CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

12 februarie 1814 – Primele proteste ale boierilor moldoveni din Basarabia țaristă împotriva politicii ocupanţilor ruşi. VIDEO

 

 

Prin semnarea la 16/28 mai 1812 a Păcii de la Bucureşti, Tratatul incheiat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, prevedea printre altele (avea 16 articole publice şi 2 articole secrete), cedarea către Rusia a teritoriului dintre Nistru şi Prut, aparţinând Principatului Moldovei şi cetăţile Chilia, Ismail, Cetatea Albă, Tighina şi Hotin, cu o populaţie totală de 520.000 de locuitori.

Suprafaţa totală a Basarabiei este de 45.629,9 km pătraţi, iar in momentul anexării din 1812, populaţia sa era aproape în întregime românească, românii alcatuind, conform unui recensamânt din 1810, 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă.

 

 

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878
Harta şi Stema Basarabiei ţariste 1826-1878

La 12 februarie 1814 apar primele proteste ale boierilor moldoveni din Basarabia țaristă împotriva politicii împăratului Rus în noua provincie anexată. 

Nobilimea basarabeană îi solicita ţarului rus: „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare rîvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.” 

În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, şi „să să rînduiască şi ocîrmuitor politicesc a oblastii pămîntean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinîndu-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimîntează şi pe noi şi pe fraţii noştri.

Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi oberprocurorul Sfântului Sinod rus: „Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrîni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărîri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti. 

Pentru a le răspunde celor ce mai vorbesc încă despre „actul progresist al unirii Basarabiei cu Rusia”, trebuie să facem o incursiune în perioada anilor 1812-1815, adică anii când, până la Congresul de la Viena al Sfintei Alianţe, românii mai sperau că vor rămâne totuşi împreună. Când, cu alte cuvinte, actul de forţă şi de injustiţie comis de Rusia nu fusese încă ratificat de marile puteri ale Europei.

Dar, după ce Rusia dăduse semnalul „salvării” Europei de pericolul napoleonian, ea a devenit un arbitru al Congresului care şi-a tăiat, fireşte, partea leului.

Să vedem acum cum se poate vorbi de o unire între Basarabia şi Rusia. Din punct de vedere etnic, bănuim. Atunci, să verificăm situaţia naţională a teritoriului în perioada anexării.

Rezultatul e stupefiant.

În momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească. După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. (1) Iar primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o. 

 Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.

Pentru români, aşa cum se va vedea şi în continuare, pierderile erau imense şi ireparabile („mai mult de jumătate de ţară”), în schimb pentru ruşi noul teritoriu anexat nu reprezenta decât, după afirmaţia lui Rumeanţev, „o fâşie îngustă de ţară, care, fără a forma o provincie, se numeşte Basarabia.

Pierderea Basarabiei a fost totuşi de natură a zdruncina ultimele rămăşiţe ale fenomenului filorus din opinia publică română, foarte puternic la un moment dat. Această scădere catastofală a cotei Rusiei, „apărătoarea creştinătăţii”, a fost evidenţiată de istoricul sovietic Iordanski: „Pierderea Basarabiei… a elucidat definitiv în ochii patrioţilor români rolul împăratului rus şi adevăratele motive ale interesului nutrit de «cea mai mare dintre puterile creştine» faţă de cauza eliberării popoarelor asuprite din Orientul apropiat… de aceea, dezvoltarea ulterioară a mişcării naţionale s-a dovedit a nu depinde de Rusia, ci chiar în opoziţie cu ea, deoarece s-a subordonat nu impulsului dat de ţar, ci celui al marii revoluţii franceze.

Ca să ne convingem că acest sentiment s-a instaurat într-adevăr pe deplin, să consemnăm că în perioada imediat posterioară anexării, deşi iniţial au fost numeroase înscrieri, doar doi boieri s-au strămutat în Basarabia. Pentru acest lucru, sultanul chiar a mulţumit printr-un firman boierilor pentru credinţa arătată, care de fapt pentru Moldova era datina străveche. Căci flacăra puterii românilor începea să ardă cu vigoare, pe măsură ce turcii slăbeau.

Iar la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni adresau, cu trimitere evidentă spre turci, „Anaforaua obşteştei adunări cătră Domnul Moldaviei Scarlat Alexandru Calimah voievod pentru înstrăinarea Besarabiei”, care reprezintă un memoriu de protest foarte viguros şi bazat pe date concrete indestructibile. De aceea vom reda mai jos un pasaj mai lung:

Întru deznădăjduirea întâmpinărei, sosind lumina mântuirii cu prefacerea pacei, văzând că din trupul Moldovei, partea cea mai bună, şi însufleţirea hranei – şi împuternicirea s-au deosebit, apoi ca nişte slugi credincioase înştiinţăm, că din întregimea Moldovei, lipsesc acum şese ţinuturi, adecă cel mai mare ţinut ce se numeşte Orheiul sau Lăpuşna, cel de al doile după dânsul al Sorocii, al 3 – Hotărnicenii, al 4 – Codrul, al 5 – Greceni, iar al 6 – ţinutul Iaşii, cea mai mare parte, căci acea remasă se socoteşte întru nemică; afară de ţinutul Hotinului, şi afară de Bugeagului, care deşi s-au dezlipit de la o vreme din trupul pământului Moldovii, dar tot întru aceiaşi stăpânire aflându-se a pre puternicii împărăţii, era îndemănarea şi adăpostirea pământenilor, în înlesnirea vieţuirei lor, şi întru a hranei îndestulare şi a vitelor păşune. Iară întru acest chip, toată partea aceea socotindu-se până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de ţară, într-un cuvânt tot câmpul şi inima ţării.” 

 În continuarea acestei mişcătoare treceri în revistă se solicita „să se mijlocească cătră curtea împărăţiei Rusiei spre a nu fi opriţi pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moşiile lor de peste Prut – din pământul Moldavii Besarabia, pâine şi vite de pe acelea moşii, pentru întrebuinţarea caselor şi a politiei aceştia întru care lăcuim, şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirei cele trebuincioase.” 

De asemenea, pe parcursul memoriului se mai găsesc expresii ca „sfâşiata Moldovă”, iar spre final se cerea restituirea pământului furat, „precum de la moşii şi strămoşii noştri am apucat întregimea Moldaviei.” (7)

În acelaşi an, aflând că ruşii au numit ca mitropolit al Basarabiei pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul exarh al principatelor în perioada ocupaţiei, boierii erau foarte abătuţi. Un martor ocular nota: „Boierii sunt cu atâta mai nemulţumiţi, cu cât trag de aici încheierea că Basarabia e pierdută de acum pentru totdeauna pentru Moldova, şi puţina nădejde a unei reîntoarceri a pierit.

Noi proteste aveau loc în 1815, cu ocazia deschiderii la Viena a Congresului Sfintei Alianţe. Cu acest prilej, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, arăta: „Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest.” 

Mitropolitul a expediat o moţiune acestui Congres. El a fost sprijinit şi de domnul muntean Caragea, care a cerut protecţia prim-ministrului austriac Metternich. Răspunsul primit de la acesta, prin intermediul austriacului Gentz, era însă descurajator: „Principele Metternich este pe deplin convins că orice încercare de a face pe Rusia a retroceda Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul război, ar fi azi fără scop şi ţintă.

Iar la 16 iulie 1814, boierii din Moldova neocupată de ruşi, adresându-se turcilor, vorbeau despre paguba „strămoşeştilor noastre moşii, de la care am avut toată hrana vieţuirii casălor noastre” şi despre „strâmtorirea multă cu schimbarea hotarului.

Acelaşi subiect era abordat tot în 1814 de către Misiunea catolică a Moldovei: „Foametea sau lipsa e ce ne strâmtorează mai mult, şi (ne) e teamă că vom mai avea s-o suferim. Pricina de căpetenie e dezbinarea unei jumătăţi a ţării, şi anume a celei mai roditoare, dincolo de râul Prut, până la Nistru, pe care au luat-o ruşii în condiţiile păcii. De aici venise belşugul vitelor de orice fel, a grânelor, a cerei, a mierii şi, din vremea când au luat-o ruşii, au închis negoţul, aşa că nimic sau prea puţin lasă a ieşi pentru ceastălaltă Moldovă, şi aceea cu preţ foarte mare.

Şi ce aceasta încheiem prezentarea atitudinilor moldovenilor „liberi” pentru a trece Prutul şi a vedea cu câtă bucurie au primit basarabenii înşişi noua situaţie ce li se impusese. Acolo în aceste momente se petrecea un fenomen nou, sesizat de Leon Boga: „Abia după ce moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam şi limbă.

Şi aici începeau să apară proteste, adresate autorităţilor centrale ruseşti, în care se arăta clar tot răul produs de brutala anexare.

De exemplu, în jalba adresată consiliului statului rusesc de către nobilimea basarabeană la 29 ianuarie 1814, se spunea:

Iată au trecut şaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căştig ocărmuitori, să tăngueşte sub giugul urmărilor celor răli şi ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbaşii ocărmuirii Basarabiei.

Jalea şi panica populaţiei erau prezentate astfel: „Însuşi locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugeţile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămănteşti, precum şi sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiaşit pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat di cătră gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia.

La 12 februarie 1814, într-o jalbă către „împărătescul Ministerium”, în care se menţiona: „Am arătat de faţă întristare noastră pentru arătare ce s-au făcut de aice cătră Ministrul Justiţăei, spre defăimare niamului moldovenesc, că nici am ave pravile, şi că, am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor niamului, cutremurându-ne, înspăimântându-ne, am nazuit mai înainte cătră picioarele pragului, ca să nu se îndure de credincioşii creştini năzuitori moldoveni, cari şi pravile au avut, şi credinţa lor ar fi fost sădită în inimile lor către prestolul Rusiei… pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi obiceiurilor firii noastre încât niamul jădăvesc prin poliţăe Chişinăului obideşte lege creştiniască cu multe atingiri pentru multe sfârşituri, împuternicindu-să asupra creştinilor, care nu cutezăm a le mai arăta pre larg.

Dar şi în alte obiceiuri pământeşti din zi în zi să urmeazî călcare şi să pricinuieştea întristare.” De aceea, „cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţăe a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii, şi a nu se hotăra zaconuri de pedeapsă pentru neamul boeresc precum s-au cerut, şi a fi arhipăstorul nostru mitropolit precum au fost din începutul fiinţăi Moldoviei întăiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti, şi a ni să rândui un nacealnic politicesc a gubernii, pământean creştin temâtor de Dumnezeu, credincios a împărăţăei şi cunoscătoriu firii pravililor, şi tuturor împregiurărilor de aice, după cum este asămine cuviincioasă persoană, pământean a Moldoviei din cele mai întăi familii cu ispitită ştiinţă şi creştinătate şi cu îndestulă cărunteţă şi întălepciune, credincios a Împărăteştei Sale Măriri, exelenţăe sa Domnul gheneral maior şi cavaler Ilie Filipovici Catargiu. Aceasta este acum a obştiei din partea niamului rugăciuni spre liniştire sufletelor noastre şi în contenire călcării obiceiurilor.

Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.” 

 Aceasta este şi convingerea noastră.

 

 

 

 

 

Sursa: 

Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

http://www.istoria.md/articol/435/Proteste_z%C4%83darnice_ale_administra%C5%A3iei_Moldovei

Anunțuri

12/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

ANUL CENTENARULUI MARII UNIRI. CUM S-A FĂURIT ROMÂNIA ?

Puteţi urmări în acest videoclip, începând cu minutul 33:40 , excepţionala conferinţă „Cum s-a făurit România…”, susţinută de Academicianul Ioan – Aurel Pop, Rector al Universităţii „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca la Baia Mare  

Un eveniment organizat de Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare, UTCN Cluj-Napoca.

 

 

 

04/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC PRIVIND OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940. VIDEO

 

 

Image result for ocuparea basarabiei photos

 

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei sale de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.

În urma presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră în mod imperialist într-o anexă secretă, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care tot în 1939 a început cel de-al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” creată în 1924 la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa, dar teritoriile au fost în cele din urmă recuperate de sovietici în 1944. Ribbentrop își făcea griji pentru nemții din Basarabia.

Pe 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.

Pe 23 iunie un număr de circa 23 de avioane sovietice depășesc frontiera cu România și pătrund până deasupra Chișinăului, acest act constituind o agresiune aeriană asupra României. Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia.

De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod incorect că Basarabia era populată în principal cu ucraineni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”

Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918. Armata română avea ordine stricte Guvernul românesc a răspuns sugerând că este de acord cu „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”.

Al doilea ultimatum sovietic de pe 27 iunie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuții, sau dacă a votat sau nu.

OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940: O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC

 

În istoria românilor sunt mai multe evenimente care au influenţat totalmente soarta populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, au dus la răşluirea teritorială a României şi la instaurarea regimului de ocupaţie comunist al Uniunii Sovietice. Printre aceste evenimente un loc aparte îl ocupă anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa din 28 iunie 1940. În jurul acestei probleme se duce o luptă politică, ideologică, naţională şi geostrategică.

În perioada 1940-2012 s-au editat sute de lucrări, culegeri de documente, mai multe monografii, broşuri, articole, atât în România şi Republica Moldova, cât şi în Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, SUA, Anglia, Franţa, Ţările Baltice. Toţi istoricii ruşi şi cei rusificaţi, agentura de forţă a Rusiei în R. Moldova, au răspândit foarte multe minciuni şi mituri inventate precum că, în vara anului 1940, URSS a „eliberat” Basarabia de sub dominaţia „boierilor români”, precum că aceste teritorii „s-au unit de bunăvoie” cu Imperiul Sovietic.

În realitate, toate aceste afirmaţii nu corespund adevărului istoric. Toată istoriografia naţională românească, inclusiv istoricii Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Constantin Giurescu, Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Paul Cernovodeanu, V.Fl.Dobrinescu, Alexandru Moşanu, Anatol Petrencu, Ion Şişcanu şi subsemnatul, au fundamentat prin documente, fapte concrete, reale, că Stalin şi Molotov au ocupat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Raptul Basarabiei s-a realizat în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, care, în esenţă, prin punctul 3 al Protocolului adiţional secret, prevedea ocuparea de mai târziu a Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

1. Noţiunea de „ocupaţie sovietică” a apărut la 27 iunie 1940, când V. Molotov a răspuns Guvernului român că trupele sovietice au ordinul de „a ocupa teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei”. „În decursul zilei de 28 iunie 1940, a spus V. Molotov, trupele sovietice trebuie să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă” („Basarabia şi basarabenii”, p. 298).

El a mai adăugat că Basarabia este populată „în principal cu ucraineni”. Deci, noţiunea de ocupaţie a fost recunoscută de conducerea URSS. Ea n-a fost inventată de istoricii noştri. Nu era vorba de aşa-numita „eliberare”, ci de un atac armat asupra României ca stat independent. Ruşii au ocupat cu forţa nu numai Basarabia, dar şi Ţinutul Herţa, Nordul Bucovinei, teritorii româneşti care niciodată n-au fost în componenţa Rusiei ţariste sau a URSS. Ocupanţii comunişti şi-au arătat colţii într-un mod agresiv şi sângeros.

Ei au distrus tot ce era românesc în aceste provincii, au instaurat teroarea şi lupta de clasă în toată Basarabia.

2. La 28 iunie 1940 URSS a ocupat cu forţa armată pământuri străine, care nu-i aparţineau, devenise un mare agresor, invadator sălbatic din stepele asiatice. Conducerea URSS a pus mâna sângeroasă pe un teritoriu de peste 50 de mii de kilometri pătraţi şi cu o populaţie de peste 3.646.954 de locuitori, dintre care peste 70 la sută erau români basarabeni.

 

 

 

Image result for ocuparea basarabiei photos

28 iunie 1940 – Doliu pentru Basarabia şi Bucovina

 

 

Cunoscutul istoric român Constantin Giurescu scrie că la 28 iunie 1940, URSS s-a bazat numai pe un singur element: forţa. Însă oricum ar fi privită problema Basarabiei din 1940: etnic, istoric, politic, economic, cultural, naţional şi geopolitic, drepturile României asupra acestor teritorii sunt incontestabile.

Cel mai puternic temei al acestei dreptăţi îl constituie faptul că românii au populat necontenit pământurile dintre Prut şi Nistru, începând din epoca antică şi până azi (C. Giurescu).

Nici un om politic, chiar dacă ar fi fost zăpăcit, derutat, nu poate combate drepturile istorice, etnografice, naţionale, politice, economice, spirituale, culturale ale României asupra Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.

3. Pentru ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei conducerea URSS a folosit armatele 5, 9, 12 sovietice, care uneau în rândul lor peste un milion de ostaşi şi ofiţeri. Frontul de sud sovietic sub conducerea generalului Gheorghi Jukov întrunea: 32 de divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de desant aerian, 16 regimente de artilerie din rezerva comandamentului-şef, 14 regimente de artilerie de corp şi 4 divizioane de artilerie suplimentare.

În prezent sunt foarte mulţi „eroi” care afirmă precum că retragerea României din Basarabia a fost „o laşitate” a clasei politice româneşti (Historia, 2013, nr. 6, p. 29). Ion Cristoiu poate că şi are dreptate. Nu discutăm acum această problemă. Ea merită o cercetare aparte. Dar noi numai vom preciza că România n-a cedat Basarabia ruşilor. Ea numai şi-a evacuat armata, şi-a retras administraţia, păstrându-şi drepturile sale istorice asupra acestor teritorii româneşti. Aşa erau relaţiile de forţă. Nu putea România cu o populaţie de 20 mln. de oameni şi cu o armată de peste 200 de mii de ostaşi şi ofiţeri să lupte cu Imperiul Sovietic, care avea o populaţie de peste 180 mln. de oameni şi o armată de circa 12 mln. de ostaşi şi ofiţeri, dintre care peste 100 de divizii sovietice se aflau pregătite de război.

Împreună cu Ungaria şi Bulgaria, URSS putea să mobilizeze împotriva României, în vara anului 1940, peste 140 de divizii. Cunoscutul istoric român Gheorghe Buzatu a arătat că în vara anului 1940 România nu putea miza pe mai mult de 40 de divizii, dintre care 20 de divizii apărau Transilvania, iar 20 de mari unităţi, inclusiv 16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie ş.a. puteau să lupte cu invazia unităţilor militare sovietice.

4. Pentru ocuparea Basarabiei Stalin şi Molotov şi-au creat condiţii favorabile externe. Ei s-au înţeles cu Hitler şi Ribbentrop. Partea sovietică a insistat asupra interesului ei în Basarabia, despre care mai târziu V. Molotov scria că este legată de Ucraina Sovietică. Înţelegerea „amicală” dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, fiind susţinută de Ungaria şi Bulgaria, a izolat România pe arena internaţională. După cum scria Grigore Gafencu, Hitler a sacrificat interesele României la Dunăre pentru a-şi acoperi spatele dinspre Rusia în războiul său european (Historia, p. 36). Singurul sprijin al României era forţa anglo-franceză, dar această forţă a fost anihilată. La 16 mai 1940 Franţa a capitulat în faţa Reihului. Gheorghe Tătărescu a recunoscut că „în noaptea de 26 spre 27 iunie, ne-am găsit singuri în faţa ameninţării sovietice”. România a fost lăsată de comunitatea europeană singură în faţa Imperiului comunist Sovietic. În legătură cu aceste evenimente trebuie studiată şi demascată nu numai poziţia lui Stalin, Molotov, Kalinin, Beria, Hruşciov faţă de Basarabia, dar şi rolul elitei germane: Hitler, Ribbentrop, graf Schulenburg, Göring, amiralul Raeder, mareşalul Keitel, colonelul Fabricius, doctorul Schnurre şi alţi reprezentanţi ai elitei politice naziste, care au trădat interesele României.

5. Caracterul de ocupaţie al Basarabiei din 28 iunie 1940 s-a văzut foarte clar şi convingător în politica regimului comunist promovată faţă de populaţia Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Documentele de arhivă ne arată că populaţia acestor teritorii a respins regimul de ocupaţie. Dar cele mai mici proteste erau curmate şi reprimate de forţele NKVD-iste şi KGB-iste ruseşti.

După unele date, numai în 1940-1941 regimul comunist de ocupaţie a arestat, maltratat, amendat, condamnat, deportat şi împuşcat peste 300 de mii de oameni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, inclusiv 32.000 de oameni nevinovaţi, dintre care bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, au fost deportaţi la 12-13 iunie 1941. Istoricii Iurie Colesnic şi Elena Postică au arătat că în 1940 regimul comunist, în primul rând, a lichidat clasa politică din Basarabia, inclusiv pe membrii Sfatului Ţării care au votat Unirea din 27 martie 1918. Printre aceştia au fost: Ioachim Arhip, Alexandru Baltaga, Ştefan Botnariuc, Anton Caraman, Teodor Uncu, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Vlad Bodescu, Emanuil Catelly, Gheorghe Druţă şi mulţi alţii. Numai din judeţul Orhei în 1940-1941 au fost arestaţi, maltrataţi, împuşcaţi peste 250 de oameni nevinovaţi, inclusiv Parfenie Lungu (Mihalaşa), Mihail Chiriac (Pistruieni), Ion Guzun (Chiţcanii Vechi), Simion Căldare (Hirova), Sava Vacarciuc (Păpăuţi), Iosif Soloviov (Rezina), Maria Kogan (Teleneşti), Gheorghe Maimescu (Oniţcani), Mihail Eftodie (Lalova, Rezina) etc.

6. Noi scriem despre regimul totalitar de ocupaţie pentru că în RSSM a fost instalată la putere o forţă străină rusească, ce nu cunoştea limba, scrisul, istoria, cultura băştinaşilor. Printre aceştia au fost 148 de lucrători ai cc al PC(b)M, 47 de lucrători ai comitetelor judeţene de partid, 36 de lucrători ai comitetelor orăşeneşti de partid, 174 de lucrători ai comitetelor raionale de partid, 80 de lucrători ai Consiliului de Miniştri şi ai ministerelor de resort, 3840 de lucrători care activau în 6 soviete judeţene, 58 de soviete raionale, 25 de soviete orăşeneşti şi de orăşel, 1133 de soviete săteşti.

Peste 90% dintre aceşti lucrători erau veniţi din Rusia, Ucraina şi din alte republici ale URSS.
Toată această nomenclatură comunistă, după cum scrie istoricul rus Mihail Vozlenski, realiza politica de ocupaţie a regimului sovietic. Aceştia au introdus cu forţa limba rusă în administraţia de partid şi de stat. La 23 septembrie 1940 a fost interzis alfabetul latin şi s-a trecut la cel rusesc. A început îndoctrinarea marxist-leninistă a populaţiei. La 20 septembrie 1940 a fost editată prima lucrare a lui Lenin „Sarcinile Uniunii Tineretului” într-un tiraj de 10 000 de exemplare, 6 mii în limba „moldovenească” şi 4 mii în limba rusă.

7. Conducerea economiei, planificării, normarea muncii, impozitarea, naţionalizarea întreprinderilor industriale de asemenea au avut un caracter colonial, de ocupaţie.
De menţionat că ruşii au pus mâna pe 1443 de întreprinderi industriale, la care lucrau 19.415 de muncitori şi ingineri. Au fost naţionalizate şi jefuite 1.012 km de cale ferată cu 83 de staţii şi 5 depouri.
Când au venit ocupanţii sovietici, în Basarabia funcţionau 12.442 km de drumuri, inclusiv 1211 drumuri asfaltate şi 11.220 km de drumuri de ţară. În 1940-1941, comuniştii au acaparat într-un mod forţat, bestial şi făţarnic 2038,7 mii ha de pământ arabil, inclusiv 1662,6 mii ha semănate cu cereale, 258,6 mii ha de culturi tehnice, 284,8 mii ha de păşune şi 181,0 mii ha de păduri. Toată această bogăţie a fost naţionalizată şi furată de către nomenclatura comunistă. În 1940 comuniştii ruşi au pus mâna pe toată ramura vităritului.

Ei au luat cu forţa 267.383 de cai, 402.538 de vite cornute mari, 259.377 de porcine şi 1.236.583 de oi şi capre (AOSPRM, f. 51, inv. 1, d. 26, p.2). Toate acestea constituiau o mare bogăţie a populaţiei basarabene. Dacă ruşii au fost „eliberatori”, atunci ei nu puteau să jefuiască toată bogăţia satelor şi oraşelor Basarabiei. Când au nimerit în Basarabia, comuniştii ruşi erau flămânzi, murdari, dezbrăcaţi, nespălaţi. Văzând cât de bine trăiesc românii basarabeni, veneticii spuneau că toate satele sunt populate de „curculi”, „chiaburi” şi mari „boieri români”. Ei au impus satelor şi oraşelor mari impozite şi dări la stat. Numai în trimestrul IV, 1940, au luat din Basarabia 2,5 mln. tone de cereale, 15.000 de tone de carne de vită, 1500 de tone de carne de pasăre şi peste 1.600 de mii de ouă (f. 2).

8. Noi vorbim de ocuparea Basarabiei, deoarece regimul comunist sovietic a jefuit această regiune după cele mai murdare şi cinice forme şi metode.

Numai de la Ministerul Apărării Naţionale al României sovieticii au furat 101.687 de cai, 203 perechi de boi, 1816 căruţe, peste 100 de care cu boi, 47 de autovehicule. Din depozitul Diviziei 26 Infanterie Română din Călăraşi ruşii au furat 18 cuptoare de copt pâine, 20 de vagoane cu făină şi 20 de vagoane cu lemn de fag. La staţia Pârliţa, ruşii au sechestrat cu forţa 75 de vagoane şi 2 locomotive. De la camerele agricole din Bălţi şi Soroca sovieticii au furat peste 900 de maşini agricole, inclusiv 4 tractoare, 230 de semănători, 120 de pluguri, 80 de prăşitori mecanice, 93 de zdrobitoare pentru struguri, peste 200 de cai, 5 tauri, 45 de vaci de lapte, 400 de oi, 200 de berbeci şi peste 100 de porcine.

9. Ocupanţii sovietici au adus mari daune sistemului financiar al României. Toate secţiile poştale şi bancare au fost jefuite.

Numai în iunie-iulie 1940 bolşevicii ruşi au furat din sistemul financiar basarabean peste 3.896.229.573 de lei, inclusiv 711.665.000 de lei investiţii capitale din economia Basarabiei, 517.177.00 de lei care aparţineau firmelor locale, 214.334.815 lei ai Ministerului Agriculturii, 215.000.000 de lei ai Ministerului Cultelor, 293.568.008 de lei – banii Ministerului de Interne etc.
10. Noi am constatat că numai din 28 iunie 1940 şi până la 22 iunie 1941 regimul sovietic de ocupaţie a furat, jefuit, evacuat, transportat din Basarabia mărfuri industriale, cereale, grâu, porumb, soia, secară, orz, culturi tehnice, spirt, alcool, vin, conserve, materiale de construcţie tehnică, fabrici întregi, produse animaliere, tot parcul de maşini şi locomotive în valoare de peste 300 de miliarde de lei româneşti.

În iunie 1941 din RSSM au fost evacuate 4000 de vagoane cu bunuri materiale, instalaţii industriale şi tehnică şi peste 180 de mii de vite cornute mari. Au furat tot ce au putut, au curăţat toate hambarele, depozitele, iar ceea ce n-au reuşit să fure a fost distrus, dinamitat şi aruncat în aer.
Câtă jale, câte lacrimi au vărsat intelectualii, preoţii, proprietarii, comercianţii, profesorii, juriştii, primarii şi notarii, oamenii de afaceri, ţăranii simpli care şi-au pierdut în 1940 toată averea, familia, chiar şi viaţa. Aceasta a fost faţa reală a ocupanţilor sovietici.
Considerăm că istoria Basarabiei sub regimul de ocupaţie stalinist din 1940-1941 trebuie cercetată, oglindită şi demascată esenţa antiumană, xenofobă, colonială a imperialismului rusesc.
Scriitorul Nicolae Dabija a subliniat că istoricii trebuie să restabilească şi să promoveze în ştiinţa contemporană valorile naţionale româneşti.

Sunt unii „critici” care numai „rup rândurile”, sau îi glorifică pe „eliberatori”. Ei neagă valorile istorice autohtone. Valorile umane se pot restabili numai prin adevărul istoric, deoarece, după cum afirmă Ion Ungureanu, „a spune adevărul e spre binele tuturor”.

 

 

Anton MORARU,
dr. hab. în istorie, prof. univ.

http://basarabialiterara.com.md/?p=15335

 

http://www.deschide.md

 

20/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: