CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE NU NI S-A SPUS DESPRE MONUMENTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE DE LA CHIȘINĂU

Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului este unul din principalele simboluri ale Independenței Republicii Moldova. Astăzi, monumentul marelui domnitor este locul unde la cele mai importante evenimente depun flori și se închină atât oficialii, inclusiv străini, cât și cetățenii de rând.

Lângă monumentul domnitorului s-au adunat mulțimile la marile adunări naționale care au culminat cu ieșirea Republicii Moldova din URSS.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a avut însă o soartă la fel de zbuciumată ca și locuitorii acestei bucăți de pământ – a fost evacuat de două ori de la Chișinău, alături de sute de mii de moldoveni care s-au retras de frica sovieticilor, apoi a fost adus înapoi, dar a stat aproape jumătate de secol în umbra celui care la acea vreme era considerat marele eliberator – Lenin. Chiar și atunci, nu a fost uitat, iar unii din cei care au încercat să-i redea valoarea, au ajuns și la închisoare. 

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. Inițial, s-a dorit ridicarea unui monument dedicat Unirii, dar până la urmă o comisie condusă de Pantelimon Halippa a decis că Basarabia avea nevoie de un simbol și Ștefan cel Mare. Era un ideal pentru basarabeni, povestește scriitorul și publicistul, Iurie Colesnic. Sculptorul Alexandru Plămădeală a fost desemnat să facă macheta, iar statuia pe care o avem astăzi în centrul Chișinăului este a treia variantă propusă de artist. 

Însă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  nu a stat prea mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat odată cu armata română și cu peste 200 de mii de basarabeni care au trecut Prutul. Până în 1942 a stat la Vaslui, după care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Arcului de Triumf, iar peste exact doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău.

Însă, o comisie formată din reprezentanți deja ai Moldovei sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale, a decis readucerea, în anul 1945, a monumentului lui Ștefan cel Mare  și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, o discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost instalat în adâncul grădinii publice din Chișinău, pe atunci parcul Pușkin, iar o parte din însemnele sale au fost schimbate și denaturate. Acest fapt nu a redus, însă, din importanța și simbolismul monumentului lui Ștefan cel Mare, susține Iurie Colesnic. 

S-au făcut încercări de a denatura monumentul, de a-i tăia crucea, alte mizerii, a fost amplasat cu 17 metri mai în fundul Grădinii Publice, dar aceste detalii au îmbogățit biografia monumentului și-l fac și mai interesant, și mai apreciat de contemporanii noștri”. 

În perioada sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a fost delăsat, în schimb, în centrul Chișinăului, a fost instalat monumentul lui Vladimir Lenin. Mai mult, în anul 1964 a existat o tentativă de a-l muta statuia marelui domnitor din centrul Chișinăului, sau chiar de a o evacua din oraș, la Vadul lui Vodă. Atunci, un grup de studenți, la inițiativa lui Mihai Moroșanu, au colectat aproximativ 3.000 de semnături împotriva intenției de strămutare a monumentului. Până la urmă, autoritățile au renunțat la idee, în schimb, Mihai Moroșanu a făcut trei ani de închisoare, a povestit disidentul într-un interviu pentru Radio Chișinău. El își amintește cum un grup de studenți a îndrăznit la o sărbătoare sovietică să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt . 

Erau aniversați 40 de ani de la constituirea așa-numitei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, la 12 octombrie 1964. Atunci ne-am înțeles cu studenții să depunem flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare, la Lenin au să fie atâtea flori că au să cadă și pe jos. Așa și ne-am înțeles. Câte 3-4 studenți de la fiecare instituție superioară ne-am întâlnit în fața cinematografului Patria și am mers către monumentul lui Ștefan cel Mare. Acolo, doi milițieni ne-au întrebat în rusă ce dorim să facem. Noi le-am spus că să depunem flori, dar ei ne-au interzis. Vreo 3 studenți au mers atunci și au depus la monumentul lui Lenin, dar ceilalți vreo 15 am depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.”

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, pe un postament reconstruit conform variantei originale, datorită primarului Nicolae Costin și ministrului Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu. După o muncă enormă și contra cronometru, lucrându-se zi și noapte la restaurarea acestuia, monumentul a fost dezvelit la 31 august 1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat, a povestit într-un interviu pentru Radio Chișinău, regretatul Ion Ungureanu, ministru al Culturii și Cultelor în acea perioadă. A fost un moment de un simbolism deosebit, își amintea Ion Ungureanu.

„A fost o acțiune nemaipomenit de frumoasă din toate punctele de vedere. Era pentru prima dată după ce ne-am declarat suveranitatea când ne-am simțit stăpâni pe pământul acesta, pe moșia lui Ștefan. S-au adunat toate energiile pozitive atunci. Nu mai vorbesc de frumusețea acestui spectacol, pentru că în momentul în care a fost dezvelit monumentul refăcut, nou, strălucitor, toate clopotele din bisericile Basarabiei au început să tragă. Și  în toată Basarabi, în toate satele, în toate localitățile unde existau clopotnițe se trăgea din acest clopot al Renașterii Naționale”. 

Peste aproape un an, în vara anului 1991, cu puțin timp înainte de Marea Adunare Națională la care a fost proclamată Independența Republicii Moldova, din centrul Chișinăului, din fața sediului de acum al Guvernului a fost evacuat monumentul lui Lenin, în urma unui plan amplu, pus la punct la fel de primarul de atunci al orașului, Nicolae Costin;(https://radiochisinau.md/scurta-istorie-a-monumentului-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-a-rolului-acestuia-in-miscarea-de-eliberare-nationala-din-anii-90.)

DE CE NI SE ASCUNDE ADEVĂRUL DESPRE MONUMENTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE DE LA CHIȘINĂU?


Cînd la 31 august 1990 a avut loc reamplasarea și dezvelirea monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt la inițiativa ministrului Ion Ungureanu, oficial s-a spus că odată cu reinstalarea monumentului, au fost restabilite și inscripţiile iniţiale.

Vitregiile prin care a trecut monumentul sunt înscrise în Hronicul lui – nişte plăci din bronz, montate pe pilonii porţii din spatele statuii, cu următorul text:

„29 aprilie 1928 – înălţat prin osârdia fiilor Basarabiei. 28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău – demolat. 25 august 1942 – readus la Chişinău. Postat în faţa Arcului de triumf. 20 august 1944 – evacuat la Craiova. 1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripţiile – schimbate şi denaturate. 1972 – a fost strămutat cu 18 m. spre uitare, în adîncul parcului. Dar în anii ce au urmat, Basarabenii cu numele lui Ştefan Cel Mare au repurtat trei victorii sfinte – Limba de stat, Grafie latină(31 august 1989), Drapelul tricolor(27 aprilie 1990), Suveranitatea (23 iunie 1990) – întru întregirea neamului în cuget şi simţire;

În data de 31 august 1990, mon umentul a fost reaşezat pe locul iniţial și au fost restabilite inscripţiile autentice. Soclul a fost durat din aceeaşi piatră aleasă din stâncă de meşterii din Cosăuţ.

Şi totuşi la o cercetare s-a constatat că textul iniţial a fost altul. Citiți atent aceste două texte de mai jos, eventual vă puteți documenta direct din Arhiva Naţională a României.

Cel mai important astăzi este refacerea exactă a inscripţiilor iniţiale, evident un arhitect cu viziune ar putea să intervină cu elemente istorice noi, dar obligatoriu indicat că monumentul lui Ştefan cel Mare a fost inaugurat cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Inaugurat de România regală. Ştefan cel Mare trebuie să devină un simbol al unităţii noastre româneşti. Mai presus de orice adevărul. Va fi un mare pas, unul hotătât spre REUNIREA BASARABIEI cu ROMÂNIA.

Mihai Ciubotaru
Redactor-şef
Basarabia Literară

MONUMENTUL ŞTEFAN CEL MARE

Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat în Grădina Publică . Lucrările la monumentul propriu-zis – soclul şi statuia – au început în anul 1924, terminându-se anul următor, dar lucrările la piaţetă au fost terminate de-abia în anul 1928, când a avut loc şi dezvelirea monumentului, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unire. Monumentul a fost turnat în bronz la Bucureşti, în atelierul lui V. Râşcanu, iar bronzul a fost primit din arsenalul bucureştean (tunuri-trofee turceşti, acaparate în timpul Războiului ruso-turc din 1877).

Sculptorul a fost cel care a ales locul unde va fi instalat monumentul: la intersecţia a două străzi principale cu una din aleile centrale ale Grădinii Publice. Configuraţia locului, după proiectul sculptorului, simboliza Moldova. Statuia a fost instaurată pe un postament special, din piatră de Cosăuţi, autorul soclului fiind Eugen Bernardazzi.
Iniţial monumentul avea pe soclu următoarele inscripţii: 

În faţă: «Ştefan cel Mare şi Sfânt 1456-1504». În dreapta: «Biruitor de popoare: la Lipnic, la Baia, la Vaslui, la Valea Albă, la Calla-Buga, la Scheia, la Dumbrava Roşie, pentru Ţară, Neam şi Cruce».

În stânga: «Domn din munte până la Nistru, Chilia, Cetatea Albă. Ridicatu-s-au acest monument pentru veşnicirea gloriei strămoşeşti, prin osârdia d-lui Vasile Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu-s-au de către sculptorul A.M. Plămădeală şi de arhitectul E. Bernardazzi în anul 1925».

Pe două plăci din piatră, fixate pe stâlpii porţii la intrarea în Grădina Publică, au fost dăltuite următoarele inscripţii: «Acest monument s-a început sub domnia regelui Ferdinand I şi s-a inaugurat sub domnia regelui Mihai I ».

«Statuia de faţă s-a dezvelit în prezenţa înalţilor regenţi A.S.P. Nicolae, S.S. Miron Cristea, Patriarhul României şi Gh. Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie, primarul Chişinăului Gherman Pântea şi membrii Comitetului pentru ridicarea monumentului în frunte cu preşedintele, general de divizie R. Scărişoreanu, 29 aprilie 1928».
Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat pe o platformă de piatră de Cosăuţi cu dimensiunea de 7,30 x 7,30 m, având trei trepte care conduceau la piedestal. Soclul din piatră cu dimensiunea de 1,85 x 1,85 m avea ca element decorativ un brâu în torsadă, iar în faţă stema Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

Statuia turnată în bronz îl redă pe Ştefan cel Mare cu mâna stângă ridicată, ţinând Sfânta Cruce, iar cu dreapta o sabie lungă. În ansamblu monumentul are înălţimea de 10 m. Menţionăm şi contribuţia inginerului Gheorghe Leviţki, care l-a recomandat pe arhitectul Eugen Bernardazzi. Lucrarea a costat 340.000 lei.

SURSA : Virgiliu Z. Teodorescu. Monumentele ridicate în oraşul Chişinău în 1918-1940. În: „Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei”, Chişinău, 1992.
http://monumentul.blogspot.md/2013/12/stefan-cel-mare-chisinau.html

Monumentul lui Ş T E F A N CEL MARE

Acest măreţ monument reprezintă figura celui mai strălucit şi glorios Domn al Moldovei, Ştefan-cel-Mare şi Sfânt, care a repurtat treizeci şi patru victorii în patruzeci, şi şapte răsboaie asupra popoarelor înconjurătoare, asupra : Ungurilor, Turcilor, Tătarilor şi Polonilor’). După fiecare răsboi a ridicat câte o mâaăstire sau biserică.

La 29 Aprilie 1928, cu prilejul aniversării a 10 ani de la Unire, s’a desvelit cu mare solemnitate în Chişinău acest monument ca semn de veşnică amintire a aceluia care a ţinut cu îndârjire piept năvălirilor barbare de la răsărit, zidind cetăţi de-alungul Nistrului şi punând pe fugă cu vitejii săi plăieşi şi arcaşi, sub comanda hatmanilor săi, toate hoardele de Tătari, Mongoli, Avari şi alte lifte pâgâne. El a întemeiat clasa ţăranilor glorioşi, înstărindu-i şi acordându-le privilegii, împroprietârindu-i pe malurile Nistrului, dându-le titlurile de mazâli sau răzeşi, după faptele de eroism în răsboi.
I a t ă textul inscripţiei de pe monument. In fată: Ştefan Cel Mare şi Sfânt. 1457- 1501 «.
In dreapta: „Biruitor de popoare — la Lipnic, Ia Baia, la Vaslui, la Valea-Albă, la Cot-Buca, la Scheia, la Dumbrava Roşie pentru Ţară, Neam şi Cruce”.
In stânga : „Domn din Munte până în Nistru şi Mare. Intemeietor de mănăstiri. Fâcălor de dreptate. Chipul său în moştenirea sa. Verso: «Apărătorul Basarabiei — N i s t r u l – – Chilia’— Cetatea-Albă» ; iar mai jos : , Ridicatu-s’au acest monument pentru vecinicia gloriei strămoşeşti, prin osârdia domnului General V. Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu – s’au de către sculptorul A. M. Plămădeală şi Arhitectul E. A. Bernardazzi în anul 1925″.
2) Redau şi actul de fondaţie al Monumentului:
„In zilele Majestăţii Sale Regele Ferdinand I, în al unsprezecelea an al glorioasei sale domnii, Preşedinte al ‘Consiliului de Miniştri fiind Ion 1.1. C. Brătianu şi Ministru al Basarabiei d. Ion Inculeţ, ridicatu – s’au în inima Basarabiei, pe veci din nou alipită pământului românesc, întru slava Marelui Domnitor Ştefan Voevod, Atletul Creştinătăţii şi Stâpânitor al Moldovei de la Munte până la Mare, acest monument, prinos de cucernică închinăciune Biruitorului care a întrupat în el vitejia şi neînfrânta putere de vieaţă a Neamului, prin osârdia şi munca stăruitoare a doamnelor: T. General Rudeanu, T. Tomescu, Ketty Dauş, E. Colonel Bălăşescu, Valentina Barcă, Rozina Buşilă, E. Colonel Carp, Elena Climescu, V. General Firu, E. Colonel Hermeziu, Natalia Hertza, E. Maior Ionaşcu, Vera Crasovschi, Măria Pelivan, Lucia Pântea, Ecaterina Papinian, Preşedinte al acestui Comitet fiind in anii 1925 — 1926 Generalul de Divizie Rudeanu Vasile şi în anul 1928 Generalul de Divizie Scărişoreanu Romulus, iar Vice-preşedinte d. Gherman Pântea şi cu oboseala şi meşteşugul d-lor: A. Plămădeală, Eugeniu Bernardazzi şi George Leviţchi.
Şi desvelitu-s’au în primul au al Domniei Majestăţii Sale Regelui Mihai I, in faţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae, Sanctităţii Sale Mirou Cristea, Patriarhul României, şi Domnului George Buzdugan, înalţi Regenţi, fiind Preşedinte al Consiliului de Miniştri Domnul Vintilă I. C. Brătianu, astăzi 29 Aprilie 1928, in ziua proslăvirii a 10 ani de la Unirea Moldovei dintre. Prut şi Nistru la Patria-Mamă şi datu-s’au în obşteasca bucurie a norodului, în grija Primarului Municipiul Chişinău, ca o comoară sfântă, care să amintească pururi generaţiilor viitoare fala strămoşiilor şi tăria Neamului Românesc.
Ambele aceste redactări se datoresc marelui cărturar al Neamului, d. Profesor universitar N. lorga.

Pag. 246 extrasă din cartea :
Autor : căpitan Gh.V. Andronachi
ALBUMUL BASARABIEI
în jurul marelui eveniment al Unirii
Imprimeria Chişinău-1933

Vă  rugăm să distribuiți acest material pentru a crea la Chișinău și București o opinie publică puternică în vederea restabilirii adevărului istoric.

05/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

ANALISTUL Vladimir Socor : ”Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță, iar expansiunea contează cu orice preț. Semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90.”

Vadimir Socor

  Vadimir Socor

Rusia și-a plănuit expansiunea încă din anii ’90

Soluția ca Europa să scape de pericolul rusesc este ca, atunci când Putin nu va mai fi la putere, Rusia să alunece către o perioadă de instabilitate, crede analistul politic specializat în zona Europei de Est, Vladimir Socor.

Într-un interviu acordat publicației Veridica (https://www.veridica.ro/vladimir-socor-rusia-si-a-planuit-expansiunea-din-anii-90), acesta a mai spus și cum semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90 și a vorbit despre șansele Ucrainei în actualul război.

„Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei”

 Imediat după căderea URSS-ului, conducerea de la Kremlin nu a avut un plan specific de re -expansiune a Rusiei post-sovietice în teritoriul fostei Uniuni Sovietice, dar a avut idei și impulsuri fără o planificare concretă.

Ideile și impulsurile le-am văzut în intervenția militară a Rusiei în Transnistria în anul 1992, intervenție continuată până astăzi cu ocuparea militară a unei părți din teritoriul Republicii Moldova.

A fost un simptom de intenție, de viitor, într-un loc specific din fostul imperiu sovietic și țarist.

Alt indiciu al pericolelor care vor urma au fost declarațiile oficialilor din jurul lui Boris Elțîn, încă în toamna lui 1991 și primăvara lui 1992, care avertizau că o Ucraină independentă va trebui să renunțe la acele teritorii pe care chipurile Rusia sovietică le-ar fi acordat Ucrainei.

Și am văzut aceleași intenții și impulsuri în cazul Georgiei, unde Rusia a cotropit în anul 1991 Abhazia și Osetia de Sud.

Un plan general nu exista. Dar au existat aceste noțiuni, aceste intervenții la nivel local care anunțau o strategie generală.

Îi revine domnului Putin rolul istoric de a duce la îndeplinire o strategie generală.

 Putin reprezintă Rusia istorică. Reprezintă o Rusie veșnică, o Rusie neschimbată. Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei. Nu există nici o premisă de ordin istoric pentru a aștepta liberalizarea Rusiei.

Chiar acele elemente din Rusia care se pronunță pentru o guvernare de tip modern, una nu autocratică, dar instituțională de tip modern, aceștia sunt liberalii ruși, chiar și acești liberali se pronunță pentru imperiu.

Am discutat în prezentarea făcută azi despre ideologia rușilor albi, monarhiști, din războiul civil care concepeau Ucraina ca pe o ”MaloRusie”, o Rusie mică, un apendice al Rusiei Mari, o Ucraină care nu avea dreptul la denumirea de Ucraina și nu avea identitate națională. Putin reia această ideologie.

În Rusia de azi există liberalii care fac parte din sistem, ei sunt denumiți ironic de către criticii lor ”sislibs”, e o denumire sarcastică, înseamnă „sistemnâi liberala”, liberalii care fac parte din sistem.

Ei sunt anturajul lui Dmitri Medvedev, personalități de tip oligarhic precum Anatoli Ciubais, liberali din domeniul finanțelor cum ar fi ministrul de finanțe Cudrin sau președintele Sberbank, Herman Gref, aceștia sunt liberalii din sistem care au aceeași atitudine în privința Ucrainei.

Dmitri Medvedev este unul dintre cei mai agresivi în această privință. Ucraina este un apendice al Rusiei, nu are dreptul la existență proprie, iar atuurile industriale ale Ucrainei trebuie să fie integrate cu economia rusească.

Dacă Rusia alunecă spre instabilitate după Putin, Europa ar scăpa de pericolul rusesc.

Speranța mea personală este într-o „smuta”. 

Smuta este un concept din istoria Rusiei, înseamnă prăbușirea autorității centrale și o perioadă de dezordine, anarhie și concurență violentă între diferite grupări.

 Smuta este denumirea perioadei de la începutul secolului al XVII-lea, pe care noi o cunoaștem din istoria artei și a muzicii ca fiind perioada lui Boris Godunov. Perioada aceea a fost o smută în care autoritatea țaristă s-a prăbușit. Au fost câțiva concurenți candidați potențiali pentru tronul Rusiei, o perioadă de anarhie, nici măcar de război civil, dar o perioadă de prăbușire totală și anarhie, care a fost până la urmă reglementată prin ascensiunea la putere a dinastiei Romanovilor.

Perioada s-a încheiat și Rusia și-a reluat cursul de expansiune care a fost marcat de încorporarea jumătății de est a Ucrainei, în 1654.

În secolul XX am avut două smute. A fost prăbușirea Rusiei la sfârșitul Primului Război Mondial, datorită victoriei Germaniei.

Acest fapt este insuficient conștientizat sau poate chiar rămâne neconștientizat în mentalul colectiv românesc și din Europa răsăriteană: Germania a înfrânt Rusia în Europa Răsăriteană, a zdrobit pur și simplu puterea militară a Rusiei și a dictat condițiile păcii de la Brest Litvosk care a dezmembrat imperiul rus.

Asta ar fi prima smuta din secolul XX…

Înfrângerea Rusiei de către Germania a dus la o smuta în Rusia, prăbușirea autorității centrale, anarhie, război civil. Acea smuta s-a încheiat în 1921, dar a dus la refacerea unei noi Rusii, sub forma Uniunii Sovietice.

A doua smuta a sec. XX a fost prăbușirea URSS în 1991, când s-a creat acea uriașă fereastră de oportunitate pentru ca URSS să se dezmembreze și pe ruinele ei să apară multe state independente.

În actualul context, în secolul XXI, o a patra smuta din istoria Rusiei ar aduce beneficii nu Rusiei, ci lumii care privește cu crispare și cu groază la niște acțiuni pe care de multe ori nu le înțelege.

Beneficiile smutei ar fi eliminarea primejdiei rusești în Europa. Pur și simplu. Izolarea Rusiei acolo unde e locul Rusiei, dincolo de Europa, undeva la hotarul dintre Europa și Asia sau chiar în Asia. Acolo este locul Rusiei.

Încă nu putem prevedea efectele sancțiunilor economice pe termen mediu și lung. Deocamdată ne aflăm încă în limitele termenului scurt. Pe termen scurt sancțiunile economice încă nu au avut impactul dorit de noi. S-ar putea să-l aibă pe termen mediu. S-ar putea să contribuie la o nouă Smută în Rusia. Încă nu știm, nu putem prevedea.

Va depinde foarte mult și de evoluția războiului din Ucraina. Rusia dorește ușurarea sancțiunilor, că n-ar fi realist să dorească eliminarea sancțiunilor.

Posibil ca un armistițiu în Ucraina, cu consimțământul Ucrainei, ar putea fi folosit ca argument pentru ușurarea unora dintre sancțiuni, în mod selectiv. Nu știm.

Deocamdată veniturile de export ale Rusiei din petrol, gaz și alte materii prime sunt mai mari anul acesta decât anul trecut. Cu toate că volumele au scăzut, veniturile au crescut din cauza creșterii prețurilor.

Repet. Impactul sancțiunilor este în momentul de față imprevizibil. Dacă sancțiunile sunt aplicate cu consecvență și sporite atunci s-ar putea ca Rusia să se dezintegreze economic ceea ce ar fi în interesul tuturor. Nu toate guvernele consideră că o smută în Rusia ar fi în interesul Occidentului. Nici pe departe toate guvernele.

Unele guverne, cel francez, de exemplu, consideră că Rusia aparține Europei și trebuie să fie reintrodusă în conceptul european. Această idee este o specialitate istorică a Franței…

Putin este predictibil pentru experți sau cel puțin pentru unii experți. Dar Putin a introdus ambiguitatea juridică prin care derutează și introduce confuzie în rândurile guvernelor occidentale și politicii acestora.

În cazul Donețkului și al Luhanskului, în Crimeea. Donețk și Luhansk, până la acest război, urmau să facă parte și să nu facă parte din Ucraina. Urmau să fie anexate și să nu fie anexate de Rusia, situație cu ambiguitate.

Pe hârtie, Donețk și Luhansk urmau să facă parte din Ucraina în mod nominal, în mod juridic, dar de facto, s-ar fi aflat, se aflau deja, sub controlul deplin al Rusiei din punct de vedere militar, economic și politic.

Controlate sută la sută de către Rusia, dar juridic făcând parte din Ucraina. În așa mod încât Donețk și Luhansk să fie în interiorul Ucrainei în suficientă măsură ca să influențeze politica Ucrainei din interior.

Asta este ambiguitatea magistrală a acordurilor de la Minsk. Așa-ziselor acorduri, de fapt, dictate de Rusia. Între timp Rusia a anulat acordurile de la Minsk declarând că Donețk și Luhansk sunt state independente.

De facto anexate la Rusia.

Și aici rămâne o doză de ambiguitate. Deși Donețk și Luhansk ar face parte integrantă din Rusia din toate punctele de vedere, militar, economic, politic, cultural, psihologic, din toate punctele de vedere, ar face parte din Rusia, oficial ele sunt declarate ca state independente. La fel și Abhazia și Osetia de Sud. Fac parte de facto din toate punctele de vedere din Rusia, dar sunt declarate, juridic, state independente.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț”

 Către ce mergem acum? Mergem către o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei. Eu nu am împărtășit deloc optimismul care a domnit în Occident în martie și aprilie când Occidentul prezuma victoria Ucrainei și înfrângerea Rusiei.

A fost o euforie artificială și eu mă tem că la nivel psihologic această euforie a servit drept justificare a politicii de expectativă din partea Occidentului, fără să înarmeze Ucraina în mod adecvat, așteptându-se ca Ucraina să câștige războiul cu asistență minimă.

Cu fiecare zi care trece din martie și până astăzi Rusia câștigă teren, pas cu pas, într-un mod foarte ineficient, cu pierderi uriașe în fiecare zi, din efectivele militare, cu comandament militar ineficient, incompetent, poate chiar arhaic, cu armament demodat, împotriva unor trupe ucrainene care performează mai presus de orice așteptări, dar Rusia iese câștigătoare netă.

În fiecare zi, avansează, pas cu pas, și câștigă mai mult teren în dauna Ucrainei, în fiecare zi distruge și mai mult infrastructura…

Afară de cazul în care statele Occidentale trec imediat, fără a mai pierde timpul, la înarmarea serioasă a Ucrainei, o infuzie de armament greu, de natură ofensivă, cu rază de acțiune lungă pentru a face posibilă o contraofensivă a Ucrainei.

Ucraina își asumă această contraofensivă, a declarat de multe ori că își asumă această contraofensivă, cu condiția să fie înarmată adecvat în modul pe care tocmai l-am descris.

Fereastra de oportunitate se închide la începutul toamnei.

O contraofensivă nu va mai fi posibilă începând cu mijlocul toamnei. Și este nevoie de această infuzie instantanee de armament de natura pe care am descris-o și va mai fi nevoie de câteva săptămâni pentru ca trupele ucrainene să se antreneze în folosirea acestui armament. Atunci, contraofensiva va fi posibilă la sfârșitul verii.

Posibil, dar fără probabilitate, posibilitate ipotetică, o nouă fereastră de oportunitate ar putea să se deschidă primăvara dacă până atunci Rusia nu se fortifică pe liniile frontului pe care le va fi atins la toamnă.

 Să sperăm că așa va fi. Deocamdată Rusia nu s-a fortificat pe liniile actuale ale frontului deoarece ea așteaptă să mai extindă liniile actuale.

Dacă Rusia va atinge punctul culminant al expansiunii ei în Ucraina și va decide să se fortifice pe o anumită linie a frontului, atunci va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil pentru ucraineni să întreprindă o ofensivă deoarece costurile în pierderi umane vor fi imense și Ucraina, spre deosebire de Rusia, ține seama de factorul pierderilor umane.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț.

19/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov susține că Perestroika a fost necesară și că nu o regretă, deși acum unele lucruri le-ar face diferit

Gorbaciov, învinuit de procuratura URSS de „trădare de patrie”

Gorbaciov nu regretă Perestroika, dar admite că ar face lucrurile diferit

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a susţinut recent programul de reforme politice cunoscut sub numele de Perestroika (Restructurare), dar a recunoscut totodată că ambiţiosul proiect nu a fost lipsit de erori, relatează agenţia Agerpres, care citează EFE.

”Dacă ar fi să încep din nou, aş face multe lucruri diferit”, a semnalat Gorbaciov într-un articol publicat în revista ”Rusia în politica globală”.

Fostul lider al URSS a admis că Perestroika a traversat mai multe etape, cu ”erori şi realizări”, dar a insistat că reformele au avut o ”justificare istorică”. ”Aceasta însemna că Perestroika era necesară şi că mergeam în direcţia corectă”, susţine Gorbaciov.

El a remarcat şi faptul că autorii schimbărilor care au culminat în anul 1991 cu destrămarea URSS sunt acuzaţi astăzi de ”naivitate”, de ”trădare” ori de lipsa unui plan concret de acţiune.

”Unii chiar spun că Perestroika nu era necesară. Dar despre aceste persoane pot spune doar un lucru: că au o memorie foarte scurtă”, a apreciat el amintind de ambianţa din societate la începutul reformelor în anul 1985.

Ultimul lider sovietic, acum în vârstă de 90 de ani, a insistat că oamenii ”aveau nevoie de schimbări”.

”Toţi, atât conducătorii cât şi oamenii de rând simţeau că ceva merge prost în ţară. Stagnarea se adâncea şi dezvoltarea economică în realitate se oprise”, explică Gorbaciov.

Prin urmare, ”majoritatea absolută considerau că nu se mai putea trăi în acest mod (…) Aceasta (nevoia de schimbare) nu s-a născut în capul meu, ea era pe buzele tuturor”, îşi mai aminteşte ”părintele” Perestroikăi.

El a admis că reformele radicale pe scară extinsă implică mereu unele riscuri, dar rămâne la părerea că conducerea sovietică de la acea vreme trebuia să-şi asume riscul.

”În conducerea ţării, Biroul Politic (al Comitetului central al Partidului Comunist), exista unanimitate în această privinţă”, notează Gorbaciov despre una dintre etapele cele mai comentate ale Perestroikăi.

Acest proces de reforme era orientat către cetăţeanul sovietic şi avea scopul de a-l transforma în stăpânul propriului său destin după secole de existenţă ale unui Stat autocrat şi apoi totalitar.

”A fost o ruptură cu trecutul (…), un progres către viitor”, concluzionează ultimul lider al URSS.

03/08/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: