ZIUA DE 20 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 20 august în istoria noastră

1470: A avut loc Bătălia de la Lipnic între oastea domnitorului Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare) al Moldovei şi tătari.

Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare), domn al Moldovei (1457-1504).

Prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Muntenia (Valahia) un domn prieten, în locul vasalului otomanilor Radu cel Frumos, şi de asemenea să încheie tratate de alianţă cu alţi vecini.

Domnul moldovean  a început ostilităţile împotriva lui Radu cel Frumos prin incursiunea din februarie 1470 in Muntenia, cînd a prădat şi ars Brăila (la 27 februarie, în „marţea brînzei”), Oraşul de Floci şi  judeţul Ialomiţa.
Reacţia turcilor a venit prin intermediul tătarilor Hoardei de Aur (aliaţii lor), care au năvălit peste Nistru şi au început să prade.

La 20 august 1470 (după alte surse 20 august 1469), a avut loc Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinţi) pe Nistru, între o oaste a domnului Ştefan cel Mare al Moldovei şi invadatorii tătari.
Oştirea moldoveana , condusa de Ştefan cel Mare, urmărindu-i pe tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi castiga o strălucită victorie, pricinuindu-le pierderi grele.

Fiul și fratele (Eminec),ai Hanului Mamak au fost luați prizonieri si eliberaţi robii capturaţi de tătari şi redobandite prăzile jefuite de acestia.
După obținerea victoriei, Ștefan „a cunoscut că ajutoriu nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu și Preacurata Maica Sa” (Grigore Ureche).

Cronicarul polonez Jan Długosz, afirmă că după bătălie Hanul Mamak i-a trimis la Ștefan cel Mare 100 de soli pentru a cere, cu cele mai grozave amenințări, eliberarea fiului de han aflat captiv la moldoveni.

Ștefan cel Mare, ca răspuns, a dispus ca fiul hanului să fie spintecat în patru  în fața solilor.
Apoi, 99 din cei 100 de soli au fost trași în țeapă.
Ultimului sol tătar rămas în viață i s-a tăiat nasul, fiind trimis înapoi la Mamak pentru a povesti ce a văzut.
Eminec, fratele Hanului Mamak, a reușit să fugă din Cetatea Albă, unde era ținut închis.

Stema lui  Ştefan cel Mare, domnul Moldovei

 Mamak Han nu a mai organizat un nou atac împotrivaMoldovei, iar Stefan a luat măsuri pentru a proteja frontiera de est a tarii, întărind cetățile Orhei și Tighina și  construindcetatea Soroca, completând astfel linia  de aparare de-a lungulrâului Nistru.  

1749: A început domnia fanariotă a domnului Constantin Racoviţă în Moldova.

A avut două domnii în Moldova: 30 august 1749 – 2 iulie 1753 și 18 februarie 1756 – martie 1757.

Era fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său.  A început construcția mănăstirii Sf.Spiridon din Iași. În acea perioadă Mănăstirea Putna se afla într-o stare de decădere. Pentru renovarea ei Mitropolitul Iacov Putneanul a solicitat ajutorul domnitorului Constantin Racoviţă, cu care el avea relaţii de colaborare privilegiate.

Domnul a răspuns afirmativ, acordînd mănăstirii ajutor financiar consistent pentru refacerea incintei fortificate, numeroase înlesniri economice şi danii din proprietatea domnească.

Constantin Racoviţă a acordat mănăstirii Putna avantaje economice şi danii exclusiv în timpul celei de-a doua domnii şi cu precădere în lunile de început a domniei: aprilie, mai şi iunie.

În hrisovul solemn din 15 iunie 1756, prin care el confirma toate privilegiile acordate Putnei în lunile amintite, se face precizarea că în acest fel dorea să restabilească toate privilegiile date acesteia de Ştefan cel Mare.

În semn de gratitudine, obştea de la Putna şi mitropolitul Iacov au aşezat în 1757 stema lui Constantin Racoviţă pe faţada vestică a turnului de la intrare, proaspăt reparat, turn pe care se găseşte, dar pe partea opusă, pisania ctitorului mănăstirii, Ştefan cel Mare.

1833: S-a născut scriitorul Vasile Pogor, om politic, publicist,traducător şi poet român; (m. 20 martie 1906, Bucium, jud.Iasi ).

A oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte si a fost  întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea”.

A  îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iasi.

1839: Studenţii români aflaţi la Paris înfiinţează „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu, Dimitrie Brătianu).

1854: A fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre.

În lungime totală de 62,5 km, astăzi este funcţională doar de la Oraviţa la Iam, după care traversează teritoriul Serbiei.

Construcţia acestei căi ferate s-a justificat prin nevoia Austriei de a transporta produsele miniere din Banatul montan şi în special din zona Aninei, către portul Baziaş, de unde să poată fi duse mai departe, pe Dunăre, către centrul Europei.

Linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855,  a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac.

Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie.  În 1858, s-a dat în folosinţă şi calea ferată de la Jasenovo la Vârşeţ şi Timişoara, care făcea legătura cu căile ferate austro-ungare, iar în 1863 a fost dată în folosinţă  calea ferată Oraviţa – Anina, care era o prelungire a liniei.

Calea ferată urmărea traseul Baziaş – Bela Crvka (Biserica Albă, azi Serbia) – Jasenovo (Serbia) – Iam – Oraviţa. 

Circulaţia pe segmentul între Iam şi Baziaş a fost limitată după unirea Banatului cu Romania,  şi stabilirea graniţei cu Serbia, Biserica Albă şi zona înconjurătoare fiind atribuite Serbiei.

În perioada comunistă, datorită divergenţelor politice cu regimul lui Tito, circulaţia a fost complet suspendată.

În prezent, trenurile mai circulă doar pe porţiunea Oraviţa-Iam. 

NOTĂ: Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869.

1864: S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru al guvernelor României; (m. 24 noiembrie 1927).

 

A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă). De numele său se leagă războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919), Unirea de la 1918, Constituţia din 1923 ş.a.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1923.

1865 (20 august/1 septembrie): Prin decret imperial este dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română.

Dieta Transilvaniei de la Sibiu  a fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revolutia de la 1848  şi prima în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor.

Deşi reprezentarea nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

• românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)
• maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)
• saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

Pentru prima dată în istoria Transilvaniei, românii deţineau majoritatea relativă a locurilor în Dietă, cu mult peste reprezentarea firavă de care avuseseră parte în 1848.

Deschiderea lucrărilor s-a făcut la data de 15 iulie 1863. Nemulţumiţi că pierduseră majoritatea, deputaţii maghiarii şi secuii, atât cei aleşi cât şi regaliştii, au boicotat lucrările, susţinând că forul se întruneşte ilegal.

Doar  saşii au fost deschişi la colaborarea cu românii. Prin absenţa maghiarilor, românii aveau majoritatea absolută, iar deputaţii aleşi, erau mai numeroşi decât cei numiţi.

În aceste condiţii, deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale, precum şi Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, pe principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară. Legea a fost promulgată la 6 ianuarie 1865.

După lungi dezbateri, la 20 octombrie, deputaţii transilvăneni au intrat în Parlamentul vienez.

Dupa desfiintarea Dietei de la Sibiu prin Decretul din 20 august 1865, imparatul Franz Josef a ordonat să se ţina alegeri pentru o noua Dieta, prevazută să se întalnească la Cluj la 19 noiembrie. Datorită măririi censului electoral, presiunii autorităţilor maghiare asupra populaţiei române  şi disputelor dintre cele două grupări transilvănene, au fost aleşi 14 deputaţi români, împreună cu 24 de regalişti.

La sesiunea de deschidere a Dietei de la Cluj, au fost prezenti doar 30 neavând nici o şansă în faţa celor 195 de maghiari şi secui.     

1870: S-a născut Maria, fiica regelui Carol I şi al reginei Elisabeta, singurul copil al familiei regale.

A murit la vârsta de 3 ani, după ce s-a  îmbolnăvit  de scarlatină.

1870: S-a născut în Tincova, jud. Caraş-Severin, Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor.

A editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii; (m.  11 septembrie 1950, Lugoj).

A compus numeroase compoziţii laice şi religioase, pentru cor de copii, coruri şcolare, coruri pe trei voci şi barbatesti.

1870: A avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu (un fost ofiţer care se remarcase   în luptele de la Griviţa din august 1877).

Mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile (în aceste împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii).

Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Merei, Buzău, România – d. 25 iunie 1901, Târgovişte, România) a fost un avocat, ziarist şi general al armatei române, fondatorul ziarelor „Perseverenţa” şi „Democraţia” şi iniţiatorul mişcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută şi sub denumirea de Republica de la Ploieşti.

A devenit, zece ani mai târziu, aghiotant al regelui Carol I.

1872: A încetat din viaţă scriitorul Dimitrie Bolintineanu, participant la revoluţia de la 1848 (“Manoil. Roman naţional”, “Elena. Roman original de datine politico-filosofic”); (n.14.01.1819 sau 1825 dupa alte surse,la Bolintin-Vale).

(“Manoil. Roman naţional”, “Elena. Roman original de datine politico filosofic”);

1873: S-a născut medicul internist şi balneolog Anibal Theohari.

A pus bazele balneologiei moderne în ţara noastră, a fondat Societatea  de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi  „Revista de hidrologie medicală şi climatologie” (1924); (m. 5 februarie 1933).

1882: S-a născut actorul de teatru şi film, pionier în arta regiei de film, Vladimir Maximilian; (m. 1959).

Numele lui real era Velimir Vladimir Maximilian.

“Arta dramatică nu imită natura. Natura însă serveşte artei drept pretex. Drept măsură.

În baza naturei şi sub controlul acestei, arta dramtică creiază vesnic noi personaje”  Despre, Teatru, Actor  şi Public / V. Maximilian 

Filmografie: Un leac pentru soacre (1913); Bulevardul ‘Fluiera Vântu’ (1950).

1884: A aparut la Bucureşti, (cu unele întreruperi, până în 1953), din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (ziarist român de origine italiană), ziarul „Universul”, primul mare cotidian românesc.

Intre anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist, Stelian Popescu.

1892: S-a nascut  Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor, membru titular al Academiei Române din 1965.

De numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948.

In 1925 a ţinut primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

A fost  împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; (d.19 august 1983).

1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului ;(n.25.08.1849).

A fost autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”. De numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I.

1902 (20 august/ 2 septembrie): A avut loc primul meci oficial de fotbal de pe actualul teritoriu al României, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj (pe un teren din Timişoara).

   Primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul actual al României a apărut în 1902, la Timişoara, care atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Football Club Timişoara sau, mai degrabă, Temesvari FC. Clubul a fost înfiinţat pe 26 aprilie 1902 de un grup de tineri din cartierul Iosefin, iar primele şedinţe au avut loc la Palatul „Elite”, clădirea care ulterior a găzduit restaurantul „Sinaia”, iar acum adăposteşte un supermarket, în piaţa numită pe vremuri Küttl.
 Echipa a trecut prin numeroase schimbări de-alungul timpului şi a dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial.

 Doar o imagine de slabă calitate a rămas de la primul meci din 1902. FOTO: druckeria.ro

  FC Ti­mi­şoara scriau gazetele epocii, a primit replica echipei Reu­niunea de Sport din Lugoj – Lugosher Sportverein. Me­ciul s-a încheiat cu victoria, istorică am putea spune, a lugojenilor, care s-au impus cu scorul de 3 -2.

Echipa Lugojului a fost o a­de­vărată selecţionată a ora­şu­lui, având în componenţă ju­cători de origine română, germană, maghiară şi e­vre­iască.

Iată şi brava noastră formaţie: Pollak – Nagy, Siegfried – Berceni, Gîndu, O­prea – Kral, Gyorbiro, Mor­genstern şi Brediceanu.

In­teresant este că arbitrul în­tâlnirii a fost un oarecare domn Ernst Haas, care se în­tâmpla să fie şi… pre­şe­din­tele Reuniunii de Sport din oraşul de pe Timiş.

Dincolo de faptul că e­chi­pele erau compuse din zece jucători, presa vremii mai consemnează un a­mă­nunt simpatic, anume că spectatorii ti­mişoreni au fost foarte in­trigaţi la fluierul final al partidei, pentru că nu ştiau că meciul are o durată de­ter­minată.

Nemulţumiţi de rezultat, ei au intrat pe teren şi au îndemnat jucătorii să con­tinue partida, însă rezul­ta­tul a fost acceptat cu spor­ti­vitate de ambele tabere.

1910: A încetat din viaţă medicul Nicolae Manolescu, medic oftalmolog şi educator sanitar, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (1903-1904); (n. 1850).

1920: S-a născut Zoe Dumitrescu – Buşulenga, personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român, membru al Academiei Romane. 

După 1989 a ales viaţa monahală la Mănăstirea Văratec, luând numele de Maica Benedicta; (d.5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamt).

1920: România şi Austria au încheiat un Aranjament comercial provizoriu, prin care cele două ţări îşi acordau în mod reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

A fost  primul acord comercial între cele două ţări după încheierea Tratatului de pace şi prima Convenţie comercială postbelică încheiată de România.

1921: S-a nascut la Belea de Sus, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astăzi în Republica Macedonia, Zaharia Pană (cunoscut și sub numele de Zahu Pană), publicist si poet de origine aromână  intemeietor al ziarului “Cuvantul Romanesc”, detinut politic in inchisorile comuniste  din Romania; (d. 11 martie 2001, New York, SUA).

A reușit să emigreze în Statele Unite cu ajutorul unei rude a soției sale, stabilindu-se la New York, unde a fost ales președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Zahu

Pană a desfășurat o intensă activitate jurnalistică la câteva publicații de limba română.

În 1982 publică la Editura „Cuvântul Românesc” lucrarea „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, iar în 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe săpun”.

1923:  A încetat din viaţă la Sinaia, jud. Prahova, compozitorul Alexis Catargi. Studiile muzicale le-a început la Bucureşti cu Robert Klenck (vioară), continuându-le la Viena, Roma şi Paris . A luat lecţii particulare cu George Enescu (vioară, compoziţie).

A fost ataşat cultural şi secretar de legaţie la Paris (1914-1918). A scris cronici muzicale, articole şi eseuri si a  dirijat diverse formaţii orchestrale şi trupe lirico-dramatice. ; (n.17 septembrie 1876, Bucureşti).

1930: A încetat din viaţă la Bucuresti, Gheorghe A. Dinicu, compozitor, profesor şi dirijor, fiul renumitului naist Angheluş Dinicu; (n. 1863, Bucuresti).

În perioada 1885-1890 a urmat  studii  muzicale la Conservatorul din Bucureşti.

În 1893 devine suplinitor al profesorului Max Levinger, iar din 1900 până în 1916 profesor definitiv de vioară la Conservatorul din Bucureşti.

A fondat şi a condus diverse orchestre şi formaţii de salon în Capitală şi în provincie 

A fost distins cu Bene-Merenti, clasa I în 1898 şi cu Ordinul „Sf. Alexandru” la Sofia, în 1899.

1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România, cu o ofensivă majoră a armatelor Uniunii Sovietice.

Harta: Operațiunea Iași-Chișinău

Situația frontului din Moldova în august 1944 – foto: ro.wikipedia.org

Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944.

Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România.

Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.

1945: S-a născut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbalisti români.

A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972.

La data de 14 septembrie 2007, colonelul în retragere din Ministerul Apărării Naționale, Cristian Gațu, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în retragere.

Cristian Gațu a fost președintele Federației române de handbal timp de 18 ani (1996-2014).

1950: S-a stins din viaţă, la Sighet, marele om politic liberal  Constantin I. C. (Dinu) Brătianu.

Constantin I. C. Brătianu în 1932 – foto  ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut și ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866) a fost un membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, fiul lui Ion C. Brătianu și frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deținut funcțiile de deputat și ministru, devenind în ultima parte a vieții sale președinte al Partidului Național Liberal.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dinu Brătianu a trimis alături de Iuliu Maniu memorii lui Ion Antonescu, dictatorul țării, condamnând trecereaRomâniei dincolo se frontierele sale interbelice, în cadrul războiului împotriva Uniunii Sovietice. A luat parte la negocierile regelui Mihai cu partidele politice pentru răsturnarea lui Ion Antonescu, fiind numit la 23 august 1944 ministru fără portofoliu în guvernul Constantin Sănătescu, alături de Maniu (PNȚ), C. Titel Petrescu (PSD) și L. Pătrășcanu (PCR).

În cursul anilor 1944-1947, Partidul Național Liberal condus de el a fost după Partidul Național Țărănesc principala forță democratică opusă sovietizării țării de către PCR, aflat sub protecția armatei sovietice. Aflat în arest la domiciliu de câțiva ani, Constantin Brătianu fost arestat în noaptea dintre 5/6 mai 1950 și transportat la Sighet, murind la scurt timp. Victimă a regimului comunist din România, Dinu Brătianu s-a fixat în conștiința publică alături de Iuliu Maniu și regele Mihai drept unul dintre apărătorii democrației și constituționalismului din perioada postbelică.

1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist; (n. 1888).

1968: Armatele pactului de la Varșovia (cu exceptia României) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din aceasta tara, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”.

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara

Alexander Dubcek (în primul rând, față stânga), în 1968, într-o vizită în România. În mijloc se află Ludvík Svoboda, precum și Nicolae Ceaușescu (dreapta față). Nicolae Ceaușescu a devenit celebru pentru că a condamnat vehement invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia – foto: ro.wikipedia.org

În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați). Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți.

Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic.

Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.

În noaptea invaziei ‘Prezidiumul Cehoslovac’ a declarat că trupele invadatoare au intrat în țară fără cunoștința Cehoslovaciei. Imediat după intervenție, a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid și aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenția. Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată, care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat “asistență imediată, inclusiv armată“.

 1968: Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

 Uzina de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, dupa ce a revenit  la vechea denumire a oraşului Colibaşi), a fost prima uzină de autoturisme din România.

Dupa ce iniţial  a fabricat autoturismul „Dacia 1100”, din 1970, autoturismul „Dacia 1300” si  ulterior va produce şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”.

NOTĂ: Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”.

1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944).

S-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului.

A fost membru titular al Academiei Române din 1940; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889).

NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca dată a morţii 21 august 1972.

1987: S-a născut la Constanța, gimnasta română  Catalina Ponor, campioană olimpică la Atena; (n. la Constanţa).

2014: A decedat tenorul şi profesorul Toma Popescu. S-a născut la Craiova, pe 12 iunie 1921.

A absolvit clasele primare, gimnaziul şi Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Conservatorul „Cornetti” din acelaşi oraş, urmând ca la Bucureşti să îşi cultive vocea (în particular) cu Petre Ştefănescu-Goangă şi, ulterior, la Conservatorul din Timişoara. A fost unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 și a cântat pe scena Operei din Timișoara încă din acest an.

A luat lecții de belcanto în Italia, la Roma, cu profesorul Santarelli. 

Din imensul său repertoriu amintim: Bărbierul din Sevilla, Boema, Tosca, Madama Butterfly, Turandot, Manon, Lakme, Carmen, Traviata, Falstaff, Nunta lui Figaro, Răpirea din Serai, Elixirul Dragostei, Don Pasquale, Evghenii Oneghin și multe altele.

După pensionarea din 1974 s-a dedicat carierei didactice, pregătind vocal numeroși cântăreți din întreaga lume inclusiv români, în cadrul Studioul său din Viena.

În 2001 a ținut un curs (Master-Class) pentru studenții catedrei de canto de la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara.

La 93 de ani, vârsta la care s-a stins din viață, marele tenor avea vocea încă proaspătă și impresionantă.  

2014: A încetat din viaţă în Franţa, la Nisa, Nicolae Balotă, unul dintre marii noştri eseişti, critici literari, memorialişti şi traducători; (n. pe 26 ianuarie 1925, la Cluj).

A fost arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise) şi eliberat în 1964, în baza decretului de amnistiere a deţinuţilor politici din România comunistă.

S-a stabilit în Franţa din anul 1985, obţinând cetăţenia acestei ţări în 1990 .

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Proroc Samuel

Sfantul Proroc Samuel a trait cu 1000 de ani inainte de Intruparea Domnului. Fiu al lui Elcana si al prorocitei Ana, a fost ultimul judecator al evreilor.

Precizam ca s-a nascut in perioada cand poporul evreu era condus de judecatori.

A fost rod al rugaciunii parintilor sai. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, cand acesta a implinit varsta de trei ani.

Locuind langa Chivotul Legii, Samuel a avut la varsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau sa cada asupra casei marelui preot Eli din pricina depravarii si desfraului fiilor acestuia: Ofni si Fineea. Descoperirea s-a implinit in curand, caci filistinii i-au robit pe israeliti si i-au ucis pe fiii lui Eli si au luat cu ei Chivotul Legii.

Eli, marele preot, a murit in momentul in care a auzit de pierderea Chvotului Legii si a celor doi fii ai sai.

Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a ramas rob la filisteni. Dupa aceasta perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel inaintea poporului ca sa ii predice pocainta.

Poporul s-a pocait, a lepadat idolii filistenilor si au inceput a umbla in caile Domnului, recunoscand in Samuel pe prorocul, preotul si judecatorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit razboi, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.

Când Samuel a ajuns la batranete, poporul i-a cerut sa le puna un rege care sa ramana in urma lui. In zadar a incercat Samuel sa le arate ca Dumnezeu este regele lor.

Desi refuza o vreme sa faca acest lucru, il va unge rege pe Saul dupa o descoperire dumnezeiasca. Din cauza unor fapte pacatoase, Samuel povatuit de Dumnezeu, il va unge rege pe David.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/20/o-istorie-a-zilei-de-20-august-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 18 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1595 : Oștile otomane conduse de marele vizir Sinan Pașa au ocupat, după retragerea strategică a trupelor muntene conduse de Mihai Viteazul, cetatea Bucureștilor

Pierderile importante suferite la Călugăreni, au încetinit înaintarea uriașei oștiri conduse de Sinan Pașa. Reorganizându-și oastea, marele vizir otoman a înaintat prudent către București. Turcii au sosit la 18/28 august 1595 la București, pe care l-au găsit distrus de oștile muntene în retragere.

Cum intenția lui era să transforme Țara Românească în pașalâc, odată ajuns în București, Sinan Foto) a stabilit cartierul general la mănăstirea Radu Vodă și a decis într-un consiliu de război fortificarea orașelor Gucurești și Târgoviște, în așteptarea iminentului contraatac creștin.

Totodată, l-a numit beilerbei pe Satîrgi Mehmed Pașa, dându-i sub comandă o garnizoană puternică de 10.000 de oameni și ordinul să construiască o palancă cu șanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușeală din lemn. Unele biserici au fost transformate în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă a fost fortificată.

1657: S-a stins din viaţă la Mănăstirea Secu, Mitropolitul Moldovei Varlaam ( numele de botez Vasile Moţoc ), autorul “Cazaniei” sau “Cărţii româneaşti de învăţătură” şi al primelor versuri în limba română, una din personalităţile marcante ale perioadei domniei în Moldova a lui Vasile Lupu. 

 S-a numărat, în 1639, între cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

 

Vasta sa cultură cărturărească şi teologică de ortodoxie creştină acumulată, l-a făcut să se evidenţieze printre fraţii de credinţă şi rugăciune.

În 1610 termină de întocmit traducerea din limba slavonă în română a manuscrisului “Scara paradisului” a ecumenului creştin ortodox, Ioan Climax, al unei mănăstiri de pe muntele Sinai, Orientul Apropiat, cunoscut în ţările române ca Ioan Scărariul. În 1628, Varlaam, devine duhovnic şi sfetnicul personal al domnitorului Moldovei Miron Barnovschi-Movilă.

În scurtă vreme va fi numit în fruntea unei solii la Moscova trimise cu daruri şi comenzi de icoane la ţarul Rusiei Mihail Fiodorovici şi Patriarhul Moscovei Filaret Nikitici.

La întoarcere trece pe la Kiev, unde este primit cu ospitalitate de arhimandridul Petru Movilă, iar în 1632 este uns Mitropolit al Moldovei sărind treapta de egumen.

În 1639 Varlaam figurează printre cei 3 candidaţi la funţia de Patriarh al Constantinopolului alături de Partenie (Mitropolit al Adrianopolului) căruia i sa dat preferinţa şi de Porfirie (Mitropolit al Niceii) fapt ce demonstrază înalta sa pondere în lumea ortodoxă.

Cazania lui Varlaam (Cartea românească de înţelepciune) este cea mai relevantă lucrare a sa pe care o finalizează în 1637. “Cazania” lui Varlaam contine primele versuri în limba română, intitulate “Stihuri în stema domniei Moldovei“. Reuşeşte să o tipăreacă abia în 1643 la Iaşi la “tiparul domnesc“.

Varlaam participă la publicarea în 1644 a “Predisloviei” şi a altei tipărituri “Şapte taine bisericeşti” în tălmăcirea lui Eustratie Logofătul. În 1645 vede lumina tiparului o altă carte “Răspunsul împotriva catihismului calvinesc” fiind un fel de mărturisire ortodoxă din Moldova pentru românii din Transilvania.

Foto:“Cazania” (“Cartea românească de învăţătură“) lui Varlaam.

Cartea românească de învăţătură (Cazania) a Mitropolitului Moldovei Varlaam, opera sa de vîrf, este apreciată drept capodopără a literaturii române din prima jumătate a sec. XVII. Cunoscutul istoric literar George Ivaşcu, referindu-se la această operă, arată: “Cartea românească de învăţătură… deţine în cultura română un loc analog “Bibliei” lui Luther în cultura germană. Ea este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuţiei la formarea limbii literare, atît prin geniul lingvistic al tălmăcitorului, care a reuşit cel dintîi să emancipeze limba română de originalele slavone, creînd pe o bază populară, stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cît şi prin răspîndirea extraordinară ce a cunoscut-o…“.

Prin activitatea sa de mare prelat şi de cărturar Mitropolitul Varlaam a apărat biserica ortodoxă din ţările române de curentele reformatoare. Prin cărţile sale şi prin activitatea sa de Mitropolit al Moldovei Varlaam a făcut un mare pas în trecerea la limba română în biserică.

În multe biblioteci, arhive, mănăstiri şi biserici din România, Republica Moldova, Rusia şi alte ţări, se păstrează cărţi tipărite şi manuscrise, obiecte de cult şi veşminte care au aparţinut celebrului cărturar.

La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinților din calendar, cu zi de pomenire la 30 august.

1844: Se constituie în Muntenia,  printr-un Ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru, „Roata de Pompieri”.

Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați.

Foto: Marele incendiu de la 1847 din București

Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.

1848 : În Muntenia, la Pitești, s-a produs un mare incendiu care a distrus aproape în întregime orașul. Focul a durat 4 ore si a mistuit tot: case, prăvălii, mărfuri și biserici.

„[…] În ziua de 18 august, miercuri seara, la orele 3 noaptea, a luat foc orașul Pitești și a ars tot târgul, trei mahalale și trei biserici: Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și Mavrodolu. Focul a durat 4 ore și a mistuit tot: case, prăvălii, mărfuri și biserici […]”. [Marele Dicționar Geografic al României, vol. IV].

Bisericii Sfântul Gheorghe i-a ars acoperișul de șindrilă și amvonul, clopotele căzând jos, iar negustorii și-au salvat o parte din mărfuri, introducându-le în biserică. Din cauza incendiului, în oraș au fost distruse toate clădirile din Evul Mediu

 1849: S-a născut Teodor V. Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de  istoria Bucovinei), deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918.

A fost unul dintre fondatorii societatii „Arboroasa” a studenților români din Cernăuți si a fost coleg de școală și de universitate cu Mihai Eminescu, publicând un volum de amintiri despre marele poet.

 A fost membru titular al Academiei Române din 1910; (d.23.07.1920).

 

1857: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eusebie Mandicevschi, compozitor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena; (m. 1929).

În 1896 a început să predea istoria muzicii şi teoria instrumentelor, armonia, contrapunctul şi compoziţia la Conservatorul din Viena (Wiener Konservatorium).

Cu Eusebie Mandicevschi au studiat o serie de muzicieni români, între care Marţian Negrea, Gheorghe Mandicevschi, Ciprian Porumbescu.   În 1897, ca preţuire pentru studiile sale de muzicologie, Mandicevschi a fost făcut Doctor honoris causa al universităţii din Leipzig, iar în 1926 primit titlul de Hofrat.

A compus piese pentru pian, cicluri de lieduri, coruri bărbăteşti, variaţiuni pentru pian pe teme de Händel precum şi un mare număr de lucrări liturgice pentru cor bărbătesc, pentru cor de femei şi pentru cor mixt, armonizate.

Eusebie Mandicevschi a scris muzică pe versurile unor poeţi ca Taras Şevcenko, Iuri Adalbertovici Fedkovici, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Heinrich Heine, precum şi compoziţii bazate pe cântece populare ucrainiene, româneşti, germane şi maghiare.

În ciuda acestor lucrări proprii, în prezent este mai bine cunoscut ca editor al compoziţiilor clasice.

S-a numărat între principalii iniţiatori ai ediţiilor complete cu operele compozitorilor Franz Schubert, Joseph Haydn şi Johannes Brahms, cu care a păstrat o adâncă prietenie până la moartea acestuia, care l-a lăsat prin testament custode al masei succesorale.

1858: A murit la Iași, cântăreţul, cobzar şi violonist,Barbu Lăutarul (Vasile Barbu),

Din marturii ale vremii, se știe că marele compozitor Franz Liszt, aflat la Iași în 1847, a rămas impresionat de măiestria artistică a lăutarului român; (n. 1780).

1869: A murit la Dumbrăveni, Suceava,  juristul şi publicistul Damaschin Bojincă, un cărturar român  susţinator al tezelor şcolii latiniste despre originea şi dezvoltarea poporului român, fost ministru de justiţie sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza; (n. 1802, Gârlişte, Caraş-Severin).

A studiat la Budapesta şi a activat în Moldova după 1833, ca al doilea jurisconsult al statului şi ca profesor de drept civil la Academia Mihăileană.

A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimachi şi a fost ministru de justiţie sub Alexandru Ioan Cuza.

A susţinut tezele şcolii latiniste despre originea şi dezvoltarea poporului român.

 1877: A apărut  la Sibiu, săptămânal (18 august 1877 – 1 octombrie 1878) apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878- 30 septembrie 1880), publicatia romaneasca “Albina Carpaţilor”.

  Redactorii sai au fost Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu, editor și redactor Visarion Roman.

A fost o revistă cu profil enciclopedic, in care erau publicate  fragmente de romane, „nuvele și alte narațiuni, datine, credințe și muravuri, articole istorice, descrieri de călătorii, biografii, articole de igienă, poezii, recenzii și studii, articole de științe naturale, industrie, arhitectură și sculptură, bibliografii.”

Fiecare număr conținea ilustrații.

1882 : S-a născut  la Buzău, actorul de operetă revistă, teatru și film Velimir Vladimir Maximilian; d.18 august 1959, București.

S-a impus de timpuriu în roluri variate, de operetă, comedie și dramă. A fost un consecvent animator al operetei.

 A activat în compania a soților Bulandra , precum și în alte companii și societăți teatrale, impunându-se prin deosebitele sale calități de actor comic: umorul, discreția și măsura.

A creat tipuri remarcabile: Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă de Caragiale, Topaze din Topaze și César din Marius, două piesele de Marcel Pagnol, etc.

A jucat și în filme: Un leac pentru soacre, Bulevardul „Fluieră Vântu”. Preocupat de rolul social al teatrului, a scris cartea Teatru, actor și public (1913). Este autorul unui volum de amintiri.

1883:  S-a născut in oraşul Săveni, judeţul Botoşani, dr. Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi epidemiolog român, discipol al dr. Ioan Cantacuzino.

De numele lui  se leagă realizarea primelor vaccinuri antiholerice, eradicarea malariei şi realizarea primului centru de malarioterapie din România.

A fost membru al delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) si membru titular al Academiei Române din 1938 ; (d. 20 februarie 1969, Bucuresti).

1897: S-a născut fizicianul Alexandru Cişman, autorul unor valoroase cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; a fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1967).

A efectuat teza de doctorat cu titlul Viteza sunetului în lichide sub îndrumarea lui Petru Bogdan. A investigat ulterior gazele ionizate.

1898: Se constituie la Timişoara, Clubul  Biciclist, al cărui statut a fost aprobat la 1 mai 1899.

În anul 1898, în oraşul de pe Bega existau numai puţin de patru cluburi de biciclişti: Tigris Kerekpar Egyesulet, Velocitas, Hunyadi Kerekpar Egyesulet şi Temesvari Bicycle Club.

1916: S-a născut  la București, prof.Neagu Bunea  Djuvara, istoric, diplomat şi filolog român de prestigiu.

 1916: Bulgaria a atacat România în Dobrogea. Declaraţia de război a fost făcută abia a doua zi.

 De partea românilor, Dunărea și frontiera terestră erau apărate de Armata a III-a, având în față Armata a III-a bulgară, bine dotată grație armamentului austro-german și beneficiind de susținerea ofițerilor și trupelor specializate germane.

Elementul esențial care dădea forță acestei armate îl reprezenta comandamentul său german și însăși experiența șefului ei suprem, mareșalul Mackensen.

În schimb, armata română se afla într-o poziție de inferioritate atât numerică,  cât și tehnică, iar din punct de vedere organizatoric comandamentul se găsea la aproape 200 de kilometri de front, la cartierul-general al generalului Mihail Aslan la… București !

La data de 26 august armata română a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reușit să oprească ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova – Cobadin – Topraisar.

La lupte a participat, de partea română, o divizie de prizonieri sârbi și croați din armata austro-ungară, formată în Rusia.

     Harta: Diferite împărțiri ale Dobrogei între România și Bulgaria – foto: ro.wikipedia.org

1930: S-a născut profesorul universitar israelian originar din Romania, Liviu Librescu.

A murit în timpul masacrului de la universitatea americana Virginia Tech, din 16 aprilie 2007.

 

 1935: S-a născut în localitatea Florica, în jud. Buzău, poetul român Ion Gheorghe, reprezentant al generaţiei resurecţionale şi a paradoxismului.

A făcut studii dezordonate – absolvind şi Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, şi Şcoala pedagogică de învăţători, şi Facultatea de Filologie – şi a întreprins călătorii de documentare în zone ale lumii fără nici o legătură logică între ele: Danemarca, Vietnamul de Nord, Cuba, Irak.

Devine membru al Cenaclului literar „Al. Sahia” din Buzău, condus de inginerul Gheorghe Ceaușu. Fiind laureat al premiului revistei Tânărul scriitor, este admis la Școala de literatură, pe care o absolvă în cadrul promoției a III-a alături de Nicolae Labiș, Lucian Raicu, Ghe. Tomozei, M. Negulescu, Doina Sălăjan, Radu Cosașu, Florin Mugur și alții.

Din 1954 până în 1957 lucrează cu intermitențe la revistele agrar-culturale Albina și Drumul belșugului.

În 1957 își face debutul editorial cu romanul în versuri Pâine și sare, apărut la Editura pentru literatură și artă. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În 1965 face un lung voiaj pe Oceanul Atlantic, cu traulerul „Constanța”.

Expediază din Danemarca Scrisorile esențiale, care i se publică în Luceafărul. În 1966 îi apare, la Editura pentru literatură, volumul Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic – Scrisorile esențiale, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

În 1967 îi apare Zoosophia la Editura Tineretului, în 1968 Vine iarba, la Editura pentru literatură, în 1969 Cavalerul trac, la Editura Tineretului, iar în 1970 Mai-mult-ca-plânsul: Icoane pe sticlă, la Editura Albatros, pentru care primește Mențiunea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă.

Tot în 1970 obține Licența în Filologie la Universitatea din București.

În 1972 îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul Megalitice, distins cu premiul revistei Săptămâna.

Momentul maxim al afirmării sale îl constituie apariţia volumului Megalitice, 1972, în care este evocată, printr-un fel de jocuri de umbre, prin misterioase zvonuri, civilizaţia ţărănească arhaică de pe teritoriul României.

Drum său de poet se împotmoleşte în curând, în tendenţioasa şi confuza doctrină a „protocronismului”, cuvânt cu falsă rezonanţă ştiinţifică – şi cu insolentă trimitere polemică la „sincronismul lui E. Lovinescu – inventat de susţinătorii politicii culturale a lui Nicolae Ceauşescu.

În activitatea sa culturală se evidenţiază în activitatea jurnalistică la publicațiile Albina, Drumul belşugului, Luceafărul 1992,

– funcţionar la Ministerul Culturii 1994

– 1996 – ataşat cultural la Ambasada României din Beijing.

La începutul anilor 1980 Ion Gheorghe, a fost ţinta unei acuzaţii de plagiat.

Aceleaşi versuri au fost republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data asta cu indicarea sursei.

Ion Gheorghe a fost acuzat de asemenea că ar fi luat parte la dezvoltarea cultului personalităţii Elenei Ceauşescu.

1937: S-a născut Sorin Alexandrescu, critic, istoric şi teoretician literar român stabilit din 1975 în Olanda, profesor la Catedra de limbă română a Universităţii din Amsterdam.

S-a întors după 1990  în România şi s-a implicat în proiectul de renovare şi modernizare a Bibliotecii Centrale Universitare din București.

1938: S-a semnat laSinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), în urma căruia majoritatea competențelor Comisiei Europene a Dunării (CED) privind controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului României.

Administratia Fluviala a Dunarii de Jos(initial Palatul Comisiei Europene a Dunării)(1860)

Controlul navigației pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era asigurat de Administrația Dunării de Jos, organism aflat sub controlul Guvernului României.

 1944: A murit eroic  în luptă asul aviaţiei de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu; (n. 17 mai 1912, Coloneşti, jud. Olt).

A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare si a  participat în URSS la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk şi Mariupol, unde a luptat alături de aviaţia germană  si a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploieşti, împotriva aviaţiei de bombardament americane.

A căzut eroic în lupta, in timpul raidului american asupra Ploieştiului din 18 august 1944.

În momentul căderii, era asul aviatiei cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47), din Forţele Aeriene Regale ale României.

A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944.

A fost citat de două ori pe ordin de zi şi decorat cu numeroase ordine şi medalii.

Baza 95 Aeriană Bacău poartă acum numele eroului căpitan aviator Alexandru Şerbănescu.

 

1948: Este adoptată „Convenția privind regimul navigației pe Dunăre” și Protocolul-anexă, la sfârșitul conferinței privind regimul navigației pe Dunăre (Belgrad, 30 iulie-18 august).La sfârșitul conferinței de la Belgrad (30 iulie–18 august) privind regimul navigației pe Dunăre, a fost adoptată Convenția privind regimul navigației pe Dunăre, împreună cu cele două anexe și Protocolul adițional. Principiul fundamental al Convenției îl constituia respectarea dreptului popoarelor de a dispune de bunurile lor, în conformitate cu interesele lor, regimul stabilit prin convenție aplicându-se părții navigabile a Dunării de la Ulm la Marea Neagră, urmând brațul Sulina, cu acces la mare prin Canalul Sulina. Prin art. 5 al Convenției a fost înființată Comisia Dunării. Convenția a fost semnată de URSS, Bulgaria, Ungaria, România, Ucraina, Cehoslovacia, Iugoslavia și a intrat în vigoare la 11 mai 1949

  Convenţia privind regimul navigaţiei pe Dunăre, semnată la Belgrad la 18 august 1948 a stat la baza unei recomandări făcute de Comisia Dunării, aceea ca Radio România Actualităţi să transmită zilnic nivelurile apelor fluviului în limbile română, franceză şi rusă. 

1949: S-a adoptat în România, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională.

  Ziua Naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Hotărârea va fi abrogată în 1990, imediat după victoria revoluției anticomuniste, când se va proclama sărbătoare națională ziua de 1 decembrie .

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, în România ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică..

1952: A decedat la Bucureşti, omul politic Liviu-Ioan-Ştefan Cigăreanu, doctor în drept, avocat, fost decan al Baroului Timiş şi prefect al Judeţului Timiş-Torontal; ( d.7 decembrie 1875, Turda, Comitatul Turda).

Descendent al Familiei Raţiu de Nagylak (Noşlac) din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea şi reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. Liviu-Ioan-Ştefan a fost fiul lui Ion şi Ana Cigăreanu. Mama sa a fost sora Protop.

Nicolae-Portos Raţiu, stră-strănepot al Prepoz. Basiliu Raţiu şi strănepot de văr al Dr. Ioan Raţiu.
A fost căsătorit cu Ana Coman, decedată pe 2 iulie 1944. Au avut o fiică, Ana-Angela (Mimi), decedată pe 13 aprilie 1944.

Viaţa sa a fost dedicată emancipării poporului român din Transilvania şi împlinirii Marii Uniri, iar destinul său a fost exemplar pentru noi, urmaşii săi.

După absolvirea liceului la Blaj, unde a participat la difuzarea Memorandului, urmează cursurile Facultăţii de Drept, Universitatea din Cluj (1893-1898), luând parte activă la manifestaţiile de solidaritate cu tribunii din procesul Memorandului.
A fost unul din cei 41 de studenţi exmatriculaţi, înainte de examen, din universităţile austro-ungare, în iunie 1894, din cauza apelului lansat intelectualilor în 5 mai 1894, prima zi a procesului memorandiştilor şi solidarizarea cu comitetul naţional condus de dr. Ioan Raţiu.
După anularea interdicţiei, la intervenţia guvernului român, în Octombrie 1894 s-a reînscris la facultate şi în anul IV de studii s-a transferat la Budapesta.
După absolvire, fiind considerat „persona non grata”, este silit să se auto-exileze ca stagiar la Biserica Alba, Vârşeţ, Banat (acum în Serbia).
În anul 1902 devine doctor în drept al Universităţii din Budapesta şi deschide birou de avocat la Oraviţa.

A fost membru al Partidului Naţional Român din 1894. Ca membru în conducerea Partidului Naţional Român mobilizează românii de pe valea Caraşului pentru participarea la activismul parlamentar.
A participat ca delegat al oraşului Oraviţa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. După împlinirea la 1 Decembrie 1918 a „Unirii cu Ţara”, în anul 1919 se transferă la Timişoara ca avocat şi jurist consult al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa. Competenţa juridică şi social-morală îl impun în elita intelectuală bănăţeană.
Este ales decan al Baroului Timiş, în trei rânduri, în anii 1924, 1927 şi 1937, vicepreşedinte al Uniunii Avocaţilor din România şi prefect al judeţului Timiş-Torontal în guvernarea Partidului Naţional Ţărănesc, 1928-1930.

Încă de la înfiinţarea corpului profesional al avocaţilor, aceştia au fost în primele rânduri ale luptei duse pentru reîntregirea neamului românesc, mulţi dintre acestia făcând parte din rândurile Partidului Naţional Român, din componenţa căruia făcea parte şi elita intelectualilor bănăţeni.

După instaurarea administraţiei româneşti în Banat, printre cei care au ocupat demnitatea de Prefect al Judetului Timiş a fost şi Liviu Cigăreanu. A fost decorat cu Ordinul Coroana României, în grad de ofţer, pentru serviciile aduse Marii Uniri.

În 1939 se retrage din avocatură şi devine notar public iar pe timpul războiului a fost şef de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

În locuinţa sa a adăpostit două familii de evrei, iar din 1943, pe nepotul său Mircea-Dimitrie Raţiu, supravegheat de Siguranţa Statului pentru colaborare cu fratele său Ion-Iancu, refugiat politic în Anglia din 1940.  
A contribuit la acţiunea de salvare a comuniştilor (Gheorghe Gheorghiu-Dej ş.a.) închişi la Caransebeş, opunându-se predării acestora germanilor, care i-ar fi executat ca spioni ai URSS.

Regimul austro-ungar şi cel totalitar nu s-au încumetat să-l priveze de libertate, pentru criticile publice aduse.

Sub dictatura comunistă instaurată de trupele sovietice, a fost însă arestat, în noaptea din Sâmbăta Paştilor la 15 aprilie 1952, condamnat şi exterminat la vârsta de 77 ani.
A decedat în închisoarea Văcăreşti la 18 august 1952, unde ispăşea o condamnare  de 24 luni în colonia de munca (decizia M.A.I. nr.532/1952), pentru activitate în Partidul Naţional Ţărănesc.
Oficial, a murit decimat de enterită dizenteriformă, după patru luni de detenţie şi a fost îngropat într-un loc necunoscut.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Cig%C4%83reanu)

Placă comemorativă așezată pe fațada Colegiului Tehnic „Dr. Ioan Rațiu” din Turda.

 1957: A murit la Bârlad, George Tutoveanu, poet idilist, afirmat în publicaţiile sămănătoriste;  (născut  Gheorghe Ionescu, la 20 noiembrie 1872, in orasul  Bârlad).

A fost profesor la „Liceul de Fete” şi la „Şcoala Normală” din Bârlad, revizor şcolar al judeţului Tutova, inspector cultural general la „Casa Şcoalelor pentru Basarabia” (1926-1928), prefect de Tutova (1931-1932), membru fondator al „Societăţii Scriitorilor din România” şi al „Societăţii Literare Academia Bârlădeană”.

În Bârlad, unde a lucrat în învăţământ, din 1903 până la pensionare în 1933, a scos mai multe ziare şi reviste : Făt-Frumos (1904) împreună cu Emil Gârleanu, Florile dalbe(1918), împreună cu Vasile Voiculescu şi Tudor Pamfile, Graiul nostru (1925) publicaţia Academiei Bîrlădene, Scrisul nostru(1925), Moldova (1931).

1966: S-a născut la Arad, solistul Ovidiu Ioncu „Kempes”, liderul trupei „Kempes” şi fostul vocalist al trupelor „Cargo” şi „Rezident EX”.

 În 1988, Ovidiu Ioncu este cooptat în Cargo de la trupa Capricorn din Arad, în locul lui Leo Iorga.

Porecla „Kempes” i s-a dat datorită îndemânării în ale fotbalului şi a asemănării cu fotbalistul argentinian Mario Kempes.

Pe 28 martie 2015 a lansat albumul „Regăsire” cu noua lui formaţie denumită de asemenea KEMPES, ca şi porecla artistului.

 La puţin timp după lansarea albumului Destin, Kempes are un accident de motocicletă, în care este rănit grav. A urmat un concert în semn de solidaritate ce a avut loc la Sala Polivalentă în care alături de Cargo au cântat Mircea Nedelcu, Berti Barbera, Vali Sterian, Iris, Weinberger şi alţii.

În 2003, după 15 ani de muncă în formaţia Cargo, Ovidiu Ioncu ‘Kempes” emigrează în Australia.

 La începtului lui 2012, Ovidiu Ioncu revine în ţară într-un nou proiect: Rezident EX, alături de care cântă doi ani, susţinând o serie de concerte.

Formaţia lansează în 2013 albumul „Alpha”.  Pe 23 noiembrie 2013, Ovidiu Ioncu anunţă plecarea de la Rezident EX şi înfiinţarea formaţiei KEMPES, alături de instrumentiştii formaţiei Gothic, cu care a înregistrat albumul „Regăsire”, lansat pe 28 martie 2015 printr-un concert la Berăria H din Bucureşti. Formaţia susţine numeroase concerte în ţară şi în Bucureşti.

1967: S-a născut la Bucureşti poeta Eugenia Ţarălungă. A urmat Facultatea de Tehnologie Chimică (1986-1991), Şcoala Superioară de Jurnalism (1993), Şcoala de radio BBC, Şcoala de televiziune BBC (1993-1994), cursuri de relaţii publice.

Eugenia Ţarălungă scrie o poezie în care limbajul are unul dintre rolurile principale, construieşte ideea, atitudinea, poeticitatea însăşi.

În prezent este redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române.

A fost, în toamna anului 1988, membră a cenaclului Universitas. Din noiembrie 2014 este membră PEN Club.

1977: S-a născut la Medgidia,în jud.Constanţa, muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf .

A  început să înveţe în România, dar pentru a putea studia teologia islamică şi-a continuat şcolarizarea începând din anul 1991 în Turcia. In 1995 a fost admis la Facultatea de Teologie Islamică „19 Mayis” din oraşul Samsun , pe care a absolvit-o în anul 2000.

  Din anul 2004 este doctorand în Drept Canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa,  cu tema tezei de doctorat: „Drepturile omului conform Dreptului Islamic şi Dreptului Canonic”.

  La 15 septembrie 2005, in urma alegerilor pentru numirea unui nou muftiu care  au avut loc  in Sura-Islam (Consiliul Sinodal) din care fac parte 15 clerici, 8 mireni, în urma expirării mandatului de 5 ani al muftiului  Bagâş Sanghirai , Iusuf Murat a fost ales imam la vârsta de 28 de ani, pentru un mandat de cinci ani.

Este cel mai tânăr muftiu din România şi a fost ales cu 19 voturi din cele 25 exprimate de membrii Sura-Islam.

1997 : A fost stabilită ora oficială de vară.

Prin Ordonanța de Guvern nr. 20/18 august 1997 privind stabilirea orarului de vara și a orei oficiale de vara pe teritoriul României, s-a stabilit orarul de vară, corelat cu orarul de vară practicat în țările Uniunii Europene. Ordonanța a intrat în vigoare la 20 august 1997.

1998: A murit Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio şi de televiziune (născut Iosif Segal), moderatorul “Seratelor muzicale” de la TVR.

Între scrierile sale s-au remarcat: “Seismograf muzical”, “Majestatea sa muzica”, “Muzica si zgomotul lumii”) ; (n. 15.02.1933, Iași).

2016: A murit Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş. S-a născut la 29 ianuarie 1940 în Bucureşti, unde şi-a terminat studiile în anul 1962 la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.

A fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu-Mureş, căruia i-a rămas fidel toată viaţa. Cu decenii mai târziu, îşi amintea de acel eveniment în felul următor: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când îmi aduc aminte de… acea zi de vară a anului 1962, sufletul meu râde, iar gândul îi îmbrăţişează pe toţi cei care au fost acolo, atunci.”

Din anul 1962, de când a absolvit Institutul de Teatru I.L. Caragiale din  Bucureşti, a fost actor la Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi unul dintre actorii fondatori ai secţiei române. 

Pe scena târgumureşeană a interpretat mai mult de 150 de roluri.

Intre anii 1991-1994 a fost director general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

A fost de asemenea cadru didactic la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. 

În anul 2014 i s-a dedicat o stea omagială în foaierul Teatrului Naţional.

Mihai Gingulescu a fost deputat al primului Parlament liber al României (1990-1991), făcând parte din Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naţionale.

Între anii 1991-1994 a fost directorul general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş, perioadă în care colectivul teatrului a realizat o amplă deschidere spre spaţiul cultural european.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ioan de Rila – ocrotitorul Bulgariei

Sfantul Ioan de Rila (cca. 867 – 946) este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar si unul dintre cei mai reprezentativi sfinti ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Sfantul Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinti canonizati dupa increstinarea bulgarilor.

Este atat intemeietorul monahismului bulgar cat si al primului asezamant monahal din Bulgaria, Manastirea Rila.

Sfantul Ioan de Rila s-a nascut la anul 867 in Skrino, la poalele Muntelui Osogovo (Dupnitsa de astazi). A fost contemporan cu Boris I, cu fiul sau Vladimir, Tarul Simeon I cel Mare, si cu fiul celui din urma, Tarul Petru I.

Initial păstor, la varsta de 25 de ani a ales să-si traiasca viata în singuratate si rugăciune.

Sfantul Ioan de Rila a trait in singuratate in mai multe locuri, inainte de a se duce in Muntii Rila, unde si-a petrecut restul vietii. 

Sfantul Ioan de Rila era cunoscut, incă din timpul vietii, ca făcător de minuni. 

Vestea aceasta  s-a raspandit  cu usurinta in intreaga tara, ajungand pana in capitala Imperiului Bulgar.

Tarul Petru I a intreprins o calatorie de 120 km, pana in Muntii Rila, pentru a se intalni cu Sfantul Ioan si a lua povatuire duhovniceasca.

Intâlnirea lor este descrisa în detaliu intr-una din „Vietile” Sfantului precum si in “Testamentul” Sfantului Ioan.

Dupa o lunga calatorie , Tarul Petru I a ajuns la locul unde se nevoia Sfantul Ioan, insa sfantul refuza sa-l intalneasca pe imparat in persoana.

Imparatul a trimis un soldat pentru a-i oferi darurile pe care la adusese sfantului. Sfantul Ioan a pastrat numai o mica parte din mancare, si i-a inapoiat tot aurul si celelalte daruri de valoare, spunandu-i tarului ca nu calugarii au nevoie de aur, ci imparatii, pentru a putea apara tara si a-l oferi saracilor.

Cu putin inainte de moartea sa (18 august 946) Sfantul Ioan de Rila si-a scris “Testamentul” ce se pastrea za pna in zilele noastre. La putin timp dupa moartea sa, moastele sale , facatoare de minuni, au fost mutate in Sofia, in timpul lui Petru I.

Dupa ce regele maghiar Bella II a cucerit Sofia in 1183, moastele Sfantul Ioan de Rila au fost trimise in capitala Ungariei, Esztergom, unde au ramas timp de 4 ani, pana in 1187, cand au fost readuse in Sofia.

          

In anul 1194, Tarul Ivan Asen I a ordonat ca moastele Sfantului sa fie mutate in Veliko Tarnovo, noua capitala.

Supravietuind cuceririi turcesti a orasului din 1393, au fost inapoiate Manastirii Rila in anul 1469 cu permisiunea Sultanului Murad II.

Sfântul Ioan de Rila este reprezentat pe reversul monedei bulgare de o leva incepand cu anul 2002 si de asemenea, chipul său a fost imprimat pe bancnota de o leva.

Este prăznuit la 18 august și la 19 octombrie.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 18 AUGUST. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.; 
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 17 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 17 august în istoria noastră

1799 : S-a născut la Craiova, domnul Munteniei Barbu Dimitrie Știrbei; d. 12 aprilie 1869, Nisa, Franța.

Era un descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, fratele domnului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu, adoptat de unchiul său, marele vornic Barbu C. Știrbey, cu condiția să-i poarte numele. După ce a studiat Istoria și Științele de Stat la Paris (1817–1821), a fost vistiernic (director al visteriei), ministru de Interne, de Culte, de Justiție etc. și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

A fost Domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849–20 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854–25 iunie 1856, fiind un conducător prudent, activ și bun organizator.

După retragerea ocupanților, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării; a ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani; a bătut monede fără învoirea Turciei, dar a fost silit de sultan să le retragă din circulație.

1859 : S-a născut la București, generalul român Alexandru Socec; d. 31 mai 1928, București.

După absolvirea cu brio a Școlii superioare de ofițeri de cavalerie din Viena, cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei: ofițer de ordonanță pe lângă principele moștenitor Ferdinand, comandant al Regimentului 9 Roșiori, comandant al Corpului 3 Teritorial.

 În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 3 Infanterie și comandant al Diviziei 2 Infanterie, la începutul intrării României în razboi. A fost mutat pe frontul din Dobrogea, unde a purtat lupte grele cu trupele bulgare, apoi la Pitești, cu misiunea de a-i împiedica pe germani să treacă Oltul, în cele din urmă, la Flămânda, Matei Basarab, Bragadiru, Băneasa, unde Armata română, inferioară celei germane, a suferit grele înfrângeri și pierderi, fiind nevoită să se retragă în Moldova.

În timpul retragerii, generalul Prezan l-a acuzat pe Socec de părăsire de post și i-a intentat proces. A fost închis, însă în cele din urmă a reușit revizuirea procesului, fiind declarat nevinovat.

La Arhivele Naționale se află 24 de jurnale și un caiet de însemnări ale generalului Socec, în care a încercat să schițeze istoria Armatei române, reorganizările, uniformele, se plângea de proasta pregătire militară, de barbaria și de mitocania celor mai mulți ofițeri, evoca entuziasmul tinerilor în Războiul de Independență, starea jalnică a Armatei în pragul războiului, etc. Din lucrările sale: Dictionnaire des guerres. La guerre Franco-Allemande. Recueil par ordre alphabétique des événements de 1870-71, Die Rumänische Armee, ihre Organisation, Einteilung, Stärke und Uniformierung, Zile de restriște din anii 1916–1918 și episodul din Bătălia de pe Argeș.

1867: În România s-a format Guvernul Ștefan Golescu.

Era fiul marelui cărturar patriot boier Dinicu Golescu și fratele lui Nicolae Golescu. A studiat în Elveția, a servit în armata valahă, iar în 1836 a ajuns la gradul de maior. A participat la Revoluția din 1848 din Țara Românească și a fost membru al Guvernului provizoriu. În același an, 1848, era Venerabilul Lojii masonice bucureștene Frăția. După înăbușirea revoluției a trăit în exil până în 1857. A fost membru în partidul liberal condus de Ion Brătianu.

După întoarcerea în țară a fost deputat în Adunarea ad-hoc a Țării Românești, apoi ministru și prim-ministru în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. În 1865, s-a alăturat celor care au conspirat pentru îndepărtarea de la domnie a Principelui Cuza, ca urmare a măsurilor luate de acesta împotriva proprietății marilor latifundiari.

Consiliu de miniștri radical prezidat de Ștefan Golescu, a rămas la putere mai puțin de un an (17 august 1867–29 aprilie 1868)

Activitatea sa fost îngreunată de disputele cu opoziția, iar depunerea unui proiect de lege prin care evreilor le era interzisă luarea în arendă a imobilelor a deteriorat poziția externă a statului român.

A urmat Guvernului Constantin A. Crețulescu.

1868: S-a născut scriitorul român Ion Păun-Pincio, membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (d. 30 decembrie 1894).

După o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său de familie, numele grădinii publice din Roma – Pincio.

1872 : S-a născut Traian Vuia, pionier al aviaţiei române, membru al Academiei Române, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17 august 1903) care, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său.

A folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi.

In timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1950).

 Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decît aerul.

Printre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont; (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor.

Vuia a înaintat Academiei de Ştiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul, însă proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul “Vuia 1″), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor.

Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul sau a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu.

Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată.

O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac.

El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, “la bord“, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).   

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul “Vuia 1 bis“. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit “Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

 1889: S-a născut la Rădeşti, Olt, medicul veterinar Nicolae Teodoreanu, fondator (în 1936) al Societăţii de Genetică din România.

A avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să creeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1952; (m.19 martie  1977, Bucureşti).

1894: S-a născut chimistul Radu Cernătescu, membru al Academiei Române; (d. 17 ianuarie 1958).

1899: S-a născut Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză),stabilit în Franţa din 1925.

După al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României aflată sub ocupaţia sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a ONU, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (m. 1987, la Paris).

 1900: A murit la Bucureşti, folcloristul G. Dem. Teodorescu (pseudonim Ghedem), autor al unor importante  contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului.

In 1868 s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti. În paralel a mai urmat şi cursuri la Conservator şi s-a licenţiat în 1870. În 1869, împreună cu alţi studenţi, a fondat „Societatea românismului”, la care a fost şi secretar.

Între 1868 – 1875 a lucrat pe post de corector, reporter, traducător şi redactor la ziarul „Românul”. În 1875 se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Sorbona din Paris, pe care o absolvă în 1877.

Din 1878 a lucrat ca profesor de latină, apoi de limba română, la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti.

Între 1895 şi 1899 a fost director al Fundaţiei Universitare „Carol I”. A fost prim-redactor la ziarul „Binele Public”, redactor la „România” şi „Ghimpele”.

Ca politician s-a remarcat atunci când l-a însoţit pe Dumitru Brătianu la Constantinopol pentru a negocia răscumpărarea prizonierilor turci. A fost membru în comitetul „Opoziţiei Unite” şi ales deputat în 1881, 1891 şi 1895.

Cariera sa politică a culminat cu numirea sa în postul de ministru al Instrucţiunii Publice şi a Cultelor, între 20 februarie – 27 noiembrie 1891.

 Lucrarea sa fundamentală şi cea mai cunoscută este colecţia de „Poezii populare române”, apărută în 1885; (n.25 august 1849, Bucuresti).

1904: Ion Bănescu, primarul Constanţei din perioada respectivă, a  înfiinţat  „Băile Mamaia”.

 Foto: Ion Bănescu și Plaja Mamaia la începutul secolului trecut

1916: A fost semnat Tratatul de alianță al României cu Antanta, în vederea intrării României în Primul Război Mondial.

 

Documentele au fost semnate în locuința lui Vintilă Brătianu din București, de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și de reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.     

În baza tratatului de alianță și al convenției militare, aliații promiteau trimiterea zilnică a 300 de tone de armament și muniții, armata rusă urma să participe la apărarea Dobrogei în eventualitatea unui atac bulgar, iar trupele Antantei de la Salonic trebuiau să angajeze o mare ofensivă, care să rețină o parte a trupelor austro-ungare.

De asemenea, se recunoștea legitimitatea unirii cu România a Transilvaniei și Bucovinei, respectând totodată integritatea teritoriului României.

1916 (17/30 august):  În timpul primei conflagraţii mondiale, Turcia declară război României, după ce la a 14/27 august 1916 România declarase război Austro-Ungariei, cu care aceasta era aliată.

1925: A încetat din viaţă la Panciu, jud.Vrancea, scriitorul Ioan Slavici,  membru corespondent (din 1882) al Academiei Române autorul nuvelelor Moara cu noroc şi Pădureanca  si a romanului Mara); (n.Şiria, jud. Arad 18 ianuarie 1848).

A fost redactor al ziarului „Timpul”, director al „Tribunei” din Sibiu (1884-1890) si fondator, alături de Coşbuc şi Caragiale, al revistei „Vatra”.

Romanul său “Mara” a marcat un moment important în evoluţia romanului românesc (n.18 ianuarie 1848).

In plan politic, Slavici avea convingerea, iar cu această convingere a trăit toată viaţa şi din cauza aceasta i s-au atras atâtea nefericiri mai târziu, că românii din Transilvania trebuiau să fie fideli monarhiei austriece, dar pentru o viaţă naţională mai bună trebuiau să lupte pentru o constituţie federală, iar uniunea cu românii de peste Carpaţi trebuia să se înfăptuiască doar printr-o activitate culturală intensă.

În pragul primului război mondial a fost director al ziarului Ziua din Bucureşti, subvenţionat cu fonduri germane şi austro-ungare.

A susţinut, alături de regele Carol I, neutralitatea României. Soluţia preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă ar fi existat temerea unei victorii ruseşti, atunci a considerat oportună intrarea României în război de partea Puterilor Centrale.

În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat şi întemniţat la fortul Domneşti, iar manuscrisele, printre care romanul Musculiţa[68], i-au fost confiscate şi apoi pierdute.

La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autorităţile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromiţător.

A rămas la Bucureşti în timpul ocupaţiei germane, unde a fost redactor al Gazetei Bucureştilor.

În această calitate a criticat panslavismul precum şi pe aliaţii francezi şi englezi.
Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea şi Prostia.
În 19 martie 1917 a conchis că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiţia de secole de alianţă cu Curtea de la Viena.
În 1918 a evidenţiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria şi Prusia au ţinut în frâu expansiunea rusească, altminteri toţi românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.[

După încheierea războiului este arestat din nou în ianuarie 1919, judecat şi condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919.
În cuvântul de apărare la finalul procesului său din 1919 Slavici a spus:
„Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă-n spinare toate cărţile pe care le-am publicat în româneşte, istorie, ştiinţă, literatură, drame.”

În ziarul Avântul, după finalizarea procesului, Gala Galaction scria.
„Ce a greşit Slavici e simplu de tot […] a avut nenorocirea să nu poată, la bătrâneţe, să zică altfel decât ce a zis la tinereţe şi în floarea vârstei.”

1930: S-a născut la Bușteni, Prahova, artistul plastic Marcel Chirnoagă, realizatorul ciclului de gravuri “Apocalipsa”; (d. 23 aprilie 2008, București).

Artist plastic complet, absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, urmând simultan și studii de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953.

 A realizat, de-a lungul vieții sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, fiind în același timp și autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al XX-lea, ciclul de gravuri Apocalipsa.

A avut numeroase expoziții personale în țară: București, Cluj, Constanța, Tulcea, Sighetul Marmației, Caransebeș, Iași, Mogoșoaia, Slatina și în străinătate.

1938: S-a semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului României.

1945: Reprezentantul politic al SUA la Bucuresti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatica regelui Mihai, în care arata ca guvernul sau considera în continuare guvernul Petru Groza ca “nereprezentativ” si ca nu poate relua raporturile diplomatice cu România.

O nota cu continut asemanator va fi primita, din partea Marii Britanii, la 19.08.1945.

În aceste condiţii, la 21 august, Regele Mihai cere guvernului Petru Groza sa demisioneze, iar în fata refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6.01.1946 – “greva regala”.

 1949: S-a născut Ion Hadârca, poet si scriitor, militant pentru independenta R.Moldova fata de URSS, cavaler al “Ordinului Republicii” din R.Moldova (n. localitatea Sângereii Vechi, jud.Balti).

Poetul Ion Hadârcă a fost angajat în mişcarea de eliberare naţională, de trezire a conştiinţei de neam a românilor basarabeni, fiind fondatorul şi primul preşedinte al Frontului Popular–Creştin din Moldova (1989–1992) si  preşedinte al Partidului Liberal Reformator.

 

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 şi 1998 şi din 2009 până în 2014.

1952 : A încetat din viaţă Gheorghe Magheru, poet modernist şi dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă şi un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditaţiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune”; poezii: “Cântece la marginea nopţii”); (n. 17/30 decembrie 1892).

1953: S-a nascut intr-o familie de şvabi bănăţeni  la Niţchidorf, in fosta Regiune Timişoara, scriitoarea şi traducătoarea Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.

Tatăl ei, ca mulţi alţi cetăţeni români de naţionalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război  şi-a câştigat existenţa lucrand ca şofer de camion. 

După venirea la putere a comunistilor în România, a fost expropriat de autorităţile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca majoritatea populaţiei de naţionalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniştilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică.

Acolo a fost deţinută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forţată. Fostul lagăr de la Novo-Gorlovka se află pe teritoriul Ucrainei.

Herta Müller a  făcut studii de germanistică şi de limbă şi literatură română la Universitatea din Timişoara, în perioada 1973–1976.

În anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenţi şi scriitori şvabi bănăţeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenţia Securităţii.

După 1977, a făcut parte şi din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, cenaclu afiliat Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara.

Securitatea a fost informata de un turnator,  într-o notă datată 16 martie 1982, că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conţine „orientări anti-statale”.

In acea nota informativa se scria:   „Critică, şi iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!”

Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller

Ca urmare a interdicţiei de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

1954: A încetat din viaţă la Bucuresti, medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti; (n. 11 februarie 1888, Șișești, județul Mehedinți).

A fost  profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române,membru corespondent al Academiei Americane de Neurologiea fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești.

A fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești,doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania.

1957: A fost inaugurat, la Bucuresti, Monumentul Eroilor Patriei, realizat de un colectiv de sculptori: Marius Butunoiu, Zoe Baicoianu, T.N. Ionescu și I. Damaceanu.

Monumentul este opera unui grup de sculptori, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, format din colonelul Marius Butunoiu (coordonator), Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și Theodor N. Ionescu.

Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu marmură de Moneasa, se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălțimea de 9 m, format din trei ostași din arme diferite: infanterie, marină, aviație. Infanteristul ține o ramură de stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei.

1964: A încetat din viaţă la Berlin, Mihail Ralea, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iaşi si Bucuresti, estetician, sociolog, psiholog, filosof, eseist, critic literar, membru al Academiei Române ; (“Explicarea omului”, “Formarea ideii de personalitate”), fost director (din 1933) al revistei “Viaţa Românească”.

S-a nascut 1 mai 1896 la Huși intr-o familie instărită, si a absolvit Facultatea de Drept şi Litere din Iaşi, continuându-și studiile în Franţa, unde în 1923 va obţine titlul de Doctor în Litere cu teza Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste.

In 1938 a fost numit profesor de estetică la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi titular al catedrei de psihologie la aceeaşi facultate.

  La sfârşitul războiului a sprijinit, implicindu-se activ în politică, instaurarea comunismului în România.

După abdicarea regelui Mihai I şi proclamarea, în decembrie 1947, a Republicii Populare Române, Mihai Ralea a fost numit ministru plenipotenţiar la Legaţia Română din Washington, Statele Unite ale Americii.

Ulterior, a fost reprezentant al României la UNESCO.

În timpul regimului comunist a  primit titlul de laureat al Premiului de Stat.

1968: A încetat din viață Jean Yonnel (Jean-Estève Schachmann); 21 iulie 1891, București – 17 august 1968, Paris).

Renumit actor francez de origine română; profesor la Conservatorul Național de Artă Dramatică; societar al Comediei Franceze.

1989:  S-a dat în functiune cea de-a treia magistrala a metroului bucurestean, M3 (în prezent M1) cu traseul  Gara de Nord 1 – Dristor 2; 7,8 km, 6 staţii.

Magistrala 3 a fost de fapt cea de-a doua construită. Fragmentul liniei între Eroilor şi Industriilor a fost deschis pe 19 august 1983, funcţionând ca o ramificaţie a magistralei 1

La data de 17 august 1989 linia 1 a fost extinsă până la Dristor, fiind ultima investiţie în metrou din partea guvernului comunist.

2004 (17-22) : A avut loc la Sf. Gheorghe, în jud. Tulcea, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent «Anonimul».

Oaspetele de onoare al festivalului și președintele juriului la filmele de lungmetraj a fost Moritz de Hadeln, fostul director al Festivalurilor de Film de la Berlin și Veneția.

Sub conducerea sa, juriul a acordat Trofeul Festivalului filmului Buongiorno, notte / Buna dimineata, noapte de Marco Bellochio (Italia). Cel mai bun documentar a fost declarat The Story of the Weeping Camel / Povestea cămilei care plânge de Davaa Byamasuren și Luigi Falorni (Germania) iar cel mai bun scurtmetraj At That Point… Rebeca / În acel moment… Rebeca de Luciana Gortostiza (Mexic).

 2014: A decedat la București, criticul de artă român Dan Hăulică.

Dan Hăulică (n. 7 februarie 1932, Iași), a fost un eseist literar, critic de artă român, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române, fost redactor-șef pentru o lungă perioadă de timp a revistei de literatură universală Secolul 20.

A fost președinte, ales în 1981 al AICA (asociația internațională a criticilor de artă). În 2012 era președinte de onoare al aceleiași asociații.

De asemenea a fost președinte al CAMERA (Consiliul mondial pentru editarea și cercetarea artei), ales în 1986.

La data de 31 iulie 1990 Dan Hăulică a fost numit  ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

2019: A murit Zsolt Torok, unul dintre cei mai buni alpinişti tehnici din România.

A fost găsit mort într-o prăpastie din Făgăraş, în zona vârfului Negoiu. Alpinistul arădean fusese dat dispărut de către soţia sa care n-a mai putut lua legătura cu el încă de miercuri, 14 august.

A coordonat zeci de expediţii pe cei mai înalţi munţi din lume, în Himalaya, în Alpi sau în Anzii Cordilieri.

Printre realizările sale se numără Trilogia Alpilor și expediția Nanga Parbat (ruta Schell), în premieră românească; (n. 1973).

Alpinistul a probat în întreaga lui existenţă că este mândru de cetăţenia română şi a publicat în decembrie 2018, la aniversarea centenarului Marii Uniri, una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute României:

„La mulţi ani România, la mulţi ani tuturor celor care simt împreună pentru această ţară şi îi doresc binele!”, a scris atunci Torok pe Facebook.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfântul Mucenic Miron

Sfântul Miron preotul a trait in Ahaia, in timpul imparatului Deciu (249-251).

O multime de pagani a intrat in biserica in care slujea Sfantul Miron, in ziua prăznuirii Nasterii Domnului, cu scopul de a-i prinde pe crestini si a-i supune la chinuri.

Pentru ca a refuzat sa aduca jertfă idolilor, Sfantul Miron a fost aruncat în foc si i-a fost jupuita pielea de pe trup.

A fost dus în cetatea Cizicului si acolo păgânii i-au tăiat capul.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/17/o-istorie-a-zilei-de-17-august-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.