CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

28 iunie 1940 – VINEREA PATIMILOR POPORULUI ROMÂN

28 iunie 1940 – începutul destrămării teritoriale a României

Cea de-a doua ocupare a Basarabiei de către Rusia la 28 iunie 1940, a reprezentat momentul declanşării procesului de destrămare teritorială a României Mari și a fost rezultatul unei înţelegeri politice secrete convenite între două regimuri totalitare criminale, respectiv cel naţional-socialist hitlerist şi cel comunist sovietic, concretizată în Dictatul de la Moscova, încheiat la 23 august 1939, cunoscut şi sub numele de pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov.

După reocuparea Basarabiei, România a trebuit să suporte şi poftele revizioniste ale regimurilor totalitare din Ungaria şi Bulgaria, sprijinite de Berlin şi Roma, fiind constrânsă să accepte, în următoarele două luni, condiţiile umilitoare ale Dictatului de la Viena şi Tratatului de la Craiova, pierzând astfel cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi Cadrilaterul.

Drept consecinţă, rapturile din vara anului 1940 au făcut ca România să revină la situaţia anterioară Primului Război Mondial din punct de vedere teritorial, demografic etc. şi să nu mai cunoască integritatea naţională deplină din 1918, nici după 82 de ani de la acea vinere a patimilor1.

Prof. dr. în istorie Dorin CIMPOEŞU a remarcat într-un articol publicat de prestigioasa revistă Limba româna.md, faptul că la 28 iunie 1940, Rusia sovietică nu a ocupat numai Basarabia, ci şi alte teritorii româneşti, care nu făceau obiectul art.3 al Protocolului adiţional secret al Dictatului de la Moscova, cum ar fi Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, precum şi unele insule din Delta Dunării. Acestea nu au mai revenit României nici până astăzi.

Iniţial, Rusia a intenţionat să ocupe întreaga Bucovină, lucru despre care Molotov l-a informat, la 23 iunie 1940, pe contele Von der Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova. Hitler, însă, nu a fost de acord cu revendicarea sovieticilor, considerând-o „un semn al puterii sovietice spre Vest”2 şi o încălcare a Protocolului adiţional secret.

În acest context, dorind să nu deterioreze încă relaţiile cu Germania, dar nici să nu dea dovadă de slăbiciune, Stalin şi-a restrâns cererea doar la partea de Nord a Bucovinei.

Cedarea Basarabiei a avut o valoare strategică deosebită pentru Germania, deoarece i-a permis să obţină o poziţie binevoitoare din partea Rusiei şi să amâne viitoarea confruntare militară cu aceasta, în condiţiile unei angajări pe frontul de Vest, iar pe de altă parte, să determine România să adere la Axă, neavând altă alternativă.

Ocuparea Basarabiei nu a fost o surpriză pentru autorităţile române, aşa cum au acreditat unii istorici. Guvernul de la Bucureşti a conştientizat această ameninţare chiar la scurt timp după semnarea Dictatului de la Moscova.

Astfel, V.V. Tilea, ministrul român la Londra, comunica la 26 septembrie 1939 următoarele:

„Pentru mine este clar că Sovietele urmăresc cel puţin ocuparea Basarabiei, având în vedere asentimentul Germaniei şi, în ultimă raţiune, bolşevizarea întregii Europe”3.

Ambasadorul României în Letonia, Grigore Niculescu-Buzeşti, semnala, la 4 noiembrie 1939, că în contextul tratativelor vizând tratatul militar ruso-leton, vicecomisarul Isakov, şeful delegaţiei sovietice, a afirmat că, dacă negocierile cu Finlanda ar fi fost încheiate, ar fi avut loc o acţiune militară împotriva Basarabiei, importante forţe militare fiind concentrate în acest scop la Harkov şi Odesa4.

La rândul său, Alexandru Cretzianu, secretar general al Ministerului de Externe român, în perioada 1939-1941, arăta că Guvernul de la Bucureşti primise informaţii privind pregătirea unui atac al U.R.S.S. împotriva României5.

Pe de altă parte, revista „Internaţionala Comunistă” însera în paginile sale articolul Războiul imperialist şi România, semnat de Boris Stefanov, şeful Secţiei române a Kominternului, în care era prezentat planul de luptă al comuniştilor „români” privind sovietizarea României6.

Acest articol l-a determinat pe Gh. Davidescu, ambasadorul român la Moscova, să-i trimită o scrisoare, la 13 decembrie 1939, ministrului de externe român, Gr. Gafencu, în care să precizeze obiectivele urmărite de Soviete faţă de România şi „mijloacele la care ar putea recurge pentru realizarea scopurilor lor”7.

Între timp, pe plan internaţional se desfăşura o campanie intensă de „convingere” a României că, în cazul unui refuz al acesteia de a ceda Basarabia fără lupte, Kremlinul va recurge la mijloace militare.

Gh. Davidescu transmitea, în acest sens, de la Moscova, la 7 decembrie 1939 că „În ceea ce ne priveşte, opinia generală a cercurilor conducătoare germane ar fi că «România nu este decisă a se opune cu armele unei încercări de ocupare a Basarabiei»”8.

În aceeaşi notă, Radu Irimescu, ministrul român la Washington, arăta că mass-media din capitala americană promova ideea că „nu am lupta pentru Basarabia”, iar V. P. Potemkin, adjunctul lui Molotov, preciza că „Odesa este un port fără viaţă”, întrucât „adevăratul hinterland al acestui port este Basarabia”9.

Avertizări la adresa României privind pretenţiile teritoriale ale Moscovei faţă de ţara noastră au venit chiar de la unii reprezentanţi ai Germaniei hitleriste. Hans von Mackensen, ambasadorul german la Roma, afirma, la 7 martie 1940, într-o întâlnire cu omologul său român, Raoul Bossy, că „Balcanii încep la Prut” şi că „pentru Basarabia nu va lupta nimeni”10.

Mai mult, Wilhelm Fabricius, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a înaintat Guvernului român, la 2 iunie 1940, o notă verbală în textul căreia solicita să se precizeze poziţia României în eventualitatea unor cereri de revizuire a graniţelor venite din partea vecinilor săi, dând exemplul Rusiei în problema Basarabiei11.

Dar avertismentul cel mai serios dat României a venit din partea lui V. M. Molotov, în cadrul unui raport prezentat la 29 martie 1940, în şedinţa Sovietului Suprem al U.R.S.S., când a făcut un adevărat rechizitoriu la adresa Bucureştiului, învinuindu-l că din cauza problemei litigioase a Basarabiei nu s-a semnat pactul de neagresiune dintre cele două ţări.

Mesajul Kremlinului a fost recepţionat corect şi imediat de autorităţile române, lucru confirmat de Serviciul Special de Informaţii care preciza, la o zi după discursul lui Molotov, că „Moscova găseşte că se apropie momentul să oblige România la «retrocedarea» Basarabiei”12.

Începând cu luna mai 1940, sovieticii nu au mai făcut niciun secret din intenţiile lor de a ataca România.

Astfel, ofiţerii sovietici din zonele de dislocare din apropierea graniţei române afirmau fără reţineri că sunt pregătiţi pentru „eliberarea Basarabiei şi Bucovinei”, la fel şi comisarii bolşevici în cadrul întrunirilor de pregătire a populaţiei pentru război13.

Concomitent, din U.R.S.S. soseau persoane particulare, care declarau că Moscova pregătea o acţiune pentru „obţinerea Basarabiei”. Iar datele culese de poliţia de frontieră arătau că la Odesa se constata „o mare afluenţă de ofiţeri şi trupe care veneau şi plecau”, în unele zone ale Ucrainei se făcea „o intensă propagandă antiromânească de către agenţii NKVD-ului îmbrăcaţi civil”, iar „de-a lungul Nistrului se lucrează febril la fortificaţii”14.

Pe de altă parte, sovieticii au început pregătirile militare la graniţa cu România încă din toamna anului 1939, ceea ce arăta intenţia fără echivoc a Kremlinului de a folosi un context favorabil formulării unor revendicări teritoriale.

Până în primăvara anului 1940, a fost constituit Frontul de Sud, ce regrupa unităţile din regiunile militare Kiev şi Odesa, cu un efectiv impresionant, format din: 32 de divizii de trăgători; 2 divizii motorizate şi 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri şi 3 brigăzi de trupe aeropurtate, la care se adăugau 30 de regimente şi 4 divizioane de artilerie15. Acesta asigura o superioritate triplă de forţe militare pe principalele direcţii ale unei eventuale ofensive împotriva României.

Marele Stat Major al Armatei române era la curent cu pregătirile militare şi lucrările strategice efectuate de sovietici la graniţele României, lucru despre care a informat Ministerul Afacerilor Străine în timp util.

În urma acestor semnalări, Ministrul român al Afacerilor Străine, Ion Gigurtu, i-a cerut lui Gh. Davidescu „a face pe lângă guvernul sovietic un demers cu caracter amical, arătându-i surprinderea noastră de a constata că se adună din ce în ce mai multe trupe sovietice la graniţele noastre şi că pregătirile ce se fac de către aceste trupe au un caracter îngrijorător”16.

Gh. Davidescu nu a mai avut timp să solicite audienţă la comisarul Afacerilor Străine sovietic, deoarece, la 26 iunie 1940, orele 22.00, V. M. Molotov l-a convocat şi i-a înmânat o notă ultimativă prin care U.R.S.S. cerea României să-i „înapoieze cu orice preţ” Basarabia şi să-i „transmită” Nordul Bucovinei.

Răspunsul părţii române era aşteptat pentru ziua de 27 iunie. Verbal, Molotov a avertizat că în cazul unui răspuns negativ „atacul va fi lansat în seara următoare”17.

Pentru a crea o presiune psihică puternică, pentru a scurta termenul de răspuns şi pentru a determina autorităţile române să ia o decizie politică foarte importantă într-o stare de panică şi presiune maximă, serviciile de securitate sovietice au blocat legăturile telefonice ale Ambasadei României cu Secţia de Cifru a Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti, împiedicând transmiterea textului ultimatumului în timp util. Acestea au fost refăcute abia a doua zi, la ora 07.00.

Ultimatumul a produs o precipitare imediată a vieţii politice de la Bucureşti. În prima fază, regale Carol al II-lea a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Gheorghe Tătărescu, şi ministrul de externe, Ion Gigurtu, după care i-a convocat pe ambasadorii Germaniei şi Italiei la Bucureşti, pe care i-a anunţat de hotărârea sa de a rezista revendicărilor ultimative ale sovieticilor.

Din păcate, suveranul n-a putut conta pe sprijinul aliaţilor din cadrul Axei, reprezentanţii acestora având instrucţiuni clare să-l convingă că este mai bine să accepte cererile Moscovei „în numele interesului menţinerii păcii în această parte a lumii”18.

În paralel, pentru a câştiga timp şi a obţine o eventuală „ameliorare” a condiţiilor impuse de Moscova, Guvernul a elaborat un proiect de răspuns, exprimându-şi disponibilitatea pentru o discuţie „amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic” şi solicitând stabilirea unui loc şi a unei date în acest scop. Răspunsul dat de guvernul român a fost apreciat de Moscova ca fiind inacceptabil.

Într-o problemă atât de gravă pentru soarta României, suveranul nu putea lua o decizie de unul singur. Ca urmare, a convocat Consiliul de Coroană în aceeaşi zi de 27 iunie, în cadrul căruia a avut loc o dezbatere foarte aprinsă privind reacţia României în noile condiţii create de ultimatumul sovietic. Votul din Consiliu nu a fost edificator, 11 participanţi pronunţându-se împotriva ultimatumului, 10 pentru acceptarea acestuia, iar 5 pentru iniţierea de negocieri.

Printre cei mai vehemenţi adversari ai cedării au fost Nicolae Iorga şi Ştefan Ciobanu, fost deputat în Sfatul Ţării.

Ministrul Apărării, general Ion Ilcuş, şi şeful Marelui Stat Major, general Florea Ţenescu, s-au poziţionat în grupul celor care au fost de acord cu acceptarea ultimatumului, motivând că armata va fi în imposibilitatea de a lupta pe trei fronturi, în condiţiile unor cereri revizioniste similare venite din partea Ungariei şi Bulgariei.

Toţi participanţii au fost de acord cu mobilizarea întregii armate române, context în care regele a semnat în aceeaşi zi un decret ce întra în vigoare la ora 24.00 a nopţii de 28 spre 29 iunie 194019.

În condiţiile unui vot echivoc şi sub presiunea unui răspuns convingător la ultimatumul sovietic, regale Carol al II-lea a convocat un nou Consiliu de Coroană în seara zilei de 27 iunie 1940. Cu acest prilej, a fost reluată votarea pe marginea notei ultimative a Moscovei, înregistrându-se următorul rezultat: 19 voturi pentru acceptarea ultimatumului, 6 contra şi 1 abţinere.

Din grupul celor şase făceau parte Nicolae Iorga, Ştefan Ciobanu, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop şi Ernest Urdăreanu. Monarhul a fost „amărât” şi a considerat că s-a făcut „o mare greşeală de a ceda fără niciun fel de rezistenţă aproape un sfert de ţară”20.

La scurt timp după încheierea şedinţei Consiliului, în noaptea de 27 spre 28 iunie, la ora 02.30, autorităţile române au primit cea de-a doua Notă ultimativă a Moscovei, care cerea ca într-un termen-limită de 4 zile, începând cu 28 iunie, ora 14.00, România să evacueze Basarabia şi Nordul Bucovinei.

În aceeaşi zi, la ora 11.00, C. Argetoianu, noul ministru al afacerilor străine, comunica Moscovei, prin intermediul ambasadorului Gh. Davidescu, că „Guvernul român, pentru a evita gravele urmări ce le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”21.

Foto: 28 iunie 1940- Zi de doliu național. României i-au fost răpite de imperiul sovietic Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

La ora 13.00, Armata roşie trecea Nistrul în Basarabia şi Bucovina de Nord, iar postul de Radio Moscova anunţa încorporarea celor două provincii istorice româneşti la U.R.S.S.

La 3 iulie 1940, ora 13.00, noua frontieră româno-sovietică de pe râul Prut a fost închisă, iar prin decizia Guvernului român s-a păstrat un moment de reculegere pentru românii rămaşi sub ocupaţia sovietică, următoarele trei zile fiind declarate zile de doliu naţional. Abandonarea acestor teritorii naţionale fără luptă a fost pragmatică, dar, în acelaşi timp, dezonorantă pentru oamenii politici ai vremii.

Umilinţa trăită avea să aibă consecinţe dintre cele mai grave şi nedorite pentru românii din cele două provincii ocupate de Rusia sovietică.

În urma ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940, România a pierdut un teritoriu de 55.500 km2 şi o populaţie de 3,7 milioane de locuitori, care nici după 70 de ani nu au revenit la Patria-mamă.

Mai mult, populaţia din cele două provincii istorice şi ţinutul Herţa, ocupate samavolnic, a fost supusă unui proces de comunizare forţată, înfometare premeditată şi deportare în gulagurile sovietice, căruia i-au căzut victime sute de mii de români.

* * *

În întreaga perioadă de ocupaţie sovietică (1940-1991, cu o pauză între 1941 şi 1944), ziua de 28 iunie a intrat în simbolistica totalitară sovietică şi a fost aniversată anual, prin organizarea pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti a unor ample manifestări, dedicate „eliberării de sub ocupaţia românească”.

Din păcate, şi după declararea independenţei şi proclamarea Republicii Moldova (1991), această zi neagră din istoria României şi, implicit, a Basarabiei, şi-a păstrat semnificaţia impusă de ocupaţia sovietică totalitară, mai ales în mentalul colectiv al rusofonilor şi al generaţiilor rusificate şi deznaţionalizate.

Toate regimurile care s-au succedat la conducerea Republicii Moldova, până în anul 2001, indiferent de culoarea lor politică, nu au avut curajul să repună în drepturi adevărul istoric privind data de 28 iunie 1940, deşi trebuie precizat că nu i s-a mai acordat importanţa din vremurile totalitare.

Odată cu restauraţia comunistă sovietică din 2001, prin revenirea la putere a Partidului Comuniştilor, simbolurile regimului stalinist, inclusiv data de 28 iunie, au fost readuse în actualitatea politică din stânga Prutului, pentru o perioadă de 8 ani, fiindu-le redate importanţa şi semnificaţia de altă dată.

După decomunizarea pentru a doua oară a Basarabiei, survenită în urma mişcărilor sociale din luna aprilie 2009 şi preluarea conducerii Republicii Moldova de către o coaliţie politică de centru-dreapta, proeuropeană, pentru prima dată în istoria acestei vechi provincii româneşti a început să se spună lucrurilor pe nume şi să fie întreprinse unele acţiuni concrete de restabilire a adevărului istoric.

Iniţiativa şi curajul deosebit, în acest sens, au venit din partea preşedintelui în exerciţiu al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (foto), care, spre deosebire de predecesorii săi, este primul şef de stat care a declarat public că este român şi că vorbeşte limba română.

Mai mult, acesta a înfiinţat o Comisie22 de specialişti în domeniul istoriei şi nu numai, având ca sarcină principală elaborarea unui raport obiectiv şi ştiinţific privind regimul comunist totalitar sovietic din Basarabia şi crimele comise de acesta împotriva populaţiei româneşti, pe baza documentelor desecretizate, tot prin voinţa sa, provenite din arhivele vremii, care urmează să fie prezentat în actualul Parlament al Republicii Moldova şi apoi publicat.

De asemenea, Mihai Ghimpu este primul preşedinte care a emis, la 24 iunie 2010, un decret prin care 28 iunie 1940 a fost declarată ziua ocupaţiei sovietice a Basarabiei23.

Demersurile actualului şef al statului privind repunerea în drepturi a adevărului istoric şi ştiinţific au fost contestate şi atacate atât de adversarii săi politici din Republica Moldova,cât şi de către Rusia, care nu se împacă cu ideea pierderii Basarabiei şi face toate eforturile pentru menţinerea acesteia în sfera ei de influenţă.

Astfel, Duma de Stat a Rusiei a adoptat o hotărâre de condamnare a decretului privind ziua de 28 iunie, M.A.E. rus a calificat acţiunile președintelui Mihai Ghimpu drept „analfabetism politic”, iar autorităţile de la Moscova au introdus embargoul asupra unor produse din Republica Moldova exportate pe piaţa Federaţiei Ruse24.

Indiferent de reacţiile produse şi de consecinţe, adevărul istoric şi ştiinţific trebuie afirmat şi apărat prin toate mijloacele şi cu orice preţ, fără a face niciun compromis, mai ales când acesta este de partea poporului român, deoarece numai aşa vom deveni respectaţi şi admiraţi între celelalte naţiuni civilizate ale lumii.

Note

1 Paul Mihail, Jurnal (1940-1944), Bucureşti, 1999, p. 12.

2 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, 1997, p. 372-373.

3 AMAE, fond 71/1914, E 9, vol. 63, f. 59.

4 Jean Nouzille, Moldova, istoria tragică a unei regiuni europene, Chişinău, 2005, p. 148.

5 Gheorghe Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, 1991, p. 61.

6 Vitalie Văratec, Preliminarii la raptul Basarabiei şi Bucovinei 1938-1940, Bucureşti, 2000, p. 17.

7 Idem.

8 Ibidem, p. 16.

9 Vitalie Văratec, op .cit., doc. nr. 32 şi 33.

10 Ibidem, doc. nr. 58.

11 Ioan Scurtu şi colaboratorii, Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998, Bucureşti, 1998, p. 205.

12 Vitalie Văratec, op. cit., doc. nr. 68.

13 Ibidem, doc. nr. 94, 97, 100 şi 106.

14 Ibidem, doc. nr. 62, 63, 64 şi 65.

15 Ioan Scurtu, op. cit., p. 204. Cifrele sunt controversate, în documentele emise de Marele Stat Major al Armatei Române acestea fiind diferite (vezi AMR, fond Armata 3, dosar 37, f. 196-198 şi AMR, fond 948, dosar 531, f. 134-136).

16 Vitalie Văratec, op. cit., doc. nr. 129.

17 Ioan Scurtu, op. cit., p. 207.

18 Carol al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940), ediţie îngrijită de Marcel D. Ciucă şi Narcis Dorin Ion, Bucureşti, 1996, p.199.

19 Ioan Scurtu, op. cit., p. 209-210.

20 Carol al II-lea, op. cit., p. 204.

21 Florin Constantiniu, op. cit., p. 375.

22 Vezi Decretul prezidenţial din 14 ianuarie 2010, publicat de Agenţia de ştiri „Moldpres”, din aceeaşi zi.

23 Agenţia de ştiri „Publika”, 25 iunie 2010.

24 Agenţia de ştiri „Unimedia”, 28 iunie 2010.

07/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOAMETEA, TEROAREA ȘI ȘANTAJUL – INSTRUMENTELE FOLOSITE DE COTROPITORII SOVIETICI PENTRU SUPUNEREA BASARABENILOR

Istoricul Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a menționat în timpul unui interviu acordat agenției de presă IPN, preluat de Timpul md., că nostalgicii perioadei sovietice ar trebui să cunoască faptul că regimul de atunci era unul bazat pe teroare, frică și șantaj, notează IPN.

La doi ani după genocidul foametei din 1946-1947, în Basarabia începea o altă dramă a țărănimii, la 6 iulie 1949 fiind organizat cel mai mare val al deportărilor, operațiune numită codificat „IUG”.

Peste 11 mii de familii, 40 de mii de persoane au fost strămutate în regiunile Kazahstanului de Sud, precum și în regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk.

„Al doilea val al deportărilor a avut loc în 1949 când lumea deja ieșise din foamete. Aici la fel s-a impus factorul politic și ideologic, legat de colectivizarea agriculturii. În Basarabia, în perioada interbelică, țăranii au fost împroprietăriți cu până la 6 hectare de pământ. Când a venit puterea sovietică în 40, pământul a fost naționalizat, dar lăsat țăranilor pentru a fi lucrat. În 49 s-a venit cu al doilea val de deportare, pe motiv că oamenii vizați erau așa-numiți „exploatatori sau chiaburi”.

Era invocat motivul exploatării omului de către om. Oamenii, de frica deportărilor, au scris mii de cereri pentru a intra în colhozuri. Uniunea Sovietică a fost un stat bazat pe frică și șantaj”, a spus Anatol Petrencu.

Operațiunea criminală a fost organizată în secret cu mult timp înainte de noaptea deportărilor, spune istoricul. Cot la cot cu ocupanții au lucrat băștinașii care au trecut de partea regimului.

Rusia a câștigat războiul împreună cu aliații, cu americanii, cu Occidentul. Administratorii care au venit în Basarabia în 1944 se comportau cu aere de superioritate, de învingători. Dar comportamentul lor era departe de a fi civilizat, erau bețivi, înjurau, furau bunurile oamenilor. La fel cum face acum armata rusă în Ucraina. Imaginea ocupantului a rămas în memoria oamenilor drept una negativă. În Basarabia au existat colaboraționiști, oameni care s-au dat cu puterea sovietică și au întocmit listele deportaților. În 49 listele au fost întocmite în primării. Acești colaboraționiști nu au fost iertați. Acest fenomen era posibil pentru că erau oameni invidioși pe cei mai înstăriți”, a explicat președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova.

Cel de-al treilea val al deportărilor a avut loc în 1951 și a vizat, în special, elementele religioase considerate un potențial pericol la adresa regimului. Operațiunea numită codificat „Sever” a presupus strămutarea în Siberia a peste 700 de familii.


„Motivele celui de-al treilea val au fost religioase. „Martorii lui Iehova” sunt categoria de oameni care nu votează, nu acceptă serviciul miliar și sovieticii au decis să-i deporteze. Pe motivul deportării „martorilor lui Iehova” au fost incluși în liste și intelectuali, oamenii critici față de regim, rezervați față de politica regimului sovietic. Urmările acestor deportări au fost catastrofale pentru că au plecat cei mai buni gospodari. Au fost deportați oamenii care chiar și la locurile de detenție au ridicat agricultura. Nostalgicii de astăzi trebuie să cunoască aceste lucruri.

Trebuie să înțeleagă că Uniunea Sovietică a promovat o politică represivă”, a spus istoricul Anatol Petrencu.

14/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

5-6 iulie 1949: Operaţiunea „Iug”. Mărturii din arhivele NKVD privitoare la deportarea a zeci de mii de băștinași ai Basarabiei cotropite de haitele sovietice.VIDEO

Mărturii despre deportările comuniste din 5-6 iulie 1949 în arhivele Securităţii

În cadrul acesteia, peste 40 de mii de locuitori ai RSS Moldoveneşti au fost deportaţi în regiunile periferice ale URSS. Pentru a „îndeplini planul” de deportări şi a raporta partidului comunist despre realizarea întocmai a poruncilor, NKVD-iştii au aplicat toate măsurile de constrângere.

Ulterior, ei au întocmit rapoarte în care enumerau cazurile de aplicare directă a forţei, prin împuşcarea celor care au opus rezistenţă, dar şi unele incidente grave care s-au produs în timpul Operaţiei „Iug” – abuzuri, tentative de viol şi beţii la care s-au dedat călăii.
Fragmentele pe care le publicăm mai jos sunt luate din rapoartele întocmite de Iosif Mordoveţ, ministrul Securităţii de Stat (MSS) al RSS Moldoveneşti, sau venite la Securitate pe numele acestuia.

Împuşcaţi, pentru că au opus rezistenţă

„În satul Răculeşti, r-l Susleni, în timpul ridicării, culacul Rojco G. F. a opus rezistenţă. A încercat să aplice unui soldat o lovitură cu un obiect de fier, a fost rânit din a doua împuşcătură (prima a fost în aer). Soldatul Şaghibulin l-a împuşcat pe Rojco, care în drum spre spital a murit din cauza hemoragiei.
Concluzie: Şaghibulin a aplicat legal arma”.

„În noaptea de 6 spre 7 iulie, în scopul reţinerii culacilor care se ascund în satul Ceciuleni, r-l Străşeni, a fost organizată o razie. În încercarea de a fugi spre pădure, după trei preîntâmpinări verbale, a fost împuşcată minora, de 15 ani, Bodrug P. P.
Concluzie: Arma a fost aplicată corect”.

„Pe căi operative, de la secţia Străşeni a Ministerului Securităţii a parvenit informaţia că în mărăcinii satului Grebleşti se ascunde un grup de culaci de 11 persoane care au fugit de deportare. Grupa operativă a reţinut patru culaci. În timpul reţinerii, din imprudenţă a fost împuşcat Sârga V. A., locuitor al raionului Brăviceni”.

„Pe căi operative, de la agentura secţiei Străşeni a Ministerului Securităţii am fost informaţi că în pădurea din satul Lozova se ascund culaci fugari. Grupa operativă trimisă pe data de 7 iulie pentru a verifica informaţiile a descoperit câţiva culaci. În timpul reţinerii, în încercarea de a evada, a fost ucis locuitorul Dimitrov I. V.”.

„Deoarece, la momentul începutului operaţiei (deportărilor) în satul Gura Galbenei, r-l Cimişlia, n-au fost găsite acasă peste 40 de persoane care urmau a fi deportate, lucrătorul operativ care executa deportarea a dispus cercetarea viilor. În timpul verificării, a fost găsit un bărbat care a încercat să fugă. Ajuns din urmă, acesta a încercat să-l lovească pe căpitanul Buleac cu toporul. Buleac l-a împuşcat în picior. S-a constatat că cel rănit era Stratilo S. L., locuitor al satului Gura Galbenei şi nu figura în lista deportaţilor”.

„În satul Cosăuţi, r-l Soroca, culacul Criştali a refuzat să deschidă uşa. Şeful grupei operative, loc. major Vazirski a pătruns în casă prin geam. Criştali, doborând soldatul din uşă, a încercat să fugă în livadă. După el au încercat să fugă soţia şi copilul. La somări şi împuşcăturile de avertizare, Criştali nu s-a oprit şi a fost grav rănit”.

„Culacul Macar Bodean, din satul Carahasani, r-l Olăneşti, în timpul ridicării familiei sale, se afla ascuns la moară. Găsit de grupa operativă, M. Bodean a opus rezistenţă, a încercat să tragă din puşca de vânătoare. În rezultatul măsurilor operative, Bodean M. a fost îmbarcat în tren”.

„La 6 iulie, în timpul ridicării familiei, activista sectei inokentişti Cojuhari A. I., locuitoare a satului Băneştii Noi, r-l Teleneşti, a opus rezistenţă. Când Cojuhari a fost anunţată despre deportare, ea a luat arma de vânătoare şi a îndreptat-o asupra soldatului Gordinski. La nenumăratele preîntâmpinări făcute de Gordinski pentru a lăsa arma, Cojuhari nu s-a conformat, iar Gordinski, după câteva focuri de avertisment, a împuşcat-o pe Cojuhari.
Concluzie: Gordinski a aplicat legal arma”.

„În satul Ungheni, culacul Popovici G. M., supus deportării, a fost găsit în podul casei. În timpul căutărilor, Popovici a tras din arma de vânătoare şi, folosindu-se de un moment de descumpănire de care au dat dovadă soldaţii, s-a ascuns, de la deportare, împreună cu soţia”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Cărpineni, culacul Ungurean a încercat să iasă din convoi. Chiar şi după patru împuşcături de avertizare, Ungurean nu s-a oprit, fiind rănit grav, iar peste câteva ore a murit în spital”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Ghiduleni, r-l Chiperceni, culacul Cuiban I. A. a încercat să fugă. Măsurile de preîntâmpinare n-au dat rezultat, iar Cuiban a fost împuşcat. Materialele sunt transmise comandantului de batalion maiorului Iakuşev pentru cercetare”.

„La ridicarea din 6.07.1949 în satul Cunicea, r-l Cotiujeni, culacul Jerebţov a încercat să opună rezistenţă. Responsabilul de efectuarea operaţiunii, lucrătorul operativ l-a însărcinat pe sergentul inferior Sukinov să-l ducă pe Jerebţov la primărie.

În drum spre primărie Jerebţov a fugit şi, în pofida avertizărilor verbale şi din armă, Jerebţov a continuat să fugă. Sergentul inferior Sukinov, în conformitate cu Statutul militar, l-a împuşcat pe Jerebţov rănindu-l. Glontele i-a străpuns abdomenul. La 7 iulie Jerebţov a decedat la spital”.

Tentative de viol şi beţii ale călăilor

„La 7 iulie 1949, sergentul Sosnin, din unitatea maiorului Şumkin, s-a îmbătat în cantina Combinatului deservirii publice din Cimişlia şi cu scopul de viol a încercat să o tragă într-o cameră separată pe soţia şoferului Comitetului raional de partid. Ea a început să strige. La strigătele ei s-au adunat lucrătorii comisariatului militar. Sosnin a scos pistolul şi a încercat să împuşte, însă încărcătura fusese anterior extrasă din pistol de către camarazii săi, aşa încât nu a reuşit să împuşte.
Sosnin este arestat”.

„La 6 iulie, în timpul transportării celor deportaţi, lângă satul Paşcani, r-l Criuleni, maşina s-a răsturnat în râpă. În rezultatul accidentului rutier a decedat culacul Borcari I. S. şi a fost grav rănită soţia lui. Soldaţii şi personalul operativ nu au suferit”.

„La 6 iulie a.c. în satul Cotova, r-l Zguriţa, a avut loc un accident al maşinii „Studebeker”. Şoferul unităţii militare Kaşkevici, la intrarea în sat nu a reuşit să facă curba, a tamponat colţul unei case, a spart peretele, în rezultat a fost strivită mortal Răilean L. . care se afla în casă, iar Răilean M. I. şi Zagorca Z. A. care se aflau lângă perete au fost grav rănite şi sunt transportate la spital. Cei ce se aflau în ataş – 15 persoane, 4 soldaţi, ofiţerul şi şoferul nu au suferit.
Ancheta este efectuată de conducerea unităţii”.

„În regiunea satului Romanovca, r-l Romanovca, la 7 iulie a.c., ora 12.00, a avut loc un accident al maşinii Armatei Sovietice, condusă de şoferul Alexeev M.G. Accidentul s-a produs ca rezultat al faptului că şoferul şi cei doi lucrători operativi erau în stare de ebrietate. În rezultatul accidentului, cei aflaţi în ataş – sergentul inferior şi trei soldaţi au suferit leziuni corporale uşoare, iar soldatul Voronţov – fractură la piciorul drept”.

„În timpul operaţiunii de deportare în r-l Orhei a avut loc un accident rutier. Şoferul maşinii, soldatul unităţii nr. 03660 Şabanov, deplasându-se la locul predării celor deportaţi, necunoscând drumul, din cauza vitezei excesive nu a reuşit o curbă şi s-a lovit de o grămadă de pietre. În urma impactului au fost aruncate din ataş două femei supuse deportării şi un soldat. Una din femei a murit peste o oră, ceilalţi au suferit leziuni uşoare”.

„La 8 iulie, soldaţii Cuzneţov şi Oblezov, în stare de ebrietate, se aflau în or. Străşeni. Trecând pe lângă casa locuitorului Croitoru, ei au auzit împuşcături. În scopul verificării, Cuzneţov şi Oblezov au intrat în curtea casei lui Croitoru. În întâmpinare le-a ieşit Croitoru, un bătrân de 85 de ani. Cuzneţov şi Oblezov cu paturile armei l-au bătut pe Croitoru în aşa măsură încât acesta a decedat. Cuzneţov şi Oblezov şi-au recunoscut vina, au fost arestaţi şi vor fi daţi judecăţii Tribunalului militar”.

Deportarea din Chişinău

„Pe timpul operaţiei în oraş s-a constituit statul-major în următoarea componenţă: şeful direcţiei Ministerul Securităţii de Stat pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Dengubov, împuternicitul MSS al RSSM – colonelul Mihailov, locţiitorul direcţiei MSS pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Nekliudov, locţiitorul pentru armată – colonelul Mihailov, locţiitorul pe transport – maiorul Gudelman, locţiitorul pentru telecomunicaţii – maiorul Vasiliev, 3 lucrători operativi (t. Laiden, Cernobai, Measnikov), grupa operativă formată din: 1 lucrător operativ, 1 ofiţer şi 5 soldaţi ai MSS al RSSM”.

„Pentru a preîntâmpina evadarea de la deportare a familiilor din contingentul special (or. Chişinău) să se instaleze la intersecţiile principale din oraş (în direcţia or. Cotovsc, Cimişlia, Bender, Orhei, Vadu lui Vodă şi Străşeni) posturi de patrulă în componenţa: 1 lucrător operativ şi 2 soldaţi ai MSS, 3 persoane din cadrul MSS al URSS, în total 6 grupe operative”.

Se stabileşte următoarea schemă de raportare a mersului operaţiunii:  „Şeful grupului operativ, încredinţându-se că toată familia a fost ridicată, intră la Comitetul executiv raional şi raportează şefului grupei operative raionale despre executarea misiunii. După predarea familiei ridicate la punctul de deportare, şeful grupului operativ se prezintă la statul-major al oraşului şi prezintă un raport amănunţit privind executarea misiunii încredinţate.

Şeful grupului operativ raional, la fiecare două ore, totalizează datele privind operaţiunea, transmite, prin telefon, la statul-major al oraşului, datele potrivit formei de cod stabilită. Lucrătorul operativ din cadrul grupului operativ al oraşului, totalizând informaţiile venite de la grupele operative raionale privind numărul de familii ridicate, întocmeşte raportul total pentru conducerea MSS al RSSM”.

Reacţii antisovietice şi de condamnare a deportărilor

Deopotrivă cu reacţiile „pozitive” la deportări, NKVD-iştii au fost atenţi şi au monitorizat şi reacţiile de condamnare a acestora:

„Asamblorul staţiei electrice Ogurţov, în discuţie cu muncitorii, a declarat: „Îmi pare rău de aceste persoane. Ei toată viaţa au agonisit averea şi iată că trebuie să o lase”.

„Tâmplarul Macaris, în drum spre lucru, a declarat următoarele: „Astăzi ei ridică poporul nostru, iar mâine-poimâine ei vor fi bătuţi în asemenea măsură încât nu se vor ridica niciodată. Eu ştiu asta”.

„Funcţionara Rozental, în discuţie cu colaboratorii instituţiei în care lucrează, a declarat: „Nu pot să-i sufăr. A venit armată specială a MAI şi toată noaptea au ridicat oameni. Cum nu-i pedepseşte Dumnezeu? Ridică oameni nevinovaţi şi îşi bat joc de ei. Dar nu e nimic, aceasta nu va avea un sfârşit bun. Viaţă pentru viaţă şi lacrimi pentru lacrimi. După asta neapărat va fi război. Vreau ca astăzi în oraş să cadă o bombă, ca totul să se prefacă în scrum”.

Photo of Mihai Taşcă

Mihai Taşcă

Mihai Taşcă, dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova,

06/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: