CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 17 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


 Ziua de 17 august în istoria noastră


1799 : S-a născut la Craiova, domnul Munteniei Barbu Dimitrie Știrbei; d. 12 aprilie 1869, Nisa, Franța.

1799-1869 Barbu Dimitrie Știrbei. Portret De Mișu Popp

Era un descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, fratele domnului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu, adoptat de unchiul său, marele vornic Barbu C. Știrbey, cu condiția să-i poarte numele. După ce a studiat Istoria și Științele de Stat la Paris (1817–1821), a fost vistiernic (director al visteriei), ministru de Interne, de Culte, de Justiție etc. și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

A fost Domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849–20 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854–25 iunie 1856, fiind un conducător prudent, activ și bun organizator.

După retragerea ocupanților, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării; a ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani; a bătut monede fără învoirea Turciei, dar a fost silit de sultan să le retragă din circulație.

1859 : S-a născut la București, generalul român Alexandru Socec; d. 31 mai 1928, București.

1859-1928 Alexandru Socec

După absolvirea cu brio a Școlii superioare de ofițeri de cavalerie din Viena, cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei: ofițer de ordonanță pe lângă principele moștenitor Ferdinand, comandant al Regimentului 9 Roșiori, comandant al Corpului 3 Teritorial.

 În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 3 Infanterie și comandant al Diviziei 2 Infanterie, la începutul intrării României în razboi. A fost mutat pe frontul din Dobrogea, unde a purtat lupte grele cu trupele bulgare, apoi la Pitești, cu misiunea de a-i împiedica pe germani să treacă Oltul, în cele din urmă, la Flămânda, Matei Basarab, Bragadiru, Băneasa, unde Armata română, inferioară celei germane, a suferit grele înfrângeri și pierderi, fiind nevoită să se retragă în Moldova.

În timpul retragerii, generalul Prezan l-a acuzat pe Socec de părăsire de post și i-a intentat proces. A fost închis, însă în cele din urmă a reușit revizuirea procesului, fiind declarat nevinovat.

La Arhivele Naționale se află 24 de jurnale și un caiet de însemnări ale generalului Socec, în care a încercat să schițeze istoria Armatei române, reorganizările, uniformele, se plângea de proasta pregătire militară, de barbaria și de mitocania celor mai mulți ofițeri, evoca entuziasmul tinerilor în Războiul de Independență, starea jalnică a Armatei în pragul războiului, etc. Din lucrările sale: Dictionnaire des guerres. La guerre Franco-Allemande. Recueil par ordre alphabétique des événements de 1870-71Die Rumänische Armee, ihre Organisation, Einteilung, Stärke und UniformierungZile de restriște din anii 1916–1918 și episodul din Bătălia de pe Argeș.


1867: În România s-a format Guvernul Ștefan Golescu
.

Era fiul marelui cărturar patriot boier Dinicu Golescu și fratele lui Nicolae Golescu. A studiat în Elveția, a servit în armata valahă, iar în 1836 a ajuns la gradul de maior. A participat la Revoluția din 1848 din Țara Românească și a fost membru al Guvernului provizoriu. În același an, 1848, era Venerabilul Lojii masonice bucureștene Frăția. După înăbușirea revoluției a trăit în exil până în 1857. A fost membru în partidul liberal condus de Ion Brătianu.

1867 Ştefan Golescu

După întoarcerea în țară a fost deputat în Adunarea ad-hoc a Țării Românești, apoi ministru și prim-ministru în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. În 1865, s-a alăturat celor care au conspirat pentru îndepărtarea de la domnie a Principelui Cuza, ca urmare a măsurilor luate de acesta împotriva proprietății marilor latifundiari.

Consiliu de miniștri radical prezidat de Ștefan Golescu, a rămas la putere mai puțin de un an (17 august 1867–29 aprilie 1868)

Activitatea sa fost îngreunată de disputele cu opoziția, iar depunerea unui proiect de lege prin care evreilor le era interzisă luarea în arendă a imobilelor a deteriorat poziția externă a statului român.

A urmat Guvernului Constantin A. Crețulescu.

1868: S-a născut scriitorul român Ion Păun-Pincio, membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (d. 30 decembrie 1894).

După o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său de familie, numele grădinii publice din Roma – Pincio.

1872 : S-a născut Traian Vuia, pionier al aviaţiei române, membru al Academiei Române, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17 august 1903) care, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său.

A folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi.

In timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1950).

 Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decît aerul.

Printre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont; (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor.

Vuia a înaintat Academiei de Ştiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul, însă proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul “Vuia 1″), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor.

Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul sau a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu.

Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată.

O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac.

El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

Imagini pentru 1906, aeroplanul Vuia photos

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, “la bord“, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).   

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul “Vuia 1 bis“. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit “Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

 1889: S-a născut la Rădeşti, Olt, medicul veterinar Nicolae Teodoreanu, fondator (în 1936) al Societăţii de Genetică din România.

A avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să creeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1952; (m.19 martie  1977, Bucureşti).

1894: S-a născut chimistul Radu Cernătescu, membru al Academiei Române; (d. 17 ianuarie 1958).

1899: S-a născut Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză),stabilit în Franţa din 1925.

După al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României aflată sub ocupaţia sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a ONU, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (m. 1987, la Paris).

 1900: A murit la Bucureşti, folcloristul G. Dem. Teodorescu (pseudonim Ghedem), autor al unor importante  contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului.

In 1868 s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti. În paralel a mai urmat şi cursuri la Conservator şi s-a licenţiat în 1870. În 1869, împreună cu alţi studenţi, a fondat „Societatea românismului”, la care a fost şi secretar.

Între 1868 – 1875 a lucrat pe post de corector, reporter, traducător şi redactor la ziarul „Românul”. În 1875 se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Sorbona din Paris, pe care o absolvă în 1877.

Din 1878 a lucrat ca profesor de latină, apoi de limba română, la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti.

Între 1895 şi 1899 a fost director al Fundaţiei Universitare „Carol I”. A fost prim-redactor la ziarul „Binele Public”, redactor la „România” şi „Ghimpele”.

Ca politician s-a remarcat atunci când l-a însoţit pe Dumitru Brătianu la Constantinopol pentru a negocia răscumpărarea prizonierilor turci. A fost membru în comitetul „Opoziţiei Unite” şi ales deputat în 1881, 1891 şi 1895.

Cariera sa politică a culminat cu numirea sa în postul de ministru al Instrucţiunii Publice şi a Cultelor, între 20 februarie – 27 noiembrie 1891.

 Lucrarea sa fundamentală şi cea mai cunoscută este colecţia de „Poezii populare române”, apărută în 1885; (n.25 august 1849, Bucuresti).

1904: Ion Bănescu, primarul Constanţei din perioada respectivă, a  înfiinţat  „Băile Mamaia”.

Constanţa de odinioară: Un primar care şi-a iubit şi cinstit oraşul – Ion  Bănescu (galerie foto)
Parfum de epocă. Cum se făcea plajă la Constanța acum mai bine de un secol

 Foto: Ion Bănescu și Plaja Mamaia la începutul secolului trecut

1916: A fost semnat Tratatul de alianță al României cu Antanta, în vederea intrării României în Primul Război Mondial.

1916a Convenția României Cu Antanta
1916b Convenția României Cu Antanta

 

Documentele au fost semnate în locuința lui Vintilă Brătianu din București, de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și de reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.     

În baza tratatului de alianță și al convenției militare, aliații promiteau trimiterea zilnică a 300 de tone de armament și muniții, armata rusă urma să participe la apărarea Dobrogei în eventualitatea unui atac bulgar, iar trupele Antantei de la Salonic trebuiau să angajeze o mare ofensivă, care să rețină o parte a trupelor austro-ungare.

De asemenea, se recunoștea legitimitatea unirii cu România a Transilvaniei și Bucovinei, respectând totodată integritatea teritoriului României.

1916 (17/30 august):  În timpul primei conflagraţii mondiale, Turcia declară război României, după ce la a 14/27 august 1916 România declarase război Austro-Ungariei, cu care aceasta era aliată.

1925: A încetat din viaţă la Panciu, jud.Vrancea, scriitorul Ioan Slavici,  membru corespondent (din 1882) al Academiei Române autorul nuvelelor Moara cu noroc şi Pădureanca  si a romanului Mara); (n.Şiria, jud. Arad 18 ianuarie 1848).

Scriitorul Ioan Slavici, 95 de ani de la moarte | Glasul Cetății

A fost redactor al ziarului „Timpul”, director al „Tribunei” din Sibiu (1884-1890) si fondator, alături de Coşbuc şi Caragiale, al revistei „Vatra”.

Romanul său “Mara” a marcat un moment important în evoluţia romanului românesc (n.18 ianuarie 1848).

In plan politic, Slavici avea convingerea, iar cu această convingere a trăit toată viaţa şi din cauza aceasta i s-au atras atâtea nefericiri mai târziu, că românii din Transilvania trebuiau să fie fideli monarhiei austriece, dar pentru o viaţă naţională mai bună trebuiau să lupte pentru o constituţie federală, iar uniunea cu românii de peste Carpaţi trebuia să se înfăptuiască doar printr-o activitate culturală intensă.

În pragul primului război mondial a fost director al ziarului Ziua din Bucureşti, subvenţionat cu fonduri germane şi austro-ungare.

A susţinut, alături de regele Carol I, neutralitatea României. Soluţia preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă ar fi existat temerea unei victorii ruseşti, atunci a considerat oportună intrarea României în război de partea Puterilor Centrale.

În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat şi întemniţat la fortul Domneşti, iar manuscrisele, printre care romanul Musculiţa[68], i-au fost confiscate şi apoi pierdute.

La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autorităţile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromiţător.

A rămas la Bucureşti în timpul ocupaţiei germane, unde a fost redactor al Gazetei Bucureştilor.

În această calitate a criticat panslavismul precum şi pe aliaţii francezi şi englezi.
Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea şi Prostia.
În 19 martie 1917 a conchis că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiţia de secole de alianţă cu Curtea de la Viena.
În 1918 a evidenţiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria şi Prusia au ţinut în frâu expansiunea rusească, altminteri toţi românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.[

După încheierea războiului este arestat din nou în ianuarie 1919, judecat şi condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919.
În cuvântul de apărare la finalul procesului său din 1919 Slavici a spus:
„Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă-n spinare toate cărţile pe care le-am publicat în româneşte, istorie, ştiinţă, literatură, drame.”

În ziarul Avântul, după finalizarea procesului, Gala Galaction scria.
„Ce a greşit Slavici e simplu de tot […] a avut nenorocirea să nu poată, la bătrâneţe, să zică altfel decât ce a zis la tinereţe şi în floarea vârstei.”

1930: S-a născut la Bușteni, Prahova, artistul plastic Marcel Chirnoagă, realizatorul ciclului de gravuri “Apocalipsa”; (d. 23 aprilie 2008, București).

1930-2008 Marcel Chirnoagă

Artist plastic complet, absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, urmând simultan și studii de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953.

 A realizat, de-a lungul vieții sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, fiind în același timp și autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al XX-lea, ciclul de gravuri Apocalipsa.

A avut numeroase expoziții personale în țară: București, Cluj, Constanța, Tulcea, Sighetul Marmației, Caransebeș, Iași, Mogoșoaia, Slatina și în străinătate.

1938: S-a semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului României.

1945: Reprezentantul politic al SUA la Bucuresti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatica regelui Mihai, în care arata ca guvernul sau considera în continuare guvernul Petru Groza ca “nereprezentativ” si ca nu poate relua raporturile diplomatice cu România.

O nota cu continut asemanator va fi primita, din partea Marii Britanii, la 19.08.1945.

În aceste condiţii, la 21 august, Regele Mihai cere guvernului Petru Groza sa demisioneze, iar în fata refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6.01.1946 – “greva regala”.

 1949: S-a născut Ion Hadârca, poet si scriitor, militant pentru independenta R.Moldova fata de URSS, cavaler al “Ordinului Republicii” din R.Moldova (n. localitatea Sângereii Vechi, jud.Balti).

Poetul Ion Hadârcă a fost angajat în mişcarea de eliberare naţională, de trezire a conştiinţei de neam a românilor basarabeni, fiind fondatorul şi primul preşedinte al Frontului Popular–Creştin din Moldova (1989–1992) si  preşedinte al Partidului Liberal Reformator.

 

AGORA - Președintele PLR, Ion Hadârcă, a fost numit candidat pentru  alegerile în Senatul României

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 şi 1998 şi din 2009 până în 2014.

1952 : A încetat din viaţă Gheorghe Magheru, poet modernist şi dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă şi un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditaţiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune”; poezii: “Cântece la marginea nopţii”); (n. 17/30 decembrie 1892).

1953: S-a nascut intr-o familie de şvabi bănăţeni  la Niţchidorf, in fosta Regiune Timişoara, scriitoarea şi traducătoarea Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.

Tatăl ei, ca mulţi alţi cetăţeni români de naţionalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război  şi-a câştigat existenţa lucrand ca şofer de camion. 

După venirea la putere a comunistilor în România, a fost expropriat de autorităţile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca majoritatea populaţiei de naţionalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniştilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică.

Acolo a fost deţinută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forţată. Fostul lagăr de la Novo-Gorlovka se află pe teritoriul Ucrainei.

Herta Müller a  făcut studii de germanistică şi de limbă şi literatură română la Universitatea din Timişoara, în perioada 1973–1976.

Fișier:Herta Müller Literaturfest München 2016.jpg - Wikipedia

În anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenţi şi scriitori şvabi bănăţeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenţia Securităţii.

După 1977, a făcut parte şi din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, cenaclu afiliat Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara.

Securitatea a fost informata de un turnator,  într-o notă datată 16 martie 1982, că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conţine „orientări anti-statale”.

In acea nota informativa se scria:   „Critică, şi iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!”

Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller

Ca urmare a interdicţiei de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

1954: A încetat din viaţă la Bucuresti, medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti; (n. 11 februarie 1888, Șișești, județul Mehedinți).

A fost  profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române,membru corespondent al Academiei Americane de Neurologiea fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești.

A fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești,doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania.

1957: A fost inaugurat, la Bucuresti, Monumentul Eroilor Patriei, realizat de un colectiv de sculptori: Marius Butunoiu, Zoe Baicoianu, T.N. Ionescu și I. Damaceanu.

Imagini pentru Bucuresti, Monumentul Eroilor Patriei, photos

Monumentul este opera unui grup de sculptori, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, format din colonelul Marius Butunoiu (coordonator), Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și Theodor N. Ionescu.

Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu marmură de Moneasa, se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălțimea de 9 m, format din trei ostași din arme diferite: infanterie, marină, aviație. Infanteristul ține o ramură de stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei.

1964: A încetat din viaţă la Berlin, Mihail Ralea, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iaşi si Bucuresti, estetician, sociolog, psiholog, filosof, eseist, critic literar, membru al Academiei Române ; (“Explicarea omului”, “Formarea ideii de personalitate”), fost director (din 1933) al revistei “Viaţa Românească”.

S-a nascut 1 mai 1896 la Huși intr-o familie instărită, si a absolvit Facultatea de Drept şi Litere din Iaşi, continuându-și studiile în Franţa, unde în 1923 va obţine titlul de Doctor în Litere cu teza Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste.

In 1938 a fost numit profesor de estetică la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi titular al catedrei de psihologie la aceeaşi facultate.

  La sfârşitul războiului a sprijinit, implicindu-se activ în politică, instaurarea comunismului în România.

După abdicarea regelui Mihai I şi proclamarea, în decembrie 1947, a Republicii Populare Române, Mihai Ralea a fost numit ministru plenipotenţiar la Legaţia Română din Washington, Statele Unite ale Americii.

Ulterior, a fost reprezentant al României la UNESCO.

În timpul regimului comunist a  primit titlul de laureat al Premiului de Stat.

1968: A încetat din viață Jean Yonnel (Jean-Estève Schachmann); 21 iulie 1891, București – 17 august 1968, Paris).

Jean Yonnel, unul din cei 4 actori romani societari ai Comediei Franceze •  Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Renumit actor francez de origine română; profesor la Conservatorul Național de Artă Dramatică; societar al Comediei Franceze.

1989:  S-a dat în functiune cea de-a treia magistrala a metroului bucurestean, M3 (în prezent M1) cu traseul  Gara de Nord 1 – Dristor 2; 7,8 km, 6 staţii.

Magistrala 3 a fost de fapt cea de-a doua construită. Fragmentul liniei între Eroilor şi Industriilor a fost deschis pe 19 august 1983, funcţionând ca o ramificaţie a magistralei 1

La data de 17 august 1989 linia 1 a fost extinsă până la Dristor, fiind ultima investiţie în metrou din partea guvernului comunist.

2004 (17-22) : A avut loc la Sf. Gheorghe, în jud. Tulcea, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent «Anonimul».

Oaspetele de onoare al festivalului și președintele juriului la filmele de lungmetraj a fost Moritz de Hadeln, fostul director al Festivalurilor de Film de la Berlin și Veneția.

Sub conducerea sa, juriul a acordat Trofeul Festivalului filmului Buongiorno, notte / Buna dimineata, noapte de Marco Bellochio (Italia). Cel mai bun documentar a fost declarat The Story of the Weeping Camel / Povestea cămilei care plânge de Davaa Byamasuren și Luigi Falorni (Germania) iar cel mai bun scurtmetraj At That Point… Rebeca / În acel moment… Rebeca de Luciana Gortostiza (Mexic).

 2014: A decedat la București, criticul de artă român Dan Hăulică.

Dan Hăulică (n. 7 februarie 1932, Iași), a fost un eseist literar, critic de artă român, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române, fost redactor-șef pentru o lungă perioadă de timp a revistei de literatură universală Secolul 20.

Imagini pentru Dan Hăulică photos

A fost președinte, ales în 1981 al AICA (asociația internațională a criticilor de artă). În 2012 era președinte de onoare al aceleiași asociații.

De asemenea a fost președinte al CAMERA (Consiliul mondial pentru editarea și cercetarea artei), ales în 1986.

La data de 31 iulie 1990 Dan Hăulică a fost numit  ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

2019: A murit Zsolt Torok, unul dintre cei mai buni alpinişti tehnici din România.

A fost găsit mort într-o prăpastie din Făgăraş, în zona vârfului Negoiu. Alpinistul arădean fusese dat dispărut de către soţia sa care n-a mai putut lua legătura cu el încă de miercuri, 14 august.

Alpinistul Zsolt Torok a murit. Legătura cu Mihai Fifor | DCNews

A coordonat zeci de expediţii pe cei mai înalţi munţi din lume, în Himalaya, în Alpi sau în Anzii Cordilieri.

Printre realizările sale se numără Trilogia Alpilor și expediția Nanga Parbat (ruta Schell), în premieră românească; (n. 1973).

Alpinistul a probat în întreaga lui existenţă că este mândru de cetăţenia română şi a publicat în decembrie 2018, la aniversarea centenarului Marii Uniri, una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute României:

„La mulţi ani România, la mulţi ani tuturor celor care simt împreună pentru această ţară şi îi doresc binele!”, a scris atunci Torok pe Facebook.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfântul Mucenic Miron

Sfantul Mucenic Miron; Sfantul Gheorghe Pelerinul

Sfântul Miron preotul a trait in Ahaia, in timpul imparatului Deciu (249-251).

O multime de pagani a intrat in biserica in care slujea Sfantul Miron, in ziua prăznuirii Nasterii Domnului, cu scopul de a-i prinde pe crestini si a-i supune la chinuri.

Pentru ca a refuzat sa aduca jertfă idolilor, Sfantul Miron a fost aruncat în foc si i-a fost jupuita pielea de pe trup.

A fost dus în cetatea Cizicului si acolo păgânii i-au tăiat capul.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/17/o-istorie-a-zilei-de-17-august-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.ro.

17/08/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: