CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Poate fi România atrasă în conflictul din TRANSNISTRIA? Care sînt riscurile unei intervenții ruse în Republica Moldova? VIDEO

 Foto: Militari ai statului nerecunoscut Transnistria la o paradă militară în timpul sărbătoririi Zilei Independenței în orașul Tiraspol, la 78 km est de Chișinău, R. Moldova.

Atacurile din Transnistria și riscul unei intervenții ruse în Republica Moldova. Poate fi România atrasă în conflict?

Războiul din Ucraina se apropie tot mai mult de România. Nu doar geografic. În ultimele zile situația s-a tensionat în regiunea separatistă de Est a Republicii Moldova, iar tot mai mulți oficiali ruși vorbesc despre necesitatea de a-și apăra cei aproximativ 200.000 de concetățeni de acolo, scrie https://www.veridica.ro.

Un general rus menționa recent Transnistria ca unul din obiectivele celei de-a doua faze a războiului din Ucraina.

Se va opri Rusia în Transnistria sau va vrea să ajungă și la Chișinău, aflat la o aruncătură de băț? Și ce ar trebui să facă România în acest caz? Anul 1940 este invocat tot mai des…

O republică separatistă susținută de 30 de ani de Moscova

Transnistria, sau, după cum se autoproclamă – Republica Moldovenească Nistreană – este o regiune separatistă, pe malul stâng al Nistrului, de ceva mai mult de 4.000 de km pătrați, cu o populație de sub jumătate de milion de locuitori, conform ultimului recensământ; numărul real este, probabil, cu cel puțin o treime mai mic.

Moscova susține că aproximativ 200.000 dintre locuitorii regiuni dețin și cetățenia rusă, Chișinăul susține că peste 260.000 (dintre cei care au împlinit vârsta de 18 ani) au și cetățenia Republicii Moldova, aproximativ 100.000 dețin și cetățenia Ucrainei (potrivit autorităților separatiste), iar unii dintre locuitorii regiunii, protejate de Moscova, mai dețin și cetățenia română. 

Presa a scris că printre aceștia ar fi și soția liderului separatist, Vadim Krasnoselski.

Regiunea a fost alipită Republicii Moldova în 1940, odată cu formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, s-a desprins în 1990, pe fondul destrămării URSS, iar în 1992 a fost implicată într-un conflict armat cu forțele Chișinăului.

Conflictul s-a finalizat, de facto, cu păstrarea status-quo-ului, în urma semnării unui acord de pace cu Rusia. Se declară independentă, nu este recunoscută în plan internațional, dar e susținută politic, economic (nu achită gazul) și militar (indirect) de Moscova.

Foto: Soldați din Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), staționat de 26 de ani în Transnistria în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova,fără acceptul Chişinăului.

Pe lângă un contingent de menținere a păcii, controlat de ruși și transnistreni, în Transnistria mai sunt și aproximativ 1500 de militari ruși care păzesc 20.000 de tone de muniție din perioada sovietică, depozitate la Cobasna.

Chişinăul cere constant retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană, însă Moscova și administrația de la Tiraspol spun că prezența acestui contingent este necesară pentru paza depozitelor de armament și muniții de la Cobasna și menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru, condusă de Federaţia Rusă.

O explozie la depozitul de la Cobasna, ar fi similară cu cea a unei bombe atomice

Chiar dacă nu e vorba de o forță militară însemnată, orice atac asupra regiunii ar putea fi calificat de Moscova drept o amenințare la adresa cetățenilor săi (inclusiv militari) și „la adresa securității regionale”, din cauza depozitului de armament.

Depozitul a fost construit în anii 1940 și păstra peste 40.000 de tone de muniție, în mare parte adusă din Germania și Cehoslovacia după retragerea armatelor sovietice în anii 90. Cantitatea de armament și muniție s-a înjumătățit la începutul anilor 2000, după ce Rusia l-a evacuat parțial sau l-a distrus, în conformitate cu angajamentele asumate anterior.

Conform unui studiu realizat de Academia de Științe a Moldovei în anul 2005, citat zilele trecute de presa de la Chișinău (totuși nicio sursă mass-media nu publică studiul), o eventuală explozie a depozitului ar echivala cu detonarea unei bombe atomice similare celei aruncate peste Hiroshima în 1945 și ar afecta regiunea separatistă și teritorii din dreapta Nistrului și Ucraina.

Transnistria în contextul războiului din Ucraina

Autoritățile separatiste ale regiunii au abordat o poziție oficială neutră față de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei încă de la început.

Pe 24 februarie, Krasnoselski declara că „situația este sub control”, nu considera necesară instituirea unui regim special și anunța acțiuni de facilitare a trecerii frontierei pentru refugiați.

Pe de altă parte, regiunea clientelară Moscovei a fost privită cu suspiciune de Kiev încă din 2014, când ucrainenii și-au întărit granița cu regiunea transnistreană și au săpat tranșee antitanc

Îngrijorările s-au accentuat în primele zile de război, în condițiile în care o lovitură din vest, chiar dacă slabă, ar fi obligat Ucraina, care lupta pe trei direcții deja, să-și disperseze și mai mult forțele.

Chiar din primele zile au tot apărut „știri” despre atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul Transnistriei, sau chiar bombardarea orașului Vinnița.

La 4 martie Ucraina a detonat un pod care o lega de Transnistria.

Într-o a doua fază a războiului, când rezistența armată a Ucrainei s-a dovedit peste așteptări, Kievul a început să nege eventuale pericole militare pe care le-ar prezenta Transnistria.

Generalul care a divulgat „secretul”

Atenția asupra Transnistriei a revenit odată cu planurile militare dezvăluite de general-maiorul rus, Rustam Minnekaev (foto).

Acesta susținea că în cadrul celei de-a doua etape a operațiunilor militare din Ucraina, armata rusă ar intenționa să preia controlul asupra Donbasului, dar și a sudului Ucrainei, inclusiv până la regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

El a făcut aceste declarații la o întâlnire cu reprezentanții industriei militare din regiunea Sverdlovsk (la peste 1700 de km la Est de Moscova), iar un corespondent TASS se afla la fața locului și l-a citat. O fi o simplă întâmplare?

Trei zile mai târziu, a avut loc atacul armat asupra sediului Ministerului Securității de Stat de la Tiraspol, urmat de distrugerea a două antene care transmiteau posturi rusești, un atac asupra aeroportului militar din Tiraspol și acuzații despre împușcături și explozii în preajma depozitului militar de la Cobasna.

Autoritățile separatiste au declarat cod roșu de alertă teroristă, au securizat intrările în oraș cu blocuri de beton și au anulat examenele de absolvire în școli.

Cine a organizat atacurile din Transnistria? Trei posibile răspunsuri

Tiraspolul susține că atacurile asupra regiunii separatiste au venit din Ucraina, poziție sprijinită și de Moscova.

Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev afirmă că Moscova pregătește provocări și atacuri de pe teritoriul Transnsitriei asupra Ucrainei.

La rândul său, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că atacurile din stânga Nistrului ar fi fost organziate de forțe din interiorul regiunii separatiste „care susțin războiul”.

Adevărul este că atât Kievului cât și Moscovei le-ar conveni destabilizarea Transnistriei, întrucât fiecare ar putea să o exploateze în favoarea sa.

Kievul ar fi interesat să ducă situația la un anumit punct care să-i ofere dreptul moral să intervină militar și să anihileze riscurile pe care le prezintă armata rusă și cea transnistreană, așa mici cum sunt. 

De altfel, consilierul lui Zelenski, Alexei Arestovici, a și declarat că Ucraina ar fi gata să „facă ordine” în Transnistria, dacă va solicita Chișinăul și că ar putea să ocupe Tiraspolul „în doi timpi și trei mișcări”.

Moscova, la rândul său, ar fi interesată să creeze motive pentru a justifica o eventuală intervenție militară în Transnistria (și în dreapta Nistrului). Iar insecuritatea propriilor cetățeni „supuși atacurilor teroriste din partea naționaliștilor naziști ucraineni”, ar fi un motiv mai mult decât suficient pentru o „operațiune specială”.

Pentru a ajunge în Transnistria/Republica Moldova, Rusia ar trebui să ocupe mai întâi partea de vest a regiunii Odessa, adică cele trei județe din sudul Basarabiei, care în 1940 au fost transmise RSS Ucrainene.

Rușii au distrus podul care leagă această regiune cu restul teritoriului Ucrainei, iar acum singura legătură terestră trece prin Republica Moldova.

Va interveni România în cazul în care Republica Moldova va fi atacată?

Cu o armată practic inexistentă, nefiind membră a vreunei structuri militare (pentru că este stat neutru), dar și cu un procent semnificativ de populație care ar întâmpina cu pâine și sare și canistre cu motorină tancurile rusești, Republica Moldova este de departe cea mai vulnerabilă țară din regiune.

Iar întrebarea care apare tot mai des este ce va face România în acest caz? Deseori este amintit anul 1940, când România a cedat fără lupte Basarabia. Situația este acum diferită. Pe de o parte, Republica Moldova nu este parte a României.

Pe de altă parte, până la un milion de moldoveni au și cetățenia română, iar relația dintre cele două maluri ale Prutului este una specială.

La fel ca în 1940, România este depășită net, ca forță militară, de Rusia, însă de data aceasta beneficiază și de protecția NATO care, atenție, se activează doar dacă un stat membru este atacat, nu dacă acesta intervine într-o altă țară.

În plus, modul în care s-a împotomolit armata rusă în Ucraina, arată că bravada generalului rus Lebed despre micul dejun la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București, nu mai este atât de înspăimântătoare.

01/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CASA ARDE, BABA SE PIAPTĂNĂ

Chiar așa este. Războiul e la granițele noastre. De aproape două luni de zile simțim și noi mirosul prafului de pușcă ars în Ucraina.

În contextul noilor planuri ale lui Putin de a ataca în estul și sudul Ucrainei, Odesa, principalul oraș din sud, mare port la Marea Neagră, este fructul mult jinduit al lui Putin, pe care l-ar alătura Sevastopolului, avertizează prof. Valeriu Dulgheru din Chișinău, în publicația https://www.researchgate.net.

Este dorința maniacală a lui Putin de a transforma Marea Neagră în lac intern rusesc. Dar ajungând la Odesa, cât mai este până la Chișinău pentru a întregi proiectul lui nebun al Novorosiei?

În situația lor extrem de dificilă ucrainenii supraviețuiesc deoarece sunt uniți, uniți în jurul unei idei naționale – de ași apăra țara de criminalul din estul sălbatic, Putin. Puțini în lume au știut de ucraineni până la acest război. Acum știe o lume întreagă. Kievul a devenit capitala lumii, iar Zelenski – liderul comunității internaționale împotriva criminalului Putin.

Fiind angajați pe mai multe fronturi ucrainenii nu uită să facă ordine și în spatele frontului. Ucrainenii l-au arestat pe oligarhul cu o avere de 620 mln de dolari V. Medvedchuk, un apropiat al lui Putin, fondatorul partidului pro-rus „Platforma de opoziție – Pentru viață” „pentru mare trădare de țară”.

Pe când să purcedem și noi la arestarea lui Dadon „pentru înaltă trădare de țară și pentru marile hoțomănii!), care nu se liniștește în servilismul său de lacheu proputinist. „Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte, dacă libertatea Ucrainei cade. Libertatea trebuie să fie înarmată mai bine decât tirania.

Țările occidentale au toate motivele să ne ajute. Victoria finală împotriva tiraniei și numărul de oameni salvați depinde de ele. Înarmați Ucraina acum pentru a apăra libertatea!”, declară președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

Situația geopolitică din zonă, inclusiv situația noastră, este deosebit de încordată, incertă. Este și reacția unor oficiali ucraineni, care doar toarnă apă la moara lui Putin. Mă refer la declarația nu tocmai cea mai inspirată a ministrului de externe al Ucrainei Dm. Kuleba că „…Republica Moldova încearcă să se anine de trenul accelerat al Ucrainei” (cu referință la înaintarea cererii de stat candidat în Uniunea Europeană).

În același context s-a exprimat într-un interviu de ieri și vicepremierul Ucrainei pe probleme de reintegrare a teritoriilor temporar ocupate Irina Vereshhuk „… Republica Moldova, președintele Maia Sandu nu declară cu glas tare că în Ucraina este război… Președinții și premierii Poloniei și celor trei state baltice au vizitat, Bucha, au demonstrat că sunt cu noi…”.

Într-un fel îi poți înțelege pe ucraineni: rămași practic singuri în fața ursului turbat din est, având atâtea pierderi umane, material, confruntându-se cu o cruzime de neimaginat (în special, în raport cu populația civilă!) din partea fraților lor slavi, ar avea nevoie poate de mai mult sprijin (moral) din partea Republicii Moldova. 

Deosebit de promptă a fost reacția  președinției, în care a fost expus regretul legat de aceste declarații și pașii întreprinși în sprijinul Ucrainei.

Să ne amintim și de participarea președintelui Maia Sandu la summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea” de la Kiev de la 23.08.2021, care a iritat mult Kremlinul.

Întreaga comunitate internațională a văzut și apreciat acest lucru, în special, în situația când posibilitățile Republicii Moldova sunt extrem de limitate. Polonia și Țările Baltice se află sub scutul NATO, unde ursul rus nu-și va băga nasul.

Republica Moldova poate să fie invadată în orice moment de trupele ruse de la Tiraspol, care doar așteaptă ordinul de la Kremlin.

Chiar din prima zi a războiului (pe 24.02.2022) Societatea civilă și Guvernarea s-au încadrat plenar în ajutorarea refugiaților ucraineni, dând dovadă de o mobilizare creștină fără precedent. Pe parcursul a aproape două luni Republica Moldova a primit ospitalier apr. 400000 de refugiați ucraineni (aproape 16%! din populația reală de apr. 2,5 mln), dintre care apr. 100000 au rămas în Moldova.

Nu cred că reacția vicepremierului ucrainean a fost una adecvată, cu atât mai mult că încă mai există în societate unele frustrări legate de participarea unor formațiuni ucrainene în războiul Rusiei de pe Nistru din 1992 de partea rușilor! si că existența de peste 30 de ani a enclavei de la Tiraspol este datorită sprijinului Ucrainei și, în special, al portului Odesa.

În același context vine și minciuna difuzată de publicația „Pravda.ua” că „…Moldova a refuzat să vândă Ucrainei avioanele de luptă MIG, pe care le are în dotare din frica guvernării de la Chișinău de a supăra Rusia, în consecință, relațiile dintre cele două state vecine ar fi devenit tensionate și reci” (Nu este greu de înțeles cine ar dori acest lucru. Au și ei dodonii lor!).

„În urma discuțiilor cu diferiți experți, am ajuns la concluzia că jurnaliștii de la pravda.ua pur și simplu au înghițit momeala pusă de dușman, care vrea să să strice relațiile dintre Ucraina și Moldova”, notează o altă publicație dumskaya.net.

 Iar unii jurnaliști, în goană după senzații, ca pionerii „Întotdeauna gata”, s-au angajat în a „dezghioca” problema. Dl deputat O. Nantoi, present la emisiunea „Punctul pe azi” din 18.04.2022, moderată de jurnalistul D. Mișin, a expus dezacordul total privind discutarea acestui fake news atunci când avem atâtea probleme de rezolvat!

Dacă e să credem acestei minciuni solicitarea privind „vânzarea celor 6 MIG-uri” a fost făcută a treia zi de război al Rusiei împotriva Ucrainei (pe 26 februarie).

Nici până astăzi niciuna din țările lumii nu a vândut Ucrainei niciun avion.

Polonia, care la un anumit moment a avut întenția de a transmite MIG-urile lor ucrainenilor, au fost opriți de partenerii NATO. Cu atât mai mult că conform unui bun specialist în domeniu, generalul I. Costaș, care a zburat  mii de ore pe aceste MIG-uri, cele 6 MIG-uri ale Republicii Moldova sunt mormane de fier vechi. Atunci mă întreb, dar și mulți alții: de ce unii buni jurnaliști se lasă ușor atrași în astfel de acțiuni reprobabile? 

Deunăzi a mai avut loc un caz jurnalistic reprobabil. Îi port o stimă jurnalistului de investigații A. Cozer, care face deseori emisiuni destul de interesante. Mă întreb însă, de ce alunecă uneori pe o pantă periculoasă, care te poate duce, involuntar, în tabăra adversă. Este cazul recent cu Termoelectrica, cu compania rusă „Silovye mașiny”, care ar fi câștigat licitația privind reparația blocurilor energetice. La sigur, a fost o licitație trucată de fosta guvernare dodonistă care prin tot ce făcea promova interesele Rusiei.

Dar, în primul rând, acest caz a fost moștenit de la fosta guvernare. În rândul doi, guvernul deja a anulat contractul. De ce atunci se insistă pe acest subiect? La ultima emisiune „Secretele puterii” de la JurnalTV dl A. Cozer cerea insistent „capul lui Moțoc” „Să găsim vinovații. Să fie pedepsiți. Să fie remanieri în guvern!”.

Având astăzi atâtea alte probleme – cea mai gravă fiind războiul chiar la ușa noastră, toate aceste vânzoleli sunt un fel de masochism anacronic. 

Priveam cu câtă satisfacție discutau cei prezenți la „Secretele puterii” despre „gafele guvernării”, printre care și respectații Iurie Reniță și Igor Munteanu. Uneori se creează impresia că unii aparent bine intenționați n-ar fi bucuroși de faptul că la guvernare se află Maia Sandu și PAS. „Maia Sandu nu trebuia să se implice în această problemă. Nu e treaba ei. E sarcina guvernului”. Chiar dacă e așa, ce rău a făcut Doamna președinte prin intervenția ei? Este o problem sensibilă în această perioadă a sancțiunilor comunității internaționale împotriva Rusiei. S-a ajuns până la aceea că vicepremierul A. Spânu a fost pus în rând cu M. Godea „avocatul” companiei „Silovye mashiny” și A. Mordashov, proprietarul majoritar al companiei, lăsându-se să se înțeleagă la existența unui interes.

De ce se încearcă cu atâta insistență ca diferiți membri ai guvernării să fie asociați cu scheme de corupție? Ce-i dă credibilitate acestei guvernări este lupta pe bune cu corupția (cel puțin încearcă, chiar dacă, deocamdată, nu au înregistrat succese majore). Acesta a fost mesajul principal, cu care Maia Sandu și PAS-ul au câștigat în alegeri. Iată în această credibilitate lovesc acești aparent bine intenționați. Guvernarea chiar are nevoie de susținere în aceste momente deosebit de grele.

Dl A. Cozer mai speculează deseori cu un caz mai vechi, cel legat de contractul pentru conectarea rețelelor electrice la cele românești. Acesta este, de asemenea, moștenit de la fosta guvernare. Este clar că banda lui Dadon nu a dorit ca și companie câștigătoare să fie una românească. Dar de ce nu sunt luate în considerație argumentele guvernării?

Dacă licitația ar fi fost anulată inițierea și petrecerea unei noi licitații ar fi durat în timp. Și acest contract va fi realizat în vreo trei ani, dorința noastră fiind cât mai repede să scăpăm de dependența de ruși. Un nou contract ar fi mărit acest termen cu încă vreo doi ani. Oare nu este clar că problema vitală pentru noi acum este să scăpăm de dependența de Rusia? 

Supusă unei presiuni fără precedent sub acțiunea simultană a cel puțin patru crize – războiul din Ucraina, crizele energetică, pandemică și economică, actuala guvernare mai face și greșeli. Din păcate președintele Maia Sandu nu are un Arestovici, un Klichko… Cel care a fost un timp consilier prezidențial, V. Kulminski, a luat-o razna. La doar trei luni după numirea în funcție de viceprim-ministru pentru  Reintegrare al Republicii Moldova, a dat bir cu fugiții, s-a speriat de greutăți. Ei bine, nu a dorit să fie de ajutor guvernării în aceste clipe grele, să stea liniștit acolo unde a revenit (de fapt, un loc călduț) și să aștepte ce vor face alții.

Dar de ce te pui într-o postură atât de jalnică, numindu-l pe vicepremierul A. Spânu „taximetrist” la una din televiziuni. Dl A. Spânu a dus tot greul guvernării pe segmentul energetic în această iarnă. Și s-a isprăvit! Întrebații pe plătitorii facturilor la gaz din această iarnă. Ceea ce dorea Kremlinul și banda kremlineză de la Chișinău – să înghețăm în această iarnă, nu s-a întâmplat. Ba mai mult, chiar dacă prin majorarea nejustificată a prețurilor la gaz s-a dorit de a provoca revolta plătitorilor facturilor, guvernarea a reușit un grad înalt de compensare a prețurilor, astfel că plătitorul de rând nu a plătit cu mult mai mult decât în anii precedenți. Păcat. Având o bună pregătire ar fi putut fi de folos Republicii acum, în această situație critică. Și pseudoprimarul Ivan Ceban prin tot ce face încearcă să compromită în fața refugiaților activitățile Guvernării privind ajutorarea celor în Chișinău.

În concluzie: într-adevăr „țara arde, iar baba se piaptănă” în situația când războiul Rusiei a ajuns chiar la poartă, când tot soiul de trădători kremlinezi din coloana a 5-a Dadon, Odnostako, Țîîîrdea ș.a.) pregătesc florile și colorazii pentru întâlnirea rușilor la Chișinău.

În pofida tuturor vicisitudinilor, Ucraina trebuie susținută în lupta ei inegală cu ursul sălbatic turbat din est, iar în această Săptămână a Patimilor le dorim să reziste. Rezistența lor este și scăparea noastră.

————————–

25/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , | Lasă un comentariu

UN ISTORIC BRITANIC ANALIZEAZĂ CAUZELE DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI MARI


26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele  sfârșitului României Mari, indicate cu precizie chirurgicală de către un  jurnalist britanic | Istorie

Cauzele sfârșitului României Mari, sunt indicate cu precizie chirurgicală de către istoricul britanic Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown și profesor emerit de studii românești la Școala UCL de studii slave și est-europene.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

basarabia_1940

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie.

Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243, recenzat de http://www.Timpul md.).

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: