Pantelimon HALIPPA: Poruncile graiului național

1.   Vorbiți în limba voastră, acasă, cum ai vorbi cu prietenii și cu oricine, chiar cu un străin, căci se cade ca străinul să-ți învețe limba ta, nu tu pe a lui.

2.   Creșteți pe copiii voștri în limba voastră și învățați și pe fete să vorbească și să iubească limba maternă.

3.   Feriți-vă de școli străine, căci numai așa veți lucra înțelepţește.

4.   Cumpărați numai cărți, reviste și gazete scrise în limba voastră, căci numai așa veți scăpa de înrâurirea străinilor.

5.   La orice petrecere, ca și la primirea musafirilor, vorbiți numai limba voastră, dar vorbiți-o frumos.

6.   Oricât aveți de scris, scrieți în limba voastră.

7.   Dacă porunciți marfă în străinătate, scrieți în limba voastră, căci câștigul deschide urechile și ascute limba.

8.   Dați mărfurilor numiri numai în limba voastră.

9.   Toate inscripțiile prăvăliilor, etichetele mărfurilor și orice reclamă – făceți-le în limba voastră, căci numai așa vă vor ști și vă vor cinsti străinii.

Acestea sunt poruncile graiului naţional. Pentru întâia dată ele au fost scrise pentru poporul flamanzilor trăitor în Belgia.

Limba acestui popor – asemănătoare cu limba nemțească – a fost năpădită acum mai bine de o sută de ani de limba franţuzească. Marele împărat al franțujilor Napoleon izgonise limba flamanzilor din școală, din așezămintele de ocârmuire și din judecătorii, și pusese în locul ei limba franțuzească. În astfel de împrejurări, limba flamandă a început a fi părăsită de către slujbași, negustorii orașelor și oamenii cu stare. Toți aceștia vorbeau mai mult limba franțuzească. Gazetele, cărțile învățătura în școală se făceau de asemeni în limba franțuzească. Și numai poporul de jos urma mai departe să-și vorbească limba lui flamandă.

Dar era o nedreptate. Poporul care cu munca lui ţinea țara Belgiei, era nesocotit în ceea ce este mai scump omului: graiul. Poporul de jos, care sprijinea întreaga clădire a statului, nu avea în graiul lui nicio mângâiere: o carte, o gazetă, o vorbă spusă de slujbaș sau judecător în limba norodului – nimic. Era nedrept lucrul acesta și o luptă pentru răsturnarea lui trebuia să se deie.

Semnalul de luptă l-a dat la anul 1839 un flamand – Jan Frans Willems, și lupta a fost dusă cu multă hărnicie și statornicie, încât la anul 1873 stăpânirea Belgiei a trebuit să recunoască limba flamandă ca una ce trebuie să fie întrebuințată în școală, în așezămintele de ocârmuire, în judecătorii și peste tot. Astăzi limba flamandă are literatura ei frumoasă, care poate sta alături de literatura altor limbi și noroade din lume și este mângâietoarea unui popor ce a suferit mult pentru graiul național.

Am scris toate acestea pentru că istoria limbii flamande este în aceeași vreme istoria limbii românești. Și limba noastră a fost prigonită aici, în Basarabia de ruși, în Ardeal de unguri și în Bucovina de nemți. Și poporul român a fost lipsit de cuvântul de mângâiere spus în limba lui. Dar odată cu dezrobirea din lanțurile streinilor, am căpătat și noi dreptul de a ne folosi de limba noastră în biserică și în școală, în așezământuri și în judecată. Rămâne acum să ne silim să facem din limba noastră a neamului – limba moldovenească – românească – un instrument de cultură și de artă care să ne puie în rând cu popoarele luminate ale lumii.

Și pentru ca să ajungem unde dorim și unde trebuie să fim, suntem datori să ascultăm cele 10 porunci ale graiului național.

 (Reprodus din Calendarul Basarabiei pe anul 1923. Chișinău. Tipografia Societăţii „Glasul Țării”)

Încet, încet, Basarabia revine la locul ei firesc

Viorel Patrichi: Basarabia de vânzare!

Se întâmpla după 1990, când rușii își vindeau și mamele pentru o ladă de vodcă. Cel puțin așa susțin unii, eu nu cred, scrie jurnalistul VIOREL PATRICHI în publicația online https://www.activenews.ro.

„Am discutat cu Arkadii Volskii la Moscova. El era șeful patronatului din Rusia. I-am spus că noi vrem unirea Basarabiei cu România și că putem plăti 3 miliarde de dolari. Ei au cerut 5 miliarde… Găseam banii… dar Ion Iliescu nu a vrut”, povestește George Constantin Păunescu la o emisiune de la Realitatea TV plus-minus.

Ca la tarabă! Mi-e greu să cred, dar a venit pe telefon și Cozmin Gușă, iar el are adevărul și România pe piept! Ce-i în gușă și-n căpușă.

„Eram secretar general al Partidului Social Democrat. Mă cunoșteam cu consilierii lui Putin… sigur, pentru România. Mă tot suna Adrian Năstase că vrea să-l primească Putin. Era în 2003. Și într-o zi, un consilier mi-a spus: „Putin vrea să te primească pe tine, vrea să ia masa cu tine, dar nu vrea cu Adrian Năstase.” „De ce?” „Pentru că are origine romă…” 

Volskii i-a spus lui GCP să nu dea Petrom către austrieci, mai bine s-o dea la Gazprom sau să se asocieze cu Polonia. GCP a precizat că dezastrul de la Petrom a început cu înstrăinarea Bancorex, apoi totul a mers la vale.

Statul român a primit de la OMV 600 de milioane de dolari, apoi i-ar mai fi dat lui Adrian Năstase un miliard. Eu nu am asistat la numărarea banilor și eu nu am băut adălmașul cu Împăratu-de-Mătase, cu Volskii și cu austriecii. Că OMV era deja cumpărată de ruși în proporție de 65%…

Mare om și Gușă ăsta, domne! Câtă încredere a mai avut și Adrian NĂstase în el! Dar și valoarea contează… Am mai relatat că Guță l-a adus pe Stanislav Belkovskii, ex-consilierul lui Putin, la hotelul Mariott din București.

Belkovskii voia să ne convingă că Rusia acceptă unirea Basarabiei cu România, dar numai dacă rămâne armata rușilor în Transnistria. Gușă încerca să ne convingă atunci că vom face o uniune pravoslavnică cu Rusia, cu Serbia, Grecia și Bulgaria. „Putin ne dă gaze ieftine”. Atunci l-am contrat și l-am asigurat că Rusia nu face pomeni, deci nu va face nici pentru țara noastră. El are cam aceleași convingeri și azi…

GCP prinde sateliți străini peste umăr, ca toți cei obsedați o viață că securitatea e pe urmele lor, dar tot a zis că Oancea le-a ciordit Păuneștilor vreo 14 milioane de euro de laB1, din 2019 până azi. Cum o fi să ai încredere în sluga Varanului? Și pe-atunci nu prindea sateliți străini…

Viorel Patrichi: O gogomănie stalinistă, reparată după trei decenii

În sfârșit, Parlamentul de la Chișinău a făcut o reparație istorică: a votat pentru introducerea limbii române în Constituție și în toată legislația din Respublika Molotov. 

Unii năzuroși vor spune că nu e mare lucru, că, oricum, Curtea Constituțională de la Chișinău ceruse de mai mulți ani Parlamentului și Guvernului să respecte adevărul din Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991. Au votat în acest scop 58 de deputați din totalul de 101, cât are Legislativul de-acolo.  O majoritate fragilă, dar o majoritate românească  într-un stătuleț  cu 85% de români… 

Este meritul Maiei Sandu că și-a convins colegii să voteze un lucru elementar de normal, pe care alți președinți și șefi de guverne nu au vrut sau nu au știut să-l facă. Primul care a cerut trecerea la limba română a fost Mircea Druc, premierul care a provocat toate schimbările mari la Chișinău: trecerea la alfabetul latin, de-rusificarea învățământului și trecerea la limba română, el a închis toate liceele de limbă rusă, pe care le-a transformat în licee de limbă engleză, franceză, italiană, germană etc., apropierea de comunitatea europeană, concomitent cu țările baltice și multe altele.

Un singur an a rezistat și a fost înlăturat cu brutalitate, iar Kremlinul și-a trimis procurorii la Chișinău ca să-l aresteze. (Reamintesc că Uniunea Sovietică nu se prăbușise încă în aprilie 1991…). 

În același an, i-am luat un interviu lui Mircea Snegur cu Mihail Sandu: avea tricolorul pe ciorapi (!), dar vorbea cu gura altuia când l-am întrebat de limba română. Au urmat ani grei pentru limba română: Sangheli, Moțpan, Voronin, Igor Dodon, fiul unei românce care era profesoară de limba română, absolut toți aveau o atitudine retrogradă, bolșevică, față de limba română. Deși fusese un politruc odios, care arsese toate cărțile de limbă română din Basarabia când a ajuns secretar sovietic cu propaganda în Respublika Molotov prin 1970, Petru Lucinski a admmis totuși când era prezident că „noi vorbim limba română”.

Limba noastră a înregistrat un reviriment pe vremea președintelui Ioan Timofti, care nu a admis niciodată că există „limba moldovenească”. El însuși provine dintr-o familie de români deportați în Siberia. Fără suportul majorității din Parlament, Timofti nu a putut face nimic pentru cea mai prigonită limbă europeană. A încercat să repare ceva și Mihai Ghimpu, ajuns președinte interimar. Liberalii nu l-au putut ajuta fiindcă nu aveau majoritatea în Parlament. 

Eram în 1991 la Tiraspol cu academicianul Alexandr Iakovlev, un evreu din vechea coloană a cincea a imperiului sovietic. Încercam să-l conving că noi doi vorbim aceeași limbă: limba română. „Nu, nu, mi-a zis academicianul sovietic. În română, este „găleată”, în moldovinească este „căldari”, „mic” – „mititel”, „os” – „ciolan”…” Și nu am rămas dator. „Domnule profesor, peștele de pe Nistru are ciolane sau oase?” „Apăi cum, oase…” 

Pentru suferințele ei tragice dincolo de Prut, Limba Română ar merita astăzi un monument abstract la Chișinău fiindcă așa a fost. Ce poate fi mai absurd, decât să ți se interzică limba maternă, deși tu ești născut pe acel pământ și reprezinți majoritatea etnică? Nu ai venit pe caii pustiului din răsărit, erai la tine acasă și vin rușii să-ți spună cu laba ridicată asupra ta: „Gavari pa celaveceski!” (Vorbește omenește, bă!”). Ce poate fi mai sinistru să nu aibă voie copiii tăi să asculte poveștile noastre vechi în limba română? 

Iată de ce eu cred că acest moment trebuie onorat cum se cuvine, deși bucureștenii cred că este ceva banal pentru că ei nu au trecut printr-o asemenea experiență. În 1991, eram pentru prima dată la Chișinău. Era o spaimă generalizată: basarabenii vorbeau românește în șoaptă, de parcă erau sclavii unei etnii aristocratice.

Mergeam cu troleibuzul și îi întrebam românește unde să cobor pentru o anume adresă. Unii îmi întorceau spatele, alții îmi răspundeau, dar cu fereală, privind peste umăr. Cum să pricepem noi teroarea indusă de ruși și ucraineni în acele ținuturi? Ca să nu mai vorbesc și aici de românii din Transnistria care vorbesc frecvent mai curat ca românii din București…

Și a venit momentul revanșei. Conduceau agrarienii lui Sangheli la Chișinău: refuzau să spună că vorbesc românește și o dădeau direct pe „moldovinește”. Treptat, după ce Academia de la Chișinău a lansat un mesaj că în republică se vorbește limba română, agrarienii se sfiau să mai spună că vorbesc limba moldovenească și atunci o rezolvau mai oblu: „noi grăim în limba di stat”.

Mă nimeresc acolo la o întâlnire dintre parlamentarii României și parlamentarii Republicii Molodva. După terminarea sindrofiei, mergem să ne luăm paltoanele. Înghesuială îngăduitoare. Garderobier era un ucrainean de vreo 20 de ani, blond-roșcat și subțire ca o trestie. Toți cereau hainele în limba rusă. Înaintea mea era o huidumă, fusese șef de colhoz, apoi deputat la agrarieni. „Haina mea are deasupra o căciulă de Astrahan brumăriu.” Blondul îi spune rusește că nu înțelege. Atunci s-a ridicat o carabă deasupra lui, care probabil l-ar fi strivit: „Grăiești, băi, în limba di stat!”. Băiatul a plecat capul sub umbra labei uriașe și s-a făcut stacojiu: el nu știa românește. Era marea revanșă a basarabenilor: să-i pună pe toți să grăiască în limba de stat, dar nici până azi nu au reușit, cum au făcut kazahii, balticii sau azerii cu toți rușii de la ei.

Ba și tătarii din Tatarstan au fost mai categorici față de ruși, decât basarabenii. Și fac rușii „pichete” pe lângă Ministerul Educației de la Kazan și degeaba. Li se spune simplu: „Vreți rusă? Mergeți în Rusia!” Iar Tatarstanul este chiar în mijlocul Federației Ruse…

Odată, la Moscova, ne-a oprit o femeie plângând: „Sânteți din România!… Doamne, ce limbă frumoasă avem!” Era o basarabeancă de la Soroca, venise la Piața Kiev să vândă nuci. Eram bucureștean, dar mi-au dat lacrimile. 

Altădată, l-am însoțit pe Adrian Năstase cu un alai de jurnaliști la Chișinău.  Dimineața, la micul dejun, eram la masă cu un coleg de la ziarul „Dreptatea” și cu o distinsă doamnă de la TVR1. Vine chelnerița la noi cu meniul, îmbujorată de bucurie. „De la București?! Ați venit în ospeție la noi?!” Doamna de la TVR1 devine brusc țeapănă: „Mă, da voi nu vă mai emancipați deloc,  chiar nu mai învățați odată limba română? Cum adică am venit „în ospeție”? Noi am venit în vizită, mă! Noi suntem musafiri aici”.

Biata femeie a pălit și a amuțit, a înclinat din cap și s-a dus să ne aducă micul dejun. M-a afectat personal și, după ce s-a îndepărtat, am zis și eu: „Doamnă, îmi pare rău, dar chelnerița nu a greșit cu nimic. Ea a vorbit corect românește: „vizită” este de origine franțuzească, „musafir” este un cuvânt turcesc, iar „ospeție” este de origine latină.

Care exprimare este mai românească?” Doamna de la TVR 1 – n-am să-i dau numele –  s-a ridicat ofuscată doar cu cafeaua și nu a mai mâncat. Nu mi-a mai răspuns la salut până ce m-am întors la București. 

În ultimii ani, cei mai obscurantiști activiști și ziariști ruși sau ucraineni începuseră să admită că „moldovineasca” și româna sunt una și aceeași limbă, dar aveau grijă să adauge în ultima vreme: „limba moldovenească este un marker politic, deci Republica Moldova trebuie să se mențină”. 

Prin urmare, limba română la Chișinău este o victorie pentru românii de-acolo. Mateevici se poate odihni în liniște…

O victorie pentru toți cei care simt românește pretutindeni în lume

Restabilirea drepturilor Limbii Române în R.Moldova

Limba Română este una singură, la fel cum pământul românesc este unul singur și de-a pururea al nostru, de la Marea Neagră și până la Nistrul cel șerpuitor, pe vechea graniță a României Mari, scrie istoricul și deputatul român   Daniel Gheorghe în publicația online https://podul.ro.

Limba Română nu are nevoie de porecle, nu are nevoie de dubluri ori de falsuri grosolane inventate de cotropitorii ruși care au dorit să ne șteargă conștiința națională.

Limba Română este un dat, Limba Română este o stare de fapt și este sufletul unui popor mult prea încercat și dezbinat de istorie. 

Restabilirea deplină a demnității Limbii Române la Chișinău este un act de revenire în fire a românității întregi și de dreaptă înlăturare a ultimelor rămășițe ale ideologiei totalitare prin care Rusia sovietică a dorit să distrugă românitatea Basarabiei noastre.

Votul dat astăzi la Chișinău ne face mândri pe toți, români de pe ambele maluri ale Prutului! Restabilirea în drepturi a Limbii Române este o victorie pentru toți cei care simțim românește pretutindeni în lume!

Voi încheia cu versurile unui erou al Războiului pentru Reîntregirea Neamului, poetul basarabean Alexei Mateevici:

”Limba noastră-i o comoară/

În adâncuri înfundată/

Un şirag de piatră rară/

Pe moşie revărsată”.