CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

NOI DEZVĂLUIRI asupra masacrului comis de forțele militare ruse în orașul Bucea din UCRAINA

Serviciul german de informații externe (BND) a obținut noi detalii asupra atrocităților comise de forțele militare ruse în orașul Bucea, lângă capitala ucraineană Kiev.

Prestigioasa publicație germană Der Spiegel a aflat că BND a interceptat conversațiile armatei ruse în care se discuta despre asasinarea civililor din Bucea, iar unele discuții par să facă referire directă la cadavrele descoperite în această localitate martir, după eliberarea de sub controlul forțelor ruse.

În urma retragerii armatei ruse din oraș a fost descoperită o groapă comună, precum și cadavrele câtorva zeci de civili morți rămase întinse pe străzi. Mâinile unora dintre victime erau legate, în timp ce alte cadavre prezentau semne de tortură. Printre victime se numără și numeroase femei și copii. Moscova a negat vehement că forțele ruse sunt responsabile pentru aceste crime de război.

Au fost făcute mai multe afirmații, complet nefondate, că presupusele crime de război au fost înscenate de Ucraina.

Acele afirmații sunt însă contrazise de declarațiile numeroșilor martori intervievați de presa internațională, iar acum convorbirile interceptate de germani infirmă complet apărarea guvernului rus.

Într-una din convorbirele interceptate, un soldat i-a spus altuia că tocmai a împușcat o persoană aflată pe o bicicletă. Aceasta corespunde cu fotografia cadavrului întins lângă o bicicletă care a fost distribuită în întreaga lume. Într-o altă conversație interceptată, un bărbat spune: „Mai întâi interoghezi soldați, apoi îi împuști”.

Convorbirile obținute de BND oferă, de asemenea, dovezi că membrii unității de mercenari numită Grupul Wagner au jucat un rol important în atrocități.

Grupul a fost acuzat că a comis atrocități similare și în Siria.

Martorii oculari au relatat recent că forța de ocupație din Bucea a fost formată inițial din „tineri soldați”.

Odată ce au fost înlocuiți cu alte unități, au spus martorii, atacurile asupra civililor au devenit mai frecvente. Unii martori oculari au spus că unități cecene se aflau în oraș.

Convorbirile interceptate de BND par să ateste că atrocitățile săvârșite asupra civililor din Bucea nu au fost nici fapte întâmplătoare, nici produsul unor militari care au scăpat de sub control.

08/04/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

COMUNISMUL

Sisteme politice: comunismul - Deștepți.ro


Spre Marea de Sânge

Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge,scrie profesorul și jurnalistul Adrian Bucurescu în publicația https://epochtimes-romania.com/.

Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.

Utopia (German Edition) eBook : Morus, Thomas, More, Thomas: Amazon.co.uk:  Books

Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii.

În anul 1515, Morus a scris cea mai cunoscută şi controversată operă a sa, ”Utopia”, un roman în care un călător, Raphael Hythloday, descrie organizarea politică a unei naţiuni insulare imaginare.

Titlul romanului vine din greacă, unde ou-topos înseamnă ”niciun loc”, dar, ca joc de cuvinte, poate fi apropiat de eu-topos ”loc bun”.

În contrast cu viaţa socială a statelor europene, Morus propune aranjamente sociale ordonate şi rezonabile în Utopia şi în ţinuturile din jurul ei – Tallstoria, Nolandia şi Aircastle. Lucru foarte important, în Utopia nu există proprietate privată şi se practică o toleranţă religioasă aproape absolută.

Mesajul cel mai important al acestui roman este necesitatea, în primul rând, de ordine şi disciplină, mai degrabă decât de libertate. Societatea descrisă este aproape totalitară şi foarte diferită de ceea ce înţelegem astăzi prin libertate. Astfel, în Utopia, încercările de a discuta politicile publice în afara forumurilor oficiale se poate pedepsi cu moartea!

Faţă de statul comunist imaginat mai târziu de Karl Marx, în Utopia lipseşte ateismul obligatoriu, ba chiar există toleranţă pentru diferite practici religioase, căci Morus consideră că, dacă un om nu crede în Dumnezeu sau într-un tip de viaţă după moarte, nu i se poate acorda încrederea că va accepta pe cale logică vreo autoritate sau principiu care să nu derive din propria persoană.

Unii cercetători au fost de părere că Morus şi-a bazat cartea pe comunalismul monahal descris în ”Faptele Apostolilor”. În fine, deşi a fost o mişcare specifică Renaşterii, bazată pe redescoperirea conceptelor clasice de societate perfectă, precum în operele lui Platon şi Aristotel, utopianismul a continuat şi după intrarea în aşa-numita ”Epocă a Luminilor”, zisă şi a Iluminiştilor.

Părerile Iluminiştilor erau diverse. Astfel, Voltaire era teoretician al despotismului luminat, iar Montesquieu considera monarhia constituţională forma de guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă şi judecătorească erau independente una faţă de cealaltă. Cel mai radical dintre ei era Jean-Jacques Rousseau, care consideră că sursa inegalităţii şi a relelor în societate este proprietatea privată şi, de aceea, ea trebuie limitată.

Forma ideologică a Iluminismului, prin criticile la adresa regimului de atunci, a pregătit, pe plan ideologic, marile răsturnări pricinuite de Revoluţia Franceză (1789 – 1799). Vechiul regim a fost înlăturat şi în Franţa a fost instaurată o nouă orânduire politică şi socială.

Cititorii noştri cunosc, desigur, ce râuri de sânge au curs atunci, când ghilotina tăia neîncetat, cei mai mulţi condamnaţi fiind absolut nevinovaţi. Astăzi pare limpede că Revoluţia Rusă s-a inspirat copios din Revoluţia Franceză.

După căderea Bastiliei, la 14 iulie 1789, în Paris a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită ”comună”, dând astfel şi numele comunismului. La 26 august, acelaşi an, Adunarea Naţională Franceză a publicat ”Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului”, idealurile revoluţionare fiind rezumate în formularea ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”; în acelaşi timp, orice critică la adresa guvernului devenea criminală, iar sângele oamenilor şi cetăţenilor curgea fără oprire!

Francezii îl asasinaseră pe rege, ca, la sfârşitul acestei nebunii, ţara să aibă în frunte un împărat, Napoleon Bonaparte. Apoi, după cum o arată şi denumirea, Comuna din Paris a dus mai departe sloganurile comuniste, prin guvernul care a condus Parisul începând cu 28 martie şi până la 28 mai 1871.

Acest guvern a fost instaurat înaintea rupturii dintre anarhişti şi marxişti, ambele grupuri considerând Comuna din Paris ca prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluţiei industriale.

Marx se lăuda că a fost inspiratorul şi eminenţa cenuşie a Comunei din Paris, dar mulţi istorici de astăzi contestă importanţa lui în declanşarea şi desfăşurarea acelui eveniment.

Karl Marx şi Friedrich Engels — Manifestul Partidului Comunist - YouTube

Este adevărat, celebrul ”Manifest al Partidului Comunist” fusese elaborat încă din noiembrie 1847, cu prilejul întrunirii Ligii Comuniştilor, organizaţie muncitorească internaţională secretă, întrunire care a avut loc la Londra.

Prima ediţie publică a acestui manifest odios, în limba germană, a fost dată la tipar cu câteva săptămâni înainte de declanşarea revoluţiei din februarie 1848 din Franţa. Ediţia în limba franceză, publicată în acelaşi an, a fost pierdută în zilele revoluţiei. Iar dacă n-a influenţat Comuna din Paris, atunci revoluţiile din 1848 nici atât.

Acestea au fost revolte naţionaliste ale burgheziei din Europa, îndreptate împotriva ordinii încă supranaţionale stabilite la Congresul de la Viena (1814 – 1815).

Revoluţiile de la 1848 au dat semnalul deşteptării naţionalismului european, fiind cunoscute de aceea şi sub denumirea de ”primăvara popoarelor”. Or, cum se ştie, deviza ”Manifestului Partidului Comunist” era ”Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, propovăduind ”internaţionalismul proletar”.

În realitate, proletarii nu numai că nu s-au unit niciodată cu cei din altă ţară, dar nici măcar n-au fost vreodată ”clasa conducătoare”, cum îi minţea Marx şi toţi acoliţii lui.


Autorizarea crimelor

Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.

Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!

Fiu de burghez, Karl Marx s-a căsătorit cu o aristocrată şi n-a prea avut contact cu clasa muncitoare. El e trecut în lucrări de specialitate ca filosof, economist şi publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei ”socialismului ştiinţific”, teoretician al mişcării muncitoreşti.

Marx a elaborat treptat materialismul istoric ca teorie ştiinţifică a analizei istorice a societăţii. În anul 1864, a devenit principalul conducător al Internaţionalei Socialiste, căreia i-a trasat ca obiectiv abolirea capitalismului.

Pentru el, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă; pentru a se elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internaţional, să cucerească puterea politică şi, în această fază, de dictatură a proletariatului, să realizeze desfiinţarea claselor sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariţia statului şi la întemeierea societăţii comuniste.

Principala operă a lui Karl Marx este ”Capitalul”, pe care se pare că, măcar din cauza imensului ei număr de pagini, nimeni, în afară de autor, nu a citit-o vreodată în întregime. Prietenul său cel mai bun, Friedrich Engels (1820 – 1895), s-a născut tot în Germania, în familia unui mare industriaş de textile, din banii căruia ambii teoreticieni ai răsturnării capitalismului au profitat din plin.

Că tot veni vorba de banii tatălui lui Engels, iată ce scria Karl Marx: ”Legile, morala, religia sunt pentru dânsul (proletariat – n.n.) tot atâtea prejudecăţi burgheze, în spatele cărora se ascund tot atâtea interese burgheze”. Cu alte cuvinte, să nu faci ce face popa, ci ce spune popa, sau una vorbim şi alta fumăm! Friedrich Engels a dezvoltat teoria comunistă şi a fundamentat teoria ”socialismului ştiinţific”, sub denumirea de ”materialism dialectic”.

”Manifestul Partidului Comunist” a fost publicat mai întâi în limba germană, fiind difuzat în Germania, Marea Britanie şi SUA, ajungând în scurtă vreme la 12 ediţii. La început, a fost redactat în engleză, franceză, germană, italiană, flamandă şi daneză.

În engleză a apărut ceva mai târziu, în 1850, la Londra, în ziarul ”Republicanul roşu”, în traducerea lui Helen Macfarlane. În engleză a pătruns şi în SUA, în 1871.

Răspândirea manifestului a fost relativ rapidă, cuprinzând aproape toate mediile muncitoreşti, prin organizaţiile comuniste secrete ale acestora.

În limba rusă, prima ediţie a apărut în traducerea celebrului anarhist Bakunin, în 1869, la Moscova, la imprimeria Kolokol. De-abia de la această dată, documentul acesta a devenit ”Biblia” proletariatului şi a mişcării comuniste internaţionale.

În România, ”Manifestul Partidului Comunist” a pătruns în limbile germană, engleză, franceză şi rusă, din ultima fiind tradus şi în română.

Scopul principal al manifestului, declarat făţiş, este de a distruge prin violenţă ordinea existentă în toate ţările: ”Proletariatul, stratul cel mai de jos al societăţii actuale, nu se poate ridica şi elibera fără să arunce în aer întreaga suprastructură a păturilor care alcătuiesc societatea oficială”; ”Dar burghezia nu a făurit numai armele care îi vor aduce moartea; ea a creat şi oamenii care vor mânui aceste arme, – muncitorii moderni, proletarii”;

”Descriind fazele cele mai generale ale dezvoltării proletariatului, am urmărit războiul civil, mai mult sau mai puţin ascuns, înăuntrul societăţii actuale, până la punctul când aceasta răbufneşte într-o revoluţie deschisă şi când, prin răsturnarea cu forţa a burgheziei, proletariatul îşi întemeiază stăpânirea sa”; ”Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea stăpânirii burgheze, cucerirea puterii politice de către proletariat”.

Probabil, pe atunci nimeni nu credea că profeţiile lui Marx şi Engels chiar se vor întâmpla vreodată, nici măcar coautorii manifestului.

Cititorii care au trăit în comunism pot aprecia în cunoştinţă de cauză obiecţiile de bun simţ ale filosofilor ”burghezi”, dintre care cele mai multe s-au şi adeverit în secolul XX.

Din motive polemice, unele astfel de obiecţii sunt persiflate în ”Manifestul Partidului Comunist”: ”S-a obiectat că, prin desfiinţarea proprietăţii private, va înceta orice fel de activitate şi că o lenevie generală va cuprinde lumea”.

Gura păcătosului adevăr grăieşte, căci chiar şi cei mai harnici din fire scădeau ritmul, în comunism, considerând, pe bună dreptate, că n-are rost să munceşti pentru alţii, în speţă pentru conducătorii şi funcţionarii de partid, care câştigau imens doar dând cu gura.

Că Manifestul Comunist a avut o mare influenţă asupra proletarilor din secolul XIX n-ar fi prea de mirare. Întrebarea este: ce au păzit ”burghezii” din acel secol când era clar ce vroiau comuniştii?

N-au luat în serios ameninţările? Se ştie, urmaşii lor aveau să plătească scump această lipsă de prevedere.

Finalul ”Manifestului Partidului Comunist” prevede o ”Apocalipsă” care chiar avea să se întâmple:

Comuniştii refuză cu dispreţ să-şi ascundă concepţiile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii alcătuiri sociale de până acum. Să tremure clasele stăpânitoare în faţa revoluţiei comuniste! Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decât lanţurile. Ei au o lume de câştigat. PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!”

În rest, analiza, din documentul cu pricina, a orânduirilor care s-au perindat prin lume, din epoca de piatră şi până în epoca burgheză, a relaţiilor între clase sociale şi între oameni, este puerilă, fără niciun fundament ştiinţific, aşa că nici Marx, nici Engels nu-şi merită nici pe departe titlurile de filosofi şi teoreticieni cu care apar şi astăzi împopoţonaţi în dicţionare şi enciclopedii.

De terorişti, da!

11/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN ISTORIC BRITANIC ANALIZEAZĂ CAUZELE DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI MARI


26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele  sfârșitului României Mari, indicate cu precizie chirurgicală de către un  jurnalist britanic | Istorie

Cauzele sfârșitului României Mari, sunt indicate cu precizie chirurgicală de către istoricul britanic Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown și profesor emerit de studii românești la Școala UCL de studii slave și est-europene.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

basarabia_1940

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie.

Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243, recenzat de http://www.Timpul md.).

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: