CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 2 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

2 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1666: Un ispisoc al lui Duca Vodă al Moldovei pomeneşte pentru prima oară despre târgoveţii din Chişinăi.

 

 

 

Biserica Măzărache şi Fîntîna din Chişinau, vedere dinspre rîul Bîc, sec.XIX 

 

Biserica Măzărache şi Fântâna din Chişinau, vedere dinspre râul Bîc, sec.XIX

 

 

 

 

 

 

 

Privilegiul de tîrg fusese primit mai devreme, în intervalul 1661-1665, cînd domnise în Moldova Istrate Dabija.

Aşa reiese dintr-un act de hotărnicie de la Mihai Racoviţă, care menţionează: „făcîndu-se Chişinăul tîrg nou în zilele Domnului Dabija voievod…

Pentru început, să schiţăm în cîteva cuvinte evoluţia Chişinăului din timpul Principatului Moldovei. Într-un document din 1436 este pomenită seliştea Chişinăului de pe rîul Bîc.

Întemeietorul satului a fost Vlaicu, fostul pîrcălab al ţinuturilor Hotin, Orhei şi Cetatea Albă, nimeni altul decît unchiul lui Ştefan cel Mare.

La 1576, alt document atesta faptul că satul Chişinău deţinea mori în Bîc, fiind vîndut de Vaşutca, strănepoata lui Vlaicu, fostului ureadnic de la Iaşi, Dragoş, pentru 500 de zloţi tătăreşti.

Mai tîrziu, în 1641, găsim satul ca fiind închinat mînăstirii Sfînta Vineri din Iaşi.

Şi Dimitrie Cantemir, enumerînd localităţile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbeşte despre Chişinău ca despre un „tîrguşor de puţină însemnătate” din ţinutul Lăpuşnei, avînd o populaţie compusă „din creştini, armeni şi jidovi” şi fiind cîrmuit de un şoltuz şi mai mulţi pîrgari, cum se obişnuia în toate oraşele Moldovei.

Cam aceasta avea să rămînă situaţia şi după un veac, cînd, prin pacea încheiată între ruşi şi turci la Bucureşti în 1812, jumătatea de răsărit a Moldovei va fi anexată Imperiului rus.

Iniţial, în timpul războiului, Chişinăul a devenit reşedinţă a administraţiei militare ţariste, regim menţinut şi în primii ani de după anexare.

Acolo şi-a avut reşedinţa amiralul Ciceagov, comandantul militar al noii provincii, şi tot acolo s-au stabilit primii guvernatori ai Basarabiei, Scarlat Sturdza, Harting, Bahmetiev şi Inzov, cu toţii avînd grade de generali în armata rusă.

Aceasta ne lămureşte de ce a fost ales ca sediu Chişinăul, după ce o vreme se părea că va fi preferată Tighina.

El avea o excelentă poziţie strategică din punct de vedere militar în primul rînd.

Alte avantaje ale noii capitale erau evidenţiate într-un raport din 1813 al protoiereului Petre Kuniţki, primul rector al Seminarului teologic de aici:

Oraşul Chişinău este cel mai potrivit pentru reşedinţa ocîrmuirei regionale sau guberniale şi pe motivul că el se găseşte în mijlocul regiunii şi de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn şi piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă şi apă de izvor, precum şi aer curat, din care cauză acest oraş este mai populat decît celelalte oraşe de aici.

În el, ca şi în oraşele Bălţi şi Făleşti, se fac iarmaroace mari, unde engrosiştii cumpără cirezi mari de boi şi de cai şi o mulţime de piei şi de lînă, şi le exportă cu mare folos în ţinuturile austriace şi nemţeşti.

 

 

 

1848: Are loc întrunirea conducătorilor revoluţiei din Transilvania la Catedrala de la Blaj, cu scopul adoptării unui program al revoluţiei. 

Simion Bărnuţiu ţine un discurs în care afirma ideea că libertatea unui popor este în primul rând naţională, subliniind voinţa de unire a poporului român de pe tot cuprinsul vechii Dacii.

 

 

 

 

 

 

1859: Austria recunoaşte de facto înoita alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Valahia,  printr-o notă scrisă, şi reia legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi de la Bucureşti).

 

1864: Alexandru Ioan Cuza decretează dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern (Lovitura de stat de la 2 mai).

 

 

 

 

 

1875 : S-a născut la Mizil, poetul şi publicistul român George Ranetti; (d. 2 mai 1928, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 Image

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi a început să scrie încă din clasa a 7-a, pentru „Adevărul literar”.

După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 – 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale.

Între 1899 – 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 – 1904 Zeflemeaua. În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica.

Între 1917 – 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu.

A dus o viaţă în sărăcie, pe care a ironizat-o de nenumărate ori. În ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor şi de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria.

A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti.

 

 

 

 

 

 

 

1877: Are loc întîlnirea de la Ploieşti, România, dintre domnitorul Carol I al României şi Marele Duce Nicolae al Rusiei, in timpul careia  partea rusă solicita participarea armatei române la operaţiuni militare împotriva Imperiului otoman.

Domnitorul Carol I îi declară marelui duce că armata română, ca forţă de sine stătătoare, va intra în luptă îndată ce condiţiile cooperării cu armata rusă vor fi puse la punct.

 

 

 

 

 

 

1879: In România, este adoptată legea supra responsabilităţii ministeriale şi a modului de aplicare a acesteia.

 

 

 

 

 

1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive. Impreună cu Vasile Pârvan, este considerat fondatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria.

 

 

 

 

Fișier:Ioan Andriesescu.jpg

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultatii de Litere și Filosofie din Iași, iar dupa  susținerea tezei de doctorat la Iași, pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică și preistoria.

A fondat impreuna cu alti mari istorici Muzeul Național de Antichități și Institutul de Istoria Artei.i.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1928. (m.17 decembrie  1944)

 

 

 

 

 

 

1893: A murit Gheorghe Bariţiu, carturar si om politic român, participant la revoluţia din 1848, întemeietorul presei româneşti din Transilvania; (n. 4 iunie 1812).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei.

În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, primul ziar literar românesc din toate timpurile.

Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania.

În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra).

A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889.

În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904.

George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, intitulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă.

A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române.

În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

1896: S-a deschis, la Bucuresti, „Expozitia artistilor independenti”, al carei manifest a fost semnat de catre pictorul Stefan Luchian, alaturi de un grup de prieteni.

 

 

 

 

 

 

1929: S-a născut in Bucuresti, Eugen Lozovan, poet, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m.3 decembrie 1977, la Copenhaga).

 

 

 

 

 

 

 

EUGEN LOZOVAN

 

 

 

 

 

 

 

Provenea dîntr-o veche familie de boieri din Basarabia, atestata de un zapis din vremea lui Alexandru cel Bun, 25 aprilie 1420.

A fost student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, si a studiat în paralel franceza-italiana, engleza-germana, romanica şi lingvistica generală.
În noiembrie 1950, cu ocazia unei delegaţii studenţeşti la Viena, nu se mai întoarce în ţară.

Studiază la Sorbona, la  Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris şi la Universitatea din Strasbourg, cu burse de la Fundaţia Regală Universitară „Carol I” din Paris şi de la Colegiul Europei Libere din Munchen,   obţinând licenţa în litere şi limba italiană şi o „diplome d’etudes superieures”.
Îşi face debutul în 1954 la revista „Orbis” (International Journal of General Linguistics and Linguistic Documentation, publicaţia oficială a „International Centre of General Dialectology”) condusă de Sever Pop, din Louvain (Belgia).
În 1957 este angajat la Institutul de Romanistică al Universităţii din Copenhaga, unde işi va desfăşura în principal activitatea timp de patru decenii, până la pensionare.
Este co-fondator, al Societăţii Academice Române de la Roma (1957) şi membru al Academiei Internaţionale Libere de Ştiinţă.

Funcţionează ca redactor la revista „Bibliographie linguistique” din Utrecht, (1954 – 1961) Olanda, iar în 1968 este cooptat în colegiul de redacţie la „Revue des etudes roumaines”.

A colaborat mai mult de zece ani la ziarul „Stindardul” din Germania, condus de Ion Valeriu Emilian şi la revista „Dorul” din Danemarca editată de Dan Romascanu, unde este redactor onorific.

Apreciat ca lingvist şi filolog de excepţie Prof. Eugen Lozovan a fost invitat la mai multe universităţi de renume din care amintim: Universitatea din La Plata, Argentina, unde este încununat cu titlul de doctor honoris causa în 1968, şi la Universitatea Harvard, 1975-1976).

Opera: Trei volume dedicate cercetărilor şi notaţiilor de istorie literară: Studii ovidiene, Studii despre D. Cantemir şi Articole româneşti din diverse publicaţii / doua volume consacrate istoriei şi lingvisticii, Dacia fără Roma şi Miscellanea / Pătimirea moldovenilor, prefaţă de Al. Duţu, Aalborg (Danemarca), 1993; ediţia mult amplificată sub titlul Scolii paralele , Aalborg (Danemarca), 1997; / Glose istorico-literare Aalborg (Danemarca), 1994 / Dacia Sacra, traducere de Mihai Popescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de I. Oprişan, Bucureşti, 1999.

 

 

 

 

 

 

 

 

1939: A murit la Bucuresti,   inginerul si geologul roman Matei Draghiceanu; in 1867 s-a inscris la scoala de Mine din Paris, fiind primul inginer roman de mine. A realizat prima harta a solurilor  din Romania, la scara 1/500.000 (harta geologica ce insotea o monografie a judetului Mehedinti); (n. 15 mai 1844, Târgoviște).

A fost profesor de matematică la Sfântu Sava si   membru de onoare al Academiei Române (începând cu 21 decembrie 1935 .

Valoroasa sa lucrare, intitulata Elemente de cosmografie în usul școalelor secundare, a  apărut  în 1886.

 

 

 

 

 

 

1940: S-a nascut poetul, prozatorul și eseistul român Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbuşcă) ; (d. 22 mai 1985).

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Liceul Militar „Stefan cel Mare” din Cimpulung Moldovenesc (1957) duipa care a urmat Scoala Militara de Ofiteri Activi din Sibiu (1957-l960) si Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1966-1970).

A fost ofiter de cariera (1960-1973) si redactor la revista Viata militara (1966-l973); secretar de redactie la revista Saptamina (din 1973).
Debuteaza in ziarul Apararea patriei (1959), iar editorial cu volumul de versuri Azimut (1971).

Alte volume de poezii: Aerul de sub fluturi (1974), Punctul sensibil (1976), Acordul cu lumea (1978), Ochiul mierlei (1979).

A colaborat la  revistele Ateneu, Contemporanul, Luceafarul, România literară, Tribuna etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1944: S-a născut  în localitatea Reuseni din judeţul Suceava,compozitorul şi muzicologul Viorel Munteanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este autorul unui număr impresionant de lucrări interpretate în peste 450 de concerte şi festivaluri internaţionale desfăşurate în ţările lumii.

A compus  58 de lucrări de creaţie muzicală în genurile: vocal-simfonic, simfonic, cameral, coral, dar şi muzică uşoară, şi a realizat peste 175 de orchestraţii, prelucrări şi aranjamente vocal-simfonice, simfonice, instrumentale, vocale şi vocal-instrumentale – interpretate în ţară şi în străinătate.

Dintre lucrările sale componistice se evidentiaza  „Simfonia I Glossă“, pentru tenor, cor mixt şi orchestră, „De rerum natura“, pentru cor mixt, „Glasurile Putnei“, pentru orchestră de coarde şi cor bărbătesc, „Triptic psaltic“, pentru soprană şi orchestră de coarde, „Ştefan cel Mare – poem cantată “, „Ipostaze“, pentru clarinet şi pian, „Suita a II-a de Crăciun“, pentru soprană, tenor, cor de copii şi orchestră, „Sonata pentru vioară şi pian“ sau „Fără cuvinte“, pentru oboi solo.

Este membru, din 1977, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Societa Italiana degli Autori ed Editori, din 1989, şi al Fundaţiei „Sigismund Toduţă“.

Este autorul unor volume importante în materie de muzicologie, precum şi realizator a unor cicluri radiofonice. Printre numeroasele distincţii primite amintim premiul Academiei Române pentru lucrarea „Glasurile Putnei“, 1981, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2001.

Rector al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi din anul 2004, profesorul şi compozitorul Viorel Munteanu a primit în 2006 titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, aceeaşi distincţie fiindu-i acordată compozitorului şi de către Universitatea „Valahia“ din Târgovişte.

 

 

 

 

 

  1946: S-a născut  ziaristul şi caricaturistul roman Octavian Andronic; (semnează Ando).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Artă, secţia grafică şi este doctorand în arte vizuale. A expus în cadrul mai multor expoziţii colective şi a unor expoziţii personale de artă digitală. Octavian Andronic are la activ un număr impresionant de expoziţii perso­nale şi participări la expoziţii colective, în ţară şi peste hotare.

A obţinut premii importante la Saloanele naţionale de Umor şi la expoziţii internaţionale, fiind iniţiatorul ge­nului „Videocartoon” (caricaturii animate pentru televiziune), reprezentativă fiind rubrica tv „Andografia Zilei”.

 

 

 

 

 

 

1949: S-a născut la Arad, compozitorul, dirijorul, interpretul si  profesorul Teodor Caciora.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este Doctor in muzica al Universitatii de Arte George Enescu din Iasi, si a fost distins cu mai multe premii importante pe plan national, precum Premiul UCMR.

In prezent este cadrul didactic la Universitatea Emanuel din Oradea, si de peste trei decenii conducatorul corului aradean Pro Deum.

A concertat in Romania, Europa siSUA cu corul Prodeum pe care l-a fondat si-l conduce din anii ’80, are 10 CD-uri inregistrare cu corul sau.

Este un bun interpret la orga, sustinand mai multe recitaluri in Romania si in strainatate

 

 

 

 

1979: A murit  poeta şi traducătoarea Letiţia Papu; (n. 1912).

 

 

 

 

 

 

 

 

Letitia Papii

 

 

 

 

Urmeaza cursurile Facultatii de Litere din Bucuresti (1930-l943), apoi Literele la Paris (1936-l939).
A fost Profesor la Turda (1939-l944) si Cluj (1944-l948), lector de limba franceza la Universitatea din Bucuresti (1948-l955) si la Institutul Pedagogic din Pitesti.

Debuteaza cu poezii in revista Gind romanesc (1937) si  editorial cu volumul Cercul alb (1945). Colaboreaza la Pagini literare, Claviaturi, Universul literar, Viata Romaneasca, Flacara, Steaua, Luceafarul, Romania literara s.a. 

A tradus din Dimos Rendis si Romain Rolland.

 

 

 

 

 

1997: România ratifică, la Strasbourg, Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului.

 

 

 

 

 

 

 

1998: La Constanta, s-a constituit Primul Forum National al Femeilor din Partidul Democratiei Sociale din Romania. 

Partidul Democrației Sociale din România (P.D.S.R.) a fost un partid care a apărut în urma rupturii dintre FSN (grupul fidel lui Petre Roman) și grupul fidel lui Ion Iliescu, intitulat inițial FDSN, apoi PDSR.

 Pentru a deveni membru al Internaționalei Socialiste, PDSR s-a unificat în iunie 2001 cu Partidul Social-Democrat Român, schimbându-și numele în Partidul Social Democrat.

 

 

 

 

 

 

2001: A decedat fosta handbalistă Irene Hector Nagy-Klimovski ; (n. 1936, în Târgu Mureș). A  jucat pentru echipa națională a României pe post de portar, fiind până în prezent cea mai titrată jucătoare de handbal din România care a evoluat pe acest post.

Este deținătoare a două titluri mondiale la handbal în 11 jucătoare și a unui titlu mondial la handbal în 7 jucătoare.  Irene Nagy-Klimovski a fost nominalizată cel mai bun portar, fiind selecționată în All-Star Team la Campionatele Mondiale în 11 jucătoare din 1956 și 1960.

De asemenea, ea a câștigat de două ori Cupa Campionilor EHF, o dată cu Știința București și a doua oară cu Rapid București.

În total, Irene Nagy-Klimovski a acumulat 152 de selecții în naționala României, din care 136 la naționala de senioare, pentru care a și înscris două goluri.

În 1956, ea a fost declarată Maestru al Sportului, iar în 1960 Maestru Emerit al Sportului.

După retragerea din activitate, Irene Nagy-Klimovski a făcut parte din Comitetul Federal al Federației Române de Handbal și din Comisia Centrală de Juniori.

 

 

 

 

 

 

 

 

2003: A decedat la Bucuresti, poetul  George Ţărnea („Scrisori de fiecare zi”, „Testamentele înţeleptului”, „Cartea inimii albastre”); (n. Șirineasa, județul Vâlcea, 10 noiembrie 1945).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de filosofie din București

La 16 mai 1964 a debutat în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție , dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească.

A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.

În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România

A primit Premiul de excelență pentru toată activitatea literară, Societatea Academică „Titu Maiorescu”, 2002

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfintele Pasti; Darul Invierii

 

 

 

 

 

 

 

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos e un fapt istoric, deplin incredintat prin multiplele dovezi de necontestat. Ea este incadrata in rama precisa a istoriei timpului. Garantia ei o avem de la contem­poranii care L-au vazut pe Iisus Cel Inviat, I-au pipait ranile, au ospatat cu El, au auzit glasul invataturii Lui, nu numai intr-o clipa sau intr-o zi, ci vreme de patruzeci de zile.

„Puterea Invierii Lui”, cum marturiseste Sfantul Pavel, e temelia divina a credintei crestinilor de atunci si de totdeauna. Convingerea in Inviere a zguduit sufletul omenesc, l-a luminat si i-a dat sperante eterne, pentru o cetatenie nu numai a pamantului, ci si a cerului!

Intr-adevar, Invierea nu a ramas numai o biruinta si un dar personal al Domnului nostru Iisus Hristos, ci e un dar pe care-l da fiecarui om de pe acest pamant. Nimeni nu va ramane de-a pururea cu trupul sub zavoarele pamantului.

La Invierea cea de obste toti vom invia. Cu aceasta marturisire de credinta incheiem noi viata:

„Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie, amin”.

Asa se incheie viata noastra, cu nadejdea invierii, nu cu aceea a mortii.

In lumina acestui crez, noi crestinii credem intr-un triumf al vietii. Nu prabusirea mortii este aceea care pecetluieste pe om in „Marea nefiintei”. Pentru noi crestinii, cu cat apare mai zguduitoare tragedia acestei vieti cu prabusirile ei, cu atat e mai reconfortant triumful pe care ni-l daruieste Iisus Hristos Cel Inviat. Peste pacatele noastre care ne slabesc si ne ruineaza viata, peste dusmaniile oamenilor care ne duc la sfarmari, se revarsa puterea de lumina cereasca a unei biruinte divine, in care nu omul, ci Dumnezeu este totul.

Privim cu totii uluiti la cele ce au facut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmarit mereu in viata cu dusmanie pe Acela venit sa le aduca mantuirea; L-au batjocorit pe Binefacatorul lor; L-au lovit cu cruzime pe Acel ce venise sa scoata pe om de sub loviturile pacatului; L-au rastignit pe Acel ce venise sa dea viata tuturor; L-au dat mormantului pe Acel ce venise sa fie pururea cu oamenii, dar iata ca peste toate aceste rautati omenesti si-a revarsat Dumnezeu biruinta Invierii!

 Invierea Domnului e Darul care aduce permanent in omenire crezul lepadarii pacatului, care nu se incheie decat cu prabusire si suferinta. Pacatul e o retinere rusinoasa in incaperile intunericului, e calea tuturor ruinarilor! Numai Invierea e aceea care revarsa lumina din lumina lui Iisus Hristos si darul auzirii glasului Lui la invierea cea de obste.

In aceasta incredere a Invierii si-au dat viata cea pieritoare de pe acest pamant, martirii, pentru a fi pururea cu Iisus Hristos, cu aceasta incredere au adormit in Domnul crestinii cei din trecut, iar noi cei de astazi marturisim ca „salasul nostru cel vesnic este in ceruri”.

In lumina acestui crez al Darului Invierii lui Iisus Hristos, impartasit de El tuturor, noi suntem numiti „fiii Invierii”. Noi credem ca „salasluirea in noi a lui Hristos e nadejdea slavei” (Coloseni 1:26).

De aceea, noi crestinii, mereu nazuim sa aducem o transformare a vietii noastre, dupa aceea a lui Iisus Hristos Cel Inviat din morti, facandu-ne vrednici de acest mare Dar al Invierii !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/02/o-istorie-a-zilei-de-2-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. Crestin Ortodox.ro

02/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ziua de 1 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

1 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1359 :  Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, este recunoscuta de către Patriarhia din Constantinopol.

Dupa ce voievodul  Tarii Romanesti Basarab I Intemeietorul a  reusit unificarea ţării, el a  obţinut independenţa  faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), in care l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.

Basarab  I  rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti  şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Basarab I intemeietorul  Țării Românești. A domnit între anii 1310 – 1352

Încă din vremea acestui mare conducator, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării.

Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă insa  de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).

El l-a chemat la curtea sa pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.

A domnit pană în 1364, la tron urmîndu-i fiul său, Vladislav Vlaicu.

Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Cîmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.

 

 

 

 

Nicolae Alexandru


Voievodul Nicolae Alexandru

 

 

 

 

 Pictura a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea. În această biserică se găseşte şi piatra de mormînt a voievodului.

 Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei. Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359.

Evenimentul marchează independenţa fata de statele catolice vecine.

 

 Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.

Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată  Ungrovlahia”,  îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta  şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.

 

 

 

Sfantul Iachint, primul mitropolit al Tarii Romanesti

 

 

 

Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol.

Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către voievodul Nicolae Alexandru.

Iachint a murit în anul 1372, iar în funcţie i-a urmat un fost egumen al mănăstirii  Cutlumuz de la Muntele Athos, Hariton.

Biserica  Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.

 

 

 

 

 

1581: Sigismund Bathory devine principe al Transilvaniei.

 

 

 

 

Sigismund Bathory

 

 

 

 

Sigismund Báthory (în maghiară Zsigmond Báthory) (n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai.
A realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul plan dacic. A fost ales ca minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj.

Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaș. La aceeași Dietă Națională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiți din Ardeal.

În 1593, sultanul Murad al III-lea nu a respectat pactul de pace de la Adrianopol (azi Edirne), a declarat război Habsburgilor și astfel a început Războiul de 15 ani. Sultanul l-a somat pe Sigismund să se alăture armatei otomane, însă acesta s-a alăturat Ligii Sfinte (la recomandările consilierului său secret, iezuitul spaniol Alphonso Carillo), ceea ce stările transilvănene nu au acceptat. În urma acestor neînțelegeri, Sigismund a renunțat la principat în favoarea vărului său Andrei Báthory.

Când unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, l-a asigurat de sprijinul său, Sigismund a reluat principatul și a decapitat, la Cluj, căpeteniile care simpatizau cu turcii (Alexandru Kendi, Kovasoczi Farkas și Baltazar Báthory).

În 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea și a fost numit Principe Imperial. S-a căsătorit cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg. Și-a atras secuii de partea sa, cărora le-a promis privilegii.

De asemenea, și-a extins autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești. După acestea, la 20 octombrie 1595, alături de Mihai Viteazul, a învins oastea otomană în Bătălia de la Giurgiu.

Dieta a retras însă privilegiile promise de Sigismund secuilor de rând, iar revolta lor, „Carnavalul însângerat”, a fost înăbușită de trupele lui Ștefan Bocskai.

În 1596 cursul războiului s-a schimbat și la 26 octombrie oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes. Din cauza eșecurilor militare și din viața personală, Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul principiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale.

În 1598 s-a întors pe neașteptate ocupând tronul Ardealului, iar după un an a renunțat din nou, la Mediaș, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory.

După moartea acestuia, în 1601, la Cluj s-a reales din nou Principe al Ardealului, dar după ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazul), el a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia.

În 1602, după ce adepții săi au fost învinși în bătălia de la Teiuș de trupele lui Basta, a renunțat pentru a patra și ultima dată la principat și s-a retras în Boemia.

A murit la Praga, la 27 martie 1613.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1821: Trupele otomane invadeaza Muntenia prin Giurgiu, Călăraşi, Calafat şi Bechet, înăbuşind  revolutia  condusa de  Tudor Vladimirescu.

 

 

 1831: La Bucureşti, in capitala Munteniei, se înfiinţează Arhivele Statului, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director a fost Iordache Rasti (1831-1837)

 

 

 


1859: 
S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog român, profesor universitar, considerat întemeietorul şcolii lingvistice ieşene.

Alexandru Philippide

Alexandru Philippide

(1 mai 1859 – 12 aug.1933)

 

 

A elaborat cărţi fundamentale pentru lingvistica şi filologia română: Introducere în istoria limbei şi literaturei române (1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatică elementară a limbii române (1897),Originea românilor (vol. I, subintitulat Ce spun izvoarele istorice, 1925; vol. II, subintitulat Ce spun limbile română şi albaneză, 1928) – considerată opera sa fundamentală.

Între 1897 şi 1906 a redactat o primă formă a  Dicţionarului limbii române al Academiei (porţiunea A – dăzvăţ, rămasă în manuscris), stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate Dicţionar.

 

 

 

1859: La Bolgrad, in Principatul Moldova, are loc inaugurarea Şcolii centrale (Bălgarsko ţentralno ucilişce), a cărei deschidere a fost permisă de guvernul Moldovei printr-un hrisov emis la 10 iunie 1858.

În 1873 i s-a construit   o clădire proprie.

 

1862: La  Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”.

Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990.

 

 

 

 

 

1865, 1/13.05: A intrat în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14. decembrie1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866); alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone; a fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936.

 

 

 

 

 

1868: La Bolgrad, in Principatul Moldova, apare revista „Obşt trud„, sub redacţia profesorului T. Ikonomov. Au fost editate numai trei numere ale acestei reviste.

 

 

 

 

 

 

 

1873: S-a deschis  Expoziţia universală de la Viena la care a participat şi România. Din juriul internaţional de  premiere au făcut parte Petre S. Aurelian şi Carol Davila.

În cadrul expoziţiei 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome de onoare.

Expoziţia universală de la Viena a durat pană la  10 noiembrie 1873.

 

 

 

1885: Este emis Decretul regal român privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoştea autocefalia  Bisericii  Ortodoxe din Regatul României.

 

 

 

 

1885: Este publicata in revista „Convorbiri literare”, piesa „D’ale carnavalului”, de Ion Luca Caragiale.

 

 

 

 

 

1890:  Ca urmare a hotărîrii Congresului I al Internaţionalei a II-a din  14 iulie 1889, de la Paris, in Romania se sărbătoreşte pentru întîia oară  ziua de 1 Mai, zi a solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, în amintirea grevei muncitorilor din Chicago, S.U.A., din data de 1 mai 1886. 

 

 

 

 

 

 

1893: Este deschisă Şcoala agricolă din satul Cucuruzeni, judeţul Orhei, gubernia Basarabia.

 

 

 

 

 

 

1896: S-a nascut  Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist și politician român, membru al Academiei Române (d. 1964).

 

 

 

 

 

 

 

 1919:  Guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, au transmis doua  ultimatumuri  României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore.

 

 

 

 

Steagul Republicii Sovietice Federale Socialiste Ruse, 1918

Drapelul Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, 1918  

 

 
România era  învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească si că „a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse”, că vrea „să răstoarne puterea sovietică din Ungaria”.

Nota impunea „Evacuarea imediată a trupelor române, a funcţionarilor şi agenţilor din întreaga Basarabie” în timp de 48 ore, „în caz contrar, ele (n.r. RSFS Rusă şi RSS Ucraineană) vor considera că dispun de întreaga libertate de acţiune faţă de România”.

Nota ultimativă din 1 mai 1919 a fost înmînată României în contextul revoltelor provocate de bolşevicii ruşi şi ucraineni în Basarabia pentru a motiva intervenţia Armatei Roşii şi Conferinţei de pace de la Paris, care recomanda recunoaşterea unirii deja înfăptuite.

La 2 mai 1919 R.S.S. Ucrainiană dubla ultimatumul R.S.F.S. Ruse. Trebuie menţionat că la acea perioadă puterea sovietică în Rusia nu era recunoscută de marile puteri, iar Notele nu aveau un caracter juridic.

Cum era şi firesc, România a respins ultimatumul şi a luptat cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducînd trupe din interior si chiar de pe frontul de vest, divizia 6 şi 7 infanterie, continuînd recrutările pentru apărarea României Mari, deoarece pericolele erau multe şi aliaţii României nesiguri.
Obiectivele sovietice erau clare, aşa cum au apărut şi în schimbul de telegrame între Lenin şi Bela Kuhn, de a invada Basarabia şi de a înfrînge în Galiţia trupele ucrainene petliuriste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţînd România şi dinspre nord.

La 25 mai 1919 guvernele R.S.F.S. Ruse şi R.S.S. Ucrainene au transmis guvernului României o declaraţie, în care se spunea „din momentul desfiinţării frontului rus din România, guvernul Român a pus mînă pe un imens patrimoniu militar, feroviar şi al Crucii Roşii, în final – guvernul Rusiei şi Ucrainei îşi declină orice răspundere pentru soarta valorilor aduse pe timpul guvernului ţarist din Rusia.” Declaraţia vine în urma eşecului militar din Basarabia şi Bucovina.

Guvernul de la Moscova sugera ideea că ar renunta la pretenţiile sale teritoriale în schimpul unei recompesări economice.
Problema tezaurului României evacuat pe timpul ţariştilor în Rusia a fost pusă în relaţie directă cu cea a Basarabiei.

Un ultimatum clonat al celui din 1-2 mai 1919 a avut loc ulterior pe timpul lui Stalin (1940), in baza pactului Molotov-Ribbentrop (1939).
Remarcam asadar că sovieticii jinduiau la Bucovina încă din 1919, asa cum o demonstreaza ultimatumul lor din 1 mai 1919 !

 

 

 

1921: Apare la Cluj, in România, revista Gândirea, sub conducerea unui comitet format din scriitorii Cezar Petrescu, Lucian Blaga şi alţii. Ulterior, de la 22 decembrie 1922 pînă în iunie-iulie 1944, revista apare la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic.

 

 

 

 

 

Image

 

 

 

 

 

Revista “Gândirea” a fost o  publicație tradiționalistă care tindea să orienteze creația literara spre valorile autohtone; în paginile revistei au semnat mari scriitori precum Tudor Arghezi, Tudor Vianu, George Calinescu, Mircea Eliade (directori: Cezar Petrescu la Cluj și Nichifor Crainic  la București)

 

 

 1921: S-a născut  scriitorul  Vladimir Colin, considerat unul dintre cei mai importanti scriitori români de literatură fantastică, ştiinţifico-fantastică (d.6 decembrie 1991).

 

 

 

 

 

 

1922: Şi-a încheiat activitatea Comisia de unificare a României, inclusiv comisia regională de unificare din Basarabia

 Comisia centrală de unificare, creată prin decretele emise in  2, 3 şi 8 aprilie 1920, în timpul guvernului Averescu, era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri român.

Provinciile unite aveau fiecare comisii regionale de unificare care umrăreau descongestionarea şi unificarea serviciilor publice pe întreg teritoriul României.

Îndeplinindu-şi misiunea, Comisia este dizolvată, lăsînd  terenul  pregătit pentru aplicarea  reformei administrative în România.

 

 

1923: S-a nascut Ion Popescu – Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist român; (d. 29 noiembrie 1989).

 

 

 

 VIZIONATI AICI

 

 

 

Ion Popescu-Gopo  a fost  creatorul a numeroase filme de desen animat   în care personajul principal era „omuletul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Gopo s-a impus  ca o mare personalitate a cinematografiei romanesti    câștigând, în 1957 premiul „Palme d’or” la  Festivalul international de film de la Cannes in Franta ,cu filmul de scurt metraj Scurta istorie.

 

 

 

 

 

1927: La Bucureşti  este inaugurata  prima centrala telefonica  automata  din România.

 

 

 

1928: S-a născut Ion Ianoşi, critic şi istoric literar, eseist şi filosof român de etnie evreiască, membru de onoare (2001) al Academiei Române.

1930: S-a născut Theodor Hristea, lingvist român, membru al Academiei Române (d. 25 noiembrie 2009).

 

 

 

 

 

 

 

1934: A decedat criticul  literar Paul Zarifopol, inițiatorul ediției critice a operelor lui Ion Luca Caragiale; (n. 30 noiembrie 1874).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  desfășurat și o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești. A fost director al prestigioasei reviste interbelice Revista Fundațiilor Regale Carol al II-lea.

 

 

 

 

 

 

1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop-rock „Roşu şi Negru”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1949: A decedat pictorul şi academicianul roman Gheorghe Petrașcu (Gheorghe Petrovici); n.20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci.

 

 

 

 

Gheorghe Petraşcu 

 

 

 

 

 

 

 1956: A fost înființat Institutul de Arheologie din București.

 

 

1962: S-a nascut  Maia Morgenstern, cunoscută actriță română de teatru și film de etnie evreiască.

 

 

 

 

 

 

Cântă de asemenea și muzică idiș.

 

 

 

 

 

1990: A fost înfiinţat Institutul de Geodinamică din Bucureşti „Sabba S. Ştefănescu” al Academiei Române, de dr. ing. Dorel Zugrăvescu, actualmente director onorific.

 

 

 

 

 

 

1991: A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană/CEE, ulterior Uniunea Europeană/UE.

 

 

 

 

 

 

 

2002: In Romania a  început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării  și de un comisar județean – la nivel de județ.

 

 

 

 

2002: La Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi de la Geneva, ediția nr. 30, România  a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări.

Printre premianți sunt profesorii Universității Bioterra din București – medalie de aur pentru vodca ecologicași de argint pentru sucul fără conservanți Carotina.

 

 

 

 

 

2003: A intrat în vigoare noul Cod Poștal din România, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale; astfel, codificarea devenea detaliată până la nivel de stradă.

 

 

 

 

 

2006:  A decedat  luptătorul anticomunist în organizaţii de partizani din munţi Ion Gavrilă Ogoranu. A stat ascuns în munţi 21 de ani, din 1948 până în 1979, când a fost arestat de Securitate; (n. 1 ianuarie 1923).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nascut in 1923 in satul Gura Vaii de la poalele Muntilor Fagaras, Ion Gavrila Ogoranu a fost un reper si simbol al rezistentei anticomuniste.

S-a angajat ca luptător anticomunist în facultate, la Cluj. 

In mai 1948, cand a inceput prigoana comunista  impotriva acelora,  care nu erau de acord cu noul regim politic, Gavrila Ogoranu, student la Cluj,  a fugit  in munti unde a pus bazele unui de grup de rezistenta armata. A fost condamnat in lipsa la zeci de ani de munca silnica.

A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș, încadrandu-se cu întreaga viață deplin și pentru totdeauna în Rezistența armată anticomunistă din România. A condus timp de șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. 

Desi a fost urmarit cu perseverenta de Securitatea comunista, nu a fost niciodata prins.

A stat ascuns 21 de ani pana in 1976, cand a fost arestat la Cluj. Desi condamnat la moarte, nu a fost executat, fiind  salvat de la execuție de soția sa, Ana Gavrilă Ogoranu, care a cerut în scris intervenția directă a președintelui american.

Presedintele american Richard  Nixon i-a  prezentat  lui Ceausescu o lista cu  romani de care SUA se interesau si pe acea lista era si numele lui Ogoranu.

Asa se face ca a fost lasat in pace. Dupa decembrie 1989, si-a scris memoriile, publicandu-le in 7 volume intitulate „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, in care a descris toata viata si lupta sa.

Student in anii ’40 la Facultatea de agronomie, el a primit abia acum titlul de inginer agronom, pentru lucrarea sa de licenta in care se ocupa tocmai de conditiile cultivarii plantelor in munti.

In testamentul politic al Grupului Carpatin Fagarasean era scris::

„Pe potecile muntilor acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alaturi de onoarea, mandria si constiinta libertatii neamului nostru, alaturi de durerea ceasului de fata, in inima si crezul nostru am purtat ca o povara scumpa, visuri, doruri si ganduri izvorate si calite in dragostea pentru neamul nostru, pentru vremurile ce vor sa vie”.

Este ingropat la 4 mai 2006 in cimitirul comunei Santimbru – sat Galtiu, judetul Alba Iulia.

În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.

 

 

 

 

 

 

2010: Se lansează pe scena politică românească Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid cu o orientare politică de centru-stânga (conducerea la nivel central este asigurată de Gabriel Oprea – preşedinte şi Neculai Onţanu – secretar general.

 

 

 

 

 

2011: A avut loc proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.

 

 

 

 

 

 

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (1897)

 

 

 

 

 

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai).

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hristos a Inviat!

 

 

Nici un evanghelist nu descrie Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemneaza numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormant.

Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus.

Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a inviat.

Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: „Bucurati-va” si „Nu va temeti”. El le repeta indemnul dat de inger: „Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea”.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. In afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare.

Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga.

Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos.

Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta.

Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul.

Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: „Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare.

Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El continua, chiar sezand de-a dreapta Tatalui, lucrarea de prefacere a lumii.

Cine poate vedea Invierea lui Hristos?

La aceasta intrebare Sfantul Simeon Noul Teolog raspunde: „Cei mai multi oameni cred in Invierea lui Hristos, dar foarte putini sunt cei ce o au si o vad in chip curat; cei ce n-au vazut-o insa nici nu se pot inchina lui Iisus Hristos ca unui Sfant si Domn, caci „nimeni, zice, nu poate sa spuna ca Iisus este Domn decat numai in Duhul Sfant” [1 Co 12,3], si altundeva:

„Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si Adevar” [In 4, 24]. Caci nici preasfanta cantare, pe care o avem acum in fiecare zi in gura, nu spune: „Invierea lui Hristos crezand „, ci: „Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat”.

Cum deci Duhul Sfant ne indeamna sa zicem acum: „Invierea lui Hristos vazand”, ca unii ce am vazut-o, desi n-am vazut-o, de vreme ce Hristos a inviat o data pentru totdeauna acum o mie de ani, si nici atunci nu L-a vazut cineva Inviind?

Oare dumnezeiasca Scriptura vrea ca noi sa mintim? Sa nu fie! Dimpotriva, ea ne indeamna mai degraba sa spunem adevarul: si anume ca in fiecare din noi, cei credinciosi, are loc Invierea lui Hristos, si aceasta nu o data, ci in fiecare ceas, atunci cand, precum spuneam, Insusi Stapanul Hristos invie Intru noi, stralucind si scanteind cu scanteierile nestricaciunii si Dumnezeirii.

Caci venirea [si prezenta] purtatoare de lumina a Duhului ne arata, ca niste zori, Invierea Domnului, sau mai degraba ne da harul de a-L vedea inviind pe El Insusi. De aceea si zice: „Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua” [Ps 117, 27] si, insemnand a doua Lui venire, adaugand, zicem asa: „Binecuvantat Cel ce vine Intru numele Domnului” [Ps 117,26]. Deci cator li Se arata Hristos inviind, li Se arata in chip cu totul duhovnicesc, fiind vazut cu ochii duhovnicesti.

Pentru ca atunci cand vine in noi prin Duhul, ne invie din morti, ne face vii si ne da sa-L, vedem intreg si viu intru noi, pe El, Cel nemuritor si nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne daruieste si harul de a-L cunoaste limpede ca pe Unul ce impreuna-invie si este impreuna-preamarit cu noi [Ef 2, 6; Rm 8, 17], precum marturiseste toata Scriptura.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 Mai – Ziua Muncii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sarbatoarea  zilei de 1 Mai  isi are originea in dorinţa muncitorilor de a se reduce ziua de lucru la 8 ore.

În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York  au demonstrat, încercând să obţină acest lucru.

Data de 1 mai apare în anul 1886. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor din USA a cerut introducerea unei rezoluţii care cerea ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

Tot la această dată, 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.

Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi.

În urma protestului 35 de mii de muncitori şi-au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago.

Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore.

În anul 1889, social, democraţii afiliaţi Internaţionala a ll – a, au stabilit, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.

 La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.

După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. 1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii.

Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare naţională, însoţită de defilări propagandistice.

Regimurile comuniste încercau să tragă pe „turta lor” o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale.

Şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 Mai, a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: „Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii”.

Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele rămăseseră ca de obicei, dar sindicatele fuseseră interzise.

Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul hitlerist.

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin mari  festivităţi, deoarece în mintea oamenilor erau încă vii manifestările organizate de comunişti.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/01/o-istorie-a-zilei-de-1-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. Crestin Ortodox.ro

  10. amosnews.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

01/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ziua de 27 aprilie in Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1818: Impăratul rus Alexandru I a sosit la Chişinău, unde urma să semneze un nou regulament de administrare a Basarabiei ţariste, cunoscut sub denumirea „Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (sau Aşezămîntul cunstituirii regiunii Basarabia)”.

 

 

 

 

1867: S-a născut Sarmiza (Sarmisa) Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănișteanu), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Condiția juridică a mamei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1891, a fost admisă în Baroul Ilfov care, la acea vreme, includea și Bucureștiul (m. 1935)

 

 

1868: S-a născut la Sascut, jud. Bacau, Ioan Athanasiu, fiziolog şi medic veterinar, unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1911; (m. 20 iulie 1926, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a specializat in Franta, la Laboratorul de la Sorbona între 1894-1898.

 Între 1902-1905 a fost director adjunct al Institutului Internaţional de Fiziologie „Marey” de la Boulogne-sur-Seine, Franţa. În 1905 a fost numit profesor la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Bucureşti. A fost unul dintre membrii fondatori ai revistei româneşti „Annales de biologie”, care a impus lumii cercetările fiziologice româneşti. A fost, prin cercetările sale, unul dintre precursorii europeni ai bioritmicităţii. A scris numeroase studii de specialitate.

Numele său este legat de inventarea ergografului cu bile, folosit în multe laboratoare din străinătate. A fost unul dintre iniţiatorii cercetărilor de electromiografie.

 

 

 

 

 

1872: A decedat Ion Heliade Rădulescu, scriitor, traducător,lingvist, publicist şi om politic; primul preşedinte al Academiei Române (1867-1870).

 

 

 

 

 

 

Nascut la 6 ianuarie  1802 la Targoviste,in Muntenia, a fost  animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste si unul dintre iniţiatorii (1827) Societăţii Literare şi ai Societăţii Filarmonice (1833).

Este întemeietorul presei din Ţara Românească: „Curierul românesc” (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară, „Muzeu naţional” (1836), „Curier de ambe sexe” (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare. 

In timpul Revolutiei de la 1848,ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti, a avut o atitudine moderată.

 

 

 

 

 

 

1876: În România se formează un guvern liberal prezidat de Emanoil (Manolache) Costache Epureanu; (n. 22 august 1820, Bârlad – d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania).

 

 

 

 

Fișier:Manolache Costache Epureanu.jpg

 

 

 

 

1882: S-a născut la Blăjenii de Sus, Bistriţa-Năsăud, mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan; a fost mitropolit al Ardealului din 1920 pana in 1955 si  membru de onoare al Academiei Române din 1920. A decedat la  6 august 1955, Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  pus bazele Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria. Din acest motiv, în anul 1945, după întoarcerea frontului şi ocuparea României de către Armata Roşie, a existat temerea că mitropolitul Bălan va fi înlăturat din funcţie alături de alţi ierarhi ortodocşi activi în Transnistria, precum Tit Simedrea, mitropolitul Bucovinei, respectiv Nifon Criveanu, mitropolitul Olteniei.

Acest lucru nu s-a întâmplat întrucât mitropolitul Bălan şi-a arătat utilitatea faţă de sovietici si noul regim din Romania.

  În anul 1948, după moartea patriarhului Nicodim Munteanu, care se opusese unei anexari  în stil sovietic a Bisericii Române Unite cu Roma de către Biserica Ortodoxă Română, mitropolitul Bălan a pus în aplicare, împreună cu patriarhul Iustin Moisescu, planul de desfiinţare a Bisericii Unite.

 

 

 

 

 

 

 1883: Papa Leon al XIII-lea, prin Scrisoarea apostolică «Praecipuum munus», a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de Arhiepiscopie cu reședința în București.

Ignatius Paoli, primul Episcop de Bucuresti

Tot atunci a fost numit și primul titular al Arhidiecezei în persoana episcopului Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor, care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei.

Arhiepiscopului Paoli i se datorează deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan şi construirea Catedralei Sfântul losif din Bucureşti.

El a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, în anul 1881.

 

 

 

 

 

1897: 27.04 (s.v)/ 10.05 (s.n.) – S-a născut la Sankt Petersburg, in Rusia, pictorul român de origine danezo-norvegiană Gheorghe Löwendal, cunoscut prin arta sa ca „Pictorul Bucovinei şi al ţăranului român”;  (d. 18 februarie 1964, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era primul fiu al lui Laurenţiu II baron Löwendal, ofiţer în armata ţaristă.Baronii Löwendal erau descendenţii lui  Ulrich Frederick Gyldenløve, născut în 1638, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei  şi Norvegiei.

Mama lui George, Liubov Gavrişova, era fiica lui Lev Osipovici Gavrişov, ofiţer erou al Flotei Ruse a Marii Negre.

A studiat la Academia de Belle Arte din Sankt Petersburg.

L-a atras  teatrul, pictura,  gazetăria si a fost de asemenea fost regizor, maestru de balet, director de scenă, actor. A lucrat la Teatrul Buff din Chişinău (1918-1922), la diverse teatre din Bucureşti (1922-1926), la Teatrul Naţional din Cernăuţi (1926-1937), la Teatrul din Craiova (1942-1943). Profesor la Institutul „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti (1950-1957) şi la Şcoala Populară de Artă din Suceava.

A creat portretele unor personalităţi precum Gala Galaction, Radu Boureanu, N. D. Cocea, Liviu Rebreanu ş.a.George Löwendal are şi lucrari de artă monumentală. Este si autorul unui volum de poezii. 

 

 

 

 

 

 

1906: S-a născut la Bucuresti, juristul român de origine evreiasca Eugen A. Barasch, autorul unor importante lucrări de drept civil şi de dreptul familiei.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1987, Bucuresti).

A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, cu distinctia magna cum laude, ulterior urmand cursurile doctorale ale Facultatii de Drept din Paris.

A publicat o serie de carti de studii privind dreptul contractelor, raspunderea civila delictuala, punand accentul pe problematica cauzei obligatiilor, lucrari pe tema dreptul familiei si studii de drept international.

 

 

 

 

 

1908: S-a născut la Tamaoani, Frumusita, jud.Galati, actorul Toma Dimitriu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A activat ca actor in cadrul Teatrului National din Bucuresti si a facut parte din Comitetul Cinematografiei de la acea vreme. In afara pieselor de teatru jucate pe scena, au ramas pentru memoria publicului si peliculele in care a fost ales pentru diverse roluri.

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunari Nationale al Republicii Populare Romane, actorului Toma Dimitriu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii populare Romane „Pentru realizari deosebite, pentru realzari valoroase in arta si pentru activitate merituoasa”.

Actorul Toma Dimitriu s-a stins din viata pe data de 19 septembrie 1984.

 

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut filosoful şi profesorul universitar Gheorghe Al. Cazan; (m. 2009).

 

 

 

 

 

 

 

1909:  Sultanul otoman Abdul Hamid al II-lea, este înlăturat de mișcarea „Junilor Turci”,fiind succedat de fratele său, Mehmed al V-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost al 34-lea sultan al Imperiului Otoman si a  domnit din data de 31 august 1876  până la detronarea sa.

Pe  23 decembrie 1876, sub presiunea aliaților europeni ai Imperiului, revoltați de cruzimea cu care fuseseră reprimate revoltele din Bosnia-Herțegovina și Bulgaria, a decretat prima Constituție a Imperiului Otoman, prin care se consfințea trecerea de la monarhia absolutistă la monarhia constituțională.

Prima perioadă constituțională s-a încheiat în urma tulburărilor istorice la 13 februarie 1878, prin dizolvarea Parlamentului.

A condus Imperiul Otoman în  timpul razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878, care a avut ca urmare pierderea a două treimi din teritoriile din Balcani ale Turciei.

 

 

 

 

 

1919: In sala Palatului Sfatului Ţării din Chisinau,este convocată Adunarea generală a Partidului Ţărănesc Basarabean din România.

Adunarea a ales Comitetul Central al acestui partid, compus din 17 membri: Pantelimon Halippa, D. Ciugureanu, Ion Inculeţ, V. Bîrcă, Ştefan Ciobanu, N. Bivol, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Anton Crihan, P. Erhan, Ştefan Holban, I. Ioncu, V. Mîndrescu, M. Minciună, Gherman Pîntea, N. Secară şi N. Suruceanu.

 

 

 

 

 

 

1931: Marele compozitor George Enescu a terminat orchestrația operei „Oedip”, creație pe care a dedicat-o Mariei Rosetti-Tescanu.

 

 

 

 

 

Fișier:Enescu24.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: La solicitarea lui Iuliu Maniu, ca reprezentant al „opoziţiei unite” a PNŢ-PNL, a avut loc o întrevedere cu reprezentanţii guvernelor englez şi american, prilej cu care s-au stabilit mijloace de legătură şi comunicare, în situaţia întreruperii relaţiilor diplomatice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iuliu Maniu a cerut între altele, să se garanteze anularea dictatului de la Viena şi graniţele României din 1938 şi să recunoască „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al României.

În răspunsul lor, cele două guverne se eschivau să garanteze frontierele româno-sovietică şi româno-bulgară existente inainte de 1940.

 

 

 

 

 

 

 

1948: Liderul comunist roman  Lucrețiu Patrașcanu, a fost arestat din ordinul lui Gheorghiu – Dej, impreuna cu Lena Constante, Elena Patrașcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner, sub acuzația falsa de complot.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1950:  A murit poetul şi prozatorul Horia Bonciu, autor al volumelor de poezii „Lada cu nuci”, romanele „Bagaj”, „Pensiunea doamnei Pipersberg”; (n. 19 mai 1893).

 

 

 

 

 

 

1953: A murit în detenţie, în lagărul de la Sighetu Marmaţiei, istoricul  şi omul politic Gheorghe I. Bratianu, profesor universitar si membru al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a nascut la 3 februarie 1898 la Ruginoasa, judetul Iasi.

Era fiul omului politic liberal lui Ion (Ionel) I.C.Bratianu şi al prinţesei Maria Moruzi-Cuza, văduva fiului lui Cuza, Alexandru şi nepotul lui Ion C. Brătianu.

Din 1924 a fost profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi,  iar din 1940 al Universitatii din Bucuresti.

În 1942  este ales membru titular al Academiei Romane iar intre 1935 si 1947 a fost  director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și apoi alInstitutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucuresti ( 1941 -1947).

În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului National Liberal, pe care o înființase

A murit în condiții încă neelucidate intr-una din zilele dintre 23 si 27 aprilie 1953 . Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii.

După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit.

În 1971  familia a fost autorizată de guvernantii comunisti să-l dezgroape din cimitirul din Sighet  și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Stefanesti, judetul Arges.

 

 

 

 

 

 

1965: S-a născut la Baia Mare, Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov; (m. 3 aprilie 2014, Oradea).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost redactor-şef al revistei Interval. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi Uniunii Scriitorilor din România.

Şi-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Braşov, grup format în anii ’80 împreună cu poeţii Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea şi fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv intitulat Pauză de respiraţie, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea.

 

 

 

 

 

 

 

 1968: S-a născut la Iasi, regizorul si scenaristul român Cristian Mungiu.

A studiat limba şi literatura engleză şi americană şi a lucrat o perioadă ca profesor, precum şi ca ziarist şi moderator la radio şi la televiziune.

În anul 1998 a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, contribuind apoi în calitate de regizor secund la filme cunoscute precum Le Capitaine Conan (1996, regia Bertrand Tavernier) şi Train de Vie (1998, regia Radu Mihăileanu).

 

 

 

 

 

 

 

 

A regizat câteva scurtmetraje, pentru care a primit mai multe premii, printre care şi cel pentru cel mai bun regizor, la Festivalul Dakino, în anul 2000, pentru filmul Zapping.

Lungmetrajul sau Occident (2002) a fost prezentat în cadrul secţiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes, obţinând Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Alaturi  de alţi regizori tineri, printre care Hanno Hoefer, a regizat filmul Amintiri din epoca de aur, care consta din 6 scurtmetraje.

Filmul sau 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007) l-a făcut celebru pe regizorul Cristian Mungiu, prin selectarea sa de către juriul Festivalului de Film de la Cannes.

După ce a primit Premiul acordat de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi premiul acordat de administraţia educaţiei naţionale din Franţa, regizorul Cristian Mungiu a câştigat la 27 mai 2007 Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or. Filmul a fost nominalizat şi la premiile „Globul de Aur”.

La data de 28 mai 2007, i-a fost conferit printr-un decret prezidential Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler , „pentru contribuţia sa, prin care s-a evidenţiat ca exponent al tinerei generaţii de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naţionale”. 

In 2012  a obtinut Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes (2012) pentru filmul După dealuri

În 2013, Cristian Mungiu a făcut parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes prezidat în acel an de regizorul şi producătorul Steven Spielberg.

Sora lui, Alina Mungiu-Pippidi, medic psihiatru de profesie, a devenit cunoscută ca politolog, activist civic şi analist politic.

 

 

 

 

 

1979: A murit matematicianul Gheorghe Vrănceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955  şi profesor universitar; (n. 30 iunie 1900, satul Valea Hogei, comuna Lipova, judeţul Bacău).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Opera sa matematică însumează peste trei sute de memorii, lucrări şi articole publicate în reviste de mare circulaţie şi cuprinde toate ramurile geometriei moderne, de la teoria clasică a suprafeţelor, la noţiunea de spaţiu fibrat, la care a descoperit domenii noi, a creat modele eficiente şi a rezolvat probleme importante.

Lucrarile sale au influenţat opera unor matematicieni ca: T. Y. Thomas, V. V. Wagner, K. Yano, A. G. Walker, K. Nomizu, S. Kobayashi.

 

 

 

 

 

1990: Sovietul Suprem al R.S.S.Moldoveneşti a aprobat tricolorul ca drapel de stat.

 

 

 

 

Gheorghe Ghimpu arborează Tricolorul pe clădirea Parlamentului R.S.S.M., 27 aprilie 1990, actualmente Preşedenţia R.Moldova

Gheorghe Ghimpu arborează Tricolorul pe clădirea Parlamentului R.S.S.M., 27 aprilie 1990, actualmente Preşedinţia R.Moldova

 

 

 Patriotului Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălţa tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Preşedinţiei Republicii Moldova.

Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova – Mihai Ghimpu  şi-a amintit că fratele sau Gheorghe Ghimpu, cel care a inaltat  primul tricolor pe clădirea Parlamentului, a umblat cu drapelul mai multe zile  înfăşurat de corp, aşteptînd cu nerăbdare ziua cînd urma să-l arboreze.

Scriitorul şi deputatul Ion Hadîrcă a comunicat ulterior că “atunci cînd a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce îşi risca viaţa ridicîndu–se la nişte inălţimi ameţitoare.

Mai tîrziu am inţeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puţini în lumea celor drepţi care ar fi trăit o asemenea clipă în viaţa lor”.

 

 

 

 

Gheorghe Ghimpu, revoluţionar, profesor şi fondatorul mişcării de eliberare naţionale româneşti din R.S.S.M.

Foto: Gheorghe Ghimpu, revoluţionar, profesor şi fondatorul mişcării de eliberare naţionale româneşti din R.S.S.Moldovenesti.

Detalii… Gheorghe Ghimpu, biografie.

La 23 aprilie 2010 Parlamentul R.Moldova a decis ca ziua de 27 aprilie să fie declarată drept “Ziua drapelului de stat“.

 

 

 

 

 

 

 

 

2002: Prof. dr. Andrei Pleșu, fondator și rector al Institutului de studii avansate New Europe College din București, a primit Premiul „Joseph-Bech” pe anul 2001.

 

 

 

 

 

   Andrei Pleșu

 

 

Premiul „Joseph-Bech” a fost initiat in 1976  in memoria omului de stat luxemburghez, sustinator fervent al ideii unei Europe unite.

Arpad Goncz (Ungaria), Francois Mitterrand (Franta), Lord Howe of Aberavon (Marea Britanie), Alois Mock (Austria) sunt numai cateva dintre personalitatile care au fost distinse dupa ’90 cu acest premiu, pentru stradaniile lor in vederea unificarii europene. 

Bursa de studii care insoteste in mod obisnuit acest premiu a fost acordata d-nei Silvia Marton, doctoranda la Facultatea de Studii Politice si Administrative a Universitatii Bucuresti.

 

 

2000: A murit la Berlin  Ovid S. Crohmălniceanu, prozator, critic și istoric literar român de origine evreiască; ( (n. Moise Cohn, 16 august 1921, Galaţi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost fiul lui Lazăr Cohn şi a Esterei, născută Leibovici şi căsătorit cu nepoata lingvistului Heimann Hariton Tiktin. A urmat studiile la Institutul Politehnic din Galaţi, întrerupte în 1940.

Le-a continuat între anii 1944-1947 la Politehnica din Bucureşti, unde a devenit licenţiat în construcţii. 

A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992, în acelaşi timp cu soţia sa, care se afla internată într-un alt spital.

  În anul 1944, a debutat în revista de stânga „Ecoul”. Între 1947 – 1951 a devenit editor al revistei Contemporanul”, între 1951 – 1953 a lucrat la Editura Didactică şi Pedagogică, la revistele Viaţa Românească şi Gazeta literară, unde a fost redactor şef adjunct între 1963-1966.

Inceputurile sale literare au fost marcate  de ideologia marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându-i pe suprarealiştii (de origine evreiască) Victor Brauner, Gherasim Luca şi Jack Herold, duşmani ai realismului socialist. Opera ulterioară, precum sinteza sa Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale îl plasează în rândul celor mai importanţi istorici literari români postbelici.

Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti.

A lansat o serie de prozatori postmodernişti tineri. A condus cenaclul de proză  Junimea, şi a publicat antologia Desant ’83.A scris si literatură fantastică si de anticipaţie.

 

 

 

 

2002: Echipa masculină de seniori a României a devenit campioană europeană la gimnastică, cu ocazia desfășurării celui de-al 25-lea Campionat European.

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: A decedat  Simona Constantinescu, actriţă a teatrului orădean, interpreta a  peste 150 de personaje. Simona Constantinescu a jucat, printre altele, în „Play Strindberg””de Friedrich Dürrenmatt, „Pescăruşul” de A.P.Cehov, „Tartuffe” de Moliere, „Macbeth” de William Shakespeare, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Pygmalion” de G.B.Shaw. (n. decembrie 1929).

 

 

 

 

 

 

 

 

2012: Cabinetul condus de primul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis, ca urmare a adoptării de către Parlament  a unei moţiuni de cenzură iniţiate de PSD şi PNL şi intitulate „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, a fost desemnat  de preşedintele Traian Băsescu, candidat la funcţia de prim-ministru, fiind numit prim-ministru la 7 mai 2012.

 

 

 

 

 

 

 

2014: A murit la Bucuresti, George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator român, stabilit la Paris, din 1971 (n. 1933, Bucuresti).

Unele surse (http://confluente.ro/Eugen_evu_1398769692.html), dau ca dată a morţii  sale ziua de 28 aprilie 2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost absolvent al Şcolii de Ofiţeri topogeodezi (1953). Demisionează din armată pentru a se dedica exclusiv scrisului.

Debuteaza  în 1968/1969 pe scena Teatrului Cassandra din Bucureşti cu piesa \”Vin soldaţii\”.

Este autorul teoriei pluridimensionalităţii teatrului (Teatrul Floral-Spaţial). Hazardul obiectiv face ca Armata Roşie sa invadeze Cehoslovacia după afişarea \”Soldaţilor\”, iar piesa primeşte permisiunea de a fi jucată.

Reacţia guvernului român faţă de invazia sovietică în Cehoslovacia a făcut posibilă reprezentarea piesei.

Obţine Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de teatru \”Vin soldaţii\” şi alte piese (1970).

În 1972 i se montează prima piesă în Occident (Vin soldaţii, Teatrul Adyar, Paris; regia: Petrică Ionescu). Teatrul său a fost reprezentat pe scenele din: Paris, Londra, New York, Washington, Copenhaga, Bucureşti, Stockholm, Edmonton, Bonn, Bruxelles, Lisabona, Madrid, Barcelona, Tel Aviv, Braga, Viena, Dortmund, Vilnius, Berlin etc.

La congresul PEN Clubului International (Piran, Slovenia, 1971), presedintele Pierre Emmanuel, i-a oferit o bursă a Academiei Franceze. George Astaloş se stabileşte definitiv la Paris, iar în 1976 i se acordă cetăţenia franceză.

Este autorul a peste 40 de volume de poezie, proză, teatru, eseu, memorii si corespondenţă. Carţile i-au fost publicate în: România, Franţa, Italia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Luxemburg şi Germania. Figurează în peste 20 de antologii de poezie şi de teatru, apărute în Europa şi în America de Nord.

Este autorul unui microdicţionar argotic de circa 1000 de articole. Este autor a peste 200 de studii, eseuri şi articole critice.

Poezia sa a fost publicată în Franţa, Italia, România, SUA, Canada, Germania, Belgia, Anglia, Turcia, Spania, Tunisia, Macedonia, Bulgaria etc.

A fost  redactor-şef al revistei plurilingve „Nouvelle Europe“ din 1972.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/27/o-istorie-a-zilei-de-27-aprilie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

27/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 568 de alți urmăritori