CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1 DECEMBRIE, sărbătoarea de suflet a neamului românesc

 1 Decembrie 1918 este ziua istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, un prilej pentru a ne reaminti ce înseamnă mândria națională, dar și de a ne dori sa fim noi toți românii uniți în cuget si simțire, în fața celui mai important eveniment din istoria neamului nostru.

In aceste momente în care în România patriotismul este voit minimalizat de unele forțe politice, iar în Europa se vorbește tot mai mult despre inutilitatea cadrului naţional, aniversarea Zilei Naţionale devine un moment de excepţie în afirmarea identităţii și tradiţiilor noastre, a mândriei românilor ca neam care a stat neclintit două milenii in fața vicisitudinilor istoriei.

Marea Unire a provinciilor româneşti din 1 decembrie 1918 a fost precedată de câteva momente importante:

La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării din Basarabia, străvechi pământ românesc,răpit de Rusia in 1812 din trupul Moldovei, proclama Republica Democratică Moldovenească, moment urmat, la 24 ianuarie/6 februarie 1918 de adoptarea declaraţiei de independenţă.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldoveneşti.

La 15/28 noiembrie 1918, Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina,teritoriu cotropit de Imperiul Austriac în 1774 convoacă un Congres General al Bucovinei, la Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, unde preşedintele Congresului, Iancu Flondor, citeşte moţiunea în care se hotărăşte unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba-Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane venite din toate colţurile ţării, adoptă o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, pe baze democratice, cu păstrarea unei autonomii locale și cu egalitatea naţionalităţilor și a religiilor, şi crearea unui singur stat naţional.

În cuvântarea sa, fruntașul ardelean Vasile Goldiş, a spus:

“Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”.

În continuare, în finalul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, care în primul articol decreta unirea tuturor românilor într-un singur stat:

“I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.”

La Adunarea de la Alba Iulia s-a constituit și Marele Consiliu Naţional Român, în fapt un organism legislativ, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern provizoriu, numit și Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu.

Consiliul a hotărât să trimită la București o delegaţie, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (care avea să devină viitorul Patriarh al României). Acesta, la 1/14 decembrie 1918, înmânează regelui Ferdinand I, Declaraţia de la Alba Iulia.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României, în timpul domniei lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927).

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat.

Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.

La patru ani de la realizarea Actului Unirii, tot la Alba Iulia, avea loc la 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii, solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, care amintea de izbâțnda d e la Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, în condiţiile instaurării regimului comunist şi proclamării prieteniei „de nezdruncinat” cu popoarele Uniunii Sovietice, Basarabia și Bucovina de Nord, cotropite de URSS, aveau să dispară din preocupările societăţii româneşti, inclusiv ale istoricilor, care se vedeau acum siliţi să reia vechile teze ale propagandei sovietice cu privire la originea şi evoluţia distincte ale populaţiei şi a limbii locuitorilor dintre Prut şi Nistru.

Basarabia și Bucovina de Nord rămâneau doar o rană deschisă despre care nimeni nu va mai îndrăzni să vorbească limpede, în deplinul respect al adevărului istoric, timp de 45 de ani.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea prin care a proclamat Republica Populară Română.

Prin Hotărârea nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională, curajosul act regal de la 23 August 1944 (prin care Regele Mihai I a evitat desfășurarea ostilităților pe teritoriul României și a scurtat cu șase luni Al Doilea Război Mondial în Europa) a fost „confiscat” de propaganda comunistă.

Data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat de noile autorități comuniste instalate la conducerea țării de tancurile sovietice, fiind cunoscută ca ziua ”insurecției armate antifasciste și antiimperialiste”, începutul revoluției populare în România.

1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României în anul 1990, fiind promulgată de fostul preşedinte Ion Iliescu şi publicată ulterior în Monitorul Oficial.

Această sărbătoare, care rămâne una dintre cele mai importante pagini ale existenței naţiunii române, într-o istorie în care, cum spunea Nicolae Iorga, au contat nu atât ”biruințele strămoșilor” cât ”suferința lor”, unificarea provinciilor românești la 1918 este prima și ultima biruință semnificativă, despre care nici măcar nu se vorbește în mod cuprinzător.

Căci actul politic de la 1918 a fost nu doar o izbândă a națiunii, privită indistinct sau prin prisma elitelor sale, ci și o amplă reformă socială menită să extragă masele țărănești din starea lor de mizerie cronică fără egal în Europa acelor timpuri.

Prin urmare, anul 1918 a inaugurat un proces de redistribuire a resurselor și un altul de instrucție școlară în masă care, prin amploarea lor, nu aveau precedent, deși reforme agrare și școlare se mai făcuseră.

În esență a fost vorba de o transformare democratică uimitoare, dacă prin ”democratic” înțelegem diminuarea inegalităților și crearea unor șanse mai bune pentru cei dezavantajați. Am utilizat cu premeditare un limbaj recent – care nu se afla în uz la vremea aceea – tocmai pentru a pune mai bine în evidență natura reală a reformelor care, dacă au conservat ierarhiile sociale și economice, fuseseră totuși infuzate de un spirit nou, căci, așa cum spunea Nicolae Iorga, în limbajul propriu epocii, ”nu se poate ca soarta să fi colaborat într-un chip mai vizibil pentru dreptatea țăranului decât în acest război”.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, într-un moment în care poporul român a ştiut să valorifice conjunctura internaţională favorabilă creată în urma Primului Război Mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război şi nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci un act de voinţă al naţiunii române, necesitatea istorică de a trăi într-un stat naţional unitar.

Astăzi, la 104 ani de la Marea Unire, să le aducem un profund omagiu tuturor celor care au adus atunci la viaţă un vis aparent imposibil şi totuşi vechi de sute de ani, visul românilor de pretutindeni, acela de a trăi ȋngraniţele fireşti ale unui stat românesc independent și unitar,

   Noi, urmașii, trebuie să învățăm din exemplul marilor noștri înaintaşi de la 1918, care ne indeamnă la strângerea rândurilor pentru pastrarea și intărirea moștenirii lor și să nu lăsăm loc dezbinării.

Dacă reușim să ne privim față în față și să ne adunăm în fața a tot ceea ce ne unește, atunci vom putea să ne privim în ochi bunicii și să-i omagiem, dar și nepoții care așteaptă de la noi o Românie mândră și puternică.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, MÂNDRU ȘI STRĂVECHI POPOR !

LA MULŢI ANI, ROMÂNI, ORIUNDE V- AȚI AFLA !

Publicitate

01/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihai Eminescu,românul absolut : “UNIREA ROMÂNIMEI… E VISUL MEU DE FIER!”

Harta Scolastică a Daciei și României Mari de Grigore Bejan, Serviciul Cartografic al Armatei, 1919 – Sursa: Biblioteca Academiei Române / Mihai-Eminescu.Ro.

„Ideia naţională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării.” – Dimitrie Laurian, ziarist la „România liberă” și membru al Societății „Carpaţii”, la înmormânarea camaradului său, Mihai Eminescu, “carpatin” din organizația dedicată unirii tuturor provinciilor românești în “Dacia Mare”, înființată la 24 ianuarie 1882.

„Prin nouri sparţi, prin umbra a oamenilor cari

Frământă lumea ‘ntreagă în visele lor mari,

Eu văd o stâncă albă, o stâncă de argint

Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,

Lucind peste morminte cu faţa ei senină

Şi văd ca’n lumea asta fui umbra-i de lumină;

Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer

E-unirea Românimei… E visul meu de fier

Ce l-am visat o viaţa făr’ să-l pot ridica.

Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,

Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,

Las Românimii toate grozavul frumos vis

Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!

Ridic cupa de aur în sânta pomenire

Celui ce priceput-a înalta lui menire!”

Eminescu, Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

Harta Scolastică a Daciei și României Mari de Grigore Bejan, Serviciul Cartografic al Armatei, 1919 – Sursa: Biblioteca Academiei Române, din colecția lui Nicolae Iorga.

Eminescu pentru Marea Unire, Biserică și Catedrală

Câteva citate din publicistică:

Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprie; noi nu ne-am convins încă cumcă: puterea şi mântuirea noastră în noi este! (În Unire e tăria – Federatiunea, 1870)

“Aşadar biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor, şi prin aceasta şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult. (…) Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin” (Curierul de Iassi, 1876).

“Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.” (Timpul, 1881)

“A fi bun român nu e un merit (…) ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc”. (Timpul, 1881)

“Dacă ca naţiune ni s-a luat exerciţiul drepturilor politice în stat, până şi dreptul de-a ne apăra limba şi cultura naţională, totuşi noi românii formăm încă o societate religioasă, formăm încă o biserică naţională şi, ca societate religioasă, ca biserică ortodoxă română, suntem un cor destul de matur şi de compact pentru a ne împotrivi la orice tendinţe, care ar jigni libertatea conştiinţei şi cultura noastră naţională”. (Timpul, 1882)

“Dispreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.” (Timpul, 1882)

“Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?” (Timpul, 1882)

“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face. 

Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” (Timpul, 1883)

Sursa: http://www.mihai-eminescu.ro

 

16/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Demontarea unei mari și nerușinate minciuni istorice, aceea că românii din Transilvania și Banat trăiau în regatul maghiar și în imperiul austriac în mare prosperitate, iar unirea cu România a dus la decăderea celor două provincii

  

  „Iar a tăcea și lașii știu! Toți morții tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd și cad!” (George […]

 

 

 

 

101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate și imperii 

 

 

 

 

„Iar a tăcea și lașii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!”


(George Cosbuc – Decebal către popor)

 

 

De 101 ani, românii sunt otrăviți zi de zi cu o mare minciună istorică, aceea că în Transilvania și Banat, trăiau în mare prosperitate în imperiul habsburgic sau în regatul maghiar, iar unirea cu România a dus la decăderea celor doua provincii.

Realitatea cifrelor este cu totul alta: Transilvania și Banatul erau o periferie săracă a imperiului austriac și apoi, între 1867-1918, o periferie și mai săracă a regatului ungar.

Pentru cei care împraștie și azi cu obrăznicie mitul imperiului civilizator avem, mai jos, un tabel cu nivelurile PIB/locuitor din toate provinciile blestematului imperiu:

 

 

 

 

 

 

Sursa: Regional Income Dispersion and Market Potential in the Late Nineteenth Century Hapsburg Empire, Max Stephan Schulze, © Max-Stephan Schulze, London School of Economics. November 2007. (Click pe imagine pentru mărire!)

 

Să spunem și cifrele, pentru a nu rămâne nicio umbră de îndoială: 

 

PIB/locuitor în Transilvania era, la 1910, 1.632 dolari (1990), în vreme ce Austria de Jos avea 3.780 dolari, Boemia 2.782, malul stâng al Dunării 1.900 dolari, malul drept al Dunării 1.878 dolari, bazinul Dunării și al Tisei 2.521 dolari, Austria avea o medie de 2.334 dolariUngaria avea 1.887 dolari media, iar media imperiului era de 2.164 dolari.

 Mai sărace decât Transilvania erau doar Galiția, Dalmația, Bucovina (provincii imperiale) și Croația-Slavonia (parte a regatului maghiar).

În ciuda tuturor minciunilor care ne mânjesc ochii și urechile de zeci de ani, Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în timpul și datorită administrației romanești, în ultimii 101 de ani. 

Iată unde ne aflam astăzi:

Ungaria are trei macro-regiuni:

 

 

  1. a) Kozep-Magyarorszag-Centru, cuprinzând regiunile Budapesta și Pesta

  2. b) Dunantul-Transdanubia, cuprinzând regiunile Kozep-Dunantul- Transdanubia Centrala, Nyugat-Dunantul- Transdanubia vestică și Del-Dunantul- Transdanubia sudică

  3. c) Eszak es Alfold- Marea campie si Nordul, cuprinzând regiunile Eszak-Magyarorszag- Nordul Ungariei, Eszak-Alfold- Nordul marii câmpii și Del-Alfold- Sudul marii câmpii.

 

 

Sursa: Extrase din Eurostat (Click pe imagine pentru mărire!)

 

 

 

 

 

 

 

Transilvania de azi este împărțită în două regiuni de dezvoltare: Centru și Nord-Vest, iar Banatul se află în regiunea Vest.Ce constatăm? 

Nivelul de performanță economică este clar superior în toată Transilvania față de partea de est a Ungariei, față de partea de sud și față de regiunea din jurul capitalei Budapesta (adică față de trei sferturi de Ungaria): dacă regiunea Centru are un PIB/locuitor (metodologia PPS – standardul puterii de cumpărare) de 60% din media UE, iar regiunea Nord-Vest are un PIB/locuitor (PPS) de 56% din media UE, macro-regiunea Eszak es Alfold (estul Ungariei, practic) are un PIB/locuitor (PPS) de numai 45% din media UE (regiunea Eszak-Magyarorszag- 46%, Eszak-Alfold- 43% si Del-Alfold – 48%).

Ba chiar și regiunea Pesta din jurul Budapestei se află sub nivelul Transilvaniei (53 % din media UE -PIB/locuitor pentru maghiarii de aici)!

Banatul românesc (regiunea Vest), cu un PIB/locuitor (PPS) de 67% din media UE, depășește, cu atât mai mult, toate aceste regiuni maghiare.

De fapt, în afară de regiunea Kozep-Magyarorszag din jurul capitalei (care include Budapesta) cu un PIB/locuitor (PPS) de 104% din media UE și de regiunile de la graniță cu Austria, Kozep-Dunantul și Nyugat-Dunantul – 63%, respectiv 72%, restul Ungariei nu atinge nivelul de dezvoltare din Transilvania și Banat! 

Orașele Transilvaniei și Banatului erau niște biete orașele de provincie pe vremea imperiului austriac și a regatului maghiar, iar modul cum arată astăzi se datorează covârșitor ultimei sute de ani. 

Iată cum arată lista marilor orașe din regatul Ungariei, confrom recensământului de la 1910

(sursa: Kogutowicz Karoly, Hermann Gyozo: Zsebatlasz: Naptarral eș statisztikai adatokkal az 1914. evre. Magyar Foldrajzi Intezet R. T., Budapest 1913) și ce au ajuns astăzi acele orașe:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 1910, cel mai dezvoltat oraș din Transilvania și Banat, Timișoara, nu se afla printre primele 20 din imperiu, iar Clujul nu era printre primele 40.

În cei 101 ani de administrație românească, toate cele patru orașe transilvănene din tabelul de mai sus au crescut puternic: Clujul a crescut de 5 ori, Oradea de aproape 4 ori, Aradul de peste 3 ori și Timișoara de aproape 5 ori.

Trei din ele (mai puțin Aradul) depășesc Debrecen-ul (al doilea oraș maghiar astăzi) ca populație, economie, influență, recunoaștere internațională.Toate patru depășesc Szeged-ul din toate punctele de vedere.

Nemaipunând la socoteală că și Brașovul are aproape 300.000 locuitori (290.167, mai exact), crescând de 6 ori ca mărime în ultima sută de ani.

Clujul și Timișoara sunt astăzi mari centre universitare și economice, indicatorul PIB/locuitor aici fiind depășit, în Ungaria, doar de capitala Budapesta. Oradea și Aradul au o putere economică similară Clujului și Timișoarei.

În Transilvania și Banat, România a construit 8 aeroporturi (Cluj, Timișoara, Arad, Satu-Mare, Baia-Mare, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea).

În toată Ungaria sunt 9 aeroporturi.Trăgând linie, putem concluziona că Transilvania și Banatul s-au dezvoltat în ultima sută de ani, de la niște provincii îndepărtate și sărace ale imperiului habsburgic sau ale regatului maghiar, la un nivel pe care majoritatea teritoriului maghiar doar îl visează; prăfuitele orașele ardelene de la 1910 au devenit astăzi metropole europene, cum în Ungaria nu există, cu mari universități, cu economie dezvoltată și cu recunoaștere internațională.

Szeged și Debrecen, perlele regatului maghiar de odinioară, sunt azi niște orașe de talie medie, fără strălucire și cu iz provincial, care nu ar avea loc printre primele 10 orașe românești. De ce? Simplu: pentru că în Ungaria, Budapesta sufocă totul în jur.

Kozep-Magyarorszag, zona din jurul capitalei maghiare concentrează jumătate din economia țării vecine, pe când la noi regiunea București-Ilfov abia deține 27% din economia țării.

 Și se mai plânge UDMR-ul că România este un stat ultra-centralizat, în care toate resursele se strâng la București!

Cât de ridicole par astfel de lamentări, când ne uităm la cifrePentru a înțelege exact ce drum s-a parcurs din 1918 încoace îi sfătuiesc călduros pe toți criticii administrației românești din Ardeal să facă un drum până în Bistrița-Năsăud. În anul 1910, aici era cel mai sărac colț al regatului maghiar. 

Statisticile de atunci (recensământul imperial) ne arată aici o zonă nedezvoltata, puțin populată, lipsită de viață culturală reală, un loc unde urbanitatea nu era deloc marcantă.

Mai puțin de o șesime din populație locuia în orașe. Bistrița era un târgușor cu abia puțin peste 13.000 locuitori.

Astăzi, Bistrița-Năsăud a rămas un județ mic, muntos, cu o populație de mai puțin de 330.000 de locuitori, unul dintre puținele județe transilvane fără aeroport, fără vreo mare companie, lipit de Carpați. Nicio autostradă nu trece pe acolo, niciun proiect de autostradă nu trece pe acolo.

Nicio magistrală feroviara importantă. Singurul dar mare pe care Dumnezeu l-a făcut bistrițenilor este frumusețea ireală a lacului Colibița.

Cu toate acestea, drumurile sunt impecabile, iar municipiul Bistrița este unul dintre cele mai curate și mai bine îngrijite orașe din România. Plâng unii după gospodarii sași care au plecat din orașele bistrițene?

Duceți-va să vedeți ce au făcut gospodarii români: toate fațadele clădirilor istorice arată impecabil și blocurile lucesc de curățenie, spații verzi aerisite, îngrijite, monumente istorice refăcute, o sumedenie de fabrici, mai mici sau mai mari, dezvoltate de zeci de antreprenori.

Clădirile publice sunt toate refăcute, splendid renovate.Bistrița este, astăzi, un oraș de peste 93.000 locuitori (sursă: Timponline.ro) în care nu simți niciun moment provincia. Viața culturală există din plin și nu e deloc formală.

Două lucruri fac din Bistrița o experiență excepțională.

Dintre multele monumente istorice care astăzi sclipesc a nou, se remarcă Palatul Culturii, fosta „Casa asociației meseriașilor din Bistrița” (în germană Bistritzer Gewerbeverein), un palat somptuos care găzduiește o sală de spectacole superbă, decorata cu un candelabru imens și săli de concerte de cameră pline de mici formații care repetă într-un entuziasm care numai provincial nu este.

Aici au loc spectacole de teatru sau concerte, inclusiv cele ale artiștilor locali. Clădirea este spectaculoasă nu datorită arhitecturii, ci datorită unei efervescențe culturale incredibile, care nu ar fi fost niciodată posibilă la periferia unui imperiu arogant, dar decadent.

Pe de altă parte, modernitatea se arată din plin în clădirea spitalului județean de urgență: totul este nou, aparatura este de ultima generație, cele trei blocuri operatorii sunt întru totul contemporane și, lucrul cel mai important, aici s-au mutat de la Cluj 40 de medici în floarea vârstei, care s-au simțit imediat prețuiți.

Un simbol al unei Românii europene, integrate și dezvoltate, acest spital incredibil de nou și de bine pus la punct, unul dintre cele mai bine refăcute și dotate spitale din țara.Așa arată astăzi locul cel mai sărac din regatul maghiar de acum 101 ani!

Un oraș în care nu o să vezi niciun cerșetor. Un județ de talie medie, cu viață culturală, cu industrie electronică și electrotehnică, cu un spital de mileniul III și cu o comunitate de antreprenori și de gospodari de toată isprava.

 Un succes al României moderne de care vorbim prea puțin. Periferia mică și sărăcăcioasă a regatului Sfântului Ștefan s-a transformat, după 101 ani, într-un mod impresionant.

Așa arată, oare, un loc supus unei administrații balcanizate și super-centralizate, cum o numesc unii? 

Câți dintre noi ne mai întrebăm cum ar fi arătat acest loc dacă rămânea în afară României, într-un stat străin și indiferent cu provinciile de graniță?

Și dacă tot vorbim de Bistrița-Năsăud, să nu uităm că, acum 101 ani, unii dintre cei mai importanți români veneau de aici: Andrei Mureșan, Liviu Rebreanu, cel mai influent și mai „European” prozator român și George Coșbuc, unul dintre cei doi mari poeți ardeleni de dinainte de Unire, pe nedrept minimalizați de dictatura minților înguste.

Ultimii doi, membri ai Academiei Române.

Cel care ne-a lăsat cea mai expresivă traducere a „Divinei Comedii”, Coșbuc, ar trebui recitit de sute de ori în ziua de astăzi.

Închei cu un exemplu: tulburătoarele versuri din „Decebal către popor”, o poezie scrisă în 1896 pentru a fi rostită (măcar în gând) de fiecare român.

O poezie pe care unii o ocolesc cu grijă, de fiecare data când ar trebui s-o recitesca.

Cei care s-au obișnuit să își câștige liniștiți salariile și pensiile tăcând în două-trei limbi străine, s-ar putea cutremura dacă ar auzi pe cineva șoptindu-le la ureche:

 

„Ei sunt români! Și ce mai sunt?

Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Și nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!”                                                                                     

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!”

 

 

 

Citiți și:

Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul și Banatul austro-ungare!

 

(I)Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!

(II)Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!

(III) Contrar propagandei secesioniste mincinoase: Înainte de 1918, Regatul României era mai prosper decât Ardealul austro-ungar!  

 

 

 

 

 

Surse:

  Petrișor PEIU,  http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/analize-interviuri/31964-prof-petrisor-peiu-101-ani-de-romania-mai-mult-decat-1000-de-ani-de-regate-si-imperii.html

http://www.justitiarul.ro/101-ani-de-romania-mai-mult-decat-1000-de-ani-de-regate-si-imperii/

 

 

 

 

 

 

 

Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005).Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

09/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: