CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Poate deveni realitate eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră? VIDEO

 Antimaydan.info website screenshot

 

Eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră poate deveni realitate

Gurile Dunării vs destabilizare

Prinsă în mijlocul evenimentelor provocate de Rusia, Ucraina a început să își controleze mai ferm frontiera pe segmentul transnitrean al Republicii Moldova.

Pentru a merge la Moscova, liderii de la Tiraspol trebuie să mergă la Chișinău de unde să ia avionul către Kremlin, ucrainenii interzicându-le deplasarea via Odesa.

 Dimitri Rogozin, mai pe românește Dumitru Rogojină,  vicepremier al Federației Ruse, a întâmpinat dificultăți să folosească spațiul aerian ucrainean pentru a ajunge la Tiraspol, conform propriilor declarații, fiind nevoit să folosească spațiul aerian al României pentru a ajunge la Chișinău… Cam ciudat pentru tradiția rusească, nu?

 

 

Dimitri Rogozin

 

 

 

România a aflat între timp că Dumitru Rogojină, vicepremierul Rusiei, este pe lista celor sancționați de vest și i-a trântit ușa în nas, ușa spațiului aerian…  Rogojină a fost nevoit să se întoarcă şi  Odată ajuns acasă a început să debiteze câte în lună și în stele… în fine.

Dar ce se va face Rusia în condițiile în care conflictele separatiste actuale se vor calma, iar Ucraina învățând lecția grea pe care a primit-o în ultimele luni va face viață amară transnistrenilor?

Cum va mai controla Rusia în mod direct zona separatistă transnistreană dacă nu va avea o legătură terestră directă sau o legătură aeriană sigură? Spațiul aerian ucrainean ar putea să le fie semi-ostil o vreme bună…

Așadar, dacă vor accepta reîntoarcerea zonelor cu probleme de secesiune sub controlul total al Kievului, ce vor face cu Transnistria? O vor lăsa blocată între restul Republicii Moldova și o Ucraină ostilă? O vor pune pe linie de semiabandon?

Îi vor face o punte spre Marea Neagră? Sau o vor controla prin intermediul Chișinăului?

Astfel, îngrijorarea  că Rusia va încerca să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria este de actualitate.

Mergând pe această linie și ținând cont de creşterea forţelor aeriene şi navale ruseşti în Crimeea,  Rusia ar putea urmări:

 

1) eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră sau

2) asigurarea accesului la Marea Neagră pentru zona transnistreană preluând Bugeacul (parte din actuala regiune ucraineană Odesa). Aceste scenarii sunt extrem de plauzibile având în vedere mutările geostrategice realizate de o vreme bună de Putin.

 

 

 

124-small_Evolutie_Transnistria

Posibilităţi de acţiune a forţelor transnistrene ruseşti

 

În situația în care Rusia va ataca Odesa, zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte , iar lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi.

Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut.

Foarte plauzibil, scenariul în care Rusia ar încerca să creeze o iesire la Marea Neagra pentru Transnistria, este unul dramatic pentru România și Republica Moldova:

Acest scenariu ar putea probabil fi lansat, alături de tulburari în regiunea de Est a Ucrainei, pentru a o șantaja, dar și pentru a da un mesaj de forță Chișinăului, Uniunii Europene, NATO dar și României cu privire la Basarabia. 

O forțare rapidă a ieșirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri rusești sosite din Crimeea, rușii putând debarca și aproviziona rapid și mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spațiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei.

O parte din analiști sunt însă tentați să meargă pe varianta că Rusia nu ar dori Gurile Dunării preferând doar o ”destabilizare a Ucrainei în perspectiva alegerilor din 25 mai”

Dar de ce nu pe amândouă?Transmiterea controlului Bugeacului, vestului regiunii Odesa în mâinile unor grupuri separatiste sprijinite masiv de forțele rusești ar asigura și mult doritul acces spre Transnistria și destabilizarea generală a Ucrainei, suplimentar față de destabilizarea care deja există.

Ne amintim că o serie de  provocatori încercaseră cu ceva timp în urmă să obțină poziții în orașul Reni, în Bugeac, la 22 km de Galați.

În acelaşi timp, în cursul unei conferinţe desfăşurate în Canada, generalul Philip Breedlove, fostul  comandantul suprem al Forţelor aliate NATO în Europa, s-a arătat convins că Rusia își poate pune în aplicare planul în Ucraina fără să fie nevoie de o invazie oficială, de vreme ce are suficiente trupe speciale mascate în rândul populației civile și a separatiștilor.

Aşadar, există temeri că Rusia ar putea acţiona în cel puţin două direcţii:

A. Pentru creerea unui nou stat (Crimeea sau o zonă mai mare), cu păstrarea accesului la Marea Neagră a ucrainenilor (prin Odesa). În acest caz, vom asista probabil la un teritoriu ucrainean divizat, cu o Ucraină vestică cu suportul și securitatea militară asigurată de NATO și o Ucraină estică (sau sud-estică) ajunsă sub controlul militar și politic al Rusiei, sau,

B.  Pentru apariţia unui nou stat care să lege zona transnistreană de Crimeea și poate și regiuni din est. O astfel de variantă ar elimina Ucraina de la Marea Neagră și ar pecetlui soarta zonei transnistrene.

Din punctul de vedere al Ucrainei, eliminarea accesului său la Marea Neagră i-ar bloca dezvoltarea economică mărindu-i dependența de Rusia. Într-o astfel de situație şi Republica Moldova va fi pusă în faţa perspectivei de a renunța la zona transnistreană.

La Chișinău, nici un politician nu are acum  curajul să promoveze ideea desprinderii de zona transnistreană …. Dar dacă se va ajunge acolo, întrebarea este cum se va separa fără conflict zona transnistreană de R.Moldova, mai ales că separatiștii controlează și orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului ?…

O altă întrebare este, dacă Rusia ajunge prin Ucraina la zona transnistreană, ce o va împiedica să preia  și Bugeacul şi astfel ieşirea la Marea Neagră ?

Scenariile respective ar urma să fie susținute și din alte zone instabile ale Republicii Moldova:

Pentru a-și consolida poziția,Rusia se poate sprijini pe zone de instabilitate precum Autonomia Gagauză (și eventual o diversiune în zona Bălti și N. Transnistriei) care i- ar putea sprijini mișcările.

De pe acum avem ştiri despre infiltrarea de cazaci în respectiva autonomie găgăuză.

Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcție dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa, s-ar apropia de dimensiunile și populația R. Moldova, amenintând inclusiv Cahulul și având ieșire la Marea Neagră și braţul Chilia al Dunării.

Instalarea de forțe rusești la o aruncatură de baţ de Portul Constanța, aeroportul Kogalniceanu și de gurile Dunării, ar anula aceste poziții strategice”ale NATO.

 

Separatismul și forțele centrifuge o constantă în Ucraina

 

Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei, „statul” separatist transnistrean încă există.

Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră, s-ar fi  sufocat economic și militar.

Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea și alte teritorii din sud și est.Deși Ucraina nu a fost un partener sincer pentru România și Republica Moldova, pierderea controlului regiunii Odesa de către Kiev ar fi o catastrofă pentru Chișinău, care ar putea pierde definitiv zona transnisteană și întâmpina probleme mari cu UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

Pe de altă parte, Ucraina a fost mereu sub amenințarea unei divizări, plecând de la teritoriile care nu i-au aparținut istoric, care au fost încorporate de sovietici în statul ucrainean și continuând cu rusificarea generalizată din sud și est a tuturor etniilor prezente.

În aceste condiții, este de neînțeles atitudinea tuturor guvernelor de la Kiev care în conflictul transnistrean au mers pe cartea Rusiei, sabotând în permanență poziția Republicii Moldova și susținând existența acestei enclave teritoriale sub comandă rusească.

Strategia defensivă a României și Republicii Moldova pe limanul Nistrului.

Cristian Negrea este de părere că zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”, analistul propunând o strategie defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, strategie care este puțin probabilă din cauza faptului că ridică probleme mari de convingere a partenerilor NATO, a Kievului, dar ridică și problema capacității militare și de disuasiune a armatei noastre, capacitate care nu este la nivelul dorit.

O astfel de strategie militară ar putea să fie o șansă pentru Kiev ca prin securizarea unui teritoriu de către armata română, teritoriu încă relativ liniștit, Ucraina să poată beneficia la finalul confruntărilor cu separatiștii (și eventual Rusia) de o minimă ieșire la Marea Neagră în situația în care vor fi copleșiți de numărul de focare de conflict / lungimea frontului de luptă.

Este însă puțin probabil ca la Kiev să existe încrederea necesară că România nu va folosi această „oportunitate” pentru a-și recupera un teritoriu pierdut, Bugeacul și că această variantă de securizare a unui teritoriu este doar o măsură care pentru România are avantajul de a feri Republica Moldova de un scenariu catastrofal iar pentru Kiev are avantajul că în scenariul cel mai sumbru are totuși o minimă ieșire la mare.

 Este bine, însă ne putem întreba dacă de la escaladarea conflictului în Ucraina (începând cu Crimeea de exemplu), este posibil ca agenți ruși să  aterizeze liber la Chișinău și să se deplaseze ulterior spre Tiraspol și alte zone din RM, care ar putea deveni focare de instabilitate așa  cum subliniază o parte a presei?

Dar situația creată la Banca de Economii a Moldovei (BEM) prin preluarea unui pachet important de acțiuni de Banca de stat a Federației Ruse, dar situația aeroportului din Chișinău concesionat unei firme din Rusia?

Sunt aceștia pași spre contracararea unei situații periculoase în care ar putea fi împinsă Republica Moldova de către Rusia?

Nu, exact invers, mielul, deși este protejat de niște garduri, începe să deschidă porțile să primească înăuntru pe lup. În cazul de față pe urs, ursul rus… Aeroportul din Chișinău aflat deja pe mână rusească este un punct fierbine în orice strategie de securitate a Republicii Moldova.

Alex Cozer de la  Independent.md se întreba care este reacția politicienilor de la Chișinău la informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși veniți de la Tiraspol (probabil via aeroportul Chișinău)„și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk?

  În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie.

La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk.

Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.

Valeriu Munteanu deputat în parlamentul de la Chișinău din partea PL, a punctat exact aspectele în care Chișinăul s-a auto vulnerabilizat în fața Rusiei ( jaful de la Banca de Economii, concesionarea aeroportului Chişinău către o firmă dubioasă, acceptarea propagandei rusești în media ), acum când Republica Moldova se poate aștepta la provocări de orice tip.

Propaganda rusească este prezentă pe toate portavocile media ale Rusiei la Chișinău. Dovada impactului acestora sunt atât modul în care votează cetățenii Republicii Moldova, cât și sondajele privind atitudinea acestora față de UE vs. Uniunea Vamală, NATO sau România vs. Rusia.

În situația în care de la Kremlin se va urmări crearea unor provocări pe teritoriul RM, propaganda media va avea rolul ei. Lucrurile stau așa de mult timp, însă guvernul pro-european de la Chișinău nu a arătat un interes major în a stăvili propaganda media de tip sovietic care bombardează cetățenii republicii…

Mai mult, revenirea TVR la Chișinău a fost un proces mult prea anevoios și încă incomplet pentru o guvernare democratică.

Este adevărat că o serie de politicieni obțin bani buni de pe urma posturilor rusești difuzate în RM, dar întrebarea este cât timp vor mai accepta guvernanții de la Chișinău manipulările mediatice rusești, cât timp vor mai accepta să fie călcați în picioare de rusul Dumitru Rogojină?!

În situația actuală și privind la scenariile posibile, NATO ar trebui să ia în considerare asigurarea pentru Ucraina (aliații și partenerii din zonă) a unei protecții maritime până la Odesa pentru a împiedica incursiuni navale ruse spre Odesa sau limanul Nistrului.

 

 

 

 

 

Sursa: http://bugeacul-romanesc.blogspot.ro/2014/05/condeiro-eliminarea-ucrainei-de-la.html

10/10/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

10 iulie 1774 – În urma Războiului ruso-turc din 1768-1774, s-a încheiat Pacea de la Kuciuk-Kainargi

 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796, sursă:russia.rin.ru Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769Mustafa III-lea, sultan 1757-1774, sursă:oocities.org

 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796,  

Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769

Mustafa III-lea, sultan 1757-1774

 

La 10/21 iulie 1774 s-a încheiat Pacea de la Kuciuk-Kainargi, Dobrogea de sud ( Cadrilater), în urma Războiului ruso-turc 1768-1774.

În urma acestui Tratat de pace, Moldova şi Muntenia, rămân sub suzeranitate turcească, însă Ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti.

Războiul ruso-turc din 1768  a început după ce prinţul Goliţin a trecut Nistrul în fruntea unei armate ruse şi a ocupat Hotinul şi Iaşii.

În curând însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt şi a  cedat comandamentul lui Rumeanţev, care i-a învins  pe turci lângă Kameneţ. Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pîrvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins.

Moldova s-a aflat sub ocupatia trupelor ruseşti, la fel şi Ţara Românească, între noiembrie 1769 și iulie 1774.

Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor.

Delegaţia boierilor din Muntenia a cerut alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie. Ţara ar fi urmat să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub ascultarea unui guvernator rus, iar veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus.

Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acestă să devină pur şi simplu un judeţ (oblasti) a Imperiului Rus.

Succesele oştilor ruseşti în Balcani şi extinderea sferei de influenţă a Rusiei în sud-estul Europei au alarmat Austria, care nu putea accepta trecerea  Principatelor Române  în componenţa Imperiului Rus şi expansiunea teritorială a  acestuia spre Bosfor.

Ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, i-a silit pe ruşi să încheie pace cu Turcia, renunţând la anexarea principatelor române.

 

 

 

Gravură contemporană a păcii de la Kuciuk Kainargi

Gravură contemporană reprezentând tratativele de pace de la Kuciuk Kainargi.

Tratatul a dat o lovitură extrem de umilitoare primită de atotputernicului Imperiu Otoman, care pierdea și Hanatul Crimeii, căruia a fost forțat să îi recunoască independența. 

Hanatul, deși oficial independent, a intrat în realitate sub controlul Rusiei, care l-a şi anexat în 1783. Rusiei a mai avut și alte beneficii în urma acestui tratat, printre care eliminarea restricțiilor privind accesul  său  la Marea de Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei ieşire la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote proprii).

Otomanii au cedat de asemenea teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud, care includea portul Cherson și oferea Rusiei primul său acces direct la Marea Neagră.Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci și Enikale din Crimea, precum și regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz.

 

Schimbǎri teritoriale în favoarea Imperiului Rus, în urma Tratatului de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774)  

 

Rusia primea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată).

Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu și a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova și Țara Românească).
Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din Rusia (inclusiv pe cei din Crimeea), fiind pentru prima dată când o putere europeană recunoștea autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său.

 

 

 

 

 

Prin Tratatul de Pace de la Kuciuk – Kainargi Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a populaţiei acestora contra abuzurilor turceşti.

Principatele române au fost  de asemenea scutite de plata haraciului către Turcia pe timp de doi ani.

A  fost începutul protectoratului Rusiei în Principatele Române, care, prin consulii săi de la Iaşi şi Bucureşti, exercita un control şi au un amestec continuu în toate afacerile acestora.

Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei şi l-a anexat ca provincie în anul 1777 dându-i ulterior numele de Bucovina.

 Aşa se face ca cele două imperii vecine, pretinse apărătoare ale creştinătăţii, au acţionat în dauna intereselor naţiunii creştine române, care în curgerea secolelor ţinuse cu vitejie piept de multe ori lumii musulmane, în expansiunea acesteia spre inima Europei.

08/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774 si războiul ruso-turc din 1768-1774, momente importante in istoria romanilor

Ecaterina cea Mare, împărăteasa

Rusiei 1762-1796.

 

 

 Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748- 49, 1769

Mustafa al III-lea, sultanul Turciei 1757-1774, 

 

 

 

Sub ţarina Ecaterina a II- a, Imperiul Rus a mai făcut un pas mare spre hotarele Moldovei.

Armatele Ecaterinei a II- a trecură prin Polonia, ţară care pe atunci era cu totul supusă influenţei ruseşti şi năvăliră în Moldova.

Războiul ruso-turc din 1768 a început când Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii, dar în curând însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt.

Goliţin a predat  comandamentul lui Rumeanţev, care ii bătu pe turci lângă Kameneţ.

Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia.

Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pârvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul,unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins.

Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor.

Delegaţia boierilor din Muntenia ceruse  alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub guvernator rus, iar veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus.

Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca tara să devină pur şi simplu un judeţ (oblasti) a Imperiului Rus.

Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbânzile lor, căci sub ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti ale în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcia, renunţând la cuceririle făcute.

In iulie 1770 armatele rusesti (care aveau in componenta si voluntari romani) sunt victorioase in fata turcilor, la Larga si la Cahul.

Septembrie 1769 – iulie 1774: Ocupaţie şi administrație militară rusă în Moldova şi Ţara Românească

Intre iulie 1772 si martie 1773, la Focsani si la Bucuresti, au loc negocieri pentru incheierea pacii. Pacea se incheie pe 10/21 iulie 1774, prin tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi (localitate in Bulgaria de azi).

Principatele au fost  scutite de plata haraciului pe timp de doi ani. Intre 27 septembrie 1769 si pana in septembrie 1774.

Moldova s-a gasit sub ocupatia trupelor rusesti, la fel Tara Romaneasca, intre noiembrie 1769 și iulie 1774.

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, a fost semnat la 10/21 iulie, 1774, în Dobrogea de sud, de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareșalul Piotr Rumianțev) și Imperiul Otoman, după înfrângerea acestuia din urmă.
Tratatul era o lovitură extrem de umilitoare primită de atotputernicul Imperiu Otoman.

Otomanii au pierdut și Hanatul Crimeii, căruia au fost forțați să îi recunoască independența.

Hanatul, deși oficial independent, era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a si anexat în 1783.
Tratatul a acordat Rusiei și alte beneficii.

A eliminat restricțiile privind accesul Rusiei la Marea de Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei teritoriu la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote.)

Otomanii au cedat teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud. Acest teritoriu includea portul Cherson și oferea Rusiei primul său acces direct la Marea Neagră.

Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci și Enikale din Crimea, precum și regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz.

Rusia primea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată).

Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu și a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova și Țara Românească), intervenind în timpul ultimei domnii fanariote și după Războiul Grec de Independență.
Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din Rusia (între care cei din Crimeea).

Era pentru prima dată când o putere europeană recunoștea autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său. Prin Tratatul de pace de la Kuciuc- Kainargi Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoaştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti.

Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în Principatele Române.

Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita un control şi  un amestec continuu, în toate afacerile ţărilor române.

Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a anexa ambele Principate Dunărene, scopul urmarit  nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, acesta a capătat o bucată din Polonia.

Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei, numit ulterior Bucovina, si a anexat-o ca provincie in anul 1777.

 Asa se face ca două Imperii vecine crestine, au intervenit direct in dauna intereselor  naţiunii creştine române, care în curgerea secolelor, ţinuse piept aproape singură cu vitejie, lumii musulmane, in mersul acesteia  spre inima Europei.

 

Bibliografie (surse):

  1. Zamfir C. Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti 1898;

  2. Petre P. Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti 1990.

  3. Istoria md.

21/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: