CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 5 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

5 februarie, în istoria noastră

1601: Vestitul haiduc Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul, a fost ars pe rug în piata Clujului, la ordinul nobilior maghiari.

Imagini pentru baba novac photos

Baba Novac (n. 1521 în satul Poreci din Serbia anexată de Imperiul Otoman), a fost un luptător consecvent împotriva Imperiului Otoman, căpitan al oștii de haiduci din armata lui Mihai Viteazul.

Este un erou național al Serbiei, fiind respectat ca personalitate militară și în România. În 1601, aflat în solie, a fost arestat de autoritățile (Dieta) maghiare din Cluj, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și ars pe rug în cetatea Clujului după care trupul i-a fost tras în țeapă și expus în dreptul fortificațiilor orașului.

La câteva zile după lupta de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul s-a întors biruitor la Cluj. Aflând locul unde a fost executat Novac, Mihai Viteazul a pus un steag în amintirea bravului ostaș și haiduc. În jurul moșiei dăruite lui Baba Novac de către Mihai Viteazul s-a dezvoltat de-a lungul timpului cartierul craiovean Brazda lui Novac.

Fiii săi (Novăceștii), au fost la rândul lor aprigi luptători antiotomani. A avut un frate, Radovan, și mai mulți fii. Eroul Baba Novac a apucat să haiducească și să lupte împreună cu fiul cel mare, Gruia Novac (despre care s-au scris atâtea balade și s-au țesut numeroase legende).

1690: S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (n.1612-d.1693; domn al Moldovei 1685-1693).

şi Sfântul Imperiu Romano- German, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler.


 Foto: Domnii Moldovei Constantin şi fiul său Antioh,
frescă la mănăstirea Mera, jud. Vrancea

Tratatul de la  la 5/15 februarie 1690 la Sibiu  încheiat un tratat din 5 articole între domnul Moldovei i şi împăratul habsburgic, prevedea garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice, ajutor reciproc în caz de invazie polonă. În schimb,Moldova  era obligată să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni. Articolul al doilea prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte.

Cantemireştii, conform chiar spuselor ilustrului sau fiu  Dimitrie Cantemir, erau “coborâtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crâm”.

Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir” . Conform acestei opinii, Teodor este primul reprezentant al familiei, care în timpul domniei lui Ştefan cel Mare ar fi trecut în serviciul Ţării Moldovei, fiind miluit de către domn cu o slujbă şi moşii în sudul ţării. Ulterior, după ce tătarii cuceresc pământurile respective, Teodor primeşte trei moşii în ţinutul Fălciu şi administrarea ţinutului Codru. 

P.P. Panaitescu arăta că “în împrejurările specifice în care a scris Dimitrie Cantemir viaţa tatălui său, el nu putea face operă de cronicar obiectiv, chiar sentimentele fireşti ale unui fiu faţă de părintele său îl sileau să înfrumuseţeze, să înnobileze figura morală a lui Constantin Vodă” , iar  C. C. Giurescu, probabil în baza informaţiei preluată din I. Neculce, consideră că domnul “Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, în judeţul Fălciului” 

Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămânând fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tânărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă unde s-a aflat în serviciu la doi regi – Vladislav şi Jan Cazimir “…A servit timp de şaptesprezece ani în armata polonă, ajungând “rotmistru”, sau căpitan de cavalerie” [7]. S-a evidenţiat în bătăliile cu suedezii. În Polonia a făcut cunoştinţă cu Langlois Franзois (gravor francez), care l-a găzduit pe Cantemir la Paris în perioada 1643 – ianuarie 16478.

Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)” [10]. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, de a-l susţine pe Cantemir la domnie. 

Având relaţii bune cu Suleyman-paşa, Şerban Cantacuzino a organizat la Obluciţa o întâlnire a acestuia cu boieri moldoveni refugiaţi. Eforturile lui Dumitraşcu Cantacuzino, care a trimis şi el o delegaţie la Obluciţa au fost zadarnice. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag , după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei.

Din cei doi feciori ai sai, Dimitrie a fost lăsat ostatic la Constatinopol.

 A fost printre puţinii domni ai epocii sale  care şi-au păstrat tronul până la moarte. În pofida unei domnii plină de ameninţări, de situaţii duplicitare, de schimbarea vectorilor politicii externe, de răsturnări dramatice de situaţie, Constantin Cantemir a reuşit să asigure ţării o relativă stabilitate. Neştiinţa de carte, originea răzeşească i-au fost compensate pe deplin de experienţa vieţii şi de abilităţi înnăscute de diplomat şi administrator.

 În timpul domniei lui Antioh Cantemir, osemintele lui Constantin Cantemir sunt aduse la mănăstirea Mira, una din ctitoriile sale.

1713: De ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti s-a hotărât să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (cunoscută astăzi ca Mănăstirea Antim), punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt locaş, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul şi Marele Mir.
  De atunci, an de an, scria el , “să se îmbrace  o fată cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu, şi să i se dea 230 bani, pentru căci în ziua pomenirii sale (a sfintei Agata ), prin descoperire dumnezeiască am hotărât să zidim biserica”.

Manastirea Antim - Bucuresti

În afară de averea sa personală, Mitropolitul Antim a mai primit, fie în dar, fie prin cumpărare, diverse locuri sau imobile, nu numai de la creştinii din Bucureşti, dar chiar şi din alte oraşe, printre care s-au numărat  Drăguşin Vistiernicul, Constandin logofătul şi femeia sa Smaranda, Manea Ceauşul cu fratele său (dau terenuri în Bucureşti ), Maria Băneasa Mileasca şi ginerele ei (“un loc cu venituri în Târgovişte “), Chirca Budeanu ( “un codru de loc” pentru mănăstire), Lefter Vornicu (“6 răzoare de vie “).

Imagini pentru manastirea antim

Mănăstirea a fost construită în “mahalaua popii lui Ivaşco”, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metrii spre apus. Sfinţirea bisericii are loc în anul 1715, după cum reiese şi din pisania frumos sculptată în cadrul portalului monumental al uşii de la intrare.

1851: S-a născut la Brăila, Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878 la Brăila, prima statie meteorologica românească, iar în 1884 a creat prima stațiune meteorologică la București, la Școala de Agricultură de la Herastrău, mutată în 1888 la Filaret.

A conceput, împreuna cu I.St.Mutar, prima harta magnetica a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor stațiuni seismologice din țară; (d.15 septembrie 1922).

A fost membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921); (m. 1922).

1859: A murit la Iași (la numai câteva zile după Unire), prozatorul și memorialistul român Alecu (Alexandru) Russo, unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului și ai militantismului unionist .  

 Este autorul volumului “Cîntarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române; (n.17.03.1819, la Chișinău).

„Cântarea României” a fost publicată pentru prima dată în anul 1850  în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris, în versiune franceză. In limba româna va aparea în România literară a lui Alecsandri in 1855.

 „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată „Cântarea României” …

E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului.

O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale data de  4 februarie 1859.

1861: La Sighet s–a înfiinţat “Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”, a Asociaţiei Naţionale pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. A avut o contribuţie însemnată în emanciparea culturală şi naţională a românilor, în păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală.

La 3 septembrie 1860, s-a constituit o comisie de iniţiativă care a hotărât întocmirea statutelor viitoarei asociaţii, căreia-i revenea misiunea înfiinţării Preparandiei Române. La 5 februarie 1861 era ales comitetul de conducere alcătuit din comitele suprem Iosif Man – preşedinte, Mihail Pavel – vicepreşedinte, Petru Mihalyi – secretar, având printre membrii personalităţi de marcă ale vieţii politice şi spirituale maramureşene, dintre care în timp s-a evidenţiat şi dr. Ioan Mihalyi de Apşa

1867: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia.

Perioada 1859-1866 a fost una deosebit de dificilă pentru statul austriac. Înfrînt în mai multe bătălii, în fața armatelor piemonteze, franceze și prusace, exista posibilitatea dispariției acestui stat, care stăpînea numeroase popoare și teritorii străine.

Imagini pentru franz joseph photos

În aceste condiții, împăratul austriac Franz Joseph I (foto) a găsit soluția intăririi statului său prin acordarea unor importante concesii maghiarilor.

 Astfel s-a încheiat Acordul austro-ungar privind constituirea monarhiei dualiste Austro-Ungaria. Îngrijorat de intensificarea luptei popoarelor aflate sub stăpînirea sa, împăratul a preferat realizarea acestui compromis cu nobilimea maghiară, care deținea cele mai importante poziții politice și economice, în cadrul statului, după cele ale austriecilor.

Foto: Steagul Austro-Ungariei, 1869-1918                                     

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germ. Donaumonarchie),  nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică – Imperiul austriac și regatul maghiar.

Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de rîul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania.

Limbile vorbite în Austro-Ungaria după: William R. Shepherd, Distribution of Races in Austria-Hungary, Historical Atlas, 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria dobîndise dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu.

 De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale.

Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Cisleitania, avea capitala la Viena și cuprindea inclusiv teritorii locuite de sloveni, cehi, polonezi, ruteni și de românii din Bucovina (fosta parte a principatului Moldovei).

Teritoriile formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită indulgență culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalmația.

 Partea ungară a Imperiului, denumită Transleitania, avea capitala la Budapesta și cuprindea inclusiv teritoriile locuite de croați, sîrbi, sloveni și de românii din Transilvania și Banat.

Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

 Īn anul 1867, data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a austro-ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.

Austriecii și ungurii aveau aceleași drepturi. La data de 8 iunie 1867, împăratul Franz Joseph I (1848-1916) a fost încoronat inclusiv rege al Ungariei.

Statul austriac a fost salvat, prin acest compromis făcut nobilimii maghiare, pentru încă o perioadă de 51 de ani.

Numeroase popoare se aflau, în continuare, sub dominație străină, dualistă, și erau supuse unui amplu proces de deznaționalizare. Deosebit de dificilă a fost situația popoarelor din teritoriile dominate de unguri, așa cum a fost și cazul românilor din Transilvania și Banat, care erau lipsiți de numeroase drepturi și supusi, după anul 1867, unui amplu proces de maghiarizare forțată. 

1876: Apărea prima revistă românească de medicină din Transilvania (până în 1882), editată de medicul şi scriitorul Pavel Vasici-Ungureanu (1806-1881). A apărut inițial la Timișoara (1876–1877), apoi la Gherla (1878–1880). Publicația aborda probleme de educație și popularizare a noilor descoperiri din lumea științei.

1887: S-a născut la Caransebeș, generalul erou Corneliu Dragalina, participat la ambele războaie mondiale; d.11 iulie 1949, București .

Era fiul generalului Ioan Dragalina (n. 16 decembrie 1860, Caransebeș, Imperiul Austriac – d. 9 noiembrie 1916, București, România),care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial.

A decis să-și urmeze tatăl în cariera militară. A urmat Școala de ofițeri de artilerie și geniu din București (1905-1907) și Școala Superioară de Război (1919-1921).

 Pe 10 octombrie 1916, pe când bateria sa se afla în spatele Regimentului 51 Infanterie, un puternic atac bulgar a rupt frontul Batalionului III, punând soldații pe fugă. Corneliu Dragalina s-a urcat pe primul cal pe care l-a găsit, și-a scos sabia și a ordonat gorniștilor să sune atacul, pornind în direcția inamicului. Această acțiune a făcut ca infanteria română să îl urmeze. Atacul bulgar a fost respins, iar frontul restabilit, însă Corneliu Dragalina a fost rănit de un glonț. A fost dus  la Galați la spital unde a fost operat și i s-a scos glonțul care îl rănise..A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus bateria în acțiunile militare din Dobrogea, din toamna anului 1916.

A participat la ambele războaie mondiale.Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, fiind comandant al Corpului 6, a făcut parte din delegația română la tratativele de la Turnu Severin cu Ungaria în vederea rezolvării diferendului asupra Transilvaniei. A luptat în faza finală a bătăliei de la Odessa, a condus trupele în timpul celei de-a doua bătălii de la Harkov și a participat la ofensiva spre Don. A primit Ordinul Crucea de Fier în grad de Cavaler și Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, fiind promovat la gradul de general de corp de armată.

La 16 decembrie 1942, mareșalul Antonescu l-a numit Guvernator al Bucovinei.După evenimentele de la 23 august 1944 a fost reactivat și numit pe 15 noiembrie 1944 Inspector General al Trupelor Motorizate. După instalarea guvernului Petru Groza generalul de corp de armată Corneliu Dragalina a fost trecut din oficiu în poziția de rezervă, alături de alți generali, prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.

Mai târziu, și-a pierdut casa din Timișoara și a fost hărțuit de Securitate, însă nu a fost arestat. La 11 iulie 1949, generalul Corneliu Dragalina a murit, la București, chiar înaintea declanșării de către autorități a unui masiv val de arestări.

1889: La 24 ianuarie/5 februarie, P.P. Carp, Ministrul de externe al României, cere Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care era în curs de organizare la Bucureşti, o “odae mare în casele ce ocupă”.

În aceeaşi zi, directorul general al telegrafului şi poştelor răspunde că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1/13 aprilie “să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa” spaţiul solicitat.

1896: S-a născut la Roșiești, Vaslui, Nicolae Bagdasar, filosof și academician român, membru corespondent (din 1939) al Academiei de Științe din România, membru corespondent (din 1940) al Academiei de Științe Morale și Politice, membru corespondent (din 1943) al Academiei Române. ; (d.21.04.1971, București).

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui - d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943 - foto: en.wikipedia.org/

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, a susținut licența în 1922, după care a plecat la specializare în Germania, unde și-a luat Doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926. A fost profesor de Limba germană la Școala Comercială Română din Salonic (Grecia), apoi la Școala Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București.

Ca secretar al Societății Române de Filosofie, a întemeiat Editura Filosofică și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie. A fost asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București, asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru, profesor titular la catedra de Filosofie Generală (Epistemologie și Metafizică), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane la Universitatea din Iași (1942–1949). Destituit din învățământul superior (1949), a devenit director de secție al Institutului de Istorie din București, apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei RPR, referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român. Din lucrările sale: Filosofia contemporană a istorieiIstoria filosofiei moderneTeoria cunoștiinței. A tradus din opera lui Kant.

1908: S-a născut la 5 februarie 1908, în comuna Cârpeşti, judeţul Cahul, din sudul Basarabiei, preotul, scriitorul şi ziaristul Vasile Ţepordei, fost lider al basarabenilor refugiaţi în România.

Imagini pentru Vasile Ţepordei foto

A absolvit ca premiant Facultatea de Teologie din Chişinău și s-a dedicat învăţământului, funcţionând ca profesor la licee de tradiţie din oraş.

A editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia” şi a publicat mai multe cărţi.

Până în 1940, în cuvântările sale s-a simţit ca la nimeni altul durerea basarabeanului supus rusificării şi comunismului, precum şi atitudinea fermă împotriva acestor nenorociri. În 1940, s-a refugiat la Bucureşti, repatriindu-se la Chişinău în anul următor, pentru ca în 1944, sub presiunea trupelor de ocupaţie sovietice, să ia din nou calea pribegiei spre Bucureşti, unde avea să slujească în calitate de preot, după un scurt popas în Parohia Islaz, la Biserica Mărcuţa. A scris numeroase articole, note, cronici, recenzii în diferite ziare și reviste din Chișinău: LuminătorulMisionarulRazaViața BasarabieiGazeta Basarabiei și București: BasarabiaCalendarul și cartea Amintiri din Gulag.

Între 1944 şi 1948, a fost continuu hărţuit şi interogat de Securitate, sub presiunea sovieticilor, pentru ca în cele din urmă să fie arestat şi predat trupelor de ocupaţie ruseşti, judecat de Tribunalul Militar din Constanţa, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi trimis în lagărul de la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar.

A executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar.

Eliberat din detenție în 1956, a fost reintegrat în preoţie ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966) ( a decedat în 2002).

 1916: A avut loc la Zürich (Elveţia), inaugurarea Cabaret Voltaire şi naşterea mişcării literare Dada.

A fost fondat de scriitorul german Hugo Ball (1886 – 1927), împreună cu Emmy Hennings (1885 – 1948), poetul român Tristan Tzara (1896 – 1963), pictorul, arhitectul şi eseistul româno-israelian, Marcel Janco (Iancu) (1895 – 1984), scriitorul german Richard Huelsenbeck (1892 – 1974) şi soţii Sophie Taeuber-Arp (1889 – 1943) şi Hans (Jean) Arp (1886 – 1966), ca un spaţiu pentru scopuri artistice şi politice.

1918 (23 ianuarie/5 februarie) : România a primit un Ultimatum din partea Puterilor Centrale prin care era somată ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.

Tratatul preliminar de pace cu Puterile Centrale – Tratatul de la Buftea sau Pacea de la Buftea – a fost un acord internațional încheiat între guvernul român, pe de o parte și guvernele Triplei Alianțe, având ca obiect principal încetarea stării de beligeranță pe Frontul Român, pe timpul Primului Război Mondial. Tratatul a fost semnat la 5 martie 1918 la Buftea. Din partea română a fost semnat de Constantin Argetoianu, iar din partea Puterilor Centrale de Richard von Kühlmann, Ottokar Czernin, Talaat Pașa și Nicola Momcilov. Puterile Centrale au adresat un ultimatum României, prin care țara noastră era somată ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii. Preambulul tratatului consemna denunțarea unilaterală de către Puterile Centrale a Armistițiului de la Focșani la 2 martie 1918 și acordarea unui ultimatum de trei zile Guvernului României pentru încheierea păcii. De asemenea, luând act de răspunsul pozitiv al părții române, prin prezența la negocieri, s-a decis prelungirea stării de armistițiu cu paisprezece zile, începând de la 5 martie 1918, ora 12 amiază, cu un drept de denunțare în termen de trei zile.

1919: Partidul Muncii, format de un grup de oameni de cultură la Iaşi, România, în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I.Parhon, fuzionează cu Partidul Ţărănesc din Romania.

1926: S-a născut actorul Matei Gheorghiu; (m. 2003).

Imagini pentru Matei Gheorghiu photos

1928: S-a născut (la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) Hristu Cândroveanu, critic literar aromân, eseist, poet, publicist şi traducător; (m. 2013, București).A absolvit în 1952, a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Hristu Cândroveanu, militant naţional-cultural român de origine aromână, era considerat un reprezentant de seamă al culturii aromâne, fiind un scriitor atât în limba română literară, cât şi în dialect. 

1933: A murit medicul Anibal Theohari; (n. 1873).

Imagini pentru foto Anibal Theohari

A pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de hidrologie medicală şi climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924).

1935 : A decedat Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”) .

Imagini pentru Constantin C. Bacalbaşa, foto

Constantin BACALBAŞA (1856–1935) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti ai vremii sale, consemnând, timp de mai bine de jumătate de secol, începutul de drum al României moderne.

„Sunt un povestitor“, scria Bacalbaşa la apariţia Bucureştilor de altădată. „N-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte şi cât mai nepărtinitor despre oameni.“

A fondat ziarele cotidiene: ȚaraPatriotulRomânimea și revista umoristica   Ghiță Berbecul.

A fost membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800.

 1935- Se constituie  din aripa de dreapta a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Alexandru Vaida-Voievod, organizaţia „Frontul românesc” care a editat din 1935 până în 1938 publicaţia cu acelaşi nume. Organizaţia şi-a încetat activitatea la 30 martie 1938.

1939: A decedat  matematicianul român Gheorghe Ţiţeica, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române; (n.17.10.1873). 

A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. 

Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica.

Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.

Este considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925),și al mai multor academii straine.

1942: S-a născut la București, baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii sale 1944.

Imagini pentru Eduard Tumagian foto

A studiat la Conservatorul de muzică „ Ciprian Porumbescu” și a debutat în operă la București. După ce a câștigat mai multe concursuri de canto, s-a alăturat Operei Rinului din Strasbourg, unde a cântat în roluri de bariton, printre care Posa în Don Carlos, Germont în La Traviata, Scarpia în Tosca și rolul principal din Rigoletto.

Tumagian a debutat la La Scala în rolul principal al Nabucco în 1986 și a continuat să cânte acolo în premiera operei Flavio Testi Richard III (1987), în I due Foscari (1988) și I vespri siciliani (1989). A apărut și la Opera din Paris și în teatrele de operă din Lyon, Toulouse, Montpellier, Hamburg, Frankfurt, München, Viena, Zurich și Amsterdam.

1946: Anglia şi Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de dr. Petru Groza după includerea în acest guvern a doi reprezentanți ai PNȚ, respectiv PNL şi reiau legăturile diplomatice cu România.

1950: S-a inaugurat Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj, ocazie cu care a avut loc premiera la secţia română a unor fragmente din piesa rusească „Banul şi Părăluţa”, de Nina Ghernet, iar la secţia maghiară scenetele „Morcovul”, după povestirea lui L.N. Tolstoi şi „Cozonacul”.

Fondatorii instituţiei au fost membrii trupei de păpuşari ai Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, înfiinţate în 1948. Teatrul „Puck” organizează în fiecare an cel mai important eveniment din lumea teatrelor de păpuşi şi marionete din estul Europei, „Festivalul Internaţional Puck”, singurul eveniment de asemenea amploare din România, care atrage la fiecare ediţie trupe de marcă din ţară şi străinătate

1953: Moare în închisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, om politic  român, președinte al Partiului National Țărănesc Român,  fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, arestat de regimul comunist  după 1947, decedat în închisoarea Sighet (n.08.01.1873, Badacin, Simleul Silvaniei).

 Omul politic ţărănist Iuliu Maniu a fost  preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române din 1919.

Maniu a luptat împotriva acaparării conducerii țării de către comuniști și, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării. La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ.

Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel),  într-o telegramă strict confidențială, că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică.

S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.

A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate anulate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.

A fost implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ.

În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947.

Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață și a fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie

În august 1951 a fost  transferat împreună cu Ion Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet.

Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanți oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulți români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranței și al dorinței de libertate.

 1957: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Mircea Romcescu, soţul cântăreţei Olimpia Panciu. După 23 de ani petrecuţi în Danemarca, s-a întors în România în 2012, împreuă cu soția.

Imagini pentru Mircea Romcescu, , foto

1962: S-a născut actorul Mihai Bisericanu.

Imagini pentru Mihai Bisericanu.foto

 1963: A murit inginerul Ion (Iancu) Constantinescu care a avut importante contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România.

A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne; (n. 1884).

1963 : A murit (în penitenciarul din Râmnicu Sărat) omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creând  Partidul Naţional Ţărănesc.

S-a născut la 15 februarie 1882 în satul Goldeştii-Badii, comuna Topoloveni, judeţul Argeş, într-o familie săracă, cu mulţi copii. 

În urma participării la Primul Război Mondial, Mihalache a primit de la regele Ferdinand însemnul “Ordinului Mihai Viteazul”. Începând din anul 1918, fruntaşul ţărănist s-a implicat tot mai mult în viaţa politică. La 5 decembrie 1918 a înfiinţat Partidul Ţărănesc.La 10 octombrie 1926 împreună cu Iuliu Maniu au realizat unificarea dintre Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţional. Astfel, a luat naştere Partidul Naţional-Ţărănesc (P.N.Ţ.). La alegerile din 1928 naţional-ţărăniştii au obţinut 78% din voturi şi în perioada 1928-1933 s-au aflat la guvernare.

Foto: Iuliu Maniu și Ion Mihalache, liderii PNȚ

A fost preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri .

Pe 14 iulie 1947 Ion Mihalache împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic.

Grupul de conducători ţărănişti a fost arestaţi în dimineaţa de zilei de 14 iulie când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău.

După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” au urmat rând pe rând arestarea în mare parte a conducerii  Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea partidului, ancheta şi organizarea procesului liderilor ţărănişti. La şedinţa de guvern din 29 iulie a fost adoptat Jurnalul nr. 1027 privind desfiinţarea P.N.Ţ. Hotărârea de lichidare a P.N.Ţ. a fost votată în Camera Deputaţilor cu 294 voturi pentru şi 1 vot contra. 

Între 25 octombrie şi 11 noiembrie 1947 s-a judecat procesul organizat fruntaşilor naţional-ţărănişti. La 12 noiembrie 1947 Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”.

A urmat un lung drum al închisorilor comuniste. Către sfârşitul anului 1947 a fost trimis la penitenciarul Galaţi unde a stat până la 14 august 1951 când a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul.

A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35.

La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit. 

În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat.

Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie.

Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor putea fi niciodată recuperate”.

Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid. Fostul comandant al penitenciarului, Vișinescu, a fost condamnat pentru crimele comise la închisoare pe viață și a murit în timpul detenției.

1965: S-a născut la Săcele, jud. Constanța, Gheorghe Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.

 Este de origine aromână, și a fost  supranumit ”Regele fotbalului românesc” și ”Maradona din Carpați”. A fost, cu 35 de goluri înscrise, cel mai bun marcator din istoria naționalei României.

1976: A murit la București, Nicolae Cambrea (n. 5 aprilie 1899, la Târgu Jiu), general de corp de armată român în cel de-al Doilea Război Mondial, fost comandant al diviziei de trădători Tudor Vladimirescu, create de URSS.

Imagini pentru nicolae cambrea photos

Nicolae Cambrea provenea dintr-o familie de boieri pământeni din Hăiești, veche de aproape 500 de ani. Tatăl său fusese șeful Poliției din Târgu Jiu.

A avut mai mulți frați printre care și pe Sevastița Cambrea (mama regizorului Sergiu Nicolaescu).

După moartea tatălui său, care se pare că a fost otrăvit în timpul ocupației germane a orașului Târgu Jiu din timpul Primului Război Mondial, Nicolae Cambrea s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe post de copil de trupă.

A rămas în armată după război, urmând studii militare și devenind ofițer. A publicat în 1939 volumul Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920, la finalul căruia atrăgea atenția asupra pericolului comunist pentru viitorul Europei.

A luptat pe frontul antisovietic în cel de-al Doilea Război Mondial, în funcția de șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie (comandate de generalul Nicolae Mazarini), fiind luat prizonier de Armata Roșie după bătălia de la Cotul Donului, la 22 noiembrie 1942, la Serafimovici.

Aflat în prizonieratul sovietic, colonelul Nicolae Cambrea a primit comanda Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului.

Trecerea sa de partea inamicului a fost considerată crimă de înaltă trădare pe timp de război, colonelul fiind învinuit că și-a încălcat astfel jurământul de credință față de țară și Rege.

El a acționat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501). Ministrul Constantin Pantazi a pregătit un decret în care colonelul Cambrea era condamnat la degradare militară și împușcare pentru pactizare cu inamicul. Mareșalul Ion Antonescu a hotărât să nu semneze acel decret, gândindu-se că înscrierea unor ofițeri în Divizia Tudor Vladimirescu ar putea să-i servească țării la un moment dat.

În cartea sa de memorii, Radu Mărculescu, un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie astfel ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal:

În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele.

Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”.

Unii dintre contemporanii săi scriau că „generalul roșu” Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker.

Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS, i-a comunicat generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat „strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major. Nicolae Cambrea a fost numit general de brigadă de Iosif Vissarionovici Stalin.

Marele epigramist Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD „Tudor Vladimirescu – Debrețin”: „Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”.

În timpul luptelor de pe frontul antigerman, Nicolae Cambrea a fost grav rănit la sud de Oradea, după unele surse, iar după altele la Debrețin. A fost judecat în anii ’50 de Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), imputându-i-se relații cu Casa Regală și ambasade străine, fiind salvat însă de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovski, care-l cunoștea.

Reabilitat la finalul anilor ’60, i se acordă gradele și este trecut în rezervă. Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.

A fost numit la 1 iulie 1964 în funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni , fiind eliberat din funcție la 1 octombrie 1972, în vederea pensionării.

Nicolae Cambrea a publicat în 1966 un volum de memorii intitulat Din amintirile unui ostaș (Editura pentru literatură, București, 1966).

În august 1969, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Lovitura de stat din 23 august 1944, generalul-locotenent (cu două stele) în retragere Nicolae Cambrea a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu trei stele).

A ales să fie incinerat după moarte, model adoptat și de nepotul său, regizorul Sergiu Nicolaescu.

1979 – Are loc premiera filmului “Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, avându-l în rolul principal Amza Pellea.

A fost unul dintre filmele cu cea mai mare audiență din istoria cinematografului românesc.

1983: Anișoara Cușmir realizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul "Steaua" în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul “Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

 1986 : A murit Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea ”Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu (”Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt); (n. 1919).

Imagini pentru Ioan Ianolide photos

1986: A murit (la Milano, Italia) J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist, considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”. Fost director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene, a părăsit România clandestin, în anul 1947; (n. 1905).

Imagini pentru J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu) photos

Era una dintre figurile cele mai pregnante ale exilului anticomunist de după 1945 dar şi unul dintre cei mai reputaţi compozitori şi interpreţi de muzică uşoară ai perioadei interbelice. Este autorul celebrei romanţe “Frumoasa mea cu ochii verzi”, care a încântat atâtea generaţii de îndrăgostiţi.

Născut în 1902 în Bucureştiul boem şi cosmopolit, Ion Mânzatu a activat o vreme în Partidul Naţional Liberal.

După 1935 devine atras de Mişcarea Legionară, în care se va încadra. Aici îl va cunoaşte pe marele  poet patriot Radu Gyr, care devenise practic bardul acestei mişcări de tineret.

Între cei doi – compozitor şi poet – se va stabili o simbioză aristică rar întâlnită. O fructuoasă colaborare care va zămisli creaţii de muzică uşoară şi de petrecere nemuritoare, dar şi cele mai valoroase marşuri şi imnuri legionare. “Sfântă Tinereţe Legionară”, “Imnul muncitorilor legionari”, “Imnul Moţa-Marin” sunt doar câteva din creaţiile care au înflăcărat zeci de mii de tineri în cămăşi verzi.

De asemenea, romanţa “Vânt de seară”, numită şi romanţa surghiunului, tulburătoare baladă a sufletului îndepărtat de ţară, a răscolit sufletele a generaţii de visători.

Melodiile lui au fost zeci de ani interzise, chiar dacă pare absurd. Nu s-au cântat, nu s-au imprimat, nu s-au difuzat.

Doar în perioada de deschidere iniţiată de Ceauşescu după venirea sa la conducerea PCR, strălucita cântăreaţă Doina Badea a reuşit să imprime şi să difuzeze radiofonic romanţa “Vânt de seară”.

Desigur, modificând câteva versuri. Dar după un timp, aceasta nu a mai fost difuzată, intrând din nou în atenţia cenzurii politice.

Nello Manzatti a reuşit să se salveze din România ocupată de sovietici, luând calea exilului, dar nu s-a mai putut întoarce niciodată în ţara în care fusese condamnat în contumacie şi în care ar fi fost imediat aruncat în închisorile de exterminare ale regimului comunist.

1990: S-a reînfiinţat Muzeul Ţăranului Român, director fiind numit pictorul Horia Bernea.

Ideea  dateaza încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, “Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”.

În 1953 se numea Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990, Muzeul Țăranului Român.

Imagini pentru Muzeul Ţăranului Român,.foto

Este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești, în București, pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei.

2002: A murit (la New York) sculptorul Constantin Antonovici. A fost ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Ivan Meštrovič. S-a stabilit ulterior în SUA, unde a și decedat; (n. 1911).

2003: Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro, cu începere de la 01 martie 2003, în locul dolarului SUA.2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale acestei alianțe militare ratificând protocolul de aderare.

2004: România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale acestei alianțe militare ratificând protocolul de aderare.

La constituirea ei, ideea de bază a alianţei, menţinută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică: „Părţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor şi în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.

Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

2017: Au atins apogeul protestele desfăşurate în toată România, după ce ministrul de Justiție, Florin Iordache, a anunțat prin intermediul mass-media în jurul orei 24:00 din noaptea de 31 ianuarie, publicarea de către guvern în Monitorul Oficial a ordonanțelor privind grațierea unor fapte de corupție și modificarea Codului penal prin dezincriminarea abuzului în serviciu.

Sute de mii de manifestanți au protestat în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13. Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de  protestele ”#rezist”, hashtag devenind un simbolul al mișcărilor de protest.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut drept principalul responsabil pentru introducerea ei, a demisionat pe 8 februarie 2017.

Peste puțin timp, Guvernul condus de Sorin Grindeanu a fost demis printr-o moțiune de cenzură a propriului său partid.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/05/o-istorie-a-zilei-de-5-februarie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei;
  4. Istoriculzilei blogspot.com;
  5. Istoria md.;
  6. Wikipedia ;
  7. Mediafax.ro;
  8. http://www.worldwideromania.com;
  9. adevarul.ro/ povestea-nello-manzatti-trubadurul-mort-exil;
  10. Rador.ro;
  11. Historia.ro.

Publicitate

05/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 27 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 ianuarie în istoria noastră

Anul 98 e.n.: Moare împăratul  Cocceius Nerva (n.37 e.n.) iar fiul  său adoptiv, Marcus Ulpius Nerva Traianus, îi succede pe tronul Imperiului Roman fără nici un incident.

Stal se římský císař bohem Slovanů? | Náš REGION

Marcus Ulpius Nerva Traianus

 

Marcus Ulpius Nerva Traianus  (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a condus Imperiul Roman între  anii 98-117, fiind   al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai imperiului si  primul roman ne-italian care a devenit împărat.

A fost unul dintre cei mai talentați generali ai Imperiului, fiind adoptat de împaratul Nerva la data de 27 octombrie 97 și  desemnat coregent și succesor la tron, in timp ce era  guvernatorul provinciei Germania Superior .

În anul 106 e.n. a cucerit Dacia, dupa două războaie grele.

În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

 1388: Petru I Muşat al Moldovei acordă regelui Poloniei Wladislaw al II-lea Jagelo, pe termen de trei ani, un împrumut de 4000 de ruble de argint ( o sumă enormă pentru acea vreme), primind în schimb, ca zălog, oraşul Halici şi Ţinutul vecin al Pocuţiei, care puteau fi anexate de domnul Moldovei în caz de nerespectare a termenului de restituire a banilor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Petru_I_Musat.png

 Petru I Muşat, domn al Moldovei 1375-1391

De fapt suma împrumutată a fost de 3000 ruble de argint (echivalînd cu 538,380 kg de argint fin).

Petru I Muşat, primul reprezentant al dinastiei Muşatinilor pe tronul Moldovei, a domnit 16 ani.

Din timpul domniei lui Petru I al Moldovei datează şi primul act care delimitează hotarul dintre principatul Moldovei şi Uniunea polono-lituaniană cu traseul pe rîuleţul Colacin, dintre Snyatin şi Şepinţi, apoi peste cîmpia Bolohovului pînă la Nistru, în punctul marcat de satul Potoc, şi mai departe pe Nistru în jos pînă la Marea Neagră.

Conform acestui act, Pocuţia, teritoriu preponderent locuit de volohi (români) este cedat Uniunii polono-lituaniene, iar aceştea recunosc teritoriile din sudul Moldovei Transprutiene (locuite preponderent de tătari) ca teritorii a voievodatului Moldovei.

Tot prin acest act Petru I Muşat recunoaşte suzeranitatea Uniunii polono-lituaniene asupra Moldovei.

La apropierea dintre Moldova şi Polonia o mare importanţă au avut legăturile matrimoniale dintre domnitorii lituanieni şi cei moldavi, precum şi interesele economice ale părţilor, legate în primul rînd de drumul comercial care venea dinspre Liov spre factoriile comerciale de pe ţărmul pontic şi invers, străbătînd Moldova.

Prin mijlocirea lui Petru I Muşatinul s-a produs încercarea de apropiere dintre Uniunea polono-lituaniană şi Muntenia. Negocierile în acest sens au debutat la sfîrşitul anului 1389.

1836: S-a născut Grigore Silaşi, preot greco-catolic, filolog şi folclorist unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena, militant pentru afirmarea naţiunii române, membru de onoare al Academiei Române din 1877; (m. 1897).

Turism Nasaud | GRIGORE SILASI

A fost autorul unor lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică și editor de manuscrise vechi.

1841: S-a născut la Lipia, Buzău, avocatul şi ziaristul Alexandru Candiano-Popescu, general al Armatei Române, combatant în Războiul pentru cucerirea Independenţei de Stat a României, de la  1877 ; (d. 1901, la Târgoviște).

 A participat la detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866. În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice în Italia. A  fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația” și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de  Republica de la Ploiesti.

A fost arestat de 3 ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad. Fiind animat de un pronunțat spirit de frondă, în august 1870 a condus mișcarea republicană de la Ploiești, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești, împotriva Regelui Carol I.

Mișcarea a fost înfrântă, iar el împreună cu alți 40 participanți a fost pus sub acuzare, fiind însă achitați de tribunalul din Târgoviște.

Deși participase la mișcarea antidinastică, el devine, între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. La 24 mai 1875, Ion C. Bratianu,  A.G. Golescu, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov și N.C. Furculescu și-au pus semnătura pe un program politic care a stat la baza fondării Partidului Național Liberal. În 1879 a devenit prefect al poliției Bucureștiului pentru de 4 luni. În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă. 

A scris versuri (Când n-aveam ce face – 1866), cântece de război și un volum de memorii „Amintiri din viața-mi”.

1854: S-a născut la Buzău liderul conservator român Alexandru Marghiloman, jurist, absolvent al Facultății de Drept și al Înaltei Școli de Științe Politice din Paris; d.10 mai 1925, Buzău.

În 1879, a fost procuror, apoi judecător la Tribunalul Ilfov, dar a demisionat în 1881 pentru a deveni avocat, iar trei ani mai târziu, a fost numit avocat al statului. În 1884 a fost ales deputat de Buzău. În 1891, a participat la fondarea Partidului Constituțional.

 Avea cpncepții Conservator și germanofil, în preajma primului război mondial a acceptat să devină prim-ministru în contextul celei mai grave crize din istoria de până atunci a României, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia bolșevică, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale.

După ce a negociat pacea de la Buftea-București cu Puterile Centrale, prin care România evita ocuparea Moldovei, Marghiloman a trimis trupe române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul aceasteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a fost cel care a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia.

A reușit să reorganizeze economia și să evite o catastrofă sanitară, provocată de epidemia de tifos. A fost demis în toamna anului 1918, când România a reintrat în război de partea Antantei, devenind ținta unei campanii de manipulare, după război. Dispariția sa, în 1925, a însemnat și dispariția conservatorismului, după ce partidul său a fuzionat cu Partidul Poporului, condus de mareșalul Alexandru Averescu.

1855: Conducerea Școlii ostășești din Bucuresti solicită Eforiei Școalelor publicarea lucrării lui Nicolae Bălcescu   “Puterea armată și  arta militară la români”.

Lucrarea era folosită pentru predarea cursului de istorie militară.

1860 : A murit la Târgu Mureș matematicianul de origine maghiar Bolyai János, matematician de origine maghiară, unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Nikolai Lobacevski şi Bernhard Riemann .

Imagini pentru Bolyai János,

János Bolyai (n. 15 decembrie 1802, Cluj, Comitatul Cluj – d. 27 ianuarie 1860, Târgu Mureș, Scaunul Mureșului) , fiul matematicianului Farkas Bolyai.

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), situată in Cluj-Napoca, este  una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Colegiului Iezuit din Cluj, înființat în anul 1581 și cea mai mare universitate din țară, unde se studiază   în limba română, maghiară, germană, engleză și franceză.

Renumita universitate clujeană Poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai (foto).  

1861: S-a născut la Sterianul de Mijloc–Butimanu, plasa Snagov, Ilfov/Dâmbovița,  mareșalul Constantin Prezan, erou al Marelui Război de Reîntregire a României si  membru de onoare al Academiei Romane. 

1861-1943 Constantin Prezan

Și-a făcut studiile de specialitate la școli militare de prestigiu din România și Franța, parcurgând ierarhic toată ierarhia militară, de la sublocotenent la până la general de corp de armată, cel mai înalt grad militar din Armata Regală Română.

A participat la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul de reîntregire naţională (1916-1919).

A elaborat planul campaniei anului 1917, materializat în marile bătălii din iulie-august de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; membru de onoare al Academiei Române din 1923.

A fost șef al Marelui Cartier General al Armatei, iar in perioada 11-13 noiembrie 1916 a îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1.

Fiind specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din 1917, adică a faimoaselor bătălii de la Maraști, Mărășești și Oituz .

Constantin Prezan a evitat să se implice activ în viața politică, deși a avut o serie de demnități politice, mai mult onorifice, cum ar fi aceea de senator de drept deținută în perioada postbelică, în baza înaltei sale poziții din armată, precum și de participant/membru al Consiliilor de Coroană .

A primit numeroase distincții și medalii.

Mareșalul Constantin Prezan s-a stins din viață la 27 august 1943, fiind înmormântat cu funeralii naționale, în curtea reședinței sale de la Schinetea.

1896 (27.I./10.II): S-a născut la Câmpulung-Muscel, Argeș „arhitectul Patriarhiei Române”, Dimitrie Ionescu-Berechet ; (m. la data de 1 iulie 1969, București).

 A urmat Școala Superioară de Arhitectură din București, unde i-a avut profesori pe toți marii arhitecți ai României interbelice: Grigore Cerchez, Duiliu Marcu și Petre Antonescu. A fost nevoit să întrerupă studiile universitare în urma intrării României în primul război mondial (1916 – 1919). A executat sarcini legate de infrastructura frontului: a desenat hărți ale teatrului de operațiuni, a proiectat anumite poduri mobile, a supravegheat lucrări de construcție. 

A absolvit facultatea în 1922 și a întreprins călătorii de studiu în Balcani, Orientul Apropiat, Africa, dar și în partea de vest a Europei, în Austria, Franța și Italia, având posibilitatea de a constata interferențe stilistice arhitecturale, dar și caracteristicile dominante ale arhitecturii bizantine, elene, orientale sau occidentale. Și-a creat un stil arhitectural propriu în care elemente de arhitectură modernă se îmbină perfect cu arhitectura tradițională românească, conferind operei sale un puternic specific național.

În răstimpul celor peste trei decenii cât a activat ca arhitect-șef al Patriarhiei Române (1930-1963), a proiectat peste 100 de biserici noi și numeroase alte edificii devenite adevărate monumente cu valoare de reper în istoria artei românești contemporane, printre care se numără: Mausoleul de pe Muntele Mateiaş, Biserica Parcul Domeniilor-Caşin din București, Căminul şi paraclisul românesc de la Ierusalim, Capela românească de la Iordan, Catedrala din Hunedoara și Catedrala Sfântul Gheorghe din judeţul Covasna, biserica Mănăstirii Maglavit, biserica Sfinții Împărați din Constanța. Activitatea sa a fost recunoscută încă din timpul vieții, printr-o serie de distincții și decorații: Premiul Salonului oficial de arhitectură (1928), Ordinul Sf. Mormânt Ortodox primit de la patriarhul Damian al Ierusalimului (1930), Orde van Culturele Verdienste van Roemenië Interbellum, Ordinul Meritul Cultural pentru Culte, în gradul de cavaler cl.II (1941), Ordinul Coroana României în grad de ofițer (1947).

1902: S-a nascut Ilie G. Murgulescu, chimist român, preşedinte al Academiei Române (1963-1966); (d. 28.10.1991). 

După 1934 a ocupat postul de conferențiar de Chimie fizică și Chimie analitică la Institutul Politehnic din Timișoara, devenind apoi rectorul acestui institut, contribuind aici la înființarea Facultății de Chimie Industrială.

În decembrie 1944 a devenit membru al PCR. În 1949 a fost mutat la Universitatea din București fiind numit rector (timp de un an) și profesor de Chimie fizică, apoi ministrul învățământului superior, în guvernul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al învățământului și culturii de două ori. 

Ilie G. Murgulescu a fost Ministru al Învățământului Superior în  guvernul condus de Gheorghiu Dej si  Ministru al Învățământului și Culturii între 1961-1962  și Ministru al Învățământului  în guvernul Ion Gheorghe Maurer.

A fondat Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române pe care l-a condus până în 1977.A publicat lucrări fundamentale în domeniul chimiei fizice.

1903 (27.I./9.II): S-a născut la București, pianista Silvia Şerbescu (Silvia Chelaru); (m. 1965, București).

 A început studiile muzicale la Academia Regală de Muzică din București și a obținut simultan licența în Matematică la Universitatea din București.

În continuare, a studiat la École normale de musique din Paris, cu Lazare Lévy și Alfred Cortot, obținând o licence de concert cu distincție. A debutat în București, cu Concertul pentru pian Nr. 1 .

 A început studiile muzicale la Academia Regală de Muzică din București cu Constanța Erbiceanu, Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. Simultan, a obținut licența în Matematică la Universitatea din București.

În continuare, a studiat la École normale de musique din Paris, cu Lazare Lévy și Alfred Cortot, obținând o licence de concert cu distincție. Debutul în București, cu Concertul pentru pian Nr. 1 de Franz Liszt (1928).

A dat concerte și recitaluri în Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Franța, Italia, Suedia, Finlanda, Uniunea Sovietică, Turcia, colaborând cu dirijori renumiți ca Nikolai Anosov, Ernest Ansermet, Paavo Berglund,  Constantin Silvestri, George Georgescu, Ionel Perlea etc.

A fost solistă a Filarmonicii „George Enescu” din București (1955–1957). Interpretările date de ea compozițiilor lui Rahmaninov, Prokofiev și Debussy sunt memorabile. A fost și un distins pedagog al pianului, profesoară la Conservatorul din București (1948–1965). A fost căsătorită cu inginerul Florian Șerbescu; fiica lor, Liana Margareta, este de asemenea pianistă.

A fost distinsă cu premiile Dini Poenaru-Căplescu și Paul Ciuntu (1924), Ordinul Meritul Cultural (1943) Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1955) și Artist emerit (1955).

1903: A fost fondata Confederatia patronala UGIR (Uniunea Generala a Industriasilor din Romania), organizaţie a marelui capital industrial, având ca obiective principale dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii.

În 1948 Uniunea a fost dizolvată de autorităţile comuniste, reluându-şi activitatea, în 1993, sub numele de UGIR-1903.

1907: S-a născut la Bobaița, Mehedinți, Dumitru Berciu, istoric şi arheolog, specialist în arheologie preistorică, membru de onoare al Academiei Române din 1997; (m. 1998, București).

A fost membru al Școlii române din Roma. Doctor în filosofie și litere (1938). Șef al misiunii arheologice române, secretar și apoi director al Institutului român din Albania (1938-1944). Membru al Institutului de preistorie din Viena (din 1935) și al Societății arheologice a R.S.F. Iugoslavia (din 1960).

Conferențiar și apoi profesor la catedră de istorie a României, la Facultatea de Istorie a Universității din București (din 1945), a ajuns apoi decan (1966-1971). Consilier și apoi șef de sector la Institutul de arheologie, București (din 1948). Membru titular al Academiei de științifice sociale și politice a R.S.R. (din 1970). Membru corespondent al Institutului arheologic din R.F. Germania (din 1965).

A participat și a trimis comunicări la numeroase congrese internaționale de specialitate În țara și peste hotare. Distins de Academie cu premiile „V. Pârvan” (1936) și „N. Bălcescu” (1961). A realizat cercetări în sud-estul si centrul Europei despre celți si traco-geți. A fost director al Institutului de Tracologie din București (1948). A sprijinit financiar ridicarea Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin, unde s-a instalat și biblioteca sa, care îi poartă numele.

1919: A murit poetul maghiar Endre Ady (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare).

În literatura maghiară a fost printre primii poeți care au rupt legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influențată de Baudelaire, Verlaine.

Este un poet simbolist.   Întodeauna scria simbolurile cu literă mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist.

Între el și poetul roman Octavian Goga  a existat o prietenie sinceră.

 1919: S-a născut Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; (m. 1986).

Imagine similară

A devenit renumit pentru cartea „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu („Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt).

  1925: S-a născut geologul Liviu Ionesi; activitatea de cercetare este concretizată în peste 165 de lucrări şi 30 de rapoarte geologice; importante preocupări şi pentru istoria ştiinţelor geologice din România, prin relevarea contribuţiei unor mari personalităţi din domeniu; membru titular al Academiei Române din 2003; (m. 2006).

1936: S-a născut la Cluj, actorul român de teatru şi film Florin Piersic. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957 și a debutat în 1959 pe scena Teatrului Național din București. A jucat în numeroase filmeprintre care “De-aş fi Harap-Alb”, “Colierul de turcoaze”, “Trandafirul galben”, “Haiducii lui Şaptecai”).

A primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București, Galați și Iași. La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

 A fost distins în 1967 cu Ordinul Meritul Cultural, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler,, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În 26 ianuarie 2011 cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.

1936: S-a născut artistul plastician român Nicapetre (Petrica M. Balanica); (d.21 aprilie 2008).

1937: S-a născut soprana Margareta Fânăţeanu-Dragnea; (m. 1993).

1939: S-a născut Sergiu Hanganu, arhitect român și profesor, membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003, stabilit în Canada. Pentru diferite proiecte şi lucrări a fost distins cu şase premii întâi, cu 39 de premii de excelenţă şi a participat la 29 de jurii internaţionale de arhitectură; (m. 2017).

A avut cinci expoziţii personale de proiecte de arhitectură în Ottawa, Toronto, Montreal şi New York şi alte şapte expoziţii pe diverse teme (decoraţiuni interioare,arhitectură modernă).

 1941: După rebeliunea legionară din 21-23.I.1941, s-a format un nou guvern, compus exclusiv din militari şi tehnicieni, prezidat de generalul Ion Antonescu.

1942: S-a născut (la Vertujeni-Soroca, azi în R. Moldova), Alexandru Mironov, jurnalist, scriitor şi matmatician, realizator de emisiuni TV , unul dintre cei mai activi promotori ai genului Science Fiction în România.

A fost un apreciat colaborator la Radio-Televiziunea Română (realizator de emisiuni de ştiinţă şi SF), a fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR, ministru al tineretului şi sportului între anii 1993 şi 1996, fost secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO.

1947: S-a născut muzicianul Ion Ivan-Roncea, supranumit „Lipatti al harpei”.

 1949: S-a născut inventatorul Ioan Davidoni, autorul a peste 900 de invenţii, inovaţii şi soluţii tehnice, 10 din ele fiind medaliate cu aur şi argint la Geneva, Bruxelles şi Bucureşti (câteva dintre acestea sunt: platformă ecologică pentru recuperarea ţiţeiului de pe suprafaţa apei, schimbător de căldură cu funcţionare autonomă, ventuză magneto-vibratoare, pantofi magnetici antistres, ecran de protecţie pentru telefoane, calculator, tv, mănuşă magnetică modernizată, rotor eolian cu ax vertical, îngrăşământ magnetic cristalin).

1958: S-a născut  la Sinaia, Norica Nicolai, fost senator liberal în Parlamentul României și eurodeputat.

A fost aleasă deputat în Parlamentul European  în data de  7 iunie  2009,  pe lista  Partidului National Liberal.

1968: S-a născut actrița și cântăreața Bianca Brad, fostă Miss România. A studiat actoria la Academia de Teatru și Film din București din 1988 până în 1992 și la Lee Strasberg Theatre and Film Institute din New York City în 1995 și 1996 .

În 1990 a câștigat concursul de frumusețe Miss Princess of Beauty România . La început, actrița a lucrat mai ales în producții de film românesc. Mai târziu, a apărut adesea în filme și seriale de televiziune germane.

Este fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil.

Imagine similară

1972: S-a născut Berti Barbera, interpret vocal şi instrumentist, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune.

Berti Barbera, artistul complex care dezvoltă educația muzicală a românilor

 1974: S-a născut jucătorul şi antrenorul de tenis Andrei Pavel.

În palmaresul său se află trei titluri ATP câştigate la simplu: Tokyo 1998, Sankt Poelten 2000 şi Montréal 2001 şi şase la dublu: Bucureşti 1998, Kitzbuhel 2005, Auckland 2006, Munchen 2006, Gstaad 2006, Barcelona 2007.

A fost singurul tenismen român care l-a învins pe celebrul Roger Federer

Andrei Pavel, singurul tenismen român care l-a învins pe Roger Federer: "Nu  m-am gândit că va ajunge cel mai bun din istorie"

Și-a încheiat cariera la simplu în anul 2009, la turneul BCR OPEN România, fiind învins în ultimul meci de Pablo Cuevas cu scorul de 6-3, 7-6, cea mai bună poziţie în clasamentul ATP fiind în anul 2004 când a ocupat locul 13.

1975: S-a născut interpreta Narcisa Suciu. În prezent  este căsătorită cu Veikko Miettinen și locuieşte în orăşelul Outokumpu din Finlanda.

Imagini pentru Narcisa Suciu,

1978: S-a născut  cunoscutul realizator TV român, Cătălin Măruţă.

PRO TV - Trei generatii. Catalin Maruta, impreuna cu fiul si cu tatal lui,  intr-o fotografie de mii de Like-uri

 1982: A fost difuzată prima emisiune de SF radiofonic din Europa – „Radiobiblioteca SF”, pe programul III al Radiodifuziunii Române, avându-l ca redactor-realizator pe Dan Ursuleanu (1943-2013). Emisiunea şi-a schimbat pe parcurs numele în „Exploratorii lumii de mâine”, dar a rămas cea mai longevivă emisiune de radio dedicată SF-ului. 

1990: A început procesul celor patru demnitari ai regimului comunist (Manea Manescu,Emil Bobu,Ion Dincă și Tudor Postelnicu).

Pe 2 februarie ei au fost condamnați la inchisoare pe viață, dar în scurt timp, au fost puși în libertate.

2000: A decedat Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist (n. 1903). A fos din 1931 un colaborator constant al Radiodifuziunii Române,al cărei director adjunct la compartimentul Radiojurnal va deveni până la 23 august 1944). A fost judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, fiind condamnat în 1945 la muncă silnică pe viaţă.

A scăpat de detenţie stând ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios din care avea să iasă abia în anul 1967. După 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală, în ciuda vârstei înaintate,

2013: A murit la Moscova, comunistul sovietic Ivan Ivanovici Bodiul, fost Prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldovenească in perioada 28 mai 1961  – 30 decembrie 1980; (n.3 ianuarie 1918).

În ciuda originii sale moldovenești, a fost un prost vorbitor al limbii române.

In opiniile istoricilor care au studiat perioada respectivă, Bodiul a fost un „dictator regional”, un adevărat gauleiter comunist tipic perioadei brejneviste .

În calitate de prim-secretar al PCM, el s-a remarcat prin lupta dusă împotriva conștiinței naționale românești și prin  transformarea RSS Moldovenești într-un cap de pod în războiul subversiv purtat de URSS împotriva României;

A dus o politica trădătoare de deznationalizare a romanilor moldoveni, de persecutii impotriva intelectualitatii române din aceasta republică sovietica si  de rusificare a Republicii Moldova, invitând specialiști alogeni din cele mai îndepărtate colțuri ale fostei Uniuni Sovietice în detrimentul angajării în câmpul muncii a populației băștinașe care, la rândul ei, era trimisă în mod organizat în Siberia și în alte regiuni ale URSS (în special din RSFS Rusă) pentru a distruge structura etnică a populației.

A încurajat căsătoriile tinerilor nomenclaturişti moldoveni cu rusoaice, acest fapt fiind biletul de intrare în saloanele puterii sovietice.

A susținut ampla campanie de falsificare a adevărului științific despre limba română și istoria națională a românilor moldoveni.

  Grefând pe te­ma poporului şi limbii moldove­neşti, a lan­­sat critici dure împotriva regimului de la Bucureşti.

Încă din anul 1965, s-a declanşat o vastă campanie propagandistică în care se susținea pericolul presei, literaturii, radi­o­u­lui şi televiziunii române.

În 1968 a interzis literatura română şi ziarele de peste Prut, acestea fiind tăinuite în fondurile speciale ale bibliotecilor si a eliminat în totalitate „limba moldovenească” din spaţiul public încă la începutul anilor ’60,într-o perioaadă când în Ucraina, de exemplu, Piotr Șelest lua măsuri pentru a readuce măcar parţial ucraineana în instituţiile statului.

În 1970, în faţa membrilor Co­mitetului Central (CC) al Parti­du­lui Comunist din Moldova (PCM), Ivan Bodiul (1917-2013), prim-secretarul RSSM, a „înfierat” politica lui Ceauşescu.

I-a numit pe comuniştii români „re­acţionari”și „şovini”, care calomniau„în mod josnic” bolşevicii și „propagau ideea României Mari”.

2014: A murit Mihai Horea, unul dintre cei mai de seamă pictori abstracți români; (n. 1926).

Mihai Horea - Equinox expozitie sustinuta de Catena pentru Arta - Senso TV  Tv


Nascut la 25 martie 1926 in comuna Petea din judetul Mures, Mihai Horea si-a inceput studiile la Bucuresti in anul 1946 cu Nicolae Darascu, Camil Ressu si Jean Alexandru Steriadi, pentru a le finaliza tarziu, in 1970, abia dupa intalnirea cu Mattis Teutsch si cu Alexandru Ciucurencu, adevaratul sau maestru.

Grație acestui eveniment decisiv, Mihai Horea se afirma încă din anii ’68-’70 ca unul dintre cei mai interesanti pictori abstracți, iar apoi și ca un reformator al programei specifice din invatamantul artistic romanesc, alaturi de Stefan Sevastre si de Teodor Dan.

2016: A murit Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist; (n. 1943).

După studii universitare în Cluj-Napoca, unde, în anul 1966, obţine Diploma de licenţă în filologie, are  un remarcabil debut, tot în 1966, în revista napocan-clujeană, Tribuna.

Dă un doctorat în litere, din 1997, în urma sustinerii strălucitoarei teze, Morfologia ceremonialului în opera lui Mihail Sadoveanu, cu „împliniri cărturăreşti-galaxiedrice“ etc.), cunoscut îndeosebi prin Replay (Bucureşti, 1980), un veritabil „recurs“ în care a ridicat «bunul simţ la rang de călăuză a investigaţiei critice» (Laurenţiu Ulici), ori prin Clasici şi contemporani (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1987).

A surprins recent, de dincolo de Atlantic, şi cu o altă întemeiată (şi „de întemeiere“) lucrare, Mişcarea literară paradoxistă / The Paradoxist Literary Movement (Phoenix / Chicago, Xiquan Publishing House, 1992).

Autorul atrage  atenţia asupra unei realităţi indiscutabile din literatura valahă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea în care, antiproletcultist, s-a ivit generaţia modernist-resurecţională şi a paradoxismului (1960 / 1965 – 2000 / 2005), sau generaţia Labiş – Stănescu – Sorescu, care a impus noua estetică: «paradoxismul a existat înaintea statuării mişcării paradoxiste»  mişcare ce pare să aibă între lideri, din 1983 încoace, dar în spaţiul francofon, şi pe autorul volumului Le sens du non-sens, Florentin Smarandache, originar din Oltenia şi stabilit din 1989 în S. U. A. (unde, prin Circles of Light − Erhus University Press, 1992 − propagă Mathematics Literature etc.).

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Crestin Ortodox.ro;
  5. Wikipedia;
  6. http://www.worldwideromania.com
  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  9. Rador.ro.
  10. Historia.ro

27/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 25 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 25 ianuarie în istoria noastră

1475: După victoria zdrobitoare de la Podul Înalt (Vaslui) împotriva turcilor, obţinută cu câteva zile în urmă (la 10 ianuarie), Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) a trimis o scrisoare-monarhilor creştini ai Europei și Papei de la Roma, anunţându-le victoria şi chemându-i la crearea unui front comun antiotoman.

Mai mulţi istorici au apreciat că bătălia de la Podul Înalt a reprezentat cea mai mare înfrângere a islamului în faţa unei armate creştine.

„…Ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme… Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru.

Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci, fiţi gata fără întârziere”

Mesajul domnului român nu a avut rezultatul scontat, neputându-se organiza o coaliţie care să stăvilească expansiunea turcă.

 1595: Are loc lupta de la Rusciuk, în care Mihai Viteazul al Munteniei după ce a trecut Dunărea pe la Mogosin, a atacat şi ars orașul.  

În  timpul bătăliei, paşii Hasan şi Mustafa au fost ucişi și artileria otomană capturată.

 1673: Neculai Milescu – Spătarul  (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova), cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat român moldovean , activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei a alcătuit, în limba slavonă, „Cartea profețiilor”.

1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător;

Promotor al învăţământului în limba română, a fost un adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei;   (m. 1877).

 1859: Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a adresat Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri.

Totodată, îl numeşte în aceeași zi prim  prim-ministru al Valahiei pe Ioan Al. Filipescu (1811 – 1863), un boier muntean care făcuse studii de drept la Paris și fusese membru al căimăcămiei care a condus Țara Românească din octombrie 1858 până la alegerea lui Alexandru Cuza.

Sub Cuza a fost prim-ministru în perioada 25 ianuarie – 27 martie 1859 și ministru de externe (iulie 1860 – aprilie 1861).

1875: S-a născut la Turdaș, Hunedoara(lângă Orăștie),avocatul și omul politic român din Transilvania, Aurel Vlad, membru al Partidului Național Român și apoi fondator și fruntaș al Partidului Național Țărănesc, mort în închisoarea conunistă de la Sighet la data de 2 iulie 1953.

Prin mama sa, era nepot al marelui fruntaș ar românilor ardeleni Gheorghe Barițiu.

 După terminarea studiilor la Budapesta, unde și-a luat doctoratul în Drept, Aurel Vlad a profesat avocatura la Deva şi Orăştie devenind după Ioan Mihu, al doilea director al Băncii “Ardeleana”.

A fost al doilea director al Băncii „Ardeleana” și director și proprietar al ziarului „Solia Dreptății” din Orăștie. Participând la alegerile parlamentare, Aurel Vlad, a intrat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta în anul 1903, în urma victoriei asupra candidatului oficial al guvernului.

Aurel Vlad a jucat un rol deosebit în revoluția din toamna anului 1918, fiind ales președintele Consiliului Național Român din Orăștie. În urma Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, Aurel Vlad a fost ales membru în Consiliul Dirigent, repartizându-i resortul finanțelor.

A avut ca misiune eliminarea monedei străine de pe teritoriul Ardealului și unificarea monetară cu Vechiul Regat. În anii care au urmat, a fost numit ministru al Finanțelor și ministru al Industriei și Comerțului în guvernările țărăniste, fondator și fruntaș al P.N.Ț., a fost ministru de finanțe al României în anii 1919-1920, ulterior ministru al Cultelor și Artelor și ministru al Industriei și Comerțului în guvernările țărăniste. A fost decorat în 1929 cu Ordinul „Coroana României”, în grad de „Mare Cruce”,și cu Ordinul Național Serviciul Credincios (1939).

După instaurarea regimului comunist a fost arestat de Securitatea din Sibiu în noaptea de 5/6 mai 1950, (în așa numita Noapte a demnitarilor), la vârsta de 75 ani, a fost adus la Închisoarea Sighet la 7 mai, fiind „internat” pe timp de 24 luni.

 A decedat la închisoarea din Sighetul Marmației în urma tratamentelor barbare la care a fost supus și a fost aruncat într-o groapă comună, alaturi de alți deținuți politici.

Familia sa a fost deposedată de întreaga avere, care i-a fost naționalizată și trecută în proprietatea statului. Deși murise deja în penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, pedeapsa inițială i-a fost majorată cu 60 de luni.

 Aurel Vlad a fost declarat (post – mortem) Cetățean de Onoare al Orăștiei, în 1999 .

1888: S-a născut Abraham Leib Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944.

A reînfiinţat Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război și reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc, fiind conducător al  Executivei Sioniste din ţară.

  Pentru activitatea sa sionistă este condamnat în 1950 la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin.

A emigrat în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu; (m. 1956, la Tel Aviv).

1897: S-a născut pictorul şi graficianul Catul Bogdan; (m. 1978).

Imagini pentru Catul Bogdan

Foto: Catul Bogdan (n. 25 ianuarie 1897,la Colmar, Franța – d. 5 februarie 1978,  București, R.S. România), fost fiul istoricului literar academician Gheorghe Bogdan-Duică și al soției sale de origine alsaciană.

În 1919, Catul Bogdan a debutat la București, cu o expoziție la Ateneul Român, iar spre sfârșitul aceluiași an  a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian, pentru a se pregăti în vederea examenului pentru École nationale Superieure de Beaux-Arts (Școala Națională Superioară de Arte), unde a studiat  cu profesorul Ernest Laurent, absolvind studiile în 1924.

În 1924 a avut prima expoziție personală în Sala Mozart, din București, împreună cu Lucian Grigorescu.

Întors în România, în 1929, și-a început activitatea didactică la Școala de Arte Frumoase din Cluj, recent înființată, în 1925. Printre profesori se aflau și alți tineri întorși de curând de la studii la Paris: Anastase Demian, Aurel Ciupe și Romul Ladea. Ca profesor, Catul Bogdan și-a întemeiat sistemul de învățământ pe precepte deduse din pictura lui Paul Cézanne[2].

În 1933 școala s-a transferat la Timisoara, așa că a fost obligat să se mute și el.

Printre elevii săi la Timișoara s-a numărat și Artur Vetro. Catul Bogdan a revenit la Cluj în 1949.

În 1951 a venit la București, ca profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (în prezent Universitatea Națională de Arte București), unde a profesat până în 1967.

Printre operele sale reprezentative se numără pictura Catedralei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, ridicate în perioada 1923-1933, căreia Catul Bogdan i-a pictat cupola altarului.Împreună cu Ioachim Miloia a executat pictura murală din Biserica ortodoxă din Iosefin, Timișoara, în anii 1935-1936.  

Între picturile pe șevalet  se remarcă : După amiază de vară (1926), Pont Neuf (1927), La restaurant (1925),   Casă albă (1927), Culesul (1929), , Pentru Conferința Dezarmării de la Geneva (1932), Vânzător de ziare (Iarna la Cluj) (1931), În port (1931), Peisaj (1947),  Portretul sculptorului Romul Ladea (1937),  Toamnă târzie (1947),  Moți cu ciubere (1936), Marea la Costinești, Nud (Studiu) (1938), Copil din Bistra (1956), Portret de fată (1966), Nud în interior (1943), Nud (1968), La baie (1965), Bolnița Mânăstirii Tismana (1963) , Casa tătarului, Portretul compozitorului Zeno Vancea (1955), Portretul Prof. Nicolae Iorga,  Grădină de vară (1970), Portretul pictorului Jean Al. Steriadi (1942).

 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova), politicianul comunist Alexandru Bârlădeanu, economist şi înalt demnitar comunist. În martie 1989 a fost unul dintre semnatarii docum entului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”, difuzată în Occident cu puțin timp înaintea izbucnirii revoluției anticomuniste din 1989.

După căderea dictaturii comuniste a fost  membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992. Membru titular al Academiei Române din 1955, a fost ales vicepreşedinte al acestui for (1992-1994); (m. 1997).

 1911: S-a născut la Bârlad, Vaslui, istoricul literar G.G. Ursu, poet şi memorialist; (m. 25 iunie 1980, București).

A fost un apreciat exeget al unor opere şi scriitori din ţinutul Moldovei, biografia şi, implicit, bibliografia lui G.G. Ursu (1911–1980) nu sânt cunoscute, aşa cum s-ar fi cuvenit, nici de cercetătorii literari care i-au elaborat fişe pentru unele dicţionare sau istorii literare.

Instruit şi format în cetatea universitară a Iaşului interbelic şi profund influenţat de cursurile şi seminariile lui G. Ibrăileanu, care fascina prin delicateţe sufletească şi intuiţie critică, tînărul G.G. Ursu a devenit un excelent profesor în învăţămîntul preuniversitar din unele oraşe precum Tecuci, Galaţi, Bîrlad, Fălticeni şi Bucureşti.

O colaborare reprezentativă a lui G.G. Ursu este cea pe care a susţinut-o în paginile revistei Convorbiri literare, în perioada 1939–1944, pe cînd această publicaţie era condusă de istoricul literar I.E. Torouţiu, care a manifestat o autentică deschidere pentru toate spiritele creatoare ale românilor.

Remarcabile sânt contribuţiile sale de istorie literară, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, elev la Fălticeni, Un profesor al lui Ion Creangă la Fălticeni, părintele Vasile Grigorescu, Calistrat Hogaş şi Tecuciul său natal, Theodor Şerbănescu şi „Junimea“, Poetul D. Nanu, care conţin informaţii, note şi date inedite, ce corijează anumite erori privind opera şi biografia acestor scriitori.

1919: Prin Decretul-Lege nr. 122/25 ianuarie 1919 privind crearea Direcțiunii Generale a Statisticii, au fost reunite serviciile de statistică ce funcționau ca organisme independente la ministere. S-a creat o rețea teritorială stabilă și permanentă, fiind asigurat un mod unitar de culegere și verificare a datelor. Statistica românească a dobândit un prestigiu de necontestat. Statistica românească interbelică s-a regăsit în nenumărate publicații editate, în conducerea și organizarea unor recensăminte importante.

1931: S-a născut la Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş prozatorul, eseistul și traducătorul român Ion Hobana.

Având un vechi şi constant interes pentru viaţa şi opera lui Jules Verne, el a tradus opt „Călătorii extraordinare”, a publicat zeci de articole şi studii, a realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune consacrate marelui scriitor.

Monografia „Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne” (1979, premiul Uniunii Scriitorilor şi premiul „Europa Special”, decernat la cel de-al cincilea Congres European de Science Fiction – Stresa, 1980) a fost tradusă şi publicată în Italia (Editrice Nord, 1981). „Jules Verne în România?” (1992) analizează cele patru romane ale scriitorului a căror acţiune se desfăşoară, integral sau parţial, pe teritoriul ţării noastre sau care au eroi români. „Jules Verne. Chipuri, obiceiuri şi peisaje româneşti” (2004) continuă şi aprofundează această preocupare.

Cunoscut cercetător al fenomenului OZN, preşedinte al Asociaţiei pentru studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate (ASFAN – Romania), Ion Hobana a publicat, în colaborare cu Julien Weverbergh, „OZN – O sfidare pentru raţiunea umană” (1971) şi „UFO’s in Oost en West” (două volume apărute în 1971-1972 la editura olandeză Ankh-Hermes; volumul al doilea a fost tradus în limbile engleză – Londra şi New York -, franceză – Paris, spaniolă – Buenos Aires).

Pentru întreaga sa activitate în domeniul SF-ului i s-au decernat marele premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), premiul special „Aripile de aur ale fanteziei” (1980) şi premiul World F (Brighton, 1984).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Societé Européenne de Culture, Centre International Jules Verne, H. G. Wells Society, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.

În ultimii ani, el a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România.

1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist; (m. 2017).

1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu, considerat datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1919.

Vasile Suciu (n. 13 ianuarie 1873, Copăcel, comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov – d. 25 ianuarie 1935, Blaj) a fost al treisprezecelea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș între 1920-1935, membru de onoare al Academiei Române.

Numit de Iorga „Vasile cel Mare“, Vasile Suciu a fost elev, profesor și arhiereu al Blajului. Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din 1920, el a fost un nou ctitor al orașului.

Eforturilor sale se datorează înălțarea clădirilor monumentale Institutul Recunoștiinței (azi Colegiul Național „I.M. Clain“), Școala Normală de Învățători (azi Liceul „Timotei Cipariu“) și Liceul comercial de băieți (azi Muzeul Blajului).

1936: S-a născut la Brăila, criticul literar român   Gabriel Dimisianu.

Este unul dintre cei mai longevivi critici literari din perioada postbelică, poreclit cu simpatie “domnul România literară”, asta pentru că o viaţă întreagă a lucrat la această revistă.

A obținut premii ale Uniunii Scriitorilor,  un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, un premiu al Academiei Române («Titu Maiorescu») şi, în 2011, Premiul Naţional de Literatură. 

1942: În localitatea Bod, din Județul Brașov, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istoria României : –38,5°. C

A fost raportată moartea de frig a 17 persoane au murit de frig în acea perioadă. Trenurile nu au mai funcționat, străzile s-au închis.

Brașovul avea să mai cunoască două astfel de ”recorduri”, dar nu ”absolute” ca cel din 1942: 14 ianuarie 1985, -32,3 grade Celsius, și 25 ianuarie 2010, -30,2 grade. Interesant este faptul că aceeași stație meteo de la Bod înregistrase, pe 11 februarie 1929, o valoare negativă identică, -38,5 grade, dar recordul nu fusese omologat, drept pentru care data de 25 ianuarie 1942 deține supremația.

1944: S-a născut în localitatea Perșinari, jud.Dâmbovița,interpretul de muzică populară Ion Dolănescu;( d. 19 martie 2009, București).

A fost deputat PRM în legislatura 2000-2004.

A încetat din viață la data de 19 martie 2009 la ora 16:05 în urma unei afecțiuni cardiace și a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu din  București.

Pentru activitatea sa, Ion Dolănescu a fost  numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi   poartă numele.

 1949: Se crează la  Varşovia, la inițiativa URSS, Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), ca organizaţie economică a statelor comuniste, din care mai făceau parte şase ţări socialiste subordonate politic și economic Moscovei: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria. Ulterior, au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978.

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki- Ședință a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (1978, București).

Înființarea CAER a fost răspunsul URSS la Planul Marshall, având misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic.În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale

CAER nu şi-a îndeplinit rolul din cauza sistemului centralizat al economiei statelor comuniste membre.

Ca urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER şi-a încetat oficial activitatea în data de 28.VI.1991, la a 46-a sesiune desfăşurată la Budapesta.

1953: S-a născut Nicolae Botgros, violonist și dirijor moldovean de muzică populară.

1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan GH. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; a fost unul dintre membrii Sfatului Ţării.

Datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească).

1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017.

  1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921).

  2012: A murit popularul actor român  Emil Hossu; (n. 1941).

Emil Hossu se afla pe scena Teatrului Nottara, făcând repetiţii pentru piesa „Aniversarea”. 

Actorul a suferit un stop cardio-respirator, medicii de la SMURD Bucureşti încercând în zadar resuscitarea sa.

Actriţa Catrinel Dumitrescu, soţia sa, care trebuia să joace în aceeaşi piesă de teatru, a avut nevoie după ce s-a pronunţat decesul popularului actor de îngrijiri medicale  .

Emil Hossu a fost actor la Teatrul Nottara din Capitală şi a fost căsătorit cu actriţa Catrinel Dumitrescu. Cunoscutul actor a jucat  în numeroase filme, printre care „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, Accident”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Balanţa”.

 1990: Imediat după prăbusirea dictaturii comuniste se înfiinţa, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA).

 1993: A apărut părea primul număr al cotidianului „Cronica română”al cărui  director-fondator a fost jurnalistul  Horia Alexandrescu.

2013: A decedat la Pitești, luptătorul anticomunist Aristide Ionescu, fost deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”; (n.7 decembrie 1921, în Ştefăneşti, Vâlcea)

A fost arestat în noaptea de 3 mai 1949 şi a fost torturat timp de două luni la Securitatea din Craiova de către anchetatorii Fracase şi Mihuţ.

Prin sentinţa 1562 / 1949 a Tribunalului Militar Craiova a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru delictul de a fi transportat cu căruţa alimente la luptătorii anticomunişti din munţii Arnota.

Doi dintre fraţii săi, Anton şi Ilie,  au fost, de asemenea, condamnaţi la închisoare. A fost închis la penitenciarele Jilava şi Gherla. La Gherla, în camera 81, a fost bătut zilnic de studenţii „reeducaţi” Stoian Ion, Puşcaşu Vasile şi Popa Ţanu.

A fost eliberat în data de 23 iulie 1953 de la penitenciarul Craiova.

A publicat o lucrare despre partizanii ucişi la Arnota, despre călăii acestora şi despre propria experienţă carcerală (Dacă vine ora H, pe cine putem conta?).

A fost vicepreşedinte al Fundaţiei Memoria şi un membru activ al AFDPR. Din 2001, a fost iniţiatorul seriei de simpozioane “Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, organizate în fiecare toamnă la Piteşti

2017: A încetat din viață la Paris, Nicolae Lupan, jurnalist basarabean anticomunist , militant activ pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupația sovietică (16 martie 1921, Cepeleuți, România/raion Edineț, Basarabia).

A fost editor-șef în anul 1958 la postul Tele-Radio Moldova, de unde a fost concediat în anul 1970, deoarece a fost membru al Frontului Național Patriotic, fiind acuzat de acțiuni pro-românești.

În martie 1974 a fost expulzat împreună cu soţia și cei trei copii, a fost expulzat de autoritățile sovietice „pentru naţionalism românesc și propagare a culturii occidentale la radio și televiziune”și a emigrat împreună cu familia sa din RSS Moldovenească, în Belgia.

În exil, Nicolae Lupan a fost ales în 1975 la conducerea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.

Militantul român a fost președintele Asociației Pro-Basarabia și Bucovina (asociație fondată în 1950 de Nicolae Dianu și reactivată de Lupan în 1975). Emisiunile prezentate de acesta la posturile de radio „Europa Liberă”, „BBC” , „Vocea Americii”, „Radio France International”, articolele, studiile, reportajele apărute în publicații occidentale și românești în limbile română, franceză, engleză și rusă, au contribuit la menținerea unei stări de spirit românesc printre basarabenii și bucovinenii din țară și din diaspora, și în general printre toți românii din ținuturile istorice aflate în afara graniței.

Anul 1989 aduce odată cu schimbarea regimului politic în România și libertatea de asociere, prilej mult dorit și așteptat de românii basarabeni și bucovineni, care au înființat Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina.

  2018: A murit regizorul Horia Davidescu, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984); (n. 1921).

Pentru contribuția sa la dezvoltarea Teatrului de păpuși din Craiova a fost răsplătit cu titlul de Cetățean de onoare în anul 2004.

Un an mai târziu, UNITER îi acorda Premiul special pentru întreaga activitate. Acestea s-au adăugat palmaresului impresionant de premii, distincții și medalii obținute pe plan național și internațional de-a lungul carierei sale.

 2018: A murit la București, în vârstă de de 101 ani, diplomatul, filosof al istoriei, Neagu Djuvara, memorialist, jurnalist, romancier şi profesor român( născut la București în data de 18/31 august 1916, într-o veche familie de origine aromână stabilită în Țara Românească și Moldova).

Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând timp de 45 de ani, în diverse organizații ale exilului românesc pentru revenirea țării noastre la un regim democrat.

A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziarist la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors, în 1984, la Paris.

Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată.În 1990 s-a întors în ţară.

Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept.

Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor’” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010)

A fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a servi scopuri politice.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Crestin Ortodox.ro;
  5. Wikipedia;
  6. http://www.worldwideromania.com
  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  9. Historia.ro

25/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: