Germania Slavica și colonizarea germanică a teritoriilor slavilor apuseni

O istorie: Germania Slavica

 

 

 Germania Slavica este un termen istoriografic care definește relatiile de vecinatate create de migratia spre est (Ostsiedlung) intre germanici si popoarele slave de Vest, numiti comun Venzi (Wends).

Termenul provine din scandinavul vender, etnonim care se referă la populațiile de origine slavă ce locuiesc pe țărmul sudic al Mării Baltice scria Theophyle în  https://politeia.org.ro/magazin-istoric .

Triburile numiților Venzi erau formate din liuticii (între râurile Warnow și Mildenitz), obotriții (între golful Wismar și lacul Schweriner), sorbii (în Lusacia), wagrii (Wagria), milcenii (Silezia Lusaciană), warnabii (pe râul Warnow), polabii (între râurile Trave și Elba), drevanii (pe Elba, în districtul de azi Lüchow-Dannenberg), circipanii (între râurile Recknitz și Peene), kessinii (pe Warnow, în zona Rostock), redarii (la sud de lacul Tollensesee), ranii (insula Rugia), ukranii (pe Ucker), moricii (lângă lacul Müritz), neleticii (la confluența râurilor Havel și Elba), hevellii (pe Havel, în districtul Havelland), colodicii (Elba superioară), glomacii (Elba superioară), chuticii (pe râul Saale), leubuzii (pe Oder) și pomeranii (între Oder și Vistula).

Termenul generic de Germania Slavica a fost structurat in anii ’60 ai secolul XX in trei sectoare geografice: Germania Slavica I, Germania Slavica II si Bavaria Slavica.

 

 

 

Germania Slavica I este regiunea care a fost incorporata mai tarziu de Regatul Francilor si de Imperiul romano-german (Sfântul Imperiu Roman – Heiliges Römisches Reich) dupa formarea lui.

Aceasta regiune includea teritoriul intre Elba si Saale in Vest pana la Oder in Est.

Germania Slavica II este regiunea la vest de Germania Slavica I și încorpora teritoriile Sileziei, Pomerania si Prusia, astăzi în Cehia, Polonia, republicile Baltice si Rusia (Kaliningrad).

Toate aceste teritorii au trecut in ultimele secole din stăpanire germana in stapanirea țărilor enumerate mai sus.

Bavaria Slavica este o parte din Bavaria de astazi (nord-vestul ei) atunci populata de bavari (Bajuvarians), populatie vendica (slava) asimilata in totalitate de francii de sud (salieri),  vezi Franconia.

Ca o paranteză, trebuie menționat că migrația medievala germanică nu a fost numai pe teritoriile slave, ci și pe teritoriile noastre, cu mari regiuni de colonizare în Satul Mare,  Bistrița, Timișoara, Brașov și Sibiu.

Fenomenul de Ostsiedlung, colonizare germanica a estului între secolele IX-XIV a fost în multe cazuri o colonizare pașnică, dar de alte ori o colonizare în forță sub pretexte diferite, cel mai răspândit fiind creștinarea venzilor păgâni.

 

 

 

 

 

 

 

Colonizarea germanică a ajuns la nivelul ei cel mai înalt cu ocazia cruciadei împotriva venzilor începuta in anul 1147. Interesant de menționat ca germanicii au avut aliati slavi care au facilitat aceasta mișcare spre est.

Cruciada marchează începutul seriei „războaielor sfinte” purtate împotriva populațiilor păgâne din regiunea Mării Baltice.

La aceste războaie vor lua parte saxonii, danezii și polonezii.

Prin bula papală Divina dispensatione emisă la 13 aprilie 1147, papa Eugeniu al III-lea (1145-1153) va legitima cruciada purtată împotriva venzilor.

Dacă pentru feudalii germani miza politică era aceea de a aduna tribut de la triburile slave și de a-și extinde domeniile, pentru danezi era momentul potrivit să-i „pedepsească” pe ranii care organizau raiduri în teritoriul danez.

În cazul Poloniei, miza politică avea ca obiectiv intimidarea vecinilor prusaci, păgâni la acea vreme și extinderea spre vest, dincolo de râul Oder.

La sfârsitul acestei cruciade, germanicii deveneau hegemonul de facto a unei mari parti  din Europa Centrala si de Est, de la Baltica până în Carpati.

Articolul este o completare (preambul) a doua articole publicate de Politeia – serialul “Magna Germania (1): De la Charlemagne la Angela Merkel” si Germania? Germania!

Publicitate

Calendar istoric: 143 de ani ca “naţiune de sine stătătoare”

 

 

La data de 9 mai 1877, ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, anunta solemn intr-o şedinţă publică a Adunării Deputaţilor ca România este o naţiune de sine stătătoare.

La 7 mai 1877, într-o adunare a Consiliului de Miniştri, dupa ce C.A. Rosetti (preşedintele Adunării Deputaţilor) a asigurat numarul de deputati necesar pentru a vota aceasta decizie, a fost luata aceasta hotărâre istorica impreună cu decizia de a nu mai plăti tributul de 915 mii de lei aur catre Înalta Poartă.

Suma respectiva era echivalentul aproximativ a 28 de milioane de Euro la valoarea de astăzi.

Declaratia lui Mihail Kogălniceanu a fost aranjata ca răspuns a unei interpelari a deputatului jurnalist Nicolae Fleva, pe atunci deputat de Focsani, ulterior primar al Bucureștiului între anii 1884 – 1886, un politician extrem de curios si interesant, a carui istorie ciudata o puteti citi, AICI.

Fleva a intrebat “dacă Guvernul a anuntat Puterile Garante despre ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Poartă şi, prin urmare, independenţa totală a României.”

La aceasta interpelare a raspuns Mihail Kogălniceanu (ministrul de externe) în aplauzele deputaţilor, că legăturile cu Înalta Poartă fiind rupte “suntem independenţi si naţiune de sine stătătoare”, iar guvernul “va face toate cele necesare ca starea noastră de naţiune independentă să fie recunoscută de Europa”.

Dupa aplauze indelungite, Adunarea Deputatilor a votat moţiunea prin care “ia act de resbelul între România şi Imperiul Otoman, ruperea legăturilor noastre cu Înalta Poartă şi independenţa totală a României sunt oficiale si anuntate partilor“, scria regretatul blogger  †Theophyle, evocat de  https://politeia.org.ro/magazin-istoric )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

România anului 1877 era un stat mic, cu o suprafată de 121.000 km patrati, care avea o populatie de aproximativ 5 milioane de locuitori. Încă 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine.

La data de 16 aprilie 1877, Principatele Unite si Imperiul Rus au semnat un tratat la Bucuresti care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Bulgaria, cu conditia respectării integritătii teritoriale a României.

În România a fost declarată mobilizarea trupelor.

Aproximativ 120.000 de soldati au fost plasati de-a lungul Dunării pentru apărarea Principatelor în fata unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman la 24 aprilie 1877, iar trupele rusesti au intrat în România pe la Ungheni, pe noul pod construit peste Prut. Incepuse Razboiul de Independență.  

Alfabetul runic secuiesc (Székely Rovásírás) un element protocronist și naționalist, reînviat în forță în ultimii ani

Secuii (Székelyek)

Fiecare dintre noi poate face o alegere social-culturală cum dorește.

Eu pot fi urmasul lui Mircea cel Batran / Stefan cel Mare, un amic maghiar poate fi urmasul lui Atilla, un corsican poate fi urmasul lui Bonaparte, un evreu al regelui David si un tigan al lui Ştefan Răzvan-Voda.

Asadar chestia cu alegerea este personala; etnic vorbind, ne putem baza pe unele elemente istorice, antropologice și în special genetice, care în zilele noastre cred ca pot fi deslușite.

Din punct de vedere al faptelor pe teren, situația ar fi cam asta: la recensământul din 1992 s-au declarat secui 831 de persoane, iar în cel din 2002 doar 150 de persoane s-au declarat „secui” propriu zişi. 

Acestea sunt faptele.

Originea etnică a secuilor este viu disputată de istorici şi antropologi.

În decursul timpului, diverşi cercetători i-au considerat pe secui ca descinzând, pe rând, din maghiari, sciţi, huni, gepizi, avari, bulgari de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkari din Caucaz si semiti din peninsula Arabica.

Parerea mea personala este si parerea istoricului maghiar Gyorffy Gyorgy, care sustine că secuii reprezintă populaţia kavara musulmană, care popula Bihorul secolului al X-lea.

Alte două popoare turcice înrudite au coabitat în decursul evului mediu în Transilvania cu secuii lăsând numeroase urme toponimice păstrate până in ziua de azi: uzii (Uz e o variantă a denumirii ramurii tribale turce Oğuz) şi pecenegii.

Astfel, există Valea Uzului, respectiv aşezarea Uzon (Ozun) din judeţul Covasna. (Ozun înseamnă pe turceşte “lung”, comparabil cu cuvântul maghiar hosszú.)

În zona Mureş există sate cu numele de Besenyő care se traduce prin “peceneg”.

Secuii au fost crestinati probabil de Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131), când au făcut parte împreună cu pecenegii și vlahi în 1116 în avangarda trupelor, ca participanţi la bătălia de la Olsava.

Ca lucrurile sa fie complete, între anii 1210-1213 secuii au făcut parte şi din oastea regelui Andrei al II-lea al Ungariei, participant între anii 1217-1218 la Cruciada a V-a, și au luptat în Palestina împotriva arabilor conduşi de Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia Ayubidă, de acolo aducându-și fiecare cateva gene semite.

Secuii au fost consideraţi în Ungaria Medievală naţiune diferită de maghiari, potrivit edictului Unio Trio Nationum (Uniunea celor trei naţiuni), emis în 1438 şi care stabilea drepturile naţiunilor reunite: saşii, secuii şi maghiarii.

În decursul timpului, sub presiunea autorităţilor statale maghiare, secuii au fost asimilaţi cultural şi lingvistic maghiarilor.

Sursele istorice Anonymus – în jurul anului 1200 -, Simion de Kéza, Kálti Márk si Tarih-i Üngürüsz susţin că la descălecatul maghiar din 896, secuii erau deja în Bazinul Carpatic şi s-au alăturat maghiarilor imediat la venirea acestora.

„Cronica lui Kálti Márk” menţionează faptul că secuii sunt rămăşiţe ale vechilor huni, care s-au retras în munţi, stabilindu-se alături de valahi.

Pot sa afirm din sursele occidentale pe care le dețin (surse secundare si terțiare) ca singura localitate in care probabil trăiesc secuii “adevarati” ar fi in Săcădate (Oltszakadat), în imediata apropiere a oraşului Avrig si care este in afara așa-numitului ținut Secuiesc.

Runele secuieşti (Székely Rovásírás)

Alfabetul Runic Secuiesc este un element protocronist si naționalist, reînviat in forță în ultimii ani.

Teoretic, orice limbă putea fi scrisă cu ajutorul acestor rune, inclusiv limba română. De fapt “reînvierea” acestui alfabet este de-a dreptul hilară; o putem asemăna cu reîntoarcerea scrierii românești la litere chirilice.  

Acest alfabet  a fost răspândit în Transilvania şi în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele maghiar Ştefan I-ul (cel Sfânt), sub influenţa Bisericii Romei, a impus alfabetul latin.

A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit subit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripţia oficială a lucrărilor Consiliului Naţional Secuiesc.

Etimologia Rovásírás (rune) provine din cuvântul maghiar ró(v) (din fondul lexical uralic), “a scrijeli” + sufixul substantival -ás (“scrijelire”).

Din rovás se trage cuvântul românesc răvaş, înrudit etimologic cu răboj/răbuş, care are corespondenţi aproape omofoni în sârbo-croată şi bulgară.

Pseudorunele secuiesti provin din runele folosite de popoarele de limba turcă : de ex. în sec. VII-VIII în hanatul turcilor “albaştri” (kök sau gök türk), cu variante ulterioare, ca de exemplu în hanatul uigur; inscripţiile kîrgîze din sec. IX şi cele din valea Talas din Turkestan (teritoriul dintre Caspica şi Mongolia).

Aşa zisele rune orhonice sunt considerate a fi fost inspirate din alfabetele canaanite (fenician, arameic, siriac, sogdian).

Compararea cu asemenea alfabete  arată următoarele potriviri de semne: (1) cu alfabetul fenician: 50%; (2)  cu alfabetul etrusc: 43,4%; (3)  cu alfabetul turcic: 28,6%, ceea ce reprezintă un indiciu că şi pseudorunele secuieşti ar avea la bază alfabetele canaanite sau un alfabet derivat din cel fenician, trecînd apoi printr-o dezvoltare diferită.

Trebuie sa secretizam aceasta postare. Daca pastorul László Tőkés ar afla, s-ar putea sa fie tentat să-si ceară autonomie și in Israel, deoarece runele Secuiești provin din alfabetul Cananit, ceea ce înseamna ca Secuii s-ar putea sa fie originari din … Canan. 

Ce aberații, ce prostii, păcat de timp, încheie articolul regretatul Theophyle, pe  https://politeia.org.ro/editorial-opinii/secuii-szekelyek.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/14/asimilarea-poporului-secuiesc-de-catre-unguri-si-teoriile-privitoare-la-originile-secuilor-video/