CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O RANĂ NEVINDECATĂ : Suferințele romanilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria sub ocupația sovietică

 

Sfatul Tarii

Deoarece sarbatoarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara se apropie cu pasi repezi, este important sa ne re-amintim sacrificiul facut de generatii de romani patrioti, atat inainte de 1918 cat si dupa nelegiuirea din 1940 si sa intelegem dramele prin care au trecut acesti romani basarabeni precum si cei de dincolo de Nistru, care nu au reusit sa revina la Patria Mama, din cauza intereselor marilor puteri dar si din lipsa de interes a celor care au reprezentat Romania la Conferinta de Pace de la Paris la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

Aș dori sa mentionez cateva elemente de natura istorica, elemente pe care majoritatea romanilor nu le cunosc (multe dintre ele apartin domnului Viorel Dolha sau sunt si din alte surse). Acest articol este o varianta actualizata a celui publicat in 2010 pe blogul ASR Principelui Radu si intitulat “Spre aducere aminte”.

Ceea ce ar trebui retinut, este ca deportarile din Basarabia si Transnistria (deoarece romanii erau numerosi si dincolo de Nistru) au inceput cu aproape doua secole inainte de 1940, numindu-se atunci colonizari, sub pretextul civilizarii unor teritorii asiatice ale Rusiei, a Crimeei si a spatiului Nistru-Nipru. Rusia a ajuns, pe etape in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut, aceasta din urma datorandu-se tradarii lui Dimitrie Moruzzi (pedepsit de turci in acelasi an, prin decapitare – ma intreb daca ar fi primit pedeapsa cuvenita in cazul in care ar fi fost judecat de romani).

Fragmentarea populatiei romanesti și distrugerea echilibrului etnic

Populatia romanească din Bugo-Nistria – sfarsitul sec XIX

Referitor la impartirea provinciilor romanesti si trecerea lor sub control rusesc, apare in 1810 proiectul „Prozorovski”, impartind teritoriile locuite de romani in 4 regiuni (Moldova, Basarabia, Muntenia, Oltenia) care puteau fi mai usor „eliberate” de sub turci si transformate in gubernii. Scopul declarat era transformarea lor prin rusificare, in state slave de legatura cu teritoriile otomane locuite de slavii balcanici.

Tot pe ratiunea slavizarii Balcanilor a fost impiedicat in ultimul moment de catre Rusia demersul unirii Bulgariei cu Romania, in 1887, prin recunoasterea lui Carol I ca rege al Bulgariei, asa cum arata istoricul militar Alex Mihai Stoenescu, in cartea sa „IstoriaLoviturilorDeStatDinRomania” vol.2. Sa ne imaginam ce ar fi insemnat pentru regiune refacerea imperiului vlaho-bulgar al Asanestilor!

Harta: Imperiul vlaho-bulgar al Asăneștilor

Planul “Prozorovski” a fost continuat in toata perioada 1848-1918. Chiar si dupa realizarea unirii Moldovei (ce a mai ramas din ea dupa ce Bucovina a fost ocupata de austro-ungari, iar estul ei de catre rusi) cu Tara Romaneasca la 1859, Imperiul Tarist a incercat necontenit sa desfaca aceasta unire, creand diversiuni si amplificand nemultumirile populatiei si tensiunile in anumite zone ale Romaniei proaspat formate. 

Rusia a sprijinit cateva incercari de lovitura de stat, bazandu-se pe nemultumirea moldovenilor pentru mutarea capitalei la Bucuresti in locul Iasiului. Rascoala de la 1888 a fost un exemplu de ceea ce pot face serviciile de informatii tariste iar totul a culminat cu cea de la 1907. 

Chiar si analiza celor 4 atentate impotriva lui Ion C. Bratianu arata implicarea Rusiei, frustrata de politica abila a acestuia si de faptul ca in cateva randuri planurile Imperiului Tarist au fost demascate de catre Bratianu in fata celorlalte puteri ale vremii, Rusia trebuind sa dea explicatii.

Moldova lui Stefan cel Mare la 1483 (fără Pocuția)

Anterior acestei situatii, Nistrul ca frontiera între Moldova si Rusia a fost recunoscut înca de Petru cel Mare prin Tratatul încheiat cu Dimitrie Cantemir la 1711, insa apoi intregul teritoriu a trecut sub suzeranitate otomană

Moldova intreagă

Desi primele mentiuni de depopulari ale Moldovei pentru colonizari in Rusia apar la 1739 (aproximativ 100.000 de persoane), scenariul respectat de Rusia si apoi de Uniunea Sovietica a fost conceput in timpul Tarinei Ecaterina a II-a. El presupunea o “transplantare a populaţiei amânduror Principatelor” (la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug “două treimi din locuitorii Moldovei), iar teritoriul autonom sa se numeasca “Moldova Noua”, propunerea de domnitor fiind A.I.Mavrocordat. In jurul anului 1783 au fost asezate si cateva mii de familii de romani ardeleni dincolo de Bug. Tot la 1792, surse rusesti mentioneaza ca 80% din populatia din Transnistria erau români de origine.

Chiar si temeliile orasului Odessa au fost puse de români, suburbia sa Moldovanca,dezvoltându-se pe vatra unui sat românesc existent înaintea inființării orașului.

La acest capitol, se poate usor constata ca “ucrainenii” din regiunile enumerate mai sus (la care se adauga Nordul Maramuresului, Sudul Galitiei si Pocutia) au un procent insemnat de “sange” romanesc (evident, au fost colonizate si alte populatii, totul urmat de etnocid si apoi de genocidul bolsevic, care au schimbat semnificativ raportul etnic).

Ar trebui mentionate si cateva momente cheie din perioada pregatirii Unirii Basarabiei cu Romania, 1917-1918 (citatele sunt pentru materialele ce nu-mi apartin):

• „La 17 decembrie 1917 s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.”

• „Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.”

• „În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui. Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.”

Romanii de dincolo de Nistru la inceputul sec XX

Aceste elemente ar trebui sa figureze, dupa o cercetare atenta, in cartile noastre de istorie, pentru ca majoritatea romanilor si a celorlalte natiuni inca le ignora …

Ca mentiune, in 1920, la negocierile de la Paris, Romania a neglijat Transnistria, desi romanii de acolo cerusera unirea cu Tara. Totusi, intr-o discurs tinut la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu a tinut sa precizeze ca “600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”. Din aprilie 1920 încep revolte ţărăneşti. Răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care Marea enciclopedie rusă spunea că “moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922, sub conducerea lui Chirsula, revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.

Insusi Karl Marx menționase ca în Basarabia trăiau majoritar români. El a relevat in manuscrisele sale si urmatoarele randuri despre români:

Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo – Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlul de promovare…”.

Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse”.

Ţăranul român nutreşte pentru ‘muscal’ (moscovit) numai ură”. (Karl Marx)

Sunt doar câteva dintre cele mai tari afirmaţii scrise de către Karl Marx, părintele comunismului, în manuscrisele sale, publicate cu mare dificultate în România la 1964 şi, mai apoi, ignorate, din motive politice, până în ’89. Motivul era că nu dădea bine ca autorul Manifestului comunist să aibă păreri critice despre Rusia, indiferent în ce formă se prezenta ea, şi nu trebuia să se accepte public ideea că însuşi Karl Marx considera pe cei care trăiau în Basarabia ţaristă drept… români şi vorbitori de limbă română. “

Trebuie remarcat si faptul ca la 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, la est de Nistru, în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, cu „o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia” (Viorel Dolha). Limba oficiala a fost romana si mai apoi tranformata in „moldoveneasca”.

Harta etnica RASSMoldovenești în 1926

Harta: România si Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească in 1924

In perioada interbelica, in Transnistria, crimele si deportarile au fost o prevestire a ceea ce urma sa se intample si la vest de Nistru, incepand cu 1940. Cazul Winnytsa, in Ucraina de azi, la care a lucrat si un roman, Florin Matrescu, este cutremurator: intre 1921-1938 au fost ucisi ucraineni nationalisti, romani, polonezi, ruși:

“În 1921-1922, au fost ucişi peste 10.000 ofiţeri, soldaţi şi politicieni ucraineni, participanţi la mişcarea de eliberare a ţării lor; ulterior, circa 8000 de membri ai mişcării “Uniunea pentru eliberarea Ucrainei”; apoi, între 1930-1933, circa 20.000 de ţărani care s-au opus colectivizării; în 1935, o dată cu asasinarea lui Kirov la Moscova, au fost îngropate aici circa 20.000 de persoane; în anii 1937-1938, poliţia secretă a aruncat în acest cimitir circa 15.000 de ucraineni; iar în ultima etapă, cea din timpul foametei provocate, la Winnitza au fost înhumate circa 150.000 de persoane .

Aceeaşi lucrare ne încredinţează că din această cifră de 205.000 persoane, 60% erau ţărani, restul fiind muncitori şi intelectuali; moartea s-a provocat prin împuşcarea în ceafă cu două sau trei gloanţe, metoda preferată a poliţiei politice sovietice, iar vârsta victimelor era în majoritate de 20-40 ani”.

Transnistria sub administratie româneasca 1941-1944

Din acest punct de vedere, Ucraina ar trebui sa aleaga de care parte se situeaza: fie este mostenitoarea unei parti a imperiul sovietic si ca urmare trebuie sa raspunda solidar pentru anexarile de teritorii si masacrele săvârșite de  bolsevici, fie se dezice de gigantul rosu si adopta o atitudine de victima, alaturi de români, polonezi, baltici, tătari si alte nații, participand însă la o negociere deschisa a statutului teritoriilor anexate, de reparatie istorica vis-a-vis de celelalte tari victime.

Dupa caderea Uniunii Sovietice, o semnificatie aparte o are Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:

On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:

1. support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;

2. support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.

In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”

http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina

Ma intreb de ce nimeni n-a facut mai nimic pentru a profita de aceasta „ușă deschisa?

Foto: Împărțirea Moldovei: din Evul Mediu până în prezent

Harta Buceagului 1930

In ceea ce priveste deportarile si masacrele dintre 1940-1960, cel mai reprezentativ caz este cel de la Fântâna Alba si cred, cu parere de rau pentru Ucraina, ca acolo ar trebui construit monumentul patimilor românesti, potrivit initiativei expuse mai jos, care rezuma si pierderile umane din Basarabia si N. Bucovinei – estimare premergatoare comisiei înființate de domnul presedinte Ghimpu:

http://memorialromanesc.org/

PATIMILE BASARABENILOR

A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPATIA SOVIETICA

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941

In mai putin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentand 12.23% din populatia Basarabiei interbelice.

1. Arestari: – 48.000 persoane:

·  Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care:

· 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli)

· 1 fost senator

·  Functionari civili si militari – transferati la Tiraspol pentru siguranta

· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei

2. Deportari – aproape 300.000 (in Nordul inghetat)

· 135.000 persoane pana in Septembrie 1940

· 19.200 persoane intre Octombrie-Noiembrie 1940

· 27.000 persoane in Decembrie 1940

· 100.000 persoane incepand cu 13-14 Iunie 1941

3. Ucisi – 30.000 prin impuscare sau tortura

· Orchestra Simfonica a Basarabiei este ridicata pe 3 Iulie 1940 din gara Chisinau la intoarcerea din turneu, dusa langa Orhei si impuscata in Valea Morii.

· 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in Siberia.

· 450 persoane – gasite (multe mutilate) in gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chisinau. Printre ei studenti, elevi, preoti, ceferisti.

· 87 persoane –Sediul NKVD, Chisinau (15 cu mainile legate in groapa comuna)

· 19 persoane – gasite asasinate la Sediul NKVD-Cetatea Alba

· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 barbati si o femeie cu mainile legate)

4. TOTAL pierderi umane in prima ocupatie sovietica

· Deportari: 300.000

· Ucisi: 30.000

· TOTAL: 330.000

 Deportati

II. A DOUA OCUPATIE SOVIETICA – după 23 August 1944

1. Deportari

· 250.000 persoane intre 1944-1948

· 11.324 familii 6 Iulie 1949

· 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)

2. Morti prin infometarea planificată provocata de Stalin :

· 300.000 persoane

3. TOTAL pierderi umane in a doua ocupatie sovietică

· Deportati: 875.000

· Morți: 300.000

· TOTAL: 1.175.000

Cadavrul unei victime deshumate de autoritatile romane, în vara lui 1942, în curtea fostului sediu al NKVD-ului local

III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPATII SOVIETICE

· 330.00 – Prima ocupatie sovietica

· 1.175.000 – A doua ocupatie sovietica

· 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMANESTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA

Judetele Hotin (Nord), Ismail si Cetatea Alba (Sud) sunt incorporate Ucrainei la 2 August 1940.

Foto: Copii in gulagul sovietic

CPIERDERILE ARMATEI REGALE ROMANE IN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

1. Deportari

· 180.000 soldati si ofiteri (doar cateva mii s-au intors)

2. Executati prin impuscare in lagar ( un Katyn românesc)

· 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balți).

Dezarmarea Armatei Romane, iunie 1940

PATIMILE BUCOVINENILOR

In 1940, România a fost forțată în urma ultimatumului primit in luna iunie a aceluiasi an, să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori.

Imediat ce administratia si armata romana au fost evacuate, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat teritoriul.

Listele Deportarilor întocmite de cotropitorii ruși

NKVD-ul (poliția politică sovietică) a intocmit primele liste ale „tradatorilor de tara”, cei cu rude in Romania sau banuiti ca vor sa fuga in Romania, care au fost deportati la munca forțată:

· 7 Decembrie 1940 – 1.294 persoane

· 1 Ianuarie 1941    – 1.085 persoane

Reprimarea încercărilor de refugiere din ”raiul comunist”

19 Noiembrie 1940

105 persoane (40 familii) au incercat sa treaca in România – în Suceveni

· Uciși: 3

· Raniti: 2 raniți (capturați)

· Refugiați in România: 100 (5 răniți)

· Deportari: toate rudele celor 105 persoane

6 Februarie 1941

500 persoane au incercat sa treaca in Romania – din localitățile Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana, Ostrita

· Ucisi: cca. 400 ( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)

· Arestati: 44

· Condamnati la moarte: 12

· Condamnați la 10 ani munca silnica: 32

· Refugiati in România: 57

· Deportari in Siberia: toate rudele celor 500 persoane

Masacrul de la Fantana Alba – 1 Aprilie 1941

· 2.000- 3.000 persoane din Patrautii de Sus, Patrautii de Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni in coloana pasnica având in frunte un steag alb si însemne religioase, s-au indreptat spre granița cu România.

· In poiana Varnița, la 3 km de frontieră, au fost mitraliați de militarii sovietici ascunsi in padure.

· Supravietuitorii au fost urmariti de cavaleria rusă si spintecati cu săbiile.

· Ranitii au fost legati de cozile cailor si tarati in in 5 gropi comune sapate dinainte unde au fost ingropati de vii: batrani, femei, copii, sugari.

· Altii au fost arestati de NKVD-ul din Hliboca (Adancata), torturati si aruncati de vii intr-o groapa comuna din cimitirul evreesc peste care s-a turnat var nestins.

12-13 Iunie 1941

Peste 13.000 de români au fost deportati in Siberia si Kazahstan

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

•    Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;

•    Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;

•    Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise.

 Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceeace înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941-martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băşinaşă românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război.

Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi.

Harta etnica a Basarabiei in 1930

FOTO: Harta etnica a R.Moldova-2004

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi.

În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestater şi deportate, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată contre familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”.

Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”.

In concluzie, cumuland cifrele deportarilor, executiilor si colonizarilor, au avut de suferit in jur de 3 milioane de persoane sau chiar mai mult, iar din punctul meu de vedere, toate aceste etape ar trebui sa se gaseasca intr-un raport complet al etnocidului si genocidului indreptat impotriva romanilor din est…

Ma intreb cine isi va asuma aceasta recunoastere istorica a ceea ce s-a intamplat in ultimii 300 de ani, in afara de istoricii de profesie. Gestul domnului presedinte Ghimpu este un bun inceput, dar este si un mare risc, mai ales daca Romania nu va sustine acest demers. Minimul a ceea ce ar putea sa faca Romania, ar fi sa re-instituie zi de doliu national, ziua pierderii Basarabiei si nordului Bucovinei – 28 iunie, pentru a fi solidara cu gestul Republicii Moldova… tot asa cum ziua Uniri Basarabiei cu Tara, 27 martie (9 aprilie pe stil nou), sa fie proclamata sarbatoare nationala.

Sper ca odata cineva acolo sus sa se intoarca cu fata spre noi si sa ni se faca “un minim de dreptate” fara a-i obliga pe altii sa treaca prin ce au trecut inaintasii nostri!

Actul Unirii Basarabiei cu Romania

Harta României ”dodoloațe”, asa cum figura ea în cererea celor prezenti la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918

Marius Zgureanu în https://www.rumaniamilitary.ro

11/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BASARABENII AU ALES DEJA UNIREA CU PATRIA MAMĂ ROMÂNIA!

TRICOLORUL ROMÂNIEI SĂNĂTOASE - Sănătatea Buzoiană

Referendum, Nereferendum…

Ideea unui referendum pentru Basarabia a fost lansată pentru prima oară de ruși, mai întâi de albgardiși, iar apoi și de bolșevici, după ce Sfatul Țării decisese Unirea cu Patria mamă România.

Recursul viclean la o soluție plebiscitară, ca tertip sofistic aruncat de bolșevici în față României, avea drept țintă nu un autentic exercițiu democratic, ci insinuarea faptului că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 ar fi fost contrară voinței populare și, astfel, nulă.

Bucureștiul a avut înțelepciunea să respingă oferta sovietică otrăvită, calificând-o drept provocare, după cum și era.

De fapt, ce este un referendum? O exprimare clară a voinței populare într-o anumită chestiune. Când peste jumătate dintre opțiuni se concentrează de o anumită parte, se respectă voința majorității.

Aici se exclud simulacrele de referendumuri de tipul celor organizate de Moscova în Transnistria, Crimeea, Donbas (Donețk și Lugansk), Abhazia sau Oseția de Sud, căci avem pe față simple și banale mascarade.

Referindu-ne la chestiunea reunirii cu România, un referendum continuu are loc latent și populația Basarabiei (indiferent de etnie/naționalitate, limbă maternă, apartenență confesională, vârstă, zonă geografică etc.) se pronunță de o manieră cât se poate de clară și imposibil de contestat.

Cunoaștem, în această etapă, rezultatele referendumului nostru continuu și acumulativ în chestiunea Reunirii.

Populația din Basarabia, în cea mai mare parte a sa, a optat deja: peste 1 milion și-a restabilit la cerere și sub jurământ de credință cetățenia română și încă peste 800 de mii au cerut oficial să le fie restabilită tot sub jurământ de credință.

Și asta la o populație totală de cca 3 milioane

Într-un proces natural care nu contenește… Este lesne de presupus, observând atent tendințele, că în următorul an numărul acestor optanți va depăși 2 milioane.

Procesul acumulativ de restabilire a cetățeniei trebuie dus la bun sfârșit și nu mai e nevoie de niciun altfel de referendum special (organizat de cine?, validat de cine?, pentru cine?, cum?, în ce bază?, în ce cadru?, pe ce teritoriu? în care scop?), pentru că în sine acest proces liber și natural este mai bun și mai clar decât orice referendum.

Orice cerere de restabilire a cetățeniei române are valoarea unui vot exprimat, care suntem siguri că nu poate fi falsificat și reprezintă o alegere liberă, pe deplin asumată și perfect democratică, scrie pe blogul său militantul unionist Vlad Cubreacov.

Cheia și secretul Reunirii noastre stă în mecanismul de restabilire a cetățeniei și în viteza cu care funcționează acesta.

Avem atâta Unire (sau Reunire) câți basarabeni sunt deja restabiliți la cerere în cetățenia română.

Procesul natural de Reunificare cu România se va încheia în ziua în care ultimul basarabean va fi restabilit în cetățenia Statului Român, depunându-și în modul cuvenit jurământul de credință. Căci numai în aparență basarabenii își redobândesc doar cetățenia… De fapt, ei își redobândesc definitiv România și România și-i redobândește pe ei.

23/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Politica de ”moldovenizare”ca instrument al rusificării forțate a românilor din Basarabia și Transnistria

 

 

                     

Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (pdf). Documente şi materiale.

Autori: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu.

Editura Civitas, Chişinău, 2004.

Forţa zguduitoare a unor adevăruri monstruoaseNina Corcinschi, doctorandă la Institutul de Literatură şi Folclor al AŞM (Timpul, nr 426, din 9 iunie 2006 )

Este bine ştiut astăzi cât de adânc şi dureros a marcat regimul represiv sovietic întregul curs al istoriei române, mai cu seamă la nivel psihologic, de mentalitate – cu reminiscenţe, din păcate, de durată.

Poate de aceea, – în pofida faptului că, începând cu anii 1990-91, monstruozităţile sovieticilor (crime, deportări, foamete organizată etc.) au fost scoase din anonimat pentru toată lumea – printr-o gravă eroare istorică, regimul comunist a revenit la putere în R. Moldova.

Chiar dacă facem abstracţie de subtilităţile alegerilor din 2001, faptul rămâne fapt.

Comuniştii îşi fac azi mendrele fără să pălească în faţa „strălucirii” celor de odinioară, manevrând cu aceleaşi stereotipuri inoculate încă de sovietici.

Ce se întâmplă, de fapt? Motivaţia pare a fi de sorginte psihologică.

O buimăceală fatalistă, o inerţie a gândirii provocate de ameţeala pastilei comuniste. Asul din mânecă al comuniştilor dintotdeauna a fost abilitatea de-a minţi, de-a se preface, de-a spune cu totul altceva decât gândesc – un joc murdar cu care şi-au manipulat victimele în decurs de decenii.

Tocmai din acest motiv înţelegerea procesului de mankurtizare a românului basarabean şi transnistrean (proces îngreuiat şi de presiunile ideologice ale conducerii şi ale presei şovine actuale) este dificil.

Iată de ce, alături de alte studii la temă, cartea Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (Chişinău, 2004) semnată de Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şişcanu este nu doar binevenită, ci foarte binevenită.

Lucrarea conţine un set de materiale nepublicate până acum, culese de prin arhive  care dezvăluie fără artificii, în toată nuditatea ei, întreaga politică de moldovenizare dusă în perioada interbelică de către sovietici pe teritoriul fostei RASSMoldovenești.

Citindu-le, înţelegem de ce românii transnistreni n-au avut decât să suporte vicisitudinile istoriei, să se încadreze ca victime în complexul proces de ideologizare şi mankurtizare a maselor, înţelegem de unde-şi trag seva complexele de inferioritate, stereotipurile, românofobia persistente şi azi.

Autorii încep lucrarea cu un compendiu al documentelor respective şi în continuare ne prezintă materiale datate cu anii 1924-1941, divizate în trei capitole: al creării RASSM, al latinizării şi al desfăşurării procesului de rusificare.

Intenţia sovieticilor de a crea un stat moldovenesc din populaţie românească şi ucraineană a avut drept scop prioritar conceperea stereotipului de popor străin ego-ului său etnic.

Moldovenii din stînga Nistrului

 

Foto: Harta Basarabiei și a ”respublicii autonome sovietice socialiste  moldovinești” de peste Nistru

Sub masca de binefăcători care deschid şcoli în limba moldovenească (până în 1924, pe acest teritoriu nu funcţionau decât şcoli ruse şi ucrainene), apără drepturile moldovenilor, promovându-i la putere, cultivă limba „moldovenească” (atenţie! nu rusă sau ucraineană) autorităţile de ocupaţie urmăreau să justifice prin fapte concrete constituirea RASS Moldovenești să ”moldovenizeze” poporul băştinaş, demonstrându-i că nu are nimic în comun cu românii – nici o legătură de sânge, nici o legătură culturală şi lingvistică.

Sub toată avalanşa de „beneficii”, românului transnistrean îi scăpa esenţialul: mergând docil pe cărarea pavată de regimul represiv, el îşi pierdea treptat identitatea, se mankurtiza.

Cum a fost inventată „limba moldoveneascî” | CER SI PAMANT ROMANESC

Cultivarea stereotipului de homo sovieticus. Un alt deziderat major al sovieticilor a fost cultivarea stereotipului de homo sovieticus cu largi disponibilităţi sufleteşti pentru cultura, limba rusă, în detrimentul celei materne.

Promovarea moldovenilor la posturi înalte nu se făcea nicidecum din respect pentru aceştia.

Exista o motivaţie ascunsă, fenomenul venea dintr-un plan prestabilit de moldovenizare care avea etapele sale, iar pentru fiecare etapă – o perioadă propice de aplicare.

Sovieticii erau conştienţi de faptul că un moldovean ajuns la putere şi convertit la ideologia comunistă, va avea mai multă influenţă şi credibilitate în faţa concetăţenilor decât un străin şi, astfel, va putea promova cu succes politica de sovietizare şi construcţie socialistă, va putea, până la urmă, să influenţeze în acest sens Basarabia, ba chiar şi România.

Se ştia: cu cât mai mulţi comunişti vor fi printre moldoveni, cu atât sovieticii vor avea mai lesne câştig de cauză „în vederea susţinerii postulatelor marxist-leniniste, potrivit cărora socialismul este o emanaţie a maselor” [pag. 5].

Totodată, moldoveanul educat în spiritul patriotismului, al loialităţii pentru „valorile” impuse, îşi va proteja el însuşi identitatea de burghezul român care ar încerca să i-o denatureze, el însuşi, contaminat de virusul comunist, va contracara dovezile de apartenenţă la aceeaşi etnie, venite de peste Prut.

Lupta s-a produs la nivel de mentalitate şi de aceea a fost atât de greu de prins adevărul.

„Noi, raporta G.I. Bulat, vom educa adevăraţi luptători pentru socialism la sat, care vor duce lupta cu chiaburii şi care vor zidi cu mâinile lor proprii socialismul. Ei trebuie să fie înaintaţi în aparat. Ei vor fi sprijinul puternic bolşevic în lupta pentru reconstrucţia socialistă a satului [pag. 187]. 

O informaţie foarte consistentă vine din materialul care arată că sovieticii doreau să „corecteze” greşeala ruşilor, statisticile cărora indicau un număr relativ mic de moldoveni în Transnistria. S-au făcut alte calcule, care dovedeau contrariul.

De fapt, sovieticii urmăreau să demonstreze cât de mare e numărul moldovenilor fideli regimului şi care doresc o limbă moldovenească „nealterată” de elemente româneşti.

S-au pregătit savanţi moldoveni care să inoculeze poporului ideologia comunistă despre limbă, istorie etc. Aceştia alcătuiau dicţionare (în stilul lui Stati) în care elemente de limbă cultă deveneau cuvinte născocite, lexeme traduse din „româneşte” sau din rusă.

Tot ei promovau ideea că limba moldovenească va putea creşte din ea însăşi, din fondurile ei străvechi (neapărat neromâneşti) readuse la viaţă.

Limba, susţineau ei, trebuie înţeleasă de popor, cartea să fie cea care coboară la nivelul omului simplu, şi nu acesta să se ridice până la înţelesurile ei. Ideea restaurării fondului arhetipal al limbii s-a amplificat până când a dus la procesul latinizării care, de fapt, a avut efectul invers celui scontat, reînviind pentru transnistreni conceptul de apartenenţă la cultura românească.

Din acest motiv, s-au găsit destule argumente pentru a se reveni în 1937 la alfabetul rusesc.

”Pe sub şriftu latin, ei (Madan, Chior etc. n.a.) au introdus limba română salonă, franţuzită […] Îndată s-a văzut, că aiştie-s aghenţi, speţiali trimăşi, ca să aducă o neînţălejere între noroadele Uniunii Sovetişe, şi în rând cu aiasta, ca şi naţionaliştii locali, să rupă Moldova Sovetică şi s-o dee în cănjile faşismului român […] Trecând în anu 1938 la şriftu rusesc, am eşit cutotul de sub înrâurirea culiturii burjuaznişe-faşiste, străine nouă, pe care duşmanii norodului vre să ne-o leje, şi amu ne aprotiem cutotu mai strâns de culitura norodului rusesc, ucrainean…” [pag. 322].

Acesta a fost stimulentul cel mai puternic al rusificării care, paralel cu moldovenizarea, s-a extins ca o epidemie şi asupra Basarabiei în perioada postbelică. Acestea şi multe alte lucruri ni le comunică autorii studiului respectiv prin documentele prezentate.

Ponderea cărţii e cu atât mai mare, cu cât documentele sunt redate fără vreo ajustare, exact aşa cum au fost ele publicate iniţial: cu numărul fiecărei hotărâri de guvern ori de partid, cu stilul violent, potrivit epocii „luptei de clasă”, în limba în care au văzut ele lumina tiparului.

Lectura acestora produce impresie zguduitoare prin monstruozitatea realităţilor dezvăluite.

Dar n-avem voie să nu le citim. Trebuie să facem un efort, încordându-ne auzul, văzul şi celelalte simţuri pentru a afla adevărul care încă nu s-a spus, dar pe care, dacă nu-l vom cunoaşte, vom avea pentru totdeauna memoria amputată.

Iată câteva fragmente, care dacă nu ar fi de plâns, ar fi de tot râsul,din ziarul”Plugarul roș”care promova în epocă ”limba moldovineascî”

 *  *  *  *  *

Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească

(fragment din articolul postat pe Blogul Corabia lui Sebastian)

       Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a foat creată în 1924 dintr-un motiv evident : „pentru a justifica pretenţiile URSS asupra Basarabiei care în anul 1918 s-a unit cu România” .

Etapele moldovenizării RASSM,  au dus în cele din urmă, într-o rusificare extinsă după 1940 şi în Basarabia şi Bucovina.

Astfel, într-o primă etapă, 1924-1931, avem începutul actului de „moldovenizare” a proaspetei RASSM, act justificat printr-o teorie pe cât de falsă, pe atât de ilară: în RASSM şi Basarabia există un popor diferit de cel român, vorbind, în consecinţă, o limbă diferită de a acestuia din urmă (legitimându-se în acest mod şi actul creării RASSM).

În consecință, se începe un proces intens de ”moldovenizare” a populaţiei. Diverşi „savanţi” au încercat să dea o aură ştiinţifică acestei teorii a moldovenismului.

În 1924 L.A. Madan a elaborat chiar o gramatică a limbii moldoveneşti, care o va înlocui pe cea a lui G. Buciuşcanu.

Procesul de moldovenizare, trebuie precizat, nu convenea ruşilor şi ucrainenilor, deveniți aprigi luptători împotriva „limbii moldoveneşti”.

În cea de a doua etapă a moldovenizării, 1932- 1937, gramatica lui Madan va fi abjurată, ”savantul” fiind considerat un contrarevoluţionar. Din 1932, existând o puternică mişcare de latinizare în URSS, se va trece la alfabetul latin, iniţiindu-se un amplu proces de latinizare cu care, ca şi în cazul „moldovenizării”, ruşii şi ucrainenii nu erau de acord.

Latinizarea a avut un efect neprevăzut: „a contribuit la păstrarea identităţii româneşti din Transnistria şi confirmă o dată în plus apartenenţa populaţiei din raioanele din stânga Nistrului de naţiunea română.”

În cea de a treia etapă, 1937-1941, este declanşat un val de represiuni politice îndreptate împotriva celor care au susţinut latinizarea (deşi procesul de latinizare a fost comandat de autorităţile din Kiev şi Moscova).

Astfel, „în anul 1937 această acţiune (de latinizare, n.m.) a fost tratată de organele de partid şi de cele ale NKVD drept o măsură iniţiată de organele Siguranţei române şi realizată în practică de agenţii ei din RASS Moldovenească.”

Literatura cu grafie latină este rapid scoasă din circuit. Se revine la grafia chirilică şi la „limba moldovenească”, o variantă aparţinând, de această dată, lui I.D. Ceban. Această limbă moldovenească va fi impusă după 1940 şi în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Volumul Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească, prin documentele şi materialele antologate, îşi propune să ilustreze modul în care a luat naştere şi a fost promovată o teorie absurdă, teoria moldovenismului.

În acelaşi timp, această antologie reprezintă  mai ales un mod de a atrage atenţia asupra efectelor nocive ale acestei teorii fabricate în subsolurile fetide ale NKVD-ului, o teorie care a divizat, printr-o manipulare grosolană, un popor în două şi care încă mai erodează baza românească a unei populaţii româneşti.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/05/09/cum-a-fost-inventata-limba-moldoveneasci/

 

Volumul poate fi consultat în varianta pdf

 

http://www.mihai-gribincea.com/publications/Politica%20de%20moldovenizare.pdf – Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească: culegere de documente şi materiale, alcăt. şi Introducere: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu, Chişinău: Civitas, 2004, 336 p.

 

27/08/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: