CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FALSURILE ISTORICE INVENTATE ÎN FOSTA URSS CONTINUĂ SĂ FIE PROMOVATE ȘI ASTĂZI DE PROPAGANDA RUSĂ

vaca-in-lant

Afiș propagandistic sovietic

Falsuri grosolane din epoca sovietică continuă să fie folosite și în prezent de propaganda rusă

În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a stat la baza formării identității cetățeanului sovietic.

Motivele practice au fost evidente: după sfârșitul războiului, nu a existat nici un eveniment de importanță egală, care putea juca un rol unificator scrie Euromaidanpress.com, reluat de https://www.digi24.ro/.

Începând din 1965, statul sovietic cultivat, imaginea națiunii sovietice victorioase în lupta cu invadatorii, au început să fie marcate prin sărbători grandioase.

Foto: Militari sovietici și germani după ocuparea și împărțirea Poloniei în 1939.

Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populația din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, și anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei țări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciștilor care pun în pericol atât Rusia, cât și întreaga lume.

Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică.

Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului.

Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941.

În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste.

În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roșie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înțelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice.

Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane și a fost întotdeauna un inamic al naziștilor.

Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conținea și un protocol secret prin care URSS și Germania au fost de acord să împartă Europa.

 În urma acestui acord, România pierdea Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța.

Trupele germane și sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistență economică Germaniei naziste.

În perioada sovietică și în Rusia de azi, existența pactului între Germania nazistă și URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie și Franța. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact.

De fapt, Stalin a ruinat cu bună știință încercările de a înființa o coaliție anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie și Franța privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich.

Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna și Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina și Belarus). După cum se știe, britanicii și francezii nu au fost de acord.

Atât Stalin, cât și Hitler erau nemulțumiți de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală.

Pe lângă clauzele stipulate la vedere în pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat și un protocol secret, care împărțea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei în „sfere de influență” germane și sovietice, anticipând potențialul unor reamenajări teritoriale și politice ale acestor țări. Kremlinul a negat existența protocolului secret al pactului dintre Hitler și Stalin până în 1992.

Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei.

Pactul a avut consecințele tragice pentru națiunile europene și pentru lume. Acest acord a devenit mecanismul de deschidere a ușilor pentru un nou război mondial. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă și URSS, urmată de remodelarea granițelor din interiorul Europei.

Mitul 3. Armata Roșie nu a comis crime de război

Se vorbea frecvent în timpul perioadei sovietice că Armata Roșie a protejat URSS împotriva fasciștilor, a salvat milioane de oameni de la exterminare și a adus libertate națiunilor europene asuprite, fără a comite crime de război în acest proces. Toate dovezile care mărturisesc contrariul au fost respinse ca propagandă și falsificare a istoriei.

În realitate, crimele soldaților sovietici împotriva civililor au fost numeroase. 4.148 de ofițeri și un număr mare de soldați au fost condamnați chiar de tribunalul militar rusesc numai în primele luni ale anului 1945.

Când Armata Roșie a intrat în Prusia de Est în octombrie 1944, unul dintre soldați a scris părinților săi din Smolensk: „Acum ni se permite să facem orice ne dorim ticăloșilor germani”.

Într-o scrisoare, un căpitan al Armatei Roșii scria: „Băieții noștri au gustat deja toate femeile germane. În general, există multe trofee”.

Un alt ofițer sovietic nota: „Desigur, este extrem de brutal să ucizi copii. Dar germanii merită aceste barbarii”.

Amploarea jafurilor, incendierile, violența împotriva civililor și a prizonierilor a devenit larg răspândită în rândul armatei sovietice.

S-a încercat însă, după o bucată de timp, restabilirea disciplinei în armată. Cu toate acestea, măsurile luate nu au fost suficiente. La sfârșitul lunii martie 1945, un memorandum adresat Secretarului Partidului Comunist, Malenkov, înregistrează un alt caz de viol în masă a femeilor de către soldații sovietici. Și nu erau doar femei germane ci și de alte naționalități, toate aflate în drumul Armatei Roșii către Berlin. Tot acolo se consemnau zeci de mii de jafuri. Militarii sovietici furau orice – de la piane, covoare, până la haine, biciclete și ceasuri.

Mitul 4. URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaților. Conform propagandei, forțele rusești ar fi câștigat războiul și fără ajutorul altor naționalități din Uniunea Sovietică.

Manualele sovietice au descris rolul aliaților URSS în război într-o manieră destul de superficială. Despre ajutorul Statelor Unite se vorbește doar în treacăt.

În timpul Războiului Rece, această informație a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război și se diminua cel aliaților săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roșii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu și-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.

Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliații occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviația URSS și 32,4% din marina sa.

Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruși au condus în principal mașini americane.

De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane rusești cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.

Ponderea echipamentelor împrumutate de aliați URSS:

  • 56% dintre locomotive și vagoane
  • 43% pneuri pentru vehicule
  • 42% din zahăr
  • 108% din conservele de carne
  • 18% din combustibilul pentru avioane

Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depășit producția URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor – de 10,2 ori. Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, și anume întregul război, conchide publicația Euromaidanpress.com.

12/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA INSTITUIE PRIN LEGE MONOPOLUL ASUPRA ADEVĂRULUI ISTORIC

Băsescu va fi sanctificat?

Lege controversată adoptată de Putin privind rolul Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial

Falsificarea evenimentelor istorice a devenit un delict ce se pedepsește în Rusia, conform unei controversate legi promulgate joi de președintele rus Vladimir Putin, act normativ care interzice negarea „rolului decisiv al poporului sovietic în zdrobirea Germaniei naziste și a misiunii umanitare a Uniunii Sovietice în eliberarea țărilor Europei”, transmite agerpres.ro.

Noile reglementări, publicate pe site-ul oficial al guvernului rus, interzic de asemenea asimilarea publică a obiectivelor, deciziilor și acțiunilor guvernului sovietic, ale comandamentului militar de atunci și ale soldaților sovietici cu cele ale reprezentanților Germaniei naziste și ale puterilor Axei din Europa.

În plus, Putin a promulgat un amendament la legea împotriva extremismului care interzice afișarea în public a imaginilor și discursurilor liderilor organizațiilor și mișcărilor declarate criminale de către Tribunalul militar internațional de la Nürnberg.

Potrivit Codului de infracțiuni administrative, producerea sau difuzarea de materiale extremiste este pedepsită cu amenzi de până la 3.000 de ruble (aproximativ 40 dolari) sau până la 15 zile de arest.

Același delict comis de persoane juridice este pasibil cu o amendă între 100.000 și 1.000.000 de ruble (aproximativ 1.370 şi, respectiv, 13.700 dolari) sau o întrerupere a activității pentru o durată de 90 de zile.

Istoricii au criticat această lege, avertizând împotriva unor interpretări excesive ale acesteia. Unii dintre ei au acuzat Kremlinul că încearcă să-și asigure „monopolul asupra adevărului”, în baza unei legislații stricte care interzice anumite puncte de vedere istorice.

Cu toate acestea, Putin a justificat această lege prin necesitatea de a contracara denaturarea faptelor istorice.

În 2019, președintele rus a criticat vehement o rezoluție a Parlamentului European care – potrivit liderului de la Kremlin – blama URSS pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, rezoluția condamna Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă la 23 august 1939.

Pactul conținea un protocol adițional secret, care prevedea împărțirea sferelor de influență între cele două puteri, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

16/07/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Un comentariu

UN ISTORIC BRITANIC ANALIZEAZĂ CAUZELE DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI MARI


26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele  sfârșitului României Mari, indicate cu precizie chirurgicală de către un  jurnalist britanic | Istorie

Cauzele sfârșitului României Mari, sunt indicate cu precizie chirurgicală de către istoricul britanic Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown și profesor emerit de studii românești la Școala UCL de studii slave și est-europene.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

basarabia_1940

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie.

Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243, recenzat de http://www.Timpul md.).

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: