CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1 DECEMBRIE, sărbătoarea de suflet a neamului românesc

 1 Decembrie 1918 este ziua istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, un prilej pentru a ne reaminti ce înseamnă mândria națională, dar și de a ne dori sa fim noi toți românii uniți în cuget si simțire, în fața celui mai important eveniment din istoria neamului nostru.

In aceste momente în care în România patriotismul este voit minimalizat de unele forțe politice, iar în Europa se vorbește tot mai mult despre inutilitatea cadrului naţional, aniversarea Zilei Naţionale devine un moment de excepţie în afirmarea identităţii și tradiţiilor noastre, a mândriei românilor ca neam care a stat neclintit două milenii in fața vicisitudinilor istoriei.

Marea Unire a provinciilor româneşti din 1 decembrie 1918 a fost precedată de câteva momente importante:

La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării din Basarabia, străvechi pământ românesc,răpit de Rusia in 1812 din trupul Moldovei, proclama Republica Democratică Moldovenească, moment urmat, la 24 ianuarie/6 februarie 1918 de adoptarea declaraţiei de independenţă.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldoveneşti.

La 15/28 noiembrie 1918, Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina,teritoriu cotropit de Imperiul Austriac în 1774 convoacă un Congres General al Bucovinei, la Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, unde preşedintele Congresului, Iancu Flondor, citeşte moţiunea în care se hotărăşte unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba-Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane venite din toate colţurile ţării, adoptă o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, pe baze democratice, cu păstrarea unei autonomii locale și cu egalitatea naţionalităţilor și a religiilor, şi crearea unui singur stat naţional.

În cuvântarea sa, fruntașul ardelean Vasile Goldiş, a spus:

“Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”.

În continuare, în finalul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, care în primul articol decreta unirea tuturor românilor într-un singur stat:

“I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.”

La Adunarea de la Alba Iulia s-a constituit și Marele Consiliu Naţional Român, în fapt un organism legislativ, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern provizoriu, numit și Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu.

Consiliul a hotărât să trimită la București o delegaţie, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (care avea să devină viitorul Patriarh al României). Acesta, la 1/14 decembrie 1918, înmânează regelui Ferdinand I, Declaraţia de la Alba Iulia.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României, în timpul domniei lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927).

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat.

Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.

La patru ani de la realizarea Actului Unirii, tot la Alba Iulia, avea loc la 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii, solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, care amintea de izbâțnda d e la Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, în condiţiile instaurării regimului comunist şi proclamării prieteniei „de nezdruncinat” cu popoarele Uniunii Sovietice, Basarabia și Bucovina de Nord, cotropite de URSS, aveau să dispară din preocupările societăţii româneşti, inclusiv ale istoricilor, care se vedeau acum siliţi să reia vechile teze ale propagandei sovietice cu privire la originea şi evoluţia distincte ale populaţiei şi a limbii locuitorilor dintre Prut şi Nistru.

Basarabia și Bucovina de Nord rămâneau doar o rană deschisă despre care nimeni nu va mai îndrăzni să vorbească limpede, în deplinul respect al adevărului istoric, timp de 45 de ani.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea prin care a proclamat Republica Populară Română.

Prin Hotărârea nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională, curajosul act regal de la 23 August 1944 (prin care Regele Mihai I a evitat desfășurarea ostilităților pe teritoriul României și a scurtat cu șase luni Al Doilea Război Mondial în Europa) a fost „confiscat” de propaganda comunistă.

Data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat de noile autorități comuniste instalate la conducerea țării de tancurile sovietice, fiind cunoscută ca ziua ”insurecției armate antifasciste și antiimperialiste”, începutul revoluției populare în România.

1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României în anul 1990, fiind promulgată de fostul preşedinte Ion Iliescu şi publicată ulterior în Monitorul Oficial.

Această sărbătoare, care rămâne una dintre cele mai importante pagini ale existenței naţiunii române, într-o istorie în care, cum spunea Nicolae Iorga, au contat nu atât ”biruințele strămoșilor” cât ”suferința lor”, unificarea provinciilor românești la 1918 este prima și ultima biruință semnificativă, despre care nici măcar nu se vorbește în mod cuprinzător.

Căci actul politic de la 1918 a fost nu doar o izbândă a națiunii, privită indistinct sau prin prisma elitelor sale, ci și o amplă reformă socială menită să extragă masele țărănești din starea lor de mizerie cronică fără egal în Europa acelor timpuri.

Prin urmare, anul 1918 a inaugurat un proces de redistribuire a resurselor și un altul de instrucție școlară în masă care, prin amploarea lor, nu aveau precedent, deși reforme agrare și școlare se mai făcuseră.

În esență a fost vorba de o transformare democratică uimitoare, dacă prin ”democratic” înțelegem diminuarea inegalităților și crearea unor șanse mai bune pentru cei dezavantajați. Am utilizat cu premeditare un limbaj recent – care nu se afla în uz la vremea aceea – tocmai pentru a pune mai bine în evidență natura reală a reformelor care, dacă au conservat ierarhiile sociale și economice, fuseseră totuși infuzate de un spirit nou, căci, așa cum spunea Nicolae Iorga, în limbajul propriu epocii, ”nu se poate ca soarta să fi colaborat într-un chip mai vizibil pentru dreptatea țăranului decât în acest război”.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, într-un moment în care poporul român a ştiut să valorifice conjunctura internaţională favorabilă creată în urma Primului Război Mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război şi nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci un act de voinţă al naţiunii române, necesitatea istorică de a trăi într-un stat naţional unitar.

Astăzi, la 104 ani de la Marea Unire, să le aducem un profund omagiu tuturor celor care au adus atunci la viaţă un vis aparent imposibil şi totuşi vechi de sute de ani, visul românilor de pretutindeni, acela de a trăi ȋngraniţele fireşti ale unui stat românesc independent și unitar,

   Noi, urmașii, trebuie să învățăm din exemplul marilor noștri înaintaşi de la 1918, care ne indeamnă la strângerea rândurilor pentru pastrarea și intărirea moștenirii lor și să nu lăsăm loc dezbinării.

Dacă reușim să ne privim față în față și să ne adunăm în fața a tot ceea ce ne unește, atunci vom putea să ne privim în ochi bunicii și să-i omagiem, dar și nepoții care așteaptă de la noi o Românie mândră și puternică.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, MÂNDRU ȘI STRĂVECHI POPOR !

LA MULŢI ANI, ROMÂNI, ORIUNDE V- AȚI AFLA !

Publicitate

01/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sarbatoarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918

Image result for unirea de la 1918 photos

 

 

Se împlinesc 98 de ani de la nașterea României Mari, prilej pentru a ne reaminti ce înseamnă mândria națională, dar și de a ne dori sa fim noi toti romanii uniti in cuget si simtire, in fata celui mai important eveniment din istoria neamului nostru.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial, in care, la 1 decembrie 1918, s-a infaptuit  actul final al indelungatei lupte duse de  stramosii nostri  pentru a trai intr-o tara unita.

În Basarabia, ca dealtfel şi în Ardeal, Crisana şi Banat , liderii locali români  constituiţi în partide şi reprezentanţi ai unor Parlamente regionale, după destrămarea celor două imperii (Rus şi Austro-ungar) au mobilizat romanii pentru infaptuirea acestui ideal sfant.

Primul dintre tinuturile locuite de romani care s-a unit cu Tara a fost Basarabia . 

 

 

 

 

 

 

 

Image result for unirea de la 1918 photos

 

 

 

 

 

 

La 27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România. După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru al Romaniei, Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău  împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară:

„În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!”

La randul sau, in data de 15/28 noiembrie 1918 — Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

 

 

 

 

 

 

 

 

1 decembrie 1918Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși.

Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele:

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent.

 

 

 

 

 

 

Image result for unirea de la 1918 photos

 

 

 

 

 

 

După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.

Suprafața României Mari era de 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 — Are loc la Mediaș, Adunarea națională a sașilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia. La 28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 — O delegație săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea sașilor la actul unirii Transilvaniei cu România.

La 29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.

„…Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit […]. Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-i da armătura teritorial-instituţională, care este statul naţional. […]”

Asa descria regretatul academician Florin Constantiniu, semnificaţia istorică a zilei de 1 decembrie 1918.

După prăbușirea regimului comunist din România, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost inscrisa in Constituția României din 1991.

In acest  moment în care în România patriotismul este voit minimalizat de unele forte politice, iar în Europa se vorbește tot mai mult despre inutilitatea cadrului naţional, aniversarea Zilei Naţionale devine un moment de excepţie în afirmarea mandriei, identităţii și tradiţiilor noastre, ca neam care a stat neclintit doua milenii in fata vicisitudinilor istoriei.

Pe măsură ce ne apropiem de anul 2018, sărbătoarea națională a României de la 1 Decembrie capătă semnificații tot mai ample, ne obliga la numeroase reflecții și ne indeamna la strângerea rândurilor  pentru  pastrarea și intarirea moștenirii lăsate de străbunii  noștri.

 

Doamnelor, Domnisoarelor si Domnilor, TRĂIASCĂ  ROMÂNIA  !

 

 

 

 

01/12/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: