CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 8 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 1653 (8 aprilie stil nou/28 aprilie 1653, stil vechi), inceteaza scurta domnie a lui Gheorghe Ştefan în Moldova.

Venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și recastiga  tronul Moldovei.

Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei

 

 

 

 

 

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

 

 

 

 

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 

Vasile Lupu (n.1596 – d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 

 

 

 

 

Prin prestigiul sau pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avant culturii bisericeşti.

Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea, gandindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan.

Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi a lui Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile Lupu a fugit peste Nistru la Cameniţa, de unde se va întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş, şi va iesi învingător la Popricani, dar nu se va mulţumi numai cu recaştigarea tronului, ci îl va urmări pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gandul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în inchisoarea  Şapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, iar în 1661 moare la Constantinopol.

 

 

 

 

 

1852: Are loc premiera comediei Chiriţa în provincie, de V. Alecsandri.

 

 

 

 

 

1879: S-a născut Ion Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat, una din figurile  reprezentative ale  istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX, cu  contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; (m. 21 septembrie 1945).

 

 

 

 

 

 

 

Ioan C. Filitti

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1915, a fost ales membru corespondent al Academiei Române care i-a acordat prestigiosul său premiu Năsturel Herescu , în semn de recunoaștere a valorii monografiei sale ” Domniile Romāne  sub Regulamentul organic”, carte care a fost publicata  simultan în București (de Editura Socec), Leipzig (Otto Harrassowitz) și Viena (Carl Gerold).

A fost apoi retipărite de, Editura Academiei, sub supravegherea istoricului Nicolae Iorga.

 

De asemenea, în 1915,  Filitti si-a expus opiniile  cu privire la problema spinoasă a „Capitulațiilor”, contracte semnate de Principate (Țara Românească și Moldova), când au intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Filitti avut o contributie importanta  la istoria socială, istoria juridică, in  genealogie și heraldică. A fost  membru al Partidului Conservator șiasistent al liderului său  Titu Maiorescu. 

 A fost un „germanofil” si opus în secret pactului dintre România și Puterile Antantei,optand  să rămână  pe teritoriul   ocupat de Puterile Centrale.

El a căzut în dizgrație pentru   colaboraționism dar a reusit sa scape de  sentința la moarte pentru trădare. 
Spre sfârșitul vieții sale, el a sprijinit regimul dictatorial cunoscut sub numele de Frontul Renașterii Naționale.

Revoluția română din 1989 a dus la o reconsiderare a operei lui  I. C. Filitti, atât ca cercetător cat și ca polemist.

Arhiva Filitti, păstrată de Manole Filitti, a fost împărțita în fonduri separate, între mai multe instituții:. Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale, colecția Palatul Cotroceni, si Muzeul Județean Ialomița Selecțiuni din jurnalele istoricului au fost publicate de istoricul Georgeta Filitti  în  Revista Istorică, la începutul anilor 1990.

 

 

 

 

 

 

 

 1885, 8/20: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, dă primul spectacol în limba română, cu opera „Linda de Chamonix” de Gaetano Donizetti.

 

 

 

 

 

 

 

1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu; (m. 1985).

 

 

 

 

 

 

 

 

1921: Începe, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România.

A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova, in  Rusia sovietica.

Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoricul  aparitiei P.C.R.

 

 

 

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic.
Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România, denumire care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea cca.1000 de membri si a avut o politica trădătoare şi antinaţională.

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că: „Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie-aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924– pana in august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei şi indeplinind planurile Rusie bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exeptia primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toşi ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice -, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de aceasta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub psudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

 

 

 

 

 

1924: S-a nascut la Baziaș, județul Caraș, marele scriitor român Petru Dumitriu, autorul romanului „Cronica de familie”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 S-a stins din viaţă pe 6 aprilie 2002 la Metz, în Franţa. Sfârșitul l-a găsit lucrând la o trilogie intitulată „Non credo, oro”, în traducere „Nu cred, mă rog”.
 
Când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl, o scriitoare română de origine franceză, i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte.
 
În decursul carierei, Petru Dumitriu a scris eseuri, poezii, proză şi critică literară. Potrivit Wikipedia, este primul scriitor român care a definit în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene, numărându-se şi printre primii scriitori europeni care a înțeles marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii, numit astăzi globalizare.

 

 

 

 

 

1924: S-a născut la Craiova, Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România.

In 1943 s-a inscris la Facultatea de istorie, si la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, afirmandu-se ca lider al studentilor PNT-isti, partid in care se inscrie la varsta de 19 ani. 

Dupa ocuparea Tarii de catre sovietici se afla in primele randuri ale celor care lupta impotriva samavolniciilor ocupantului si a terorii comuniste. Este curand reperat si cunoaste primele arestari : iulie, septembrie si noiembrie 1945. Urmarit, intra in clandestinitate, se refugiaza un timp in munti si participa activ la campania electorala din toamna anului 1946.

Este din nou arestat si condamnat in iunie 1947 la un an si jumatate inchisoare. Dupa o scurta perioada de libertate este iarasi arestat si condamnat in « lotul TUNT – Tineretul Universitar National-Taranesc » la cinci ani pe care ii efectueaza in mare parte in lagarul Peninsula de la Canal. Eliberat in august 1954 va lucra pe diferite santiere din Tara fiind constant urmarit de Securitate care il rearesteaza in mai 1961. Este din nou condamnat in mai multe procese politice ; intre 1947 si iulie 1964, cand este eliberat, Cicerone Ionitoiu a fost condamnat in 6 procese penale la un total de peste 24 de ani de puscarie si munca silnica, din care a executat peste 10.

A fost printre ultimii detinuti politici eliberati din inchisoari, cand acestea s-au inchis, in urma presiunilor Occidentului, in vara lui 1964.

A fost printre putinii care au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist sau sa faca macar o declaratie de recunoastere a unor imaginare merite ale acestuia. Aceeasi intransigenta si hotarare de a persevera in lupta impotriva comunismului l-a caracterizat si dupa iesirea din puscarie, pana in ultima clipa a vietii.

In 1979, a obtinut un pasaport entru Franta, in urma interventiilor presedintelui Valéry Giscard d’Estaing. In FRanta a fost activ atat in PNT din exil cat si in cadrul Consiliului National Roman, recent infiintat ; a fost un colaborator apropiat a lui Nicolae Penescu, presedintele PNT in exil, cel care a luat initiativa constituirii CNR.

Exilul romanesc este insa profund divizat, in parte infiltrat si orgoliile si ambitiile nu permit o reala coagulare a acestuia. Dupa moartea lui N. Penescu in 1982, Ionitoiu devine presedintele PNT in exil, din care fac parte veterani ai inchisorilor comuniste : Alexandru Bratu, Nicolae Evolceanu, Dumitru Ionescu, Ovidiu Borcea, Alexandru Micle, etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti.

A decedat la 26 ianuarie 2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1929: S-a născut la Braila,  Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune, membru al grupului muzical celebru in epoca ,”Trio Grigoriu”, impreuna cu fratii sai George si Angel; (m. 1978).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cezar Grigoriu a fost a casatorit cu fiica cea mica a lui Gheorghiu Dej. Mariajul a rezistat aproape un deceniu, insa cantaretul nu si-a intalnit niciodata socrul sau.

 

 

 

 

 

 

 

1937: S-a nascut in comuna Crasna, judetul Gorj, scriitorul  Darie Novăceanu (numele la nastere: Aurel Mitutoiu), poet, traducator si eseist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultatii de Limba si  si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti, sectia spaniola (1957-1962), la terminarea acesteia angajându-se ca referent la Ministerul Afacerilor Externe. Specialist pe spaţiul hispanic şi, mai ales, in  literatura spaniolă, fiind foarte activ în ceea ce priveşte traducerile din/în limba spaniolă. Deşi angajat al M.A.E., a colaborat permanent înainte de Revoluţie la diferite publicaţii, fiind redactor la revistele „Secolul 20”, „Lumea”, „Gazeta Literară”, „Luceafărul”şi „România Literară”. A mai lucrat ca funcţionar la Uniunea Scriitorilor.

Debuteaza cu versuri in culegerea Oltenia literara (1955), si  editorial cu volumul de versuri Autobiografie (1962).

A fost redactor la revistele  Secolul 20 (1962-1964), Luceafarul (1964-1966), Gazeta literara (1966-1968), functionar la Ministerul Afacerilor Externe (1966), liber profesionist din 1968, si pensionar al Uniunii Scriitorilor.

A fost un apropiat al grupului Roman din F.S.N. Oricum, în momentele Revoluţiei din decembrie 1989 a fost solicitat de către noii lideri F.S.N. să gestioneze apariţia cotidianului„Adevărul” (în fapt, fostul ziar de partid „Scânteia”, care în tumultul Revoluţiei fusese rebotezat provizoriu şi „Scânteia Poporului”).

De altfel, articolul – program din primul număr al noului cotidian, „La început de drum. E timpul adevărului”, statuează adeziunea la programul general al F.S.N.

 La 25 decembrie 1989, devine director – fondator al ziarului.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.Este nevoit să plece la 29 martie 1991 de la conducerea ziarului , în urma unui conflict  cu Ion Iliescu si Petre Roman.

Asemenea multor protagonişti ai evenimentelor din anii 1989 –1990, Darie Novăceanu şi-a continuat cariera în diplomaţie. La nici jumătate de an după plecarea de la Adevărul (30 august 1991), a fost numit ambasador în Regatul Spaniei (rechemat la 24 decembrie 1996). 

 

  A publicat volumul de poezii (Pasari de lut, 1966; Tehnica umbrei, 1970; Peisaj in miscare, 1971; Exista nopti, 1973; intoarcerea gladiatorului, 1986; Lumina toamnei, 1987), eseuri pe teme culturale si politice (Noaptea, pe drumurile Italiei, 1968; Ora Americii Latine 1971; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, 1975; Efectul oglinzii, 1983); o monografie: Federico Garcia Lorca, 1974; texte insotitoare ale unor albume (Insulele Canare, 1981; Anotimpuri romanesti. loan Gh. Vrineantu, 1981).

Numeroase traduceri din autori de expresie spaniola, insotite de prezentari critice (J. M. Castillo-Navarro. E. Sabato, J. R. Jim6nez, J. L. Borges, F. Garcfa Lorca, H. Ziatas, G. Garcia Marquez, Luis de G6ngora, G. Torrente-Ballester, D. Samper, J. J. Armas Marcelo, antologii ale poeziei chiliene si cubaneze).

A tradus in spaniola creatia unor poeti romani, Arghezi, Bacovia, Blaga s.a.

Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie românească și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

 

 

 

 

 

 

 

 

1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost aceea de ambasador al României în Republica Franceză; (m. 2011).

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

 

 

 

 

 

1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe 5 ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS (sovromurile vor fi desfiinţate în anul 1954)

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: S-a nascut la Medias, jud. Sibiu, politicianul roman Ioan Ghişe.

In anul 1980 a absolvit Facultatea de Matematica la Universitatea din Brasov, iar in 1987 a absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tot la capitolul studii, Ghise se poate mandri cu un Masterat Managementul Proiectelor SNSPA, master obtinut in anul 2007.

In 1990-1991 a fost  Director al Colegiului National de Informatica Grigore Moisil  din Brasov.

Ioan Ghise este casatorit si are o fata in varsta de 18 ani.

De-a lungul timpului, a fost membru al Partidul National Liberal si  primar al municipiului Brasov din 1996 pana in 2004, deputat si senator in Parlamentul Romaniei.

A declarat ca decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea președintelui României din 2012 este neconstituțională si a organizat o continuare a protestelor din ianuarie 2012 contra revenirii la Cotroceni a lui Traian Băsescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A parasit PNL, motivandu-si decizia pe  faptul ca liderii liberali si-au asumat o serie de decizii prin care, in opinia sa, au tradat votul romanilor din 2012, privind demiterea presedintelui Basescu.

Ioan Ghise este casatorit si are o fata in varsta de 18 ani.

 

 

 

 

 

 

 

1956: S-a nascut fotbalistul  si antrenorul roman Victor Piţurcă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este actualul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României; a fost în alte două rânduri antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

 

 

 

 

 

 

 

1970: S-a născut, solista vocala şi actriţa Anca Ţurcaşiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1977: A încetat din viaţă Ion Cârja, prozator şi deţinut politic român: „Cremene în apa vremii”; „Canalul morţii”; (n. 25 martie 1922).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1984: Uniunea Sovietică anunţă că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. 

Jocurile au fost boicotate de URSS, iar Cuba si 14 tari est europene, mai putin Romania (semnatara a Pactului de la Varsovia) si  Iugoslavia, au ales sa nu participe la aceasta editie. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vedeta Jocurilor a fost romanca Ecaterina Szabo cu cele mai multe medalii cucerite la gimnastica artistica, patru de aur si una de argint.

Romania a ocupat  locul 2 in clasamentul pe medalii, cea mai buna clasare din istoria participarii la Jocuri.

 

 

 

 

 

 

1997: Presedintele R.Moldova, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Grigori Maracuta, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

 

 

 

2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia.

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: A încetat din viaţă la Bucuresti, actorul şi regizorul Victor Moldovan: „Regina de Navara”, „Dona Diana”, „Bădăranii”, „Vecina de alături”, „Anul viitor la aceeaşi oră”; (n. 11 iunie 1926, Zlatna)

Pe parcursul carierei sale, a fost asistentul de regie al unor personalități ale teatrului românesc: Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Moni Ghelerter, Horea Popescu, Radu Beligan și Ion Cojar. A fost și regizor de teatru, punând în scenă spectacolele Regina de Navara, Heidelbergul de altădată, Dona Diana, Bădăranii, Vecina de alături și Anul viitor la aceeași oră.

 

 

 

 

 

 

A murit actorul Victor Moldovan

 

 

 

 

 

In 1952 s-a căsătorit  cu cântăreața de muzică populară Angela Moldovan.

 A predat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, printre studenții săi numărându-se Florina Cercel, Ovidiu Moldovan și Mariella Petrescu.

A fost distins cu Medalia Meritul Cultural clasa I, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 8 mai este :

 

 

 

 

Ziua Mondială a Crucii Roşii (azi si a Semilunii Rosii).

 

 

 

Marcheaza ziua de nastere a fondatorului Miscarii Internationale a Crucii Rosii, elvetianul Henry Dunant.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din aceasta organizatie face parte si Romania, din data de 4 iulie 1876.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua Partidului Comunist  din Romania.

 

 

 

 

 

 

Simbolurile si partidele comuniste ar putea fi interzise in Romania

 

 

 

 

 

Istoria aparitiei P.C.R

 

 

 

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu – Gherea ( fiul socialistului de origine evreiască Constantin Dobrogeanu-Gherea), Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului national român, susţinute public de către comunişti, au condus la scoaterea în ilegalitate a acestui partid, la data de 11 aprilie 1924 – pana in august 1944.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/08/o-istorie-a-zilei-de-8-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

 

 

 

 

08/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 7 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

7 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

1211: Regalitatea maghiară incepe colonizarea Cavalerilor teutoni, în Ţara Bârsei.

 

 

 

 

 

 

 1658: Se savârseste târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab (1654-1658), actuala Catedrală patriarhală.

Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti,impreuna  cu episcopii de Ramnic si de Buzau, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, sfinţeau cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care va deveni în 1668 Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală patriarhală.

Catedrala Patriarhala si Palatul Patriarhiei, constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care-si are inceputurile in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin manastirea ctitorita de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab, intre anii 1656-1658.

Este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din tara inchinate Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

 

 De fapt, mitropolitul Stefan isi stabilise deja aici resedinta inca de prin anul 1661. In 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala si biserica mitropolitana a devenit Catedrala Patriarhala.

In anul 2002, la sarbatoarea hramului catedralei, o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a daruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arapasu o racla cu particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, aduse de la Manastirea Kykkos, impreuna cu o copie dupa icoana Maicii Domnului pictata de Sfantul Evanghelist Luca, care se pastreaza in manastirea cipriota.

Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, asezate intr-o frumoasa racla de argint, au fost aduse in Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunarii, la 13 iulie 1774, de catre mitropolitul Grigorie II (1760-1787).

Sfantul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orasului Bucuresti, iar ziua sa de praznuire (27 octombrie) este, in fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credinciosilor din intreaga tara.

Cele 3 cruci din piatra – Troita – aduse si asezate langa catedrala in anul 1959. Cea mai mare este considerata a fi a domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte doua sunt una din 1617, iar alta din 1644.

 

 

 

 

 

 

 

1741: Episcopul greco-catolic ardelean Ioan Inochentie Micu este silit, in urma memoriilor inaintate stapanirii, prin care cerea drepturi egale pentru români, indiferent de confesiune, sa renunte la functia sa si sa se exileze la Roma.

 

 

 

 

 

 

 

 

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 2 septembrie 1768, Roma), a fost un episcop greco-catolic român, unul din întemeietorii  gândirii politice româneşti moderne.

Se spune ca in târgul Sibiului un călugăr, impresionat  de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală iar acesta ar fi  spus   cu hotărâre: “Tată, eu mă duc !”

Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722 – 1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava – în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei).

A fost inobilat  si  a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:
1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;
2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;
3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);
4. Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.
Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai “plebs valahica”.

Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii şi secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde “nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”.

 

 

1775: Bucovina este ruptă  de Austria din trupul Principatului Moldovei, in urma cedarii sale de catre Imperiul Otoman.

Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin  Convenţia din 12 mai 1776.

Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Ulterior, acest teritoriu  va fi alipit  Galiţiei (1790).

 

 

 

 

 

            

             Foto: Catedrala Mitropololitană din Cernăuţi, Bucovina 1940

 

 

 

 

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei.

Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392).

Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace.

În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române.

Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina.

Această anexare  era chipurile necesară Austriei, pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l primise la prima dezmembrare a Poloniei, în 1771.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica, care a protestat vehement la Constantinopol  împotriva acestei ciuntiri, care era contrară înţelegerii istorice dintre puterea suzerană otomana şi Moldova, al carei statut de tara „protejată“ fusese  incalcat, dar a fost în zadar.

Marele vizir  otoman a trimis un capugiu, care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul sau  în anul 1777.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deşi trupele austriece au ocupat de facto Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775,  in urma convenţiei  încheiate între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova.

 

 

 

 

 

 

1877: „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Bariţiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre”, prin care îndemna  româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donaţiilor pentru ajutorarea armatei române şi a răniţilor de pe frontul razboiului pentru independenta Romaniei.

 

 

 

Fișier:GeorgeBarit.jpg

 

 

 

1877: Guvernul României a aderat la Convenţia de la Geneva privind Crucea Roşie Internaţională.

 

 

 

1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană; (m. 1975).

 

 

 

1899:  Germania a aderat la protocolul secret, din 30 septembrie 1896, de prelungire a Tratatului de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria.

 

 

 

 

 

 1905: S-a nascut compozitorul roman de muzica usoara Elly Roman  (d. 1996).

 

 

 

1918: A fost încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte, prin care România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie condiţii economice dezavantajoase.

România, fiind  izolată de aliaţii sai din vest, in conditiile prabusirii frontului rusesc ca urmare a revolutiei din Rusia, este forţată să semneze tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea) cu Puterile Centrale, tratat ramas neratificat de regele Ferdinand.

In toamna anului 1917,  anarhia din randulul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare grava la adresa stabilităţii României, în condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917), România a ramas  singură şi înconjurată de duşmani.

Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar  a doua zi generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel ca la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România s-a bazut  silită, deşi victorioasă pe front, să ceara  armistiţiul cu Puterile Centrale.

La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii;

Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită si inconjurata de inamici.

După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918 s-a semnat pacea de la Bucureşti in conditii dramatice pentru tara noastra :
– Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale; armata română era demobilizată;
– Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor;
– surplusul de petrol şi cereale  erau luate de Germania;
– controlul german si Austro-Ungar asupra economiei româneşti. 
  Regele Ferdinand a refuzat să semneze ratificarea Tratatului de la București.

 

 

 

1918: S-a nascut Miroslav Cozlovschi, profesor din Republica Moldova, doctor în ştiinţe fizico-matematice
 

 

 

 

 1920: A murit Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1855, în Ucraina; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879).

 

 

 

 

1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan, caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie; (m. 1995).

1925: Prin Înaltul Decret Regal nr.1450, emis la această dată, s-a înfiinţat Uniunea Camerelor de Comerţ din România.

 1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor;  (m. 2008).

 

 

 

 

 

 

1931: S-a născut la Iasi, Ştefan Iureş, poet, prozator, traducător şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania; (numele la naștere a fost  Ștefan Iuster).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Filologie și ale Institutului de Limbi Germanice, secția engleză, (1968-1972; licenta in 1974) si a fost edactor la Amfiteatru (1966-1974) si Viata studenteasca (1974-1976).

Debuteaza in Scinteia tineretului cu poezia Examene (1949)si  editorial cu volumul Cuvint despre tinerete (1953), urmat de alte cărți de versuri: Urmașii lui Roaită (1953), Fructe în mai (1956), În preajma lui Lenin (1957), Pe acest pămînt (1959), Poema citadină (1963), Numai un flaut (1966). A publicat eseuri în volumele Alt container pentru Osaka, 1974, Amatorul de simburi, 1983, teatru pentru școlari, scenarii de film și radiofonice.

De asemenea, Ștefan Iureș este autor al romanelor Plexul solar (1977), Orbita planetei Eps (1987) și al volumului de proză scurtă Jumbo-Jet si alte proze (1984).

 Din 2002 a făcut parte din redacţia Editurii Hasefer a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, devenind apoi directorul ei.

A decedat la data de 8 iulie 2013, la Iași

 

 

 

 

 

 

 

 

1933 : A murit pictorul şi desenatorul Ştefan Dimitrescu. Lucrări: „Morţii de la Caşin”; „Minerii”; „Cina”; „Ţărănci lucrând la război”; (n. 18 ianuarie 1886).

 

 

 

1933: S-a născut in localitatea Fundata, din județul Brașov, actriţa Silvia Popovici; (m. 1993).

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București in 1956, la clasa profesorului profesorul lor Vlad Mugur.
Si-a inceput activitatea artistica la Teatrul Național din Craiova.

Silvia Popovici, împreuna cu George Cozorici, Amza Pellea, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu si Sanda Toma au constituit generația de aur a acestui teatru. In 1963 s-a mutat la Cluj, la Teatrul National Lucian Blaga, unde Vlad Mugur era numit director.
Din 1967 pana in 1993 a jucat pe scena Teatrului National din Capitala.
Debutase in cinematografie inca din anul 1953, in studenție.
Silvia Popovici a fost căsătorita cu Maxim Berghianu, ultimul ministru al Muncii comunist si a avut o fiică.
A murit la 16 septembrie 1993.

 

 

 

 

 

 

 

 1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, supranumit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza.

 

 

 

 

 

 

De-a lungul carierei a sustinut concerte atat in tara cat si in strainatate, cantand in 58 de tari. A avut onoarea sa isi arate talentul, cantand pentru sapte presedinti de stat.

Este unul dintre putinii artisti romani, care a cantat pentru nume cunoscute din strainatate, printre care se numara marele pianist Arthur Rubinstein si pictorul Salvador Dali.

A fost unul dintre lautarii favoriti ai cuplului Elena si Nicolae Ceausescu.

 

 

 

 

 1937: A murit  poetul roman George Topârceanu;  (n. 1886).

 

 

 

George Toparceanu

      George Toparceanu

 

 

 

S-a nascut la 21 martie 1886 si s-a stins din viata  la varsta de 51 ani. A fost membru corespondent al Academiei Romane din 1936.

Printre operele sale amintim:Balade vesele si triste, Bucuresti (1916) ; Parodii originale, Bucuresti (1916); Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucuresti (1918); In ghiara lor… Amintiri din Bulgaria si schite usoare, Iasi (1920); Migdale amare, Bucuresti (1928).

 

 

 

 1938: A decedat Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932); (n. 1881).

Unele surse dau  decesului sau la 6 mai 1938.

 

A fost  prim-ministru al guvernului  României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 si  membru al Academiei Române din anul 1920.

 

 

 

 

 

Octavian Goga, poet român

 

 

 

 

 

La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un atac cerebral și a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani.

A fost  transportat la București și depus la Ateneu dupa care a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu.

In 1939 corpul poetului este reînhumat la Ciucea.

Din opera sa amintim: Poezii (1905),Ne cheamă pământul (1909),Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916), Din larg (1939) – poeme postume.

 

 

 

 

 

 1946: Se desfaşoară, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, şi trei dintre colaboratorii săi apropiaţi (Mihai Antonescu, (1904–1946, ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944), Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu), au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944.

Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 1 iunie 1946.

 

 

 

 

 

 

 

1947: S-a născut poetul şi publicistul George Stanca.

 1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet.

1961: S-a născut la Ploiesti, compozitoarea Mihaela Stănculescu-Vosganian, sotia omului politic de origine armeana, Varujan Vosganian.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Varujan Vosganian si  Mihaela Stănculescu-Vosganian

 

 

 

 

A absolvit secţia de compoziţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, promoţia 1985, clasa profesoarei Myriam Marbe. In anul 2000 a primit titlul de doctor în muzicologie.

A fost asistent universitar la catedra de Contrapunct şi Fugă a Facultăţii de Compoziţie – Muzicologie – Pedagogie Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1991-1994) şi din 1994 lector universitar la aceeaşi catedră.

A fost bursiera a  International Composers Workshop Grant, Amsterdam – 1994 si British Association for Central and East European Grant, Londra: 1994, Huddersfield – 1994.

Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – secţia simfonică din 1990, membră în Consiliul Director UCMR-ADA din 2001, membră în International Alliance for Women in Music din 1995, membră în Consiliul Director SIMC – Societatea Internaţională de Muzică Contemporană – secţia română (din 1999)si preşedinte ARFA – Asociaţia Română a Femeilor în Artă din 2001.

Este fondatoare a Grupului de Muzică şi Dans Contemporan INTER-ART.si director fondator al stagiunii FORUM-ART. 

Intre aprecierile unor muzicieni, se remarca cea a compozitorului Theodor Grigoriu , care spunea :

„Cunosc şi alte piese ale compozitoarei şi, în toate toate, am observat această virtute pe care aş defini-o a unei inovaţii fireşti, structurale, ceea ce este foarte valoros… De aceea nădăjduiesc că ea va merge înainte, avansând cu toţi parametrii unei muzici…” (Theodor Grigoriu, din transmisiunea directă la Radio, a „Simfoniei a II-a” de Mihaela Vosganian, martie 2002)

 

 

 

 7 mai 1986: Este ziua in care  echipa de fotbal Steaua  Bucuresti  a cucerit Europa, devenind  prima echipa din Romania  care se incorona drept regina fotbalului de pe batranul continent, castigand Cupa Campionilor Europeni.

Elevii lui Emerich Jenei au eliminat pe rand formatii ca Vejle BK (1-1 si 4-1), Honved Budapesta (0-1 si 4-1), Kuusysi Lahti (0-0 si 1-0) sau RSC Anderlecht Bruxelles (0-1 si 3-0) si intalnea in marea finala celebra FC Barcelona. pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, din orasul Sevilla.

 

 

 

 

 

 

Fenomenul Duckadam

 

 

Meciul s-a incheiat asa cum a inceput, cu scorul de 0-0, si invingatoarea urma sa fie decisa in urma executarii loviturilor de la 11 metri. A fost un duel al portarilor, Urruti versus Duckadam.

Primii au executat jucatorii romani. Majearu a sutat in partea dreapta, dar Urutti a ghicit coltul aparand primul penalti.Duckadam nu se lasa mai prejos si “scoate” si el penalti-ul catalanilor.

A urmat experimentatul Loti Boloni. Mijlocasul a sutat in partea stanga, insa Urruti a respins si aceasta minge. Duckdam se pregatea totusi sa intre in istorie, soctand al doilea penalti.

Marius Lacatus a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un sut puternic, care a izbit mai intai transversala. Cateva minute mai tarziu, Duckadam a aparat  inca un penalti, al treilea.

 

 

 

 

 

Gabi Balint si-a luat un elan mare si a inscris cu un sut plasat, in coltul stang. Helmuth Duckadam plonja in stanga si apara al patrulea penalti consecutiv, intrand in Cartea Recordurilor.

La televiziunea romana, reporterul Teoharie Coca Cosma izbucnea strigand celebra replica “Suntem finalisti! Am castigat Cupa!”

 

 

Reactii in presa internarionala :

 

 

“Nici macar din penalti” – El Mundo Deportivo.
“Fotbalistii catalani, sustinuti de 50 de mii de suporteri, au luptat mult, dar s-au lovit de apararea ferma a romanilor, invingatori merituosi” – EFE.
“Neasteptatul triumf al Stelei, care va fi legat intotdeauna de Duckadam, nu trebuie sa fie tratat ca o curiozitate” – Reuters.
“In Estul Europei s-a mai nascut o stea” – Gazzetta dello Sport.

 

 

Performanta unica

 

 

Performanta Stelei de acum 25 de ani ramane unica in istoria fotbalului romanesc si, din pacate, se pare ca irepetabil…(Piatza net.ro).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1987: A fost anunţată  oficial, extragerea primelor cantităţi de ţiţei din subsolul marin al platoului continental românesc al Marii Negre

 

 

 

 

1990: Apare Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România.

Odată cu promulgarea Legii nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”

 

 

 

 

 

1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică si  istoria Bisericii), prozator şi istoric literar; (n. 1913).

 

 

 

 

 

 

 

 

1999: Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), a efectuat o vizită ecumenică în România (7–9 mai 1999) ; a fost prima vizită în ţara noastră, a unui Suveran Pontif, într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi , la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist şi a Preşedinţiei României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Prea Fericitul Teoctist si Papa Paul al II-lea

 

 

 

 

 

 

 

2003: Academia de Ştiinte şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003  urmatorilor scriitori: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută scriitoare originară din România.

 

 

 

Herta Müller was praised by the judges for depicting the

Herta Müller

 

 

 

 

 2007: A decedat în urma unui stop cardio-respirator,  Octavian Paler, cunoscut prozator, eseist si un reputat jurnalist şi editorialist român.

 

 Convorbiri cu Octavian Paler, bun

 

 

 

 

 

Octavian Paler s-a nascut la data de 2 iulie 1926, intr-un mic sat numit Lisa, din jud. Brasov. Din 1949 a fost  angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală) ; între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970);

din 1970 a fost redactor-şef la cotidianul „România liberă”, fiind demis în august 1983, din motive politice.

A fost si un cunoscut analist politic si cultural roman.

 

 

 

 

 

2012: Primul guvern al Romaniei condus de Victor Ponta  a fost validat de Parlament, fiind susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator), şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu.

 

 

 

 

 

 

??????????????

 

 

 

Acest Cabinet a fost succesorul guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureau, care pierduse  încrederea Parlamentului,  în urma unei  moţiuni de cenzură depuse de USL.

Guvernului Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/07/o-istorie-a-zilei-de-7-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

 

 

 

07/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 6 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1600: Mihai Viteazul îl alunga pe Ieremia Movila si ocupa Moldova, desavarsind nd astfel prima unire politica a celor trei tari Romane  intitulandu-se   “domn al tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 21.10/1.11.1599, Mihai îsi facuse intrarea triumfala în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecand sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar  din 18/28.10.1599.

Unele surse dau ca data a  Unirii ziua de 27 mai 1600. Ea a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600.

 

 

 

 

 

1639: A fost încheiată construcţia Bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică.

                                                       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În biserică au fost aduse în ziua de 13 iunie iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de Patriarhia și sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci; Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.

Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.   Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887.

Jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din Nord (1686), zguduită de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802, ) biserica va fi restaurată între anii 1882 – 1887 (arhitectura) iar pictura și amenajarea interiorului a durat până în anul 1898, resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904.

Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

 

 

 

 

 1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Hatvani, sunt înfrânte decisiv de către Armata revoluţionară a lui Avram Iancu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Craisorul muntior – Avram Iancu

 

 

 

 

 

 

 

1885: A fost emis un Decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol  recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României .

 

In urma unui schimb de scrisori, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 26 aprilie 1885 a cerut Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol recunoaşterea formală a autocefaliei Bisericii noastre păstrând principiile canonice ale Bisericii Răsăritului, în care se spune că «în unire cu datinile cele vechi Biserica Ortodoxă Română a fost declarată autocefală, bucurându-se de o independenţă legală cu aceea a celorlalte Biserici autocefale» şi doreşte ca Patriarhia Ecumenică să binevoiască «a da binecuvântarea acestui fapt şi a recunoaşte Biserica autocefală a României ca soră în acelaşi rit şi credinţă întru toate» şi să comunice «acest fapt celorlalte scaune patriarhiceşti a Răsăritului şi tuturor Bisericilor autocefale».

Prin acest act Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române declară că «va ţine intacte dogmele sacre ale Sfintei noastre credinţe ortodoxe şi tradiţia Bisericii şi va da Preasfinţitului Tron Ecumenic şi Patriarhicesc din Constantinopol întâietatea onorifică şi va pomeni numele Patriarhului, stând în legătură dogmatică şi canonică cu acesta şi cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale».

Patriarhul Ioachim al IV-lea la 28 aprilie înştiinţa că «luând în considerare» împreună cu Sfântul Sinod Patriarhal cererea trimisă şi «chibzuind asupra ei» a găsit-o «întemeiată în drept şi corespunzătoare cu aşezămintele bisericeşti» şi binecuvintează Sfânta Biserică a României «recunoscând-o autocefală şi întru toate de sine administrată» şi proclamă Sfântul ei Sinod «de frate preaiubit întru Hristos».

Totodată trimite şi tomosul sinodal de recunoaştere şi înştiinţare că a făcut cunoscut acest lucru şi celorlalte Biserici ortodoxe autocefale

 

 

Etapele recunoasterii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane au fost in principal urmatoarele :

–  1872 – Biserica Ortodoxă Română devine autocefală, prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică față de Patriarhia Constantinopolului.

 – Mitropolitul Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de București, devine mitropolit-primat al României. Este constituit oficial Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

–  1878-1885 Schimb de scrisori între Patriarhia Ecumenică, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Guvernul român, pe tema proclamării unilaterale a autocefaliei de către Biserica română.

1885, 28 aprilie – Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea al Constantinopolului recunoaște în mod solemn autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1888: Savantul român Victor Babeş initiaza primele vaccinări antirabice la  Institutul Antirabic din Bucureşti (înfiinţat în 1887, al treilea din lume).

 

 

 

1894: S-a născut  compozitorul şi pianistul Filip Lazăr ; (m. 1936, la Paris).

 

 

 

 

 

1899: Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România. Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

Delegația română, din care faceau  parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu. A avut importante  contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului.

Din 1990 a fost  membru titular al Academiei Române; (m. 1990).

 

 

 

 

1908: S-a născut istoricul comunist de origine evreiasca, Mihail Roller, colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, cu funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist din RPR.

Scrierile sale au reprezentat o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor.

Până la moartea lui Stalin, în 1953, Roller „era proprietarul istoriei“, dupa cum spunea Belu Zilber în volumul său de memorii.

Cercetările şi lucrările tuturor istoricilor erau trecute mai întâi prin filtrul ideologiei oficiale şi apoi publicate. Unul dintre cele mai regretabile exemple, dar cu cel mai mare impact, este manualul pentru învăţământul preuniversitar, Manualul unic de Istorie a RPR, editat în tiraj de masă în patru ediţii (1947, 1948, 1952 şi 1956). 

A fost practic controlorul de partid al istoriei României, a călcat în picioare valorile noastre naţionale  şi a rescris trecutul ţării masluindu-i istoria, pe care a predat-o asa cum o vedea prin oglinda deformată a marxism-leninismului de tip stalinist.

În lucrările semnate de Roller, sau în cele care aveau girul său, toate realizările românilor erau aşezate sub influenţa discreţionară a vecinilor din Răsărit: naşterea limbii române, adoptarea creştinismului, naşterea statelor medievale româneşti, tot.

Tot el a pus accentul pe influența predominantă slavă în formarea etnică a românilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus grupul de asa zisi istorici care a redactat manualul școlar sovieto-român Istoria României, manual unic pentru clasa a VIII-a secundară, publicat la București, Editura de Stat, 1947.

În 1956 a apărut în Editura de Stat Didactică și Pedagogică, sub redacția lui Mihail Roller, Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu.
Aceste manuale au fost formulate conform noțiunilor marxist-leniniste de periodizare și evoluție socială, fiind astfel o modalitate de indoctrinare și de propagandă comunistă a PMR-ului.

Din 1948 a fost  membru titular al Academiei Române obedienta comunistilor.

 

 

 

 

Manualul de istorie al lui Roller

 

 

I se spunea “controller”.

Maniac al puritatii ideologice, obsedat de intarirea vigilentei pe “frontul istoric”, un impostor propulsat in fruntea lumii academice romanesti, Roller a fost un şarlatan.

După moartea lui Stalin, România îşi relaxează politicile în domeniul culturii, iar in 1955, Secţia pentru Propagandă şi Agitaţie, unde Roller este director adjunct, e reorganizată. si se înfiinţează, în subordinea Comitetului Central, Secţia pentru Ştiinţă şi Cultură, care preia o parte din atribuţiile primului for.

În urma restructurării, Roller rămâne fără post. În plus, nu mai e primit nici în prezidiul Academiei.

Totuşi, nu e eliminat definitiv din structuri e doar marginalizat: la 3 martie 1955, e trimis director-adjunct la Institutul de Istorie a Partidului, de pe lâncă CC al PMR. Şeful său este Constantin Pârvulescu, el însuşi un marginalizat.

Partidul profita în continuare de „clarviziunea” lui Roller în mistificarea grosolană istoriei, numai că-i dădea un domeniu mai îngust: istoria mişcării muncitoreşti şi a partidului. 

A murit la scurt  timp 21 iunie 1958. Atunci s-a spus că ar fi fost vorba despre o sinucidere, dar ipoteza nu pare a se susţine. Se pare că Roller ar fi suferit, în realitate, un atac cerebral sau un atac de cord, care i-ar fi fost fatale. 

Biografia oficială publicată de Academia Română îl prezintă astfel:

Fără a avea studii de specialitate, a semnat manuale de liceu și cursuri universitare. …

A publicat studii și culegeri de documente, folosind munca altora.  După moartea lui Stalin în 1953, prestigioși istorici români l-au criticat acuzandu-l  de plagiere și lipsă de profesionalism.


 

 

 

 

1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru; (m. 2006).

 

 

 

 

 

 

1925: In Romania Unita a  fost infiintata Mitropolia Basarabiei.

 Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind  primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a  capătat  consacrare juridică.

Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17.

Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. 

Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”.
Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău.

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”.

Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor.
Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate.

Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte.

La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica), mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă.

Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia.

În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale.

Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

 

 

 

 

 

 

 

1928: La Alba Iulia, a avut loc o mare adunare convocata de Partidul National Taranesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal sa demisioneze.

 

 

 

 

 

1931: Se constituie la București in  România, Partidul Țărănesc-Democrat sub conducerea lui Constantin Stere. La 13 iulie 1933 acesta fuzionează cu Partidul Țărănesc-Radical, condus de Grigore Iunian.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1943:  S-a nascut  Laurenţiu Ulici, critic literar   si  om  politic   roman.

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

A fost senator în legislatura 1996-2000 din partea partidului Alternativa României si  președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la  decesul sau in  16  noiembrie 2000.

Moartea  sa   a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, și s-a produs în Făgăraș, unde președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor.

Împreună cu el a decedat și șoferul său.

 

 

 

 

 

 

1961:  Se stinge din viață   Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof român; (n.9 mai  1895,satul Lăncrăm, jud.Alba).

 

 

 

Lucian Blaga (n.1895-d.1961), poet român

Lucian Blaga (n.1895-d.1961)

 

 

 

 Lucian Blaga este considerat unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale.

Detalii… Lucian Blaga, biografie

 

 

 

 

 

1962: A murit Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România, cu studii la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

 

 

 

 

 

 

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 

 

 

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Era nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul care a moștenit numele fondatorului învățămantului romanescde performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

 

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Palatul Tinerimea Română.

 

 

 

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.

Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă măreaţă şi un renume mondial.

 

 

 

 

 

 

 1969: S-a născut Vladimir Filat, politician român din Republica  Moldova, fost prim ministru al acestei ţari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci.

Cu prilejul retragerii sale din activitatea competiţională, marea noastră gimnastă a primit din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, a fost premiată cu Ordinul Olimpic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989.

In 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note de 10 la o singură ediţie a JO.

 

 

 

 

 

 

 

1990: “Podul de flori” de peste Prut – prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea.

Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, iar acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.

În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.

Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

 

 

VIZIONATI AICI 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: A murit  Virgil Calotescu, regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu ; (n. 16 ianuarie 1928).

 

 

 

 

 

 

 

1994: A murit  Moses David Rosen, rabin  şef al Cultului Mozaic din România; (n.23 iulie  1912).

 A fost șef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994).

În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Națională și în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române.

 Încă din adolescenţă intră în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă.

Din 1945 până în 1946 a obţinut trei funcţii religioase importante în cadrul comunităţii evreieşti din Capitală: rabin la Sinagoga Mare din Capitală, membru al Sfatului Rabinic şi preşedintele Secţiei Cultului, iar în iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef  Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948.

A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000).

A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit Daat, Beth El, Aizic Ilie, Adat Ieşurun, Gaster, Spilman, Caritatea, Hirsch, Malbim, Zissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 !

A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă din Romania si a sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii.

A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru deconspirarea şi distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de regimul Ceauşescu.

Din 1957 a fost ales regulat deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

În septembrie 1980, a fost editat în România vol. IX al Operelor lui Mihai Eminescu, cuprinzând publicistica, cu articolele antisemite scrise de Eminescu.

Moses Rosen s-a adresat Academiei Române cerând interzicerea publicării acestui volum și retragerea lui din tipografii.

La data de 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României (inclusiv Transilvania de nord).

Atunci a fost menționată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului din România.
Întrebat de ce nu s-a menționat pănă atunci această cifră, Moses Rosen a afirmat că „din 1941 până în 1991 nimeni n-a pomenit această cifră pentru că evreii au fost așa de terorizați în România, încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morții lor”.

Pe baza acuzațiilor sale, Senatul Statelor Unite ale Americii a emis la 11 iulie 1991 (la numai zece zile de la comemorare), o rezoluție care „condamna resurecția antisemitismului și a intoleranței etnice din România”.

Câteva citate din “opera” controversata a acestui rabin :

„Datorită cârmuirii înţelepte şi pline de omenie a domniei voastre (tov. N. Ceauşescu) aţi acordat şi acordaţi bunăvoinţă şi înţelegere problemei reunirii familiilor evreeşti în Ţara Sfântă, dând posibilitatea oricărui evreu ce o doreşte.”

„Alături de credincioşii celorlalte culte, vă exprimăm şi cu acest prilej profunda recunoştinţă pentru deplina libertate religioasă de care ne bucurăm, pentru posibilităţile largi de a ne cultiva tradiţiile, de a ne respecta credinţa şi de a trăi în armonioasă frăţie cu credincioşii celorlalte culte, uniţi prin comunitate de idealuri în serviciul patriei comune.”

S-a vorbit aici despre libertatea cultelor religioase din ţara noastră. Îmi exprim indignarea faţă de faptul că unii mai vorbesc despre lipsa libertăţii religioase într-o ţară cu atât de multe lăcaşuri de cult şi cu posibilităţi de a ne ruga oricând dorim. De aceea nu trebuie să tăcem când auzim astfel de lucruri.”

 

 

 

 

  1997:   A murit criticul de teatru şi film si traducătorul, Florian Potra; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/06/o-istorie-a-zilei-de-6-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. http://www.romarch.org/ro/

     

06/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 571 de alți urmăritori