CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Politica de ”moldovenizare”ca instrument al rusificării forțate a românilor din Basarabia și Transnistria

 

 

                     

Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (pdf). Documente şi materiale.

Autori: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu.

Editura Civitas, Chişinău, 2004.

Forţa zguduitoare a unor adevăruri monstruoaseNina Corcinschi, doctorandă la Institutul de Literatură şi Folclor al AŞM (Timpul, nr 426, din 9 iunie 2006 )

Este bine ştiut astăzi cât de adânc şi dureros a marcat regimul represiv sovietic întregul curs al istoriei române, mai cu seamă la nivel psihologic, de mentalitate – cu reminiscenţe, din păcate, de durată.

Poate de aceea, – în pofida faptului că, începând cu anii 1990-91, monstruozităţile sovieticilor (crime, deportări, foamete organizată etc.) au fost scoase din anonimat pentru toată lumea – printr-o gravă eroare istorică, regimul comunist a revenit la putere în R. Moldova.

Chiar dacă facem abstracţie de subtilităţile alegerilor din 2001, faptul rămâne fapt.

Comuniştii îşi fac azi mendrele fără să pălească în faţa „strălucirii” celor de odinioară, manevrând cu aceleaşi stereotipuri inoculate încă de sovietici.

Ce se întâmplă, de fapt? Motivaţia pare a fi de sorginte psihologică.

O buimăceală fatalistă, o inerţie a gândirii provocate de ameţeala pastilei comuniste. Asul din mânecă al comuniştilor dintotdeauna a fost abilitatea de-a minţi, de-a se preface, de-a spune cu totul altceva decât gândesc – un joc murdar cu care şi-au manipulat victimele în decurs de decenii.

Tocmai din acest motiv înţelegerea procesului de mankurtizare a românului basarabean şi transnistrean (proces îngreuiat şi de presiunile ideologice ale conducerii şi ale presei şovine actuale) este dificil.

Iată de ce, alături de alte studii la temă, cartea Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (Chişinău, 2004) semnată de Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şişcanu este nu doar binevenită, ci foarte binevenită.

Lucrarea conţine un set de materiale nepublicate până acum, culese de prin arhive  care dezvăluie fără artificii, în toată nuditatea ei, întreaga politică de moldovenizare dusă în perioada interbelică de către sovietici pe teritoriul fostei RASSMoldovenești.

Citindu-le, înţelegem de ce românii transnistreni n-au avut decât să suporte vicisitudinile istoriei, să se încadreze ca victime în complexul proces de ideologizare şi mankurtizare a maselor, înţelegem de unde-şi trag seva complexele de inferioritate, stereotipurile, românofobia persistente şi azi.

Autorii încep lucrarea cu un compendiu al documentelor respective şi în continuare ne prezintă materiale datate cu anii 1924-1941, divizate în trei capitole: al creării RASSM, al latinizării şi al desfăşurării procesului de rusificare.

Intenţia sovieticilor de a crea un stat moldovenesc din populaţie românească şi ucraineană a avut drept scop prioritar conceperea stereotipului de popor străin ego-ului său etnic.

Moldovenii din stînga Nistrului

 

Foto: Harta Basarabiei și a ”respublicii autonome sovietice socialiste  moldovinești” de peste Nistru

Sub masca de binefăcători care deschid şcoli în limba moldovenească (până în 1924, pe acest teritoriu nu funcţionau decât şcoli ruse şi ucrainene), apără drepturile moldovenilor, promovându-i la putere, cultivă limba „moldovenească” (atenţie! nu rusă sau ucraineană) autorităţile de ocupaţie urmăreau să justifice prin fapte concrete constituirea RASS Moldovenești să ”moldovenizeze” poporul băştinaş, demonstrându-i că nu are nimic în comun cu românii – nici o legătură de sânge, nici o legătură culturală şi lingvistică.

Sub toată avalanşa de „beneficii”, românului transnistrean îi scăpa esenţialul: mergând docil pe cărarea pavată de regimul represiv, el îşi pierdea treptat identitatea, se mankurtiza.

Cum a fost inventată „limba moldoveneascî” | CER SI PAMANT ROMANESC

Cultivarea stereotipului de homo sovieticus. Un alt deziderat major al sovieticilor a fost cultivarea stereotipului de homo sovieticus cu largi disponibilităţi sufleteşti pentru cultura, limba rusă, în detrimentul celei materne.

Promovarea moldovenilor la posturi înalte nu se făcea nicidecum din respect pentru aceştia.

Exista o motivaţie ascunsă, fenomenul venea dintr-un plan prestabilit de moldovenizare care avea etapele sale, iar pentru fiecare etapă – o perioadă propice de aplicare.

Sovieticii erau conştienţi de faptul că un moldovean ajuns la putere şi convertit la ideologia comunistă, va avea mai multă influenţă şi credibilitate în faţa concetăţenilor decât un străin şi, astfel, va putea promova cu succes politica de sovietizare şi construcţie socialistă, va putea, până la urmă, să influenţeze în acest sens Basarabia, ba chiar şi România.

Se ştia: cu cât mai mulţi comunişti vor fi printre moldoveni, cu atât sovieticii vor avea mai lesne câştig de cauză „în vederea susţinerii postulatelor marxist-leniniste, potrivit cărora socialismul este o emanaţie a maselor” [pag. 5].

Totodată, moldoveanul educat în spiritul patriotismului, al loialităţii pentru „valorile” impuse, îşi va proteja el însuşi identitatea de burghezul român care ar încerca să i-o denatureze, el însuşi, contaminat de virusul comunist, va contracara dovezile de apartenenţă la aceeaşi etnie, venite de peste Prut.

Lupta s-a produs la nivel de mentalitate şi de aceea a fost atât de greu de prins adevărul.

„Noi, raporta G.I. Bulat, vom educa adevăraţi luptători pentru socialism la sat, care vor duce lupta cu chiaburii şi care vor zidi cu mâinile lor proprii socialismul. Ei trebuie să fie înaintaţi în aparat. Ei vor fi sprijinul puternic bolşevic în lupta pentru reconstrucţia socialistă a satului [pag. 187]. 

O informaţie foarte consistentă vine din materialul care arată că sovieticii doreau să „corecteze” greşeala ruşilor, statisticile cărora indicau un număr relativ mic de moldoveni în Transnistria. S-au făcut alte calcule, care dovedeau contrariul.

De fapt, sovieticii urmăreau să demonstreze cât de mare e numărul moldovenilor fideli regimului şi care doresc o limbă moldovenească „nealterată” de elemente româneşti.

S-au pregătit savanţi moldoveni care să inoculeze poporului ideologia comunistă despre limbă, istorie etc. Aceştia alcătuiau dicţionare (în stilul lui Stati) în care elemente de limbă cultă deveneau cuvinte născocite, lexeme traduse din „româneşte” sau din rusă.

Tot ei promovau ideea că limba moldovenească va putea creşte din ea însăşi, din fondurile ei străvechi (neapărat neromâneşti) readuse la viaţă.

Limba, susţineau ei, trebuie înţeleasă de popor, cartea să fie cea care coboară la nivelul omului simplu, şi nu acesta să se ridice până la înţelesurile ei. Ideea restaurării fondului arhetipal al limbii s-a amplificat până când a dus la procesul latinizării care, de fapt, a avut efectul invers celui scontat, reînviind pentru transnistreni conceptul de apartenenţă la cultura românească.

Din acest motiv, s-au găsit destule argumente pentru a se reveni în 1937 la alfabetul rusesc.

”Pe sub şriftu latin, ei (Madan, Chior etc. n.a.) au introdus limba română salonă, franţuzită […] Îndată s-a văzut, că aiştie-s aghenţi, speţiali trimăşi, ca să aducă o neînţălejere între noroadele Uniunii Sovetişe, şi în rând cu aiasta, ca şi naţionaliştii locali, să rupă Moldova Sovetică şi s-o dee în cănjile faşismului român […] Trecând în anu 1938 la şriftu rusesc, am eşit cutotul de sub înrâurirea culiturii burjuaznişe-faşiste, străine nouă, pe care duşmanii norodului vre să ne-o leje, şi amu ne aprotiem cutotu mai strâns de culitura norodului rusesc, ucrainean…” [pag. 322].

Acesta a fost stimulentul cel mai puternic al rusificării care, paralel cu moldovenizarea, s-a extins ca o epidemie şi asupra Basarabiei în perioada postbelică. Acestea şi multe alte lucruri ni le comunică autorii studiului respectiv prin documentele prezentate.

Ponderea cărţii e cu atât mai mare, cu cât documentele sunt redate fără vreo ajustare, exact aşa cum au fost ele publicate iniţial: cu numărul fiecărei hotărâri de guvern ori de partid, cu stilul violent, potrivit epocii „luptei de clasă”, în limba în care au văzut ele lumina tiparului.

Lectura acestora produce impresie zguduitoare prin monstruozitatea realităţilor dezvăluite.

Dar n-avem voie să nu le citim. Trebuie să facem un efort, încordându-ne auzul, văzul şi celelalte simţuri pentru a afla adevărul care încă nu s-a spus, dar pe care, dacă nu-l vom cunoaşte, vom avea pentru totdeauna memoria amputată.

Iată câteva fragmente, care dacă nu ar fi de plâns, ar fi de tot râsul,din ziarul”Plugarul roș”care promova în epocă ”limba moldovineascî”

 *  *  *  *  *

Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească

(fragment din articolul postat pe Blogul Corabia lui Sebastian)

       Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a foat creată în 1924 dintr-un motiv evident : „pentru a justifica pretenţiile URSS asupra Basarabiei care în anul 1918 s-a unit cu România” .

Etapele moldovenizării RASSM,  au dus în cele din urmă, într-o rusificare extinsă după 1940 şi în Basarabia şi Bucovina.

Astfel, într-o primă etapă, 1924-1931, avem începutul actului de „moldovenizare” a proaspetei RASSM, act justificat printr-o teorie pe cât de falsă, pe atât de ilară: în RASSM şi Basarabia există un popor diferit de cel român, vorbind, în consecinţă, o limbă diferită de a acestuia din urmă (legitimându-se în acest mod şi actul creării RASSM).

În consecință, se începe un proces intens de ”moldovenizare” a populaţiei. Diverşi „savanţi” au încercat să dea o aură ştiinţifică acestei teorii a moldovenismului.

În 1924 L.A. Madan a elaborat chiar o gramatică a limbii moldoveneşti, care o va înlocui pe cea a lui G. Buciuşcanu.

Procesul de moldovenizare, trebuie precizat, nu convenea ruşilor şi ucrainenilor, deveniți aprigi luptători împotriva „limbii moldoveneşti”.

În cea de a doua etapă a moldovenizării, 1932- 1937, gramatica lui Madan va fi abjurată, ”savantul” fiind considerat un contrarevoluţionar. Din 1932, existând o puternică mişcare de latinizare în URSS, se va trece la alfabetul latin, iniţiindu-se un amplu proces de latinizare cu care, ca şi în cazul „moldovenizării”, ruşii şi ucrainenii nu erau de acord.

Latinizarea a avut un efect neprevăzut: „a contribuit la păstrarea identităţii româneşti din Transnistria şi confirmă o dată în plus apartenenţa populaţiei din raioanele din stânga Nistrului de naţiunea română.”

În cea de a treia etapă, 1937-1941, este declanşat un val de represiuni politice îndreptate împotriva celor care au susţinut latinizarea (deşi procesul de latinizare a fost comandat de autorităţile din Kiev şi Moscova).

Astfel, „în anul 1937 această acţiune (de latinizare, n.m.) a fost tratată de organele de partid şi de cele ale NKVD drept o măsură iniţiată de organele Siguranţei române şi realizată în practică de agenţii ei din RASS Moldovenească.”

Literatura cu grafie latină este rapid scoasă din circuit. Se revine la grafia chirilică şi la „limba moldovenească”, o variantă aparţinând, de această dată, lui I.D. Ceban. Această limbă moldovenească va fi impusă după 1940 şi în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Volumul Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească, prin documentele şi materialele antologate, îşi propune să ilustreze modul în care a luat naştere şi a fost promovată o teorie absurdă, teoria moldovenismului.

În acelaşi timp, această antologie reprezintă  mai ales un mod de a atrage atenţia asupra efectelor nocive ale acestei teorii fabricate în subsolurile fetide ale NKVD-ului, o teorie care a divizat, printr-o manipulare grosolană, un popor în două şi care încă mai erodează baza românească a unei populaţii româneşti.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/05/09/cum-a-fost-inventata-limba-moldoveneasci/

 

Volumul poate fi consultat în varianta pdf

 

http://www.mihai-gribincea.com/publications/Politica%20de%20moldovenizare.pdf – Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească: culegere de documente şi materiale, alcăt. şi Introducere: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu, Chişinău: Civitas, 2004, 336 p.

 

27/08/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prima reuniune internaţională care a examinat într-o concepţie uni­tară legătura organică existentă între prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov şi cele ale Protocolului său adiţional secret

 

 

Din cartea de memorii a regretatul Ambasador dr. Aurel Preda, autorul și redactorul principal al proiectului Declarației de Independență a R. Moldova, aflăm  detalii foarte interesante privitoare la Conferința internațională de la Chișinău din 26-28 iunie 1991, care a dezbătut și condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale pentru Basarabia :

 

 

„…În aceste condiții și vremuri tulburi a avut loc – nu întâmplător – Conferința internațională care a dezbătut și condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale pentru Basarabia.

Lucrările Conferinţei au fost fixate pentru perioada 26-28 iunie 1991, tocmai pentru a marca aproximativ 50 de ani de la raptul comis de guvernul comunist de la Moscova, prin notele verbale ultimative din 26-28 iunie 1940,veritabile acte calificabile drept agresiune, în urma cărora Basarabia, parte inseparabilă a pământului românesc, a fost „încorporată” la URSS.

La reuniunea de la Chişinău au participat delegaţii din principalele ţări europene, precum şi din SUA, Canada şi Israel.

Din România, din teama de a nu supăra Moscova, MAE a hotărât să participe o delegaţie condusă de directorul de atunci al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, viitorul ministru al integrării europene, Alexandru Farcaş.

Cu alte cuvinte, în caz de supărare a Moscovei, să i se răspundă că a fost vorba de o delegaţie de tehnicieni, de jurişti, care s-au reprezentat pe ei înşişi la Chişinău şi nu România! Teama viscerală de sovietici bântuia încă pe coridoarele MAE de la Bucureşti.

Moscova nu s-a lăsat înşelată de această stratagemă a laşităţii, mai ales că delegaţiei române, formată exclusiv din diplomaţi, i s-au alăturat ulterior şi parlamentari cunoscuţi, ca Ion Raţiu şi Pop Iftene.

Astfel de „amănunte” nu puteau scăpa K.G.B.-ului şi numai în închipuirea naivă a şefilor de la Bucureşti stăruia impresia că Moscova putea fi înşelată cu astfel de copilării.

La deschiderea reuniunii, preşedintele din acel timp al Republicii Moldova, Mircea Snegur, subliniind importanţa conferinţei, al cărei obiectiv a fost punerea în cauză a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, la Kremlin, în biroul lui Stalin şi, în subsidiar, a consecinţelor sale politico-juridice pentru Basarabia şi „pentru alţii”, a „remarcat” că „Europa cu adevărat nouă şi democratică nu ar putea fi edificată dacă nu vor fi înlăturate toate consecinţele celui de-al doilea război mondial, mai ales pentru unele teritorii din sud-estul Europei şi pentru ţările baltice”.

Preşedintele Snegur a subliniat că problema Basarabiei şi a ţărilor baltice – victime ale înţelegerii Hitler-Stalin, semnată de Ribbentrop şi Molotov, la Moscova, la 23 august 1939 – „nu este o problemă locală, ci o problemă de ordin internaţional”, care nu poate fi rezolvată de mişcările de eliberare naţională din aceste republici fără „ concursul comunităţii internaţionale”.

Recomandându-le participanţilor să abordeze aspectele temei în discuţie fără părtinire, riguros ştiinţific, el afirma că „două adevăruri nu există. Adevărul e unul singur.”

La rândul său profesorul dr. Alexandru Moşanu, care s-a adresat conferinţei în dublă calitate, de preşedinte al Parla­mentului Republicii Moldova şi de istoric, a prezentat o amplă comunicare ştiinţifică.

După ce a trecut în revistă etapele încor­porării, prin rapt, a teritoriului dintre Nistru şi Prut la Imperiul Ţarist în anul 1812 şi, respectiv, la URSS în anul 1940, referin-du-se în context şi la statutul Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, a subliniat necesitatea abordării acestei teme în spiritul principiului sine ira et studio, astfel încât, odată elucidat adevărul istoric, forţa dreptului să triumfe asupra dreptului forţei”. El a insistat asupra sintagmei că „adevărul istoric trebuie elucidat”.

Din dezbateri s-au desprins o serie de aspecte cu o semni­ficaţie politico-juridică deosebită:

a) Conferinţa de la Chişinău a fost prima reuniune internaţională care a examinat într-o concepţie uni­tară legătura organică existentă între prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov şi cele ale Protocolului său adiţional secret, pe de o parte şi consecinţele politico-juridice ale acestora pe de altă parte, asupra Basarabiei (citeşte asupra României n. n.). Considerând prevederile înţelegerilor sus-menţionate nule ab initio, participanţii au cerut eliminarea, în practică, a efectelor lor de natură politică şi juridică pentru Basarabia;

b) în sprijinul acestei cereri, care constituie punctul central al reuniunii, Declaraţia de la Chişinău a Con­ferinţei internaţionale „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia” adoptată în unanimitate, prin aplauze, participanţii au fost de acord că:

I – Moldova, adică teritoriul cuprins intre Carpaţii Orientali, Carpaţii Păduroşi, Nistru şi Marea Neagră, a fost dintotdeauna locuită de români şi strămoşii lor, făcând parte, aşadar, organic, din vatra şi etnogeneza poporului român.

II – Incorporarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Ţarist, în anul 1812, în urma Păcii de la Bucureşti, cu Turcia, a apărut în conştiinţa europeană şi naţională „ca nelegitimă”(Vezi istoricii R. W. Watson, Eduard Taxier etc.) ca rezultat al cârdăşiei dintre Poarta Otomană şi Guvernul ţarist, în legătură cu dezmembrarea arbitrară a Moldovei şi anexarea părţii sale de răsărit la Turcia „care nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române” (K. Marx citat de E. Taxier)

Actul raptului a fost discutat imediat după săvârşire, de asemenea, în forul suprem de stat din Principatul Moldovei, în Divan, care a condamnat ruperea „din trupul Moldovei” a teritoriului de la est de Prut, considerat de Divan „trupul şi inima ţării, grânarul şi imaşul Principatului”.

III – În perioada 1812-1917, cât a durat ocupaţia ţaristă, în Basarabia s-a dus o politică dură de deznaţionalizare, colonizare, deportare şi teroare, iar legătura cu Ţara a românilor din această parte a teritoriului naţional cotropit s-a menţinut cu mari dificultăţi şi sacrificii.

IV – In exercitarea Dreptului său de autodeterminare, recu­noscut şi de noile autorităţi ale Rusiei sovietice la 27 martie 1928, Sfatul Ţării, Parlamentul Republicii Democratice Moldo­veneşti Independente, a decis liber unirea „pe vecie cu Patria-mamă – România”.

V – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie 1940, adresate României, stat independent şi suveran, membru al Ligii Naţiunilor, semnatar, alături de URSS, al Pactului Briand-Kellog şi al Convenţiilor de la Londra pentru definirea agresorului, au reprezentat, în mod clar, o expresie directă şi brutală a „dreptului forţei” în relaţiile internaţionale, o încălcare gravă a principiilor şi normelor unanim admise ale dreptului internaţional, care, împreună cu înţele­gerile sus-menţionate, constituiau legislaţia internaţională în vigoare la acea dată.

VI – Încorporarea statelor baltice, atacarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939, agresiunea URSS împotriva Finlandei din acelaşi an şi cele două ultimatumuri adresate de Guvernul sovietic Guvernului român, un an mai târziu, sunt toate consecinţe ale prevederilor Protocolului Adiţional secret la Pactul Hitler-Stalin; aceste acţiuni de forţă au precipitat şi au catalizat în fapt şi în drept cel de-al doilea război mondial.

Luând cuvântul în cadrul reuniunii, am subliniat: Sub aspect juridic, ultimatumurile sus-menţionate repre­zintă, potrivit prevederilor Convenţiei de la Haga, din 18 octom­brie 1907, o Declaraţie de război condiţionată.

În acelaşi context, Pactul şi anexa sa secretă reprezintă, totodată, o încălcare şi a dreptului internaţional pozitiv în materie, întrucât:

a) orice înţelegere internaţională produce efecte juridice numai intre părţi, iar dacă conţine prevederi referi­toare la teritoriile naţionale aparţinând unor terţe state reglementările respective produc efecte numai cu consimţământul terţilor în cauză;

b) după cum se ştie, Polonia, ţările baltice, România şi Finlanda, într-un cuvânt terţii, ale căror teritorii au fost împărţite şi, respectiv, ciuntite, au fost puşi, prin forţă, în faţa faptului împlinit;

c) ultimatumurile adresate Guvernului României de către Guvernul URSS, în contradicţie cu legalitatea internaţională, întrunesc condiţiile unei circumstanţe agravante şi reprezintă o încălcare majoră a Pactului Ligii Naţiunilor, la care ambele ţări erau membre în momentul comiterii acestora. Am subliniat în continuare că deşi URSS ar fi putut aduce diferendul în faţa organelor de jurisdicţie internaţională (Curtea Permanentă de Justiţie şi de Arbitraj), iar România şi-a declarat disponibilitatea de a negocia diferendul pe cale bilaterală sau în orice alt mod paşnic, statul sovietic a ales dreptul forţei, săvârşind, prin ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi permanentizarea acestei ocupaţii, o încălcare continuă a acestei legislaţii internaţionale, care atrăgea după sine, în mod evident, răspunderea internaţională a URSS.

Pentru aceste considerente, am insistat că Declaraţia de la Chişinău, care urma să fie adoptată de Conferinţă, este de natură să declanşeze procesul de anulare a consecinţelor politico-juridice ale Pactului Ribbentrop-Molotov, proces în cadrul căruia Guvernul sovietic este pasibil de a fi tras la răspundere pentru încălcarea gravă a legislaţiei internaţionale în materie.

În discordanţă cu opinia exprimată şi de ceilalţi participanţi la reuniune, reprezentantul fostei URSS, dr. V. A. Alexandrov, a arătat, în esenţă, următoarele:

I) Referindu-se la Hotărârea adoptată la 24 decembrie 1989 de Congresul deputaţilor poporului din U.R.S.S. privind aprecierea politică şi juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune din 1939, care, după cum se ştie, a condamnat semnarea Protocolului adiţional şi alte înţelegeri secrete cu Germania şi a recunoscut, totodată, că din punct de vedere juridic „acestea sunt lipsite de temei şi valabilitate din momentul semnării lor”, el a încercat să detaşeze anexele de Pactul Stalin-Hitler, procedeu pe care 1-a considerat „drept, corect şi necesar”. După cum se ştie, anexele fac parte integrantă din Pactul sus-menţionat.

II) Istoricul sovietic a recunoscut, totuşi, că problema Basa­rabiei a fost „pe nedrept neglijată” de comunitatea inter­naţională, care se ocupa insistent numai de ţările baltice, deşi, în realitate, şi într-un caz şi-n altul originea „răului” este aceeaşi: Protocolul adiţional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov.

III) În acest context, el a încercat să arunce întreaga răspun­dere pe seama lui Stalin şi a anturajului său, care ar fi denaturat „scopurile şi idealurile socialismului”.

IV) Arătând că în urma distrugerii originalului Pactului planează încă dubii asupra conţinutului real al acestuia, că armata română a avut un rol „ocult” în anul 1918, cu ocazia unirii Basarabiei cu România, şi că din această cauză, la forţă s-a răspuns în anul 1940, cu forţa, Alexandrov a propus formarea unei Comisii internaţionale care să cerceteze, imparţial, aspec­tele sus-menţionate pentru descoperirea şi stabilirea adevărului „prin consens”.

V) Dacă rezultatul acestei investigaţii va conduce la conclu­zia că statul sovietic a „comis acte reprobabile şi ilegalităţi împotriva Basarabiei, desprinderea Republicii Moldova de URSS trebuie să aibă loc, totuşi, potrivit dispoziţiilor Consti­tuţiei sovietice, evitându-se astfel crearea de noi fapte, care în viitor pot fi calificate de urmaşi ca „arbitrare”.

Istoricul sovietic a primit imediat replica profesorului Gh. Buzatu, care a arătat că adevărul istoric nu se stabileşte prin consens şi, făcând o paralelă cu ştiinţa matematicii, istoricul român s-a întrebat retoric ce ar însemna dacă axioma „1+1” ar fi încredinţată unei Comisii internaţionale de specialitate!

În concordanţă cu Gh. Buzatu, dr. Lorry Wyman de la Universitatea Harvard – SUA, prof. dr. Paul Michelson de la Huntington College – SUA, dr. Michael Bruchis (Tel Aviv) şi parlamentarii Curvl Stone şi Pavel Zapetal (fosta Cehoslovacie), Arthur Hainici (Polonia) şi V. Saulinas (Lituania) au subliniat că sistemul comunist care a facilitat apariţia unui Stalin este de vină pentru comiterea ilegalităţilor, în rândul cărora se includ şi cele comise împotriva Basarabiei şi că orice încercare de exonerare a regimului comunist de răspundere este lipsită de orice temei. Istoricii străini au considerat că problematica graniţei Basarabiei trebuie să fie internaţionalizată.

Referindu-se la Hotărârea Congresului deputaţilor poporului din URSS, din 24 decembrie 1989, privind Pactul Ribbentrop-Molotov, istoricii şi parlamentarii sus-menţionaţi au calificat-o ca fiind formală, întrucât acest document nu prevede nimic despre consecinţele Pactului asupra Basarabiei, ţărilor bal­tice, Finlandei şi Poloniei şi, mai ales, în legătură cu nece­sitatea eliminării acestor consecinţe ca o expresie a triumfului adevărului şi dreptăţii.

A sosit timpul – au subliniat ei – ca cel de-al doilea război mondial să ia sfârşit şi sub aspectul lichidării consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, care a permis şi a facilitat declanşarea acestuia.

Respingând ideea lui Alexandrov privind instituirea unei Comisii internaţionale, vorbitorii au arătat că propunerea aces­tuia denotă că URSS nu mai poate ignora problema graniţei cu Basarabia, care oricum după conferinţă se va internaţionaliza.

Declaraţia de la Chişinău, adoptată în unanimitate de Confe­rinţa internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, este primul document postbelic cu carac­ter politico-juridic prin care se condamnă, fără echivoc, Pactul Ribbentrop-Molotov şi se cere lichidarea consecinţelor sale asupra Basarabiei şi, pe cale de consecinţă, asupra României.

Totuşi, „Pactul cu diavolul” este în continuare în vigoare, prin supravieţuirea consecinţelor sale.

După cum se ştie, administraţiile de la Chişinău şi Bucureşti au preferat „să uite” imediat acest document, care probabil a fost clasat în categoria ad actamulterior, Cancelaria diplomatică de la Bucureşti a anului 1997 condusă de dl. Adrian Severin, dând dovadă de un cinism incredibil, l-a „sfătuit” pe şeful statului român să semneze, la 2 iunie 1997, la Neptun, tratatul politic de bază cu Ucraina, prin care România a renunțat de  jurela teritoriile cotropite în vara anului 1940, adică la „ţara fagilor”, Bucovina de Nord, şi la părţile de nord şi sud ale Basarabiei istorice, ignorând totodată Conferinţa de la Chișinău la care m-am referit mai sus.

Fără consultarea poporului român din dreapta și din stânga Prutului, în dorinţa de a menaja o Rusie veşnic interesată în problemele Basarabiei şi Bucovinei şi, de ce nu, şi în ale României, conducătorii de la Bucureşti au revigorat consecinţele „pactului cu diavolul”, semnat de miniştrii de Externe ai celui de-al treilea Reich şi ai Rusiei bolşevice, „domnii” von Ribbentrop şi Molotov.

Dacă în artă, absurdul poate crea valori, în politică şi diplo­maţie este, neîndoielnic, extrem de păgubos!”…

 

 

Sursa:

 

 Ambasador dr. Aurel PREDA. MEMORIILE unui diplomat oarecare. Editura VICTOR. București-2009, p. 268-276.

 

 

 

Despre autor:

 

 

 

A murit ambasadorul Aurel PREDA | Fundația Europeană Titulescu

 

 

Aurel Preda, cunoscut și ca Aurel Preda-Mătăsaru (n. 12 iunie 1940, București, România – d. 22 octombrie 2017,  București ) a fost un ambasador, general în rezervă, profesor universitar de drept internațional public și relații internaționale la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București.

Provenea dintr-o familie de români care a dat 12 ofițeri eroi pe câmpurile de luptă,

Patronimul „Mătăsaru” provine de la localitatea cu acelasi nume, în care Aurel Preda și-a petrecut copilăria, acesta incluzând-o în numele său ca un semn de mândrie față de locurile în care s-a format.

A condus pentru o perioadă și a făcut parte din grupul care a participat la negocierile privind statutul Insulei Șerpilor.

A fost președintele Asociației Române de Politică Externă (A.R.P.E.), expert în drept internațional, membru al subcomitetului ONU pentru definirea agresiunii, și director adjunct și director al Direcției Juridice din Ministerul Afacerilor Externe.

In anul 1994 a fost consul general al României la Milano. In functiile oficiale pe care le-a detinut in diplomatie a participat la negocieri bilaterale internaționale dificile, precum cele privind Tratatul cu Ucraina, darși la alte misiuni delicate.

Este autorul mai multor lucrări de specialitate, printre care „Aspecte teoretice, practice și diplomatice românești în domeniul tratatelor politice”, „Tratat de drept internațional public” sau „Memoriile unui diplomat oarecare”

Excelența Sa, Ambasadorul AUREL PREDA-MĂTĂSARU este cel care a redactat Declarația de Independență a Republicii Moldova de la 27 iulie 1991, ca un prim pas spre reunificarea celor doua state românești.

Distinsul diplomat a purtat în aceeaşi perioadă şi negocieri secrete pentru unirea Republicii Moldova cu România, act refuzat însă de puterea de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu.

Profesorul Aurel Preda, diplomat de renume, expert în drept internațional, membru al Subcomitetului ONU pentru definirea agresiunii, participant activ la negocieri bilaterale internaționale dificile, precum Tratatul cu Ucraina, a fost  printre multe altele, autorul studiului “Aspecte teoretice, practice și diplomatice românești în domeniul tratatelor politice”, o mină de aur, pusă la dispoziția studenților de la programul de studii Relații Internaționale și Studii Europene, potențiali viitori diplomați de carieră.

Diplomatul Aurel Preda a dezvăluit cum ministrul de Externe de atunci, Adrian Severin a oferit pe tavă Ucrainei Insula Şerpilor (implicit cu tot cu platoul continental) și a cerut ulterior denunţarea acestui Tratat ticălos cu Ucraina.

Ambasadorul Aurel Preda afirma că  in 1991, Mircea Snegur i-a transmis de doua ori lui Ion Iliescu propunerea de unire a Basarabiei cu Romania și a trimis la Bucuresti doi emisari care sa-i propuna lui Iliescu înfăptuirea Unirii.

Aurel Preda s-a intâlnit în octombrie 1991 in Parcul Bordei din Bucuresti, cu Vasile Nedelciuc, presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul de la Chisinau, care era insotit de Anatol Plugaru, directorul SIS.

Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea de a-i asigura lui Snegur o functie de vicepreședinte al României în schimbul reunificarii. Mai precis, parlamentarii trebuiau sa introducă in textul noii Constitutii o prevedere privind mentionarea functiei de vicepreședinte al României pentru presedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela. Aurel Preda a transmis oficial informatia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe catre Ion Iliescu .

Puterea de la Bucuresti nu a dat nici un raspuns si nu a acceptat nici propunerea agreata de Chisinau, conform careia frontiera de pe Prut urma sa fie pazita numai de Romania. Ion Iliescu considera ca dezvaluirile lui Aurel Preda sunt simple fabulatii.

„Asemenea informatii nu au ajuns la mine. Nu-mi amintesc, dar ideea era total nerealista. Erau atunci niste realitati peste care nu se putea trece. Armata a 14-a se afla pe Nistru”,  a declarat fostul presedinte al Romåniei. (http://www.ziaristionline.ro/ a-murit-aurel-preda-curajosul-diplomat-roman-care-a-negociat-unirea-cu-basarabia-si-a-denuntat-tradarea-romaniei-prin-tratatul-cu-ucraina)

 

25/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un APEL AL Grupului de inițiativă pentru fondarea Consiliului Integrării Europene a Republicii Moldova prin Reunirea cu România…

 

 

 

APELUL

Grupului de inițiativă pentru fondarea Consiliului Integrării Europene a Republicii Moldova prin Reunirea cu România.

Al doilea stat românesc, Republica Moldova, este produsul unei conjuncturi geopolitice regionale care a împiedicat înlăturarea consecinţelor pactului Ribbentrop – Molotov, stat administrat ineficient 30 ani de către politicieni corupți, șantajabili, incapabili să asigure respectarea Constituției, a interesului public. Azi, acesta este un stat pe care il abandonează in masă cetătenii săi.

Marea majoritate a cetătenilor rămași acasă sunt demoralizați și decepționați fată de perspectiva Republicii Moldova, stat care ar asigura condiții pentru supravietuirea lor. Acest stat este in permanentă agonie și a supraviețuit până acum gratie asistentei financiare externe.

Partidele politice s-au compromis, pluralismul politic este unul declarativ, aleșii poporului fac tranzactii ca la targ cu interese personale. Cetăteanul nu mai poate influenta procesul democratic si actul administrativ guvernamental. Partidele noi continuă politicile dubioase aplicate pe parcursul a trei decenii de politicieni compromiși.

Pericolul de dispariție a națiunii autohtone este tot mai evident. Republica Mołdova nu-și poate asigura de sine stătător integritatea teritorială si independenţa declarată, dar nici securitatea cetătenilor săi. Războiul hibrid necruţător, declansat in anii 1990-1992 de către Federatia Rusă, fostă metropolă colonială, cu folosirea coloanei a cincea,mancurţilor,a mercenarilor locali, pentru realizarea conceptului de „russkii mir”, ocupaţia militară a unei părți importante din teritoriul Republicii Moldova conduc spre federalizare și îngenuncherea tânărului stat, readucerea lui sub controlul imperiului rus, totalitar, revanșist, cu reinstalarea cortinei de fier pe Prut și continuarea in această regiune a unui proces de deznaționalizare şi genocid.

Partenerii strategici nu intotdeauna apreciază corect starea reală și evenimentele social-politice din republică, interesele lor nedeclarate nu contribuie la realizarea idealului național de integrare Europeană si reunire cu Romania.

Regretabil, dar nici unii politicieni din Romania – tara din trupul căreia a fost ruptă prin forţa armelor Basarabia de către sovietici, pământ românesc – nu promovează o politică consecventă privind perspectiva REINTREGIRII teritoriului național cu partea dintre Prut și Nistru.

Exodul populației spre țările din Uniunea Europeană, îndeosebi a tinerilor spre România și dobândirea a peste 50 % din cetățenii Republicii Moldova a cetăţeniei uneia dintre țările Uniunii Europene, demonstrează atașamentul cetățenilor moldoveni la valorile civilizației europene și la REUNIREA cu România.

În același timp, este evident că Republica Moldova nu are capacitatea de a urma parcursul european propriu, totodată, fiind ireversibilă și revenirea la Rusia, care este inacceptabilă, atât de către moldovenii cu cetățenie romană, cit și de o mare parte a cetățenilor alolingvi,care deja s-au ataşat de valorile europene. In consecință, realitățile demonstrează că aderarea noastră in Uniunea Europeană este posibilă doar în componenţa României.

De altfel, în preajma alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, neintelegerile intre partidele declarate proeuropene și proromâne continuă să se acutizeze. Liderii partidelor nu sunt capabili, iar unii nici nu doresc să-și unească eforturile în interes național și contribuie astfel la dezbinarea societății, la fortificarea forțelor pro-imperiale rusești.

Consiliul este o mișcare civică și își pune scopul de a pregăti și înfăptui opțiunea de REUNIRE cu România — singura soluţie firească și legitimă pentru cetățenii republicii pentru a evita tragedia unui stat aflat în stare de colaps pentru a avea garanţia unui trai decent în cadrul Uniunii Europene.

Adepții integrării europene prin unirea cu România, deţinători ai cetăţeniei române și toți acei care se identifică ca fiind drept români sunt astăzi dispersati, într-un număr mai mare ori mai mic, prin toate partidele politice din Republica Moldova. Tocmai de aceea Consiliul – proiect inițiat de generalul de divizie(r) Ion Costaș – apare ca o platformă de dialog si colaborare, de inițiative și acțiuni care să implice activ partidele politice, reprezentanţii societătii civile, diferite grupuri de interese, lideri de opinie — toți cetățenii, pentru a asigura un consens naţional întru atingerea scopului propus: Integrarea Europeană a Republicii Moldova, prin Reunirea cu România.

Grupul de inițiativă cheamă partidele politice cu vocație patriotică, unionistă și de alte orientări strategice din Republica Moldova și din România, personalitățile marcante ale vieții publice, veteranii mișcării de eliberare națională, participanții la războiul cu Rusia din 1990-1992, militarii în rezervă si retragere, toți cetățenii de bună credință, să susțină Consiliului Integrării Europene a Republicii Moldova prin Reunirea cu România

Așa să ne ajute Dumnezeu.

Din numele Grupului de inițiativă pentru Integrărea Europena a Republicii Moldova prin Reunirea cu România

Ion Costaș. general de divizie (r)

19/07/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: