CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROSTITUȚIA – O PAGINĂ PUȚIN CUNOSCUTĂ A ISTORIEI NOASTRE

 O lege a prostituției nu ar fi o noutate la noi…

Iată câteva date despre evoluția “celei mai vechi meserii” pe teritoriul actual al țării noastre.

Moldova,1472: Prima mențiune despre prostituție pe teritoriul actualei Românii, apărea în vremea lui Stefan cel Mare al Moldovei și se referea la încercarea domnitorului de a stopa traficul de carne vie.

Rețele de proxeneți racolau în acea vreme fete din Moldova și le duceau să se prostitueze la turci, la Constantinopole (actualul Istanbul).

Timișoara, 1751: Împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat sa fie adunate prostituatele din imperiu și să fie duse în Banat, pentru “a-l popula”.

De frica bolilor venerice, apar aici atât primele norme de igiena sexuală cât și vizite periodice, obligatorii, la medici.

Cu toate acestea, izbucnesc in Caras-Severin, Arad si Timisoara,epidemii de sifilis.

Pe la 1800 se „acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor.
Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare.
Curva [în spațiul românesc] primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“.

Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii” .

Prostituția nu încăpea în situațiile publice, pregnante.

Însă, cu toată această punere la respect a prostituatelor, prostituţia era la Bucureşti un fenomen public, vizibil pentru orice călător care trecea prin cetate.
Cârciumăresele erau acuzate de prostituție…sau treceau (mirajul banului rapid) de la a vinde băutură…la a-și vinde trupul.

Prostituatele erau renumite în mahala.
Iată doar câteva nume de prostituate românce celebre în epocă: Arghira (rămasă văduvă…și după ce s-a prostituat un timp s-a remăritat) , Stanca (din cârciumăreasă devine prostituată; și ea s-a căsătorit), Rada din Ploiești (fugită de la soț), Chița țiganca (matroană, cârciumăreasă și prostituată), Lucsandra (care era soția logofătului Ștefan, care locuia în mahalaua Brezoianu si se culca cu bărbați de orice etnie).


Bucuresti, 1898. Apare prima lege a prostituției. Printre altele, ea prevedea obligativitatea primarului de a tine evidenta tuturor femeilor usoare din oraș, intr-un registru special.

Un alt punct spunea ca bordelurile nu pot fi conduse decât de femei.

Prostituatele erau obligate sa aiba o condicuță proprie,  un fel de carte de munca.

Taxa consiliului comunal pentru aceasta meserie era de 16 lei pe lună pentru prostituatele pe cont propriu si 8 lei pe lună pentru prostituatele din bordeluri.

„Prostituţia se asocia adeseori cu pervertirea sexuală, aşa cum este cazul descoperit de Poliţia Capitalei abia în 1921, al lui George Antonescu, travestit în femeie, sub numele deAntonia Georgescu, având etatea de 21 de ani.

Dacă în zilele de acum nu ai succes la fete de n-ai belciug în nas, şi nu eşti şmecher de cartier dacă n-ai tatuaj, pe atunci, la femei, tatuajul era practicat, ,,de preferinţă, de către prostituate”, iar la bărbaţi, de către pederaşti şi puşcăriaşi (Revista Paza, nr.1/1935).

De asemenea, ca şi acum, existau şi atunci dezaxaţi care abuzau de copii.

În 1923, o patrulă a poliţiei surprinde într-o dimineaţă în Parcul Cişmigiu pe gălăţeanul Constantin Popescu, în etate de 50 de ani, absolvent a două clase liceale, ,,de profesiune agent sanitar”, pe când ,,atenta la pudoarea unui băiat de 15 ani, anume Vasile Nedelcu, de fel din Fălticeni, ucenic la fabrica de bere Bragadiru”.

„Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori.

La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni.

Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti”.

Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale.

Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare.

Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine”

 

În anul 1927, România avea 12.431 dame de consumație.

Damele de lux aveau nume care mai de care mai ciudate și comice:  „Cur de Fier”,” Mița Biciclista”, „Foamea Neagră”.

În cartea sa,intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descria câteva dintre aceste dame dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

Mița Biciclista (foto), „era o demimondenă, hai să-i spunem în mod vulgar o curvă de mare lux care, lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta.

Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

Mai era una celebră, pe nume Zaraza, o damă de companie de care se amorezase cântărețul Cristian Vasile, care i-a facut și un cantec:

Interpretul Cristian Vasile, popular in epocă, a fost foarte indrăgostit de Zaraza cu care a și trăit vreo 2 ani, până ce aceasta a fost ucisă.

Istoricul Dan Falcan spune că : „A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, el  ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa” .

 În 1921, legea contributiilor directe spunea ca femeile ușoare trebuie sa plateasca 10% din venit.

Într-un document din 1927 se arăta că în România practicau prostituția 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franțuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice și 947 de alte nationalități.

În 1936, prostitușia e scoasa in afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continua sa funcționeze sub protecția tacită a autoritatilor.

Dupa anul 1921,afacerea era atat de rentabilă , incât se intra cu greutate în bordeluri duminica și de sarbatori.

Totul era organizat…

Au apărut și abonamente pentru clienții fideli…

Ideea de a le oferi abonamente clienților fideli nu e o una modernă, cum am putea crede, ci una veche de zeci de ani.

Stă mărturie un abonament facut la o casă de toleranță înainte de cel de-al doilea razboi mondial.

Pe acesta (foto) era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, și doua mentiuni: una referitoate la faptul ca “noaptea intreaga se socoteste doua numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, și una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonați duminica si in zilele de sarbatoare.

Crucea de Piatra a fost un cartier bucurestean de bordeluri, nu prea selecte, situat intre Vitan si Dudești.

Se mai numea si “cartierul felinarelor rosii”, pentru ca felinarul rosu indica tipul de serviciu care se presta in imobilul respectiv.

Numele strazii venea de la o cruce de piatra amplasata in fata unei biserici medievale de pe acea strada, ambele distruse in timpul Primului Razboi Mondial.

La Crucea de Piatra veneau fel de fel de barbati, de la adolescenti la oameni maturi, de la scriitori la servitori sau hamali.

Legendele urbane ale momentului pomeneau despre Carol al II-lea, care ar fi fost  un client fidel.

Presa de atunci scria despre o asa zisa aventura a lui cu o prostituată cunoscuta sub numele de ” Foamea Neagră”.

Fetițele dulci de Bucuresti care erau de nivel mai ridicat, de lux, se invarteau prin localuri ca Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Clientii si prostituatele “socializau”,inainte de a trece la fapte .

In cartea sa , intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descrie cateva dintre aceste doamne dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski- Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

O prostituată de lux îşi declara în august 1944 tarifele: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei.

Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

La 21 decembrie 1949, de ziua lui I.V. Stalin, comuniștii ajunși la putere au decis desființarea caselor de toleranță.

Atunci “au murit” ultimele bordeluri de la Crucea de Piatră din București.

Mai multe informații despre istoria prostituției pot fi gasite în lucrările “Prostituția intre cuceritori și plătitori”, de Adrian Majuru si ”Problematica prostitutiei in Romania interbelica”, de Dragoș Carciga.

Poziția Patriarhiei Române față de propunerea de legalizare a prostituției, a fost exprimată  în momentul când deputatul PDL Silviu Prigoană a dorit să adopte în Parlament o nouă lege a prostituției.

Prostituția e imorală și motivațiile ei sunt false. Produce degradare morală și o astfel de lege e iresponsabilă din punct de vedere politic.

Proliferează boli cu transmitere sexuală, profesionalizarea ei contaminează tot mai mult cetățenii, bordelurile devin locuri unde se petrec fapte ilegale, dezvoltă violența conjugală, traficul de persoane se va mări, prostituția nu poate fi „o meserie”.

Experimentele sexuale la care sunt supuse fetele care se prostituează le afectează iremediabil sănătatea psihică și somatică, le desocializează și, prin stigmatul societății, le fac incapabile de a intra într-o viață normală, o viață de familie pe care și-o dorește orice om.

Prin legiferarea prostituției ca profesiune se generează ideea că femeia reprezintă un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului. Se contribuie la crearea unei mentalități masculine dominate de ideea de posesiune, de valorizare a raporturilor cu femeia numaiprin prisma sexului.

Legalizarea prostituției nu vine în sprijinul familiei, ci, dimpotrivă, este cel mai grav atentat la adresa unității acesteia, fapt confirmat de situația din țările occidentale în carerata divorțurilor a ajuns la 70 %

Sursa 1

Sursa 2 

Sursa 3

Sursa 4 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/31/retro-amor-pe-bani-in-bucurestiul-interbelic/

Partajează asta:

Publicitate

15/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AMOR SI DISTRACTII PE BANI IN „MICUL PARIS” INTERBELIC .

 

Despre prostitutie s-a vorbit mult in cele cateva mii de ani de cand se practica. Dezbaterile au inclinat catre opinii fie pro, fie contra, in functie de interesele celor care puneau problema in discutie, dar si de tendintele sociale.

Asa ca, daca azi cuvantul ne duce cu gandul la pesti, “fetite” de pe centura care stau iarna zgribulite in maieu cu fusta de o palma sub fund, tragand insetate din tigara si asteptand tiristii doritori, in perioada interbelica prostitutia era acceptata si chiar sprijinita de autoritati.

Ceea ce, la urma urmei era chiar firesc daca ne gandim ca insusi regele era amator de astfel de… distractii.

Primele case de toleranta au aparut in Romania la inceputul secolului XX, cu toate ca prostitutia se practica, evident, de dinainte. Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se taia nasul sau erau ucise), in epoca moderna s-a produs o schimbare de mentalitate care a facut ca aceasta ocupatie sa nu mai fie condamnata, ci mai degraba acceptata, legal sau doar tacit, ca un rau necesar.

In anii `20, femeile care se indeletniceau cu aceasta meserie erau, cel putin teoretic, obligate sa se inregistreze la politie si sa mearga lunar la un control medical. In cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar rosu, acest lucru era respectat, insa ele constituiau mai putin de o treime din numarul total al “grizetelor” (asa erau numite) de la acea vreme.

„Fetele” se distingeau prin tulpane (cele care lucrau in bordeluri) sau palarii excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) si erau in toate cazurile protejate fie de cate un personaj sus pus, fie de catre diversi indivizi care incheiau intelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum “Cur de Fier”, “Lia Magazia” sau “Napoleon” si locuiau in aceeasi cladire in care isi aveau „locul de munca”, o  mare parte din castiguri fiind rezervata pentru plata cheltuielilor de intretinere si chirie.

Poster: Crucea de piatra

Sursa foto:Cinema RX. 

Care erau locurile preferate ale acestor femei? Ei bine, asta depindea de categoria din care faceau parte. Case de toleranta de lux se gaseau mai ales pe bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu sau Academiei. Aici, clientul era tratat cu cafea si tigari sau cu dulciuri, in timp ce studia un album din care alegea apoi ce ii placea mai mult.

De asemenea, in afara de Crucea de Piatra, (local celebru situat intre Vitan si Dristor si denumit astfel datorita unei cruci de piatra din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial), prostituatele de lux frecventau cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele ale unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Alte locuri preferate de practicante erau Calea Grivitei sau Brezoianu. De aici isi alegea fetele insusi Carol II-lea in incursiunile sale incognito, sub impulsul apetitului sau sexual aproape constant – regele suferea de priapism. Ele stiau la ce ora va trece cu masina prin dreptul lor, dar si ca recompensa nu va fi foarte subtantiala, majestatea sa fiind cunoscut pentru zgarcenie. De altfel, divortul de principesa Elena s-a datorat tocmai fugii regelui din tara cu Elena Lupescu, o prostituata roscata, ceea ce a dus la consolidarea reputatiei sale de playboy, mai ales ca nici dupa intoarcerea din tara, in 1930, nu si-a schimbat obiceiurile.

Sursa foto:Metropotam.ro

In privinta legislatiei lucrurile au variat destul de mult incepand cu 1900 si pana la Al Doilea Razboi Mondial. Initial, singura interdictie era plimbarea prostituatelor prin locurile obisnuite de plimbare precum Calea Victoriei (Podul Mogosoaiei), ea fiind insa mai mult de forma, fiindca fetele ieseau pe bulevard cot la cot cu domnisoarele din lumea buna.

In anii `20, prostitutia a fost inclusa la capitolul atentat impotriva bunelor moravuri, insa nu era specificat daca este considerata infractiune sau nu.

Acest lucru a fost stabilit abia in 1936, cand a devenit ilegala, fiind insa tolerata si datorita obiceiurilor neortodoxe ale regelui.  

Iata ca, intr-o perioada cand oamenii erau mult mai supusi conventiilor sociale, prostitutia era acceptata si chiar incurajata. Culmea este ca intr-o epoca precum a noastra, in care fiecare se lauda cu dezinhibitiile sale, singurele tari in care felinarul rosu este legal (cu toate ca pe alocuri a fost inlocuit de blacklight…) sunt Olanda si Germania.

Iar in Romania, nici prostitutia nu mai e rentabila. Decat prestare de servicii contra pe bonuri de masa, mai bine avionul spre Spania…

Surse info:

prezentonline.ro

Adevarul

ziare.com

protv.ro

Metropotam.ro

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/06/13/scurta-istorie-a-prostitutiei-in-romania-2/

 

31/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: