ZIUA DE 30 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 mai în istoria noastră

1492: A inceput construcția Bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău, unul dintre primele monumente moldovenești, cu pictura exterioară datând din vremea lui Petru Rareș.

Biserica “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău (foto), a fost înălțată în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text:

„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)

1507: S-a născut la Brașov, compozitorul transilvănean renascentist celebru în epocă, Valentin Bakfarc, un virtuoz al lăutei; d.15/22 august 1579, Padova, Italia.

A studiat muzica la curtea viitorului rege ungar, Janos Zapolya. A fost muzician de curte la Buda, a cântat la lăută la curtea Regelui Poloniei și Mare Duce al Lituaniei Sigismund al II-lea August la Vilna (Vilnius), compozițile sale fiind un exemplu de rafinament. A fost unul dintre puținii muzicieni transilvăneni ai sec.XVI a căror creație s-a perpetuat în timp. A călătorit în Europa la Koenigsberg, Danzig, Augsburg, Lyon, Roma, Veneția . A publicat la Lyon un volum de compoziții (1552). În 1559 a cumpărat o casă în Vilna. În anii 1560, s-a descoperit că Backfark a spionat și a raportat situația de la curtea regală poloneză, ducelui Albert al Prusiei. A pierdut încrederea și patronajul regelui, casa i-a fost demolată, iar el a fugit la Poznań și apoi la Viena. O vreme a fost muzician la curtea imperială din Viena, apoi s-a întors în Transilvania, după care s-a stabilit la Veneția.

A murit de ciumă în timpul unei călătorii la Padova.

 1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul încheiat la Mănăstirea Dealu între împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, împăratul Austriei şi Mihai Viteazul, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei sale.

 Documentul diplomatic se fundamenta pe alianța celor două state în lupta contra turcilor definită de Liga Creștină, inițiată chiar de împăratul Imperiului Habsburgic, dar și pe victoriile antiotomane obținute de Mihai, în luptele din anii 1594–1595 de la Târgoviște, București, Călugăreni și Giurgiu. 

Totodată, împăratul Rudolf al II-lea recunoștea caracterul ereditar al domniei lui Mihai:

„Țara Românească zace de peste 100 de ani sub jugul turcesc și este supusă unei grele șerbii, noi îngrețoșați de această lungă șerbie […] am hotărât […] să trecem și să ne supunem și noi și provincia noastră sub ocrotirea […] și sub suzeranitatea împăratului Rudolf al II-lea și să cerem ajutorul și ocrotirea majestății sale imperiale (…) și după ce ne-am înțeles asupra formei jurământului […] noi ne vom strădui din toate puterile ca în orice prilej să îndepărtăm pe turci și pe alți dușmani, din Transilvania, Țara Românescă și din părțile Ungariei […] pentru ca să putem da acest ajutor […] majestatea sa ne-a dat nouă și prea înaltului său fiu Țara Românească, cu toate veniturile și cu hotarele sale, ca să obținem și o stăpânim pe vecie […] fără să fim datori să plătim vreun tribut sau vreo dare […] cât privește religia, majestatea sa dă încredințare slobodei țineri a legii noastre”.

1827: Inventatorull român, Petrache Poenaru, obţinea în Franţa brevetul de invenţie (nr. 3208) pentru „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi.

Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală precum și posibilitatea înlocuirii unor piese.

1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878, căzut în luptele duse contra turcilor; (m.30.08 1877, la Griviţa).

Nicolae Valter Mărăcineanu a fost un ofițer român, căzut eroic în timpul atacul din 30 august 1877, la reduta Grivița, în timp ce înălța pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul Regimentului 8 linie.

„A intrat în armată ca sergent voluntar la 1858, a fost înaintat sub-locotenent la 1861 și căpitan la 1868. În timpul rezbelului Independenței face parte din reg. 8 de linie, comandant al batalionului I și în capul soldaților săi, strigând: După mine, copii!, se repede la asaltul redutei Grivița. El cade în șanțuri, pătruns de gloanțe […]. Turcii din redută, în urma primei retrageri a ostașilor români, luară corpul căpitanului Mărăcineanu și al maiorului Șonțu și le înfipseră ca trofee pe parapetul redutei” [Rosetti Dim. R, Dicționarul Contemporanilor].

1860: În Principatele Române Unite, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie medalia “Pro Virtute Militari”.

 

Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848.

Mihail Kogalniceanu  a susţinut această idee şi a ridicat problema în Parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost  publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860.

Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar  avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I.

Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul  1866 la 23 aprilie,  când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848.

Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.

1878: Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului rus de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei, aflat în componența României, de către Imperiul ţarist.

1901: S-a născut la București, Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV). A fost licențiată în Drept și Litere la Universitatea din București, după care a urmat trei stagii de pregătire la Paris. Lucrarea de doctorat, Quelques aspects inconnus de la Préréforme française, coordonată de Nicolae Iorga, a fost susținută în 1939. S-a specializat în paleografie latină și limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină și franceză și a tradus cântece populare românești și poeți români, în limba franceză, precum și străini, în limba română. Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort.

Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, a avut un aport esențial în editarea seriei Călători străini despre țările române, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici, a fost de asemenea asociată cu seria C privitoare la Transilvania a colecției Documente privind istoria României.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1990;  (m. 18 martie 1991, București).

1906: A încetat din viață la Rodna, Comitatul Bistrița-Năsăud, botanistul Florian Porcius; (n.16/28 august 1816, Rodna, Districtul Năsăud ).

A fost unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românești și membru titular al Academiei Române.În 1848 a făcut parte din delegația care a mers la Viena pentru a susține drepturile naționale ale românilor transilvăneni.

 1918: In Jurnalul Consiliului de Miniștri român se  publica schema de organizare a  poliției  din Basarabia, recent unificată cu România.

 1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa făcea trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo); (n. 1887).

1928: A avut loc   la „Opera Română” din Bucureşti premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi.

Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor

1929: S-a născut la Brașov, dizidenta anticomunistă română Doina Cornea.
A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul volum „samizdat” (distribuit prin rețele de prieteni),intitulat „Încercarea labirintului”.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”.

În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări.

Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov revoltați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).

În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.

Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat , sub gloanțe,la manifestația anticomunistă de la Cluj din 21 decembrie 1989.

  După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia.

A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR).

Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria.

A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.).

A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

A decedat în ziua de 4 mai 2018, la Cluj- Napoca. 

1929: S-a născut la Comani, Drăgănești-Olt, cântăreața de muzică populară  Ileana Constantinescu; ( d. 24 mai 2018 ).

În 1951 o echipă de specialiști de la Institutul de Folclor din București, care urmărea să identifice noi talente artistice din mediul rural pentru concursurile inter-comunale, inter-raionale și inter-regionale, a remarcat-o pe Ileana Constantinescu.

Interpreta a câștigat premiul I pe Regiunea Teleorman și premiul al II-lea pe țară. A efectuat primele înregistrări la radio (1952): Busuioc, floare cătată, Dunăre, Dunăre, I-auzi, mândro, pițigoiul, Marioară de la munte, Plin e codrul de voinici, acompaniată de orchestra condusă de Ionel Banu.

Melodiile au fost difuzate pentru prima dată pe 3 august 1952 – debutul său radiofonic. A înregistrat în scurt timp (1951–1956) peste 200 de cântece la Institutul de Folclor.

A urmat Liceul de Muzică din București (1954–1958), la clasa de canto popular, având profesoare pe Elisabeta Moldoveanu și Maria Tănase și colegi ca Victoria Darvai, Natalia Șerbănescu, Natalia Gliga și Benone Sinulescu.

A efectuat numeroase turnee în țară, a colaborat cu orchestrele și ansamblurile: Taraful Gorjului, Doina Argeșului, Doina Olteniei, Doina Ilfovului, Brâulețul, Rapsodia Română, Flacăra Prahovei. A fost distinsă cu Medalia Națională Serviciul Credincios, clasa a III-a (2002), Ordinul Meritul Cultural, grad de Cavaler (2004).

1945: După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, in Romania a  inceput procesul ziariștilor acuzați ca s-au pus “in slujba propagandei fasciste” și făcuți “vinovați de dezastrul țării”.

Sentința a dus la condamnarea poetului Radu Gyr, a ziaristului Pamfil Șeicaru și a scriitorului Nichifor Crainic.

1947: Are loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit  sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.

 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923; (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia).

1955: Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS și a depus la 3 iunie 1955 instrumentul de ratificare la Varșovia, guvernului polonez care era depozitarul documentului.

În 10 iunie 1955, ambasada Poloniei la București a informat Ministerul român al afacerilor externe că Tratatul de la Varșovia a intrat în vigoare la data de 4 iunie 1955.

1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (n. 1882).

1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România; (n. 1897).

 1968: A decedat Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1900).

1969: Pentru prima dată în istoria sportului românesc, între 30 mai–8 iunie, România a fost gazda Campionatelor europene de box.

Sportivul român Ion Alexe a obținut medalia de aur, Ion Covaci, medalia de bronz, iar Constantin Ciucă, Aurel Dumitrescu și Calistrat Cuțov își adjudecau medalia de aur. A fost cea mai strălucită participare a echipei românești la un campionat european.

1975: A fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999.

Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe.

Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi.

 1980: A murit la  Bucuresti, compozitorul  şi dirijorul cu origini armene, Matei Socor. 

A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1927-1929), avându-i ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi şi Constantin Brăiloiu. Urmează apoi studii de perfecţionare la Conservatorul din Leipzig, cu maeştri ai compoziţiei şi dirijatului de orchestră (1930-1933).

 

Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog şi dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din Bucureşti. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinereţe de mişcarea muncitorească, devenind membru activ al Partidului Comunist Roman încă din ilegalitate.

După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune 1945 – 1952, preşedinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954) şi  distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat.

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influenţelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste şi militat pentru eliminarea formalismului şi cosmopolitismului în arta muzicală.

Tot în revista Muzica, în anul 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor şi Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului şi ploconirii în faţa artei decadente burgheze.

Compoziţiile sale inspirate din propaganda socialistă , se încadrau în muzica proletcultistă.

Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătuşe (imn naţional între anii 1948 şi 1953, pe versuri de Aurel Baranga ) şi Te slăvim, Românie ! (imn naţional între anii 1953 şi 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1952; (n. 1908, la Iași).

1990:  În Vrancea s-a produs un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter.

Practic, în 1990 in Vrancea  au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km.

Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina.

Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter , s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai.

 Undele seismice plecate din munţii Vrancei  au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României.

În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. 

După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).

În România, 8 persoane au murit și 362 au fost rănite. Din acestea, 100 au fost rănite serios, iar 262 au suferit leziuni ușoare. În RSS Moldovenească, 4 oameni au murit și zeci au fost rănite, iar în nordul Bulgariei, o persoană a decedat în urma unui atac de cord.

1992: Guvernul României a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.

1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL).

Omul politic țărănist, Ion Raţiu, a fost ales preşedinte al acestei organizații.

 1995: A decedat Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; (n. 1897, la Remiremont, in Franţa).

Era fiica Mariei (născută Mazurier), de origine franceză, şi a lui Ştefan Lupaşcu, jurist şi diplomat.

Învaţă, cu dese întreruperi, la şcoala particulară a Mariei Delavrancea, sora tatălui ei şi soţia lui Barbu Delavrancea, apoi, până în 1916, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, aflată tot sub direcţia acesteia.

În 1918, la Iaşi, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se căsătoreşte în 1920.

A început să publice în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar.

Sub acelaşi pseudonim debutează şi editorial cu romanul Calendar vechi, în 1939 (Premiul Societăţii Intelectualilor Români).

A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Acţiunea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia” etc.

A fost o traducătoare neobosită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev etc.).

2005: A fost înființată Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne.

Creată prin Legea nr. 161/30 mai 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a fost concepută ca o structură de poliție judiciară, specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

  2005: A murit la New York, SUA, Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist, primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, fost ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n.16 ianuarie 1942, în comuna Buda,Lăpușna, azi în R. Moldova).

2013: A decedat la București, compozitorul român Radu Paladi, apreciat pianist și dirijor; (n.16 ianuarie 1927, Storojineț, Bucovina, Romania/Ucraina).

A compus muzică cultă de scenă, de film, corală, vocală, de cameră, simfonică, vocal-simfonică și concertantă.

2016: A fost inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute; din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce.

Inţiativa construirii acestui monument creat de sculptorul Mihai Buculei a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003.

2017: A decedat pugilistul și consilierul de lupte Paul Fister, actor și cascador; (n.7 septembrie 1944, Brașov).

A participat la realizarea filmelor ”Felix şi Otilia”, ”Un comisar acuză”, ”Nemuritorii, ”Pintea”, ”Burebista”, Colierul de turcoaze”, ”Mircea”, ”Şobolanii roşii”. 

În 2016, cascadorul Paul Fister a fost distins cu Premiul special al Galei Gopo. El a mulţumit tuturor celor care au considerat meritorie întreaga sa carieră şi care l-au propus pentru această distincţie. ”Prin nominalizarea mea, colegii mei cascadori au fost asimilaţi în marea breaslă a cinematografiei”, a declarat el pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București.

2020: A murit la București,istoricul şi criticul de artă Dorana-Maria Coşoveanu ; (n.9 iunie 1934).

Absolventă în 1966 a Facultății de istoria și teoria artei, a lucrat de la absolvire în Muzeul Național de Artă al României, unde în perioada 1990-1994 a fost director adjunct. Ulterior a fost consilierul ministrului culturii Ion Caramitru (1997-2000).

A publicat printre altele: Peisajul olandez în gravura secolului al XVII-lea (1975, Meridiane), Gravura franceză în secolul al XVII-lea (1978, Meridiane), Octav Grigorescu (1985, Meridiane), Sever Frenţiu (2000, Meridiane), Camilian Demetrescu (2000, Monitorul Oficial), Reabilitarea: din scrisorile lui Silviu Crăciunaş adresate Doranei Coşoveanu, Editura Vremea, 2000; Urme pierdute de Silviu Craciunas, Sînziana Dragoş (trad.), Gheorghe Dragoş (trad.), Salvador de Madariaga (pref.), Dorana Coşoveanu (postf.), Editura Enciclopedică, 2000; Cela Neamţu (2002, Monitorul Oficial), Rodica Lazăr (2006, Humanitas), Iacob Lazăr (2006, Humanitas).

A fost membră a Alianței Civice și membră fondatoare a Fundației Academia Civică, a colaborat la proiectul muzeografic al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfantul Cuvios Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaților, la Constantinopol 

Sfântul Isaachie a trait în secolul al IV-lea. Pentru ca împăratul Valens Arianul (364-378) prigonea Ortodoxia, pustnicul Isaachie vine în Constantinopol spre a-i intări pe crestini si a cere imparatului, bisericile ortodoxe date arienilor.

Este supus la multe chinuri si ii proroceste imparatului moartea pentru ca nu a înapoiat ortodocsilor bisericile luate si date arienilor. Imparatul Valens va muri în lupta cu barbarii.

Sfantul Isaachie este rugat de imparatul Teodosie cel Mare sa ramana in Constantinopol. Aristocratul Saturnin a zidit o sfanta manastire pentru Avva Isaachie, unde a viețuit până la moartea sa, săvârșind multe minuni.

Inaintea mortii lui, Sfântul Isaachie l-a numit stareț în locul său, pe ucenicul său, Dalmatus.

De la numele noului staret, mănăstirea a luat mai târziu numele de Mănăstirea Dalmaților.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Macrina cea Batrana si Sfantului Vasilie;
– Sfantului Mucenic Natalie;
– Sfantului Cuvios Varlaam;
– Sfintilor Mucenici Romano si Teletie;
– Sfantului Mucenic Evplu.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/30/o-istorie-a-zilei-de-30-mai-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox .

Publicitate

ZIUA DE 25 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 25 mai în istoria noastră

1317: Carol Robert de Anjou, regele Ungariei , a reconfirmat drepturile și privilegiile coloniștilor sași din sudul Transilvaniei, care fuseseră acordate prin diploma Andreanum din 1224.

Libertățile asigurate prin acest act i-au unit juridic pe sașii așezați in regiunea Sibiului.

Diploma Andreanum din 1224 nu s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării acesteia din 1317 de către regele Carol Robert de Anjou.

Actul scris în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din cele mai vechi documente istorice din Transilvania), a fost păstrat la Arhivele Naționale ale județului Sibiu.

1411: La Roman, în  Moldova, se încheie un tratat moldo-polon care prevedea reînnoirea alianţei îndreptate împotriva Ungariei şi obligaţia pe care şi-o asuma Wladyslav al II-lea Jagelo faţă de Alexandru cel Bun al Moldovei, de a restitui în doi ani restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I, în caz contrar obligându-se sa cedeze  Moldovei, ținutul  Pocuţia.

Foto: Alexandru cel Bun, domn al Moldovei

Tratatul de la Roman se încadra în politica externă a lui Alexandru cel Bun al Modovei care recunoştea suzeranitatea lui Wladyslav Jagello, şi care a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricarui duşman.

Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

În urma numeroaselor complicaţii politice şi militare cu care se confrunta regele maghiar l-au obligat să înceapă negocieri cu regele Poloniei concretizate prin tratatul semnat la Lublau la 15 martie 1412.

În schimbul promisiunii ca nu-i va mai sprijini pe teutoni, Sigismund al Ungariei dorea să realizeze o întelegere cu privire la extinderea stapînirii sale asupra Valahiei şi Moldovei.

Foto: Vladislav II Iagello

Rezistenţa lui Iagello a condus la o soluţie de compromis. În eventualitatea ca voievodul de la Suceava nu li s-ar fi alăturat în lupta împotriva turcilor, Moldova ar fi fost împărţită: nord-estul cu Suceava, Iaşi şi Cetatea Alba ar fi revenit regelui Poloniei, iar sud-vestul cu Romanul, Bacăul, Barladul şi Chilia lui Sigismund, interesat să ia în stapînire gurile Dunării şi să-şi asigure o legătură convenabilă cu comerţul oriental.

Relaţiile moldo-polone s-au consolidat prin sprijinul acordat de Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello în anul 1411 dar şi la asediul cetăţii Marienburg (1422) – 400 de calareţi-arcaşi.

Aici, cronicarul polon Ion Diugosz, relatează vitejia moldovenilor din luptă dar şi faptul că au învins o oaste mult mai numeroasă a teutonilor.

1455: A început a treia domnie a voievodului Petru al III-lea Aron în Moldova, după ce în lupta de la Movile (Moghilău, regiunea Vinița, azi Ucraina), Petru Aron l-a înfrânt pe domnul Moldovei, Alexandru al II-lea (Alexăndrel/Olehno).

Petru Aron (sec. al XV-lea – 1469), fiul natural al lui Alexandru cel Bun, a fost domn al Moldovei între octombrie 1451–februarie 1452; august 1454–februarie 1455 și între 25 mai 1455–aprilie 1457.

Pentru prima domnie a dus lupte cu Bogdan al II-lea, pe care l-a ucis la Reuseni în octombrie 1451.

În octombrie 1455 a trimis regelui Poloniei obișnuitul omagiu de fidelitate, înnoit în iunie 1456, când a reconfirmat privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi.

A fost răsturnat de la putere de Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două bătălii în aprilie 1457.

1455: A încetat din viață Alexandru al II-lea al Moldovei (Alexăndrel/Olehno; n. 1438 – d. 25 mai 1455, Cetatea Albă).

Domn al Moldovei de trei ori (decembrie 1448–12 octombrie 1449; 24 februarie 1452–22 august 1454; înainte de 8 februarie 1455–25 mai 1455).

1571: Ștefan Báthory a fost desemnat Principe al Transilvaniei.

După moartea principelui Ioan Sigismund, rămas fără urmași, două facțiuni nobiliare adverse susțineau candidați pentru a-i succeda la conducerea Transilvaniei.

Foto: Ștefan Báthory (n. 27 septembrie 1533, Șimleu, Principatul Transilvaniei – d. 12 decembrie 1586, Grodno, Uniunea Polono-Lituaniană) a fost principe al Transilvaniei între 1571-1575 și rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa în 1586.

A fost unul din cei mai renumiți membri ai familiei Báthory.

Unii cereau unirea cu Ungaria, iar ceilalți doreau autonomia Ardealului sub auspiciile Turciei.

Învingători au ieșit la data de 25 mai 1571 cei din a doua categorie, după ce Poarta, încălcând clauzele actului din 1566, a impus Dietei ardelene alegerea lui Ștefan Báthory ca principe al Transilvaniei.

1827: Românul Petrache Poenaru brevetează la Paris “condeiul portăreț fără sfârsit, alimentându-se însuși cu cerneală”, precursorul stiloului de mai târziu. 

Foto: Petrache Poenaru (1799-1875)

Personalitate de o rară predilecţie pentru variate domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru dreptate socială şi naţională”.

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. si a participat  la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează apoi şi ca director. Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească.

La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român.

Foto: Brevetul dat lui P. Poenaru  pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.  Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni.

Aceasta inventie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni.

Tocul cu rezervor de cerneală “Poenaru”, precursorul stiloului modern, elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, astfel încât să asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

Mai târziu, Lewis Edson Waterman a preluat ideea românului transfomându-l in 1884, într-un stilou cu un flux mai sigur de cerneală.

1850: S-a născut la Săldăbagiu, Bihor , mitropolitul român ardelean Vasile Mangra, teolog, mitropolit al Transilvaniei, istoric, membru titular (din 1909) al Academiei Române ; d.14 octombrie 1918, Budapesta.

A urmat studii teologice la Arad, juridice la Academia de Drept din Oradea, dar neterminate. La numai 25 de ani a fost numit profesor suplinitor la Institutul teologic din Arad, în 1878 a fost promovat profesor titular, fiind director provizoriu al institutului (1882–1883). A predat Dreptul bisericesc și Istoria bisericească.

A fost redactor la foile bisericești Lumina și Biserica și școala. În 1876 a intrat în cinul monahal la Mănăstirea Hodoș-Bodrog prin tunderea în monahism, primind numele de Vasile. A fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. În 1900 a fost ales președinte vicar al Consistoriului ortodox-român din Oradea și hirotesit arhimandrit (1906).

A fost în prima parte a vieţii sale unul din conducătorii luptei românilor transilvăneni pentru obţinerea de drepturi naţional-politice: din conducătorii luptei românilor transilvăneni pentru obținerea de drepturi național-politice: în 1892 a făcut parte din delegația care a dus Memorandumul la Viena; în 1894 a organizat marea adunare populară de la Sibiu care a protestat față de hotărârea guvernului Ungariei de desființare a Partidului Național Român; în 1895 a fost principalul organizator al Congresului naționalităților (români, sârbi, slovaci) de la Budapesta.

În ultima parte a vieţii însă , s-a situat însă pe o poziţie diametral opusă, devenind în timp ce era arhimandrit la Oradea în 1910, deputat pe lista guvernamentala maghiară la Ceica, Bihor, contra-candidat al deputatului propus de Partidul Naţional Român şi unul dintre oamenii de încredere ai  primului ministru maghiar Tisza Istvan.

  Atitudinea lui Mangra era neîndoielnic determinata de interese meschine, egoiste, generate de speranţa obtinerii din partea guvernului maghiar a titularizării în  scaunul de mitropolit şi obţinerea de titluri nobiliare.

Nu a trecut mult timp şi Vasile Mangra i-a urmat lui Ioan Metian în anul 1916, în scaunul de  mitropolit ortodox al Ardealului.

Odata ales mitropolit, Vasile Mangra, trebuind sa-şi răsplăteasca patronii unguri, e a facut numeroase declaratii de loialitate faţă de Ungaria şi conducerea ei, care au stârnit pe buna dreptate revolta multor români.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 1919 a decretat „uzurpată” Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra, iar imaginea sa de „trădător” s-a perpetuat şi în perioada comunistă.

Din cauza pozitiei sale politice, Mitropolitul Vasile Mangra a fost scos din dipticele Bisericii Ortodoxe Romane.

1856, 25 mai/ 6 iunie : Ia fiinţă în via de la Socola a lui Petru Mavrogheni , lângă Iaşi, societatea „Unirea”, care avea ca scop organizarea luptei pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Membrii fondatori, C. Negri, A. Panu, M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, C. Hurmuzaki și alții aveau ca scop „Unirea Țărilor Române”, organizarea luptei și mijloacele care trebuiau folosite pentru triumful acestei cauze.

1862, 25 mai/ 12 iunie: Mihail Kogălniceanu ţine celebrul său discurs despre „Îmbunătăţirea soartei ţeranilor”, în care se pronunţă pentru împroprietărirea acestora şi abolirea clăcii.

Au fost de fapt două cuvântări susținute în Adunarea Generală, în zilele de 25 mai/7 iunie și 1/13 iunie. Kogălniceanu s-a pronunțat pentru împroprietărire și abolirea clăcii, dar propunerea sa nu a fost luată în considerare, fiind respinsă de Adunare.

1877: Țarul Alexandru al II-lea și suita lui au sosit la Ploiești.

În perioada 25 mai–13 iunie 1877, urbea ploieșteană a fost sediul Marelui Cartier General al armatei Rusiei, în deplasarea sa spre Dunăre. Aici au locuit țarul Alexandru al II-lea, marele Duce Nicolae – șeful Marelui Stat Major al Armatei ruse, Aleksandr Gorceakov – Cancelarul Rusiei, feldmareșal Dmitri Miliutin – ministrul rus al Forțelor Armate, țareviciul Aleksandr (viitorul țar Alexandru al III-lea), alți membri ai familiei imperiale, dar și aproape toți demnitarii importanți ai imperiului, în total peste 700 de persoane.

Primirea Țarului Alexandru al II-lea în Gara Ploiești

În această perioadă țarul a avut câteva întâlniri protocolare cu prințul Carol I al României. În timpul întâlnirii, partea rusă a solicitat participarea armatei române la operațiuni militare împotriva Imperiului otoman. Domnitorul Carol I i-a declarat marelui duce că armata română, ca forță de sine stătătoare, va intra în luptă îndată ce condițiile cooperării cu armata rusă vor fi puse la punct.

 1883, 25 mai/ 6 iunie: A murit compozitorul Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiovski); autorul primei operete româneşti, „Crai nou”; (n. 1853).

 1893: S-a născut Ludovic Feldman, violonist şi compozitor; (m. 1987)

 1898: S-a născut la Murgeni, Vaslui, filologul Constantin I. Balmuş; traducător din limbile latină şi greacă; autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene şi latine; membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 13 iulie 1957, București).

 A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1925–1926, profesor la Universitatea din Iași și la Universitatea București și deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1948–1952.

A fost traducător din limbile latină și greacă, autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene și latine.

A publicat printre altele: Tehnica povestirii la Plutarh, Tucidide. Concepția și metoda sa istorică și alte studii filologice și istorice, antologii de literatură latină și greacă destinate învățământului, precum și traduceri din limba greacă, însoțite de studii introductive și comentarii.

 1899: S-a născut la București,fizicianul Alexandru Sanielevici, autorul unor importante cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare; ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m 21 decembrie 1969, București).

 1908: S-a născut la București, economistul specialist în probleme monetare şi financiare Costin Kirițescu ; (m. 13 decembrie 2002, București).

Economist, membru corespondent al Academiei de Științe din România (din 1938), membru titular (din 1992) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept a Universității bucureștene, absolvită în 1929. Concomitent, a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Industriale și Comerciale, pe care le-a terminat în anul 1930. Imediat după finalizarea studiilor, a făcut practică bancară la sediul central al Băncii Românești și la două sucursale ale acesteia. În același timp, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din București.

S-a simțit atras de problemele financiare și bancare, orientându-și preocupările și eforturile în mod sistematic în acest sens. A obținut diplomă de Doctor în Economie și Filosofie – de la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin. A început cariera universitară la Facultatea de Drept, unde a parcurs toate treptele didactice (1934–1952). În 1936 s-a înscris la concurs pentru ocuparea unui post la Banca Națională a României, devenind impiegat clasa a VIII-a. A parcurs relativ repede treptele ierarhiei bancare și a lucrat aici până în anul 1952, când comuniștii au epurat personalul băncii, desfăcând contractele de muncă a 200 de salariați.

A fost învinuit atunci de deviaționism de dreapta și i-a fost desfăcut contractul de muncă, atât de la Banca Națională, cât și de la catedră. După munci necalificate, în 1958 a revenit la Banca Națională și în învățământ, unde a lucrat până la pensionare (1987). A scris peste 400 de studii si articole apărute atât în publicații românești, cât și străine: Geneza monedei, Inflația, Politica de credit, Aspecte ale problemei monetare contemporane, Relațiile valutar-financiare contemporane, Moneda – mică enciclopedie, Un secol de frământări monetare, Idei contemporane in acțiune, Călător prin secolul XX (Memoriile unui bancher fără bani), Lumea în care și-a croit drumul Banca Națională a României etc.

 1908: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) biologul Ludovic Rudescu (nume la naştere Ludovic Iosif Urban Rodewald); studii asupra Deltei Dunării; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1992).

 1909: S-a născut Dorina Rădulescu (numele la naştere: Dorina Rudich), prozatoare, poetă şi jurnalistă; (m. 1982).

1917: A decedat compozitorul, profesorul şi publicistul român Iacob Mureşianu, maestru al muzicii corale; fondator al primei  reviste  cu  specific muzical din Ardeal – „Musa Română” (1888-1907).

A fost unul dintre întemeietorii artei muzicale româneşti, și a compus opere  inspirate din folclor şi istorie; (n. 1857).

1917: La Chișinău, in  gubernia Basarabia, s-au desfășurat lucrările Congresului Învățătorilor moldoveni din Basarabia; (25-28 mai).

Foto: Alexei Mateevici

La Congres, preotul si profesorul Alexei (Alecu) Mateevici a ținut o cuvântare inflacărată subliniind:

”Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze).

Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)…

Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii.

Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”

1919: La Bucuresti, a avut loc spectacolul cu prima audiție a Simfoniei a III-a de George Enescu, sub bagheta compozitorului.

Foto: George Enescu

1920: Este inaugurată Opera Națională din Cluj, cu spectacolul Aida de Giuseppe Verdi, interpretat  în limba romănă.

Sub conducerea unor personalități artistice renumite, precum dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, tenorul Constantin Pavel,  baritonul de faimă mondială Dimitrie Popovici-Bayreuth, au fost depășite în decurs de câteva luni mare parte din dificultățile legate de alcătuirea efectivă a unui ansamblu de operă.

Primele reprezentații au constat în două concerte simfonice la datele de 13 și 14 mai 1920, sub conducerea dirijorului ceh Oskar Nebdal. Spectacolul inaugural a avut loc la 25 mai, cu grandioasa operă Aida de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituției, Constantin Pavel, care a fost și primul interpret al rolului Radames.

1923: Compozitorul George Enescu a susținut, acompaniat de talentatul pianist Nicolae Caravia, un concert în sala Teatrului Unirea, în orasul  Bălți din Basarabia recent unită cu țara mamă, România.

1930: S-a prabusit cu avionul, accidentându-se mortal în timpul unui zbor de scoala, pilotul Mircea Cantacuzino (n. 15 martie 1900), socotit intemeietorul turismului aerian.

Era deținătorul Brevetului de turism aerian nr.1 si in memoria sa a fost instituit concursul anual dotat cu Cupa Mircea Cantacuzino.

1933: S-a născut în localitatea Chiojdeanca, jud.Prahova), Eugen Simion, reputat critic literar, eseist, filolog, editor, profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român, din 1998 până în aprilie 2006.

 A publicat peste 3.000 studii şi articole în reviste de specialitate.

În prezent este preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române.   Este coordonatorul Dicţionarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ţine o rubrică permanentă în revista „Cultura”.

Este preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

1941: S-a născut  politicianul Vladimir Voronin, fost general al ministerului sovietic de interne, fost președinte al R.Moldova, în prezent conducător al partidului comunistilor din R.Moldova.

 Foto: Vladimir Voronin

1949: Conducerea Partidului Muncitoresc Româna luat decizia de incepere a lucrărilor la Canalul Dunare-Marea Neagra. Ponderea detinutilor in numarul total al lucratorilor de la Canal a crescut de la 19,2% la 1 septembrie 1949 la 82,5%, adica 20.768 de persoane in noiembrie 1952 .

Insusi Stalin ii sugerase lui Gheorghiu-Dej inceperea constructiei Canalului, cu ocazia unei vizite facute de acesta in 1948 la Kremlin, iar sistarea lucrarilor, la fel ca si inceperea lor, a fost tot la initiativa Kremlinului.

Dupa moartea lui Stalin, cu ocazia vizitei din iulie 1953 la Moscova, Hrusciov i-a cerut lui Gheorghiu-Dej sa renunte la lucrarile din Dobrogea, intrebandu-l la ce le trebuie romanilor acel Canal…

Indata dupa intoarcerea la Bucuresti, Gheorghiu-Dej a infiintat, in iulie 1953, Comisia Guvernamentala pentru inchiderea lucrarilor Canalului Dunare – Marea Neagra.

1984: A murit Henriette Yvonne Stahl, (n. 1 septembrie  1900  in Franta), romancieră, scriitoare şi traducătoare română.

A fost  sora sociologului H.H.Stahl .

1987: Vizita oficiala de prietenie a lui secretar general al PCUS, la Bucuresti( 25-27 mai).

Autoritățile comuniste au luat măsuri speciale ca în presa română să nu apară niciun fel de informații privind politica de „glasnost” și „perestroika” inițiată de noua conducere din URSS. Nicolae Ceaușescu a afirmat că în România reforme asemănătoare fuseseră făcute încă de la sfârșitul anilor ’60…

1990: Mircea Druc este ales prim-ministru al RSS Moldovenești de către Sovietul Suprem al acestei republici sovietice.

Foto: Mircea Druc

1992: În România a luat ființă Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

Înființat prin Legea nr. 48/21 mai 1992 Legea audiovizualului, publicată în Monitorul Oficial nr. 104/25 mai 1992, organism creat ca unică autoritate publică de reglementare și garant al interesului public în domeniul audiovizualului.

1993 : A încetat din viață la Madrid, liderul mișcării legionare din România, Horia Sima (n.3 iulie 1906, Făgăraș ).

Profesor de liceu de limba română, Sima a fost lider al Mișcării legionare care a declanșat și a condus Rebeliunea legionară (1941). A fost acuzat că a inițiat și dirijat Pogromul evreilor de la București.

2002: A decedat poet, eseist si traducator : “Cartea mareelor”, “Anotimpul discret”, “Interiorul unui poem”.

S-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din judeţul Arad.

2006: Are loc la București, Bienala Internatională de Artă Contemporană. 

2007: A fost inaugurat Centrului Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual – FOCUS, primul organism nonguvernamental din Romania care avea ca principal obiectiv problema copiilor disparuti, abuzati sau exploatati sexual .

2007: A decedat la varsta de 84 de ani, atletul Victor Firea, primul reprezentant al României in structurile Federației Internationale de Atletism; (n.Mărgineni, jud.Neamț).

A câștigat  sub culorile CS Dinamo 18 titluri de campion national, fiind primul atlet roman   care a  parcurs proba de 3.000 de metri obstacole sub zece minute (9:38.02).

In 1952 a facut parte din lotul tricolor pentru JO de la Helsinki si a primit titlul de maestru al sportului, iar in 2003 a devenit antrenor emerit.

Ulterior, a detinut mai multe functii importante in cadrul FRA: vicepresedinte (1985-1990), secretar general (1952; 1976-1982), secretar federal (1965-1976) si membru al Biroului Federal.

In 1980 a fost ales ca membru in Comisia de Cros a IAAF, fiind primul roman care a detinut o functie in structurile de conducere ale forului mondial.

2008: Regizorul şi scenaristul român Marian Crişan a câştigat premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes, pentru scurtmetrajul “Megatron”.

  Marian Crişan   (n. 8 septembrie 1979, Salonta, judeţul Bihor), a absolvit in 1999 Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Regie. 

A fost selecționat la peste 40 de festivaluri de film din întreaga lume, tot cu același film, dintre care amintim: Milano Film Festival, Melbourne International Film Festival, Sao Paolo International Short Film Festival, Festival du Film Francophone, AFI Los Angeles International Film Festival, Calgary International Film Festival, Seul International Family Film Festival.

Își incepe activitatea regizorală cu filmul documentar :” Comunismum mobilae”(1998), continuând in 1999 cu filmul de ficțiune “ What about your script?”, iar în 2000 tot cu un film de ficțiune, “The man with his left hand în his pocket”. Dupa o pauză de 3 ani ani, continuă cu filmele “Ajutor”(2003) și “La multi ani” ( 2005), “Portret de familie”(2006) și “Amatorul”(2007), filme selecționate la mai multe festivaluri internaționale de film, printre care:”Best Documentary” la Cinemaiubit Film Festival Bucharest pentru filmul “ Communismum mobilae” si “Best Screenplay” 17th Dakino International Short Film Festival Bucharest (2007) si Festival de Cinema Independent de Barcelona (2008), ambele pentru filmul “Amatorul”.

Debutul în lungmetraj și l-a făcut cu filmul “Morgen” (2010), peliculă pentru care a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de la Locarno, precum și Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Federației Internaționale a Societăților de Film, premiul pentru cel mai bun regizor la Go East Film Festival Wiesbaden. În 2012 cel de-al doilea lung metraj al său “Rocker” a avut premiera mondială la a 60-a ediție a Festivalului de Film San Sebastian, iar în 2013 a participat la competiția Festivalului de Film de la Trieste și prezent la Festivalul Internațional de Film de la Göteborg.

 2011: A murit la București, pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu, membru corespondent al Academiei Române din 2006; (n. 6 octombrie 1929, Pitești ).

A fost profesor universitar și Președinte de Onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

2019: A decedat la Mihăești, Vâlcea, fotbalistul român,, fost jucator în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970;(n. 27 martie 1943, Breaza, Prahova).

A activat o mare parte din cariera sa la echipa Steagu Roșu Brașov, unde a înscris 62 de goluri în 311 de meciuri, fiind jucătorul cu cele mai multe goluri și prezențe de la această echipă.

Primul meci disputat în Divizia A de Nicolae Pescaru a fost Steagu Roșu Brașov – Știința Cluj,disputat pe 23 septembrie 1962.

Ultima partidă disputată de Pescaru în prima scenă a fotbalului românesc a avut loc pe data de 23 noiembrie 1980, în meciul Progresul București – FCM Brașov. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.

Ziua mondiala a copiilor dispăruți. 

In dimineața zilei de 25 mai 1979, Etan Patz, din New York, in varsta de 6 ani, dispare in drum spre scoala si de atunci nimeni nu l-a mai vazut.

Povestea a zguduit intreaga opinie publica americana. Este lansata cea mai ampla campanie de cautare a vreunei persoane disparute. Recompensa oferita a fost fabuloasa. 

Nu-mă-uita… 25 mai, Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi

In 1980, mai multe organizatii americane potroneaza manifestari in amintirea lui Etan, iar la 25 mai 1983, presedintele Ronald Reagan declara ziua de 25 mai Ziua nationala a copiilor disparuti Missing Children’s Day.

Ulterior, tot mai multe state europene au luat aceeasi hotarare, astfel ca 25 mai a devenit Ziua Internationala a Copiilor Disparuti. 
Scopul marcarii acestei zile este de a transmite un mesaj de speranta si solidaritate parintilor ai caror copii au disparut, de a determina opinia publica sa se gandeasca in aceasta zi la toti copii disparuti si de a impulsiona autoritatile publice si ONG-urile sa continue demersurile pentru combaterea si prevenirea disparitiilor de copii.

Floarea de Nu-Ma-Uita a fost aleasa ca simbol al “Zilei Nationale a Copiilor Disparuti” ca urmare a actiunii desfasurate in Canada in 1995, cu ocazia Summit-ului pe Probleme de mediu de la Halifax.

Cu aceasta ocazie, au fost distribuite copiilor 50000 de afise biodegradabile pe care erau fixate 2 milioane de seminte de Nu-Ma-Uita, care plantate au inflorit. 

Din 2002, la 25 mai – Ziua Internationala a Copiilor Disparuti, Child Focus distribuie brose sub forma florii de Nu-Ma-Uita ca gest de solidaritate cu parintii ai caror copii au disparut. 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Inălțarea Domnului – Ziua Eroilor; A treia aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Inălțarea Domnului – Ziua Eroilor

In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca.

Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei.

Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea Sa au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu inseamna retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partași la aceasta iubire dumnezeiasca.

A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul

A treia aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este sarbatorita pe 25 mai. Din Sfanta Scriptura aflam ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.

Amintim ca Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie.

Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

ZIUA DE 23 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 mai în  istoria noastră

Anul 205 e.n.: 23 mai este data când apare menționat în documente Municipium Septimium Apulense, orașul dezvoltat  din vechile canabae ale Legiunii a XIII-a Gemina. Canabae erau așezări întemeiate în jurul castrelor romane în care locuiau veterani lăsați la vatră, negustori, artizani, coloniști veniți din lumea romană atrași de bogățiile Daciei.

Această așezare a dobândit rangul de municipiu și statutul juridic ius italicum.

Municipium Septimium Apulense, și-a luat numele de la împăratul Septimius Severus (193-211d.Hr.), se întindea pe o suprafață de aproximativ 140 ha de jur împrejurul castrului roman.

Mai târziu, urmând Constitutio Antoniniana din 212, prin care împăratul Caracalla a acordat cetățenia romană tuturor locuitorilor Imperiului (cetățenie care, până atunci, era acordată de drept numai italicilor), și prin urmare s-a ajuns la egalizarea aproape completă a poziției juridice a locuitorilor Italiei cu cea a locuitorilor provinciilor. Astfel, Ius Italicum și- a pierdut treptat aplicabilitatea.

La jumătatea secolului al III-lea, în timpul domniei lui Traianus Decius (249-251 d.Hr.), municipiul va mai urca o treaptă în rândul orașelor devenind Colonia Nova Apulensis pentru a o deosebi de orașul de la Partoș,care fusese ridicat la rangul de Colonia Aurelia Apulensis la sfârșitul secolului II.

1864 (23 – 26 mai/ 4 – 7 iunie) : La iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”.

Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor.

În cadrul acestui sistem bicameral, a luat ființă primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor și care a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului.

El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

NOTĂ: La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au funcţionat şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituţie.

După elaborarea şi adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituţie a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia României a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană.

1871: S-a nascut  Garabet Ibraileanu, scriitor, critic, istoric şi teoretician literar român de origine armeana; (d.1936 ).

 Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe toată viața, Garabet Ibrăileanu a debutat în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

A frecventat  la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu a colaborat  la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934.

Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a Societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane.

A fost  una dintre cele mai influente personalități din literatura română și principal redactor al revistei Viața româneascăîntre anii 1906 și 1930, la care au colaborat mari scriitori ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

Este membru post-mortem al Academiei Române din 1948.

1883: S-a născut la Fălticeni, inginerul energetician Dimitrie Leonida, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România; (m.14 martie 1965, București).

A studiat Electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. În anul IV a conceput proiectul Metropolitanului din București, cu linia principală Gara de Nord–Sf. Gheorghe–Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe–Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București, iar proiectul de diplomă a avut tema Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz. 

Deși a avut oferte de serviciu de la firma Siemens și de la Școala Politehnică din Charlottenburg, s-a întors în România în 1908, cu titlul de Elektroingenieur.

În 1908 a elaborat primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960).

A abordat și problema construirea unui canal navigabil Argeș–București–Dunăre, cu port la București și a unor centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, care va funcționa peste 45 de ani. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești (1912) și Centrala de la Botoșani (1914). A organizat în Parcul Carol I Prima Expoziție a Electricității din România (1928).

A fost profesor universitar la Timișoara și București, a participat la planul de electrificare a României. A fost membru al American Institute of Electrical Engineers, al American Associations for the Advencement of Science, și al Royal Society of Arts din Londra. A fost laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.

Tot Dimitrie Leonida a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928).

1891 (23 mai / 5 iunie): S-a născut la Rucăr, economistul român Victor Slăvescu, autorul unor lucrări de referință în domeniul economiei politice, a istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare.

A iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1977).

 S-a înscris în 1911 la cursurile Facultății de filosofie din Göttingen,pe care le-a continuat la Universitatea din 

München, unde a studiat timp de două semestre științele economice, a făcut o călătorie la Paris, continuând studiile la Universitatea din Halle și obținând în anul 1914 titlul de doctor în științe economice.

A fost director la Banca Românească, profesor la catedra de Monedă credit și schimb și Studiul și tehnica băncilor, catedra de economie politică și economie națională și rector al Academiei de înalte Studii Comerciale și Industraiale din București,ministru de finanțe și ministru ad interim la Industrie și Comerț, ministru de Înzestrarea Armatei, președinte al Uniunii generale a Industriașilor din România. Ca urmare a activtății sale politice, a fost întemnițat la închisoarea Sighet (1950–1955).

A inițiat revista Independența economică (1918) și a condus publicația  Anale economice și statistice. A fost distins cu Marea cruce Coroana României, Marea cruce Orange Nassau, Mare ofițer Legiunea de Onoare.

 1897: S-a născut la Craiova, inginerul şi inventatorul Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica” – 1937, una dintre primele în domeniu); (m. 1947, București).

În 1934 a efectuat prima experiență de teleghidaj din România. Este vorba despre un vaporaș, al cărui nume era Nimfa, prezentat la Expoziția Târg a Industriei Românești, desfășurată în Parcul Carol I în perioada 9–10 octombrie 1934.

Vaporașul naviga pe lacul din parc, fiind comandat de pe mal, prin unde radio. Din 1945 a fost profesor universitar la catedra de curenți slabi de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași.

Din lucrările publicate se remarcă : Radio pentru toți, Actualități radiofonice, Telemecanica, Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea, Radioelectricitatea .

1899: S-a născut la Viena, arhitectul român George Matei Cantacuzino, pictor și scriitor, profesor universitar, un reprezentant al modernismului moderat și un prolific teoretician al arhitecturii din România (d. 1 noiembrie 1960, Iași ).

A participat la Primul Război Mondial ca voluntar (1917–1918). Între 1920–1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris.

A fondat, împreună cu Matila Ghyka, Paul Emil Miclescu și Octav Doicescu revista Simetria. Caiete de artă și critică. În 1948 a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava și Aiud, fiind eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră.

 A participat la Salonul oficial, la expoziții de grup sau expoziții personale,cu numeroase desene și picturi.

După planurile sale au fost construite mai multe clădiri în stil renascentist între care se remarcă : Palatul Băncii Crissoveloni, imobilul Crețulescu din Calea Victoriei, clădirea de birouri din Piața Universității. Stilul său arhitectural modern, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi remarcat la hotelul Belona și vilele de la Eforie Nord, hotelul Rex din Mamaia, complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov, postul de radio din Bod, etc.

A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, apoi concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, a lucrat la Mitropolia Moldovei.

 1902: S-a născut in localitatea Teiu, din jud. Arges, Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist, traducător, istoric literar şi pedagog; a mai semnat şi sub numele de Apollonius; (m. 26 noiembrie 1970, București).

În anul scolar 1916/1917, prin suspendarea cursurilor pe teritoriul țării, ocupată de trupele germane, întrerupe școala și se refugiază în Moldova. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată, fiind repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi.

Între 1 octombrie 1917 – 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei școli militare, primind gradul de sergent

În 1920, după bacalaureat, se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din București, specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viața literară.

În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul.

Dupa sustinerea examenului de licenta, functioneaza pana in 1926 ca profesor de liceu, dupa care pleacă la Paris, unde pregatește o teză de doctorat despre Rimbaud, având conducător pe profesorul Fortunat Strowsky.

Încă din 1926 fusese angajat redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia publică cea mai mare parte din poeziile sale. Întors în țară în 1927, este numit profesor la Găești. Acolo scoate peste un an revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru. Întreprinde o nouă călătorie de studii în Franța, la Nancy.

După 1929 continuă să fie profesor la Găești și Pitești, până în 1938, când se stabilește definitiv în București, funcționând mai întâi la Școala normală de băieți și apoi la Liceul Mihai Viteazul. Făcând politică țărănistă, a fost pentru scurtă vreme (1932-1933) deputat.

A fost  redactor-șef la Gazeta (1935 -1938), iar din 1935, redactor la Viața literară și la Revista Fundațiilor Regale, unde va ramâne până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) îl va concedia  împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, din cauza orientării lor politice.

Va reveni la Revista Fundațiilor Regale între 1945 – 1947. Din 1942, Vladimir Streinu a fost numit director al revistei Preocupări literare, care, din 1943, devine Kalende.

În 1947, criticul își susține examenul de doctorat la Universitatea din Iași cu o teză despre Versul liber românesc. Dar în același an, este încă o dată concediat de la Revista Fundațiilor Regale, dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste.

Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

Între 1948 – 1951, Vladimir Streinu este bolnav de plămâni, suferind o toracoplastie. După ce se reface, între 1953 – 1955, neavând nici un mijloc de existență, va presta umilitoare munci necalificate, precum paznic și ghid al muzeelor din parcul Herăstrău (pe atunci, I.V. Stalin), muncitor mozaicar.

Din 1955, se află angajat ca cercetător stiințific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, este arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice.

Eliberat în 1962, devine cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu.

Reabilitat, în 1969 a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limbă și literatură română a Universității din București, unde ține un curs despre Estetica poeziei românești.

1918: În Basarabia unită cu România, au fost extinse prin decret regal, Legea generala a vamilor, a tarifelor vamale și Legea marcarii obiectelor fabricate din metale prețioase.

1918: Patriarhul Tihon al Moscovei si Intregii Rusii a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei, o scrisoare prin care propunea soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi.

Scrisoarea respectiva poate fi considerată  actul renunțării Bisericii Ortodoxe Ruse la pretențiile sale în Basarabia.

Foto: Patriarhul Tihon al Moscovei și

Mitropolitul Pimen al Moldovei

Pașii urmați de Biserica Ortodoxă română pentru revenirea bisericii basarabene in componenta Sfântului Sinod al BOR, au fost in principal urmatorii :

–Mitropolitul Pimen al Moldovei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adresat la 17 aprilie 1918 o telegramă arhiepiscopului rus Anastasie Gribanovski din Basarabia, prin care i se făcea cunoscut că este recunoscut drept chiriarh legiuit al Bisericii Ortodoxe, fiind invitat să se alăture Sinodului român .

În răspunsul său, arhiepiscopul rus argumenta că „sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicţia bisericească de jurisdicţia statului”, însă în aplicarea acestui principiu asupra faptelor istorice folosea două măsuri diferite.

– La 21 aprilie 1918, episcopatul rus din Basarabia s-a întâlnit la Iaşi cu delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Argumentele invocate de partea română, pe baza canonului 17 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi canonului 38 al Sinodului al VI-lea ecumenic, care veneau în sprijinul revenirii bisericii basarabene în cadrul Sinodului românesc, au fost respinse.

De asemenea, Atanasie nu a acceptat să-l pomenească la rugăciuni pe primatul României, să promoveze limba română în biserică şi şcolile teologice şi să accepte o dezvoltare a bisericii basarabene în limitele impuse de legile statului român.

Plecând la Moscova, pentru a lua parte la lucrările Sinodului rus, Atanasie a cerut patriarhului Tihon să trimită o „scrisoare irenică” mitropolitului Pimen al Moldovei (datată 23 mai 1918).

Prin această scrisoare, patriarhul rus punea la îndoială realitatea unirii Basarabiei cu România, cerând ca problemele bisericeşti să fie discutate abia după încheierea păcii şi retrasarea noilor graniţe.

La fel ca şi Atanasie, Tihon afirma că modificarea graniţelor nu trebuie, de la sine, „să rupă imediat legăturile canonice cu Biserica Rusă şi să se supună jurisdicţiei canonice a Bisericii Române”.

Din nou, patriarhul rus venea cu eternul argument al „Sfintei Rusii”, invocând faptul că situaţia din 1918 nu poate fi comparată cu cea din 1812, deoarece atunci Rusia „a eliberat” pe creştinii basarabeni de sub oprimarea otomanilor musulmani, a refăcut provincia şi a „civilizat-o”, în timp ce se sugera că evenimentele de la 1918 ar fi un gest neprietenesc la adresa unei Biserici-surori!

La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei și al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală și în ce legături vrea sa fie pe viitor, și a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei Actul renunțării la Basarabia.

În finalul mesajului, patriarhul Tihon propunea totuşi soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi:

„Este cu totul natural şi chiar necesar în momentul de faţă a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile ei cu Biserica Rusă şi Biserica Română”.

„Poporul” trebuia să-şi exprime voinţa prin Soborul local sau prin Adunarea Eparhială şi, în funcţie de deciziile adoptate, Sinodul rus urma să ia o hotărâre.

Integrarea Basarabiei în cadrele Ortodoxiei româneşti a fost o expresie a voinţei poporului

Scrisoarea patriarhului Tihon a fost privită de către basarabeni drept semnul prin care Patriarhia Moscovei deschidea posibilitatea reunirii bisericeşti a românilor.

În schimb, partea rusă va interpreta în mod diferit gestul. Loviturile primite de Biserica Rusă în acei ani din partea bolşevicilor au împiedicat continuarea dialogului, fapt interpretat ulterior de Moscova drept o ocazie pentru români de a acţiona fără a ţine seama de Patriarhia moscovită.

De fapt, în toţi aceşti ani, au existat numeroase adunări şi întâlniri prin care românii basarabeni şi-au exprimat în mod limpede voinţa ca Biserica Ortodoxă a Basarabiei să devină parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române.

La 14 şi 16 iunie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române emitea două documente istorice: o „hotărâre” privind afacerile bisericeşti ale Basarabiei şi o „carte pastorală” către „clerul şi norodul Basarabiei”, consfinţind, pe de-o parte, revenirea bisericii basarabene în sânul Bisericii-mamă şi constatând, pe de altă parte, părăsirea scaunelor episcopale de către episcopii ruşi, care au refuzat să recunoască autoritatea Sinodului român, plecând în exil.

Pentru o perioadă, treburile bisericii din Basarabia au fost girate de episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă”.

1919: A început la București, conferința delegaților organizatiilor socialiste din Regat, Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, la care s-a adoptat un program politic, precum si un program electoral unic, obligatoriu pentru întreaga miscare socialistă din România, premise esentiale pe linia unificarii la nivel național a organizatiilor socialiste regionale. 

1919: S-a înființat în București, Compania teatrală de revistă  Cărăbuș

Pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de Vară Amicii orbilor a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș, a marelui comedian român Constantin Tănase. 

 Numele trupei fusese dat întâmplător, fără o poveste deosebită, după ce Tănase, plimbându-se în grădina de vară, observase amuzat că terenul avea forma gâzei. Și Cărăbuș a rămas. La ceremonia punerii temeliei, a fost de față multă lume bună: actori, ziariști, prieteni.

La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de catre George Ranetti:

Se-ntemeiaza Templul Comediei

Și-or pune-ntâia piatra a temeliei

Tănase, care-i un vestit ghiduș

Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși

Si Grigorescu, negru ca un tuș…

De ce-l numiși tu Teatru „Cărăbuș”

O, nasule-arhitect care-l făcuși?

Eu nu pricep – da-i treaba meseriei

Iar eu-s doar gramaticul trepăduș

Ce-așterne azi pe luciul hârtiei

Mai alb ca florile de corcoduș

O slova ce-i menită veșniciei!

A urmat apoi ceremonialul introducerii papirusului într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei [Monografia lui Aurel Storin: Teatrul de Revistă «Constantin Tanase» 1919–2000. De la Cărăbuș la Savoy]. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez.

 1922: Astronomul român originar din Basarabia, Nicolae Donici (n.14 septembrie 1874 Petricani, Chișinău – d. 1956,Nisa), a devenit membru de onoare al Academiei Române. 

A fost un strănepot al  fabulistului Alexandru Donic

 A fost ales membru al Societăţii Astronomice din Rusia din 1904 pana in 1917, membru a Uniunii internaţionale pentru studiul Soarelui, a Uniunii Internaţionale Astronomice (din 1922), al societăţilor astronomice din  Germania şi Franţa, al Comitetului astronomic român, doctor honoris causa a universităţii din  Coimbra, Portugalia si autor  a cel puţin 77 de publicaţii ştiinţifice.

Din 1944 a locuit în Franţa, unde timp de 10 ani la Observatorul de lângă Paris. Se crede că marele savant de renume mondial a decedat în anul 1960, fară a se şti cu siguranţă unde a fost înmormântat: la Paris, Nice sau în sudul Franţei.

 Nicolae Donici a fost  exclus de autoritățile comuniste din Academie în 1948, fiind reprimit post-mortem în 1990, după prăbușirea regimului ceaușist.

1923: S-a inaugurat prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta–Chișineu-Criș.

Lucrările au început la 1 septembrie 1921 și au fost terminate la 23 mai 1923.

1923: Fizicianul român de etnie germană Hermann Oberth a susținut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj.

Lucrarea sa, Rachetă spre spațiile interplanetare, a fost refuzată la publicare în Germania, motivându-se printre altele că ar conține „prea multă matematică pentru o carte de fizică și prea multă fizică pentru o carte de matematică”.

A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertație pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de matematică și fizică.Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor și teoria zborului cosmic.

1931: S-a născut întâistătătorul Bisericii Române Greco-Catolice, cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş.

Numit cardinal în Colegiul cardinalilor de Papa Benedict al XVI-lea (la 18.II.2012), a fost cel de al treilea cardinal român din istorie, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea.

Este membru de onoare al Academiei Române din 2012.

1933: S-a născut chimistul Eugen Segal, fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice), membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 2013).

1934: La Paris, a fost încheiat un Acord între Statul Român și creditorii străini, prin care se reglementa plata datoriilor românesti, limitându-le la o suma forfetară de 1,1 miliarde de lei anual, pentru următorii trei ani. 

 1941: S-a născut sculptorul Horia Flămându, profesor la Universitatea Națională de Arte București și vicepreședinte al Uniunea Artiștilor Plastici din România.

În 1975  a realizat un basorelief cu o lungime de 6,20 m si o lățime de 3 m, montat pe clădirea din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia (palatul princiar).

Basorelieful îl prezintă pe domnitor primind omagiile celor trei țări române unite.

1942: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, eseistul si filosoful român Gabriel Liiceanu.

Intre 1960-1965 a urmat Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, pentru ca doi ani mai târziu sa se înscrie la Facultatea de Limbi Clasice.

In 1976 si-a luat doctoratul in Filozofie, cu lucrarea „O fenomenologie a limitei si depasirii”, iar intre 1982-1984 a studiat in strainatate, fiind bursier al Fundatiei Humboldt.

Ca tanar cercetator la Institutul de Filozofie al Academiei Romane, a avut ocazia sa intalneasca reputati profesori si a inceput sa frecventeze “Scoala de la Paltinis”, unde Constantin Noica susținea seminarii împreuna cu alti câțiva filozofi români.

Din 1975 pâna in 1990 a fost cercetator la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române, dupa care a devenit director al editurii Humanitas.

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor pentru „Jurnalul de la Paltinis” in 1983, iar Ministerul francez al Culturii i-a acordat in 1992, distinctia de Cavaler al Literelor si Artelor. 

1948: Este  semnat pe Insula Serpilor  din Marea Neagră, de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasadă, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS și Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Romane, un proces-verbal, prin care acest teritoriu românesc  a fost cedat URSS. 

 Insula Serpilor este situata la 45 de kilometri în largul Marii Negre, în dreptul locului de vărsare al fluviului Dunărea prin Brațul Sulina . Are o lungime de numai 662 de metri si o latime de 440 de metri. 

La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări – Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar al Republicii Populare Române – au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. Î

n acel document se afirma, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată URSS de către RP România și încadrată în teritoriul URSS“. Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete.

Încalcând Tratatul de pace de la Paris, încheiat in 1947, predarea insulei (având o suprafață de 17 ha.) a redus suprafața mării teritoriale a României.

Din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale in Marea Neagra.

Partea sovietică a susținut permanent la negocieri ca aceasta delimitare sa se faca intre Insula Serpilor si tarmul romanesc.

Predarea insulei a redus suprafata mării teritoriale a Romaniei, din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale în Marea Neagră. Partea sovietică a susținut la negocieri ca aceasta delimitare să se facă între Insula Șerpilor și țărmul românesc. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României și URSS și nici nu a fost dată vreo lege constituțională cu privire la traseul frontierei de stat cu URSS, iar după destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

Dupa destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

1949: A fost emis un decret pentru organizarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor (D.G.P.T).

Sub aceasta denumire s-a instituit oficial în România, pana in 1975, cenzura presei si a tipăriturilor.

Nimic nu putea fi tipărit fără o viză pe fiecare pagină, a D.G.P.T. 

1953: S-a născut mezzo-soprana Gabriela Drăguşin, o voce remarcabilă a scenei lirice româneşti; (m. 2015).

1969: Filmul documentar „Cântecele Renaşterii” (regizor: Mirel Ilieşiu), realizat cu concursul corului „Madrigal”, obţine Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or”, la Festivalul de la Cannes, Franţa.

1957: Televiziunea Română a prezentat prima transmisie în direct a unui spectacol preluat de la Teatrul Naţional din Bucureşti. 

1969: Filmul  documentar despre activitatea corului Madrigal, în regia lui Mirel Ilieșiu, Cântecele Renașterii a primit Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj la Festivalul de la Cannes (8–23 mai 1969), din Franța.

1971: A fost inaugurat Hotelul Intercontinental din București, construit după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu.

Clădirea a fost construită între anii 1968–1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București în acea perioadă.

Hotelul a fost deschis cu 423 de camere și apartamente, un centru de sănătate, restaurante, baruri, o terasă spre Piața Universității,un cazino, o braserie etc.

 InterContinental București a fost primul hotel de cinci stele din România și cel de-al doilea hotel construit de acest lanț hotelier internațional într-o țară comunistă (după Esplanada din Zagreb). De asemenea inaugurarea a avut loc concomitent cu primul zbor Pan Am la București.

 1991: Numele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, fostă republică sovietică, a fost schimbat în Republica Moldova.

Aceasta îşi va proclama independenţa pe 27 august 1991.

2000: Regina Margareta a Danemarcei, împreună cu soțul ei, prințul Henrik, a efectuat  în perioada 23-25 mai o vizită oficiala in România, la invitația presedinției române.

A fost prima vizita efectuată vreodată de familia regală a Danemarcei în țara noastră. 

2003: A decedat poetul Ion Drăgănoiu, fost redactor la TVR și  editor al  revistei de teatru si poezie “ Capricorn ”, în 1978 .

Este autorul volumelor: “ Alice în Tara Noțiunilor ” – Premiul Asociației Scriitorilor din București, in 2000 si  “ Scene de vânătoare ” – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1983).

2005: Cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 au revenit în ţară, după 55 de zile de captivitate.

Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, sosesc la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti.

2006: Guvernul francez a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

2006: A încetat din viaţă în București, scriitorul Iordan Chimet, autorul unor apreciate eseuri şi cărţi pentru copii: „Închide ochii şi vei vedea Oraşul”, „Eroi, fantome, şoricei”, „Câte-o gâză, câte-o floare, câte-un fluture mai mare”; (n. 18 noiembrie 1924, Galati).

2017: A murit marele rugbyst român Viorel Morariu, fost antrenor şi preşedinte al Federaţiei Române de Rugby; (n. 1931).

În  ziua de 23 mai serbăm  Ziua Aromânilor  

La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a dat în 22 mai 1905 (9 mai după calendarul vechi), o iradea (decret) în favoarea tuturor românilor din Balcani,  care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică.

România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta, dacă nu se acordau drepturi aromânilor supuși ai Înaltei Porți.

Până în 9 mai România nu a trimis invitații ambasadei turce la sărbătoarea națională a României din 10 mai. Văzând aceasta, sultanul a cedat și a emis iradeaua. Abia după aceea, Turcia a fost invitată la ziua României.

Iradeaua a supărat Grecia care nu dorea ca aromânii aflați pe teritoriul ei să aibă drepturi naționale și a intensificat persecuțiile împotriva lor.

Între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia au fost  rupte.

Relațiile diplomatice dintre România și Grecia mai fuseseră rupte și între 1892 și 1896 datorită interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865.

România îl considera român, iar Grecia îl considera grec.

Azi, Republica Macedonia și Albania sunt singurele state balcanice care dau drepturi aromânilor. 

În Macedonia aromâna este limbă oficială în Krușevo și Kumanovo.(prof.Viorel Dolha)

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

SFÂNTUL CUVIOS MIHAIL MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL SINADEI

Sfântul Cuvios Mihail Marturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. Datorită vieții curate   pe care a dus-o din fragedă copilarie, el a fost ales de către Patriarhul Tarasie și sfințit episcop al Sinadei .

În timpul domniei împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul sau episcopal și aruncat în exil, deoarce nu a voit să lepede cinstirea sfintelor icoane.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintei Maria lui Cleopa, cea purtatoare de mir;
– Sfantului Mucenic Salona Romanul;
– Sfantului Mucenic Seluc.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/23/o-istorie-a-zilei-de-23-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Wikipedia org.
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. mediafax.ro;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  ziarullumina.ro/renasterea-bisericii-si-a-natiunii-romane-in-basarabia;
10. Cinemagia.ro;
11. Creștin Ortodox.ro