PUTIN AMENINȚĂ LUMEA CU UN RĂZBOI NUCLEAR

La câteva zile după lansarea unei invazii pe scară largă a Ucrainei, dictatorul rus Vladimir Putin a ordonat să pună în alertă forțele de descurajare nucleară ale țării sale, amenințând efectiv lumea cu un război nuclear, scrie https://kyivindependent.com.

Întrucât invazia militară în curs se dovedește a fi extrem de costisitoare pentru Rusia, întrebarea cheie acum este dacă Putin blufează.

Când a început invazia, Putin a spus că orice țară din afară care încearcă să se amestece în războiul din Ucraina se va confrunta cu „consecințe pe care nu le-a văzut niciodată în istoria sa”, afirmație care poate fi interpretată drept o amenințare cu un război nuclear.

În timp ce președintele american Joe Biden a spus că americanii nu ar trebui să-și facă griji cu privire la o posibilă amenințare nucleară, el a demonstrat de asemenea că este gata să facă tot posibilul pentru a evita escaladarea cu Rusia.

SUA au continuat să furnizeze arme Ucrainei, dar au refuzat să furnizeze avioanele de luptă pe care Ucraina le-a cerut sau să aprobe o zonă de excludere a zborului avioanelor impusă de NATO deasupra Ucrainei.

Biden a apărat aceste decizii spunând că SUA vor să evite „Al Treilea Război Mondial”.

Cu toate acestea, acum nu este clar dacă reticența Occidentului de a apăra Ucraina atenuează riscul unui război nuclear sau chiar îl crește, încurajându-l pe Putin să comită noi acte de agresiune.

„Având în vedere nebunia lui Putin, un război nuclear nu poate fi exclus”, a declarat expertul militar ucrainean Viacheslav Țeluiko pentru Kyiv Independent.

Obsesia nucleară

Putin a acuzat în repetate rânduri Ucraina că dezvoltă arme nucleare, fără a prezenta nicio dovadă.

Pe 21 februarie, într-un discurs privind recunoașterea de către Rusia a împuterniciților săi în Donbasul ucrainean ca state independente, Putin a susținut că Ucraina ar putea dezvolta arme nucleare. Într-un discurs din 24 februarie care justifică invazia rusă a Ucrainei, Putin a comentat din nou această problemă, spunând că Rusia va împiedica Ucraina să obțină arme nucleare.

Pe 5 martie, Putin a amenințat chiar că va anihila însuși statul ucrainean, spunând că presupusele planuri ale Ucrainei de a dezvolta arme nucleare pun în pericol „viitorul statului ucrainean”. Pe 16 martie, el și-a repetat afirmațiile conform cărora Ucraina plănuia să dezvolte arme nucleare.

Mai exact, el s-a referit la declarația din 19 februarie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căreia Ucraina ar putea declara Memorandumul de la Budapesta dinb 1994 ca fiind nul și neavenit.

În conformitate cu Memorandumul de la Budapesta din 1994, Rusia, SUA și Marea Britanie s-au angajat să nu folosească forța militară împotriva Ucrainei, în schimbul renunțării acesteia la armele nucleare pe care le obținuse de la fosta Uniune Sovietică care se prăbușise.

În ciuda acestui fapt, Rusia a încălcat Memorandumul de la Budapesta, invadând Ucraina în 2014.

Remarca lui Zelensky a declanșat speculații că Ucraina ar putea dezvolta arme nucleare, ca element de descurajare împotriva agresiunii ruse. Cu toate acestea, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat pe 23 februarie că Ucraina nu a planificat niciodată să dezvolte arme nucleare.

Bombă murdară

Obsesia Rusiei pentru energia nucleară s-a manifestat și atunci când trupele sale au vizat instalațiile nucleare civile din Ucraina.

Din 24 februarie, Rusia a ocupat centralele nucleare Cernobîl și Zaporijia, aceasta din urmă fiind bombardată de trupele ruse. Moscova a bombardat, de asemenea, un reactor nuclear de la Institutul de Fizică și Tehnologie din Harkov.

Propaganda de stat rusă a acuzat Ucraina că încearcă să creeze o bombă murdară, un dispozitiv pentru a dispersa material radioactiv pe o suprafață mare, în interiorul instalațiilor sale nucleare.

Între timp, unii observatori și-au exprimat temeri că Rusia ar putea transforma centralele nucleare capturate în bombe murdare pentru a șantaja Occidentul.

Rusia a acuzat în mod fals Ucraina că dezvoltă arme de distrugere în masă, inclusiv cele biologice și chimice. Acest lucru a determinat guvernul SUA să susțină că Rusia pregătea o operațiune cu steagul fals cu arme de distrugere în masă și plănuia să pună vina pe Ucraina.

Putin blufează?

Previziunile asupra acțiunilor lui Putin depind de ipotezele raționalității sau iraționalității sale.

Directorul CIA, William Burns, a declarat pe 8 martie că președintele rus este „furios și frustrat”, dar „nu nebun”.

Dacă se presupune că Putin este cel puțin oarecum rațional, este puțin probabil să inițieze un război nuclear pe scară largă.

James Acton, co-director al programului de politică nucleară al Carnegie Endowment, a declarat într-un interviu din 10 martie că crede că Putin „recunoaște că folosirea armelor nucleare ar fi foarte riscantă”.

În acest scenariu, Putin blufează, deoarece știe că un război nuclear va duce la o distrugere asigurată reciproc – o amenințare pentru propria sa supraviețuire. Dacă acesta este cazul, Putin folosește amenințările nucleare pentru a opri sprijinul NATO, inclusiv impunerea unei zone de excludere a zborului cerută de Zelensky pe parcursul războiului.

Cu toate acestea, raționalismul lui Putin nu este un dat, stârnind temeri de un potențial război nuclear.

Analistul politic ucrainean Volodymyr Fesenko se numără printre cei care spun că totul este posibil în acest moment.

„Din punct de vedere rațional, (un război nuclear) este imposibil”, a spus el pentru Kyiv Independent. „Dar ne putem aștepta la orice de la Putin. Avem de-a face cu un maniac care acționează irațional.”

Cei cărora le este frică de război nuclear, spun că Putin ar putea fi înclinat să folosească arme nucleare dacă este împins într-un colț.

„Ce condiții ar trebui să existe pentru ca Putin să creadă că riscurile utilizării armelor nucleare sunt mai mici decât riscurile de a nu le folosi?” spuse Acton. „Cred că Rusia ar trebui să piardă cu adevărat acest război. Sau poate o baie de sânge foarte prelungită și extrem de costisitoare.”

Acton a susținut că acest lucru s-ar putea întâmpla dacă războiul devine nepopular în Rusia și amenință că Putin deține puterea.

„El a vorbit despre dezgustul său față de uciderea lui Gaddafi (dictatorul libian Muammar) și este în mod clar îngrijorat că i se poate întâmpla același lucru”, a spus Acton.

„El ar putea vedea armele nucleare ca o posibilă cale de ieșire din acest conflict. Un fel de soluție pentru a-și salva fața sau chiar un fel de victorie.”

Tseluiko a declarat pentru Kyiv Independent că acest lucru s-ar putea întâmpla dacă Putin suferă înfrângeri convenționale în Ucraina.

Singura țară care a folosit vreodată arme nucleare în război a fost SUA, în 1945, când au aruncat bombe nucleare asupra ora,elor Hiroshima și Nagasaki, ceea ce a forțat Japonia să se predea și să pună capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar Serghei Sazonov, un filozof politic de origine rusă de la Universitatea Tartu din Estonia, spune că paralelele cu Hiroshima sunt greșite, deoarece lovitura nucleară a urmat unor mari victorii cu arme convenționale ale SUA, ceea ce a făcut rezistența Japoniei inutilă.

„(O lovitură nucleară împotriva Ucrainei) nu îi va oferi lui Putin nimic, deoarece capitularea în astfel de condiții nu va merita nici măcar hârtia pe care este scrisă”, a spus el pentru Kyiv Independent. „Și costurile sunt colosale, până la riscul unui război nuclear cu NATO. Nici măcar Putin nu este atât de psihopat.”

Sazonov a susținut că „armata ucraineană nu va dispărea și, după o lovitură nucleară asupra Kievului, va fi imposibil să o predați indiferent de ceea ce este semnat de cineva”.

Război nuclear sau convențional?

NATO a refuzat să intervină militar în războiul din Ucraina, pornind de la ipoteza că un conflict între NATO și Rusia se va transforma probabil într-un război nuclear.

Dar există și argumentul menționat adesea de Biden,că al treilea război mondial nu trebuie să fie nuclear.

Potrivit acestui punct de vedere, un război convențional între Rusia și Occident este mai probabil, deoarece toate părțile se vor teme de distrugerea asigurată reciproc în cazul unui război nuclear.

„Experiența Războiului Rece arată că marile puteri pot duce războaie convenționale fără a folosi arme nucleare”, a spus Tseluiko.

El a citat drept exemple războaiele proxy dintre SUA și Uniunea Sovietică din Coreea și Vietnam.

În acest scenariu, Rusia are șanse mici de a reuși.

„Într-un război convențional, Rusia are zero șanse de a câștiga un război cu NATO”, a adăugat Tseluiko.

Unii cred că un război nuclear limitat cu arme nucleare tactice rusești care vizează Ucraina sau țările NATO este mai probabil decât un război nuclear la scară largă. Această teorie presupune că loviturile nucleare tactice ar fi mai potrivite, deoarece nu duc la o distrugere asigurată reciproc.

Contraargumentul la aceasta este că loviturile nucleare tactice în sine sunt lipsite de sens, deoarece cel mai probabil vor escalada într-un război nuclear la scară largă cu utilizarea armelor nucleare strategice.

Tseluiko a susținut că loviturile nucleare tactice ale Rusiei împotriva NATO sunt puțin probabile.

Proliferarea nucleară

În timp ce Occidentul se teme să-l antagonizeze pe Putin din cauza temerilor de război nuclear, slăbiciunea sa percepută poate crește riscurile unui astfel de război în viitor.

Sazonov a susținut că teama Occidentului de armele nucleare oferă puterilor nucleare precum Rusia carte albă pentru a comite acte de agresiune, inclusiv cele cu utilizarea armelor atomice, cu impunitate. Acest lucru poate duce, de asemenea, la o proliferare masivă a armelor nucleare în întreaga lume, a adăugat el.

„Lipsa unui răspuns militar la amenințarea nucleară a lui Putin este exact ceea ce face războiul nuclear inevitabil în viitor”, a spus el.

„Occidentul tocmai a arătat că amenințările nucleare pot fi folosite nu ca o armă defensivă, ci ca o armă ofensivă; nu ca un instrument de izolare care descurajează marile puteri de a începe războaie, ci ca un instrument de cucerire care descurajează marile puteri să se amestece în războaie.”

Letonia pregăteşte un proiect de lege privind limitarea folosirii limbii ruse

Letonia – un xemplu pentru R.Moldova care nu face nimic pentru a opri rusificarea cetățenilor săi!

Un proiect de lege privind limitarea folosirii limbii ruse în Letonia este în curs de elaborare, a anunţat ministrul Justiţiei de la Riga, Janis Bordans.

Potrivit lui Bordans, proiectul de lege prevede în versiunea sa actuală limitarea utilizării limbii ruse la locul de muncă şi în spaţiile publice.

Această iniţiativă răspunde rezultatului unui referendum lingvistic datând din februarie 2012, când 74,8% dintre letoni au votat împotriva limbii ruse ca a doua limbă de stat, scrie portalul Delfi.

„Consecinţele pe termen lung ale rusificării sunt de aşa natură încât practica utilizării simultane a limbii letone şi a limbii ruse în comunicarea de zi cu zi, în public şi la locurile de muncă, s-a înrădăcinat”, a declarat Bordans.

„Acest lucru nu ar trebui să fie permis, cu excepţia anumitor cazuri care vor fi enumerate în lege. Dar publicul ar trebui să ştie că letona trebuie folosită pentru relaţiile de afaceri, precum şi pentru comunicarea la locul de muncă”, a adăugat el.

Ministrul leton a precizat că totodată că „este posibil ca limba rusă să fie exclusă şi în mesajele telefonice şi bancare”, dar şi anunţurilor de angajare.

Letonia, o fostă republică sovietică devenită între timp membră UE şi NATO, are oficial o minoritate rusească de 25% din cei peste 1,9 milioane de locuitori ai ţării.

Letonia a condamnat războiul dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei şi a luat o serie de măsuri puternic contestate de Moscova, printre care interzicerea vizelor pentru cetăţenii ruşi şi declararea Rusiei drept „stat sponsor al terorismului”.

Publicația https://Timpul.md amintește că rusificarea românilor din Basarabia a început în 1812, cu toate acestea, în continuare, un număr important de cetățeni au reușit să-și păstreze identitatea și cultura.

PROSTITUȚIA – O PAGINĂ PUȚIN CUNOSCUTĂ A ISTORIEI NOASTRE

 O lege a prostituției nu ar fi o noutate la noi…

Iată câteva date despre evoluția “celei mai vechi meserii” pe teritoriul actual al țării noastre.

Moldova,1472: Prima mențiune despre prostituție pe teritoriul actualei Românii, apărea în vremea lui Stefan cel Mare al Moldovei și se referea la încercarea domnitorului de a stopa traficul de carne vie.

Rețele de proxeneți racolau în acea vreme fete din Moldova și le duceau să se prostitueze la turci, la Constantinopole (actualul Istanbul).

Timișoara, 1751: Împărăteasa Maria Tereza a Austriei a ordonat sa fie adunate prostituatele din imperiu și să fie duse în Banat, pentru “a-l popula”.

De frica bolilor venerice, apar aici atât primele norme de igiena sexuală cât și vizite periodice, obligatorii, la medici.

Cu toate acestea, izbucnesc in Caras-Severin, Arad si Timisoara,epidemii de sifilis.

Pe la 1800 se „acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor.
Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare.
Curva [în spațiul românesc] primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“.

Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii” .

Prostituția nu încăpea în situațiile publice, pregnante.

Însă, cu toată această punere la respect a prostituatelor, prostituţia era la Bucureşti un fenomen public, vizibil pentru orice călător care trecea prin cetate.
Cârciumăresele erau acuzate de prostituție…sau treceau (mirajul banului rapid) de la a vinde băutură…la a-și vinde trupul.
Prostituatele erau renumite în mahala.
Iată doar câteva nume de prostituate românce celebre în epocă: Arghira (rămasă văduvă…și după ce s-a prostituat un timp s-a remăritat) , Stanca (din cârciumăreasă devine prostituată; și ea s-a căsătorit), Rada din Ploiești (fugită de la soț), Chița țiganca (matroană, cârciumăreasă și prostituată), Lucsandra (care era soția logofătului Ștefan, care locuia în mahalaua Brezoianu si se culca cu bărbați de orice etnie).

Bucuresti, 1898. Apare prima lege a prostituției. Printre altele, ea prevedea obligativitatea primarului de a tine evidenta tuturor femeilor usoare din oraș, intr-un registru special.

Un alt punct spunea ca bordelurile nu pot fi conduse decât de femei.

Prostituatele erau obligate sa aiba o condicuță proprie,  un fel de carte de munca.

Taxa consiliului comunal pentru aceasta meserie era de 16 lei pe lună pentru prostituatele pe cont propriu si 8 lei pe lună pentru prostituatele din bordeluri.

„Prostituţia se asocia adeseori cu pervertirea sexuală, aşa cum este cazul descoperit de Poliţia Capitalei abia în 1921, al lui George Antonescu, travestit în femeie, sub numele deAntonia Georgescu, având etatea de 21 de ani.

Dacă în zilele de acum nu ai succes la fete de n-ai belciug în nas, şi nu eşti şmecher de cartier dacă n-ai tatuaj, pe atunci, la femei, tatuajul era practicat, ,,de preferinţă, de către prostituate”, iar la bărbaţi, de către pederaşti şi puşcăriaşi (Revista Paza, nr.1/1935).

De asemenea, ca şi acum, existau şi atunci dezaxaţi care abuzau de copii.

În 1923, o patrulă a poliţiei surprinde într-o dimineaţă în Parcul Cişmigiu pe gălăţeanul Constantin Popescu, în etate de 50 de ani, absolvent a două clase liceale, ,,de profesiune agent sanitar”, pe când ,,atenta la pudoarea unui băiat de 15 ani, anume Vasile Nedelcu, de fel din Fălticeni, ucenic la fabrica de bere Bragadiru”.

„Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori.

La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni.

Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti”.

Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale.

Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare.

Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine”

 

În anul 1927, România avea 12.431 dame de consumație.

Damele de lux aveau nume care mai de care mai ciudate și comice:  „Cur de Fier”,” Mița Biciclista”, „Foamea Neagră”.

În cartea sa,intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descria câteva dintre aceste dame dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

Mița Biciclista (foto), „era o demimondenă, hai să-i spunem în mod vulgar o curvă de mare lux care, lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta.

Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povesteşte istoricul Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

Mai era una celebră, pe nume Zaraza, o damă de companie de care se amorezase cântărețul Cristian Vasile, care i-a facut și un cantec:

Interpretul Cristian Vasile, popular in epocă, a fost foarte indrăgostit de Zaraza cu care a și trăit vreo 2 ani, până ce aceasta a fost ucisă.

Istoricul Dan Falcan spune că : „A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, el  ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa” .

 În 1921, legea contributiilor directe spunea ca femeile ușoare trebuie sa plateasca 10% din venit.

Într-un document din 1927 se arăta că în România practicau prostituția 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franțuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice și 947 de alte nationalități.

În 1936, prostitușia e scoasa in afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continua sa funcționeze sub protecția tacită a autoritatilor.

Dupa anul 1921,afacerea era atat de rentabilă , incât se intra cu greutate în bordeluri duminica și de sarbatori.

Totul era organizat…

Au apărut și abonamente pentru clienții fideli…

Ideea de a le oferi abonamente clienților fideli nu e o una modernă, cum am putea crede, ci una veche de zeci de ani.

Stă mărturie un abonament facut la o casă de toleranță înainte de cel de-al doilea razboi mondial.

Pe acesta (foto) era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, și doua mentiuni: una referitoate la faptul ca “noaptea intreaga se socoteste doua numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, și una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonați duminica si in zilele de sarbatoare.

Crucea de Piatra a fost un cartier bucurestean de bordeluri, nu prea selecte, situat intre Vitan si Dudești.

Se mai numea si “cartierul felinarelor rosii”, pentru ca felinarul rosu indica tipul de serviciu care se presta in imobilul respectiv.

Numele strazii venea de la o cruce de piatra amplasata in fata unei biserici medievale de pe acea strada, ambele distruse in timpul Primului Razboi Mondial.

La Crucea de Piatra veneau fel de fel de barbati, de la adolescenti la oameni maturi, de la scriitori la servitori sau hamali.

Legendele urbane ale momentului pomeneau despre Carol al II-lea, care ar fi fost  un client fidel.

Presa de atunci scria despre o asa zisa aventura a lui cu o prostituată cunoscuta sub numele de ” Foamea Neagră”.

Fetițele dulci de Bucuresti care erau de nivel mai ridicat, de lux, se invarteau prin localuri ca Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Clientii si prostituatele “socializau”,inainte de a trece la fapte .

In cartea sa , intitulata “Memorii”, Constantin Beldie descrie cateva dintre aceste doamne dulci:

“Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski- Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu, fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.”

O prostituată de lux îşi declara în august 1944 tarifele: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei.

Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

La 21 decembrie 1949, de ziua lui I.V. Stalin, comuniștii ajunși la putere au decis desființarea caselor de toleranță.

Atunci “au murit” ultimele bordeluri de la Crucea de Piatră din București.

Mai multe informații despre istoria prostituției pot fi gasite în lucrările “Prostituția intre cuceritori și plătitori”, de Adrian Majuru si ”Problematica prostitutiei in Romania interbelica”, de Dragoș Carciga.

Poziția Patriarhiei Române față de propunerea de legalizare a prostituției, a fost exprimată  în momentul când deputatul PDL Silviu Prigoană a dorit să adopte în Parlament o nouă lege a prostituției.

”Prostituția e imorală și motivațiile ei sunt false. Produce degradare morală și o astfel de lege e iresponsabilă din punct de vedere politic.

Proliferează boli cu transmitere sexuală, profesionalizarea ei contaminează tot mai mult cetățenii, bordelurile devin locuri unde se petrec fapte ilegale, dezvoltă violența conjugală, traficul de persoane se va mări, prostituția nu poate fi „o meserie”.

„Experimentele sexuale la care sunt supuse fetele care se prostituează le afectează iremediabil sănătatea psihică și somatică, le desocializează și, prin stigmatul societății, le fac incapabile de a intra într-o viață normală, o viață de familie pe care și-o dorește orice om.

Prin legiferarea prostituției ca profesiune se generează ideea că femeia reprezintă un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului. Se contribuie la crearea unei mentalități masculine dominate de ideea de posesiune, de valorizare a raporturilor cu femeia numaiprin prisma sexului.

Legalizarea prostituției nu vine în sprijinul familiei, ci, dimpotrivă, este cel mai grav atentat la adresa unității acesteia, fapt confirmat de situația din țările occidentale în carerata divorțurilor a ajuns la 70 %”

Sursa 1

Sursa 2 

Sursa 3

Sursa 4 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/31/retro-amor-pe-bani-in-bucurestiul-interbelic/

Partajează asta: