CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O RANĂ NEVINDECATĂ : Suferințele romanilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria sub ocupația sovietică

 

Sfatul Tarii

Deoarece sarbatoarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara se apropie cu pasi repezi, este important sa ne re-amintim sacrificiul facut de generatii de romani patrioti, atat inainte de 1918 cat si dupa nelegiuirea din 1940 si sa intelegem dramele prin care au trecut acesti romani basarabeni precum si cei de dincolo de Nistru, care nu au reusit sa revina la Patria Mama, din cauza intereselor marilor puteri dar si din lipsa de interes a celor care au reprezentat Romania la Conferinta de Pace de la Paris la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

Aș dori sa mentionez cateva elemente de natura istorica, elemente pe care majoritatea romanilor nu le cunosc (multe dintre ele apartin domnului Viorel Dolha sau sunt si din alte surse). Acest articol este o varianta actualizata a celui publicat in 2010 pe blogul ASR Principelui Radu si intitulat “Spre aducere aminte”.

Ceea ce ar trebui retinut, este ca deportarile din Basarabia si Transnistria (deoarece romanii erau numerosi si dincolo de Nistru) au inceput cu aproape doua secole inainte de 1940, numindu-se atunci colonizari, sub pretextul civilizarii unor teritorii asiatice ale Rusiei, a Crimeei si a spatiului Nistru-Nipru. Rusia a ajuns, pe etape in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut, aceasta din urma datorandu-se tradarii lui Dimitrie Moruzzi (pedepsit de turci in acelasi an, prin decapitare – ma intreb daca ar fi primit pedeapsa cuvenita in cazul in care ar fi fost judecat de romani).

Fragmentarea populatiei romanesti și distrugerea echilibrului etnic

Populatia romanească din Bugo-Nistria – sfarsitul sec XIX

Referitor la impartirea provinciilor romanesti si trecerea lor sub control rusesc, apare in 1810 proiectul „Prozorovski”, impartind teritoriile locuite de romani in 4 regiuni (Moldova, Basarabia, Muntenia, Oltenia) care puteau fi mai usor „eliberate” de sub turci si transformate in gubernii. Scopul declarat era transformarea lor prin rusificare, in state slave de legatura cu teritoriile otomane locuite de slavii balcanici.

Tot pe ratiunea slavizarii Balcanilor a fost impiedicat in ultimul moment de catre Rusia demersul unirii Bulgariei cu Romania, in 1887, prin recunoasterea lui Carol I ca rege al Bulgariei, asa cum arata istoricul militar Alex Mihai Stoenescu, in cartea sa „IstoriaLoviturilorDeStatDinRomania” vol.2. Sa ne imaginam ce ar fi insemnat pentru regiune refacerea imperiului vlaho-bulgar al Asanestilor!

Harta: Imperiul vlaho-bulgar al Asăneștilor

Planul “Prozorovski” a fost continuat in toata perioada 1848-1918. Chiar si dupa realizarea unirii Moldovei (ce a mai ramas din ea dupa ce Bucovina a fost ocupata de austro-ungari, iar estul ei de catre rusi) cu Tara Romaneasca la 1859, Imperiul Tarist a incercat necontenit sa desfaca aceasta unire, creand diversiuni si amplificand nemultumirile populatiei si tensiunile in anumite zone ale Romaniei proaspat formate. 

Rusia a sprijinit cateva incercari de lovitura de stat, bazandu-se pe nemultumirea moldovenilor pentru mutarea capitalei la Bucuresti in locul Iasiului. Rascoala de la 1888 a fost un exemplu de ceea ce pot face serviciile de informatii tariste iar totul a culminat cu cea de la 1907. 

Chiar si analiza celor 4 atentate impotriva lui Ion C. Bratianu arata implicarea Rusiei, frustrata de politica abila a acestuia si de faptul ca in cateva randuri planurile Imperiului Tarist au fost demascate de catre Bratianu in fata celorlalte puteri ale vremii, Rusia trebuind sa dea explicatii.

Moldova lui Stefan cel Mare la 1483 (fără Pocuția)

Anterior acestei situatii, Nistrul ca frontiera între Moldova si Rusia a fost recunoscut înca de Petru cel Mare prin Tratatul încheiat cu Dimitrie Cantemir la 1711, insa apoi intregul teritoriu a trecut sub suzeranitate otomană

Moldova intreagă

Desi primele mentiuni de depopulari ale Moldovei pentru colonizari in Rusia apar la 1739 (aproximativ 100.000 de persoane), scenariul respectat de Rusia si apoi de Uniunea Sovietica a fost conceput in timpul Tarinei Ecaterina a II-a. El presupunea o “transplantare a populaţiei amânduror Principatelor” (la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug “două treimi din locuitorii Moldovei), iar teritoriul autonom sa se numeasca “Moldova Noua”, propunerea de domnitor fiind A.I.Mavrocordat. In jurul anului 1783 au fost asezate si cateva mii de familii de romani ardeleni dincolo de Bug. Tot la 1792, surse rusesti mentioneaza ca 80% din populatia din Transnistria erau români de origine.

Chiar si temeliile orasului Odessa au fost puse de români, suburbia sa Moldovanca,dezvoltându-se pe vatra unui sat românesc existent înaintea inființării orașului.

La acest capitol, se poate usor constata ca “ucrainenii” din regiunile enumerate mai sus (la care se adauga Nordul Maramuresului, Sudul Galitiei si Pocutia) au un procent insemnat de “sange” romanesc (evident, au fost colonizate si alte populatii, totul urmat de etnocid si apoi de genocidul bolsevic, care au schimbat semnificativ raportul etnic).

Ar trebui mentionate si cateva momente cheie din perioada pregatirii Unirii Basarabiei cu Romania, 1917-1918 (citatele sunt pentru materialele ce nu-mi apartin):

• „La 17 decembrie 1917 s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.”

• „Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.”

• „În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui. Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.”

Romanii de dincolo de Nistru la inceputul sec XX

Aceste elemente ar trebui sa figureze, dupa o cercetare atenta, in cartile noastre de istorie, pentru ca majoritatea romanilor si a celorlalte natiuni inca le ignora …

Ca mentiune, in 1920, la negocierile de la Paris, Romania a neglijat Transnistria, desi romanii de acolo cerusera unirea cu Tara. Totusi, intr-o discurs tinut la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu a tinut sa precizeze ca “600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”. Din aprilie 1920 încep revolte ţărăneşti. Răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care Marea enciclopedie rusă spunea că “moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922, sub conducerea lui Chirsula, revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.

Insusi Karl Marx menționase ca în Basarabia trăiau majoritar români. El a relevat in manuscrisele sale si urmatoarele randuri despre români:

Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo – Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlul de promovare…”.

Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse”.

Ţăranul român nutreşte pentru ‘muscal’ (moscovit) numai ură”. (Karl Marx)

Sunt doar câteva dintre cele mai tari afirmaţii scrise de către Karl Marx, părintele comunismului, în manuscrisele sale, publicate cu mare dificultate în România la 1964 şi, mai apoi, ignorate, din motive politice, până în ’89. Motivul era că nu dădea bine ca autorul Manifestului comunist să aibă păreri critice despre Rusia, indiferent în ce formă se prezenta ea, şi nu trebuia să se accepte public ideea că însuşi Karl Marx considera pe cei care trăiau în Basarabia ţaristă drept… români şi vorbitori de limbă română. “

Trebuie remarcat si faptul ca la 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, la est de Nistru, în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, cu „o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia” (Viorel Dolha). Limba oficiala a fost romana si mai apoi tranformata in „moldoveneasca”.

Harta etnica RASSMoldovenești în 1926

Harta: România si Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească in 1924

In perioada interbelica, in Transnistria, crimele si deportarile au fost o prevestire a ceea ce urma sa se intample si la vest de Nistru, incepand cu 1940. Cazul Winnytsa, in Ucraina de azi, la care a lucrat si un roman, Florin Matrescu, este cutremurator: intre 1921-1938 au fost ucisi ucraineni nationalisti, romani, polonezi, ruși:

“În 1921-1922, au fost ucişi peste 10.000 ofiţeri, soldaţi şi politicieni ucraineni, participanţi la mişcarea de eliberare a ţării lor; ulterior, circa 8000 de membri ai mişcării “Uniunea pentru eliberarea Ucrainei”; apoi, între 1930-1933, circa 20.000 de ţărani care s-au opus colectivizării; în 1935, o dată cu asasinarea lui Kirov la Moscova, au fost îngropate aici circa 20.000 de persoane; în anii 1937-1938, poliţia secretă a aruncat în acest cimitir circa 15.000 de ucraineni; iar în ultima etapă, cea din timpul foametei provocate, la Winnitza au fost înhumate circa 150.000 de persoane .

Aceeaşi lucrare ne încredinţează că din această cifră de 205.000 persoane, 60% erau ţărani, restul fiind muncitori şi intelectuali; moartea s-a provocat prin împuşcarea în ceafă cu două sau trei gloanţe, metoda preferată a poliţiei politice sovietice, iar vârsta victimelor era în majoritate de 20-40 ani”.

Transnistria sub administratie româneasca 1941-1944

Din acest punct de vedere, Ucraina ar trebui sa aleaga de care parte se situeaza: fie este mostenitoarea unei parti a imperiul sovietic si ca urmare trebuie sa raspunda solidar pentru anexarile de teritorii si masacrele săvârșite de  bolsevici, fie se dezice de gigantul rosu si adopta o atitudine de victima, alaturi de români, polonezi, baltici, tătari si alte nații, participand însă la o negociere deschisa a statutului teritoriilor anexate, de reparatie istorica vis-a-vis de celelalte tari victime.

Dupa caderea Uniunii Sovietice, o semnificatie aparte o are Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:

On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:

1. support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;

2. support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.

In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”

http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina

Ma intreb de ce nimeni n-a facut mai nimic pentru a profita de aceasta „ușă deschisa?

Foto: Împărțirea Moldovei: din Evul Mediu până în prezent

Harta Buceagului 1930

In ceea ce priveste deportarile si masacrele dintre 1940-1960, cel mai reprezentativ caz este cel de la Fântâna Alba si cred, cu parere de rau pentru Ucraina, ca acolo ar trebui construit monumentul patimilor românesti, potrivit initiativei expuse mai jos, care rezuma si pierderile umane din Basarabia si N. Bucovinei – estimare premergatoare comisiei înființate de domnul presedinte Ghimpu:

http://memorialromanesc.org/

PATIMILE BASARABENILOR

A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPATIA SOVIETICA

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941

In mai putin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentand 12.23% din populatia Basarabiei interbelice.

1. Arestari: – 48.000 persoane:

·  Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care:

· 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli)

· 1 fost senator

·  Functionari civili si militari – transferati la Tiraspol pentru siguranta

· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei

2. Deportari – aproape 300.000 (in Nordul inghetat)

· 135.000 persoane pana in Septembrie 1940

· 19.200 persoane intre Octombrie-Noiembrie 1940

· 27.000 persoane in Decembrie 1940

· 100.000 persoane incepand cu 13-14 Iunie 1941

3. Ucisi – 30.000 prin impuscare sau tortura

· Orchestra Simfonica a Basarabiei este ridicata pe 3 Iulie 1940 din gara Chisinau la intoarcerea din turneu, dusa langa Orhei si impuscata in Valea Morii.

· 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in Siberia.

· 450 persoane – gasite (multe mutilate) in gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chisinau. Printre ei studenti, elevi, preoti, ceferisti.

· 87 persoane –Sediul NKVD, Chisinau (15 cu mainile legate in groapa comuna)

· 19 persoane – gasite asasinate la Sediul NKVD-Cetatea Alba

· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 barbati si o femeie cu mainile legate)

4. TOTAL pierderi umane in prima ocupatie sovietica

· Deportari: 300.000

· Ucisi: 30.000

· TOTAL: 330.000

 Deportati

II. A DOUA OCUPATIE SOVIETICA – după 23 August 1944

1. Deportari

· 250.000 persoane intre 1944-1948

· 11.324 familii 6 Iulie 1949

· 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)

2. Morti prin infometarea planificată provocata de Stalin :

· 300.000 persoane

3. TOTAL pierderi umane in a doua ocupatie sovietică

· Deportati: 875.000

· Morți: 300.000

· TOTAL: 1.175.000

Cadavrul unei victime deshumate de autoritatile romane, în vara lui 1942, în curtea fostului sediu al NKVD-ului local

III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPATII SOVIETICE

· 330.00 – Prima ocupatie sovietica

· 1.175.000 – A doua ocupatie sovietica

· 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMANESTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA

Judetele Hotin (Nord), Ismail si Cetatea Alba (Sud) sunt incorporate Ucrainei la 2 August 1940.

Foto: Copii in gulagul sovietic

CPIERDERILE ARMATEI REGALE ROMANE IN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

1. Deportari

· 180.000 soldati si ofiteri (doar cateva mii s-au intors)

2. Executati prin impuscare in lagar ( un Katyn românesc)

· 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balți).

Dezarmarea Armatei Romane, iunie 1940

PATIMILE BUCOVINENILOR

In 1940, România a fost forțată în urma ultimatumului primit in luna iunie a aceluiasi an, să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori.

Imediat ce administratia si armata romana au fost evacuate, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat teritoriul.

Listele Deportarilor întocmite de cotropitorii ruși

NKVD-ul (poliția politică sovietică) a intocmit primele liste ale „tradatorilor de tara”, cei cu rude in Romania sau banuiti ca vor sa fuga in Romania, care au fost deportati la munca forțată:

· 7 Decembrie 1940 – 1.294 persoane

· 1 Ianuarie 1941    – 1.085 persoane

Reprimarea încercărilor de refugiere din ”raiul comunist”

19 Noiembrie 1940

105 persoane (40 familii) au incercat sa treaca in România – în Suceveni

· Uciși: 3

· Raniti: 2 raniți (capturați)

· Refugiați in România: 100 (5 răniți)

· Deportari: toate rudele celor 105 persoane

6 Februarie 1941

500 persoane au incercat sa treaca in Romania – din localitățile Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana, Ostrita

· Ucisi: cca. 400 ( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)

· Arestati: 44

· Condamnati la moarte: 12

· Condamnați la 10 ani munca silnica: 32

· Refugiati in România: 57

· Deportari in Siberia: toate rudele celor 500 persoane

Masacrul de la Fantana Alba – 1 Aprilie 1941

· 2.000- 3.000 persoane din Patrautii de Sus, Patrautii de Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni in coloana pasnica având in frunte un steag alb si însemne religioase, s-au indreptat spre granița cu România.

· In poiana Varnița, la 3 km de frontieră, au fost mitraliați de militarii sovietici ascunsi in padure.

· Supravietuitorii au fost urmariti de cavaleria rusă si spintecati cu săbiile.

· Ranitii au fost legati de cozile cailor si tarati in in 5 gropi comune sapate dinainte unde au fost ingropati de vii: batrani, femei, copii, sugari.

· Altii au fost arestati de NKVD-ul din Hliboca (Adancata), torturati si aruncati de vii intr-o groapa comuna din cimitirul evreesc peste care s-a turnat var nestins.

12-13 Iunie 1941

Peste 13.000 de români au fost deportati in Siberia si Kazahstan

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

•    Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;

•    Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;

•    Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise.

 Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceeace înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941-martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băşinaşă românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război.

Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi.

Harta etnica a Basarabiei in 1930

FOTO: Harta etnica a R.Moldova-2004

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi.

În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestater şi deportate, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată contre familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”.

Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”.

In concluzie, cumuland cifrele deportarilor, executiilor si colonizarilor, au avut de suferit in jur de 3 milioane de persoane sau chiar mai mult, iar din punctul meu de vedere, toate aceste etape ar trebui sa se gaseasca intr-un raport complet al etnocidului si genocidului indreptat impotriva romanilor din est…

Ma intreb cine isi va asuma aceasta recunoastere istorica a ceea ce s-a intamplat in ultimii 300 de ani, in afara de istoricii de profesie. Gestul domnului presedinte Ghimpu este un bun inceput, dar este si un mare risc, mai ales daca Romania nu va sustine acest demers. Minimul a ceea ce ar putea sa faca Romania, ar fi sa re-instituie zi de doliu national, ziua pierderii Basarabiei si nordului Bucovinei – 28 iunie, pentru a fi solidara cu gestul Republicii Moldova… tot asa cum ziua Uniri Basarabiei cu Tara, 27 martie (9 aprilie pe stil nou), sa fie proclamata sarbatoare nationala.

Sper ca odata cineva acolo sus sa se intoarca cu fata spre noi si sa ni se faca “un minim de dreptate” fara a-i obliga pe altii sa treaca prin ce au trecut inaintasii nostri!

Actul Unirii Basarabiei cu Romania

Harta României ”dodoloațe”, asa cum figura ea în cererea celor prezenti la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918

Marius Zgureanu în https://www.rumaniamilitary.ro

11/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN ISTORIC BRITANIC ANALIZEAZĂ CAUZELE DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI MARI


26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele  sfârșitului României Mari, indicate cu precizie chirurgicală de către un  jurnalist britanic | Istorie

Cauzele sfârșitului României Mari, sunt indicate cu precizie chirurgicală de către istoricul britanic Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown și profesor emerit de studii românești la Școala UCL de studii slave și est-europene.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

basarabia_1940

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie.

Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243, recenzat de http://www.Timpul md.).

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Un politolog rus recunoaște că Basarabia aparține României și că URSS a anexat-o la 28 iunie 1940

Leonid Mlecin, politolog rus: „Basarabia aparținea României și URSS a anexat-o la 28 iunie 1940”

Un reputat analist, scriitor și jurnalist rus  Leonid  Mlecin, a făcut cu câțiva ani în urmă un demers pozitiv pe calea recunoasterii publice a adevarului istoric. Adevăr care evident deranjează și probabil va mai deranja, nu numai puterea politică din Rusia, ci și multe altele care beneficiază și azi de ocultarea adevărurilor istorice legate de raptul teritorial din fatidicul an 1940 – anexarea teritoriilor românești Basarabia și Bucovina de Nord.

România  și-a plătit de foarte mult timp datoriile reale dar și cele închipuite față de Rusia și este cazul ca și în Rusia să fie găsită calea pentru ca adevărul și dreptul istoric să prevaleze în fața dorințelor imperiale și a „necesităților” geopolitice.

Nu ne facem iluzii deșarte în ceea ce privește Rusia, mai ales în zilele acestea. Dar speranța moare ultima!

Atâta timp cât există oameni ca  LEONID MLECIN sau  SERGHEI GOLUBIȚKI cel care a scris coresct despre TEZAURUL ROMÂNESC de la Moscova, există SPERANȚĂ!

Speranța că în Rusia se găsesc persoane normale care la un moment dat vor face ca în viitor Rusia să devină o țară normală.

Leonid Mlechin, politolog rus: „Basarabia aparținea României și URSS a anexat-o la 28 iunie 1940”

Leonid Mlecin  (Леонид Млечин) despre 28 iunie 1940 (foto realnoevremya.ru).

În anul 2010, la postul rus de radio Vocea Rusiei a avut loc o emisiune despre ocuparea Basarabiei în contextul refuzului lui Mihai Ghimpu, președinte interimar al R.Moldova, de a anula decretul său cu privire la proclamarea zilei de 28 iunie ca dată a ocupației sovietice. Invitat al emisiunii a fost celebrul politolog și jurnalist rus  Leonid Mlecin.

Iată aprecierile despre acel eveniment al vieții politice de la Chișinău, ale politologul rus Leonid Mlecin, invitatul emisiunii “Opinie deosebită” din 28 iunie 2010 a postului de radio rusesc se referea:

„…Uniunea Sovietică a recunoscut anterior că Basarabia aparținea României și că întotdeauna a dorit să o ocupe. Totuși, termenul de ocupație nu este adecvat. Este mai degrabă o anexare a unei părți din teritoriul României de atunci, în baza memorandumului secret al Pactului Molotov–Ribbentrop. Este un act tragic din istoria secolului XX, iar rana este foarte adâncă.”

„…E grea istoria penru acest teritoriu (Basarabia – n. red.). După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo. A urmat o foamete strașnică. Se mâncau unii pe alții. Mi s-a explicat o istorie când soția își mânca soțul împreună cu fiica și ruga soldații sovietici să nu le ia cadavrul ca să este al lor”, mai susține analistul rus.

„Atunci, conducerea Moldovei era fricoasă și se temea să se adreseze după ajutor. Stalin nici măcar nu a dorit să primească delegația din Moldova când a venit să ceară ajutor. Sunt acțunile lui Stalin care ne-a certat cu jumătate de Europa și inclusiv pe noi unii cu alții”, a mai adăugat analistul rus Leonid Mlecin.

„Dupa anexare, cand a inceput colectivizarea fortata”. …Insă, inainte de acesta, a fost o represiune antiromaneasca, putem spune, salbatică. Care a continuat. In final, „Asa s-a calit otelul”: s-a nascut o generație foarte curajoasă de moldoveni. Ei si fii lor trăiesc și sunt in picioare.

Video: Replica rusească a Youtube, rutube.ru

https://rutube.ru/play/embed/3374716

Cine este Leonid Mlechin?

Leonid Mlechin s-a născut la 12 iunie 1957, la Moscova, este jurnalist rus, comentator internațional, moderator al propriei emisiuni „Documentarele Leonid Mlechina” la TV „TV Center”.
Este câștigător de două ori al premiului televiziune Taffy (2007, 2009). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1986)și Moscova Lucrător Emerit al Culturii din Federația Rusă (2004).

Biografie
1979 – a absolvit de la Biroul Internațional al Facultății de Jurnalism.
1979 – 1993 de ani. – Corespondent, cronicar internațional al revistei săptămânale „New Times”.
1993 – 1996 de ani. – Editor al departamentului internațional – redactor-șef adjunct al ziarului „Izvestia”, membru al consiliului editorial.
Din 1994 – gazda a programului săptămânal „De facto” de la postul de televiziune „Rusia”.

1996 – 1997 ani. – Gazdă a programului săptămânal jurnalistic „toată lumea” (RTR).
1997 – 1999 de ani. – „. Întreaga lume fără frontiere”, autor și gazdă a programului săptămânal de actualitate
Ноябрь 1997 – 2000 gg. – „. Cină târzie”, autor și gazdă a programului săptămânal,
Din ianuarie 1998 – autor și gazdă a programului jurnalistic „Folder Special”.
Septembrie 1999 – cele mai importante comentator și de zi cu zi de program de actualități „. Evenimente”
2003 – 2005 – autor și gazdă de „Puncte de reper”
Din iulie până în decembrie 2010 – co-gazdă a „Curtea de timp.”
Colaborator permanent și membru al consiliului editorial al revistei „New timp”, autorul a revistei „Expert”. Transfer de partid permanent „Minority Report”, la radio „Ecoul Moscovei”.
Membru al juriului concurență rus „ecran contemporan”, care a avut loc la festivalul national de televiziune importante punct de vedere social și de televiziune „erou al timpului nostru”.
Pe site-ul de TV Centru este listat ca un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia.

Recunoașteri din partea Statului Rus
2004 – titlul onorific de „Lucrător al Culturii din Federația Rusă”, Pentru mulți ani de muncă rodnică în domeniul culturii, mass-media și de radiodifuziune.
2007 – Medalia Ordinul „Pentru Merit” – un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret prezidențial la 02 martie 1994 № 442. Decretul prezidențial de o iunie 1995 № 554 a aprobat versiunea revizuită i-a fost acordat pentru contributie remarcabila la dezvoltarea de televiziunii naționale și mulți ani de muncă rodnică.

2011 – Ordinul Prieteniei – pentru o mare contribuție la dezvoltarea de radiodifuziunii naționale și mulți ani de activitate rodnică
Ordinul Prieteniei este un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret al Președintelui Federației Ruse din data de 02 martie 1994 № 442. Predecesorul pentru timpul erei sovietice a fost Ordinul Prieteniei Popoarelor, înființată în 1972.

Premii publice
2007 -Câștigător al „Taffy-2007” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Femeile care au visat de putere”)
2008 – câștigător al „Omul anului 5768”, Federația Comunităților Evreiești din Rusia (FJC) din categoria „Jurnalism”, pentru o serie de programe despre Israel, în cadrul programului TV „Folder Special” de „TV Center”
2009 – câștigător al „Taffy-2009” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Suntem în așteptare pentru iarna rece” din seria „Eroilor și Victimelor Războiului Rece”

Citiți și

EXCEPȚIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ȘI ÎN PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA! SERGHEI GOLUBIȚKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

Surse de documentare:  Cersipamantromanesc,  Unimedia.mdinfoprut.rorutube.ru,  ru.wikipedia.org

08/01/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: