ZIUA DE 22 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 22 septembrie în istoria noastră

1326: Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou.

Regele maghiar îi daruieşte printr-o diploma emisă la 22 septembrie lui Stanislău, fiul lui Stan Bârsan, pentru serviciile sale aduse regatului, mosia Zurduky (Surduc – Strâmtura), care îngloba satele Bârsana, Năneşti, Strâmtura şi Corneşti (jud. Maramureş) .

Este prima mentiune cunoscuta a unui  cneaz de origine valahă înobilat cu drept ereditar, transmisibil fiilor lui si totodata prima menţiune istorica a existenţei acestor localitati.

1591: A început prima domnie a voievodului Aron Tiranul în Moldova.

Foto: Aron Vodă domn al Moldovei, gravură de epocă

Aron Vodă (Aron Emanoil, supranumit Tiranul; (anul nașterii incert – d. 1597) a fost fiul lui Alexandru Lăpușneanu, fiind domn al Moldovei de două ori (22 septembrie 1591–iunie 1592 și 18 septembrie 1592–24 aprilie 1595).

A ajuns domn din rândaș, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. La Istanbul, oferind marilor dregători ai Înaltei Porți daruri mai bogate decât contracandidații săi la domnie, a fost primit la 22 septembrie 1591, în audiență pentru tradiționalul ceremonial al sărutării mâinii, de către sultanul Murad al III-lea, gest care a însemnat, practic, confirmarea sa ca domn al Moldovei.

A plecat din capitala Imperiului Otoman, abia la 13 noiembrie, după ce și-a onorat angajamentele financiare luate față de padișah și sfetnicii săi, îndeosebi marele vizir Ferhad pașa, atunci când „cerșise” domnia „Kara Bogdaniei”.

Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Vodă „prăda” țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alții. De aceea, țara s-a răsculat, iar Aron a înăbușit răscoala cu cruzime. Poarta l-a mazilit în iunie 1592, dar, datorită rugăminților creditorilor săi, a fost numit din nou domn.

1768 : A murit la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein (Clain), unul dintre marii luptători pentru cauza românilor ardeleni.

Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 24 iunie 1692, după alte surse, în 1700, Sadu, Mărginimea Sibiului) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” și mănăstirea cu același hram.

A iniţiat lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică.

Numeroasele sale demersuri personale, petiţii, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, la Dietă şi la Curte, l-au făcut, în cele din urmă, indezirabil.

Chemat la Viena, în 1744, şi pus sub acuzare, a luat drumul Romei, de unde nu i s-a mai permis să se întoarcă în ţară.

Este considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne.

Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 19 octombrie 1997  in cadrul unei liturghii festive, într-un mormânt săpat la loc de cinste, in fata iconostasului din Catedrala „Sfânta Treime”, ctitorită de el.

1831: S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog roman, cel care a pus bazele geologiei româneşti, ca disciplină ştiinţifică; (decedat la 21 mai 1892).

 A studiat trei ani geologia și mineralogia la Paris. Reîntors în țară a devenit primul profesor titular de Geologie și Mineralogie, la Universitatea din Iași, unde a rămas pe tot parcursul vieții. 

A publicat, în 1862, prima lucrare geologică originală “Calcariul de la Rapidea” (1862);

Este considerat creatorul școlii românești de geologie și întemeietorul cercetărilor geofizice din România, a pus bazele geologiei românești, ca disciplină științifică.

A fost președinte al Societății Științifice din Iași, fiind profesor al unor somități recunoscute în domeniu: N. Leon, Grigore Antipa, D. Voinov, Emil Racoviță ș.a.

A fost membru titular al Academiei Române din 1886.

1832: S-a născut la București, omul politic român Gheorghe Grigore Cantacuzino, descendentul direct al domnului muntean Constantin Brâncoveanu , al voievozilor români Cantacuzini și al împăraților bizantini; d.22 martie 1913, București.

A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în Drept (1858). După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat în 1864. A participat activ la coaliția politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Al.Ioan Cuza de la conducerea României.

A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, apoi primar al Bucureștiului (mai 1869–ianuarie 1870). Una din inițiativele sale ca primar a fost și ridicarea monumentului Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul „Carol I”.

A deținut funcția de ministru de Interne, de prim-ministru al României, ministru al Lucrărilor Publice și pe cea de ministru al Justiției. După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. Datorită averii sale colosale a fost supranumit Nababul. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește în prezent Muzeul Național George Enescu, Castelul Cantacuzino din Bușteni, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești.

1835: S-a născut prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele regelui Ferdinand al României; (d. 8 iunie  1905).

Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen,  a fost primul fiu al prinţului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Fratele său mai mic a devenit Regele Carol I al României.

După revoluţia spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana acestei tari, ofertă  sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar respinsă de împăratul francez Napoleon al III- lea.

Leopold a declinat oferta la presiunile franceze, dar după o serie de solicitări suplimentare ale Franţei, s-a declanşat Războiul Franco-Prusac din 1870-1871, care va duce în final la căderea împăratului Napoleon şi proclamarea  celei de-a treia republici in Franta.

22 septembrie 1857 – 2 ianuarie 1858 : Incep lucrările Adunării ad-hoc a Moldovei, sub preşedinţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Costache Negri. Din biroul Adunării făcea parte şi Mihail Kogălniceanu.

Noile alegeri, după anularea celor falsificate de caimacamul Vogoride, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniștilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei. Au fost aleși reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe. Lucrările s-au desfășurat între 22 septembrie/4 octombrie 1857–21 decembrie 1857 /2 ianuarie 1858, cu participarea a 34 de mari proprietari, 17 mici proprietari, 31 de deputați orășeni și 17 deputați țărani.La 7/19 octombrie, Mihail Kogălniceanu prezentat un proiect de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popor, omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit”.

Rezoluția – care a fost votată cu 81 voturi contra două – cerea autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, prinț străin, ereditar, dintr-o familie domnitoare europeană, neutralitatea și inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ și constituțional, încredințarea puterii legislative unei Adunări Obștești, garantarea colectivă a celor șapte puteri. [Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București, 2003]

1873: S-a născut matematicianul Dimitrie Pompeiu,  creatorul şcolii matematice române de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale şi de mecanică; (m. 7 octombrie 1954).

De numele lui Pompeiu se leagă si organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc. El organizează seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France.

De asemenea, în 1929, împreună cu Petru Sergescu, înfiinţează revista Mathematica, de largă circulaţie internaţională.

Opera matematică a lui Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate.

A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, începând cu 5 iunie 1943.

1888: S-a născut Colibași, județul Mehedinți, pictorul Dumitru Ghiaţă; (m.3 iulie 1972, Bucuresti).

In 1964 pictorului Dumitru Ghiață i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice

1904: Se desfăşoară cursa automobilistică, organizată de Automobil Clubul Român, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una din primele intreceri se acest fel din ţara noastră şi din această parte a Europei.

Cursa a fost câştigată de printul George Valentin Bibescu, care a inregistrat cu automobilul sau Mercedes de 40 CP, cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o competitie  pe soselele publice. 

1914:  Împaratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914), intrarea tarii noastre în razboi de partea Puterilor Centrale.

Regele Carol I îi raspunde ca nu poate da curs cerererii, din cauza impotrivirii opiniei publice românesti.

 

Foto:  Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 10 aprilie 1839- d.10 octombrie 1914) .

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tariii, căreia  i-a șcrescut imens prestigiul international, a redresat economia  și a pus bazele unei dinastii.

A construit la Sinaia  castelul  Peles, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării.

După războiul ruso-turc din 1877, România a câștigat Dobrogea , iar  in 1913, in urma Pacii de la Bucuresti, Cadrilaterul ( Dobrogea de sud).

Carol a dispus ridicarea primului pod peste  între Fetesti si Cernavoda, una dintre marile  constructii europene ale timpului , care să lege noua provincie de restul țării.

1919: A decedat dr.Alexandru Şuţu, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.

A fost membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie.

Foto: Alexandru Şuţu

A fost fiul marelui cămăraș (șambelan) Alexandru Suțu – Dragomanaki (nepot de frate al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu din Muntenia) și al Mariei Hrisomali.(n.30 martie 1837, București, Țara Românească ).

A  fost doctor în medicină al Facultăților din Atena (1863) și Paris (1865), fondatorul Catedrei de Psihiatrie din România, medic șef al ospiciului de alienați Mărcuța din București (1866-1909), directorul ospiciului Mărcuța (1867-1878 și 1880-1892), fondatorul și redactorul Gazetei spitalelor (Paris, 1867), unul dintre redactorii Gazetei medico-chirurgicale a spitalelor’’ (1870-1880), fondatorul sanatoriului pentru alienați  “Caritatea”,  din București (unde a fost internat în mai multe rânduri poetul Mihail Eminescu și unde a și decedat), profesor de medicină legală la Universitatea din București (1879), efor al spitalelor civile române (1892), fondatorul Jurnalului psihiatriei și medicinei legale (1884), membru al Consiliului sanitar superior (1896), membru al Academiei române (1888), expert în psihiatrie medico-legală .

1928: România a ratificat Convenţia sanitară internaţională de la Paris (încheiată la data de 21 iunie 1926).

1929: S-a nascut  Dinu Cocea, nepot al scriitorului N.D. Cocea si văr cu fiicele acestuia, actrițele Dina Cocea și Tanți Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris în 1986 (n.Periş, judeţul Ilfov).

 

Dinu Cocea a semnat regia filmelor „Iancu Jianu Haiducul” (1980), „Iancu Jianu zapciul” (1980), „Ecaterina Teodoroiu” (1979), „Stejar – Extrema urgenţă” (1974), „Paraşutiştii” (1972), „Zestrea domniţei Ralu” (1971), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Săptămâna nebunilor” (1970), „Răpirea fecioarelor” (1967), „Răzbunarea haiducilor” (1967) şi „Haiducii” (1965).

De asemenea, el a semnat şi scenografia pentru „Iancu Jianu Haiducul” (1980), „Iancu Jianu zapciul” (1980), „Săptămâna nebunilor” (1970), „Răpirea fecioarelor” (1967) şi „Răzbunarea haiducilor” (1967). Toate aceste filme au avut un mare succes de public.

A ajuns în dizgraţia regimului comunist din cauza proiectului de film „Pe apa sâmbetei”, în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Astfel, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la televiziunea publică.

În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1986, stabilindu-se la Paris

În ultimii ani, Dinu Cocea a revenit în România, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

La ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, i-a fost decernat premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.

A decedat la Paris in data de 26 decembrie 2013.

1931 : La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”.

1934: A încetat din viaţă inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Bâla; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea Podului de la Cernavodă; (n. 24 aprilie 1868).

A fost un important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (mai 1928 – mai 1931) .

 1938: S-a nascut Augustin Buzura, scriitor, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (n.Berinţa, Maramureş).

Din 1992 este membru al Academiei Române.

1943: S-a născut  compozitorul, profesorul şi instrumentistul Dinu Giurgiu; (m. 1999).

1942: In România, Ion Antonescu este învestit cu puteri excepţionale.

1944: Cade pe front scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu), autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944); (n. 1920).

1948: S-a născut poeta şi traducătoarea Chira (Chirata sau Kira) Iorgoveanu – Mantsu.

A fost preocupată constant de poezia aromână (populară şi cultă), fiind o bună cunoscătoare a tuturor graiurilor aromânei.

A lucrat ca redactor sau lector la Editura Minerva, unde activează în publicarea de literatură română

În 1976 realizează cea mai cuprinzătoare antologie de lirică populară aromână, în prefaţa căreia subliniază unitatea aromânilor cu românii.

Poeta a transpus mult din Eminescu în aromână şi, la iniţiativa sa, împreună cu I. Cutova, C. Guli şi G. Perdichi (primul traducător al Luceafărului), a publicat volumul Poezii – Puizii(1981), semnat Chiraţa Iorgoveanu.

A colaborat cu poezii la revistele literare româneşti „Luceafărul”, „Ramuri”, „Flacăra”, „Steaua” şi „Tribuna”, precum şi la postul naţional de radio, cât şi la revistele aromâneşti „Zborlu a nostru”, „Deşteptarea”, „Frânza vlahă” şi „Dimândarea„. .

În 1985 s-a stabilit în Germania de vest, lucrând la compania Sëets Blackëell din Frankfurt.

1955: Se tipăreste primul volum al romanului “Moromeţii” scris de Marin Preda.

Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare.

 1958: A avut loc premiera bucureşteană a operei “Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936.

1968: S-a nascut la Iasi, Mihai Razvan Ungureanu,  politician, istoric si diplomat roman, director al Serviciului de Informații Externe al României, fost prim ministru al guvernului roman.

Din 1985 și până la Revoluția din 1989 a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist,  dar declară că nu a fost membru al Partidului Comunist Român.

În 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice din cadrul colegiului St. Cross al Universității Oxford, iar la 24 martie 2004 a obținut un doctorat în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu o teză cu tema „Convertirea și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”.

Vorbește fluent limbile engleză, franceză, germană și ebraică și la nivel satisfăcător limba maghiară.

1994:  A încetat din viaţă la Botoşani, scriitorul şi teologul  român Alexandru Bardieru,  (n. 13 martie 1913, la Nesfoaia, în fostul judeţ Hotin din Nordul Bucovinei, astazi parte a Ucrainei).

A scris literatură pentru copii. (“Mreană, mreană năzdrăvană”, “Norocel degeţel”, “Poveşti nemuritoare”); (n.12 martie 1913).

2003: A murit violonistul şi profesorul român Modest Iftinchi; (n. 1930).

2017: A murit economistul român , Gheorghe Dolgu, fost diplomat și profesor; (n. 1929)

Preocupările sale au vizat îndeosebi economia înarmării/dezarmării, economia serviciilor financiare, ciclul economic, tranziția la economia de piață, integrarea României în structurile europene; rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1971-1980); membru de onoare al Academiei Române din 2010.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Teodosie de la Brazi

 

Sfântul Teodosie de la Brazi este prăznuit de Biserica Ortodoxa Romana pe 22 septembrie. Sfantul Ierarh Teodosie s-a nascut in prima jumatate a sec. al XVII-lea, in tinutul Vrancei.

A intrat de tanar in monahism. Datorita culturii sale, este numit secretar la cancelaria manastirii Bogdana.Mai tarziu, in calitate de egumen, se ocupa de reconstruirea acestui asezamant. In anul 1670 a fost hirotonit episcop de Radauti, iar in 1671, episcop de Roman.

Din cauza plecarii Sfantului Dosoftei in Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei devine vacant.

Moldova era condusa la acea vreme de domnitorul Dumitrascu Cantacuzino, o persoana fidela otomanilor.  La cererea acestui domnitor, episcopii din Moldova il vor alege ca mitropolit pe Teodosie.

Pastorirea sa in calitate de mitropolit nu va dura decat un an, din cauza faptului ca i-a cerut domnitorului sa puna capat asupririi otomane.

La revenirea Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie pleaca la Focsani.

Aici s-a ocupat cu reconstruirea Manastirii Brazi. La cererea sa este adus egumenul Zaharia, din Muntele Athos, o persoana instruita in tainele monahismului.In anul 1688, pe cand se afla la Focsani, ierarhul a fost rapit de prietenii domnitorului Dumitrascu Cantacuzino si dus in Tara Romaneasca.

Aici a fost chinuit timp de zece saptamani.In toamna anului 1694, tatarii au navalit si la schitul Brazi. Acestia i-au cerut sa le predea avutul si obiectele de pret.

Pentru ca Sfantul Teodosie a refuzat, acestia i-au taiat capul.Moaştele Sfantului Teodosie au fost descoperite printr-o minune Sfântul Antipa de la Calapodeşti (1816-1882), pe atunci frate la Manastirea Brazi, marturiseste: “Inainte ca arhim.

Dimitrie sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat un vas mare plin cu bani de aur.

In vas a gasit o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Teodosie – confuzie datorata apropierii dintre numele celor doi ierarhi contemporani) care i-a ascuns acolo, prevazandu-si sfarsitul sau mucenicesc din mana turcilor.

In insemnare se mai spuneau si acestea: “Cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri” si ca “la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele”.

Arhim. Dimitrie marturiseste intr-o insemnare din 20 februarie 1842, ca dupa ce a terminat de construit si cel de-al treilea schit, sapand in curte mormantul sau, a aflat sicriul cu moastele Sf. Teodosie.

Capul era asezat alaturi, cu fata in jos, pe o caramida. Moastele erau intregi si raspandeau un miros foarte placut, ceea ce confirma evlavia credinciosilor care l-au considerat sfant inca din timpul vietii.

La 6 mai 1842, moastele Sfantului Teodosie au fost asezate intr-un mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran de la Manastirea Brazi.

Dupa un scurt timp, capul sau a fost scos din mormant si asezat spre inchinare in biserica, probabil tot de catre staretul Dimitrie.

El a ramas in paraclisul subteran pana la desfiintarea asezamantului, in 1959, cand a fost pus inapoi in mormant.

Dupa redeschiderea manastirii, in urma lucrarilor de restaurare, maica Iustina a redescoperit  la 20 martie 2000, moastele Sfantului Teodosie.

Hotararea canonizarii sale s-a facut in sedintele Sfantului Sinod din 4-5 martie 2003.

Slujba de proclamare a canonizării a avut loc la 5 octombrie 2003, la Manastirea Brazi din judetul Vrancea.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/22/o-istorie-a-zilei-de-22-septembrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 18 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

ZIUA DE 18 septembrie în istoria noastră

 53: S-a născut împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); (d.9 august 117).

Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într – o încăpere din soclul Columnei care îi poartă numele de la  Roma, devenită astfel şi mormântul cuceritorului Daciei.

În timpul domniei lui Traian (98 – 117 d. Hr.), Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale.

 A  fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați bunia Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

1538: S-a încheiat prima domnie în Moldova a voievodului Petru Rareş, fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric.

Petru al IV-lea Rareș (n. 1483- d. 1546) a fost voievod al Moldovei de două ori: 20 ianuarie  1527-18 septembrie  1538  și 19 februarie  1541 – 3 septembrie 1546.

A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său.

Domnia lui Petru Rareș a reprezentat o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu lumini și umbre, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin.

 Sultanul otoman Soliman I Magnificul (1520–1566) a hotărât să-l detroneze pe voievodul moldovean și în 1538 a început campania otomană împotriva lui Petru Rareș, denumită oficial în documentele turcești Gazây-i Kara Boğdan (războiul sfânt pentru Moldova), condusă de însuși Soliman I Magnificul.

Din sudul Dobrogei, Soliman i-a trimis o scrisoare ultimativă lui Petru, cerându-i să vină și să presteze personal omagiul de credință. Deși sfătuit de boierii săi să cedeze, Petru Rareș a refuzat și a decis să opună rezistență. Oastea turcească (200.000 de oameni, printre care și 3.000 de oșteni din Țara Românească, trimiși de voievodul Radu Paisie) a înaintat în Moldova, făcând joncțiunea cu tătarii hanului Sahib Ghiray în apropriere de Iași.

Petru s-a pregătit de luptă alegând o poziție strategică între dealurile împădurite de la Drăcșani, lângă Botoșani, dar bătălia decisivă nu a mai avut loc, deoarece marii boieri au trădat. Petru Rareș a fost nevoit să fugă în Transilvania, în Cetatea Ciceului.

La 17 septembrie, sultanul a intrat în Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru (inclusiv spada lui Ștefan cel Mare, a ocupat apoi întreaga Moldovă și l-a numit domn pe Ștefan Lăcustă. Pentru prima dată în istoria Moldovei domnul era impus printr-o decizie unilaterală a sultanului, fără consultarea Sfatului Domnesc, (contrar tratatului din 1511), iar condițiile păcii nu erau incluse într-un tratat, ca până atunci, ci într-un act al sultanului (berat), act care marca supunerea efectivă a Moldovei față de Imperiul Otoman.

Beratul mai prevedea: dublarea tributului (la 30.000 de galbeni); cedarea Tighinei, împreună cu 18 sate din jurul acesteia, unde turcii au înființat raiaua Bender.

Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546.

Cronicarul Grigore Ureche scria:

„Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om cuvios și la toate lucrurile îndrăznețu și la cuvântu gata, de-l cunoștea toți că ieste harnic să domnească țara.” 

1591: A început a doua domnie a voievodului Aron Tiranul în Moldova.

Aron Vodă (Aron Emanoil, Aron cel Cumplit; sec. al XVI-lea – 1597), fiul lui Alexandru Lăpușneanu, a fost domn al Moldovei de două ori (22 septembrie 1591–iunie 1592 și 18 septembrie 1592–24 aprilie 1595). Săturat de jafurile turcilor și îndemnat de papă, Aron a fost convins de Mihai Viteazul să se alăture alianței creștine la 5 noiembrie 1594. La această ligă sfântă, în centrul căruia se afla împăratul Rudolf al II-lea, aderase și principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. În august 1594 Aron a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund Báthory, ceea ce a deschis drumul uniunii personale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească. În noiembrie 1594, mișcarea împotriva turcilor a început în aceeași zi și la Iași și la București. Creditorii evrei levantini au fost chemați de cei doi domni sub pretextul de a fi plătiți, după care au fost uciși. Aron Vodă a participat la atacul asupra cetăților de la Dunăre, luând și Dobrogea în 1595. Cu toate că făcea parte din coaliția antiotomană și și-a îndeplinit sarcinile în acest sens, Sigismund Báthory neîncrezător, a pus la cale un complot împotriva lui,  l-a atras în Transilvania și l-a înlocuit pe tronul Moldovei cu Ștefan Răzvan.

1600: Bătălia de la Mirăslău.

Mihai Viteazul a fost înfrânt de armata generalului austriac  Basta, unită cu trupe  ungureşti.

Bătălia a avut loc dupa ce în Dieta de la Turda, convocată de Ştefan Csáki (care dorea el însuşi să devină principe al Transilvaniei), s-a hotărât la 23 august/2 septembrie 1599, recunoaşterea autorităţii împăratului german Rudolf al II- lea  (1576 – 1612), considerându-se stăpânirea lui Mihai în Transilvania ca nelegitimă.

Nobilii maghiari au cerut  ajutorul generalului Giorgio Basta, care răspunde prompt chemării. de asemenea,oraşele săseşti şi-au declarat sprijinul faţă de răsculaţi. Cavaleria şi trupele maghiare îl părăsesc pe Mihai şi trec în tabăra nobilimii.

Ajutoarele venite din Muntenia sunt oprite de braşoveni la 2/12 septembrie şi 4/14 septembrie 1599.
În timp ce Mihai Viteazul dispunea de cca. 10.000 – 12.000 de oameni („oaste de strânsură”), armata nobilimii, aliată cu cea a lui Basta, era formată din  aprox. 18.000 de oameni (din care 6.000 de cavaleri germani şi flamanzi, purtători de cuirase, şi muschetari valoni şi francezi).

Infrângerea este catastrofală, 4.000 dintre oamenii săi au murit, iar domnul Mihai, pentru a se salva, trece Mureşul, pornind spre Alba Iulia.

Cu ajutor muntean reuşeşte să recupereze  tezaurul din capitala Transilvaniei şi, în contextul pătrunderii oştilor polone în Moldova şi Ţara Românească, trece munţii pentru a-şi apăra ţara.

1739: În urma Pacii de la Belgrad, Imperiul Habsburgic restituie Oltenia, care este  reîncorporată Ţării Româneşti.

Pacea  punea capăt conflictului care durase timp de 2 ani (1737-1739), în care  habsburgii  aliati cu Rusia au luptatt împotriva Imperiului Otoman.

Prin acest tratat, habsburgii cedau  Serbia de Nord si Belgradul , iar Oltenia ocupată în 1718 in urma  Tratatului de la Passarowitz,  era retrocedata Tarii Romanesti (controlată de otomani ), stabilindu-se  linia de demarcație intre cele doua imperii de-a lungul râurilor  Sava si Dunare.

Harta teritoriilor cedate de otomani  in urma Tratatului de la Passarowitz, semnat în 21 iulie 1718. Oltenia si Banatul treceau sub stăpânire habsburgică.

1831: A murit poetul român  Vasile Cârlova (“Înserare”, “Ruinurile Târgovistii”); (n. 4 februarie 1809, Buzau).

Deşi a trăit doar 22 de ani şi i se cunosc doar cinci poezii, el a intrat în istoria literaturii române drept cel care a deschis calea poeziei moderne româneşti, cale desăvârşită câteva decenii mai târziu, prin opera lui Mihai Eminescu.

Toate poeziile sale au fost publicate de Ion Heliade-Rădulescu în „Curierul românesc”.

Prima „Păstorul întristat”, scrisă la 18 ani şi publicată apărând la 8 mai 1830, a fost  pusă şi pe muzică, două decenii mai târziu, de Anton Pann.

Au urmat  „Ruinurile Târgoviştei”, o romantică meditaţie cu accente patriotice asupra gloriei de altădată a neamului românesc în contextual trecerii devastatoare a timpului. „Înserarea”, „Rugăciune” şi „Marşul oştirii române” vor completa mica dar expresiva lui operă. 

În 1830, după înfiinţarea Miliţiei Naţionale, punctul de pornire al viitoarei armate române, Cârlova se înrolează voluntar.
Din păcate, un an mai târziu, la 18 septembrie 1831, se stinge din viaţă în tabăra militară de la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu din Bănie.

1848 : La Cernăuți, în Bucovina anexată de Austria, s-a introdus în școli studiul limbii române.

Sub presiunea Revoluției Române din 1848, prin decizia Consistoriului din 18 septembrie, la Liceul Latino-German din Cernăuți s-a înființat catedra de limbă și literatură română, încredințată lui Aron Pumnul – fost profesor de filosofie la Blaj. Eugenie Hacman, Episcopul Bucovinei, a introdus din proprie inițiativă limba română ca limbă de învățământ în locul latinei la Institutul Teologic din Cernăuți, dar s-a opus introducerii alfabetului latin. De asemenea, a luat ființă și o școală normală românească la Cernăuți, având misiunea de a pregăti învățători pentru școlile din Bucovina.

1883: S-a inaugurat  la Bucureşti,  “Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu produse meşteşugăreşti autohtone.

1886: S-a născut în Transilvania la Galțiu, comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei, fotograful român  Samoilă Mârza;d.19 decembrie 1967, Alba Iulia.

A făcut ucenicie la fotograful sibian Iainek.

A fotografiat sfințirea primului steag tricolor al Consiliului Național Român Militar (14 noiembrie 1918).

În dimineața zilei de 1 decembrie a executat trei fotografii cu consătenii săi, în Galțiu, a ajuns la Alba Iulia împreună cu sătenii, reușind să realizeze cinci fotografii cu aspecte de la Marea Adunare Națională a românilor din Transilvania care a hotărât Unirea cu Patria Mamă, România. Deoarece nu avea permis de intrare (credențional), nu a fost admis în sala unirii.

La începutul anului 1919, a publicat fotografiile într-un album intitulat Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri, menționat și în ziarul Alba Iulia din 10 martie, album prezentat de delegația română și la Conferința de pace de la Versailles, alte exemplare fiind trimise regelui Ferdinand I,primului ministru Ion C. Brătianu, președintelui Consiliului Dirigent Iuliu Maniu, generalului francez Henri Mathias Berthelot și altor personalități ale vremii.

1888: A fost inaugurată la Iaşi monumentul din bronz închinat cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691), realizat de sculptorul de origine polonă Wladimir (Wladyslav) C. Hegel .

  Monumentul a fost inaugurat în prezenţa a 10.000 de participanţi, printre care şi membrii a două delegaţii de studenţi din Bucovina şi Polonia, sărbătorindu-se evenimentul sub sintagma „Naţiunea română este recunoscătoare”.

Cu prilejul dezvelirii monumentului, compozitorul Gavril Muzicescu a compus un marş închinat lui Miron Costin, iar printre cei care au evocat personalitatea marelui cronicar în contextul culturii europene au fost Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia şi Vasile Pogor (18/30)

1896: A murit la Chişinău, Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n. 1 februarie, Trifanești, jud.Bălți, în Basarabia țaristă). 

Studiază la Odesa, la colegiul „Richelieu”, pe care-l părăseşte din anul III şi isi  continuă studiile la Paris, unde urmează filozofia şi viticultura.

Revenit în ţară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 – 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite judeţe.

La Zberoaia a deschis un spital şi a organizat un muzeu.

Era prieten cu Mihail Kogălniceanu, cu care întreţinea corespondenţa.

La numai 29 de ani, în 1867, participă la fondarea Societăţii Academice Române şi din 1870 este ales membru de onoare al Academiei Române

1903: S-au desfăşurat primele curse de motociclism din ţara noastră,  când în București, pe velodromul la Șosea s-au organizat ”mari alergări de biciclete și motoare”; (18.09/1.10).
Pentru inceput cei care se aflau în șa erau piloți străini pentru că primele motociclete au fost aduse în România în 1906. Prima cursă de amploare în adevăratul sens al cuvântului a avut loc în 1913 pe traseul București-Sinaia-București.
În 1922 apare Moto Clubul Român și activitatea competițională post belică începe să ia amploare.

1903: A decedat la Cernăuți, în Bucovina,  preotul, pedagogul, folcloristul, compozitorul și scriitorul Isidor Vorobchievici ; (n. 18 mai 1836, Cernăuți). A trăit și activat în timpul stăpânirii austriece si a scris în limbile ucraineană, română și germană, aducând  contribuții însemnate la cultura muzicală românească.

Poetul și omul politic patriot  ucrainean din Galiția, Ivan Franko, il caracteriza  drept „cea dintâi ciocârlie a Renașterii ucrainene”.

Vorobchievici a fost primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română.

A avut contribuții substanțiale în afirmarea cântării corale polifonice din Bucovina.

Tot el este acela care i-a îndrumat pe Ciprian Porumbescu, Eusebie Mandicevschi, Ilarion Verenca, Dimitrie Gherasim, Constantin Șandru, Constantin Procopovici, Dimitrie Cernăuțeanu, Tudor Flondor, George V. Mandicevschi, Gheorghe Chindiu, Ecaterina Mandicevschi, Mihai Ursuleac, Constantin Buchental s.a.

Lucrările sale au circulat în manuscris, tipărite, litografiate sau copiate.

1904: A apărut  la Bucureşti, săptămânalul umoristic “Furnica” (va fi editat până în 1930).

Autorii articolelor au fost, în mare parte, cei doi fondatori ai revistei : George Ranetti şi N.D. Ţăranu, care îşi semnau adesea scrierile sub pseudonim, iar alteori chiar cu numele real.

1909: A încetat din viaţă savantul român Grigore Tocilescu, eminent  istoric, arheolog, folclorist, acadamician, profesor de istorie antică şi de epigrafie la Universitatea din Bucureşti.

Tocilescu a fost  unul dintre primii istorici care s-a ocupat de studiul civilizaţiilor de pe teritoriul fostei Dacii si a fost membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for (1896-1898; 1907-1909); (n. 1850).

1911: Are loc premiera filmului „Amor fatal” (dramă sentimentală aranjată pentru cinematograf), un film românesc în regia lui Grigore Brezeanu, în care acesta a fost totodată și scenarist și actor.

Presa vremii a catalogat producția drept „cinematografierea uneia dintre cele mai celebre piese din repertoriul Teatrului Național”, însă  cu toate acestea, nu a putut fi identificată nici până astăzi.

Neamțu-Ottonel, unul dintre actorii filmului, susține că filmul ar fi fost pur și simplu filmarea unui spectacol, într-o grădină de vară, care adunase mult public.

  Istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consideră că ar putea fi vorba despre „Un amor fatal”, scrisă de Marc Fournier.

Protagoniști  au fost Tony Bulandra și Lucia Sturdza.

Presa vremii consemna:

„Unii dintre cei mai buni actori ai noștri au jucat pentru cinematograf și un film în care ei figurează și se reprezintă. Acest film e interesant numai fiindcă figurează în el actorii noștri, nu și prin felul în care ei joacă. Dacă acești artiști — am spus doar că sunt printre cei mai buni pe care-i avem — au totdeauna succes când apar pe scenă, nu tot așa se întâmplă și când e vorba de performanța lor cinematografică.” ( Ziarul L’Independence Roumaine – 7/20 octombrie 1911).

1914: S-a semnat  Convenţia ruso-română, prin care Rusia se angaja să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi recunoaştea drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul unei neutralităţi binevoitoare a României („Acordul Sazonov-Diamandi”).

Specialiştii consideră această convenţie ca un prim  pas serios al României spre viitoarea alianţa a tarii noastre cu Antanta.

1923: S-a născut, la Paris, Principesa Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, devenită Regina Ana a României prin căsătoria cu Regele Mihai, la 10 iunie 1948.

A decedat la  1 august 2016, la Morges, in  Elveția si a fost inmormantata in ziua de 13 august 2016 in România, la Manastirea Curtea de Argeș.

Foto: Principesa Ana de Bourbon-Parma si regele Mihai I.

1931: S-a născut în localitatea Bujoreni, jud.Vâlcea,  poetul şi dramaturgul Valeriu Sârbu,  autor de scenarii radiofonice, unele preluate de radiodifuziuni din Roma, Munchen, Koln, Helsinki, Sarajevo, Belgrad, Bratislava; distins (în anii 1971, 1973 şi 1978) cu Premiul Radiodifuziunii Române; (m. 4 decembrie 2009, Bucuresti).

A  urmat şcoala primară şi cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia Limba şi literatura română.

Din motive de dosar şi datorită unui denunţ privind participarea sa la întâlniri cu grupul unor poeţi care erau autori de versuri nonconformiste (Dimitrie Stelaru, Tudor George, Ludovic Antal), a fost exmatriculat, fiind nevoit să întrerupă pentru un an facultatea.

A fost reporter la revista „La Roumanie nouvelle” şi, în acelaşi timp, profesor. A debutat cu versuri în 1966, în „Povestea vorbei”, supliment al revistei „Ramuri” din Craiova, editat de Miron Radu Paraschivescu. 

Fiul ofiţerului Sîrbu şi al Tomiţei (n. Budeanu), Valeriu a absolvit  Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia limba si literatura română (1950-l955).

DA debutat cu versuri în suplimentul revistei Ramuri, „Povestea vorbei”, initiat si editat de M. R. Paraschivescu (nr. 3, iun. 1966).

Editorial, debuteaza cu volumul Poeme banale (1969). A mai publicat: volumul de poezie Ora translucidă (1974), Pregatirea pentru echinox (1977), Amfora de rezerva (1979), Destainuirile vulcanilor stinsi (1985) si Antinomii (1986).

Colaboreaza cu revistele Flacăra,Ramuri, Tribuna, Contemporanul, Luceafărul, România literară, Steaua, Astra, Albina s. a.

Valeriu Sîrbu face o figură aparte în literatura contemporană. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), artă poetică scrisă cu amărăciune şi autoironie de un literat care crede încă în valorile spiritului 

Prima sa piesă de teatru, Balerina portocalie, a fost difuzată în 10 august 1968 pe fostul program III al Radiodifuziunii Romane. Din distribuţie făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică îi aparţinea Elenei Negreanu, muzica lui Adrian Ciceu.

Piesa reprezenta la data aceea o noutate prin problematică dar mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creaţie de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul III, ca experiment şi reprogramată pe programul I abia în anul următor, după ce a fost premiată la Concursul Internaţional „Prix Italia” de la Roma).

1935: S-a născut sculptorul de origine aromână Dumitru Pasima.

1938: A fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti.

Aici  se află osemintele a 5.073 de eroi din Primul Razboi Mondial (3.000 de ostaşi neidentificaţi, 1974 de ostaşi identificaţi, 97 de ofiţeri şi 2 preoţi).

1947: Se inaugureaza  Teatrul  “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti cu piesa “Insula” de Mihail Sebastian (regia lui Mihai Şeptilici, distribuţia: Jules Cazaban, Beate Fredanov, Ion Lucian şi Nicolae Sireteanu

1948:  S-a născut  la Bucureşti, Andrei Oişteanu, scriitor, publicist, istoric al religiilor.

A studiat la  Universitatea din București si  Universitatea Central-Europeană.
Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara:  Narcotice in cultura romana: Istorie, religie si literatura (editia a II-a) (Romanian Edition), “Imaginea evreului în cultura română.

Studiu de imagologie în context est-central european” – Marele premiu al asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, 2001)

Este membru fondator și cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane și membru în Consiliul științific al Institutului.

Este de asemenea profesor asociat la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucuresti , fiind membru în Consiliul științific al Centrului si  președintele Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor.

1952: S-a născut la Bogâltin–Cornereva, regiunea Severin/Caraș-Severin, cântăreața de muzică populară și culegătoarea de folclor, Mariana Drăghicescu; d.3 aprilie 1997, la Toronto, în Canada.

A debutat alături de Orchestra de muzică populară „Lazăr Cernescu” din Caransebeș,cu piesa Duce-m-aș și m-aș tot duce (La măicuța mea, la cruce), imprimată la Radio Timișoara în 1972.

În ciuda succesului radiofonic, cântecul a fost cenzurat de către autoritățile comuniste. A studiat canto popular la Școala Populară de Artă, s-a specializat în repertoriul bănățean. A continuat să colaboreze cu orchestra „Lazăr Cernescu”, apoi s-a alăturat orchestrei Banatul din Timișoara.

A fost în numeroase turnee naționale, a imprimat numeroase piese muzicale la Radio Timișoara și București și la casa de discuri Electrecord, a participat în festivaluri și concursuri de muzică populară, fiind recompensată cu mai multe premii.

Cunoscutul cântăreț Tiberiu Ceia o numea„Privighetoarea Banatului”.

Numele ei îl poartă o asociație culturală care organizează un festival – concurs național de interpretare vocală omonim. Concursul se adresează soliștilor cu vârste între 16 și 30 de ani. Preselecția și concursul propriu-zis au loc în județul Timiș, iar laureații susțin un spectacol omagial la Bogâltin – Cornereva. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1998.

1954: A fost înfiinţată Compania TAROM, după  încetarea activităţii TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice).

În decurs de 6 ani compania a reușit să se conecteze la principalele capitale europene.

Încă 6 ani au trebuit până la primul zbor transatlantic, iar din 1974 TAROM a organizat zboruri către New York si Australia, iar în 1969 îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor.

1959: A murit istoricul şi medievistul Barbu Câmpina.

Si-a axat preocupările pe câteva din problemele importante ale istoriei medievale a României: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă, acordand atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare; (n. 1923).

1962: A decedat Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de arta de etnie armeana, membru al Academiei Române ; (n.6 februarie 1889).

Foto: Muzeul Zambaccian

Colecţionar, critic de artă şi un adevărat Mecena al vremurilor sale, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit de-a lungul întregii sale vieţi una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România – cuprinzând pictură, sculptură, grafică şi mobilier – pe care a dăruit-o statului român în trei etape succesive: în 1947, în 1957 şi ultima parte în 1962.

Actul sau de donaţie a inclus şi casa în care a locuit colecţionarul, construită după planurile arhitectului C.D. Galin pentru a servi atât ca locuinţă, dar şi ca spaţiu de expunere a operelor de artă.

Colecţia era deschisă pentru amatorii de artă o zi pe săptămână încă din 1942, an în care casa a fost terminată.

1974: A fost inaugurat, la Sf. Gheorghe, in Jud.Covasna, Monumentul Ostaşului Român, creaţie a sculptorului Balogh Péter.

1990: Este înfiinţat de profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Corul  de copii şi tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române.

Corul „Symbol” a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară.

De remarcat şi faptul ca Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa, cel puţin un concert al corului „Symbol”.

 2003: A murit compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fostul şef al Serviciului de creaţie muzicală din cadrul  Radiodifuziunii Române; (n. 1924).

2010: A murit muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (n. 1949)

2011: A murit B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar şi prozator, fost director al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română); (n. 1927).

 2011: A murit pianista de origine română Lorry Wallfish, stabilită în SUA; (n. 1922).

2012: A decedat la Bucuresti poetul, prozatorul si traducatorul român, Romulus Vulpescu; (n.5 aprilie 1933, la Oradea).

A fost soţul scriitoarei Ileana Vulpescu

Foto: Romulus Vulpescu şi soţia sa, Ileana 

Excelent cunoscator al limbii franceze, a  tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a. si a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963).

A  lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991).

A fost colaborator al celor mai importante reviste literare din țară; „Ateneu ” „ Tomis”, „ Transilvania”, „Gazeta literara”, „Luceafarul”, „Cinema”, „Săptămâna”.

În 1970, i se conferă distincția franceză „Laurii academici” (Les Palmes academiques) în gradul de ofițer, distincție care îi este înmânată abia în 1996. Romulus Vulpescu a îngrijit ed. din scrierile lui C. Sirbu, I. Barbu, G. Bacovia.

A publicat „Antologia poeziei latino- americane” (1961) și „Antologia poeziei chineze” (1963).

A fost senator din partea Frontului Salvării Naționale în Legislatura 1990-1992, când a fost membru în grupurile de prietenie cu statul Israel, Franța și Ungaria , apoi a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului între 1994 și 1998.

A fost membru al Partidului România Mare.

2012: A murit la București, interpretul român de muzică ușoară și romanțe,Nicolae Niţescu , primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963); (n. 19 noiembrie 1930, Galați).

Şlagărul său „Of, inimioară!”,  a stărnit o furtună de aplauze pe scena prestigiosului Friedrichstadtpalast din Berlin.

2019: A decedat la București,regizorul și actorul Ducu darie (Alexandru Darie-Maximciuc); n.15 iunie 1959, București.

A fost director al prestigiosului Teatru „Bulandra” din București și președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, cu sediul la Paris.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/18/o-istorie-a-zilei-de-18-septembrie-video-3/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Eumenie, episcopul Gortinei

Sfântul Eumenie a viețuit în secolul al VI lea.  

Atât de mult s-a umplut de harul Duhului Sfânt, incât, a strălucit cu o lumină care nu putea fi ascunsă. Era asemeni versetului “Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei V, 14).

Si-a impărțit averea săracilor si s-a călugărit.

Datorită vieții pe care a dus-o a fost ales episcopul Gortinei și a propovaduit Evanghelia la Roma și în Tebaida Egiptului.

Sfântul Eumenie a fost tatăl sărmanilor, bogăția nevoiașilor, mângâierea intristațlor, vindecătorul bolnavilor și făcător de minuni. A îmbânzit un șarpe veninos, a scos afară demoni din oameni,  a vindecat mulțime de bolnavi.

A trecut la cele veșnice în Tebaida.

Moaștele sale au ajuns in Grecia, la Raxos, locul sau de naștere.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 17 SEPTEMBRIE ÎN ISORIA ROMÂNILOR

Ziua de 17 septembrie în istoria noastră

1620: A început în Moldova,pe malurile Prutului, bătălia de la Țuțora, între armata Uniunii statale polono-lituaniane (sprijinită de un corp de oaste al Moldovei) și cea a Imperiului Otoman, (sprijinit de Hanatul tătar al Crimeii). Confruntarea a avut loc între 17 septembrie – 7 octombrie 1620 și s-a încheiat cu victoria otomanilor.

Hatmanul Żólkiewski a fost ucis în timpul luptelor, și mulți alți conducători precum Koniecpolski, Samuel Korecki, Mikolaj Struś, Mikołaj Potocki, Jan Żółkiewski, Łukasz Żołkiewski, Stanisław „Rewera” Potocki și Bogdan Hmelnițki au fost luați prizonieri.

Capul lui Żółkiewski a fost înfipt într-o țepușă și a fost trimis sultanului. Samuel Korecki, care se amestecase de multe ori în treburile Modovei, a fost executat la Istanbul. Osman al II-lea a schimbat voievodul din Moldova, înscăunându-l pe Alexandru Iliaș, iar răsculatul Graziani a fost ucis pe 29 septembrie, în timp ce încerca să fugă.

1862: S-a întemeiat Asociația națională arădană pentru cultura și conservarea poporului român

Asociație regională din Crișana și Banat pentru promovarea culturii românilor, apărută după modelul Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român din Sibiu (ASTRA), pe fondul unei conjuncturi politice favorabile, epoca liberalismului în Imperiul Habsburgic. În toamna anului 1861, fruntașii românilor din Arad au pregătit statutul asociației, la 2/14 ianuarie 1862 au elaborat un lung memoriu justificativ pe marginea observațiilor primite de la Consiliul Locumtențial Ungar, iar în cele din urmă, statutul a primit consacrarea oficială, aprobată prin rezoluția imperială din 5/17 septembrie 1862, iar din partea Consiliului Locumtențial Ungar în februarie 1863.

1773: S-a născut la Viena, în Austria, medicul, tipograful şi editorul român Constantin Caracaş,fondator al spitalului „Filantropia” din Capitală , care functioneaza neintrerupt de peste două secole. Este cel care a introdus şi generalizat vaccinarea antivariolică în Ţara Românească; (m.1828).

„Către anul 1800 – scria el -, când m-am întors în acest oraş al Bucureştilor, după ce am învăţat medicina la Universitatea din Viena, am început fără întârziere vaccinarea, fără opunere din partea locuitorilor; încât la 1802, vaccinarea era generală în tot oraşul, cum şi în alte târguri”.

A înfiinţat la Bucureşti în 1817 prima tipografie laică din Ţara Românească.

De asemenea, a scris „Topografia Ţării Româneşti”, publicată postum de soţia sa în  în limba greacă.

Lucrarea interesează până în zilele noastre atât specialiştii (istorici, medici, neoelenisti), cât si publicul larg, datorita atât stilului său savuros cat şi descrierii amanunţite a vieţii, obiceiurilor şi preocupărilor locuitorilor Munteniei şi ai capitalei Bucureşti, în primele decenii ale secolului 19.

       Autorul a făcut o radiografie a Principatului Munteniei, în care trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică  la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri, cartea reconstituie minuţios tabloul vieţii cotidiene în„Dacia” de la hotarul dintre secolele 18 şi 19 (doctorul mărturiseşte că a urmărit vreme de 25 de ani fenomenele legate de climă).

A fost preocupat de faună, de alimentaţia oamenilor, de produsele care fac din ţară una dintre cele mai bogate din Europa.

        Topografia sa merge în adâncime, pe judeţele existente la acea vreme. „Aptitudinea naturală ce are acest neam spre a primi cultura dă speranţe sigure că un guvern potrivit şi generos poate în scurt timp să-i consolideze fericirea şi prosperitatea şi să-l facă demn de strămoşii săi…

În raport cu constituţiunea lor fizică, formată prin influenţa climei, locuitorii sunt blânzi, răbdători, primitori de cultură şi cu caracter solid, modelat în societatea bună prin învăţătură şi exemple bune…Acest popor, cu inteligenţa lui naturală, foarte lesne poate să-şi cultive moravurile, să progreseze în ştiinţe şi arte şi să trăiască fericit”.

1812: Începutul celei de-a treia domnii a lui Scarlat Callimachi în Moldova.

Scarlat Callimachi  (n. 1773 în Constantinopol; d. 12 decembrie 1821), a fost domnul  Moldovei între 24 august 1806 – 26 octombrie 1806, 4 august 1807- 13 iunie 1810  şi 17 septembrie 1812 – iunie 1819, și al Ţării Româneşti între lunile februarie şi iunie 1821.

Protector al culturii, a acordat atenție Academiei Domnești din Iaşi şi celei teologice de la Socola.

În 1813, odată cu deschiderea Cursului de inginerie şi hotarnică în limba romană, de catre Gheorghe Asachi, se puneau bazele învațămîntului academic în limba romană.

Din inițiativa lui Asachi a fost pusă în scena şi prima piesă de teatru în limba romană, „Mirtil şi Hloe”, prelucrată dupa poetul Florian.

Lui Callimachi i se datorează elaborarea primului cod de legi din Moldova – Codicele Callimachi, publicat în 1817 în limba greacă.

In ianuarie 1821 a fost numit domn al Valahiei, dar izbucnirea mișcării lui Tudor Vladimirescu l-a împiedicat să-şi ocupe tronul.

  Îi scutește pe boieri de dări și le dă și un număr de oameni (poslușnici).

A luat măsuri împotriva ciumei si este cel care a  introdus cultura  cartofilor în Moldova.

A fost mazilit pentru că era considerat omul rușilor. Scarlat a fost dus la  Constantinopol  unde a scapat de execuție numai datorită nebuniei care l-a lovit.

Moare otrăvit în 1821, pentru că era bănuit că este de partea revoluției grecești.

1823: A încetat din viaţă la Avrig in Transilvania, Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; (n. 5 iunie 1779, la Avrig).

A fost un pedagog,teolog, traducător și inginer român, care a intemeiat învățământul  în limba română din Țara Românească.

 A fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, “Şcoala de la Sfântul Sava” – 1818 din Bucuresti .

 1844: S-a născut la Bucuresti, Constantin I. Brătianu, general român, geodez şi cartograf, fiul lui Dimitrie Brătianu și al Victoriei Brătianu.

S-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864). A fost fiul lui Dimitrie Brătianu.

În anul 1900 este numit director superior al Institutului Geografic al Armatei şi subsecretar de stat major general în Statul Major General al Armatei.În anul 1905, când la conducerea Statului Major General al Armatei a fost numit un general mai nou în grad decât generalul Bratianu, prin Înaltul Decret nr. 2495 din 30 aprilie, Institutul Geografic al Armatei a fost subordonat direct Ministerului de Război.

       În anul 1906 Constantin Bratianu a prezentat la Conferinţa Internaţională de la Budapesta şi la lucrările Comisiei Italiene de Geodezie o serie de probleme tehnice şi ştiinţifice referitoare la determinarea diferenţei de longitudine astronomică dintre Bucureşti şi Paris, la rezultatele obţinute în urma măsurării a patru baze geodezice cu rigle bimetalice şi la legarea nivelmentului ţării la nivelul „zero Marea Neagra”, lucrări executate cu o mare precizie de măsurare.

     Pe plan intern, generalul Bratianu a devenit la 23 martie 1907 preşedintele Secţiei de Geografie Militara din cadrul Societăţii Regale Române de Geografie.

Rămâne în funcţia de director superior al Institutului Geografic al Armatei până în primăvara anului 1907, când a fost trecut în rezervă si „însumat” în aceasta calitate la Corpul I Armata.La 1 aprilie 1907, Constantin I. Bratianu demisionează din functie. Cu aceasta ocazie este trecut în rezervă şi avansat la gradul de general de divizie. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1910, la 76 de ani.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1899; (d. 6 ianuarie 1910, București).

1856: S-a născut în Bucureşti,  Moses Gaster, fost rabin în România şi Anglia, care s-a distins ca filolog, istoric literar şi folclorist, în mod deosebit în domeniul limbii şi culturii române şi al studiilor iudaice, a fost membru de onoare al Academiei Române; (d. 5 martie 1939 în localitatea Appleton, Berkshire din Marea Britanie).

A fost fiul lui Abraham Emanuel Gaster, secretar, consul si insarcinat cu afaceri al Olandei la Bucureşti, şi al Finei Judith (n. Rubinstein), din familia pianistului american Arthur Rubinstein.
 Studii superioare în Germania (din 1873), la Breslau, la Jiidisch theologisches Seminar (Ib. semitice si teologie) si la Universitatea din oraş,  Iimbi romanice .

A fost Doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig cu o teza de fonetica româneasca. A obţinut Diploma de rabin şi predicator (1881).

A debutat în revista Columna lui Traian şi a susţinut prelegeri de literatura română si mitologie comparata la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucuresti (188l-1885), la care asistă T. Maiorescu si B. P. Hasdeu.

  Activitatea intensă a lui Moses Gaster pentru emanciparea coreligionarilor săi, va avea un rol hotărâtor în decizia de  expulzare a sa din ţară (1885).

Se va stabili la Londra, sperând în revocarea decretului de expulzare, dar va rămâne pentru intreaga viata in Capitala britanică, unde a fost numit în 1887 rabin-sef al comunitatii evreiesti de rit spaniol (sefard).

A ţinut prelegeri la Universitatea din Oxford (1886; 1894), a fost membru în consiliu (din 1889), presedinte (1907-1908), apoi vicepresedinte perpetuu la The Folklore Society din Londra şi a devenit vicepreşedinte la The Royal Asiatic Society (1926), membru în The Royal Society of Literature (1930); preşedinte al Societăţii Quest (1931) etc.

A fost distins în România cu Medalia Bene Merenti clasa II (1881) si clasa I (1891; 1924) şi devine membru al Ordinului Coroana României, cu gradul de Comandor (1921) si Mare Ofiţer al Coroanei României (1930). 

A colaborat la zeci de publicaţii din tara si strainatate. Bibliografia operei sale cuprinde aproape trei sute de titluri, ilustrind toate domeniile in care a activat: cultura ebraica veche, lingvisticasi filologie, literatura romana veche, literatura populara.

Pentru cultura română Moses Gaster este, mai presus de toate, un erudit istoric literar, care s-a lansat  in teorii folclorice indraznete .

Dincolo de importanta lor teoretica si metodologica, lucrarile sale au contribuit la popularizarea in strainatate a literaturii si folclorului romanesc.

Tot perioadei engleze ii aparţine lucrarea  Chrestomatie romana (I-lI, 1891), considerata a fi opera sa de capetenie.

Moses Gaster a pregatit-o timp de aproape zece ani,pe vremea cind inca mai lucra la Literatura popularei romana.

Academia Româna a respins-o insă de la premiere, din cauza contributiei personale reduse a autorului, cum aprecia raportorul N. lonescu, nesocotind dificultatea intocmirii unei asemenea lucrari, precum si importanta sa practica nemijlocita.

Cativa ani mai tirziu. Moses Gaster publica Geschichte der rumanischen Literatur (1901), de o utilitate covirsitoare pe acea vreme in a oferi strainatatii o imagine mai exacta a literaturii si folclorului romanesc.  

Savantul Moses Gaster a fost autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu .

Ca lingvist, a susținut documentat romanitatea poporului român și latinitatea limbii române în lucrări ca Stratificarea elementului latin în limba română sau Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen.

Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea și periodizarea limbii române, de locul și importanța literaturii române și a îngrijit cea mai bună ediție din Povestea vorbei a lui Anton Pann.

1875: S-a născut Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor; fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română “Camille Flammarion”.

A întemeiat Societatea astronomică română, societatea Prietenii Științei,împreună cu savantul Gh.Țițeica, Universitatea Populară din București (împreună cu chimistul Constantin I. Istrati, în 1918), Societatea Prietenii Științei ( ).

A publicat numeroase articole în ziarele vremii, și peste 100 de broșuri, dintre care: Cucerirea aerului, Planeta Marte, Eclipsele, Romanul cerului, Viața și invențiile lui Edison.

A editat ziarul Știinta tuturor și a condus Ziarul călătoriilor și științelor populare.

A scris romane științifico-fantastice: În anul 4000 sau O călătorie la Venus; O tragedie cerească, Poveste astronomică; Puterea științei, sau Cum a fost omorât Răsboiul European, Poveste fantastică, a tradus lucrări științifice sau SF.

1876:  S-a născut la București, compozitorul roman Alexis Catargi; (m. 20 august 1923, Sinaia).    

Studiile muzicale le-a început la Bucureşti cu Robert Klenck (vioară), continuându-le la Viena, Roma şi Paris, cu Andre Gedalge (armonie, contrapunct), Van Dyck (canto), Vincent d’Indy (compoziţie) şi Camille Chevillard (compoziţie, dirijat). A luat lecţii particulare cu George Enescu (vioară, compoziţie).

A fost ataşat cultural şi secretar de legaţie la Paris (1914-1918). A scris cronici muzicale, articole şi eseuri si  a dirijat diverse formaţii orchestrale şi trupe lirico-dramatice.

1877: S-a născut la Bucureşti, Iosif Paschill, compozitor, pianist, organist, dirijor de cor şi pedagog român, de naţionalitate germană, unul dintre primii compozitori si interpreţi de muzica de orgă în România; (m. 29 martie 1966, Bucureşti).

 S-a distins și în compoziție ca autor al unor romanțe care au rămas în patrimoniul de aur al muzicii ușoare românești, ca de exemplu „Sub vișinul înflorit” „,În rariștea de lângă vii”, „Ce vrei?” (cuvinte de I.Dorianu), „Ochii tăi frumoși și limpezi”.

Iosif Paschill a compus piese muzicale pentru orgă, muzică corală, pentru fanfară, opera Mărioara pe un libret de regina Elisabeta (Carmen Sylva), o cantată de Crăciun, o fantezie rapsodică, „Ave Maria”, un pot-pourri de muzică populară românească „Floarea României”, muzică liturgică catolică.

A compus chiar și muzică sinagogală, ca de exemplu lucrarea„Maggen Avot” (1919), pe care a dedicat-o cantorului evreu Arnold Wecker, în amintirea colaborării dintre cei doi la Templul coral din București.

1881: S-a născut (S.V. pe 4 septembrie) la Bacau, George Bacovia, poet român de excepţie format la școala simbolismului literar francez; ( d.22 mai 1957, Bucureşti).

Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe de la marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

1884: S-a născut basul George Folescu; (m. 1939).

A fost unul dintre marii artisti ai începuturilor operei în ţara noastră.

In ciuda succesului fulminant de pe scena Operei Române, viaţa privată a lui Gheorghe Folescu a fost una plină de zbuciumări.

După două căsnicii ratate, Folescu s-a închis în sine şi s-a adâncit într-o suferinţă iremediabilă. Se transformă într-un om extrem de complicat şi contradictoriu.

În noaptea ploioasă de 17 noiembrie 1939, acesta s-a împuşcat în cap folosind un revolver. Cadavrul a fost găsit în baia apartamentului în care acesta locuia.

Astăzi,Gheorghe Folescu este amintit printr-o stradă din Bucureşti care-i poartă numele, Primăria Slobozia acordându-i în anul 2003 numele de cetăţean de onoare.

1888 (17/29 septembrie): A decedat la Bucureşti, poeta română de limbă franceză Iulia Haşdeu, fiica savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu.

A  publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (n. 14 noiembrie 1869).

Unele surse  dau ca dată a morţii sale ziua de 23 septembrie 1888.

Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea iubitei sale fiice, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

Se spune că atât castelul de la Câmpina cât și cavoul Iuliei de la Cimitirul Bellu au fost construite după directivele riguroase ale spiritului defunctei transmise în cadrul unor ședințe de spiritism.

În prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, Sic cogito, Hasdeu se confesează:

„Cum? nu știu, nu știu, nu știu, dar fără ca s-o știu, mâna mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.

Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu).

Era scris și iscălit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”

1901: S-a născut Alexandru Cosmovici, compozitor şi muzicolog; (m. 1995.

1916: (16/29 – 20.IX/3.X):  Se desfăşoară Bătălia de la Praid-Sovata, ultima acţiune ofensivă a Armatei române pe frontul din Transilvania în campania din anii 1916-1917.

Bătălia de la Praid-Sovata au reprezentat  acțiuni militară de nivel tactic, în perioada 16/29 septembrie – 20 septembrie/3 octombrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor române, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 7 Infanterie, Divizia 8 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 39 Honvezi ungară, Divizia 72 Infanterie austro-ungară și Brigada 1 Landsturm ungară.

A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în bătălia dintre Olt și Mureș.

La 14 (27) septembrie înaintarea Diviziei 14 Infanterie a fost oprită şi s-a organizat apărarea pe aliniamentul atins.

1919: Se înfiinţează la Cluj Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, purtând numele primului director – compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima.

1922: S-a născut violoncelistul Radu Aldulescu, stabilit în Italia din 1969; (m. 2006).

1935: România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional, interpretat  ca un merit al lui Titulescu, ales preşedinte al acestei organizaţii în 1930.

1939: Intre 17 şi 18 septembrie, în urma ocupării Poloniei de către nazişti (la 1 septembrie) si sovietici ( 16 septembrie), membrii Guvernului acestei ţări s-au refugiat în România

1944: Al doilea război mondial: Armata a IV-a Română poartă lupte grele pentru forţarea Mureşului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureş – Dealul Sângiorgiu – Iernut, zdrobind rezistenţa înverşunată şi bine organizată a armatelor germano-ungare.

Bătălia de la Oarba de Mureş este considerată cea mai grea bătălie purtată pe teritoriul românesc în cel de-al doilea război mondial, aproximativ 11 000 mii de militari români, aflaţi sub comandament sovietic, pierzându-şi viaţa în intervalul 17.09- 6.10.1944.

1946: A murit Ion Ionescu (Bizeţ), inginer constructor şi matematician, care  a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din ţara noastră.

A fost unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică” si membru corespondent al Academiei Române din 1919; (n. 1870).

A fost profesor la Școala politehnică din București.

A condus lucrările de construcție a numeroase poduri, printre care podul peste Borcea (prima porțiune a podului peste Dunăre), podul de la Bobolia pe Valea Prahovei, podul metalic curb de cale ferată și șosea peste bazinul de la Giurgiu (1905 – 1906), a elaborat proiectul pentru Șantierul naval de la Turnu-Severin, etc.

Este autorul unui studiu de deviere spre Prut a apelor Siretului în vederea construcției unei centrale hidorelectrice și a transformării Prutului într-un canal navigabil între Galați și Iași si  a excutat harta hidrografică a bazinului Dunării.

1953: S-a născut actorul român Valentin Teodosiu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1978 si a debutat pe scena Teatrului Nottara in 1977, cu rolul principal din spectacolul Peer Gynt de Henric Ibsen, si a jucat până in anul 2000 in zeci de spectacole.

Din anul 2002 este actor al Teatrului de Comedie si a  apărut la televiziune in numeroase spectacole de teatru, in emisiuni, reclame, precum si in spectacole de teatru radiofonic.

Pe marele ecran a debutat in 1977, cu un rol in filmul Aurel Vlaicu.

Cea mai recentă peliculă in care a fost distribuit se numește Umilința, lansată in 2011.

1963: Premiera primei coproducţii franco-române, filmul “Codin”, ecranizare a romanului lui Panait Istrati, în regia francezului Henri Colpi.

Scenariul: Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi; în distribuţie: Mihai Fotino, Virgil Platon, Françoise Brion; prima coproducţie cinematografică româno-franceză, filmul a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes.

1973: S-a înfiinţat sub conducerea poetului Adrian Păunescu, Cenaclul „Flacăra”,

Această manifestare, interzisă de autorităţile comuniste la 16.VI.1985) a fost o adevărată rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori.

Pâna la sistarea sa, a totalizat 1.615 de spectacole de muzică şi poezie în toată ţara.

Adrian Paunescu si Marcela Saftiuc în 1981, la Cenaclul „Flacăra”

Între anii 1979 – 1985, manifestările aferente erau consemnate săptămânal în emisiunea „Radiocenaclul Flacăra – valori ale muzicii tinere”, la Radio România .

1989: A murit  la Craiova, Ion Desideriu Sîrbu (numele la naştere: Sîrbu Desideriu), prozator, dramaturg, scenarist şi eseist, autor în special de literatură de sertar,  membru fondator al Cercului literar de la Sibiu (1945); (n. 28 iunie 1919, Petrila, județul interbelic Hunedoara).

A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu si a fost redactor în București, la revista Teatru iar apoi la Revista de pedagogie.

În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă și datorită unei presupuse colaborări cu „reacționarii” maghiari în perioada Revoluției  anticomuniste din Budapesta 1956, a fost arestat și condamnat politic, întâi la un an, iar apoi pedeapsa a crescut la șapte ani.

A fost arestat în septembrie 1957 pentru omisiune de denunţ împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat  şi condamnat la şapte ani de închisoare.

După eliberarea din închisoare, a lucrat câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reușește, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Național din Craiova ca secretar literar.

Rămâne sub supravegherea Securității locale si centrale, ofițerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorții, va deveni la rândul său scriitor după demisia din Securitate.

Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu.

I.D. Sîrbu, mărturisea că a rămas în România „ca să moară cu sistemul de gât”.

De curând a apărut la editura Curtea Veche volumul „Zidul de sticlă. Ion D.  Sîrbu în arhivele Securităţii „, scris de cercetătoarea Clara Mareş, carte ce prezintă impresionantul dosar de urmărire al lui I.D. Sîrbu, un fel de „roman” al vieţii sale scris de organele securităţii statului.

Lucrarea prezintă cei nu mai puţin de 32 de ani în care filosoful, publicistul şi scriitorul I.D. Sîrbu a fost controlat pas cu pas de ochiul „vigilent” al principalului organ de represiune din România comunistă.

1991: Parlamentul  R.Moldova  a adoptat „Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice”.

1997: A murit la Bucuresti, Arşavir Nazaret Acterian, fost avocat, jurnalist, scriitor şi memorialist român de origine armeană; (n.18 septembrie 1907, Constanța).

A urmat cursurile Facultăților de Litere și Drept din București si a devenit redactor-șef al revistei Vremea.

A colaborat la revistele Ideea Europeană, Fapta, Discobol. Coleg și prieten apropiat cu Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Barbu Brezianu.

 Face parte dintr-o renumită familie de armeni ce a dat culturii române pe Jeni Acterian (regizoare și memorialistă) și Haig Acterian (critic teatral, regizor, director al Teatrului Național București).

A făcut închisoare politică între 1949-1953 și 1959-1964, trecînd prin închisorile comuniste de la Jilava, Aiud și Canal.

 După eliberare, a lucrat ca mozaicar la Fabrica de cerneluri și la Fabrica de construcții, ca anticar și ca funcționar la Institutul de Hematologie. 

A intemeiat în 1991, al Fundația Arhiva Culturală Română, alături de Fabian Anton.

1996: Aeroportul din Cluj–Napoca a fost deschis traficului internațional de călători și mărfuri, în baza Hotărârii nr. 791/12 septembrie 1996 în vigoare de la 17 septembrie 1996.

2000: S-a stins din viață la București, în urma unui infarct, Dem Rădulescu, unul dintre marii actori români de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori, la 21 septembrie 1931. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de box  de amatori, la Râmnicu Vâlcea la categoria mijlocie.

A debutat ca amator la vârsta de 17 ani.

În 1956 a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de regizorul Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.

A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoarea pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși. Liviu Ciulei l-a numit „Un actor de geniu”. A fost casatorit cu actrita Paula Radulescu, de care mai apoi a divorțat, căsătorindu-se cu eleva sa de la I.A.T.C., actrița Adriana Șchiopu, urmașa lor fiind Irina Radulescu.

 A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

De asemenea, a fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

  În 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

2006: A încetat din viaţă la București, în urma unui cancer cu multiple metastaze, cunoscutul realizator de televiziune Aristide Buhoiu; (n. 4 aprilie 1938, Lugoj).

A fost absolvent al facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1962.

Emigrat în  1984 în SUA, a rămas în memoria telespectatorilor români ca realizator al emisiunilor de televiziune „Drumuri printre amintiri” si „Drumuri europene”, difuzate in perioada 1976-1983, Buhoiu a fost redactor, operator, sunetist, dar si editor al unei publicatii saptamanale destinate romanilor din SUA, Universul.

A fost laureat al cinci premii nationale pentru televiziune, si  a fost decorat de presedintele Ion Iliescu, în 2004, cu ordinul „Meritul Cultural in grad de ofiter”.

A condus timp de sapte ani  Academia de Radio si Televiziune din Bucuresti si a fost ales presedintele Uniunii pentru Societatea Civila.

2015: S-a stins din viata tenorul Cornel Stavru, unul dintre cei mai îndrăgiţi tenori pe care i-a avut Opera Naţională Bucureşti din 1958 timp de mai bine de două decenii.

În 2014 trecuse pragul celor 85 de ani, Cornel Stavru fiind născut la Constanţa, la 31 august 1929.

Tot într-un 31 august al anului 1984, Cornel Stavru părăsea prima scenă lirică a ţării după mai bine de un sfert de veac de activitate artistică.

A fost initial  inginer, absolvent al Facultăţii de Poduri şi Tuneluri, în anul 1952. In anul 1953 a cucerit Premiul al III-lea la Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi şi la Festivalul Internaţional al Tineretului din Bucureşti, iar un an mai târziu, a fost angajat ca solist la Ansamblul Armatei, unde va primi primele lecţii serioase de canto de la Alexandru Colfescu, continuate la clasa baritonului Alexandru Costescu-Duca.

După ce cucereşte premiul al II-lea la Concursul Internaţional de canto de la Moscova (1957), unde Preşedintele juriului era însuşi legendarul tenor Tito Schipa, în aprilie 1958 debutează la Operă, în rolul Manrico din Trubadurul de Verdi.

De-a lungul carierei, Cornel Stavru a întreprins turnee individual şi cu ansamblul Operei bucureştene în: Rusia, China, Ungaria, Bulgaria, Egipt, Belgia, Cuba, Grecia şi Franţa.” Vocea sa a fost una dintre cele mai frumos timbrate din câte au răsunat pe scena Operei Naţionale şi nu numai. Puternică, strălucitoare, egală în toate registrele şi mai ales expresivă. ” Astfel l-a portretizat critica, astfel a rămas în memoria acelora care au avut privilegiul să-l asculte pe viu. (romania-muzical.ro)

2015: A încetat din viață tenorul Cornel Stavru (31 august 1929, Constanța).

A fost unul dintre cei mai îndrăgiţi tenori pe care i-a avut Opera Naţională Bucureşti timp de mai bine de două decenii.

 A fost de formație inginer, absolvent al Facultăţii de Poduri şi Tuneluri, în anul 1952. In anul 1953 a cucerit Premiul al III-lea la Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi şi la Festivalul Internaţional al Tineretului din Bucureşti, iar un an mai târziu, a fost angajat ca solist la Ansamblul Armatei, unde va primi primele lecţii serioase de canto de la Alexandru Colfescu, continuate la clasa baritonului Alexandru Costescu-Duca.

După ce cucereşte premiul al II-lea la Concursul Internaţional de canto de la Moscova (1957), unde Preşedintele juriului era însuşi legendarul tenor Tito Schipa, în aprilie 1958 debutează la Operă, în rolul Manrico din Trubadurul de Verdi. De-a lungul carierei, Cornel Stavru a întreprins turnee individual şi cu ansamblul Operei bucureştene în: Rusia, China, Ungaria, Bulgaria, Egipt, Belgia, Cuba, Grecia şi Franţa.

2017: A murit Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei naţionale masculine de handbal a României; (n. 1934).

A fost handbalist şi antrenor al echipei primului club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare pe care l-a înființat, dar şi al echipei naţionale masculine de handbal.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/17/o-istorie-a-zilei-de-17-septembrie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis.

Sfânta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis sunt praznuite pe 17 septembrie. Au vietuit in Italia si au patimit in timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, inseamna intelepciune.

Ea a avut trei fiice pe care si le-a botezat cu numele celor trei virtuti teologice: Pistis – credinta, Elpis – nadejde si Agapis – dragoste.Prefectul provinciei, Antioh, le-a denuntat imparatului Adrian ca sunt crestine. Imparatul le-a poruncit sa aduca jertfa zeitei Artemis.

Pentru ca au refuzat, imparatul a poruncit sa fie omorate doar fiicele, ca mama sa sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci si pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate in anul 137.

Cand au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani si Agapis noua ani.Sofia a luat trupurile celor trei fiice si le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica “Sfantul Mucenic Pangratie“.

Din anul 1992, Sfanta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.