CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un politolog rus recunoaște că Basarabia aparține României și că URSS a anexat-o la 28 iunie 1940

Leonid Mlecin, politolog rus: „Basarabia aparținea României și URSS a anexat-o la 28 iunie 1940”

Un reputat analist, scriitor și jurnalist rus  Leonid  Mlecin, a făcut cu câțiva ani în urmă un demers pozitiv pe calea recunoasterii publice a adevarului istoric. Adevăr care evident deranjează și probabil va mai deranja, nu numai puterea politică din Rusia, ci și multe altele care beneficiază și azi de ocultarea adevărurilor istorice legate de raptul teritorial din fatidicul an 1940 – anexarea teritoriilor românești Basarabia și Bucovina de Nord.

România  și-a plătit de foarte mult timp datoriile reale dar și cele închipuite față de Rusia și este cazul ca și în Rusia să fie găsită calea pentru ca adevărul și dreptul istoric să prevaleze în fața dorințelor imperiale și a „necesităților” geopolitice.

Nu ne facem iluzii deșarte în ceea ce privește Rusia, mai ales în zilele acestea. Dar speranța moare ultima!

Atâta timp cât există oameni ca  LEONID MLECIN sau  SERGHEI GOLUBIȚKI cel care a scris coresct despre TEZAURUL ROMÂNESC de la Moscova, există SPERANȚĂ!

Speranța că în Rusia se găsesc persoane normale care la un moment dat vor face ca în viitor Rusia să devină o țară normală.

Leonid Mlechin, politolog rus: „Basarabia aparținea României și URSS a anexat-o la 28 iunie 1940”

Leonid Mlecin  (Леонид Млечин) despre 28 iunie 1940 (foto realnoevremya.ru).

În anul 2010, la postul rus de radio Vocea Rusiei a avut loc o emisiune despre ocuparea Basarabiei în contextul refuzului lui Mihai Ghimpu, președinte interimar al R.Moldova, de a anula decretul său cu privire la proclamarea zilei de 28 iunie ca dată a ocupației sovietice. Invitat al emisiunii a fost celebrul politolog și jurnalist rus  Leonid Mlecin.

Iată aprecierile despre acel eveniment al vieții politice de la Chișinău, ale politologul rus Leonid Mlecin, invitatul emisiunii “Opinie deosebită” din 28 iunie 2010 a postului de radio rusesc se referea:

„…Uniunea Sovietică a recunoscut anterior că Basarabia aparținea României și că întotdeauna a dorit să o ocupe. Totuși, termenul de ocupație nu este adecvat. Este mai degrabă o anexare a unei părți din teritoriul României de atunci, în baza memorandumului secret al Pactului Molotov–Ribbentrop. Este un act tragic din istoria secolului XX, iar rana este foarte adâncă.”

„…E grea istoria penru acest teritoriu (Basarabia – n. red.). După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo. A urmat o foamete strașnică. Se mâncau unii pe alții. Mi s-a explicat o istorie când soția își mânca soțul împreună cu fiica și ruga soldații sovietici să nu le ia cadavrul ca să este al lor”, mai susține analistul rus.

„Atunci, conducerea Moldovei era fricoasă și se temea să se adreseze după ajutor. Stalin nici măcar nu a dorit să primească delegația din Moldova când a venit să ceară ajutor. Sunt acțunile lui Stalin care ne-a certat cu jumătate de Europa și inclusiv pe noi unii cu alții”, a mai adăugat analistul rus Leonid Mlecin.

„Dupa anexare, cand a inceput colectivizarea fortata”. …Insă, inainte de acesta, a fost o represiune antiromaneasca, putem spune, salbatică. Care a continuat. In final, „Asa s-a calit otelul”: s-a nascut o generație foarte curajoasă de moldoveni. Ei si fii lor trăiesc și sunt in picioare.

Video: Replica rusească a Youtube, rutube.ru

https://rutube.ru/play/embed/3374716

Cine este Leonid Mlechin?

Leonid Mlechin s-a născut la 12 iunie 1957, la Moscova, este jurnalist rus, comentator internațional, moderator al propriei emisiuni „Documentarele Leonid Mlechina” la TV „TV Center”.
Este câștigător de două ori al premiului televiziune Taffy (2007, 2009). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1986)și Moscova Lucrător Emerit al Culturii din Federația Rusă (2004).

Biografie
1979 – a absolvit de la Biroul Internațional al Facultății de Jurnalism.
1979 – 1993 de ani. – Corespondent, cronicar internațional al revistei săptămânale „New Times”.
1993 – 1996 de ani. – Editor al departamentului internațional – redactor-șef adjunct al ziarului „Izvestia”, membru al consiliului editorial.
Din 1994 – gazda a programului săptămânal „De facto” de la postul de televiziune „Rusia”.

1996 – 1997 ani. – Gazdă a programului săptămânal jurnalistic „toată lumea” (RTR).
1997 – 1999 de ani. – „. Întreaga lume fără frontiere”, autor și gazdă a programului săptămânal de actualitate
Ноябрь 1997 – 2000 gg. – „. Cină târzie”, autor și gazdă a programului săptămânal,
Din ianuarie 1998 – autor și gazdă a programului jurnalistic „Folder Special”.
Septembrie 1999 – cele mai importante comentator și de zi cu zi de program de actualități „. Evenimente”
2003 – 2005 – autor și gazdă de „Puncte de reper”
Din iulie până în decembrie 2010 – co-gazdă a „Curtea de timp.”
Colaborator permanent și membru al consiliului editorial al revistei „New timp”, autorul a revistei „Expert”. Transfer de partid permanent „Minority Report”, la radio „Ecoul Moscovei”.
Membru al juriului concurență rus „ecran contemporan”, care a avut loc la festivalul national de televiziune importante punct de vedere social și de televiziune „erou al timpului nostru”.
Pe site-ul de TV Centru este listat ca un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia.

Recunoașteri din partea Statului Rus
2004 – titlul onorific de „Lucrător al Culturii din Federația Rusă”, Pentru mulți ani de muncă rodnică în domeniul culturii, mass-media și de radiodifuziune.
2007 – Medalia Ordinul „Pentru Merit” – un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret prezidențial la 02 martie 1994 № 442. Decretul prezidențial de o iunie 1995 № 554 a aprobat versiunea revizuită i-a fost acordat pentru contributie remarcabila la dezvoltarea de televiziunii naționale și mulți ani de muncă rodnică.

2011 – Ordinul Prieteniei – pentru o mare contribuție la dezvoltarea de radiodifuziunii naționale și mulți ani de activitate rodnică
Ordinul Prieteniei este un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret al Președintelui Federației Ruse din data de 02 martie 1994 № 442. Predecesorul pentru timpul erei sovietice a fost Ordinul Prieteniei Popoarelor, înființată în 1972.

Premii publice
2007 -Câștigător al „Taffy-2007” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Femeile care au visat de putere”)
2008 – câștigător al „Omul anului 5768”, Federația Comunităților Evreiești din Rusia (FJC) din categoria „Jurnalism”, pentru o serie de programe despre Israel, în cadrul programului TV „Folder Special” de „TV Center”
2009 – câștigător al „Taffy-2009” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Suntem în așteptare pentru iarna rece” din seria „Eroilor și Victimelor Războiului Rece”

Citiți și

EXCEPȚIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ȘI ÎN PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA! SERGHEI GOLUBIȚKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

Surse de documentare:  Cersipamantromanesc,  Unimedia.mdinfoprut.rorutube.ru,  ru.wikipedia.org

08/01/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un țar pentru Bulgaria independentă

 

 

 

Țarul de la sud de Dunăre

În 1886, Marea Adunare Nationala a Bulgariei l-a ales pe Ferdinand  drept nou lider al Bulgariei.

Noul cneaz s-a autointitulat „tar” (sau rege) in 1908 și în acelasi an, țarul Ferdinand I a proclamat independenta de jure a Bulgariei (față de Imperiul Otoman), desi independenta de facto fusese dobândita in 1878.

 

 

Фердинанд I е коронован за княз на българите

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

Era inrudit cu multe Case regale ale Europei (Belgia, Portugalia, Marea Britanie). El stia ca Parlamentul bulgar dorise (inaintea lui) un prinț din Danemarca si chiar din Romania. Auspiciile accederii la tronul Regatului Bulgar (proclamat in acelasi an, 1887) nu au fost tocmai pozitive.

Regina Victoria a Marii Britanii ar fi spus ca Ferdinand I „nu este potrivit pentru acest rol, ca este prea delicat, excentric si afemeiat”…

Vremuri de razboi

 In pofida acestor circumstante, Ferdinand I a avut in primele doua decenii de domnie realizari importante. Unul dintre avantajele acelei perioade a fost personalitatea prim-ministrului Stefan Stambolov (1854-1895). El este considerat „Parintele Bulgariei moderne”. Dar Stambolov a fost ucis miseleste la numai 41 de ani, scrie publicistul Paul Ioan în http://www.magazin.ro/ .

 Dupa decesul acestui prim-ministru de legenda al bulgarilor – care nu dorea relatii de apropiere de Rusia –, Ferdinand I s-a apropiat de tarul de la Moscova. In acest scop, l-a convertit pe fiul cel mare, Boris, de la catolicism la ortodoxism…

In 1912, el a pornit un razboi contra turcilor (alaturi de alte tari balcanice), pe care l-a considerat „o noua cruciada”.

Era Primul Razboi Balcanic (1912-1913), terminat cu victoria Bulgariei si a aliatilor. Dar impartirea teritoriilor cucerite de la turci i-a nemultumit pe bulgari, astfel ca a fost declansat Al Doilea Razboi Balcanic (iunie-august 1913).

 

 

 

 

 

 

Al Doilea Război Balcanic (1913)

 

 

 

 

Ferdinand I s-a razboit atunci cu fostii aliati, Serbia si Grecia,iar la final și cu România, pierzând și sprijinul Rusiei, care era aliata cu Serbia, și a suferit severe pierderi teritoriale, între care și Cadrilaterul pe care a trebuit să-l cedeze României (vedeți harta).

 In Primul Razboi Mondial, Bulgaria sub conducerea lui Ferdinand I a luptat alaturi de Puterile Centrale (Imperiile German, Austro-Ungar, Otoman) contra Puterilor Aliate (Franta, Marea Britanie si Rusia).

Armata bulgara a participat (printre altele) si la atacuri contra aliatilor din bazele din Grecia.

Dar Aliatii au contraatacat si au administrat Bulgariei o mare infrângere.

Atunci, Ferdinand I a abdicat, iar fiul sau cel mare a devenit tarul Boris al III-lea.

Bulgaria a pierdut atunci mai multe teritorii, printre care si cele castigate in razboaiele balcanice, fapt care ii asigurase iesirea la Marea Egee.

Batrânete liniștită

 Ferdinand I s-a retras in Germania, la Coburg (Bavaria), dupa ce reusise sa-si salveze mare parte din avere. Considera exilul „parte a activitatii regale”. Si-a dedicat acei ani artei, botanicii, filateliei si entomologiei. Se spune despre el ca a fost bisexual, cu atractie pentru femei pana la varsta de mijloc.

 Ulterior, se stie ca frecventa Insula Capri, loc de vacanta pentru homosexuali bogati. Ferdinand I s-a casatorit cu Printesa Marie-Louise, cu care a avut patru copii. Nepotul sau Simeon al II-lea a fost ultimul tar al Bulgariei, declarata republica in 1946.

09/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Karl Marx: În secolul al XVIII-lea, Anglia a făcut din Rusia o mare putere

 

 

 

Anglia 1

 

 

 

 


În 1856, Karl Marx  a dat în timp ce lucra în biblioteca Muzeului Britanic, peste o colecție de documente privitoare la relațiile dintre Anglia și Rusia în secolul al XVIII- lea care dovedeau că politicienii britanici au contribuit la crearea și consolidarea Imperiului Rus, scrie http://ttolk.ru/articles/karl_marks_angliya_sdelala_rossiyu_v_xviii_veke 

 

Anglia avea nevoie de un jandarm la Marea Baltică și au atribuit acest rol Rusiei, dar Rusia a „trădat” Anglia când a refuzat să lupte alături de ea  împotriva Statelor Unite.

În URSS, o lucrare a lui Marx („Expunerea istoriei diplomatice a secolului al XVIII-lea”) nu a fost cunoscută ea fiind publicată pentru prima dată în limba rusă doar în perioada „perestroikăi” din 1989.

Acest lucru nu este surprinzător dacă avem în vedere că tocmai în 1856-1857, Marx a fost ostil Rusiei, pe care îl considera jandarmul Europei după revoluțiile din 1848-1849.

Războiului din Crimeea  a întărit percepția Rusiei ca putere asiatică .

Marx a susținut că tendințele pro-ruse în politica britanică au apărut încă din secolul al XVIII-lea,în vremea domniei țarului Petru I.

Teza principală a lui Marx a fost că liderii britanici, nu au arătat o fermitate suficientă în raport cu Rusia, atunci când nu  s-au opus aspirațiilor lui Petru ei acționând contrar intereselor naționale ale Angliei și, în detrimentul libertății popoarelor europene, fapt care a permis crearea unui imperiu puternic agresiv în estul Europei.

Marx scria: „Deoarece trădarea Suediei și îngăduința față de planurile Rusiei nu au servit niciodată ca subiect de controversă între conducătorii Whig, astfel de acțiuni nu au fost niciodată onorate și criticate de istorici.”

   „Considerentele comerciale” avute în vedere de miniștrii britanici erau iluzorii  deoarece „nici contemporanii lui Petru I, nici generația ulterioară a britanicilor, nu au avut  niciun beneficiu în urma expansionismului  Rusiei la  Marea Baltică. Anglia nu a câștigat în urma sprijinului trădător pe care l-a oferit Rusiei împotriva Suediei. ”

 

 

 

 


Anglia 2
 

 



 

Interesul țarului Petru I a fost să-i determine pe britanici să transfere comerțul de la Arkhangelsk la Marea Baltică, fapt care servea și recunoașterii achizițiilor teritoriale făcute de ruși în războiul cu Suedia.

În secolul XVIII, trei tratate comerciale au fost semnate între Rusia și Anglia (1734, 1766 și 1793). Marx credea că în structura întregului comerț englez, volumul exporturilor și importurilor din Rusia era neglijabil și că doar un grup restrâns  a avut beneficii de la acestea. Acest punct de vedere s-a bazat pe faptul că balanța  comerțului dintre cele două țări  a fost întotdeauna în favoarea Rusiei.

Totuși, exporturile din Rusia au fost importante pentru britanici și iată de ce. În 1729, consulul englez T. Ward scria: „Deși cumpărăm aici de două ori mai mult decât vindem, trebuie să se țină cont de faptul că materialul pentru construcții navale nu este consumat în Anglia, ci ajută la creștrea comerțului său în toate țările lumii și îi aduce profituri, astfel încât toate națiunile iau parte la plata acestor materiale.

În anii 1700-1720, politica externă a Angliei în raport cu Rusia a fost lăsată, în general, la mila „unui grup mic de comercianți englezi ale căror interese coincideau cu cele ale colegilor lor ruși. Acești domni s-au poziionat împotriva Suediei. ”

Într-adevăr, Compania anglo-rusă s-a implicat întotdeauna puternic în apărarea intereselor rusești,  participând  la justificarea istorică a cuceririlor lui Petru.

În februarie 1714, comitetul companiei a discutat despre un raport privind documentele „care confirmă cu exactitate” că pământurile pe care a fost construit St. Petersburg erau în posesia țarilor ruși încă din 1552.

Și în iunie din acel an, o ședință a membrilor companiei a aprobat oficial documentul adus de B. Kurakin și care atestă că nu numai Ingermanlandia și Karelia, dar și Estonia și Livonia au aparținut mult timp coroanei ruse .

Conform acestei lucrări, Marele Duce Iaroslav a fondat orașul Iuriev Russki în 1026, Țările Baltice au început să aparțină Rusiei, iar când o răscoală a izbucnit în Livonia, Alexander Nevsky a suprimat-o.   Potrivit membrilor companiei britanice, o dovadă suficientă a veridicității acestor informații au fost că documentul a fost semnat de cancelarul Golovkin și sigilat.

 

 

 


Anglia 3

 

 

 

În 1714,  Anglia, care a început să  sprijine  Rusia  în detrimentul intereselor sale în Țările Baltice . Mai simplu spus, Anglia a văzut în Rusia „jandarmul baltic” care apăra interesele sale comerciale .

La jumătatea secolului 18,  britaniciiși o parte din elita politică rusă de atunci nutreau convingerea că   Anglia și Rusia erau „aliați naturali”.

Șeful real al diplomației ruse la începutul domniei Ecaterinei a II-a, contele Nikita Ivanovici Panin a  lansat   ideea că baza securității Europei și  Rusiei ar trebui să fie „sistemul nordic”, adică o alianță între Anglia, Prusia și Danemarca.

Britanicii au închis ochii  la zeci de ani de trucuri ale „aliatului natural”, pentru a interveni în treburile interne ale Poloniei.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Anglia a oferit,  Rusiei posibilitatea de a-și folosi bazele navale în Mediterana și a permis  supușilor britanici să slujească în Marina Rusă.    Ajutorul dat de Marea Britanie pentru Rusia a fost considerat turci cauza principală a înfrângerilor lor pe mări, în special în bătălia de la Chesme .

În timpul acestui război, Rusia nu mai dorea să se limiteze la independența Crimeei și la libertatea de navigație în Marea Neagră (cu care Londra a fost de acord) și a început să insiste asupra trecerii libere a navelor sale din Marea Neagră spre Mediterană.

Nici atunci Anglia nu a  protestat nici măcar formal (deoarece prezența Rusiei în Mediterana de Est a jucat împotriva Franței – eterna rivală a Angliei).

Cu toate acestea în timpul conflictului Angliei cu coloniile americane, contrar acordului preliminar, împărăteasa Ecatetrina a II -a a Rusiei  nu numai că a refuzat să trimită trupe pentru ajutorarea britanicilor  războiul din America (era vorba despre trimiterea unui corp rusesc de 10-15 mii de baionete – pentru a lupta în America pentru Anglia), dar a decis să nu reia negocierile privind un acord de alianță și a proclamat în 1780 o politică de neutralitate armată, îndreptată de fapt împotriva Marii Britanii

 

 

 

 

Anglia Catherine

 

 

 

 


După 1791, Rusia și-a dat seama ce greșeală a făcut transformând Anglia dintr-un aliat în adversar.

Marx a inclus în „Revelații” un scurt  extras  din manuscrisul lui Pitt care a relatat că ultimele cuvinte ale împărătesei înainte de moarte au fost despre alianța din Anglia:

„Spune-i prințului Zubov să vină la mine la ora 12 și amintește-mi că trebuie să semnez o alianță cu Anglia.”

 

 

 

 


Anglia 4
 
 


 
 
 

La mijlocul secolului al XVI-lea, ajungând în Moscova, britanicii i-au perceput inițial pe locuitorii acesteia ca nativi și au luat în considerare problema colonizării nordului rusesc.

În curând britanicii și-au dat seama că era mai ușor să lege Mocova de ei  prin comerț.

În zilele noastre, când  lumea ajunsese  în pragul unui război nuclear, iar președintele american Reagan era hotărât să contreze URSS până la capăt prin metode militare și economice, premierul britanic Margaret Thatcher a decis însă să aleagă pe alt drum. 

În septembrie 1983, ea a convocat un seminar cu experți, în cadrul căruia a ales să sprijine în Rusia calea Perestroika – Gorbaciov.  

Cât de benefică a fost această cale pentru Rusia și în general pentru omenire, știm deja…
 

08/06/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: