delavrancea!

De altfel, Maruca era o femeie pe care contemporanii o caracterizau ca bizara, snoaba si sclifosita, aroganta, vanitoasa dar si excentrica (se trezea „dimineata” pe la orele 11:00 si la amiaza lua micul dejun). Iar daca cineva cerea la telefon sa vorbeasca cu „doamna Enescu” nici macar nu raspundea; dar daca cerea cu „Alteta Sa Printesa Cantacuzino”, ei da, atunci raspundea imediat.

Lui Enescu ii era si frica de ea si facea supus tot ce ii cerea, ii satisfacea toate mofturile, iar cind aveau musafiri ea nu mergea niciodata sa deschida usa, ci il trimitea pe el.

Enescu deschidea usa si chiar inainte ca musafirii sa intre in casa,ii ruga sa se adreseze Marucai numai cu titlul de „Alteta”, ca numai asa ii placea ei.

Or, Maruca nu a fost niciodata o adevarata si „pur singe” „Alteta Sa” , deoarece nu se nascuse printesa, ci era fiica unor boieri din Tescani, jud. Bacau si se numea Maria Rosetti-Tescanu.
Maruca iubea luxul si petrecerile mondene, iar pentru asta trebuiau bani. Multi.

De aceea ii cerea lui Enescu sa dea cit mai multe concerte, lectii, conferinte, cursuri de Master Class etc. chiar si in ultimii ani ai vietii sale, cind sanatatea ii era subreda.

Si desi cunoastea bine starea sanatatii sotului ei, pretentiile nu s-au oprit caci ei niciodata nu ii ajungeau banii, voia cit mai multi, din ce in ce mai multi.

De altfel, George Enescu i-a marturisit preotului Vasile Hateganu de la New-York: „Am ajuns la mila oricui, plin de datorii. Sint cersetor in lume”.
Si cum in ultimii ani de viata nu mai putea cinta la vioara, din cauza spondilozei care ii afecta grav coloana vertebrala, atunci mergea sa dirijeze orchestre.

Toata lumea muzicala din Paris era la curent de drama si de exploatarea pe care bietul Enescu o traia linga despotica sotie, dar nimeni nu putea face nimic, unii chiar se intrebau daca nu cumva Maestrul si-a ratacit mintile si ii place suferinta, de sta subjugat de acea femeie.

Maruca nu aducea nici un ban in casa, dar ii reprosa neincetat lui Enescu starea materiala precara a familiei si faptul ca locuiau in doua camere mici, aveau baie dar nu si bucatarie, iar pentru ea vizitatorii erau interesanti numai daca Enescu putea sa le ofere ceva pe bani.

„Ceea ce se intimpla cu Enescu era inacceptabil si incredibil si ii revolta pe toti cei din cercurile muzicale ale Parisului – mi-a povestit cu durere si cu revolta in glas profesorul Regis Pasquier, si toata aceasta drama este inca proaspata in memoria parizienilor, care il iubesc pe Enescu chiar si acum, la 58 de ani de la moartea sa”.
Numai ca pe malurile Dimbovitei s-a preferat o istorie de dragoste romantata si frumoasa a Marucai pentru Enescu, in timp ce francezii, martori ai anilor petrecuti de cei doi pe malurile Senei, erau mai obiectivi.

Si poate cea mai flagranta si mai cinica dovada de indiferenta cu care ea il trata pe marele muzician a fost afirmatia pe care a facut-o in ultimele luni de viata ale acestuia, paralizat pe jumatate inca din vara anului 1954, ca urmare a celui de al doilea accident vascular cerebral (primul fusese in 1950).

Declarind ca nu mai poate sa-l tina acasa pe Enescu, pe motiv ca ea nu este nici bucatareasa (nestiind sa gateasca) si nici infirmiera (ca sa il ingrijeasca), l-a mutat la Hotelul Atala din Paris, la etajul 4, camera 40 – un hotel pe linga Champs-Elysee (rue Chateaubriand nr. 10), cu 48 de camere de patru stele ce apartinea unui proprietar roman, pe nume Florescu.

De altfel, ultima fotografie a lui George Enescu nu este cu Maruca ci cu ciinele sau Mutzerli, ramas credincios – si Mozart a fost condus la groapa comuna a saracilor din Viena tot numai de ciinele sau…
Slujba de inmormintare a lui George Enescu a avut loc la Biserica Ortodoxa Romana „Sf. Mihail si Gavril” din Cartierul latin din Paris (rue Jean de Beauvais).

Maruca a refuzat sa fie prezenta la parastasul de 40 de zile tinut tot la biserica amintita, sub pretextul ca acolo se face politica…

Ulterior, „Alteta Sa” a plecat in Elvetia, pe malul lacului Leman din orasul Vevey, locuind intr-un luxos hotel de 5 stele (HÔtel des Trois Couronnes, pe rue d’Italie).

Nu a avut bani ca George Enescu sa isi traiasca decent ultimele luni de viata, dar a avut bani ca ea sa isi petreaca anii de dupa moartea lui Enescu, intr-unul din cele mai luxoase hoteluri din Elvetia (astazi, o camera costa cam 10.000 $ pe luna).

A mai trait 13 ani, murind la virsta de 90 de ani.
Agenti comunisti romani condusi de Corneliu Bediteanu au incercat sa rapeasca trupul neinsufletit al lui Enescu pentru a-l aduce in Romania, pretextind „patrimoniul national”, dar au fost arestati de serviciile politiei secrete franceze si expulzati din Franta a doua zi.

Mormintul lui George Enescu este in cimitirul Pere Lachaise din Paris, in stinga celui al compozitorului Georges Bizet.

Pe piatra sa funerara, literele sterse de vreme abia se mai descifreaza: „Georges Enesco, Compositeur, Membre de l’Institut. Commandeur De La Legion D’Honneur. 1881-1955”.

Poate ca Guvernul Romaniei, prin Ambasada sa din Paris, va face efortul de a reface piatra de mormint a celui mai mare muzician roman al tuturor timpurilor, care a adus atita stralucire tarii sale.

 http://www.zigzag-online.ro/zigzag-online roman- canadian

Prof. VANIA ATUDOREI

 

 

 

09/02/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AMOR SI DISTRACTII PE BANI IN „MICUL PARIS” INTERBELIC .

 

Despre prostitutie s-a vorbit mult in cele cateva mii de ani de cand se practica. Dezbaterile au inclinat catre opinii fie pro, fie contra, in functie de interesele celor care puneau problema in discutie, dar si de tendintele sociale.

Asa ca, daca azi cuvantul ne duce cu gandul la pesti, “fetite” de pe centura care stau iarna zgribulite in maieu cu fusta de o palma sub fund, tragand insetate din tigara si asteptand tiristii doritori, in perioada interbelica prostitutia era acceptata si chiar sprijinita de autoritati.

Ceea ce, la urma urmei era chiar firesc daca ne gandim ca insusi regele era amator de astfel de… distractii.

Primele case de toleranta au aparut in Romania la inceputul secolului XX, cu toate ca prostitutia se practica, evident, de dinainte. Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se taia nasul sau erau ucise), in epoca moderna s-a produs o schimbare de mentalitate care a facut ca aceasta ocupatie sa nu mai fie condamnata, ci mai degraba acceptata, legal sau doar tacit, ca un rau necesar.

In anii `20, femeile care se indeletniceau cu aceasta meserie erau, cel putin teoretic, obligate sa se inregistreze la politie si sa mearga lunar la un control medical. In cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar rosu, acest lucru era respectat, insa ele constituiau mai putin de o treime din numarul total al “grizetelor” (asa erau numite) de la acea vreme.

„Fetele” se distingeau prin tulpane (cele care lucrau in bordeluri) sau palarii excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) si erau in toate cazurile protejate fie de cate un personaj sus pus, fie de catre diversi indivizi care incheiau intelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum “Cur de Fier”, “Lia Magazia” sau “Napoleon” si locuiau in aceeasi cladire in care isi aveau „locul de munca”, o  mare parte din castiguri fiind rezervata pentru plata cheltuielilor de intretinere si chirie.

Poster: Crucea de piatra

Sursa foto:Cinema RX. 

Care erau locurile preferate ale acestor femei? Ei bine, asta depindea de categoria din care faceau parte. Case de toleranta de lux se gaseau mai ales pe bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu sau Academiei. Aici, clientul era tratat cu cafea si tigari sau cu dulciuri, in timp ce studia un album din care alegea apoi ce ii placea mai mult.

De asemenea, in afara de Crucea de Piatra, (local celebru situat intre Vitan si Dristor si denumit astfel datorita unei cruci de piatra din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial), prostituatele de lux frecventau cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele ale unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Alte locuri preferate de practicante erau Calea Grivitei sau Brezoianu. De aici isi alegea fetele insusi Carol II-lea in incursiunile sale incognito, sub impulsul apetitului sau sexual aproape constant – regele suferea de priapism. Ele stiau la ce ora va trece cu masina prin dreptul lor, dar si ca recompensa nu va fi foarte subtantiala, majestatea sa fiind cunoscut pentru zgarcenie. De altfel, divortul de principesa Elena s-a datorat tocmai fugii regelui din tara cu Elena Lupescu, o prostituata roscata, ceea ce a dus la consolidarea reputatiei sale de playboy, mai ales ca nici dupa intoarcerea din tara, in 1930, nu si-a schimbat obiceiurile.

Sursa foto:Metropotam.ro

In privinta legislatiei lucrurile au variat destul de mult incepand cu 1900 si pana la Al Doilea Razboi Mondial. Initial, singura interdictie era plimbarea prostituatelor prin locurile obisnuite de plimbare precum Calea Victoriei (Podul Mogosoaiei), ea fiind insa mai mult de forma, fiindca fetele ieseau pe bulevard cot la cot cu domnisoarele din lumea buna.

In anii `20, prostitutia a fost inclusa la capitolul atentat impotriva bunelor moravuri, insa nu era specificat daca este considerata infractiune sau nu.

Acest lucru a fost stabilit abia in 1936, cand a devenit ilegala, fiind insa tolerata si datorita obiceiurilor neortodoxe ale regelui.  

Iata ca, intr-o perioada cand oamenii erau mult mai supusi conventiilor sociale, prostitutia era acceptata si chiar incurajata. Culmea este ca intr-o epoca precum a noastra, in care fiecare se lauda cu dezinhibitiile sale, singurele tari in care felinarul rosu este legal (cu toate ca pe alocuri a fost inlocuit de blacklight…) sunt Olanda si Germania.

Iar in Romania, nici prostitutia nu mai e rentabila. Decat prestare de servicii contra pe bonuri de masa, mai bine avionul spre Spania…

Surse info:

prezentonline.ro

Adevarul

ziare.com

protv.ro

Metropotam.ro

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/06/13/scurta-istorie-a-prostitutiei-in-romania-2/

 

31/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: